Fiziopatologia totalizare 1

„ Fiziopatologic este o știință biomedicală modernă integrativă,

care se bazează pe studii experimentale și clinice și are drept scop elucidarea mecanismelor și împrejurărilor declanșării și evoluției proceselor patologice, precum și ctirerrilor ale tratamentului lor efectiv”

 Societatea internațională de fiziopatologie

SARCINILE FIZIOPATOLOGIEI

•          Studierea legităţilor generale ale originii, apariţiei, evoluţiei şi rezoluţiei proceselor patologice şi bolilor;

•          Studierea modificărilor funcţionale în organism în procesele patologice şi boală.

  

OBIECTUL DE STUDII:

OBIECTUL DE STUDII al fiziopatologiei este organismul bolnav:

1. pacientul

2. animale de laborator

Metodele de cercetare în fiziopatologie

1. Observarea:

- Meta-analiză

- Prospectiv

 2.  Experimentul pe animale

3.  Studiul clinic (triale multicentrice)

4Elaborarea modelor patologice (inclusiv

     prognostice, matematice) aproape de

     patologia umană

METODELE  DE  CERCETĂRI

1. Metoda principală – experimentul fiziopatologic – reproducerea pe animale de laborator sau culturi de celule a proceselor patologice şi bolilor naturale iminente pacientului
2. Metode auxiliare – investigaţii electrofiziologice,morfologice, genetice, microbiologice etc.

FIZIOPATOLOGIA CONSTĂ DIN:

    I.   F I Z I O P A T O L O G I A        TEORETICĂ
   II.   F I Z I O P A T O L O G I A        GENERALĂ            III.   F I Z I O P A T O L O G I A        SPECIALĂ
IV. F I Z I O P A T O L O G I A        CLINICĂ

1. F I Z I O P A T O L O G I A        TEORETICĂ    (NOZOLOGIA) STUDIAZĂ:

       1. ETIOLOGIA GENERALĂ

       2. PATOGENIA GENERALĂ
3. SANOGENEZA GENERALĂ
4. TANATOGENEZA GENERALĂ

STUDIAZĂ PROCESE PATOLOGICE TIPICE:

Proces patologic – totalitatea de fenomene (patologice şi fiziologice, structurale, funcţionale şi biochimice, locale şi generale) care se dezvoltă în organism din momentul acţiunii factorului nociv şi până la rezoluţie.

   Proces patologic tipic – fără specificitate de cauză, specia biologică şi localizare.

     

PROCESE PATOLOGICE

PATERNE CONFORM LOCALIZĂRII:

●     MOLECULARE  (enzimopatii, gemoglobinopatii,  colagenoze)

•            CELULARE (leziuni celulare, distrofii celulare, apoptiza, necroza)

•            TISULARE   (dediferenţiere, regenerare patologică, atrofie, hipertrofie, sclerozare)

•            ÎN ORGANE (inflamaţia, alergia, procese discirculatorii, edeme)

•            INTEGRALE     (dismetabolisme, dismineraloze, dishidroze, dizoxii, distermii)

III. F I Z I O P A T O L O G I A        SPECIALĂ

   STUDIAZĂ PROCESE PATOLOGICE TIPICE

ÎN SISTEME ŞI ORGANE:

   Sistemul nervos central
Sistemul endocrin
Sistemul sanguin
Sistemul cardiovascular
Sistemul respirator
Sistemul digestiv
Sistemul excretor  
Sistemul reproductiv
Sistemul locomotor

IV. F I Z I O P A T O L O G I A        CLINICĂ

•          Fiziopatologia sindroamelor

•          Fiziopatologia entităţilor nozologice                    

                      (bolilor)

ETIOLOOGIA   GENERALĂ:

      Ştiinţa despre
cauzele şi condiţiile
necesare pentru apariţia bolilor

► Cauza – orice formă de materie, energie şi informaţie, care produce modificări persistente în homeostazia structurală, biochimică şi funcţională a organismului.

► Cauza determină:

   posibilitatea apariţiei bolii

   (în lipsa cauzei boala nu este posibilă; în prezenţa cauzei boala este posibilă, dar nu inevitabilă);

   specificul bolii.

CLASIFICAREA  CAUZELOR  BOLII:

A. DUPĂ ORIGINEA CAUZEI:

•               CAUZE ENDOGENE

•               CAUZE EXOGENE

B. DUPĂ NATURA CAUZEI:

•               FACTORI    MECANICI

•                                   FIZICI

•                                   CHIMICI

•                                   INFORMAŢIONALI

•                                   BIOLOGICI 

•                                   PSIHOGENI

•                                   SOCIALI

C. DUPĂ POTENŢIALUL PATOGEN:

•                       FACTORI INDIFERENŢI

•                       FIZIOLOGICI

•                       CONVENŢIONAL PATOGENI     

•                       PATOGENI

D. DUPĂ TOPOGRAFIA ACŢIUNII :

•           CAUZE CU ACŢIUNE GENERALĂ

•           CAUZE CU ACŢIUNE LOCALĂ

CARACTERISTICA CONDIŢIILOR:

•          Condiţie - orice formă de materie, energie şi informaţie, care nemijlocit nu provoacă boala, dar favorizează sau împiedică acţiunea cauzei

•          Condiţiile determină doar posibilitatea realizării acţiunii cauzei, prin urmare posibilitatea apariţiei bolii la acţiunea cauzei

•         

CLASIFICAREA  CONDIŢIILOR  BOLII:
    A. DUPĂ ORIGINE:
          CONDIŢII   ENDOGENE
          CONDIŢII   EXOGENE

•          B. DUPĂ IMPORTANŢA PENTRU    ORGANISM:

           CONDIŢII  FAVORABILE
          CONDIŢII  NEFAVORABILE

PATOGENIA  GENERALĂ:

•          Ştiinţa despre mecanismele

                                   apariţiei,

                                   evoluţiei

                                   şi rezoluţiei bolilor

           

ROLUL CAUZEI ÎN  APARIŢIA ŞI EVOLUIŢIA  BOLII:

      Boala este rezultanta interacţiunii

                    dintre cauză şi organism.

•          CAUZA provoacă leziunile primare în organism (fenomene patologice).

 
LEZIUNE – modificarea persistentă a homeostaziei structurale, biochimice şi funcţionale a organismului.

   Începe la nivelul celulei sau organelelor ei.  

CLASIFICAREA LEZIUNILOR

A.  ÎN FUNCŢIE DE NATURA CAUZEI :

•          LEZIUNI MECANICE

•          LEZIUNI  FIZICE

•          LEZIUNI  CHIMICE

•          LEZIUNI  MIXTE

•          DEREGLĂRI PSIHICE

B. ÎN FUNCŢIE DE NIVELUL IERARHIC AL STRUCTURII AFECTATE:

•                 LEZIUNI „ATOMARE”

•                 LEZIUNI   MOLECULARE

•                 LEZIUNI   SUBCELULARE

•                 LEZIUNI   CELULARE

•                 LEZIUNI   TISULARE

•                 LEZIUNI   INTEGRALE

•          Boala este o stare generală a organismului cu localizare predominantă în structuri discrete

C.   ÎN FUNCŢIE DE

      CONSECUTIVITATEA APARIŢIEI:

•                  LEZIUNI PRIMARE      (PROVOCATE NEMIJLOCIT DE CAUZA PRIMARĂ)

•                  LEZIUNI SECUNDARE (PROVOCATE DE CONSECINŢELE ACŢIUNII CAUZEI PRIMARE)

   Boala este o îmbinare de leziuni primare provocate de cauză şi leziuni secundare consecinţă a leziunilor primare

D. ÎN FUNCŢIE DE CÂMPUL AFECTAT:

•          LEZIUNI  LOCALE

•           LEZIUNI GENERALE

    

                                                   Boala este o îmbinare inseparabilă de

     modificări locale şi generale;

     leziunile primordial locale conduc la leziuni generale, iar leziunile primordial generale conduc la leziuni locale.

MECANISMELE  DE GENERALIZARE A LEZIUNILOR LOCALE

•          MECANISMUL NEUROGEN

•          MECANISMUL HEMATOGEN

•          MECANISMUL LIMFOGEN

•          GENERALIZARE PRIN CONTIUNUITATE INTERCELULARĂ

•          MECANISMUL FUNCŢIONAL (bazat pe relații de feed-back pozitiv sau negativ)

       

    Orice modificare primordial locală, la orice nivel al organismului, conduce la modificări generale;

  

Boala este o îmbinare de modificări locale şi generale.

MECANISMELE DE LOCALIZARE A LEZIUNILOR GENERALE

•          SENSIBILITATEA DIFERITĂ A STRUCTURILOR ORGANISMULUI

•          CALEA DE EXCREŢIE A NOXELOR

•          TROPISMUL FACTORULUI PATOGEN

E.     ÎN FUNCŢIE DE CARACTERUL             

                       LEZIUNII:

•                 MODIFICĂRI STRUCTURALE

•                 DEREGLĂRI FUNCŢIONALE

  BOALA este o îmbinare inseparabilă de modificări structurale şi dereglări funcţionale

E.     ÎN FUNCŢIE DE CARACTERUL             

                       LEZIUNII:

•                 MODIFICĂRI STRUCTURALE

•                 DEREGLĂRI FUNCŢIONALE

  BOALA este o îmbinare inseparabilă de modificări structurale şi dereglări funcţionale

LANŢUL PATOGENETIC CAUZĂ-EFECT:

Totalitatea de fenomene

 succesive legate prin

 principiul cauză-efect

Cerc vicios

  lanţ patogenetic închis, în care ultimul efect are acţiune similară cu prima cauză

Cerc vicios]

   Fenomenele din cercul vicios reverberează cu aprofundarea efectelor patologice până la gradul de incompatibilitate cu viaţa;

   Cercul vicios poate fi întrerupt doar prin intervenţii curative.

