Элементы пластического языка
В этой главе ты узнаешь:
ф роль точки как элемента пластического языка; ф роль линии как элемента пластического языка; ф что собой представляют живописное пятно и декоративное пятно;
ф новые приёмы изменения цвета путём хроматического смешивания.
Чтобы лучше понять произведение изобразительного искусства и научиться поэтапно рисовать предмет или фигуру, нужно сначала знать, что такое пластический язык. В отличие от обычного языка, на котором мы разговариваем с одноклассниками, учителями, родителями, пластический язык - это язык образов, с помощью которых можно выразить определённые состояния, чувства, красоту внешнего мира.
Элементы пластического языка - это азбука изобразительного искусства. Не зная этой азбуки, этого специального языка, ты не сможешь воспринять произведение изобразительного искусства так же, как неграмотный не сможет прочитать книгу.
Точка как элемент пластического языка. Примеры использования точек
Точка - это самый маленький след, оставленный рабочим инструментом на бумаге, тка—
I —1-/.1-1 «*«/////
узнан ещ
„.природа очень умело использует точку. Божья коровка (рис. 2.1. а) - одно из самых красивых насекомых благодаря семи точкам на красном фоне. Для некоторых маленьких существ точки выполняют не только декоративную роль. У бабочки павлиний глаз (рис. 2.1. б) четыре пятна на крыльях (очень похожие на большие точки) имитируют глаза крупного животного. Так она отпугивает врагов.
а) '
б)
Рис. 2.1. Примеры точек, «нарисованных» природой
ни, дереве.
В грамматике точка - самый простой графический знак. В изобразительном искусстве
точка - один из важнейших элементов пластического
языка.
Глава 2. Элементы пластического языка
Используя точку пластически, можно добиться особых эффектов.
Точка используется:
а) с фигуративной целью - чтобы передать формы природы (листья, звёзды, дождь и др.) (рис. 2.3);
б) с конструктивной целью - чтобы передать объём и пространство (рис. 2.2);
Автор - человек, который создаёт произведение;
элемент - часть целого; орнамент - украшение, узор из сочетания геометрических, растительных или животных элементов.
б)
Л
овХИш
б)
в) с декоративной целью - чтобы украсить орнаментом разные предметы быта: посуду, инструменты, обувь, одежду, ткани и т. д. (рис. 2.4).
Рис. 2.2. Использование точки с конструктивной целью для передачи: а) объёма; б) пространства
^ ' % •> •' N . Ч .
•л.* г • ...
/ * 1 * 1 /' 1 >
• . \ X 4.'
Рис. 2.3. Использование точки с фигуративной целью для передачи: а) природных форм; б) форм, созданных человеком
^Внимательно рассмотри рисунки и проанализируй точку как конструктивный и фигуративный элемент пластического языка.
26 3-й класс
В изобразительном искусстве точку получают и другими приёмами, такими как: пульверизация - разбрызгивание краски на бумаге или на другой поверхности при помощи пульверизатора;
сбрызгивание - выполняют ручкой, кистью, зубной щёткой и т. д.
Рис. 2.4. С декоративной целью точку используют для украшения орнаментом: а) посуды; б) тканей;
в) одежды
а)
б)
в)
Произведение искусства можно создать из многих точек, размещённых рядом на бумаге, картоне, ткани с помощью карандаша, пера или ручки, кисти (рис. 2.5).
___________иииръ
Пульверизатор - это прибор для распыления жидкости с помощью струи воздуха. Благодаря такой технике капли воды получаются очень маленькими, почти незаметными, как пылинки.
Рис. 2.5. Жорж Сёра. Мост в Курбевуа
Глава 2. Элементы пластического языка 27
Линия - элемент пластического языка. Как применяют линию
Вспо£22£.
Линия - это продолжающийся след, оставленный рабочим инструментом (карандашом, фломастером, стержнем ручки, пером, кистью и т. д.) на определённой поверхности. Она состоит из непрерывного ряда точек, словно
«приклеенных» друг к другу.
,___-------------------- " - • /
а)
Ап Ял .
ГОИММ у.-А/е Р1.01
В отличие от линии, которая используется в математике, линии в изобразительном искусстве обычно разные по тону (светлый, тёмный) и толщине (рис. 2.6), в зависимости от того, что мы хотим изобразить (рис. 2.7, 1.20).
Линия может быть:
- прямой;
- ломаной;
- вертикальной;
- горизонтальной;
- наклонной (косой);
- округлой.
Рис. 2.6. Примеры разных линий: а), г) - цветными карандашами; б), в) - чёрным карандашом (с графитовым стержнем); д) - кистью
Рис. 2.7. Харменс ван Рейн Рембрандт. Лев
3-й класс
Линии бывают разных видов в зависимости от:
✓ направления - прямые, ломаные, волнистые;
✓ расположения - горизонтальные, вертикальные, параллельные, косые;
✓ способов проведения - сплошные, прерывистые;
✓ толщины - тонкие, толстые.
Форма, длина и расположение линий определяют их разное назначение:
• горизонтальная линия передаёт состояние покоя, отдыха;
• вертикальная линия - уверенность;
Рис. 2.8. Леонардо да Винчи. Голова женщины
• косая линия - движение;
• ломаная линия - беспокойство.
В графических композициях с помощью линий передают контур форм (рис. 2.6 б, в; рис. 2.8), объём и пространство. Чтобы передать пятна света, используют редкие и тонкие штрихи, а чтобы получить тени, используют густые и толстые штрихи (рис. 2.8).
Как декоративный или маскировочный элемент линия (полоса) часто встречается в природе - на животных, насекомых, рыбах, цветах и др. (рис. 2.9). Линия также украшает предметы, созданные человеком. В их числе посуда, одежда, мебель (рис. 2.10).
Рис. 2.9. Примеры линий декоративно-маскировочного характера
Глава 2. Элементы пластического языка
а)
В изобразительном искусстве, чаще в декоративных композициях, линия-орнамент в сочетании с другими пластическими элементами обеспечивает художественную выразительность. Это можно увидеть на коврах, вытканных нашими бабушками и прабабушками, которые для их украшения использовали различные виды линий разных цветов (рис 2.11). Линия незаменима в вышивке (рис 2.10 б), украшениях на разных керамических изделиях (кувшинах, тарелках и др.) (рис 2.10 а), в инкрустациях по дереву (рис 2.10 в).
Рис. 2.11. Молдавский ковёр с декоративными линиями
в)
Рис. 2.10. Декоративные композиции с линиями- орнаментом
_________*Лл1 озиръ
Инкрустация - гравюра на дереве.
ТІЇ/ 1<’г1 І Г І
узнал ещё чш*
„.в повседневной жизни линии можно увидеть всюду. Стройные ели, телеграфные столбы, колонны домов - это превосходные вертикальные линии. Линия горизонта чаще всего выглядит как горизонтальная линия, отделяющая небо от земли (рис. 2.12), молодой месяц
Рис. 2.12. Николае Григореску. Воз с волами
Луны на небосводе - кривая линия. У некоторых насекомых, как, например, у пчелы или осы (рис. 2.13 а), туловище украшено жёлтыми и чёрными линиями. Чёрные полосы и на жёлтооранжевой шкуре тигра. Множеством линий наделила природа зебру.
Снежинка - самое прекрасное природное творение из линий (рис. 2.13 б). Морские раковины (рис. 2.13 в), улитка с её спиральной линией навеяли людям различные декоративные мотивы, они воспроизвели их на кувшинах, воротах, вышивках, коврах.
Рис. 2.13. Примеры линий, «нарисованных» природой
Глава 2. Элементы пластического языка
1. Нарисуй (на выбор) фигуру домино, дерево или кувшин, используя точку с конструктивной, фигуративной или декоративной целью.
2. Выполни орнамент на книжной закладке при помощи точек и линий.
3. Выполни художественную композицию (например, осенний пейзаж), используя линию.
4. Рассмотри снежинку и попытайся определить, из каких художественных элементов она состоит - точек, прямых, кривых линий или чего-то другого?
Попытайся решить эти кроссворды сам или вместе с одноклассниками. Если не удаётся найти правильный ответ, перечитай тему в учебнике. Решив кроссворд, ты прочитаешь название и одного из средств х
vineri, 13 ianuarie 2017
Дорогой друг!
Дорогой друг!
С первых лет жизни ты любовался прекрасным: маминым лицом, солнечным рассветом или закатом, деревьями в весеннем цвету или в золоте осени, травой, цветами...
Ты не раз пытался изобразить увиденное, радуясь своим первым успехам в
рисовании.
Этот учебник поможет тебе развить свои творческие способности. Мы хотим предложить тебе как можно больше полезных и необходимых сведений в области изобразительного искусства, чтобы с их помощью ты развивал свои художественные навыки и повышал свой общий уровень
культуры.
Мы проиллюстрировали страницы книги не только схемами, но и наглядными зарисовками, работами учащихся, репродукциями произведений мирового и национального искусства, чтобы у тебя был свой маленький «учебник по истории искусства».
Мы бы очень хотели, чтобы этот учебник стал твоим близким другом, который будет тебя сопровождать в мире прекрасного.
С ним ты узнаешь много нового и интересного. Больше того, с его помощью ты, как маленький волшебник, сможешь проникнуть в ВЕЛИКИЙ МИР ИЗОБРАЗИТЕЛЬНОГО ИСКУССТВА. Желаем больших успехов!
Авторы
-и класс
Глава 1
Инструменты, материалы и технические приёмы
В этой главе ты узнаешь:
ф какие инструменты тебе понадобятся; ф какие материалы ты будешь использовать в работе; ф какие технические приёмы помогут тебе рисовать лучше.
„шгможно «одазов ^ которые ня„о-
бумагои или кар’ нные материа-
сят различные художес оМОЩЬЮ
лы - “квареЛЬ’гу ™’ как перо, кисть, таких инстрУ^еиНлеПК’е предметов из пла- ручка, стека. Р потуются стекой, стилина или гл
Инструменты и художественные материалы
Для уроков нам понадобятся инструменты и материалы, уже знакомые по предыдущим классам. Выберем инструменты в соответствии с имеющимися в нашем распоряжении материалами.
Кисть - это предмет различных размеров, сделанный из пучка щетины, волокон шерсти, волос или синтетических нитей, прикреплённых к деревянной или металлической рукоятке.
Кисти бывают мягкие и жёсткие, тонкие, толстые и др. Мягкие кисти (рис. 1.1) используют для выполнения работ тушью, акварелью, гуашью и др. Рис. 1.1. Мягкие кисти
3-й класс
Рис. 1.2. Жёсткие кисти
Рис. 1.3. Мазки маслом, нанесённые жёсткой кистью
Правильный выбор бумаги важен так же, как выбор качественных материалов.
Для выполнения работы карандашом, тушью, фломастером используем гладкую бумагу с ровной поверхностью, а для работы акварелью и гуашью - более толстую и шершавую бумагу.
Рис. 1.4. Мазки (акварелью), нанесённые разными кистями
Жёсткие кисти (рис. 1.2) используют для работы масляными красками (рис. 1.3). Для мелких деталей необходимы тонкие кисти с заострённым концом, а для более крупных - широкие (рис.
1.4). Большими кистями легче покрыть большие поверхности.
Палитра (рис. 1.5) - это деревянная дощечка, пластина из пластика или лист белой плотной бумаги (используется только для акварели), на которых смешивают краски.
Рис. 1.5. Палитра
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы
Стека - это инструмент различных форм из дерева или пластика, используемый при лепке из глины или пластилина (рис.1.6).
Рис. 1.6. Стеки
Мастихин (рис. 1.7) - это металлический инструмент в форме лопатки, с помощью которого смешивают, соскабливают или накладывают краски, клеи и специальные пасты.
На рабочем столе художника, начинающего или опытного, всегда должен быть ластик, чтобы стирать с рисунка ошибочно нанесённые или лишние линии карандашом.
Традиционные художественные материалы
ти»'и1’Л’ри1
узнт ещё.
„.в Древнем Египте палитрой пользовались при изготовлении грима.
* Пиноккио - очень любознательный литературный герой
Рис. 1.7. Мастихины
Самыми распространёнными в изобразительном искусстве инструментами и художественными материалами являются карандаши с графитовым стержнем, цветные карандаши, уголь, фломастер, акварель, гуашь, глина, пластилин и др.
В начальных классах рекомендуется использовать карандаши с графитовым стержнем (рис. 1.9) средней твёрдости (с пометкой НВ) и мягкие (2В) (рис. 1.8).
Графит - минерал тёмносерого или чёрного цвета, употребляемый для изготовления карандашных стержней.
Рис. 1.8. Маркировка карандашей
Графитовый
стержень
Деревянный футляр (оправа)
Рис. 1.9. Карандаши с графитовым стержнем
3-й класс
Рис, 1.10. Цветные карандаши
Tf.fb'rlrj'S'/’ll
—I ///J*.
узнал еще,
„.до XVI века карандаши изготавливали из серебра или свинца.
С|1 ММ1|МЬ>
Гуммиарабик - это твёрдая прозрачная масса, выделяемая различными видами акации, произрастающими в южных странах, из которой получают клейкое вещество; используется в живописи;
свинцовые белила - это белая минеральная краска на основе свинца(химического элемента); матовый - лишённый блеска.
У цветных карандашей (рис. 1.10) стержень толще и жирнее, чем у карандашей с графитовым стержнем. При сильном нажатии на цветной карандаш получаем жирный, блестящий след, который труднее стереть ластиком (резинкой).
Уголь (рис. 1.11) получают обжигом дерева. Более практичен прессованный уголь: он реже ломается. Используется уголь для передачи тонов, от серого до насыщенного чёрного.
Фломастер (рис. 1.12) - это тюбик с пористым стержнем внутри, пропитанным красителем (тушью, цветными чернилами и др.). Основой для работы фломастером может быть бумага, картон, пластик и др. Чем поверхность более гладкая, тем легче рисовать.
Линии, нанесённые фломастером, не стираются, поэтому работать им надо очень внимательно.
Рис. 1.12. Фломастеры
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы
9
Акварель - это прозрачная краска, легко растворимая в воде. Готовят её в твёрдом виде (брикеты, таблетки; рис. 1.13) или вязком (тюбики, рис. 1.14). Состоит акварель из красителей, смешанных с гуммиарабиком, яичным белком, мёдом.
Гуашь (рис. 1.15) - это непрозрачная краска, легко растворимая в воде. Готовят её в виде густой пасты из клея, смешанного с минеральными красителями и белилами. Представляет собой пасту, налитую в тюбики или баночки. Легко растворяется в воде, но, в отличие от акварели, гуашь не прозрачная, а матовая, может быть и белой. Смешивая белую гуашь с красками другого цвета, можно получить различные тона этих цветов. Прежде чем начать работать, взболтайте содержимое тюбика или баночки. Обычно краску в виде пасты покрывает слой жидкости.
