Mişcări revoluţionare în Europa (1815-1848)

Revoluţia Franceză a catalizat procesul de emancipare a popoarelor europene, prin afirmarea dreptului fiecărui popor să-şi hotărască soarta („suveranitatea rezidă în naţiune”). Pe de altă parte, invaziile lui Napoleon au trezit o reacţie împotriva dominaţilor străine, dând naştere naţonalismului. In Spania şi Italia mişcările au fost reprimate. Grecia a fost primul stat creat în urma unei mişcări de emancipare naţională. EVOCARE ♦ Caracterizează situaţia în Europa la începutul secolului al XlX-lea. ♦ Prin ce s-a manifestat mişcarea de em ancipare a popoarelor? ♦ Ce semnificaţie are termenul „suveranitate"? E. Delacroix. Masacrul de pe insula Chios Masacrul de pe Chios. Astfel a fost numită ziua de 11 aprilie 1822, când turcii au pedepsit populaţia insulei pentru susţinerea independenţei G reciei. Din 120 de mii de locuitori 25 de mii au fost ucişi, 45 de mii vânduţi în robie, 23 de mii de greci au em igrat, iar cei rămaşi au fost cu forţa convertiţi la islam. VOCABULAR ■ Sistemul de la Viena ■ Legitimism m onarhic ■ N eutralitate ■ Insurecţie ■ Eteria • Consecinţele Congresului de la Viena S istem u l de la V ien a im p u n e principiul concertului european, folosit de m arile p u teri p e n tru a m enţine echilibrul puterilor, restabilit d u p ă în frân ­ gerea F ranţei. A ceasta co n sta în întâlniri periodice (conferinţe) în tre oficialii m arilor p u teri (Anglia, A ustria, P rusia, R usia, la care a fost ad m isă şi F ran ţa în 1818) cu scopul m enţinerii V echiului Regim în E uropa. Aici se stabileşte principiul intervenţionism ului, conform căru ia fiecare din m arile p u teri avea dreptul să-şi trim ită trupele în statele u n d e m işcările revoluţionare şi de em ancipare n aţio n ală p u te a u să com prom ită ordinea stabilită. În sprijinul acestei acţiu n i venea ideologia conservatoristă. Ea treb u ia s ă îm piedice răsp ân d irea liberalism ului, care cerea respectarea drepturilor individuale şi guverne reprezentative. Im periile Rus, A ustriac şi O tom an înglobau m ulte n aţiu n i, ale căror drepturi erau ignorate, de aceea erau in teresate în m enţinerea principiului in tervenţionism ului. M area B ritanie a fost sin g u ra care a refuzat acest principiu, considerând că nim eni n u are dreptul să se am estece în afacerile in tern e ale altor state. Cu toate că forţele erau inegale, m işcările revoluţionare europene, influenţate de rom antism , liberalism şi naţionalism , au dem arat în întreg continentul, p u n ân d la îndoială principiul legitimismului monarhic. • Mişcarea de emancipare în Grecia Din sec. al x v -le a grecii se aflau su b stăp ân ire otom ană, d ar au reu şit să se păstreze ca entitate etnică, cu ltu rală şi religioasă (ortodoxia). M işcarea naţională elenă a lu a t am ploare la în cep u tu l anilor 1 8 2 0 , a tâ t în Grecia, cât şi în regiunile u n d e grecii aveau com unităţi pu tern ice (Ţările Rom âne, R usia, Balcani). L upta lor p u n e a în pericol principiul echilibrului puterilor, deoarece risca s ă subm ineze şi să destram e Im periul O tom an. A cesta din u rm ă a fost su s ţin u t de A ustria şi de R usia. În acelaşi tim p, M area B ritanie şi F ran ţa doreau p ă stra re a statu lu i otom an ca o pavăză îm potriva expansiunii ru seşti. Cu concursul lor a fost reprim ată m işc a re a e te ristă , d ar războiul de in d ep en d en ţă (1821-1830) a izbucnit cu o am ploare a tâ t de m are, în cât n u m ai p u te a fi oprit. În 1822 insurgenţii reu şesc s ă elibereze o p arte din G recia contin e n tală şi s ă declare in d ep en d en ţa ţării. În să otom anii, sprijiniţi de austrieci şi englezi, reprim ă sângeros răscoala, evidenţiindu-se m a ­ sa c ru l d e p e C hios (1822). D ram a poporului grec a trezit sim patia elitei cu ltu rale europene, n u în ultim ul râ n d şi d ato rită afecţiunii faţă de cu ltu ra clasică. Scriitori, artişti, intelectuali s-a u ridicat în ap ă rarea libertăţii elene. M ulţi voluntari a u plecat în G recia să lu p te contra turcilor, p rin tre ei n u m ărâ n d u -se şi