ROLUL ORGANISMULUI  
ÎN APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA BOLII:

Organismul răspunde la acţiunea

factorului patogen cu reacţii fiziologice

     sau

organismul se opune impactului patogen

prin angrenarea capacității inerente

reactivității și rezistenței naturale.

            Reacţie fiziologică – reacţia care vizează restabilirea homeostaziei organismului modificată de factorul patogen.

   Reacţia fiziologică este cantitativ şi calitativ adecvată acţiunii cauzei.

   Boala este o îmbinarea a leziunilor provocate de cauză şi reacţiile organismului (compensator-adaptive).

            Reacţie fiziologică – reacţia care vizează restabilirea homeostaziei organismului modificată de factorul patogen.

   Reacţia fiziologică este cantitativ şi calitativ adecvată acţiunii cauzei.

   Boala este o îmbinarea a leziunilor provocate de cauză şi reacţiile organismului (compensator-adaptive).

REACŢII  FIZIOLOGICE

1. REACŢII ADAPTATIVE:

    vizează adaptarea organismului sănătos la acţiunea factorului nociv  (până la dereglarea homeostaziei)

Exemplu: eritrocitoză la altitudini mari;

                 tahipnee la efort fizic;

                 tahicardie la efort fizic.    

B. REACŢII  PROTECTIVE:

     vizează protecţia organismului de acţiunea factorului nociv

Exemple:

tusea – protejează căile respiratorii de xenobionţi

strănutul - protejează căile nazale de xenobionţi

voma – protejează stomacul de nocivităţi

diareea - protejează intestinele de nocivităţi

inflamaţia – protejează organismul de xenobionţi

C. REACŢII  COMPENSATORII:

     asigură funcţia unei structuri lezate prin hiperfuncţia altor structuri intacte

   Exemple:

                    eritrocitoza în vicii cardiace;

                    tahipneea în pneumonii

                    tahicardia în anemii

D. REACŢII REPARATIVE:

asigură restabilirea structurilor lezate şi

restabilirea homeostaziei organismului.

Exemple:

                                    regenerarea plăgilor

                 reparaţia ADN afectat

                 cicatrizarea ulcerului gastric

II.REACŢII   PATOLOGICE

1. REACŢII CALITATIV NEADECVATE: 

     nu corespund caracterului

factorului patogen

Exemple: dilatarea vaselor sanguine 

                periferice la temperaturi       

               joase (în intoxicaţia cu alcool etilic)

B.  REACŢII CANTITATIV 

      NEADECVATE:

      Intensitatea reacţiei nu corespunde forţei factorului patogen:

1. REACŢII HIPOERGICE

      Exemplu: lipsa febrei în bolile infecţioase

b. REACŢII HIPERERGICE

      Exemplu: febra exagerat de înaltă

                       în bolile infecţioase

STRUCTURA  BOLII

•          Leziuni  +  Reacţiile organismului  =                      

                     Proces patologic

    Procesul patologic este nucleul bolii

•          Proces patologic +   Reacţiile organismului = Boala

SANOGENEZA  GENERALĂ:

•          ştiinţa despre legităţile restaurării homeostaziei organismului după acţiunea factorului patogen, care a provocat diferite procese patologie (însănătoşire după boală)

   MECANISMELE SANOGENETICE PRIMARE

   reacţiile organismului de la momentul acţiunii factorului nociv şi până la dereglarea homeostaziei

•          MECANISME PRIMARE ADAPTATIVE

•          MECANISME PRIMARE PROTECTIVE

•          MECANISME PRIMARE COMPENSATORII

Exemple

•          MECANISME PRIMARE ADAPTATIVE

Spasmul vaselor la acțiunea hipotermiei.

•          MECANISME PRIMARE PROTECTIVE

•          Macrofagele pielii (epidermă) previn pătrunderea profundă a patogenului infecțios.

•          MECANISME PRIMARE COMPENSATORII

•          Hiperfuncția rinichiului, când organul congener este afectat.

MECANISMELE SANOGENETICE SECUNDARE:

   reacţiile organismului de la momentul dereglării homeostaziei şi până la rezoluţia bolii (însănătoşire sau moarte)

•          MECANISME PROTECTIVE

•          MECANISME  COMPENSATORII

•          MECANISME TERMINALE

Rezoluţia bolii depinde de raportul dintre mecanismele patogenetice şi sanogenetice.

   Rezoluţia bolii depinde de raportul dintre mecanismele patogenetice şi sanogenetice.

Medicul prin tratamentul aplicat trebuie să atingă

2 ținte oportune:

1. Să atenueze până la anihilare evoluția procesului patologic
2. Să crească fezabilitatea proceselor sanogenetice naturale.

•          TANATOGENEZA – mecanismele generale iminente morții organismului;

•          REANIMAREA ORGANISMULUI - restaurarea funcţiilor organismului pierdute în procesul de murire; readucerea la viaţă a organismului bazată pe cunoaşterea proceselor de murire.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

LEZIUN CELULARE

@@@@@

LEZIUNEA CELULARĂ

Este modificarea persistentă a      homeostaziei celulei de ordin

                          biochimic,

                                       structural 

 și funcţional

care nu se include în spectrul modificărilor adaptive ale celulei 

CLASIFICAREA LEZIUNILOR CELULARE:

►După consecutivitatea apariţiei:

  1. leziuni primare (provocate de acţiunea nemijlocită a factorului nociv)

  2. leziuni secundare

     (provocate de leziunile primare).

► După specificitate:

1. leziuni specifice       (corespund calităţilor factorului nociv)

2. leziuni nespecifice   (au acelaşi caracter pentru toţi factorii nocivi)

      ► După reversibilitate:

1. leziuni reversibile (celula revine la paternul normal după înlăturarea factorilor stresogeni)

2. leziuni ireversibile (celula moare)

       ► După localizare:

leziuni membranare

leziuni mitocondriale

leziuni lizozomale

leziuni ale nucleului (inclusiv leziuni mutaţionale)

leziuni ale  reticulului endoplasmatic şi aparatului Golgi

leziuni ale citoscheletului

În funcţie de structura celulară afectată se disting:

Membranopatii

Boli mitocondriale

Boli ale citoscheletuluii

Patologii ale nucleului (boli ereditare) şi a.

Cauzele leziunilor celulare:

factori mecanici (traume mecanice)

factori fizici (combustii, congelaţie, electrocutare);

factori osmotici (citoliza);

radicali activi de oxigen (peroxidarea lipidelor, proteinelor);

factori infecţioşi (afecţiuni bacteriale, virale);

alergene (afecţiuni imunocitopatologice);

factori chimici (acizi, baze, toxine);

enzime endogene şi exogene (leziuni enzimatice);

hipoxia (leziuni hipoxice);

dismetabolisme generale (hiper- hipoglicemia, hiperlipidemia);

Consecinţele dezintegrării citolemei:              Dereglarea funcţiei pompelor şi   

              canalelor membranare

Pierderea potasiului intracelular –

tulburări electrofiziologice

Acumularea de sodiu intracelular –

hiperosmolaritate intracelulară, 

gonflarea celulei, citoliza osmogenă

depolarizarea membranei

și inhibiţie depolarizantă

Acumularea de Ca²⁺ în hialoplasmă –

   activarea enzimelor intracelulare:

   ATP-azelor – scindarea ATP, carență de energie;

   proteazelor – autoliza celulei;

   fosfolipazelor – dezintegrarea membranelor celulare;

   endonucleazelor – scindarea bazelor nucleotidice ale ADN-ului (elementul trigger al apoptozei).

Acumularea de Ca²⁺ în hialoplasmă   Stocarea excesivă a cationului în mitocondrii Decuplarea oxidării-fosforilative

Periclitarea oxidării acizilor grași

Creșterea permeabilității membranei cristelor 

Acumularea intracelulară de ioni

 de hidrogen   

   ►acidoza celulară cu pH < 6,0

   ►inhibiţia enzimelor glicolizei anaerobe                  ►deficit de energie

   activarea enzimelor hidrolitice lizozomale  →  autoliza  celulei

Micşorarea rezistenţei electrice

a membranei citoplasmatice

spargerea electrică a membranei

                                

 Creşterea rezistenţei electrice

a membranei citoplasmatice

Anihilarea propagării electrice prin contactul intercelular (format de conexine)

Exemplu: sistarea transmiterii potențialului de hiperpolarizare de la endoteliocit la miocitul neted vascular  

Consecinţele generale ale leziunilor membranei citoplasmatice

•           Distrofii celulare

•          Apoptoză

•          Necrobioză

•          Necroză

LEZIUNILE    CITOSCHELETULUI

•          Componenţa:   microtubuli (20-25 nm

                              microfilamente (15 nm)      

                              filamente de actină şi miozină

•          Funcţiile citoscheletului:

           menţine forma celulei

           organizarea citoplasmei

           asigură translocarea organitelor                                            

           asigură motilitatea celulei

              (chimiotactismul, migrarea celulelor,

               fagocitoza, pinocitoza)

             Leziunile citoscheletului:

•          Imobilitatea spermatozoizilor

   (sterilitate  masculină),          

•          Imobilitatea cililor vibratili (bronhoectazie),

                                         

•          Imobilitatea leucocitelor

   (“leucocite leneşe”)

  → dereglarea fagocitozei

  → imunodeficienţă nespecifică

             Leziunile citoscheletului:

•          Sistarea mitozei  (nu se formează fusul mitotic)

•          Modificarea formei eritrocitului (sferocite)

•          Afectarea contracției celulelor endoteliale în detrimentul schimbului de lichide și celule la nivelul sistemului de capilare  

                                       

LEZIUNILE NUCLEULUI CELULEI

•          Cauzele -  factori fizici, chimici, biologici.