Рис. 1.15. Гуашь
Рис. 1.13. Твёрдая акварель
Рис. 1.14. Акварель в тюбиках
Тон - это оттенок краски, полученный при сочетании её с белой или чёрной, тёмной или светлой красками.
Не советуем пробовать акварель и другие художественные материалы на вкус. Это негигиенично и может повредить здоровью.
Глина (рис. 1.17) - это материал, добытый из земли. Она зеленоватожёлтого цвета, мягкая и легко поддаётся лепке. Используется в керамике (рис. 1.16) и скульптуре.
Рис.1.16. Сергей Чоколов. Домик. Керамика
узнал ещё,
„.глину можно наити во многих местах и в большом количестве. При добавлении в неё воды получают материал для лепки.
Поэтому многие художники лепят свои будущие скульптуры сначала из глины, выполняя модель небольшого размера. Так им легче увидеть недостатки в работе до того, как она будет выполнена в натуральную величину.
Пластилин (рис. 1.18) - это искусственный материал, используемый в лепке. Он состоит из глины и воска с добавлением жиров, вазелина и красителей. Из этой густой пасты легко можно лепить фигурки птиц и животных, а также овощи, фрукты и др. (рис. 1.19).
Рис. 1.18. Пластилин
Рис. 1.19. Фигурки из пластилина
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы
11
Технические приёмы
Существует много приёмов, с помощью которых можно рисовать, писать красками или лепить различные фигурки. Мы выбираем технику в зависимости от материалов, которыми располагаем. Эта техника также должна соответствовать выбранной цели. Это может быть рисунок, картина, коллаж, танграм (сложенные особым образом плоские геометрические фигуры), мозаика и т.д.
Техника рисунка графитовым карандашом
Самой распространённой техникой является работа карандашом (с графитовым стержнем). Им можно проводить различные виды линий (рис. 1.20, 1.21): горизонтальные, вертикальные, наклонные, округлые.
Рис. 1.20. Различные виды штриховки карандашом
Рис. 1.21. Эдуард Мане. Портрет мадам Жюли Гийме
Важно перед началом работы хорошо подточить карандаш (рис. 1.22). Им нужно очень аккуратно вести по бумаге, намечая таким образом подходящий контур. Если мы хотим получить тонкую линию, проводим её заострённым концом. Чем больше наклонять
б)
а)
Рис. 1.22. Карандаш, подточенный точилкой (а) и специальным ножом (б)
3-й класс
Рис. 1.23. Карандашные штрихи разной силы нажима на карандаш
Чтобы рисунок был аккуратным, хорошо подложить под руку лист белой бумаги. Оставшиеся на бумаге крошки от резинки удаляем щёточкой.
Рис. 1.25. Детский рисунок цветными карандашами
карандаш к бумаге, тем толще будет линия (рис. 1.23). Сочетанием более или менее интенсивных штрихов можно передать объём предмета, выделить его освещённые и затемнённые части (рис. 1.24).
Рис. 1.24. Примеры передачи объёма предметов при помощи штрихов
Техника рисунка цветными карандашами
Цветные карандаши - это самый удобный материал для начинающих (рис. 1.25).
Как и карандаши с графитовым стержнем, цветные карандаши нужно хорошо подточить. Чтобы на рисунке получить разные оттенки светлого и тёмного, можно
цветным карандашом заштриховать предмет в разных направлениях или усилить на-
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы
жим карандаша на бумагу, а также выполнить штриховку более частыми штрихами (рис. 1.26). Умело пользуясь цветными карандашами, можно создать разные удачные в художественном отношении композиции.
] зШш///
Тіп.игґ^п
узнан еще\
...для создания композиций многие художники делали карандашные наброски главных героев. Завершить эти проекты некоторым так и не удалось. Но их творческие идеи сохранились в набросках.
___________іЛііірЬ
Набросок - быстрый рисунок, передающий основные черты предмета.
Рис. 1.26. Образцы штриховки
Практические упражнения
1. Выполни рисунок карандашом с графитовым стержнем (куб, кувшин, яблоко).
2-
Нарисуй цветными карандашами пейзаж своего любимого времени года. Проанализируй оба рисунка и объясни, чем они похожи и чем отличаются.
Перед началом работы акварелью нужно приготовить стакан с водой, мягкую ткань для вытирания кисти и палитру для смешивания красок.
Рис. 1.29. Получение оттенков цвета путём смешения двух красок
Рис. 1.30. Получение более светлых тонов разбавлением водой
Техника акварели
Акварелью работают по сухой бумаге (рис. 1.27) или по мокрой (рис. 1.28). На сухую бумагу акварель наносят тонкими слоями, ча-
Рис. 1.27. Работа, выпол- Рис. 1.28. Изображение, полу- ненная по сухой бумаге ченное на мокрой бумаге
сто разбавляя её водой. На мокрой поверхности краски очень легко сливаются, получаются различные цветовые смешения. Сочетанием двух-трёх красок можно добиться нужных оттенков (рис. 1.29). Для получения более светлых тонов в акварель добавляют больше воды (рис. 1.30).
Рис. 1.31. Детский рисунок акварелью
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы 15
Рис. 1.33. Анри Кросс. Пейзаж в Лавандо. Акварель по сухой бумаге
„.акварель использовали египтяне при записях на папирусе, китайцы - в росписи по шёлку. Великие художники часто пользовались этой техникой.
Рис. 1.32. Генри Миллер. Морской пейзаж. Акварель по сырой бумаге
Техника гуаши
Гуашью пишут по сухой бумаге. В отличие от акварели, работу, выполненную гуашью, можно исправить, перекрыв нижний высохший слой новым цветом. Можно получить разные тона - более светлые, более тёмные - добавлением белой краски (рис. 1.34, 1.35). После высыхания работа теряет блеск, цвета становятся матовыми.
Гуашью можно работать как на бумаге, так и на картоне.
Рис. 1.34. Игорь Виеру. Иллюстрация к букварю. Гуашь, акварель
Тюбик с гуашью нужно хорошо закрывать после каждого использования, иначе она высохнет. Если гуашь очень сухая, её разбавляют водой.
Рис. 1.35. Детский рисунок гуашью
Практические упражнения
Смочи чистой водой лист бумаги, нанеси акварель кистью, используя несколько красок. Заметь, как они сливаются.
2. На сухой лист нанеси гуашь слоями. Чем отличается работа акварелью от работы гуашью?
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы 17
Нетрадиционные художественные материалы
На уроках художественного воспитания используют как традиционные рабочие материалы (которые мы изучали на первых уроках), так и нетрадиционные (рис. 1.36). Вокруг нас существует большое разнообразие материалов, которые могут предоставить неограниченные возможности для творческой фантазии. Например, природные материалы (соломинки, веточки, листья, лепестки, семена, шишки, жёлуди, каштаны, семена и др.) или разные вышедшие из употребления предметы: пластиковые бутылки, коробки, флаконы, бусинки, спички и т. д.
Подготовка природных материалов
Природа предоставляет неповторимое разноцветье красок и многочисленное разнообразие форм, иногда довольно причудливых. Всё это только нужно разглядеть.
Итак, на прогулке в сквере или парке, во время похода в лес или горы, морской прогулки будем собирать интересующие нас материалы. Чем больше и разнообразнее материалов соберём, тем легче и интереснее будет работать (рис. 1.37).
Как правило, собирать растения для уроков художественного воспитания можно круглый год.
Собранные растения нужно сначала высушить.
Природные материалы обычно хранят в открытых коробках, а листья кладут под пресс между двумя бумажными листами. Прессом может служить внутренняя часть объёмной книги (рис. 1.38), но листья растений и цветы
Рис. 1.36. Этого ежа смастерили из разных нетрадиционных материалов
Рис. 1.37. Из спрессованных и засушенных цветов получаются чудесные композиции!
3-й класс
нельзя раскладывать прямо на странице. Чтобы не запачкать её соком, сначала их перекладывают салфетками. В таком положении растения остаются до полного высыхания.
Шишки хвойных деревьев тоже могут быть замечательным рабочим материалом для уроков по художественному воспитанию (рис. 1.40).
Рис. 1.38. Так можно засушить и спрессовать растения или их части
Рис. 1.39. Композиция из осенних листьев
Рис. 1.40. Умелые руки найдут хорошее применение сосновым шишкам и жёлу- дям
В зависимости от времени сбора размеры и цвет у шишек разные, они могут служить прекрасным материалом для составления разных оригинальных композиций.
Так же успешно можно использовать и дубовые жёлуди. Их собирают в сентябре-октябре, когда плоды становятся сухими и сами падают с дерева. Жёлуди собирают вместе с чашечками, которые тоже можно использовать как рабочий материал. Как и шишки, жёлуди хранят в открытых коробках. Для более лёгкой обработки жёлуди до начала работы держат в воде два-три часа.
Для выполнения интересных художественных работ часто используют и каштаны (рис. 1.41). Твёрдые плоды можно легко резать или прокалывать.
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы
Каштаны отличаются по форме и размеру. Из них можно создавать интересные стилистические композиции. Каштаны, как и дубовые жёлуди, перед работой замачивают.
Осенью можно собирать семена деревьев, цветов, фруктов и овощей (рис. 1.42). Для лучшего хранения семена фруктов и овощей нужно вымыть и просушить.
Нетрадиционным материалом для созда-
Рис. 1.41. Каштаны - хороший материал для проявления творческой фантазии
ния разных поделок может служить доступное всем солёное тесто. Его легко замесить, лепить из него несложно. К тому же оно долго хранится в холодильнике (рис. 1.43).
Композиции из нетрадиционных материалов
С древнейших времен наши хозяйки пекли разнообразные кондитерские изделия, укра- ная из разных семян
Рис. 1.42. Бабочка, сделан-
шая их на праздники орнаментами, придавая им форму цветка, зверушки или птицы (голубя, например) (рис. 1.44).
Рис. 1.43. Приготовленное таким образом тесто можно долго хранить в холодильнике
Рис. 1.44. Вылепленная из теста фигурка - голубок
Материалом для изготовления разных нетрадиционных поделок могут служить и самые обычные бумажные столовые салфетки. Из них можно составить разноцветные коллажи (рис. 1.45). Салфетки разного цвета сначала рвут на мелкие части, потом каждую из них
узнал еще,
Начиная с XX века искусство всё заметнее опирается не на признанные правила, материалы и инструменты, а на новые и на свободу воображения. Всё, что нужно, - дать волю своим чувствам и идеям.
сминают. Комочки бумаги смазывают клеем (на небольшом участке) и приклеивают на плотную бумагу, картон и т. д.).
Из листьев, разных по размеру, цвету и форме, можно создать оригинальные композиции, изображающие различных существ. Например, белку (рис. 1.46).
Сначала выбираем цветной картон, на который будут приклеены листья. Цвет картона должен усилить оттенки листьев и подчеркнуть выразительность работы.
Первый этап. Нарисуем на картоне белку (1), сравним затем заранее приготовленные листья с различными частями зверька (2). Для туловища выберем большой берёзоРис. 1.45. Этот оригинальный осенний вый лист и положим его на картон, лист сделан учеником начальных классов не приклеивая. Для хвоста подберём
из обычных столовых салфеток берёзовый лист, а для передних лапок
найдём два небольших рябино-
Рис. 1.46. Этапы создания белки из листьев
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы
21
вых листа или разрежем пополам лист акации. Задние лапки смастерим из двух половинок берёзового листа.
Сначала приклеим менее заметную лапку, находящуюся за туловищем зверька, поместив её за большой лист (туловище), а переднюю лапку закрепим на туловище.
Для головы также используем берёзовый лист, но поменьше.
Из других листьев вырежем ушки. А для глаз можем использовать различные семена или горошину чёрного перца, разрезанную пополам.
Рис. 1.47. Скульптура из тыквы Рэя Виллафэйна (см. текст ниже)
ТІ!
1-І г]'*'/•! I Г) !
узнал ещЄ
„.работа с нетрадиционными материалами может превратить любителя в мастера. Так случилось с американцем Рэем Виллафэйном. Родившийся в небогатой семье, ребёнок сам мастерил себе игрушки из... тыквы. Окончив школу искусств, юноша продолжил работать с тем же необычным материалом. В его коллекции собралось множество красочных и выразительных скульптур. В 2010 году Виллафэйна пригласили в Белый дом, чтобы он сделал несколько скульптур из того же, собранного на бахче материала.
Объёмные композиции
Из природного материала можно выполнять разные объёмные работы.
Для этого надо приготовить различные материалы: бумагу, картон, медную проволоку, шерсть, пластик-полистирол, зубочистки и т. д.
Для выполнения объёмных работ из природных материалов сначала проанализируем модель (птица, животное и др.), подбирая материалы, похожие на определённые части туловища.
Например, голова петуха может быть сделана из жёлудя (рис. 1.48), можно также исполь-
Рис. 1.48. Попытайтесь определить, какие материалы использовал юный скульптор в этой работе
\#
Смешанная техника - метод, позволяющий использовать несколько рабочих приёмов. Такие, как например, монотипия в акварели и туши или создание смешанного коллажа при помощи разных материалов.
—1—и.
узнал ещё
В XX веке художники экспериментировали со способами изображения на нетрадиционной основе, начали вводить в живописное полотно материалы и предметы.
Такие смежные техники как введение в живописное полотно куска клеёнки или газеты широко использовали художники Пабло Пикассо и Жорж Брак. У нас эти техники применяли Михаил Греку, Андрей Сырбу и др.
Рис. 1.49. Лебединое озеро.
Коллаж. Чуточку фантазии и терпения - и работа готова!
зовать для этого ягоду шиповника). Для туловища можно подобрать не только шишку, но и заострённый жёлудь или каштан: важно, чтобы он был похож на туловище петуха.
Прикрепим голову к туловищу с помощью заострённой веточки. Также используем веточки, чтобы прикрепить к туловищу лапки из чашечек желудей.
Затем займёмся деталями. Из нескольких маленьких перьев сделаем хвост и гребень.
Клюв можно сделать из двух веточек или вылепить из пластилина.
Смешанные техники
При выполнении работ из нетрадиционных материалов обычно используют смешанные техники. Материалы можно комбинировать самым неожиданным образом (рис. 1.49).
В случае, когда два элемента нужно соединить, можно использовать клей. А если возможно, продырявим их и соединим зубочистками.