m arele poet englez Byron, care îşi pierde acolo viaţa. A trocităţile com ise de otom ani şi opinia publică, to t m ai critică şi m ai activă în sprijinul grecilor, au im p u s guvernele m arilor p u teri să-şi schim be atitu d in ea faţă de Im periul O tom an. 70 / Cap. III. Revoluţii şi structuri politice în epoca modernă CURS În 1827 M area Britanie, F ran ţa şi R usia au ceru t su ltan u lu i încheierea u n u i arm istiţiu. Refuzul a d u s la distrugerea flotei otom ane la N avarin o de către aliaţi, iar R usia a declarat război (1828-1829). Revolta sârbilor şi înfrângerile suferite au condus la încheierea P ă cii d e la A d ria n o p o l (1829), care a in stitu it protectoratul ru sesc asu p ra Principatelor Române şi autonom ia Serbiei. În 1830 marile puteri a u d eclarat in d ep en d en ţa G reciei, recu n o scu tă peste doi ani şi de otom ani. Proclam area statu lu i elen a constituit prim a b reşă în sistem ul de alianţă creat la Congresul de la Viena, arătân d celorlalte popoare asuprite că factorul geopolitic, folosit cu abilitate, poate ju c a u n rol hotărâtor. • Mişcările revoluţionare în Europa În an u l 1830 alte m işcări revoluţionare au izb u cn it în F ranţa, Belgia, Polonia şi Italia. În F ra n ţa regele C arol al X-lea (1824-1830) a în cercat să restab ilească vechile privilegii n o ­ biliare şi să priveze burghezia de d rep tu ri politice, efectuând în acest scop o lovitură de stat. D rept rezultat s-a declanşat R evo lu ţia d in Iulie, în u rm a căreia regele a fost alungat, iar din astia B urbonilor su p rim ată. Noul rege, Ludovic Filip I (1830-1848), a restabilit m onarhia constituţională, declarânduse „regele poporului francez”, şi a oficializat ca sim bol de sta t tricolorul revoluţionar. C ongresul de la V iena a u n it provinciile Belgia şi O landa în tr-u n sin g u r sta t - R eg a tu l U nit a l Ţ ă rilo r d e J o s - condus de u n m o n arh olandez. Belgienii, în m area lor m ajoritate catolici, se consid erau discrim inaţi de olandezii p rotestanţi, de aceea s-a u răscu lat, fiind încu rajaţi de m işcarea revoluţionară din F ranţa, şi în octom brie 1830 au d eclarat independenţa. Prusia, A ustria şi R usia s-a u îm potrivit acestei m işcări şi au sprijinit tr u ­ pele guvernam entale în reprim area revoltei. Însă m işcarea de em ancipare n aţio n ală a belgienilor a fost s u sţin u tă de F ran ţa şi M area Britanie. C a rezu ltat, C onferinţa A m basadorilor de la Londra (1831) a acceptat independenţa B elgiei, iar flota britanică şi arm ata franceză au alungat trupele olandeze din ţară. Marile puteri, în schim b, trebuiau să garanteze n eu tralitatea noului stat. C onstituţia belgiană, care consfinţea regim ul m onarhiei constituţionale, a fost considerată cea m ai liberală din E uropa vremii şi a fost lu ată drept m odel p en tru legea de bază a statu lu i rom ân la 1866. Nu toate m işcările de em ancipare n aţio n ală au fost în cu n u n ate cu succes, deoarece s-a u p rodus nem ijlocit în imperiile absolutiste ce conduceau E uropa (Rusia, Austria) şi unde intervenţia străin ă era im posibilă. Astfel, în 1831 o revoltă m ilitară s-a declan şat în P olon ia ocupată de ruşi. Iniţial, oştirile poloneze a u în re g istra t su cc ese tem p o rare, în s ă in s u r ­ genţilor le-a lipsit su p o rtu l m aselor. Ţ ărănim ea poloneză suferea m u lt de pe u rm a m oşierilor locali, ai căror reprezentanţi au d eclan şat revolta, şi a refuzat să-i sprijine. Nici m arile p u teri n u au dorit să su sţin ă m işcarea, lăsân d R usia să reprim e sângeros rebeliunea. D rept rezultat, în Polonia a fost su p rim ată in ­ stitu ţia reprezentativă locală (Seimul) şi constituţia regatului, au fost desfiinţate detaşam entele nobilimii polone şi închise universităţile. Peste 10.000 de polonezi a u em igrat în O ccident, u n d e încercau să m enţină în viaţă cauza naţio n ală (Frederic Chopin), alte zeci de m ii au fost trim işi în Siberia, unde încercau să supravieţuiască... T otodată a dem arat o d rastică politică de rusificare pe cale adm inistrativ ă şi culturală, care