•          Manifestările morfologice şi funcţionale:

•          condensarea şi marginlizarea cromatinei

•          cariopicnoza (micșorarea si ratatinarea nucleelor cu condensarea cromatinei)

•          cariorexis (dezintegrarea nucleului celular In fragmente bazofile)

•          carioliza (dizolvarea nucleului și dispariția acestuia)

LEZIUNILE   LIZOZOMILOR

•          Destabilizarea membranei

•          Labilizarea aparatului lizozomal (membrana nu mai poate asigura ermetizarea enzimelor active) 

•          Ieşirea hidrolazelor lizozomale (catepsinele, arilsulfatazele, lipazele etc.) în hialoplasmă

 Efectul final ► AUTOLIZA CELULEI

 LEZIUNILE MITOCONDRIILOR

•          Intumescenţa (umflarea) mitocondriilor.

•          Acumularea de calciu și acizi grași.

•          Decuplarea oxidării -  fosforilării.

•          Creșterea permeabilității membranei mitocondriale.

LEZIUNILE MITOCONDRIILOR

•          Afectarea lanțului respirator și creșterea producției de radicali liberi de oxigen datorită blocării citocromoxidazelor și deficitului de coenzimă Q10.

                      Efectul final:

deficit de energie și exces de

radicali liberi de O2

Radicalii liberi de oxigen

● anionul superoxid (O2-)

● radicalul hidroxil (OH-)

● peroxidul de hidrogen (H2O2)

Instrument universal de leziune a celulei 

▬ peroxidarea lipidelor din componența glicocalixului

▬ peroxidarea proteinelor intra- și extracelulare

Radicalii liberi de oxigen

se formează continuu în cadrul:

1. Lanțului respirator, când preluarea electronului pierdut este afectată în baza incapacității reducătorilor (>80%).

2. Reacției de metabolizare a adeninei și guaninei de către hipo- și xantinoxidază.

3. Metabolizarea catecolaminelor.

4. Activării NADPH-oxidazei membranare.

Impactul radicalilor liberi de oxigen

asupra celulei sau organitelor ei 

se consemnează drept stres oxidativ:

  

   Puterea stresului oxidativ este în raport direct cu fezabilitatea sistemului antioxidant:

-          Catalaza

-          Superoxid-dismutaza

-          Sistemul glutation-redox

-          Tioredoxina

-          Alpha-tocoferolul, vit. C, A

-          Coenzima Q10

Leziunea ADN-ului mitocondrial:

    un patern important al bolilor mitocondriale   

    ereditare

    sau dobândite.

ADN-ul mitocondrial este mai vulnerabil decât

ADN-ul nuclear (de circa 10 ori).

Leziunea ADN-ului mitocondrial:

Cauzele principale:

1. Accesul mult mai mare la radicalii liberi O2.
2. Prin sarcina negativă a cristelor se concentrează un număr mare de cationi (circa 1000 ori mai mare comparativ cu alte organite) în detrimentul menținerii echilibrului osmotic.
3. Reducerea histonilor, proteinelor de protecție.

Leziunea ADN-ului mitocondrial:

1. Crește notabil producția de radicali liberi de oxigen.

2. Se impune prin afectarea metabolismului energetic. 

3. Devine o cauză a declanșării procesului

neoplastic (e.g. carcinoma hepatică). 

Stresul oxidativ și deficitul energetic sunt

factorii de bază ai leziunii celulare în condițiile

de ischemie și hipoxie.

   Diferite celule au toleranță (rezistență) distinctă la acțiunea alterativă a ischemiei și hipoxiei.

            Celula musculară  a gambei rezistă 2-3 ore.

            Cardiomiocitul moare în curs de 20-30 min.

   Neuronii SNC (în special ai scoarței) mor pe o perioadă de la 5-6 min până la 12 min. 

  

REACŢIILE FIZIOLOGICE CELULARE

     I. REACŢIILE CELULARE ADAPTATIVE ŞI COMPENSATORII.

1. Mobilizarea moleculelor şi organitelor „de rezervă”
2. Hiperactivitatea metabolică:

    sinteza c-AMP - activarea organitelor celulare -  intensificarea oxidării şi sintezei de ATP –  crearea rezervelor intracelulare de substanţe şi energie -  asigurarea reacţiilor celulare  compensatorii şi reparative.

3. Hipertrofia adaptativă a organitelor

 4. Hiperplazia mitocondriilor.

 5. Atrofia adaptativă a unor organite

                Efectul final  pozitiv - „însănătoşirea”  celulei;

                la insuficienţa reacţiilor fiziologice – distrofie, apoptoză, necroză.

               II. REACŢII CELULARE REPARATIVE

1. regenerarea mitocondriilor

2. reparaţia ADN:

    → clivarea secvenţei lezate  din ADN

    (endonucleazele);

    → dezintegrarea secvenţei clivate de ADN        

    (exonucleazele); 

    → reconstrucţia secvenţei normale de ADN                                                            

    (ADN-polimerazele); 

    → inserarea secvenţei reconstruite în

     molecula de ADN (ligazele).

Telomer și telomeraza:

▬ factori de supraviețuire a populației celulare (e.g. celulele sexuale). Telomeraza nu este expresată în celulele somatice.

▬ factori de susținere a creșterii tumorale

Inserția genei telomerazei în celulele somatice (piele, endoteliu) a crescut cu 30-50% longevitatea celulei.  

   II. REACŢII CELULARE REPARATIVE

                        3. reparaţia plasmolemei –

    reintegrarea  fizico-chimică;

   „amputarea” membranei”;

    resinteza fosfolipidelor, colesterolului şi                                                proteinelor  membranare.

    II.            REACŢIILE CELULARE PROTECTIVE

1. Sistemele antioxidative

     ---la acţiunea prooxidanţilor---

     inflamaţia, fagocitoza, razele ionizante, hipoxia, hiperoxia, intoxicaţii

                                                                                

2. Antioxidanţii naturali :

                               alfa-tocoferolul

                               Vitamina A

                               Vitamina K

                               Vitamina Q (ubikinonul)

                               superoxiddismutaza

                               glutationperoxidaza

                               catalaza

                                                   selenul

                               globulinele fazei acute                                                 ceruloplasmina, transferina

                               acidul ascorbic

3. Stabilizatorii membranei lizozomale –

  

   (la acţiunea labilizatorilor membranei -             inaniţia, hipoxia, acidoza celulară, micotoxine, endotoxine, cancerigene,                        fosfolipaze, radicali liberi de oxigen)

•          Stabilizatorii naturali:

                        glucocorticoizii

                        colesterolul

                        alfa-tocoferolul.

                                                

                             

4. Proteinele şocului termic

•          hsp 84-110 Kda: menţin reacția de stres în diapazon  fiziologic   

                                            

•          hsp 70 Kda – șaperoane:

   

  foldingul proteinelor intracelulare:

  formarea şi menţinerea structurii terţiare a

  proteinelor intracelulare

 

   protejează de agregare şi denaturare proteinele sintetizate în ribozomi în calea lor spre organitele de destinaţie    

   

4. Proteinele şocului termic

    ►solubilizează proteinele intracelulare („şine moleculare”)

  ► induc liza proteinelor denaturate ireversibil

  ►induc resinteza proteinelor normale

  ► induc apoptoza în leziuni celulare ireversibile         

  ► protejează nucleoproteidele de mutaţii

  ► stabilizează citoscheletul

  ►stopează mitoza celulelor afectate

5. Genele imediate ale reacţiei precoce

 Genele   c- fos şi  c-jun:

     →  în celule mature sunt suprimate;

     →în embriogeneză - reglatori ai proliferării 

                             şi morţii celulare

→în ţesuturile cu activitate mitotică permanentă

(epidermis) c-fos este expresată permanent;

              

în celulele mature se activează la leziuni celulare

→în neuroni c-fos este „gena morţii” (apoptozei) și

se activează în ischemie şi boli degenerative                           

5. Genele imediate ale reacţiei precoce                        

•          Genele  c-myc -           

   reglează multiplicarea celulară                                            (protooncogen)

•          Genele nur-77  -           

   activizează proliferarea celulară                                            în stres codifică receptorii  steroizi

   6. Anti-oncogenele (supresorii tumorilor)

                Antioncogena Rb  - 

          produce proteina p53 care

          reglează stabilitatea genetică:

 → în caz de mutaţii opreşte

ciclul mitotic în faza G1

→→ induce reparaţia greşelei sau     

          declanșează apoptoza.

7. Antigenul celulelor bătrâne  

  (proteinele pistei III)

•          Proteina citoplasmatică (canal ionic):

(în celulele tinere acest antigen este „ascuns”;

 se expresează doar pe celulele bătrâne la

expirarea vieţii ontogenetice);

       Antigenul expresat (“demascat”)    interacţionează cu autoanticorpii naturali – opsonizarea celulelor bătrâne, fagocitoza de macrofage dotate cu receptori naturali 

   ► moarte violentă programată

8. Demararea reacţiei inflamatoare:

•           Componentele celulei bacteriene (“PAMP – Pathogen-associated molecular pattern”): LPS, lipoproteine, acidul lipoteihoic, flagelina, acizii nucleiciprodusele dezintegrării celulare

•          Componentele celulelor umane stresate, lezate, infectate sau transformate ((“DAMP -damage-associated molecular pattern”:

   proteinele şocului termic, fosfolipidele membranare etc.

Efectul PAMP şi DAMP: 

    activarea factorului nuclear kapa-B (NF-kB)  -   Inducţia sintezei citokinelor proinflamatoare  -                                                    

               reacţia inflamatoare

9. Demararea apoptozei:

•          Factori patogeni    

•          Leziuni celulare ireversibile

•          Mutaţii nonvitale

•          Infectarea cu viruşi -

Deprecierea genelor anti-apoptotice -               apoptoza

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

PROCESE PATOLOGIE TIPICE CELULARE

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

PROCESE

care reprezintă consecința incompetenței sistemelor de control al homeostaziei celulei în cadrul acțiunii factorilor de intensitate înaltă ce amenință supraviețuirea celulei:

-distrofia

-apoptoza

-necroza

DISTROFIA  CELULARĂ

(DISMETABOLISMELE CELULARE)

dereglări persistente ale

metabolismului celular

+

               dereglări funcţionale ale celulei 

+

modificări structurale. 