Для более сложных работ можно использовать как природные материалы (шишки, листья, кору деревьев, семена ...), так и искусственные (полистирол, проволоку, пуговицы,
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы
пластырь, бусы). Разнообразие используемых материалов позволит нам создавать оригинальные работы (рис. 1.50). Важно, чтобы эти материалы сочетались.
В изобразительном искусстве смешанные техники значительно расширяют выразительные возможности, облегчая в то же время создание эффектов, которых невозможно добиться традиционными техниками.
Рис. 1.50. «Виноградная гроздь» из кукурузных зёрен и кленового листа
Практические упражнения
1. Какие нетрадиционные материалы используют на уроках художественного воспитания?
2. Выполни коллаж из столовых бумажных салфеток.
3. Составь коллаж из нетрадиционных материалов на тему «Золотая осень».
4. Из природных материалов (шишек, желудей, каштанов и др.) выполни объёмную работу (птицу, животное).
Разгадывание кроссвордов поможет тебе проверить свои знания по теме, а также будет способствовать развитию твоего воображения.
Попытайся решить данный кроссворд сам или вместе с одноклассниками. Если не удаётся найти правильный вариант, перечитай тему в учебнике. Решив кроссворд, ты прочитаешь в выделенных клеточках название краски и одной из техник.
1. Инструмент, которым рисуют.
2. Инструмент, которым пишут картины.
3. Дощечка
С первых лет жизни ты любовался прекрасным: маминым лицом, солнечным рассветом или закатом, деревьями в весеннем цвету или в золоте осени, травой, цветами...
Ты не раз пытался изобразить увиденное, радуясь своим первым успехам в
рисовании.
Этот учебник поможет тебе развить свои творческие способности. Мы хотим предложить тебе как можно больше полезных и необходимых сведений в области изобразительного искусства, чтобы с их помощью ты развивал свои художественные навыки и повышал свой общий уровень
культуры.
Мы проиллюстрировали страницы книги не только схемами, но и наглядными зарисовками, работами учащихся, репродукциями произведений мирового и национального искусства, чтобы у тебя был свой маленький «учебник по истории искусства».
Мы бы очень хотели, чтобы этот учебник стал твоим близким другом, который будет тебя сопровождать в мире прекрасного.
С ним ты узнаешь много нового и интересного. Больше того, с его помощью ты, как маленький волшебник, сможешь проникнуть в ВЕЛИКИЙ МИР ИЗОБРАЗИТЕЛЬНОГО ИСКУССТВА. Желаем больших успехов!
Авторы
-и класс
Глава 1
Инструменты, материалы и технические приёмы
В этой главе ты узнаешь:
ф какие инструменты тебе понадобятся; ф какие материалы ты будешь использовать в работе; ф какие технические приёмы помогут тебе рисовать лучше.
„шгможно «одазов ^ которые ня„о-
бумагои или кар’ нные материа-
сят различные художес оМОЩЬЮ
лы - “квареЛЬ’гу ™’ как перо, кисть, таких инстрУ^еиНлеПК’е предметов из пла- ручка, стека. Р потуются стекой, стилина или гл
Инструменты и художественные материалы
Для уроков нам понадобятся инструменты и материалы, уже знакомые по предыдущим классам. Выберем инструменты в соответствии с имеющимися в нашем распоряжении материалами.
Кисть - это предмет различных размеров, сделанный из пучка щетины, волокон шерсти, волос или синтетических нитей, прикреплённых к деревянной или металлической рукоятке.
Кисти бывают мягкие и жёсткие, тонкие, толстые и др. Мягкие кисти (рис. 1.1) используют для выполнения работ тушью, акварелью, гуашью и др. Рис. 1.1. Мягкие кисти
3-й класс
Рис. 1.2. Жёсткие кисти
Рис. 1.3. Мазки маслом, нанесённые жёсткой кистью
Правильный выбор бумаги важен так же, как выбор качественных материалов.
Для выполнения работы карандашом, тушью, фломастером используем гладкую бумагу с ровной поверхностью, а для работы акварелью и гуашью - более толстую и шершавую бумагу.
Рис. 1.4. Мазки (акварелью), нанесённые разными кистями
Жёсткие кисти (рис. 1.2) используют для работы масляными красками (рис. 1.3). Для мелких деталей необходимы тонкие кисти с заострённым концом, а для более крупных - широкие (рис.
1.4). Большими кистями легче покрыть большие поверхности.
Палитра (рис. 1.5) - это деревянная дощечка, пластина из пластика или лист белой плотной бумаги (используется только для акварели), на которых смешивают краски.
Рис. 1.5. Палитра
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы
Стека - это инструмент различных форм из дерева или пластика, используемый при лепке из глины или пластилина (рис.1.6).
Рис. 1.6. Стеки
Мастихин (рис. 1.7) - это металлический инструмент в форме лопатки, с помощью которого смешивают, соскабливают или накладывают краски, клеи и специальные пасты.
На рабочем столе художника, начинающего или опытного, всегда должен быть ластик, чтобы стирать с рисунка ошибочно нанесённые или лишние линии карандашом.
Традиционные художественные материалы
ти»'и1’Л’ри1
узнт ещё.
„.в Древнем Египте палитрой пользовались при изготовлении грима.
* Пиноккио - очень любознательный литературный герой
Рис. 1.7. Мастихины
Самыми распространёнными в изобразительном искусстве инструментами и художественными материалами являются карандаши с графитовым стержнем, цветные карандаши, уголь, фломастер, акварель, гуашь, глина, пластилин и др.
В начальных классах рекомендуется использовать карандаши с графитовым стержнем (рис. 1.9) средней твёрдости (с пометкой НВ) и мягкие (2В) (рис. 1.8).
Графит - минерал тёмносерого или чёрного цвета, употребляемый для изготовления карандашных стержней.
Рис. 1.8. Маркировка карандашей
Графитовый
стержень
Деревянный футляр (оправа)
Рис. 1.9. Карандаши с графитовым стержнем
3-й класс
Рис, 1.10. Цветные карандаши
Tf.fb'rlrj'S'/’ll
—I ///J*.
узнал еще,
„.до XVI века карандаши изготавливали из серебра или свинца.
С|1 ММ1|МЬ>
Гуммиарабик - это твёрдая прозрачная масса, выделяемая различными видами акации, произрастающими в южных странах, из которой получают клейкое вещество; используется в живописи;
свинцовые белила - это белая минеральная краска на основе свинца(химического элемента); матовый - лишённый блеска.
У цветных карандашей (рис. 1.10) стержень толще и жирнее, чем у карандашей с графитовым стержнем. При сильном нажатии на цветной карандаш получаем жирный, блестящий след, который труднее стереть ластиком (резинкой).
Уголь (рис. 1.11) получают обжигом дерева. Более практичен прессованный уголь: он реже ломается. Используется уголь для передачи тонов, от серого до насыщенного чёрного.
Фломастер (рис. 1.12) - это тюбик с пористым стержнем внутри, пропитанным красителем (тушью, цветными чернилами и др.). Основой для работы фломастером может быть бумага, картон, пластик и др. Чем поверхность более гладкая, тем легче рисовать.
Линии, нанесённые фломастером, не стираются, поэтому работать им надо очень внимательно.
Рис. 1.12. Фломастеры
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы
9
Акварель - это прозрачная краска, легко растворимая в воде. Готовят её в твёрдом виде (брикеты, таблетки; рис. 1.13) или вязком (тюбики, рис. 1.14). Состоит акварель из красителей, смешанных с гуммиарабиком, яичным белком, мёдом.
Гуашь (рис. 1.15) - это непрозрачная краска, легко растворимая в воде. Готовят её в виде густой пасты из клея, смешанного с минеральными красителями и белилами. Представляет собой пасту, налитую в тюбики или баночки. Легко растворяется в воде, но, в отличие от акварели, гуашь не прозрачная, а матовая, может быть и белой. Смешивая белую гуашь с красками другого цвета, можно получить различные тона этих цветов. Прежде чем начать работать, взболтайте содержимое тюбика или баночки. Обычно краску в виде пасты покрывает слой жидкости.
Рис. 1.15. Гуашь
Рис. 1.13. Твёрдая акварель
Рис. 1.14. Акварель в тюбиках
Тон - это оттенок краски, полученный при сочетании её с белой или чёрной, тёмной или светлой красками.
Не советуем пробовать акварель и другие художественные материалы на вкус. Это негигиенично и может повредить здоровью.
Глина (рис. 1.17) - это материал, добытый из земли. Она зеленоватожёлтого цвета, мягкая и легко поддаётся лепке. Используется в керамике (рис. 1.16) и скульптуре.
Рис.1.16. Сергей Чоколов. Домик. Керамика
узнал ещё,
„.глину можно наити во многих местах и в большом количестве. При добавлении в неё воды получают материал для лепки.
Поэтому многие художники лепят свои будущие скульптуры сначала из глины, выполняя модель небольшого размера. Так им легче увидеть недостатки в работе до того, как она будет выполнена в натуральную величину.
Пластилин (рис. 1.18) - это искусственный материал, используемый в лепке. Он состоит из глины и воска с добавлением жиров, вазелина и красителей. Из этой густой пасты легко можно лепить фигурки птиц и животных, а также овощи, фрукты и др. (рис. 1.19).
Рис. 1.18. Пластилин
Рис. 1.19. Фигурки из пластилина
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы
11
Технические приёмы
Существует много приёмов, с помощью которых можно рисовать, писать красками или лепить различные фигурки. Мы выбираем технику в зависимости от материалов, которыми располагаем. Эта техника также должна соответствовать выбранной цели. Это может быть рисунок, картина, коллаж, танграм (сложенные особым образом плоские геометрические фигуры), мозаика и т.д.
Техника рисунка графитовым карандашом
Самой распространённой техникой является работа карандашом (с графитовым стержнем). Им можно проводить различные виды линий (рис. 1.20, 1.21): горизонтальные, вертикальные, наклонные, округлые.
Рис. 1.20. Различные виды штриховки карандашом
Рис. 1.21. Эдуард Мане. Портрет мадам Жюли Гийме
Важно перед началом работы хорошо подточить карандаш (рис. 1.22). Им нужно очень аккуратно вести по бумаге, намечая таким образом подходящий контур. Если мы хотим получить тонкую линию, проводим её заострённым концом. Чем больше наклонять
б)
а)
Рис. 1.22. Карандаш, подточенный точилкой (а) и специальным ножом (б)
3-й класс
Рис. 1.23. Карандашные штрихи разной силы нажима на карандаш
Чтобы рисунок был аккуратным, хорошо подложить под руку лист белой бумаги. Оставшиеся на бумаге крошки от резинки удаляем щёточкой.
Рис. 1.25. Детский рисунок цветными карандашами
карандаш к бумаге, тем толще будет линия (рис. 1.23). Сочетанием более или менее интенсивных штрихов можно передать объём предмета, выделить его освещённые и затемнённые части (рис. 1.24).
Рис. 1.24. Примеры передачи объёма предметов при помощи штрихов
Техника рисунка цветными карандашами
Цветные карандаши - это самый удобный материал для начинающих (рис. 1.25).
Как и карандаши с графитовым стержнем, цветные карандаши нужно хорошо подточить. Чтобы на рисунке получить разные оттенки светлого и тёмного, можно
цветным карандашом заштриховать предмет в разных направлениях или усилить на-
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы
жим карандаша на бумагу, а также выполнить штриховку более частыми штрихами (рис. 1.26). Умело пользуясь цветными карандашами, можно создать разные удачные в художественном отношении композиции.
] зШш///
Тіп.игґ^п
узнан еще\
...для создания композиций многие художники делали карандашные наброски главных героев. Завершить эти проекты некоторым так и не удалось. Но их творческие идеи сохранились в набросках.
___________іЛііірЬ
Набросок - быстрый рисунок, передающий основные черты предмета.
Рис. 1.26. Образцы штриховки
Практические упражнения
1. Выполни рисунок карандашом с графитовым стержнем (куб, кувшин, яблоко).
2-
Нарисуй цветными карандашами пейзаж своего любимого времени года. Проанализируй оба рисунка и объясни, чем они похожи и чем отличаются.
Перед началом работы акварелью нужно приготовить стакан с водой, мягкую ткань для вытирания кисти и палитру для смешивания красок.
Рис. 1.29. Получение оттенков цвета путём смешения двух красок
Рис. 1.30. Получение более светлых тонов разбавлением водой
Техника акварели
Акварелью работают по сухой бумаге (рис. 1.27) или по мокрой (рис. 1.28). На сухую бумагу акварель наносят тонкими слоями, ча-
Рис. 1.27. Работа, выпол- Рис. 1.28. Изображение, полу- ненная по сухой бумаге ченное на мокрой бумаге
сто разбавляя её водой. На мокрой поверхности краски очень легко сливаются, получаются различные цветовые смешения. Сочетанием двух-трёх красок можно добиться нужных оттенков (рис. 1.29). Для получения более светлых тонов в акварель добавляют больше воды (рис. 1.30).
Рис. 1.31. Детский рисунок акварелью
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы 15
Рис. 1.33. Анри Кросс. Пейзаж в Лавандо. Акварель по сухой бумаге
„.акварель использовали египтяне при записях на папирусе, китайцы - в росписи по шёлку. Великие художники часто пользовались этой техникой.
Рис. 1.32. Генри Миллер. Морской пейзаж. Акварель по сырой бумаге
Техника гуаши
Гуашью пишут по сухой бумаге. В отличие от акварели, работу, выполненную гуашью, можно исправить, перекрыв нижний высохший слой новым цветом. Можно получить разные тона - более светлые, более тёмные - добавлением белой краски (рис. 1.34, 1.35). После высыхания работа теряет блеск, цвета становятся матовыми.
Гуашью можно работать как на бумаге, так и на картоне.
Рис. 1.34. Игорь Виеру. Иллюстрация к букварю. Гуашь, акварель
Тюбик с гуашью нужно хорошо закрывать после каждого использования, иначе она высохнет. Если гуашь очень сухая, её разбавляют водой.
Рис. 1.35. Детский рисунок гуашью
Практические упражнения
Смочи чистой водой лист бумаги, нанеси акварель кистью, используя несколько красок. Заметь, как они сливаются.
2. На сухой лист нанеси гуашь слоями. Чем отличается работа акварелью от работы гуашью?
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы 17
Нетрадиционные художественные материалы
На уроках художественного воспитания используют как традиционные рабочие материалы (которые мы изучали на первых уроках), так и нетрадиционные (рис. 1.36). Вокруг нас существует большое разнообразие материалов, которые могут предоставить неограниченные возможности для творческой фантазии. Например, природные материалы (соломинки, веточки, листья, лепестки, семена, шишки, жёлуди, каштаны, семена и др.) или разные вышедшие из употребления предметы: пластиковые бутылки, коробки, флаконы, бусинки, спички и т. д.