îşi p ro p u n ea asim ilarea elitelor naţionale. Nu s-a în c u n u n a t cu succes nici revolta ita ­ lienilor co n tra dom inaţiei au striec e în P a rm a , M oden a şi S ta tu l P a p a l, re p rim a tă în câteva luni, d ar d u p ă aceasta a u fost create câteva societăţi secrete, inclusiv „Tânăra Italie”, co n d u să de G iuseppe Mazzini. M işcarea de eliberare naţională (Risorgimento) avea trei obiective de bază: indep e n d e n ţa Italiei, u n ita te a n aţio n ală şi lib ertăţi constituţionale. Aceste obiective s-a u m aterializat în anii 1850-60. Sistem ul de alianţă de la Viena, al cărui arhitect a fost M ettern ich , a re u şit s ă ţin ă piept p rim u ­ lui val de m işcări revoluţionare (Polonia, Italia, S pania, Ţările Române), chiar d acă s-a u înregistra t şi prim ele insuccese, ce a u perm is form area u n o r en tităţi statale noi (America Latină, Belgia, Grecia). Totuşi, m işcările de eliberare n aţio n ală şi revoluţiile sociale n -a u p u tu t să fie îm piedicate în anii 1848-1849, când Vechiul Regim şi-a epuizat toate resursele. Libertatea conducând poporul. Tablou de E. Delacroix în comemorarea revoluţiei franceze de la 1830. Mişcări revoluţionare în Europa (1815-1848) / 71 DOSAR Din o b iectivele Sfintei A lia n ţe , 1815 Art. III. - Toate puterile care vor voi sa recunoască principiile sfinte care au dictat prezentul act, im portanţa lor pentru fericirea naţiunilor prea m ult tim p neglijate şi vor fi de acord ca, în numele acestor adevăruri, sa exercite de acum înainte asupra destinelor umane întreaga influenţa care le aparţine vor fi prim ite cu afecţiune în aceasta Sfânta Alianţa. O m ul rom antic „... In Europa Sfintei Alianţe, recurgerea la conspiraţii şi la societaţi secrete era aproape inevitabila. Lipsa spaţiului dem ocratic, îngradirea libertaţii presei şi a cuvântului şi team a în faţa ideilor liberale faceau ca toate acele m onarhii suspicioase şi autoritare sa-şi îm pinga opozanţii spre activitaţi clandestine..." F Furet I Explică cum s-a p u tu t întâm pla că popoarele europene, în ciuda presiunilor Sfintei Alianţe, puneau la îndoială legitimitatea puterii monarhice. Ludovic-Filip - reg ele M o n a rh ie i din Iulie Dupa revoluţia de la 1830 LudovicF ilip era n u m it în p o p o r „re g e le - cetaţean" («le Roi-Citoyen»). Apoi i se m ai spunea „regele burghez" («le Roi Bourgeois»). Spre sfârşitul do m n ie i, francezii, în batjocura, îl apreciau ca „regele-prasada" («le Roi-Poire»). Caricatură de Ch. Philipon | Comentează evoluţia aprecierilor date regelui francez. D P rog ram u l Societăţii D re p tu rilo r O m ului din F ran ţa, 183 3 Puterea centrala electiva, tem porara, responsabila, dotata cu o mare forţa şi acţionând unit; suveranitatea poporului exercitata prin votul universal; libertatea consiliilor com unale restrânsa prin dreptul acordat guvernului de a interveni prin delegaţii sai în hotarârile şi competenţa corpurilor m unicipale; un sistem de educaţie publica, tinzând a educa generaţiile în o com unitate de idei com patibila cu progresul; o federaţie a Europei fondata pe comunitatea principiilor care deriva din suveranitatea poporului, care e bazata pe libertatea absoluta a comerţului şi pe egalitatea în raporturile reciproce. 1 3 ^ D ec la raţia d e in d e p e n d e n ţa a G reciei Naţiunea greaca ia drept m artori Cerul şi Pamântul ca, în pofida jugului cum plit al otom anilor care o ameninţa cu distrugerea, ea continua sa existe. Dupa ce a înlaturat violenţa doar prin curajul fiilo r ei, îşi declara azi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oam enilor, prin organul reprezentanţilor sai legitim i reuniţi în congres naţional, independenţa politica [...]. Acest razboi este un razboi naţional şi sfânt; el n-are alt scop decât revigorarea naţiunii şi reintegrarea ei în drepturile de proprietate, de onoare şi de viaţa ce ţin de destinul popoarelor civilizate [...]