Paternul distrofiilor în patologie:

    Distrofia hepatocitului (ficatului)

  Distrofia cardiomiocitului (miocardului)

     Distrofia nefrocitrlor ( rinichiului)

Distrofia gonadelor

Distrofia suprarenalelor etc.

CLASIFICAREA DISTROFIILOR:

                 După etiologie:

–         distrofii congenitale

     (enzimopatii congenitale)

–         distrofii achiziţionate

      (tulburări dobândite)

După metabolismul primordial afectat:

–         distrofii lipidice                                                      

    -    distrofii glucidice 

–         distrofii proteice

–         distrofii hidroelectrolitice

–         distrofii mixte

ETIOLOGIA DISTROFIILOR:

•          Defecte ereditare – enzimopatii congenitale

•          Leziunile celulare

•          Dereglări primare ale metabolismului celular

•          Dereglări primare ale metabolismului general (dismetabolisme integrale)

PATOGENIA DISTROFIILOR:

•          Lipsa enzimelor intracelulare

   de ex., lipsa glucozo-6-fosfatazei →                                                     imposibilitatea glicogenolizei →

   acumularea de glicogen în hepatocite                                                                    (e.g. glicogenoze)

•          Defecte enzimatice sau foldingul defectuos al  proteinelor intracelulare (efectul redus al chaperonilor):

-          sinteza de proteine anormale

-          acumularea proteinelor periclitate structural și funcțional

-          Radicalii liberi (stres oxidativ)

leziuni celulare

inactivarea enzimelor              

surplusul de substanţe nesolicitate

                                                distrofii

•          Acumularea intracelulară a calciului 

  activarea nesancţionată a  enzimelor 

                                                         degradarea componentelor celulare 

(AMP, proteine, fosfolipide, acizi nucleici)

                                                 distrofii

               Acidoza intracelulară 

  inactivarea enzimelor cotozolice

  inhibiţia reacţiilor anabolice

  intensificarea catabolismului                                                                     

            DISTROFII

                         Mecanismul lizozomal

           

                                    destabilizarea (sau labilizarea)

                                    membranei lizozomale

                                    ieşirea în hialoplasmă a

                                    enzimelor  lizozomale

                                                  autodigestia şi autoliza parțială a celulei

                                         DISTROFII

•          Surplusul de acizi graşi:

acidoza intracelulară;

formarea de peroxizi ai lipidelor (e.g. dialdegida malonică); 

destabilizarea membranelor biologice;

saponificarea cu cationii intracelulari;

decuplarea oxidării – fosforilării;

carență de energie;

►Distrofii

•          Surplusul de catecolamine: 

   activarea funcţiei celulei 

   activarea lipolizei intracelulare acumularea acizilor graşi

   acumularea ionilor de calciu

   deficit energetic

   activarea stresului oxidativ

►Distrofii

▬ Dereglarea proceselor de exocitoză

   privind eliminarea cataboliţilor

 ▬ activitatea slabă a arilsulfatazelor (A,B)                             lizozomale sau accesul insuficient al substratului la aceste enzime

   

acumularea  intracelulară a lipofuscinei

(glicoproteină de ultraj pentru celulă și

marker al senescenței ei premature)

PREZENȚA LIPOFUSCINEI

    Accelerează procesul de îmbătrânire a celulei

și

precondiționează dezvoltarea

DISTROFIILOR

•          Avitaminoze 

•          Intoxicaţii 

   inactivarea enzimelor →

   acumularea de substanţe nesolicitate →                             

→ distrofii

Hipoxia generală
Hipoxia regională

•          Deficitul energetic  → Compromitereapompelor și sistemelor energo-dependente →

Acumularea de substanţe nesolicitate -                             

► ► ► ► ► Distrofii

•                                Modificările metabolice integrale    

  Hiperlipidemia - infiltraţia (distrofia)

                              grasă sau cu grăsimi

 

  Hipercolesterolemia  -

                              aterogenitate

  Galactozemia –

                               infiltraţia cu galactoză şi

                               produşii de degradare

MANIFESTĂRILE DISTROFIILOR CELULARE:

                                    Manifestările biochimice

▬ diminuarea activităţii enzimelor →

acumularea substanţelor nesolicitate

(proteine,  glucide, lipide)                                                     

▬ denaturarea substanţelor intracelulare

▬ sinteza substanţelor anormale 

▬ acumularea cataboliţilor

     (corpi cetonici, acid uric)

▬ acumularea xenobioticilor

•          Manifestările funcţionale:

     diminuarea funcţiei celulei

                                                                 

•          Manifestările morfologice:

     depuneri intracelulare de substanţe native, substanţe modificate,                                                                                    substanţe transformate și, respectiv,                                                    leziunile organitelor celulare.

             CONSECINŢE  FINALE

ale dismetabolismelor ireversibile

►Apoptoza

►Necroza

Moarte curată a celulei.

Din greacă:

Frunzele cad și părăsesc copacul.

•          APOPTOZA
– moartea programată a celulei 

      prin activarea mecanismului
                       genetic apoptogen

•          OBIECTIVUL APOPTOZEI:                                         menţinerea homeostaziei celulare cantitative şi calitative.

•             Apoptoza a fost descoperită ca fenomen iminent moții celulare (și opus fenomenului de hiperplazie) în 1972 de către John Kerr și Alastair Currie.

•             Publicația în Nature.

•             

•             În 2002 a fost acordat premiul Nobel:

•             * Sydney Brenner

•             * John Sulston 

•             * Robert Horvitz

•            

•          Fiziologică – pentru menținerea unui număr adecvat de celule corespunzător cerințelelor organului în dependență de vârstă și travaliul metabolic-funcțional.

•          Patologică – indusă de acțiunea unor factori ce compromit homeostazia celulei și pun viața ei în pericol. 

            Apoptoza fiziologică

•          Embriogeneză

•          Involuția țesuturilor hormon dependente. De exemplu: involuția glandei mamare după sistarea hrănirii cu sân (declinul cantitativ al prolactinei). Apoptoza prostatei la castrare. Atrofia foliculelor ovariene în menopauză.

•          Apoptoza neutrofilelor după eradicarea focarului inflamator-infecțios.

•          Apoptoza limfocitelor hiper-reactive pentru a preveni procesul autoimun.

•          Apoptoza limfocitelor areactive.

            Apoptoza patologică

•          Apoptoza celulelor cu leziuni ireversibile (injuriile ADN, foldingul periclitat al proteinelor citoplasmatice).

•          Apoptoza în cancer.

•          Apoptoza în impact viral.

•          Apoptoza în distrofiile celulare.

•          Apoptoza în radiație.

Decisiv este raportul dintre:

-          sistemele antiapoptocie și proapoptotice

-          puterea stimulilor pro-apoptotici

-          capacitatea energetică a celulei

HOMEOSTAZIA CELULARĂ CANTITATIVĂ

•          Menţinerea numărului de celule în populaţie necesar pentru efectuarea funcţiilor actuale.

•          Se efectuează prin moartea celulelor normale, numărul cărora depăşeşte necesitatea funcţională actuală (involuţia post-partum a miometrului; involuţia de vârstă a timusului; involuţia muşchilor scheletului în imobilizarea corpului).

HOMEOSTAZIA CELULARĂ CALITATIVĂ

Se efectuează prin:

•          eliminarea din populaţie a celulelor anormale și indizerabile la momentul actual în țesutul concret;

•          celulelor cu leziuni ireversibile;

•          celulelor cu mutaţii letale;

•          celulelor cu defecte ireparabile;

•          celulelor malignizate;

•          celulelor infectate cu microbi şi viruşi.

CAUZELE APOPTOZEI

   Semnale apoptogene pozitive:  provoacă apoptoza care se referă la:

leziuni celulare ireversibile,                                                                                

celule cu mutaţii,

celule cu defecte,

celule malignizate,

celule infectate cu microbi şi virusuri.

    reducerea semnalelor apoptogene negative:

   prezenţa semnalelor negative inhibă apoptoza, iar lipsa – demarează apoptoza.            

                       factorii de creştere celulară,

      hormonii tropi pentru anumite organe:

                      ACTH – pentru corticosuprarenale;

                      TSH – pentru tiroidă;                                                                                 

                       androgenele – pentru prostată;

                       estrogenele – pentru endometriu;

                       prolactina – pentru glanda

                                             mamară etc.

Când celula decide să moară?

      Retragerea semnalelor negative

      Acțiunea semnalelor pozitive

Fazele apoptozei:

1. Inițiere sau declanșare (activarea caspazelor):

•          1.a. Calea intrinsecă

•          1.b. Calea extrinsecă

2. Faza de execuție (clivarea structurilor celulare de către caspazele activate).

CAUZELE APOPTOZEI 

Factorii comuni de inducție a apoptozei:

•          Sistarea acțiunii factorilor de creștere

•          Detașarea celulei de la matricea extracelulară

•          Cortizolul

•          Radiația

•          Radicalii liberi de oxigen

•          Virușii

•          Moarte celulară prin suicid

                        -Semnale interne (apoptoză declanșată prin mecanism intrinsec)

                        -Semnale externe (apoptoză declanșată prin mecanism extrinsec)

                          

Caspazele – meidatorii apoptozei

Cysteine-dependent aspartate-directed proteases

Enzime proteolitice prezente în citoplasmă în stare neactivă.

Activarea lor reprezintă faza de execuție a apoptozei, deoarece clivează toate structurile proteice ale celulei, iar în cooperare cu endonucleazele – materia nucleului.