Подготовка природных материалов
Природа предоставляет неповторимое разноцветье красок и многочисленное разнообразие форм, иногда довольно причудливых. Всё это только нужно разглядеть.
Итак, на прогулке в сквере или парке, во время похода в лес или горы, морской прогулки будем собирать интересующие нас материалы. Чем больше и разнообразнее материалов соберём, тем легче и интереснее будет работать (рис. 1.37).
Как правило, собирать растения для уроков художественного воспитания можно круглый год.
Собранные растения нужно сначала высушить.
Природные материалы обычно хранят в открытых коробках, а листья кладут под пресс между двумя бумажными листами. Прессом может служить внутренняя часть объёмной книги (рис. 1.38), но листья растений и цветы
Рис. 1.36. Этого ежа смастерили из разных нетрадиционных материалов
Рис. 1.37. Из спрессованных и засушенных цветов получаются чудесные композиции!
3-й класс
нельзя раскладывать прямо на странице. Чтобы не запачкать её соком, сначала их перекладывают салфетками. В таком положении растения остаются до полного высыхания.
Шишки хвойных деревьев тоже могут быть замечательным рабочим материалом для уроков по художественному воспитанию (рис. 1.40).
Рис. 1.38. Так можно засушить и спрессовать растения или их части
Рис. 1.39. Композиция из осенних листьев
Рис. 1.40. Умелые руки найдут хорошее применение сосновым шишкам и жёлу- дям
В зависимости от времени сбора размеры и цвет у шишек разные, они могут служить прекрасным материалом для составления разных оригинальных композиций.
Так же успешно можно использовать и дубовые жёлуди. Их собирают в сентябре-октябре, когда плоды становятся сухими и сами падают с дерева. Жёлуди собирают вместе с чашечками, которые тоже можно использовать как рабочий материал. Как и шишки, жёлуди хранят в открытых коробках. Для более лёгкой обработки жёлуди до начала работы держат в воде два-три часа.
Для выполнения интересных художественных работ часто используют и каштаны (рис. 1.41). Твёрдые плоды можно легко резать или прокалывать.
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы
Каштаны отличаются по форме и размеру. Из них можно создавать интересные стилистические композиции. Каштаны, как и дубовые жёлуди, перед работой замачивают.
Осенью можно собирать семена деревьев, цветов, фруктов и овощей (рис. 1.42). Для лучшего хранения семена фруктов и овощей нужно вымыть и просушить.
Нетрадиционным материалом для созда-
Рис. 1.41. Каштаны - хороший материал для проявления творческой фантазии
ния разных поделок может служить доступное всем солёное тесто. Его легко замесить, лепить из него несложно. К тому же оно долго хранится в холодильнике (рис. 1.43).
Композиции из нетрадиционных материалов
С древнейших времен наши хозяйки пекли разнообразные кондитерские изделия, укра- ная из разных семян
Рис. 1.42. Бабочка, сделан-
шая их на праздники орнаментами, придавая им форму цветка, зверушки или птицы (голубя, например) (рис. 1.44).
Рис. 1.43. Приготовленное таким образом тесто можно долго хранить в холодильнике
Рис. 1.44. Вылепленная из теста фигурка - голубок
Материалом для изготовления разных нетрадиционных поделок могут служить и самые обычные бумажные столовые салфетки. Из них можно составить разноцветные коллажи (рис. 1.45). Салфетки разного цвета сначала рвут на мелкие части, потом каждую из них
узнал еще,
Начиная с XX века искусство всё заметнее опирается не на признанные правила, материалы и инструменты, а на новые и на свободу воображения. Всё, что нужно, - дать волю своим чувствам и идеям.
сминают. Комочки бумаги смазывают клеем (на небольшом участке) и приклеивают на плотную бумагу, картон и т. д.).
Из листьев, разных по размеру, цвету и форме, можно создать оригинальные композиции, изображающие различных существ. Например, белку (рис. 1.46).
Сначала выбираем цветной картон, на который будут приклеены листья. Цвет картона должен усилить оттенки листьев и подчеркнуть выразительность работы.
Первый этап. Нарисуем на картоне белку (1), сравним затем заранее приготовленные листья с различными частями зверька (2). Для туловища выберем большой берёзоРис. 1.45. Этот оригинальный осенний вый лист и положим его на картон, лист сделан учеником начальных классов не приклеивая. Для хвоста подберём
из обычных столовых салфеток берёзовый лист, а для передних лапок
найдём два небольших рябино-
Рис. 1.46. Этапы создания белки из листьев
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы
21
вых листа или разрежем пополам лист акации. Задние лапки смастерим из двух половинок берёзового листа.
Сначала приклеим менее заметную лапку, находящуюся за туловищем зверька, поместив её за большой лист (туловище), а переднюю лапку закрепим на туловище.
Для головы также используем берёзовый лист, но поменьше.
Из других листьев вырежем ушки. А для глаз можем использовать различные семена или горошину чёрного перца, разрезанную пополам.
Рис. 1.47. Скульптура из тыквы Рэя Виллафэйна (см. текст ниже)
ТІ!
1-І г]'*'/•! I Г) !
узнал ещЄ
„.работа с нетрадиционными материалами может превратить любителя в мастера. Так случилось с американцем Рэем Виллафэйном. Родившийся в небогатой семье, ребёнок сам мастерил себе игрушки из... тыквы. Окончив школу искусств, юноша продолжил работать с тем же необычным материалом. В его коллекции собралось множество красочных и выразительных скульптур. В 2010 году Виллафэйна пригласили в Белый дом, чтобы он сделал несколько скульптур из того же, собранного на бахче материала.
Объёмные композиции
Из природного материала можно выполнять разные объёмные работы.
Для этого надо приготовить различные материалы: бумагу, картон, медную проволоку, шерсть, пластик-полистирол, зубочистки и т. д.
Для выполнения объёмных работ из природных материалов сначала проанализируем модель (птица, животное и др.), подбирая материалы, похожие на определённые части туловища.
Например, голова петуха может быть сделана из жёлудя (рис. 1.48), можно также исполь-
Рис. 1.48. Попытайтесь определить, какие материалы использовал юный скульптор в этой работе
\#
Смешанная техника - метод, позволяющий использовать несколько рабочих приёмов. Такие, как например, монотипия в акварели и туши или создание смешанного коллажа при помощи разных материалов.
—1—и.
узнал ещё
В XX веке художники экспериментировали со способами изображения на нетрадиционной основе, начали вводить в живописное полотно материалы и предметы.
Такие смежные техники как введение в живописное полотно куска клеёнки или газеты широко использовали художники Пабло Пикассо и Жорж Брак. У нас эти техники применяли Михаил Греку, Андрей Сырбу и др.
Рис. 1.49. Лебединое озеро.
Коллаж. Чуточку фантазии и терпения - и работа готова!
зовать для этого ягоду шиповника). Для туловища можно подобрать не только шишку, но и заострённый жёлудь или каштан: важно, чтобы он был похож на туловище петуха.
Прикрепим голову к туловищу с помощью заострённой веточки. Также используем веточки, чтобы прикрепить к туловищу лапки из чашечек желудей.
Затем займёмся деталями. Из нескольких маленьких перьев сделаем хвост и гребень.
Клюв можно сделать из двух веточек или вылепить из пластилина.
Смешанные техники
При выполнении работ из нетрадиционных материалов обычно используют смешанные техники. Материалы можно комбинировать самым неожиданным образом (рис. 1.49).
В случае, когда два элемента нужно соединить, можно использовать клей. А если возможно, продырявим их и соединим зубочистками.
Для более сложных работ можно использовать как природные материалы (шишки, листья, кору деревьев, семена ...), так и искусственные (полистирол, проволоку, пуговицы,
Глава 1. Инструменты, материалы и технические приёмы
пластырь, бусы). Разнообразие используемых материалов позволит нам создавать оригинальные работы (рис. 1.50). Важно, чтобы эти материалы сочетались.
В изобразительном искусстве смешанные техники значительно расширяют выразительные возможности, облегчая в то же время создание эффектов, которых невозможно добиться традиционными техниками.
Рис. 1.50. «Виноградная гроздь» из кукурузных зёрен и кленового листа
Практические упражнения
1. Какие нетрадиционные материалы используют на уроках художественного воспитания?
2. Выполни коллаж из столовых бумажных салфеток.
3. Составь коллаж из нетрадиционных материалов на тему «Золотая осень».
4. Из природных материалов (шишек, желудей, каштанов и др.) выполни объёмную работу (птицу, животное).
Разгадывание кроссвордов поможет тебе проверить свои знания по теме, а также будет способствовать развитию твоего воображения.
Попытайся решить данный кроссворд сам или вместе с одноклассниками. Если не удаётся найти правильный вариант, перечитай тему в учебнике. Решив кроссворд, ты прочитаешь в выделенных клеточках название краски и одной из техник.
1. Инструмент, которым рисуют.
2. Инструмент, которым пишут картины.
3. Дощечка
Iniţiere în artele plastice
Iniţiere în artele plastice
Pe parcursul acestui capitol vei descoperi: ) care sînt genurile picturii;
) particularităţile artei populare; ce este un atelier de creaţie.
E bine sa ştii
În funcţie de organizarea elementelor de limbaj plastic (puncte, linii, culori, forme) într-un spaţiu plastic după anumite principii, se creează o formă unitară numită compoziţie plastică. Din acest punct de vedere, toate lucrările plastice se numesc compoziţii.
enuri ale picturii
Cele mai importante genuri ale picturii sînt: peisajul, portretul, natura statică si compoziţia.
Peisajul este tabloul în care se reflectă un colţ al naturii (figurile 4.1, 4.2, 4.5). Unii pictori reproduc natura cu precizie, alţii transmit subtil diferite stări ale ei. Leonardo da Vinci este considerat un pionier al peisagisticii. Artistul adapta peisajul ca fundal pentru portretele sale.
i
Fig. 4.1. John Constable. Vedere pe riul Stour Fig. 4.2. Claude Monet. Gimp cu maci linga Dedham
Faimosul personaj Mona Lisa are în spate un peisaj devenit azi la fel de celebru ca zîmbetul ei enigmatic. Printre pictorii peisagisti cu faimă mondială au fost francezul Claude Monet, englezul John Constable, românul Nicolae Gri-
Capitolul 4. Iniţiere în artele plastice
Fig. 4.3. Nicolae Grigorescu. Păstoriţă Fig 4.4. Mihail Petric. Toamna în Moldova
gorescu, rusul Isaak Levitan. Între basarabeni s-a remarcat prin arta peisajului Mihail Petric.
Portretul este reprezentarea chipului omenesc (figurile 4.6-4.8). La executarea unui portret, este importantă redarea stărilor sufleteşti ale personajului şi nu copierea exactă a elementelor feţei. Portretişti celebri au fost Rafael Sanzio, Tiziano Vecellio, Holbein cel Tînăr, Theodor Aman. Portretul realizat de autor după propriul chip se numeşte autoportret. Autoportrete cunoscute au ieşit de sub penelul lui Albrecht Durer, Rembrandt, Ştefan Luchian.
Fig. 4.5. Isaak Levitan. Mestecănis
Fig. 4.6. Rafael Sanzio. Autoportret
| E bine să ştii!
Fig. 4.7. Tiziano Vecellio.
Clarissa Strozzi
Fig. 4.8. Statuia ecvestră din bronz a lui Marcus Aurelius, împărat roman
În sculptură, cel mai utilizat gen este portretul. Portretul are mai multe specii: bust, portret compoziţional, statuie pedestră si statuie ecvestră (care reprezintă un personaj călare).
1 %«N 7 »
clasa a 4-a
Natura statică (i se spune si natură moartă) este opera de artă care reprezintă obiecte ori fiinţe neînsufleţite (în mod tradiţional, diferite vase, glastre cu flori, fructe, legume, păsări sau animale vînate, peşti etc.) aranjate într-o compoziţie (figurile 4.9, 4.10).
Marii creatori ai picturii universale au consfinţit genul prin arta lor. Ei au reuşit să vadă frumosul în umilele obiecte care înconjoară omul în viaţa de toate zilele. Pictori de naturi statice cunoscute în lumea artei au fost maeştrii olandezi ai sec. XVII-XVIII.
Fig. 4.9. Willem van Aelst. Natură moartă cu fructe
Fig. 4.11. Jan Vermeer. Lăptăreasa
Fig. 4.10. Eugenia Maleşevschi. Natură statică
Compoziţia este pictura care înfăţişează aspecte ale vieţii cotidiene ori reprezintă figuri care se află în acţiune.
În funcţie de subiect şi temă, compoziţiile pot fi grupate în cîteva categorii:
Compoziţia de gen reflectă scene din viaţa de zi cu zi a oamenilor, subiectele fiind cele mai diverse: munca agricultorilor sau a meşteşugarilor, femei făcînd menaj (fig.. 4.11), scene de vînătoare etc.
Un maestru al compoziţiei de gen este pictorul olandez Jan Vermeer (Fată citind o scrisoare la fereastră, Lăptăreasa, Femeie cu un urcior, Femeie scriind o scrisoare).
Capitolul 4. Iniţiere în artele plastice
Compoziţia istorică. În această categorie intră picturile, sculpturile cu subiect istoric. Este celebru în acest sens tabloul lui Nicolae Grigorescu Atacul de la Smîrdan (fig. 4.12), reprezentînd un episod al luptei romanilor pentru eliberarea de sub dominaţia otomană. Un meşter iscusit al compoziţiilor istorice a fost si
Fig. 4.12. Nicolae Grigorescu. Atacul de la Fig. 4.13. Leonid Grigoraşenco. Bătălia de Smîrdan lîngă Larga
pictorul Leonid Grigoraşenco. Sînt cunoscute pînzele sale cu subiecte din istoria neamului nostru: Lupta de lîngă Cahul, Răzbunarea lui Tudor Vladimirescu, Bătălia de lîngă Larga (fig. 4.13) ş.a.
Compoziţia religioasă. De regulă, aceste tablouri sau sculpturi tratează subiecte preluate din Biblie. Au creat opere cu caracter religios marii maeştri ai picturii universale Leonardo da Vinci (Cina cea de taină), Michelangelo (frescele de pe bolta Capelei Sixtine; fig 4.15), Rafael Sanzio (Madona Sixtină; fig. 4.14), Rembrandt (Întoarcerea fiului risipitor) ş.a. A pictat ase-
Fig. 4.14. Rafael Sanzio. Madona Sixtină
Fig. 4.15. Michelangelo Buonarroti. Crearea lui Adam
clasa a 4-a
Fig. 4.16. Pavel Şillingovski.
Fuga în Egipt
Fig. 4.17. Jan Cossiers.