. In temeiul acestor principii şi convinşi de drepturile noastre, nu vrem , nu cerem decât sa ne reintegram în com unitatea europeana, în care religia, obiceiurile şi poziţia noastra ne cheama sa ne unim cu marea fam ilie creştina. Or. Epidaurus, 1822 C onstituţia B elgiei, 1831 14. Libertatea cultelor, exercitarea lor publica, precum şi libertatea de manifestare a op in iilor sunt garantate în toate privinţele. 17. Invaţamântul este liber, libertatea întrunirilor este garantata; toate masurile preventive sunt interzise; reprimarea delictelor va avea loc numai în condiţiile stabilite de lege... 18. Presa este libera; cenzura nu poate fi instituita niciodata; nu pot fi pretinse cauţiuni de la scriitori, editori, tipografi... 20. Belgienii au dreptul de a se asocia; acest drept nu poate fi supus niciunei masuri preventive... 25. Toate puterile emana de la naţiune... 63. Persoana regelui este inviolabila; miniştrii sai sunt responsabili (în faţa Parlamentului). 64. Niciun act al regelui nu este valabil daca nu este contrasem nat de un m inistru, care îşi asuma întreaga raspundere. 78. Regele nu are alte puteri decât cele garantate în mod expres de Constituţie. Revoluţia din Belgia, Bruxelles, sept. 1830. K.-G. Wappers I Identifică ce articole din Constituţia Belgiei au stat la baza adoptării altor constituţii europene. • 72 / Cap. III. Revoluţii şi structuri politice în epoca modernă STUDIU DE CAZ EVALUARE Mişcarea revoluţionara din Spania şi Portugalia D upă epoca napoleoniană, în anul 1814, în Spania a fost restabilit regimul absolutist, în frunte cu Ferdinand al VlI-lea. În anul 1820, în coloniile spaniole din Am erica Latină s-au desfăşurat mişcări de eliberare naţională. Regele spaniol a hotărât să restabilească „ordinea” cu ajutorul arm atelor regale. Aceste acţiuni au provocat poporul spaniol la revolte în M adrid şi alte oraşe. Muncitorii şi burghezia doreau democratizarea societăţii şi libertăţi politice. În m ulte localităţi rurale, ţăranii cereau păm ânt şi lichidarea prestaţiilor feudale. Evenim ente analogice se desfăşurau şi în Portugalia. La revendicările poporului portughez se m ai adăugau cerinţele de înlăturare a dominaţiei franceze şi engleze. Guvernele reacţionare din statele europene nu erau interesate în creşterea acţiunilor revoluţionare din Spania şi Portugalia. Confom hotărârilor Congresului de la Verona din anul 1822, arm atele franceze, susţin u te de S fânta A lia n ţă , invadează Spania şi Portugalia. Mişcările revoluţionare au fost reprimate, conducătorii arestaţi şi puşi la închisoare, iar cei m ai activi (în Spania revoluţia era condusă de Riego) au fost spânzuraţi. Deşi au suferit înfrângere, m iş că rile re v o lu ţio n a re din Spania şi Portugalia au im pulsionat reformele din societate şi lichidarea rămăşiţelor medievale. Împăraţii Austriei °i Rusiei îl împing pe regele Ludovic XVIII la intervenţie în Spania. Caricatură engleză 1. Descrie consecinţele Congresului de la Viena pentru popoarele europene. 2. Compară mişcarea de emancipare din Grecia cu evenimentele din Spania, Portugalia, Italia şi Principatele Române. Identifică trăsăturile comune şi specifice ale mişcărilor de emancipare din statele europene. 3. Analizează caracterul mişcărilor revoluţionare şi de eliberare naţională în Europa în anii 30-40 ai secolului al XlX-lea. 4. Explică poziţia m arilor puteri şi atitudinea societăţii civile din statele europene faţa de evenimentele revoluţionare. 5. Formulează o concluzie despre rezultatele obţinute de popoarele europene care au luptat pentru progres şi eliberare naţională în anii 20-40 ai secolului al XlX-lea. Teritorii anexate şl reanexate la Imperiul Rusiei Imperiul Habsburgic ~1 Regatul Prusiei lîhnn Ptrm X 1MS Actul de constutuire şi Congresele Sfintei Alianţe Tratate, convenţii Recunoaşterea neutralităţii Elveţiei Răscoale, mişcări revoluţionare şi de eliberare naţională Mişcarea chartistă în Anglia Bătălii mai importante Europa în anii 1815-1848 Localizează pe hartă statele din Europa unde s-au desfăşurat mişcări revoluţionare şi de eliberare naţională în anii 20-40 ai secolului al XlX-lea. Indică statele care au participat la reprimarea acestor mişcări. Mişcări revoluţionare în Europa (1815-1848)