Caspazele – meidatorii apoptozei

Cysteine-dependent aspartate-directed proteases

Caspazele 2,8,9,10 – faza de inițiere

Caspazele 3,6,7 – faza de execuție 

Death receptorul din familia TNF-alpha este un receptor trans-membranar bogat la exterior în cisteină.

Partea citozolică se numește Death-Domain și conține circa 80 de aminoacizi.

            Perechele ligand-receptor mai importante

FasL/FasR (CD95) /FAS- fatty acid synthetase/ 

TNF-α/TNFR1,

Apo3L/DR3,

Apo2L/DR4

Apo2L/DR5

Fosfasfotidilserina este expresată de celulele infectate cu virus, de celulele tumorale, de celulele cu leziuni ireversibile.

Flipaza – o enzimă membranară, care asigură expresia fosfatidilserinei prin transportul (translocarea) acestei glicoproteine din citozol prin glicocalix pe suprafața membranei externe.

Astfel, flipaza menține efect pro-apoptotic.

Actorii principali ai

 APOPTOZEI

Caspazele

Proteinele adaptor (p53)

TNF & TNFR

Bak și Bax - sistemul pro-apoptotic

Bcl-2 – sistemul anti-apoptotic

P53 și Apoptoza: dualitate eligibilă 

●p53 arestează creșetrea celulară între

 fazele G1 și S ale ciclului celular.

●Aceasta permite repararea ADN

  

●Dacă injuria este prea mare, atunci p53 activează gena de control al suicidului.

PATOGENIA APOPTOZEI:

•          Condiţie necesară pentru evoluarea şi finisarea apoptozei –

   păstrarea energogenezei celulare critice (10-15% de ATP) necesară pentru realizarea lizei adecvate a structurilor celulare.

•          În caz de lipsă de energie apoptoza iniţiată trece la necroza celulei.

•          Continuum:

•          Apoptoză – Necroză

•          Incompetența caspazelor și penurie de ATP

Anomaliile apoptozei:

•          Refracteritatea programului apoptogen

   la stimulii apoptogeni pozitivi

   → lipsa apoptozei

     → supravieţuirea şi acumularea populaţiei de celule mutante, malignizate, infectate, defectuoase, purtătoare de antigen non-self etc.

•          Accelerarea sau declanşarea nesancţionată a apoptozei

 → celulelor viabile şi sănătoase:

   boli degenerative (de ex., Altzheimer)

•          NECROZA – moartea celulei, a unei părţi sau a întregului organ în organismul viu.

•          ETIOLOGIA  NECROZEI:

       factorii nocivi, care provoacă leziuni 

                                celulare ireversibile;

       factorii nocivi, care provoacă

                                       distrofii celulare

Spre deosebie de apoptoză în necroză ținta este membrana celulară

•          perioada „bolii celulei” –

leziuni celulare neletale, distrofii;        

2. perioada  necrobiozei (agonia celulară)

stresul oxidativ;

dishomeostazii electrolitice intracelulare (Na⁺, Ca²⁺, K⁺, H⁺) ;           

intumescenţa citoplasmei (oncoza celulei);

destabilizarea lizozomilor;intumescenţa

mitocondriilor - deficit energetic (ATP sub 10%)

activizarea reacţiilor anaerobe –

acidoza intracelulară –

inhibiţia enzimelor glicolizei anaerobe –

penurie absolută de energie  

                 

În perioada „agoniei celulare este posibilă

„reanimarea celulei”.

                

3. moartea celulei  -

sistarea activităţilor vitale a celulei;

procesul crucial – sistarea funcţiei mitocondriilor

4. Perioada post-mortem

    dezintegrarea citoplasmei: intumescenţa, plasmorexia, plasmoliza;

    dezintegrarea  organitelor celulare (reticulul endoplasmatic, aparatul Golgi); 

    mitocondriile – intumescenţă;

    dezintegrarea poliribozomilor;

    dezintegrarea nucleului – predomină carioliza;                                autoliza reziduurilor;

    fagocitoza reziduurilor celulare;

     Efectul general -

     poluarea mediului intern al organismului cu  produsele dezintegrării celulare (electroliţi, K+, enzime intracelulare, produsele proteolizei şi citokine proinflamatoare.

DISTINCȚII OPORTUNE:

APOPOTOZA NU DECLANȘEAZĂ

INFLAMAȚIE.

NECROZA INDUCE UN RĂPUNS

INFLAMATOR MARCAT ȘI ANTRENEAZĂ

ÎN PROCES ALTERATIV CELULELE

VECINE!

CONSECINŢELE NECROZEI:

•          consecinţe locale:                                                            pierderea funcţiei structurilor  necrotizate;                                                            inflamaţia locală;                                                            regenerarea completă sau sclerozarea,                                                            demarcaţia sau incapsularea porţiunii necrotizate;

•          consecinţe generale: 

            „poluarea” mediului intern:                   

                                         toxemia,

                                         enzimemie,

                                         hiperkaliemia,                

                                         citokinemia, etc.

         reacţiile generale ale organismului:  

         reacţia fazei acute, febra, leucocitoza,          

         intensificarea catabolismului - caşexsia.

DEOSEBIREA NECROZEI DE APOPTOZĂ

•          Apoptoza - proces fiziologic homeostatic

                   proces  programat genetic

                   proces individual (antrenează o singură celulă  

                   moarte celulei „ecologic pură”

                   nu alterează funcţia organului

                   nu provoacă inflamaţie locală

                   nu provoacă dereglări generale în organism

•          Necroza- proces patologic,

                    moartea violentă a celulei

                    antrenează  o populaţie mare de celule

                   conduce la deficitul populaţiei celulare

                  ”poluează” mediul intern: hiperkaliemie,

                                           enzimemie, citokinemie

                  provoacă inflamaţie  locală

                  provoacă reacţii generale:

                  reacţia fazei acute, febră, leucocitoză, caşexie

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

      Atrofia
Hipertofia
Metaplazia

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Atrofia și hipertrofia –

2 procese opuse prin entitatea

lor fiziopatologică  

Atrofia  –

reducerea în dimensiuni a celulei,

țesutului sau organului în condițiile

periclitării bilanței între necesitățile și

aprovizionările metabolice curente sau

nejustificarea păstrării volumului celulei

la declinul ei funcțional.  

Atrofia  fiziologică:

se solicită o depreciere a unităților structurale la:

1. Involuția de vârstă a timusului
2. Diminuarea stimulilor endocrini sau a factorilor

de creștere 

3. Micșorarea efectului muscular, în deosebi după o

o perioadă de activitatea fizică manifestă.

4. Involuția post-partum a miometrului

Atrofia  fiziopatologică:

micșorarea substratului plastic la acțiune diferitor

factori de ultraj asupra viabilității celulei:

-mecanici

-chimici

-fizici

-hiponutriție și restricții calorigene

Patogenia atrofiei se bazează pe 2 mecanisme de bază:

1. Activarea enzimelor lizozomului și

autofagia lizozomală.

2. Activarea proteosomului și autofagia asistată

prin ubiquitin.

Yoshinori Ohsumi 2016

Premiul Nobel pentru elucidarea autofagiei celulei

drept o capacitate a celulelor eucariote de autodigestie.

Proteosomul – o proteinază care participă ca un sistem

de alternativă față de fagosomul lizozomal în

degradarea proteinelor intracelulare

sub controlul ubiquitin-ului.

Ultimul (76 de aminoacizi) markează prin intermediul

ligazelor (ținta de proiecție este lizina) proteina care

urmează să fie digerată până la aminoacizi.

Ubiquitina poate supune degradării proteinele pro-

și anti-apoptotice.

Hipertrofia – sinteza augmentată a structurilor

plastice intracelulare pentru a asigura condițiile de

hiperfuncție a celulei.

Se impune prin creșteres celulei (respectiv a organului)

în dimensiuni, fără modificarea populației celulare.

Hipertrofia este indusă de 3 categorii de factori:

1. Mecanici
2. Neuroendocrini
3. Factori de creștere

1. Factorii mecanici ai hipertofiei cordului:

•       creșterea efortului prin rezistență

•       creșterea efortului prin volum

2. Factorii neuroendocrini ai hipertofiei cordului:

•       Norepinefrina și epinefrina

•       Angiotensina II m(Ang II)

•       Endotelina 1 (ET-1)

•       Factorul de creștere similar insulinei

→ Estrogenii – stimulatori ai hipertrofiei musculaturii

netede a uterului.

→ Prolactina – stimulator al hipetrofiei glanei mamare.

3. Factorii de creștere:

-          TGF-beta

-          FGF

-          PDGF

-          EGF

-          NGF

-          Cardiotrofina 1

Unele citokine stimulează hipertrofia:

Il-6

LIF (factorul inhibitor al leukemiei)

Hipertrofia poate avea referință la programul

genetic fetal – hipertrofie patologică (în deosebi în diabetul zaharat).

Markerii principali ai activării genei fetale în cadrul hipertrofiei patologice:

1. SERCA2a
2. Lanțul de miozină ușoară α
3. Actina α scheletală (non-cardiacă)
4. Lanțul lung de titină
5. NUP atrial (peptidul natriuretic)

Metaplazia –

înlocuirea reversibilă a unui țesut diferențiat prin altul.

Metaplazie scuamoasă –  apariția țesutului scuamos sau pavimentos (mai rezistent la diferite noxe, exemplu acidoză) în locul țesutului columnar sau cilindric. Zona 2 – exemplu de metaplazie.

•          Metaplazia scuamoasa este comuna in timpul pubertatii (aciditate crescuta), in timpul sarcinii si dupa sarcina.

•          Inflamatia (cervicita), polipii cervicali si anticonceptionalele 

   stimuleaza metaplazia scuamoasa  

   cervicala.

•          Metaplazia poate fi un factor de risc pentru cancer.