Prometeu
Fig. 4.18. Lazăr Dubi-
menea compoziţii si compatriotul nostru Pavel Şillingovski. Fuga în Egipt (fig. 4.16) reprezintă scena salvării pruncului Isus de furia lui Irod, Lot si fiicele sale „repovesteşte” un alt episod biblic - plecarea lui Lot şi a familiei sale din cetatea care urma să fie distrusă.
Compoziţia mitologică. O atare compoziţie este specifică operelor de artă care reflectă scene din mitologie. Una dintre cele mai cunoscute teme cu subiect mitologic este cea legată de fapta eroică a lui Prometeu. El a furat focul de la zei şi l-a dăruit oamenilor. Supărat pe titan, Zeus l-a înlănţuit de o stîncă. Prometeu a fost eliberat de Heracle, care i-a smuls lanţurile (fig. 4.17). Lazăr Dubinovschi, un artist de la noi, a creat o sculptură cu subiect din mitologia populară. Compoziţia se numeşte Strîmbă- Lemne (fig. 4.18).
novschi' Strîmbă-Lemne[Ma populară
Fig. 4.19. Poartă tradiţională moldovenească
Pe meleagurile noastre arta populară sau, altfel spus, artizanatul s-a dezvoltat din cele mai vechi timpuri.
Meşterii populari care confecţionau diverse obiecte de uz casnic (oale, linguri, blidare, piese de harnaşament (hamuri), şei, scaune, uşi, podoabe pentru femei etc.), încercau să îmbine utilul cu frumosul (fig 4.20). O oală sau o
Capitolul 4. Iniţiere în artele plastice
lingură de lemn erau mult mai atractive dacă meşterul incrusta pe ele un ornament (fig. 4.24).
În felul acesta, un simplu obiect casnic, menit să servească omului în gospodărie, putea fi considerat şi produs de artizanat. Întrebuinţîndu-l pentru necesităţile casnice şi totodată admirîndu-l, oamenii îşi cultivau astfel gustul estetic.
Prosoapele (fig. 4.22), covoarele (fig. 4.23), hainele meşteşugit lucrate creau o ambianţă de frumos în interiorul casei. Stîlpii de cerdac, coamele (vîrfurile) caselor traforate în lemn cu diverse modele vegetale sau animale, porţile ornamentate (fig. 4.19), fîntînile cu diverse aplicaţii în metal re- luau aceeaşi idee de frumos în afara casei.
Titlul de meşter popular se acordă lucrătorilor calificaţi ce confecţionează manual obiecte care pot fi funcţionale, dar şi decorative
(fig. 4.21).
Fig. 4.20. Costume populare cu motive geometrice
Glosar
Traforat - care este executat prin decuparea ornamentelor din tăblii
subţiri de lemn cu un
*
fierăstrău special.
Fig. 4.21. Ouă de Paşte încondeiate, adevărate bijuterii decorative
Fig. 4.22. Motive ornamentale pe un prosop
Fig. 4.23. Pe cîmpul covorului motivele vegetale alternează cu cele zoomorfe
Fig. 4.24. Urcior cu ornamente florale
1. Realizează o lucrare care să corespundă unuia din genurile de artă studiate.
2. Alcătuieşte o compoziţie în stil popular pentru un prosop sau un covor.
clasa a 4-a
Fiecare dintre marii artişti a trecut o perioadă de ucenicie: Rafael a învăţat în atelierul lui Pietro Perugino, Leonardo da Vinci a studiat arta mînuirii penelului de la Andrea Verrocchio (ambii, învăţător şi ucenic, au realizat tabloul Botezul lui Christ), iar Michelangelo a făcut primii paşi în pictură sub îndrumarea lui Domenico Ghirlandaio.
Fig. 4.25. Philippe Galle. Atelierul pictorilor. În încăpere se văd ucenici de diferite vîrste
Fig. 4.26. Sculptoriţa Miliţa Petraşcu lucrînd în atelier
Fig. 4.27. Jan Vermeer. Atelierul pictorului
Atelier de creaţie
9
Atelierul de creaţie este un spaţiu special amenajat în care îşi desfăşoară activitatea artistică un pictor sau un sculptor.
În epoca Renaşterii, un atelier de creaţie semăna cu un laborator de cercetări. Artiştii din acea epocă confecţionau singuri (fig. 4.25) toate instrumentele şi materialele de artă, inclusiv vopselele. Din acest motiv pictorii îşi luau ucenici care făceau o mare parte din munca de pregătire a materialelor de lucru. În acelaşi timp, începătorii în artele plastice încercau să pătrundă în misterele creaţiei. În schimbul muncii lor în atelier, ucenicii învăţau de la maeştri tehnicile picturii, astfel atelierele serveau nu doar ca loc de creaţie, ci şi ca adevărate „şcoli de artă” pentru cei care voiau să devină pictori.
De multe ori ucenicii erau specializaţi într-un anumit proces pictural: unii pictau fundalul, alţii pictau bumbii, bijuteriile sau anumite părţi ale hainelor bogate, maestrului revenin- du-i onoarea de a desăvîrşi tabloul. De aceea, în muzeele lumii sînt o serie de tablouri greu de atribuit unui pictor anume.
În prezent, sensul termenului atelier figurile 4.26, 4.27) s-a extins. Mai sînt ateliere de creaţie care implică atît copiii, cît şi adulţii în diferite activităţi artistice. Amatorilor li se creează oportunităţi de formare a unor deprinderi practice, însuşire a tehnicilor elementare în crearea unor lucrări artistice originale.
Muzee şi galerii de artă
Capitolul 4. Iniţiere în artele plastice 89
Muzeul National de Artă al Moldovei
*
Prima Pinacotecă (colecţie de tablouri) din Moldova a fost inaugurată la 26 noiembrie 1939 în incinta Primăriei Chişinău, avînd 161 de lucrări. Propunerea a fost lansată de sculptorul Alexandru Plămădeală.
În anul 1940 Pinacoteca a fost reorganizată în Muzeul Republican de Arte Plastice.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, colecţia muzeului a fost evacuată în Ucraina. Ulterior, întreg fondul s-a pierdut în circumstanţe necunoscute.
Muzeul Republican de Arte Plastice îşi reîncepe activitatea în 1944, în una dintre cele mai frumoase clădiri ale Chişinăului (Casa Herţa) (fig. 4.28).
Din 1988 sediul principal al muzeului a fost închis pentru restaurare.
Începînd cu anul 1989 şi pînă în prezent Muzeul Naţional de Artă al Moldovei ocupă clădirea fostului gimnaziu de fete, fondat de principesa Natalia Dadiani.
Muzeul Naţional de Artă al Moldovei dispune de un bogat patrimoniu de artă naţională şi universală care numără peste 44 mii de lucrări, avînd impresionante colecţii de artă antică (monede, sculpturi) şi contemporană (fig. 4.29).
Muzeul Naţional de Artă al Moldovei are în fondurile sale o bogată varietate de lucrări occidentale, printre care unele semnate de artişti celebri precum Albrecht Durer, William Hogarth ş.a. În incinta muzeului se păstrează o impresionantă colecţie de stampe japoneze. Este bine reprezentată şi arta rusă a sec. XIX, cu tablouri de Valentin Serov, Ilya Repin, Karl Briulov, Ivan Sişkin, Ivan Aivazovski ş.a.
Fig. 4.28. Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
Fig. 4.29. Aspecte din sala Muzeului Naţional de Artă al Moldovei
clasa a 4-a
Fig. 4.30. Muzeul Naţional de Artă al României
Fig. 4.31. Galeria de artă românească modernă a Muzeului Naţional de Artă al României
Fig. 4.32. Galeria de artă europeană a Muzeului Naţional de Artă al României
m
Un punct din testamentul regelui Carol I suna în felul următor:
Galeria mea de tablouri, tocmai cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bechelin, va rămîne pentru totdeauna şi în întregul său în ţară, ca proprietate a Coroanei României. 1914
Muzeul National de Artă al
i
României
Muzeul Naţional de Artă al României se află în incinta fostului Palat Regal din Bucureşti (fig. 4.30).
În anul 1837, vechea locuinţă a stolnicului Dinicu Golescu devine Curtea Domnească a lui Alexandru Ghica Vodă, iar din 1866 este reşedinţa regelui Carol I. Decorînd încăperile după gustul său, regele este preocupat şi de constituirea unei bogate colecţii de pictură, care
alcătuieşte astăzi nucleul Galeriei de artă europeană.
Destinaţia Palatului Regal este schimbată în 1948, cînd se hotărăşte deschiderea în acest spaţiu a unui muzeu de artă.
Muzeul Naţional de Artă are trei galerii de artă:
1. Galeria de artă europeană, cu o colecţie de aproape 3000 de opere. Aici sînt reunite tablourile celor mai reprezentativi pictori din Europa (fig. 4.32).
2. Galeria de artă veche românească, care cuprinde peste 9000 de piese, expuse în şapte săli, repre-
Capitolul 4. Iniţiere în artele plastice
zentînd viaţa culturală a celor trei provincii istorice: Moldova, Ţara Românească si Transilvania (fig. 4.33).
3. Galeria de artă românească modernă reuneşte peste 10 000 de lucrări si constituie cea mai cuprinzătoare şi mai valoroasă colecţie de acest fel din ţară (fig. 4.31).
Muzeul National Brukenthal
*
Muzeul Naţional Brukenthal are sediul principal în Palatul Brukenthal din Sibiu. Această clădire a fost construită de către baronul Samuel von Bruken- thal după modelul palatelor vieneze (fig.. 4.34). Despre colecţia de artă a baronului se menţionează în 1773 ca fiind una dintre cele mai valoroase pinacoteci particulare.
Colecţia a fost deschisă publicului larg în 1790, cu trei ani înaintea deschiderii Muzeului Luvru din Paris.
Inaugurarea oficială a muzeului a avut loc în anul 1817, colecţia însumînd la acea vreme 1090 de picturi (fig 4.35). Muzeul Brukenthal este, astfel, cel mai vechi muzeu din ţară. În anul 1948 muzeul a fost naţionalizat.
Pe lîngă expoziţiile permanente, muzeul mai găzduieşte diferite vernisaje temporare.
Exerciţi/ aplicative
Fig. 4.33. Galeria de artă veche românească a Muzeului Naţional de Artă al României
Fig. 4.34. Muzeul Brukenthal
Fig. 4.35. Aspecte din sala Muzeului Brukenthal
1. Spune, ce muzee din localitatea, regiunea sau din ţara ta cunoşti? Ce muzee ai vizitat?
2. Cum crezi, de ce este necesar un muzeu? Dacă ai deschide un muzeu al familiei tale, ce lucruri ai păstra în el?
clasa a 4-a
Maeştri şi capodopere
În clasa a treia aţi însuşit noţiunile de maeştri si capodopere (vezi pagina 49 din acest manual). Partea teoretică a capitolului respectiv era însoţită de un suport practic în care erau prezentaţi cîţiva maeştri ai picturii occidentale. Totodată, erau prezentate succint şi operele lor de vîrf, care le-au adus nemurirea. De astă dată, într-un capitol similar, vom face cunoştinţă cu artişti plastici români, unii dintre ei bucurîndu-se de notorietate internaţională.
Fig. 4.36. Nicolae Grigorescu. Autoportret
Fig. 4.37. Nicolae Grigorescu. Car cu boi
Nicolae Grigorescu (1838-1907)
Este unul dintre cei mai importanţi pictori români al secolului XIX (fig.. 4.36).
A avut un talent înnăscut, pictînd încă din copilărie. A rămas de mic fără tată, mamă-sa reuşind cu greu să poarte de grijă unei familii numeroase. Adolescent fiind, Nicolae zugrăvea icoane şi le vindea la piaţă, oamenii cumpă- rînd cu bucurie acele icoane făcute de un copil nevinovat. A ucenicit un timp în atelierul pictorului ceh Anton Chladek (Bucureşti), a zugrăvit biserici şi mănăstiri, banii adunaţi fo- losindu-i pentru a studia pictura în străinătate. Guvernul Moldovei, prin iniţiativa lui Mihail Kogălniceanu, i-a acordat o bursă pentru Paris. Aici a devenit prieten cu marele pictor francez Auguste Renoir. La Barbizon, o mică localitate
Capitolul 4. Iniţiere în artele plastice
Fig. 4.38. Nicolae Grigorescu. Convoi de prizonieri
din apropierea Parisului, a învăţat să picteze în aer liber, însuşind modelul impresionist de redare a realităţii, el însuşi afirmîndu-se ca un succesor al acestui curent.
Întors în ţară, a participat la Războiul de Independenţă (1877-1878). Viaţa din tranşee i-a sugerat tema uneia dintre capodoperele sale - Atacul de la Smîrdan (vezi pag. 85). A pictat tablouri pe teme de război (fig. 4.38) sau inspirate din viaţa oamenilor simpli de la ţară (figurile 4.37, 4.39).
Se spune că Nicolae Grigorescu a pictat însuşi sufletul României.
Constantin Brâncuşi (1876-1957)
Sculptor român, unul dintre marii maeştri ai artei universale (fig 4.40).
Născut într-o familie săracă, a fost ucenic în diverse ateliere de vopsitorie. Îndemînarea sa de meşter iscusit în toate s-a vădit încă de pe atunci. Băiatul a construit o vioară din materia-
Fig. 4.39. Nicolae Grigorescu. Portret de fată
Fig. 4.40. Constantin Brâncuşi în atelierul său
Fig. 4.41. Constantin Brâncuşi. Masa tăcerii
clasa a 4-a
Fig. 4.42. Constantin Brâncuşi. Muza
Fig. 4.43. Constantin Brâncuşi. Pasăre
Pft8CCKio\. 1
m
În 1914, Brâncuşi deschide prima expoziţie în una din cele mai mari galerii din New York, Statele Unite ale Americii, expoziţie care se va bucura de un imens succes. Tot atunci un colecţionar îi va cumpăra mai multe sculpturi, astfel asigurîndu-i sculptorului român o viaţă decentă.
Fig. 4.44. Pictorul Mihail Grecu
lele pe care le avusese la îndemînă în depozitul unei prăvălii.
A studiat la Şcoala de Arte Frumoase din
5
Bucureşti, tot aici creînd si primele sale sculpturi. Setea de a cunoaşte şi de a pătrunde tainele creaţiei i-a purtat paşii pînă la Paris, aproape întreaga distanţă din România pînă în Franţa străbătînd-o pe jos. Îşi continuă studiile la cea mai prestigioasă şcoală de arte din capitala franceză.