De exemplu esofagul Barrett:

înlocuirea țesutului scuamos cu țesut cilindric gastro-intestinal: crește riscul cancerului esofagial de 30 de ori.

Deși mai rezistent la agresiune, are un risc mai mare de dezvoltare a adenocarcinomului esofagian.

Esofagul Barrett:

Riscul pentru cancer este determinat de:

1. Rolul antiapoptotic al factorului nuclear kappaB (NF-kappaB) și al excesului de NO inductibil (NOS2 sau NOSi).
2. Creșterea expresiei ciclinilor (CD1, CE și CB1).

     Ciclinele – facorii ce reglează punctele de control al tranziției fazelor ciclului celular.

Impactul  fumatului la nivel bronşic

•          Prima linie de apărare:

epiteliul bronşic

•          La fumători ( LBA, aspirat bronşic)

         - creşterea celulelor mucipare

         - metaplazie scuamoasă la nivelul  bronşiolelor

         - rarefierea  celulelor ciliate şi nonciliate bronhiolare

         - fibroza parietală bronşică

                   

•          Mecanismul iminent metaplaziei:

DEDIFERENȚIEREA CELULARĂ

Etapele:

Celula diferențiată →

Celula stem →

Diferențiere în celulă de alt tip →

Proliferația acestei celule (mitoza)

DEREGLĂRILE CIRCULAŢIEI SANGUINE REGIONALE

Circulația regională sau locală

SE REFERĂ LA ZONA DE PERFUZIE

A ȚESUTULUI ASIGURATĂ PRIN ARTERA DE CLAIBRU MIC, ARTERIOLĂ (d<100 mkm) CARE ADUCE SÂNGELE ÎN SISTEMUL DE CAPILARE

I. Hiperemia arterială

II. Hiperemia venoasă

III. Ischemia

IV. Embolia

V. Staza

VI. Tromboza

I. HIPEREMIA ARTERIALĂ

•          Definiție:

   este umplerea excesivă a organului cu sânge  arterial  în rezultatul afluxului sporit de sânge prin arteriolele dilatate cu mărirea perfuziei. 

•             Arteriolele – dilatate;     

•             Afluxul sanguin – crescut;    

•             Perfuzia organului – crescută

•             Efluxul de sânge neschimbat!

CAUZELE HIPEREMIEI ARTERIALE

•          Factorii exogeni 

mecanici

(traumă mecanică, hipobaria  locală),

fizici (temperatura înaltă),

chimici (alcool),

biologici (toxine bacteriene sau parazitare),

psihogeni

      Factorii endogeni

1. Mediatorul parasimpatic

Acetilcolina –

vasodilatare prin intermediul oxidului nitric

sintetizat de NOSec (NOS3)

      Factorii endogeni

2. AUTOCOIZII:

(Greacă: autos – eu și acos – drog)

     - substanţe chimice eliberate în sânge de unele ţesuturi pentru asigurarea homeostaziei;

     - sunt mesageri celulari primari şi mai sunt cunoscuţi sub denumirea de hormoni locali.

Acționează predilect în manieră paracrină

N.B. sunt și autacoizi cu efect vasoconstrictor  

Factori ce dilată activ arteriolele

Histamina – prin receptorii H1 și H2

Prostacilina (PGI2) – prin NO

Epoxiecozatrienii - prin hiperpolarizarea CMNV (miocitul neted vascular)

Leukotrienii, lipoxine – prin NO 

Bradikinina - receptorii B1 și B2,

(respectiv prin hiperpolarizare și NO)

Factori ce dilată activ arteriolele

Adenozia – receptorii ATP-dependenți

Peptidul intestinal vasoactiv – prin NO

Acidoza – prin depolarizare facilitată (pierderea de K intracelular)

Factorul endotelial de hiperpolarizare (H2O2) – efect prin hiperpolarizare

Clasificarea hiperemiei arteriale:

•          Hiperemia arterială fiziologică

•          Hiperemia arterială patologică

•          Hiperemia arterială fiziologică – caracter adaptiv, protectiv sau compensator

→ dilatarea arteriolelor intestinale postprandială

→ dilatarea arteriolelor cavernoase din corpii cavernoși penieni – erecție

→ dilatarea arteriolelor cerebrale în efort mintal   

Hiperemia arterială patologică 

intoxicație,

alcool,

disfuncții vegetative,

inflamație,

toxine bacteriene,

oxidul nitric inductibil (NOSi sau NOS2)

Patogenia hiperemiei arteriale –

                                                  dilatarea arteriolelor:
                                      

                             neurogenă,
                             umorală,
                             metabolică

•          Hiperemia arterială neurotonică:

   dilatarea arteriolelor cu inervaţie parasimpatică (organele genitale).

•          Hiperemia arterială neuroparalitică:

   dilatarea arteriolelor la lezarea ganglionilor simpatici, a fibrelor postganglionare simpatice.

•          Hiperemia arterială neuromioparalitică:

 

   dilatarea arteriolelor la epuizarea rezervelor de catecolamine.

•          Hiperemia arterială umorală – dilatarea arteriolelor la acţiunea substanţelor biologic active vasodilatatoare din sânge

    (histamina, adenozina, prostaglandine, kinine).

•          Hiperemia arterială metabolică:

   dilatarea arteriolelor la acţiunea metaboliţilor

   (CO₂, H⁺ , acidului lactic, adenozinei).

Adenozina – productul degradării ATP.

Are un rol concludent în miocard.

     

► Hiperema arterială reactivă:

     dilatarea arteriolelor în ţesuturile ischemizate la restabilirea circulaţiei sanguine (reperfuzie). 

 

 Se vehiculează semnificația a 2 mecanisme:

1. Stresul hemodinamic activează NOS3 și crește producția de NO. 

2.  Acţiunea metaboliţilor (protonii de hidrogen, acidul lactic, peroxidul de hidrogen (H2O2). Peroxidul de hidrogen activează receptorii canalelor de potasiu în CMNV și determină efluxul de K, prin ce se induce hiperpolarizarea și relaxarea mediei vasculare.  

     

► Hiperemia arterială funcţională

   dilatarea arteriolelor organelor cu funcţie intensă (acţiuni metabolice şi umorale).

     

MANIFESTĂRILE HIPEREMIEI ARTERIALE

A.  MANIFESTĂRILE  HEMODINAMICE ŞI LIMFODINAMICE:

● dilatarea  arteriolelor;

● creşterea volumului de sânge arterial

    în organ;

● creşterea presiunii hidrostatice

    în capilare;

● creşterea numărului de vase funcţionale;

A. MANIFESTĂRILE  HEMODINAMICE ŞI LIMFODINAMICE:

● creşterea vitezei lineare şi volumetrice

   a torentului sanguin (hiperperfuzie) ;

● creşterea vitezei filtraţiei şi micşorarea   

   resorbţiei transcapilare – mărirea

   volumului lichidului interstiţial (turgor

   pronunţat);

● intensificarea limfogenezei şi

   limfocirculatiei.

B.     Manifestările metabolice:

◙    mărirea aportului de O2 şi substanţe nutritive;

◙    evacuarea completă a rezidiurilor metabolice ;

◙    micşorarea diferenţei arterio-venoase

      a oxigenului („arterializarea” sângelui venos);

◙    intensificarea proceselor metabolice oxidative şi energogenezei;

◙    mărirea potenţialului energetic

      şi funcţional al organului;

◙    creşterea reactivităţii şi rezistenţei ţesuturilor hiperemiate față de acţiuni nocive.

C.    Manifestările exterioare

•          eritem difuz;

•          creşterea temperaturii locale;

•          creşterea turgorului tisular;

•          pulsaţia organului.

Consecinţele hiperemiei arteriale

•          Favorabile:

asigură condiţiile optime pentru

intensificarea funcţiei organului sănătos;

asigură reacţiile fiziologice în

organul afectat.

•          Nefavorabile:

alterarea peretelui vascular și hemoragie.

II. HIPEREMIA VENOASĂ

•          Hiperemia venoasă - umplerea excesivă a organului cu sânge venos în rezultatul refluxului dificil  prin vene cu micşorarea perfuziei.

                     Arteriolele – nemodificate;

                     Venele – lumenul redus

                     Perfuzia organului - scăzută

Cauzele hiperemiei venoase

•          Diminuarea funcţiei de pompă

                   a ventriculului drept / stâng;

•          micşorarea forţei de aspiraţie

                                          a cutiei toracice;

•          îngustarea lumenului venos prin     

       compresie (tumoare, edem),

       obturare (trombus),

       obliterare (fleboscleroză diseminată).

Patogenia hiperemiei venoase

•          Factorul patogenetic principal

        al hiperemiei venoase:  

              reducerea refluxului venos şi            

              hipoperfuzia organului.

Manifestările hiperemiei venoase:

     A. Manifestările hemodinamice şi limfodinamice:

◙ diminuarea refluxului sanguin de la organ;

◙ acumularea excesivă a sângelui  venos

                          în capilare şi venule;

◙ creşterea presiunii hidrostatice

       în capilare şi venule;

Manifestările hiperemiei venoase:

     A. Manifestările hemodinamice şi limfodinamice:

◙ intensificarea procesului de filtraţie şi micşorarea resorbţiei transcapilare;

◙ acumularea în exces a lichidului interstiţial – edem;

◙ diminuarea refluxului limfei;

◙ micşorarea afluxului arterial.

     B. Manifestările metabolice:

◙ tulburarea  schimbului capilaro-interstiţial

                                                          de substanţe;

◙ diminuarea aportului

                          de oxigen şi substanţe nutritive;

◙ diminuarea proceselor

              metabolice oxidative şi a energogenezei;

◙ intensificarea proceselor catabolice anaerobe cu acumularea metaboliţilor intermediari acizi –   

                                             acidoza metabolică;

  C. Manifestările externe ale

       hiperemiei venoase:

◙ CIANOZA

◙ TUMEFIEREA

◙ MICŞORAREA TEMPERATURII locale;

◙ HEMORAGII  intra-tisulare.

  C. Manifestările externe ale

       hiperemiei venoase:

◙ CIANOZA

Reprezintă tenta albastră a tegumentelor, gingiilor, unghiilor sau mucoaselor produsă de reducerea 4HbO8 și majorarea Hb reduse (>50 g/L).

Acrocianoza – albăstrirea extremităților (nas, ureche, degete).  

Consecinţele hiperemiei venoase:

•          diminuarea funcţiei organului

•          reducerea capacităţilor adaptative, compensatoare, protective şi reparative;

•          leziuni celulare hipoxice, hiponutritive,  

                     hipoenergetice şi acidotice;

•          necroza;

•          atrofia;

•          sclerozarea.

III. ISCHEMIA

  Ischemia – diminuarea sau sistarea     afluxului de sânge arterial cu hipoperfuzia organului și aprovizionare scăzută de oxigen 

                   Arteriolele – lumenul îngustat;

                   Perfuzia organului - scăzută

CAUZELE ISCHEMIEI

•          Factorii ce îngustează lumenul arterei aferente:

                        spasm durabil,

                        compresie,

        obturare (obstrucție aterosclerotică),

                        ocluzie       

        stenoză,

                remodelare.

Mecanismele spasmului arterial durabil

1. Hipertrofia mediei musculare (remodelarea peretelui arterial).
2. Creșterea numărului de receptori alpha-1.
3. Reducerea numărului de receptori beta-2, precum și a receptorilor beta-2 adrenergici.
4. Alterarea endoteliului vascular.
5. Micșorarea expresiei NOS3.

Mecanismele spasmului arterial durabil

6. Reducerea cantitativă de L-arginină (substratul de sinteză a NO).

7. Activarea excesivă a arginazei.

8. Creșterea conținutului de superoxid-anion, care

    neutralizează molecula de NO: O2-+NO→ONOO.

9. Creșterea expresiei receptorilor ETA ai ET-1 (cel mai potent agent vasoconstrictor natural).

10. Excesul de Ang II.

Patogenia ischemiei

•          Veriga patogenetică principală a ischemiei –

    → micşorarea lumenului arterei.

    → micşorarea  afluxului arterial.

Clasificarea  patogenetică a  ischemiei:

•          neurogenă (angiospastică) –

  hiper-tonusul SN simpatic receptorii:

 (>alpha1/alpha2) (>alpha1/beta2);

•          obturativă  ( tromb, embol);

•          compresională (tumoare);

•          obliterantă  (tumefierea, inflamaţia, sclerozarea, ateromatoza vasului);

•          redistribuitivă – micşorarea perfuziei unei zone a organului în rezultatul hiperperfuziei zonei adiacente.

Manifestările ischemiei

  A. Manifestări hemodinamice:

•          micşorarea volumului de sânge în organ şi presiunii hidrostatice a sângelui în vasele organului;

•          micşorarea vitezei volumetrice a circulaţiei sanguine - hipoperfuzie;

•          reducerea reţelei vasculare;

•          micşorarea filtraţiei  transcapilare;

•          diminuarea limfogenezei.

   B. Manifestările  metabolice:

•          micşorarea aportului de oxigen şi substanţe nutritive

                 (hipoxia, hiponutriţia);

•          reducerea energogenezei oxidative 

                             (hipoenergogeneza);

•          intensificarea energogenezei glicolitice cu acumularea de metaboliţi intermediari  (acidoza metabolică);

   B. Manifestările  metabolice:

•          Este prioritar afectată beta-oxidarea aciziolor grași în mitocondrii, fapt ce rezultă în acumularea lor și decuplarea fosforilării de oxidare.

•          Energosinteza din glucoză necesită cu 15-20% mai puțin O2, dar la o privațiune notabilă de oxigen → glicoliza anaerobă.

               C. Manifestările exterioare:

•          paloarea ţesutului  ischemizat;

•          micşorarea temperaturii locale;

•          micşorarea în volum a organului;

•          durere locală şi parestezii (acumularea de protoni de H și kinine).

CONSECINŢELE ISCHEMIEI:

    a) atrofia celulară (atrofia creierului și a miocardului în ateroslceroza progresivă de vârstă)        

    b) leziuni celulare (reversibile/ireversibile)

    c) distrofii celulare 

     d) apoptoza/necroza

    e) inflamaţia

    f) sclerozarea.   

MECANISMELE CONSECINŢELOR ISCHEMIEI:

1. ACIDOZA
2. DEFICITUL DE ATP
3. ACTIVAREA FIBROBLASTELOR și MACROFAGELOR
4. ACTIVAREA CITOKINELOR ȘI MEDIATORILOR INFLAMAȚIEI
5. CREȘTEREA PRODUCȚIEI DE RADICALI LIBERI DE O2

       (normal 90%/10% O2/radical)

       (ischemie O2/radical scade)

    6. MODIFICAREA RAPORTULUI NEUROMEDIATORILOR

(în creier crește conținutul de glutamat)

            7. LABILIZAREA ȘI DESTABILIZAREA LIZOZOMILOR

8. REDUCEREA ANABOLISMULUI și CREȘTEREA CATABOLISMULUI
9. DEREGLĂRI ELECTROLITICE       

10. ACTIVAREA LIPOLIZEI și DEGRADĂRII FOSFOLIPIDELOR 

   

   

MECANISME COMPENSATORII

1.     Gradul de dezvoltare a colateralelor (VEGF)
2. Creșterea extracției oxigenului din sânge
3. Eliberarea metaboliților cu acțiunea vasodilatatoare (H2O2, adenozina, protonii de H etc.)
4. Reducerea activității funcționale a organului (miocardul hibernat)
5. Reducerea energosintezei din acizi grași și stimularea  energosintezei din glucoză

    6. Formarea ATP din glucoză necesită cu circa 15% mai puțin O2. Are loc reducerea transportului acizilor grași în mitocondrii prin inhibiția transportului carnitinic.

7. Activarea glicolizei anaerobe (2 ATP + 2 Molecule de acid lactic).

8. Creșterea afininității miofibrilelor (în primul rând cardiomiocitul) față de calciu.

9. Creșterea expresiei tetrahidrobiopterinei (cofactorul de sinteză a NO)

10.  Deplasarea curbei de disociere a 4HBO8 spre dreapta. 

   

CONSECINŢELE ISCHEMIEI
Depind de circulaţia colaterală în organ:

       Colaterale absolut suficiente:

   lumenul colateralelor  în  sumă  este  egal  cu  lumenul  vasului  obturat 

   (membrele superioare, inferioare)

Colaterale relativ suficiente:

lumenul colateralelor în sumă este mai

mic decât lumenul vasului obturat

(plămânii, ficat, intestine);

Colaterale absolut insuficiente:

circulaţia colaterală se realizează prin

capilare (miocard, creier, rinichi, splină).

CREIER (10-15% din circulația sanguină):

•          Perfuzia este maximă în zona hipofizei = 70 ml/100 g/min.

•          Presiunea de perfuzie 50-150 mm Hg.

•          Perfuzia <50 mm Hg este caracteristică ischemiei creierului.

    IV. EMBOLIA

  Embolia -  prezenţa şi vehicularea prin vasele sanguine                                                         a  particulelor străine

•          Etiologia: embolia exogenă -  aeriană,

                                                 gazoasă,

                                                microbiană,

                                                parazitară,

                                                cu corpi străini;

                             

•          embolia endogenă -  cu trom  (tromboembolia – 90%)

                                                   tisulară

                                                   lipidică

                                       celulară (celule tumorale)

                                                 cu lichid amniotic

                                                   ateromatoasă.

               

EMBOLIA EXOGENĂ

•          Embolia aeriană – obturarea vaselor cu

                                                            aer atmosferic:

    traumatizarea  venelor mari cu presiune negativă

    (jugulară, subclaviculară, sinusurilor venoase ale craniului)          

                embolia aeriană iatrogenă –injecţii intra-arteriale, 

                transfuzii de sânge, investigaţii angiografice.

•          Embolia microbiană - obturarea vaselor cu microorganisme    din  focarul inflamator 

•          Embolia parazitară – obturarea vaselor cu paraziţi

•          Embolia gazoasă - obturarea vaselor cu bule de

                                              gaze (azot – boala Kesson)  

   

EMBOLIA ENDOGENĂ

•          Embolia cu tromb  - obturarea vasului cu tromb                                                                          rupt de la locul de formare.

•          Embolia tisulară - obturarea vasului cu fragmente 

                  de organ traumat (muşchi, encefal, ficat).

•          Embolia lipidică - obturarea vasului cu picături de 

      lipide endogene (măduva galbenă a oaselor)

•          Embolia celulară - obturarea vasului cu celule  provenite din tumori

•          Embolia cu lichid amniotic – pătrunderea în circulaţia maternală a lichidului amniotic cu particule suspendate

        (la detaşarea precoce a placentei).

•          Embolia cu mase ateromatoase –

           din plăcuţele ateromatoase

Tromboza venelor profunde –
cauza principală a tromboemboliei

•          Factorii cauzali

–         Imobilitatea organismului 

–         Post-operație

–         Gestație și/sau nașetre

–         Contraceptive orale

–         Combustie  

–         Boli autoimune (lupus eritematous) – sindromul anti-fosfolipidic – activarea sistemului de coagulare. 

–         Cancer

–         Trombofilie ereditară (deficitul proteinelor C, S sau excesul de factor V, Leiden)

Consecinţele emboliei

•          Ischemia și infarct (miocard, creier)

•          diseminarea procesului infecţios

•          metastazarea tumorii

•          deces (tromboembolia pulmonară chiar în condiții de spital are o mortalitate înaltă, 75%-90%).