În atelierul din Paris, Brâncuşi dă viaţă celor mai vestite sculpturi ale sale: Pasărea măiastră, Pasărea în spaţiu, Începutul lumii, Cocosul, Muza ş.a. (figurile 4.42, 4.43) În scurtele sale reveniri în ţară elaborează complexul monumental de la Tîrgu Jiu, cu celebrele grupuri statuare Masa tăcerii (fig. 4.41), Poarta sărutului, Coloana fără sfîrsit.
Marele artist a regîndit sculptura tradiţională, dîndu-i un suflu nou, modern. Stilul concis şi noile forme, mai mult sugerînd lucrurile şi fiinţele decît imitîndu-le, i-au fost insuflate sculptorului de creaţia populară a meşterilor din satul natal.
Mihail Grecu (1916-1998)
Este cel mai important pictor al secolului XX din spaţiul pruto-nistrean (fig. 4.44). A studiat la
Capitolul 4. Iniţiere în artele plastice
Academia de Arte Frumoase din Bucureşti (1937-1940), continuîndu-şi formarea artistică la Şcoala de Arte Plastice din Chişinău.
5 >
Primele sale lucrări sînt marcate de pictura tradiţională. Începînd cu tabloul Fetele din Ceadîr-Lunga (1959-1960) (fig. 4.45), Mihail Grecu se orientează spre tiparele artei moderne. Dovadă sînt pînzele: Geneză, Vulcan, Masă de pomenire, Izvor, Casa mare (fig. 4.46) ş.a. Prin această serie de lucrări, artistul schimbă modelul pictural de la noi. El abordează cu mult curaj teme istorico-culturale noi: Luna la Butuceni, Cetatea Albă, Mihai Eminescu în bojdeuca lui Ion Creangă ş.a.
Pînzele lui Mihail Grecu se află astăzi în mulţe galerii de artă din lume.
Fig. 4.45. Mihail Grecu. Fetele din Ceadîr-Lunga
Exercit// apj/cative
1. Numeşte cîţiva artişti plastici din arta naţională sau universală care pot fi consideraţi maeştri.
2. Ce capodopere din cele ilustrate în manual ţi-au plăcut mai mult?
Rezolvă acest rebus si astfel vei însusi mai bine tema.
1. Gen al picturii care reprezintă chipul omenesc.
2. Gen al picturii care reflectă o acţiune.
3. Ramură a artei plastice.
4. Mare sculptor român recunoscut în lumea întreagă.
5. Spaţiu în care îşi desfăşoară activi
Pe parcursul acestui capitol vei descoperi: ) care sînt genurile picturii;
) particularităţile artei populare; ce este un atelier de creaţie.
E bine sa ştii
În funcţie de organizarea elementelor de limbaj plastic (puncte, linii, culori, forme) într-un spaţiu plastic după anumite principii, se creează o formă unitară numită compoziţie plastică. Din acest punct de vedere, toate lucrările plastice se numesc compoziţii.
enuri ale picturii
Cele mai importante genuri ale picturii sînt: peisajul, portretul, natura statică si compoziţia.
Peisajul este tabloul în care se reflectă un colţ al naturii (figurile 4.1, 4.2, 4.5). Unii pictori reproduc natura cu precizie, alţii transmit subtil diferite stări ale ei. Leonardo da Vinci este considerat un pionier al peisagisticii. Artistul adapta peisajul ca fundal pentru portretele sale.
i
Fig. 4.1. John Constable. Vedere pe riul Stour Fig. 4.2. Claude Monet. Gimp cu maci linga Dedham
Faimosul personaj Mona Lisa are în spate un peisaj devenit azi la fel de celebru ca zîmbetul ei enigmatic. Printre pictorii peisagisti cu faimă mondială au fost francezul Claude Monet, englezul John Constable, românul Nicolae Gri-
Capitolul 4. Iniţiere în artele plastice
Fig. 4.3. Nicolae Grigorescu. Păstoriţă Fig 4.4. Mihail Petric. Toamna în Moldova
gorescu, rusul Isaak Levitan. Între basarabeni s-a remarcat prin arta peisajului Mihail Petric.
Portretul este reprezentarea chipului omenesc (figurile 4.6-4.8). La executarea unui portret, este importantă redarea stărilor sufleteşti ale personajului şi nu copierea exactă a elementelor feţei. Portretişti celebri au fost Rafael Sanzio, Tiziano Vecellio, Holbein cel Tînăr, Theodor Aman. Portretul realizat de autor după propriul chip se numeşte autoportret. Autoportrete cunoscute au ieşit de sub penelul lui Albrecht Durer, Rembrandt, Ştefan Luchian.
Fig. 4.5. Isaak Levitan. Mestecănis
Fig. 4.6. Rafael Sanzio. Autoportret
| E bine să ştii!
Fig. 4.7. Tiziano Vecellio.
Clarissa Strozzi
Fig. 4.8. Statuia ecvestră din bronz a lui Marcus Aurelius, împărat roman
În sculptură, cel mai utilizat gen este portretul. Portretul are mai multe specii: bust, portret compoziţional, statuie pedestră si statuie ecvestră (care reprezintă un personaj călare).
1 %«N 7 »
clasa a 4-a
Natura statică (i se spune si natură moartă) este opera de artă care reprezintă obiecte ori fiinţe neînsufleţite (în mod tradiţional, diferite vase, glastre cu flori, fructe, legume, păsări sau animale vînate, peşti etc.) aranjate într-o compoziţie (figurile 4.9, 4.10).
Marii creatori ai picturii universale au consfinţit genul prin arta lor. Ei au reuşit să vadă frumosul în umilele obiecte care înconjoară omul în viaţa de toate zilele. Pictori de naturi statice cunoscute în lumea artei au fost maeştrii olandezi ai sec. XVII-XVIII.
Fig. 4.9. Willem van Aelst. Natură moartă cu fructe
Fig. 4.11. Jan Vermeer. Lăptăreasa
Fig. 4.10. Eugenia Maleşevschi. Natură statică
Compoziţia este pictura care înfăţişează aspecte ale vieţii cotidiene ori reprezintă figuri care se află în acţiune.
În funcţie de subiect şi temă, compoziţiile pot fi grupate în cîteva categorii:
Compoziţia de gen reflectă scene din viaţa de zi cu zi a oamenilor, subiectele fiind cele mai diverse: munca agricultorilor sau a meşteşugarilor, femei făcînd menaj (fig.. 4.11), scene de vînătoare etc.
Un maestru al compoziţiei de gen este pictorul olandez Jan Vermeer (Fată citind o scrisoare la fereastră, Lăptăreasa, Femeie cu un urcior, Femeie scriind o scrisoare).
Capitolul 4. Iniţiere în artele plastice
Compoziţia istorică. În această categorie intră picturile, sculpturile cu subiect istoric. Este celebru în acest sens tabloul lui Nicolae Grigorescu Atacul de la Smîrdan (fig. 4.12), reprezentînd un episod al luptei romanilor pentru eliberarea de sub dominaţia otomană. Un meşter iscusit al compoziţiilor istorice a fost si
Fig. 4.12. Nicolae Grigorescu. Atacul de la Fig. 4.13. Leonid Grigoraşenco. Bătălia de Smîrdan lîngă Larga
pictorul Leonid Grigoraşenco. Sînt cunoscute pînzele sale cu subiecte din istoria neamului nostru: Lupta de lîngă Cahul, Răzbunarea lui Tudor Vladimirescu, Bătălia de lîngă Larga (fig. 4.13) ş.a.
Compoziţia religioasă. De regulă, aceste tablouri sau sculpturi tratează subiecte preluate din Biblie. Au creat opere cu caracter religios marii maeştri ai picturii universale Leonardo da Vinci (Cina cea de taină), Michelangelo (frescele de pe bolta Capelei Sixtine; fig 4.15), Rafael Sanzio (Madona Sixtină; fig. 4.14), Rembrandt (Întoarcerea fiului risipitor) ş.a. A pictat ase-
Fig. 4.14. Rafael Sanzio. Madona Sixtină
Fig. 4.15. Michelangelo Buonarroti. Crearea lui Adam
clasa a 4-a
Fig. 4.16. Pavel Şillingovski.
Fuga în Egipt
Fig. 4.17. Jan Cossiers.
Prometeu
Fig. 4.18. Lazăr Dubi-
menea compoziţii si compatriotul nostru Pavel Şillingovski. Fuga în Egipt (fig. 4.16) reprezintă scena salvării pruncului Isus de furia lui Irod, Lot si fiicele sale „repovesteşte” un alt episod biblic - plecarea lui Lot şi a familiei sale din cetatea care urma să fie distrusă.
Compoziţia mitologică. O atare compoziţie este specifică operelor de artă care reflectă scene din mitologie. Una dintre cele mai cunoscute teme cu subiect mitologic este cea legată de fapta eroică a lui Prometeu. El a furat focul de la zei şi l-a dăruit oamenilor. Supărat pe titan, Zeus l-a înlănţuit de o stîncă. Prometeu a fost eliberat de Heracle, care i-a smuls lanţurile (fig. 4.17). Lazăr Dubinovschi, un artist de la noi, a creat o sculptură cu subiect din mitologia populară. Compoziţia se numeşte Strîmbă- Lemne (fig. 4.18).
novschi' Strîmbă-Lemne[Ma populară
Fig. 4.19. Poartă tradiţională moldovenească
Pe meleagurile noastre arta populară sau, altfel spus, artizanatul s-a dezvoltat din cele mai vechi timpuri.
Meşterii populari care confecţionau diverse obiecte de uz casnic (oale, linguri, blidare, piese de harnaşament (hamuri), şei, scaune, uşi, podoabe pentru femei etc.), încercau să îmbine utilul cu frumosul (fig 4.20). O oală sau o
Capitolul 4. Iniţiere în artele plastice
lingură de lemn erau mult mai atractive dacă meşterul incrusta pe ele un ornament (fig. 4.24).
În felul acesta, un simplu obiect casnic, menit să servească omului în gospodărie, putea fi considerat şi produs de artizanat. Întrebuinţîndu-l pentru necesităţile casnice şi totodată admirîndu-l, oamenii îşi cultivau astfel gustul estetic.
Prosoapele (fig. 4.22), covoarele (fig. 4.23), hainele meşteşugit lucrate creau o ambianţă de frumos în interiorul casei. Stîlpii de cerdac, coamele (vîrfurile) caselor traforate în lemn cu diverse modele vegetale sau animale, porţile ornamentate (fig. 4.19), fîntînile cu diverse aplicaţii în metal re- luau aceeaşi idee de frumos în afara casei.
Titlul de meşter popular se acordă lucrătorilor calificaţi ce confecţionează manual obiecte care pot fi funcţionale, dar şi decorative
(fig. 4.21).
Fig. 4.20. Costume populare cu motive geometrice
Glosar
Traforat - care este executat prin decuparea ornamentelor din tăblii
subţiri de lemn cu un
*
fierăstrău special.
Fig. 4.21. Ouă de Paşte încondeiate, adevărate bijuterii decorative
Fig. 4.22. Motive ornamentale pe un prosop
Fig. 4.23. Pe cîmpul covorului motivele vegetale alternează cu cele zoomorfe
Fig. 4.24. Urcior cu ornamente florale
1. Realizează o lucrare care să corespundă unuia din genurile de artă studiate.
2. Alcătuieşte o compoziţie în stil popular pentru un prosop sau un covor.
clasa a 4-a
Fiecare dintre marii artişti a trecut o perioadă de ucenicie: Rafael a învăţat în atelierul lui Pietro Perugino, Leonardo da Vinci a studiat arta mînuirii penelului de la Andrea Verrocchio (ambii, învăţător şi ucenic, au realizat tabloul Botezul lui Christ), iar Michelangelo a făcut primii paşi în pictură sub îndrumarea lui Domenico Ghirlandaio.
Fig. 4.25. Philippe Galle. Atelierul pictorilor. În încăpere se văd ucenici de diferite vîrste
Fig. 4.26. Sculptoriţa Miliţa Petraşcu lucrînd în atelier
Fig. 4.27. Jan Vermeer. Atelierul pictorului
Atelier de creaţie
9
Atelierul de creaţie este un spaţiu special amenajat în care îşi desfăşoară activitatea artistică un pictor sau un sculptor.
În epoca Renaşterii, un atelier de creaţie semăna cu un laborator de cercetări. Artiştii din acea epocă confecţionau singuri (fig. 4.25) toate instrumentele şi materialele de artă, inclusiv vopselele. Din acest motiv pictorii îşi luau ucenici care făceau o mare parte din munca de pregătire a materialelor de lucru. În acelaşi timp, începătorii în artele plastice încercau să pătrundă în misterele creaţiei. În schimbul muncii lor în atelier, ucenicii învăţau de la maeştri tehnicile picturii, astfel atelierele serveau nu doar ca loc de creaţie, ci şi ca adevărate „şcoli de artă” pentru cei care voiau să devină pictori.
De multe ori ucenicii erau specializaţi într-un anumit proces pictural: unii pictau fundalul, alţii pictau bumbii, bijuteriile sau anumite părţi ale hainelor bogate, maestrului revenin- du-i onoarea de a desăvîrşi tabloul. De aceea, în muzeele lumii sînt o serie de tablouri greu de atribuit unui pictor anume.
În prezent, sensul termenului atelier figurile 4.26, 4.27) s-a extins. Mai sînt ateliere de creaţie care implică atît copiii, cît şi adulţii în diferite activităţi artistice. Amatorilor li se creează oportunităţi de formare a unor deprinderi practice, însuşire a tehnicilor elementare în crearea unor lucrări artistice originale.
Muzee şi galerii de artă
Capitolul 4. Iniţiere în artele plastice 89
Muzeul National de Artă al Moldovei
*
Prima Pinacotecă (colecţie de tablouri) din Moldova a fost inaugurată la 26 noiembrie 1939 în incinta Primăriei Chişinău, avînd 161 de lucrări. Propunerea a fost lansată de sculptorul Alexandru Plămădeală.
În anul 1940 Pinacoteca a fost reorganizată în Muzeul Republican de Arte Plastice.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, colecţia muzeului a fost evacuată în Ucraina. Ulterior, întreg fondul s-a pierdut în circumstanţe necunoscute.
Muzeul Republican de Arte Plastice îşi reîncepe activitatea în 1944, în una dintre cele mai frumoase clădiri ale Chişinăului (Casa Herţa) (fig. 4.28).
Din 1988 sediul principal al muzeului a fost închis pentru restaurare.
Începînd cu anul 1989 şi pînă în prezent Muzeul Naţional de Artă al Moldovei ocupă clădirea fostului gimnaziu de fete, fondat de principesa Natalia Dadiani.