V. STAZA

      Staza - sistarea circulaţiei sanguine la nivel microcirculator.

                               Etiologie şi patogenie

•          factorii ischemianţi-  provoacă staza  ischemică  

                                     prin  micşorarea afluxului arterial;

•          factori care stopează refluxul venos de la organ –

                       provoacă staza venoasă;

•          factori care măresc rezistenţa capilară – stază capilară

          (exicoza  ţesutului, endotoxinele bacteriene),

•          factorii ce deteriorează reologia sângelui;

                 (e.g. deshidratare).

                   Manifestările stazei:

•          micşorarea temperaturii locale

•          cianoza;

•          microhemoragii

      Consecinţele stazei:

•                      leziuni celulare,

•                      distrofii,

•                      necrobioză şi necroză,

•                      atrofie,

•                      inflamaţie,

•                      sclerozare.

VI. DEREGLĂRILE SCHIMBULUI CAPILARO-INTERSTIŢIAL

•          FORŢELE   SCHIMBULUI   CAPILARO-INTERSTIŢIAL:

- presiunea hidrostatică intra-capilară; 

- presiunea hidrostatică interstiţială;

- presiunea oncotică intra-capilară;

-          presiunea oncotică interstiţială;

-          electroliţii asociaţi la structurile ţesutului interstiţial (ionii Na, H)

Factor important al  schimbului capilaro-interstiţial –

                   permeabilitatea peretelui capilar!

HOMEOSTAZIA LICHIDULUI INTERSTIŢIAL

Volumul lichidului interstiţial = constant

    Volumul lichidului interstiţial =

    V filtratului – (V rezorbţiei + V limfei)

DISHOMEOSTAZIA LICHIDULUI INTERSTIŢIAL

•          Deshidratarea interstiţială:

           scaderea   filtraţiei

              cresterea reabsorbţiei

           

•          Hiperhidratarea interstiţială – edem:

          cresterea    filtraţia

            scaderea     reabsorbţia

             scaderea    limfocirculaţia  

Edeme – disbalanța hidrică manifestată prin acumularea lichidului în țesut și spațiile interstițiale în baza dereglării schimbului de apă între sânge, țesut și mediul intracelular

•           Edem – un exces de lichid în spaţiile

            intercelulare  sau cavităţile seroase.

                     Etiologia edemelor:

•          factorii ce măresc presiunea hidrostatică a sângelui în capilare – hiperemia arterială, venoasă şi staza;

•          factorii ce micşorează concentraţia proteinelor şi presiunea oncotică a plasmei sanguine;

•          factorii ce cresc permeabilitatea peretelui capilar pentru proteine;

•          factorii ce cresc concentraţia proteinelor şi electroliţilor în lichidul interstiţial;

•          factorii ce împiedică refluxul limfei (factori de afectare a drenajului limfatic).

•          Edem după factorul etiologic:

•          Cardiac

•          Renal

•          Hepatic

•          «Inaniție»

•          Inflamator

•          Alergic

•          Endocrin

•          Neurogen

Edem după factorul patogenetic:

Hidrostatic

Oncotic

Membranogen

Limfogen

Osmotic  

•          Clasificarea patogenetică:

A. EDEME MONOPATOGENETICE:

       1. edeme  congestionale (hidrostatice)

       2. edeme hipooncotice

       3. edeme hiperosmolare

       4. edeme membranogene

       5. edeme limfogene

1.      EDEME CONGESTIONALE

Cauze:

   insuficienţa cardiacă dreaptă/stângă,

   restricţii pulmonare,

   compresia, obturarea, obliterarea venelor,

  

Veriga patogenetică principală:

           hiperemia venoasă –

                   creşterea presiunii sângelui în capilare –

                         excesul filtraţiei

Efectul final - edem

       

Paternul hidrostatic

Creșterea presiunii hidrostatice

Cauze:

Insuficiența cardiacă

Obturația venelor

Creșterea presiunii c.toracice

Ortostatism îndelungat

Creșterea volumului circulant

2.      EDEME HIPOONCOTOICE

 Cauze:

    inaniţia proteică,

    proteinuria,

    insuficienţa hepatică

Veriga patogenetică principală:

      Hipoalbuminemia –

              hipoonchia –

                      excesul filtraţiei

Efectul final - edem

Paternul oncotic

Cauze:

1. ↓ PO în capilare:

Hipoproteinemie alimentară

Malabsorbție

Afectare hepatică

Sindrom nefrotic

Plasmoreia în arsuri

2. ↑ PO în interstițiu:

Deficit de T3 și T4

Ieșirea proteinelor din celule lezate

Ieșirea proteinelor din vase în creșterea permeabilității lor

3. EDEME HIPEROSMOTICE

Cauze:

    hiperaldosteronismul primar

    insuficienţa circulatorie,

   insuficienţa hepatică,

   boala hipertensivă

Veriga patogenetică principală:

    creşte reninemia –

           creşte angiotensina II –

                 hiperaldosteronism –

                          hipernatriemia –

                                   exces de natriu în interstiţiu –

                                              excesul filtraţiei

Efectul final - edem

EDEM OSMOTIC

CREȘTEREA PRESIUNII OSMOTICE ÎN INTERSTIȚIU

                             CAUZE:

1. Hipersecreția aldosteronului.

2. Ieșirea din celulele lezate a elementelor osmozei

(ioni, glucoza, acidul lactic etc.).

3. Creșterea disociației diferitor săruri ale interstițiului în acidoză.

4. EDEME    MEMBRANOGENE

 Cauze:

    inflamaţia,

    reacţii alergice,

    acidoza tisulară,

    substanţe toxice (amoniac, fosgen)

Veriga patogenetică principală:

    aminele biogene (histamina), mediatorii proinflamatori (bradikinina), ionii de hidrogen  - 

                    creşte permeabilitatea peretelui capilar -

                                   transvazarea proteinelor plasmatice –

                                                 hiperonchia interstiţială - 

                                                       excesul filtraţiei

Efectul final - edem

Factor membranar – edem membranogen

Creșterea permeabilității vasului

Cauze:

1. Contracția endoteliocitelor (histamina, kinine, leukotriene etc.)
2. Lezarea membranei bazale (acidoză, activarea proteazelor matricei extracelulare)
3. Lezarea endoteliocitelor (complementul, toxine bacteriene etc.)
4. Injuria mecanică a vaselor

5.      EDEME LIMFOGENE

 Cauze:

    compresia,

    obturarea,

    obliterarea vaselor limfatice,

    blocul ganglionilor limfatici

Veriga patogenetică principală:

    blocul limfocirculaţiei –

               acumularea în exces a filtratului - 

                      excesul relativ al filtraţiei

Efectul final - edem

Semnificația edemelor

                                  Fiziopatologică:

1. Distrofie
2. Hipoxie → sclerozare, dereglarea pH
3. Compresia organelor
4. Compresia axonilor → durere
5. Periclitarea imunității → infecție

                                    Adaptivă:

1. Prin comprimarea vaselor se reduce diseminarea din focarul inflamator a toxinelor și agenților biologici.
2. Reducerea riscului septicemiei.
3. Micșorarea volumului circulant sanguin propice funcției cordului compromis.

B. EDEMELE     POLIPATOGENETICE

1. Edeme cardiace

2. Edeme renale: nefritice şi nefrotice

3. Edeme hepatice

4. Edeme inflamatoare (alergice)

           
1. EDEMELE   CARDIACE 

    a)insuficienţa cardiacă –

                    creşterea presiunii venoase -                

                              intensificarea filtrării 

                                     şi diminuarea rezorbţiei-  edem;

    b)reducerea debitului sanguin renal –

         activarea sistemului renină-angiotenzină -  

               secreţia de aldosteron – 

                          hipernatriemia şi hiperosmia interstiţială-    

                                                                                  edem;

   c) staza venoasă în ficat –

              a) hiperaldosteronism -

                     hiperosmia  lichidului interstiţial - edem;

              b) hipoalbuminemia –      hipoonchia - edem

2. EDEMELE    RENALE    NEFROTICE

•          Afecţiuni glomerulare –

      filtraţia abundentă de proteine  –

             distrofia  tubilor renali –

                 dereglarea reabsorbţiei proteinelor–               

                      proteinuria –

                           hipoproteinemia –

                                 hipoonchia –                                        

                                                        edem 

3. EDEMELE RENALE NEFRITICE

•           inflamaţia glomerulului renal –

     a) hipoperfuzia glomerulului –

                 activarea sistemului renină – 

                               angiotensină-aldosteron – 

                                      reţinerea sodiului –  

                                           hiperosmie interstiţială –

                                                                           edem;  

     b) hipoperfuzia glomerulului – diminuarea      filtraţiei glomerulare -  hipervolemia – edem;

    c) activarea kalicreinei plasmatice –

                sinteza kininelor -                                            „capilarită generalizată” –  creşterea  permeabilităţii vasculare – edem.

4.      EDEMELE HEPATICE

•           afecţiuni primare hepatice –

          a) creşterea rezistenţei hemocirculaţiei hepatice -                         

                micşorarea perfuziei ficatului – 

                     stagnarea sângelui în v. porta –      

                                                       edem (ascită); 

         b) diminuarea proteinosintezei -   

                              hipoproteinemia – 

                                                              edem

        c) hiperaldosteronism –

                           hipernatriemia –

                                   hiperosmolaritate interstiţială - edem.

             5.EDEMUL INFLAMATOR

 a) mediatorii proinflamatori –

                hiperpermeabilizarea capilarelor sanguine - 

                               extravazarea proteinelor –

                                          hiperonchia interstiţiului –

                                                               edem

 b) mediatorii proinflamatori –

                 hiperemia venoasă –           edem

 c) creşterea presiunii mecanice în organ - compresia vaselor limfatice –         edem

 d) reţinertea electroliţilor în interstiţiu – hiperosmolaritate -                           edem