Muzeul Naţional de Artă al Moldovei dispune de un bogat patrimoniu de artă naţională şi universală care numără peste 44 mii de lucrări, avînd impresionante colecţii de artă antică (monede, sculpturi) şi contemporană (fig. 4.29).
Muzeul Naţional de Artă al Moldovei are în fondurile sale o bogată varietate de lucrări occidentale, printre care unele semnate de artişti celebri precum Albrecht Durer, William Hogarth ş.a. În incinta muzeului se păstrează o impresionantă colecţie de stampe japoneze. Este bine reprezentată şi arta rusă a sec. XIX, cu tablouri de Valentin Serov, Ilya Repin, Karl Briulov, Ivan Sişkin, Ivan Aivazovski ş.a.
Fig. 4.28. Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
Fig. 4.29. Aspecte din sala Muzeului Naţional de Artă al Moldovei
clasa a 4-a
Fig. 4.30. Muzeul Naţional de Artă al României
Fig. 4.31. Galeria de artă românească modernă a Muzeului Naţional de Artă al României
Fig. 4.32. Galeria de artă europeană a Muzeului Naţional de Artă al României
m
Un punct din testamentul regelui Carol I suna în felul următor:
Galeria mea de tablouri, tocmai cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bechelin, va rămîne pentru totdeauna şi în întregul său în ţară, ca proprietate a Coroanei României. 1914
Muzeul National de Artă al
i
României
Muzeul Naţional de Artă al României se află în incinta fostului Palat Regal din Bucureşti (fig. 4.30).
În anul 1837, vechea locuinţă a stolnicului Dinicu Golescu devine Curtea Domnească a lui Alexandru Ghica Vodă, iar din 1866 este reşedinţa regelui Carol I. Decorînd încăperile după gustul său, regele este preocupat şi de constituirea unei bogate colecţii de pictură, care
alcătuieşte astăzi nucleul Galeriei de artă europeană.
Destinaţia Palatului Regal este schimbată în 1948, cînd se hotărăşte deschiderea în acest spaţiu a unui muzeu de artă.
Muzeul Naţional de Artă are trei galerii de artă:
1. Galeria de artă europeană, cu o colecţie de aproape 3000 de opere. Aici sînt reunite tablourile celor mai reprezentativi pictori din Europa (fig. 4.32).
2. Galeria de artă veche românească, care cuprinde peste 9000 de piese, expuse în şapte săli, repre-
Capitolul 4. Iniţiere în artele plastice
zentînd viaţa culturală a celor trei provincii istorice: Moldova, Ţara Românească si Transilvania (fig. 4.33).
3. Galeria de artă românească modernă reuneşte peste 10 000 de lucrări si constituie cea mai cuprinzătoare şi mai valoroasă colecţie de acest fel din ţară (fig. 4.31).
Muzeul National Brukenthal
*
Muzeul Naţional Brukenthal are sediul principal în Palatul Brukenthal din Sibiu. Această clădire a fost construită de către baronul Samuel von Bruken- thal după modelul palatelor vieneze (fig.. 4.34). Despre colecţia de artă a baronului se menţionează în 1773 ca fiind una dintre cele mai valoroase pinacoteci particulare.
Colecţia a fost deschisă publicului larg în 1790, cu trei ani înaintea deschiderii Muzeului Luvru din Paris.
Inaugurarea oficială a muzeului a avut loc în anul 1817, colecţia însumînd la acea vreme 1090 de picturi (fig 4.35). Muzeul Brukenthal este, astfel, cel mai vechi muzeu din ţară. În anul 1948 muzeul a fost naţionalizat.
Pe lîngă expoziţiile permanente, muzeul mai găzduieşte diferite vernisaje temporare.
Exerciţi/ aplicative
Fig. 4.33. Galeria de artă veche românească a Muzeului Naţional de Artă al României
Fig. 4.34. Muzeul Brukenthal
Fig. 4.35. Aspecte din sala Muzeului Brukenthal
1. Spune, ce muzee din localitatea, regiunea sau din ţara ta cunoşti? Ce muzee ai vizitat?
2. Cum crezi, de ce este necesar un muzeu? Dacă ai deschide un muzeu al familiei tale, ce lucruri ai păstra în el?
clasa a 4-a
Maeştri şi capodopere
În clasa a treia aţi însuşit noţiunile de maeştri si capodopere (vezi pagina 49 din acest manual). Partea teoretică a capitolului respectiv era însoţită de un suport practic în care erau prezentaţi cîţiva maeştri ai picturii occidentale. Totodată, erau prezentate succint şi operele lor de vîrf, care le-au adus nemurirea. De astă dată, într-un capitol similar, vom face cunoştinţă cu artişti plastici români, unii dintre ei bucurîndu-se de notorietate internaţională.
Fig. 4.36. Nicolae Grigorescu. Autoportret
Fig. 4.37. Nicolae Grigorescu. Car cu boi
Nicolae Grigorescu (1838-1907)
Este unul dintre cei mai importanţi pictori români al secolului XIX (fig.. 4.36).
A avut un talent înnăscut, pictînd încă din copilărie. A rămas de mic fără tată, mamă-sa reuşind cu greu să poarte de grijă unei familii numeroase. Adolescent fiind, Nicolae zugrăvea icoane şi le vindea la piaţă, oamenii cumpă- rînd cu bucurie acele icoane făcute de un copil nevinovat. A ucenicit un timp în atelierul pictorului ceh Anton Chladek (Bucureşti), a zugrăvit biserici şi mănăstiri, banii adunaţi fo- losindu-i pentru a studia pictura în străinătate. Guvernul Moldovei, prin iniţiativa lui Mihail Kogălniceanu, i-a acordat o bursă pentru Paris. Aici a devenit prieten cu marele pictor francez Auguste Renoir. La Barbizon, o mică localitate
Capitolul 4. Iniţiere în artele plastice
Fig. 4.38. Nicolae Grigorescu. Convoi de prizonieri
din apropierea Parisului, a învăţat să picteze în aer liber, însuşind modelul impresionist de redare a realităţii, el însuşi afirmîndu-se ca un succesor al acestui curent.
Întors în ţară, a participat la Războiul de Independenţă (1877-1878). Viaţa din tranşee i-a sugerat tema uneia dintre capodoperele sale - Atacul de la Smîrdan (vezi pag. 85). A pictat tablouri pe teme de război (fig. 4.38) sau inspirate din viaţa oamenilor simpli de la ţară (figurile 4.37, 4.39).
Se spune că Nicolae Grigorescu a pictat însuşi sufletul României.
Constantin Brâncuşi (1876-1957)
Sculptor român, unul dintre marii maeştri ai artei universale (fig 4.40).
Născut într-o familie săracă, a fost ucenic în diverse ateliere de vopsitorie. Îndemînarea sa de meşter iscusit în toate s-a vădit încă de pe atunci. Băiatul a construit o vioară din materia-
Fig. 4.39. Nicolae Grigorescu. Portret de fată
Fig. 4.40. Constantin Brâncuşi în atelierul său
Fig. 4.41. Constantin Brâncuşi. Masa tăcerii
clasa a 4-a
Fig. 4.42. Constantin Brâncuşi. Muza
Fig. 4.43. Constantin Brâncuşi. Pasăre
Pft8CCKio\. 1
m
În 1914, Brâncuşi deschide prima expoziţie în una din cele mai mari galerii din New York, Statele Unite ale Americii, expoziţie care se va bucura de un imens succes. Tot atunci un colecţionar îi va cumpăra mai multe sculpturi, astfel asigurîndu-i sculptorului român o viaţă decentă.
Fig. 4.44. Pictorul Mihail Grecu
lele pe care le avusese la îndemînă în depozitul unei prăvălii.
A studiat la Şcoala de Arte Frumoase din
5
Bucureşti, tot aici creînd si primele sale sculpturi. Setea de a cunoaşte şi de a pătrunde tainele creaţiei i-a purtat paşii pînă la Paris, aproape întreaga distanţă din România pînă în Franţa străbătînd-o pe jos. Îşi continuă studiile la cea mai prestigioasă şcoală de arte din capitala franceză.
În atelierul din Paris, Brâncuşi dă viaţă celor mai vestite sculpturi ale sale: Pasărea măiastră, Pasărea în spaţiu, Începutul lumii, Cocosul, Muza ş.a. (figurile 4.42, 4.43) În scurtele sale reveniri în ţară elaborează complexul monumental de la Tîrgu Jiu, cu celebrele grupuri statuare Masa tăcerii (fig. 4.41), Poarta sărutului, Coloana fără sfîrsit.
Marele artist a regîndit sculptura tradiţională, dîndu-i un suflu nou, modern. Stilul concis şi noile forme, mai mult sugerînd lucrurile şi fiinţele decît imitîndu-le, i-au fost insuflate sculptorului de creaţia populară a meşterilor din satul natal.
Mihail Grecu (1916-1998)
Este cel mai important pictor al secolului XX din spaţiul pruto-nistrean (fig. 4.44). A studiat la
Capitolul 4. Iniţiere în artele plastice
Academia de Arte Frumoase din Bucureşti (1937-1940), continuîndu-şi formarea artistică la Şcoala de Arte Plastice din Chişinău.
5 >
Primele sale lucrări sînt marcate de pictura tradiţională. Începînd cu tabloul Fetele din Ceadîr-Lunga (1959-1960) (fig. 4.45), Mihail Grecu se orientează spre tiparele artei moderne. Dovadă sînt pînzele: Geneză, Vulcan, Masă de pomenire, Izvor, Casa mare (fig. 4.46) ş.a. Prin această serie de lucrări, artistul schimbă modelul pictural de la noi. El abordează cu mult curaj teme istorico-culturale noi: Luna la Butuceni, Cetatea Albă, Mihai Eminescu în bojdeuca lui Ion Creangă ş.a.
Pînzele lui Mihail Grecu se află astăzi în mulţe galerii de artă din lume.
Fig. 4.45. Mihail Grecu. Fetele din Ceadîr-Lunga
Exercit// apj/cative
1. Numeşte cîţiva artişti plastici din arta naţională sau universală care pot fi consideraţi maeştri.
2. Ce capodopere din cele ilustrate în manual ţi-au plăcut mai mult?
Rezolvă acest rebus si astfel vei însusi mai bine tema.
1. Gen al picturii care reprezintă chipul omenesc.
2. Gen al picturii care reflectă o acţiune.
3. Ramură a artei plastice.
4. Mare sculptor român recunoscut în lumea întreagă.
5. Spaţiu în care îşi desfăşoară activi
Iniţiere în compoziţie
Iniţiere în compoziţie
Pe parcursul acestui capitol vei descoperi:
# care sînt principiile de construire a compoziţiilor decorative şi picturale;
# cum tratăm un subiect în funcţie de culoare, tehnici, materiale şi instrumente de lucru;
% cum sugerăm spaţiul cu ajutorul perspectivei.
Compot Plasticâ este
!**rr;s“,f wl
elementele (pune , culori et,»n,^ ope'aJl arti astfel încî, caseecM hreze armonios intre ele.
Principii de construire a compoziţiilor decorative
În toate timpurile, oamenii şi-au înfrumuseţat casele, îmbrăcămintea, obiectele de uz casnic, îmbogăţindu-şi astfel obiceiurile şi tradiţiile culturale.
în arta decorativă, elementele din natură sînt redate în forme simple.
Simplificarea prin geometrizare a elementelor naturale, cu păstrarea caracterului formei, se numeşte stilizare (fig. 3.1).
Pentru a stiliza o formă, de exemplu, o floare, o insectă, o pasăre etc., trebuie să desenăm conturul formei respective, la început geometrizat, stabilind raportul dintre dimensiuni. Apoi ne vom strădui să înlăturăm aspectele nesemnificative, adică ceea ce pare a fi în plus în desen. în ultima fază, vom aplica unele detalii
Fig. 3.1. Exemplu de stilizare a unei frunze
clasa a 4-a
Fig. 3.2. Exemplu de stilizare a unei buburuze
rt
ar
r
Vegetal - aici: care repetă (stilizat) forma unor plante sau arbori; zoomorf - care are forma stilizată a unui animal.
I E bine sa ştii
•t"
La alcătuirea ornamentelor decorative, vom ţine cont de două principii: ritmul şi simetria. Prin ritm înţelegem repetarea unor elemente plastice care alcătuiesc o operă de artă. Simetria este echilibrul dintre două forme, aşezate de o parte şi de alta a unei axe imaginare, care corespund prin suprapunere.
!
de structură, de exemplu, nervurile frunzei, cele şapte puncte ale buburuzei (fig. 3.2).
Produsul stilizării unui element din natură se numeşte motiv decorativ. Motivul decorativ este elementul de bază al compoziţiei ornamentale. Acesta poate fi geometric, vegetal, zoomorf (fig. 3.3) etc. Compoziţiile decorative cu motiv
ofo§ofo§
a)
b)
c)
Fig. 3.3. Exemple de motive decorative: a) geometric; b) vegetal; c) zoomorf (comparaţi elementul decorativ cu pasărea din imaginea fotografică)
vegetal si zoomorf au drept sursă de inspiraţie structuri din natură: frunze, flori, păsări, insecte, animale etc. Compoziţiile cu motiv geo-
Capitolul 3. Iniţiere în compoziţie
metric au la bază forme geometrice: un cerc, un triunghi, un pătrat etc. În arta noastră populară, sînt prezente toate motivele decorative celebre, întîlnite si în arta universală: soarele, omul, pomul vieţii, vasul cu flori, calul, păsările, unele forme geometrice - cercul, rombul, pătratul
(fig. 3.4) etc. E suficient doar să fim atenţi la covoarele naţionale, la prosoapele ţărăneşti, la portul popular şi vom observa diferite ornamente
Fig. 3.4. Exemple de motive decorative în arta populară
care vorbesc despre firea artistică si despre vasta cultură imaginativă a poporului nostru.
Motivele decorative sînt folosite deseori si în
...cel mai vechi motiv decorativ este triunghiul, care se întîlneşte încă pe ceramica preistorică, unde apare sub diferite forme: dinte de lup sau de fierăstrău. Motive foarte vechi sînt, de asemenea, spirala şi linia ondulată. Dintre motivele decorative vegetale, cel mai des întîlnită este crenguţa de brad, care simbolizează eternitatea.
Fig. 3.5. Motive decorative. Biserica Trei Ierarhi din
arhitectură (fig. 3.5). Iaşi
76 clasa a 4-a
^inJesJSSi-
Schemele compoziţionale pot fi organizate în mai multe feluri: pe orizontală, pe verticală, pe diagonală.
Fig. 3.6. Rafael Sanzio. Logodna Fecioarei Maria
[ Principii de construire a compoziţiilor picturale
Un aspect important în organizarea spaţiului plastic este si modul în care sînt grupate personajele într-un tablou. În compoziţiile cu un subiect amplu si desfăşurat, personajelor le revine un prim rol. Acestea pot fi principale şi secundare, artistul găsind diverse modalităţi pentru a sublinia acest lucru. De regulă, personajele principale sînt aduse în prim-plan, cele secundare fiind retras e într-un plan mai îndepărtat (fig. 3.6). Calitatea de personaj principal poate fi evidenţiată şi prin culoare, pictorul punîndu-l în contrast cromatic cu cele secundare.
De asemenea, personajele pot fi prezentate în acţiune (de exemplu, un călăreţ reprezentat pe un cal în galop, fig. 3.7) sau în repaus, cum ar fi, bunăoară, imaginea picturală a unei mame aşteptîndu-şi fiul
fig. 38).
Fig. 3.7. Théodore Géricault. Ofiţer Fig. 3.8. James Whistler. Mama artistului de vînători călare din garda imperială
Capitolul 3. Iniţiere în compoziţie
Tratarea creativă a subiectului compoziţiei
Fig 3.9. Ştefan Constantinescu.
Ştefan cel Mare
Orice compoziţie porneşte de la o idee pe care artistul vrea s-o exprime cu ajutorul mijloacelor plastice.
Calitatea unui tablou depinde însă în mare măsură de talentul autorului, de capacitatea sa de a crea un spaţiu plastic unitar şi echilibrat. Acelaşi subiect, realizat de mai mulţi artişti, va fi tratat diferit: prin game variate de culoare, prin tehnici, materiale şi instrumente de lucru diverse, în conformitate cu sensibilitatea artistică şi cu specificul de muncă al fiecărui om de artă (figurile 3.9, 3.10). Astfel se vădesc posibilităţile individual-creative ale pictorului sau sculptorului.
Compoziţiile cu aceeaşi temă, chiar dacă la prima vedere par asemănătoare, au întotdeauna o notă personală, proprie autorului lor.
De exemplu, istoria neamului nostru este o temă preferată pentru toate genurile artei. O nesecată sursă de inspiraţie pentru oamenii de creaţie este în mod special viaţa domnitorului Ştefan cel Mare.
5
Acest subiect l-a interesat şi pe pictorul Ştefan Constantinescu în perioada elaborării tabloului Ştefan cel Mare (fig. 3.9).
Autorul şi l-a imaginat pe domnitor călare pe un cal alb, în mijlocul mulţimii. Modalitatea în care pictorul Constantinescu a ordonat şi a reprezentat figurile pe pînză, felul cum a construit compoziţia, cum a fost ales fundalul, cum au fost distribuite personajele principale şi secundare în cadrul compoziţiei, ce culori a preferat pictorul pentru a reda figuriFig
3.10. Leonid Grigoraşenco. Ştefan cel Mare la Vaslui. Imaginea voievodului are în acest tablou o altă tratare, realizată în funcţie de capacităţile individual-creative ale pictorului respectiv
clasa a 4-a
Exersează cît mai mult arta desenului. Al doilea, al trei lea desen va fi întotdeauna mai bun decît primul, deoarece în tot acest răstimp ai căpătat mai multă experienţă. Foloseşte cu multă atenţie radiera si nu rede- sena liniile. Astfel vei putea realiza un desen reuşit.
le si fundalul ţine de tratarea creativă a subiectului (compară, în acest sens, tabloul pictorului Ştefan Constantinescu cu cel al lui Leonid Grigoraşenco; figurile 3.9, 3.10).
Iniţiere în perspectiva liniară şi aeriană. Redarea planurilor
Fig. 3.12. Linii ferate flancate de piloni electrici
Cînd ne deplasăm pe o sosea, de ambele părţi ale căreia sînt plantaţi copaci, putem observa un fenomen interesant - cu cît şoseaua se îndepărtează de noi, cu atît drumul devine parcă mai îngust, iar copacii tot mai mici (fig. 3.11). Pe un drum fără pante şi fără curbe, imaginea drumului şi arborilor s-ar îngusta pînă s-ar uni la orizont într-un singur punct (figurile 3.11, 3.12). Toate obiectele care ne înconjoară au volum şi se află la diferite distanţe faţă de noi, într-un spaţiu real cu trei dimensiuni (înălţime, lăţime şi adîncime). Noi însă lucrăm pe o suprafaţă plană care are două dimensiuni (înălţime şi lăţime). Iar pentru a sugera volumul obiectelor şi distanţa dintre ele, pictorii folosesc principiile perspectivei.
Perspectiva defineşte procedeele grafice cu ajutorul cărora putem
Capitolul 3. Iniţiere în compoziţie
Fig. 3.13. Francesco di Giorgio Martini. Perspectivă arhitecturală
reprezenta spaţiul tridimensional pe suprafaţa plană a hîrtiei.
Perspectiva poate fi liniară (figurile 3.13,
3.14) si aeriană (fig. 3.15). Explicaţiile de pe pagina anterioară se referă la perspectiva liniară.
Regula generală în acest caz spune că în per- Fig. 3.14. Perspectivă liniară spectiva liniară, obiectele din prim-plan sînt mai mari decît obiectele din depărtare. Perspectiva aeriană, numită uneori si perspectivă atmosferică, sugerează depărtarea sau apropierea de privitor prin culoarea obiectelor. Din cauza impurităţilor si a umidităţii atmosferice, culoarea obiectelor din prim-plan diferă de culoarea obiectelor din planul îndepărtat. Cele din faţă sînt mai bine conturate, cu nuanţe mai intense, iar cele de la linia orizontului apar oarecum decolorate, şterse (fig. 3.16).
Fig. 3.16. Jean-François Millet. Culegătoare de spice. Toate elementele din planul îndepărtat sînt redate în perspectivă aeriană
Fig. 3.15. Perspectivă aeriană
clasa a 4-a
Fig. 3.17. Etapele realizării unui peisaj pe o suprafaţă plană
În continuare, vom analiza cum poate fi aplicat principiul perspectivei liniare atunci cînd se pictează un peisaj.
Pentru desenarea unui peisaj, vom alege mai întîi un subiect interesant din natură: o grădină, un rîu, o pădure etc.
Apoi vom studia peisajul, încercînd să înţelegem ce detaliu ne-a impresionat cel mai mult si ce emoţii vrem să transmitem prin desenul nostru (bucurie, tristeţe etc.).
Capitolul 3. Iniţiere în compoziţie
La prima etapă, vom trasa cu atenţie linia orizontului, apoi vom schiţa cu creionul elementele principale, ţinînd cont de forma si de proporţiile lor, adică de regulile perspectivei liniare. Conform acestor principii, vom desena formele din prim-plan mai jos si de dimensiuni mai mari, iar formele din depărtare - mai sus si mai mici. Astfel vom obţine efecte de spaţialitate (fig. 3.17 a). Este important ca linia orizontului să nu coincidă cu mijlocul foii (pămîntul să ocupe mai mult sau mai puţin din jumătatea foii).
Vom avea grijă ca toate elementele desenului să constituie un tot întreg (să nu apară detalii întîmplătoare).
După realizarea în creion a peisajului, vom aplica culorile necesare, respectînd sugestiile si regulile perspectivei aeriene (fig. 3.17 b, c, d, e):
- obiectele din prim-plan se reprezintă printr-un contrast puternic (închis - deschis), iar cele din depărtare - printr-un contrast slab;
- culorile calde dau senzaţia de apropiere, iar culorile reci - de depărtare.
Exercit// apj/cative
1. Alcătuieşte compoziţii utilizînd diverse motive decorative: geometric, vegetal, zoomorf.
2. Realizează compoziţii picturale respectînd principiile studiate.
3. Pictează peisaje ţinînd cont de perspectiva liniară şi aeriană.
Rezolvă acest rebus si astfel vei însusi mai bine tema.
i i
1. Simplificarea elementelor naturale.
2. Produsul stilizării se numeşte ... decorativ.
3. Repetarea elementelor plastice.
4. Motiv inspirat după structuri din natură.
5. Schemele compo
Pe parcursul acestui capitol vei descoperi:
# care sînt principiile de construire a compoziţiilor decorative şi picturale;
# cum tratăm un subiect în funcţie de culoare, tehnici, materiale şi instrumente de lucru;
% cum sugerăm spaţiul cu ajutorul perspectivei.
Compot Plasticâ este
!**rr;s“,f wl
elementele (pune , culori et,»n,^ ope'aJl arti astfel încî, caseecM hreze armonios intre ele.
Principii de construire a compoziţiilor decorative
În toate timpurile, oamenii şi-au înfrumuseţat casele, îmbrăcămintea, obiectele de uz casnic, îmbogăţindu-şi astfel obiceiurile şi tradiţiile culturale.
în arta decorativă, elementele din natură sînt redate în forme simple.
Simplificarea prin geometrizare a elementelor naturale, cu păstrarea caracterului formei, se numeşte stilizare (fig. 3.1).
Pentru a stiliza o formă, de exemplu, o floare, o insectă, o pasăre etc., trebuie să desenăm conturul formei respective, la început geometrizat, stabilind raportul dintre dimensiuni. Apoi ne vom strădui să înlăturăm aspectele nesemnificative, adică ceea ce pare a fi în plus în desen. în ultima fază, vom aplica unele detalii
Fig. 3.1. Exemplu de stilizare a unei frunze
clasa a 4-a
Fig. 3.2. Exemplu de stilizare a unei buburuze
rt
ar
r
Vegetal - aici: care repetă (stilizat) forma unor plante sau arbori; zoomorf - care are forma stilizată a unui animal.
I E bine sa ştii
•t"
La alcătuirea ornamentelor decorative, vom ţine cont de două principii: ritmul şi simetria. Prin ritm înţelegem repetarea unor elemente plastice care alcătuiesc o operă de artă. Simetria este echilibrul dintre două forme, aşezate de o parte şi de alta a unei axe imaginare, care corespund prin suprapunere.
!
de structură, de exemplu, nervurile frunzei, cele şapte puncte ale buburuzei (fig. 3.2).
Produsul stilizării unui element din natură se numeşte motiv decorativ. Motivul decorativ este elementul de bază al compoziţiei ornamentale. Acesta poate fi geometric, vegetal, zoomorf (fig. 3.3) etc. Compoziţiile decorative cu motiv
ofo§ofo§
a)
b)
c)
Fig. 3.3. Exemple de motive decorative: a) geometric; b) vegetal; c) zoomorf (comparaţi elementul decorativ cu pasărea din imaginea fotografică)
vegetal si zoomorf au drept sursă de inspiraţie structuri din natură: frunze, flori, păsări, insecte, animale etc. Compoziţiile cu motiv geo-
Capitolul 3. Iniţiere în compoziţie
metric au la bază forme geometrice: un cerc, un triunghi, un pătrat etc. În arta noastră populară, sînt prezente toate motivele decorative celebre, întîlnite si în arta universală: soarele, omul, pomul vieţii, vasul cu flori, calul, păsările, unele forme geometrice - cercul, rombul, pătratul
(fig. 3.4) etc. E suficient doar să fim atenţi la covoarele naţionale, la prosoapele ţărăneşti, la portul popular şi vom observa diferite ornamente
Fig. 3.4. Exemple de motive decorative în arta populară
care vorbesc despre firea artistică si despre vasta cultură imaginativă a poporului nostru.
Motivele decorative sînt folosite deseori si în
...cel mai vechi motiv decorativ este triunghiul, care se întîlneşte încă pe ceramica preistorică, unde apare sub diferite forme: dinte de lup sau de fierăstrău. Motive foarte vechi sînt, de asemenea, spirala şi linia ondulată. Dintre motivele decorative vegetale, cel mai des întîlnită este crenguţa de brad, care simbolizează eternitatea.
Fig. 3.5. Motive decorative. Biserica Trei Ierarhi din
arhitectură (fig. 3.5). Iaşi
76 clasa a 4-a
^inJesJSSi-
Schemele compoziţionale pot fi organizate în mai multe feluri: pe orizontală, pe verticală, pe diagonală.
Fig. 3.6. Rafael Sanzio. Logodna Fecioarei Maria
[ Principii de construire a compoziţiilor picturale
Un aspect important în organizarea spaţiului plastic este si modul în care sînt grupate personajele într-un tablou. În compoziţiile cu un subiect amplu si desfăşurat, personajelor le revine un prim rol. Acestea pot fi principale şi secundare, artistul găsind diverse modalităţi pentru a sublinia acest lucru. De regulă, personajele principale sînt aduse în prim-plan, cele secundare fiind retras e într-un plan mai îndepărtat (fig. 3.6). Calitatea de personaj principal poate fi evidenţiată şi prin culoare, pictorul punîndu-l în contrast cromatic cu cele secundare.
De asemenea, personajele pot fi prezentate în acţiune (de exemplu, un călăreţ reprezentat pe un cal în galop, fig. 3.7) sau în repaus, cum ar fi, bunăoară, imaginea picturală a unei mame aşteptîndu-şi fiul
fig. 38).
Fig. 3.7. Théodore Géricault. Ofiţer Fig. 3.8. James Whistler. Mama artistului de vînători călare din garda imperială
Capitolul 3. Iniţiere în compoziţie
Tratarea creativă a subiectului compoziţiei
Fig 3.9. Ştefan Constantinescu.
Ştefan cel Mare
Orice compoziţie porneşte de la o idee pe care artistul vrea s-o exprime cu ajutorul mijloacelor plastice.
Calitatea unui tablou depinde însă în mare măsură de talentul autorului, de capacitatea sa de a crea un spaţiu plastic unitar şi echilibrat. Acelaşi subiect, realizat de mai mulţi artişti, va fi tratat diferit: prin game variate de culoare, prin tehnici, materiale şi instrumente de lucru diverse, în conformitate cu sensibilitatea artistică şi cu specificul de muncă al fiecărui om de artă (figurile 3.9, 3.10). Astfel se vădesc posibilităţile individual-creative ale pictorului sau sculptorului.
Compoziţiile cu aceeaşi temă, chiar dacă la prima vedere par asemănătoare, au întotdeauna o notă personală, proprie autorului lor.
De exemplu, istoria neamului nostru este o temă preferată pentru toate genurile artei. O nesecată sursă de inspiraţie pentru oamenii de creaţie este în mod special viaţa domnitorului Ştefan cel Mare.
5
Acest subiect l-a interesat şi pe pictorul Ştefan Constantinescu în perioada elaborării tabloului Ştefan cel Mare (fig. 3.9).
Autorul şi l-a imaginat pe domnitor călare pe un cal alb, în mijlocul mulţimii. Modalitatea în care pictorul Constantinescu a ordonat şi a reprezentat figurile pe pînză, felul cum a construit compoziţia, cum a fost ales fundalul, cum au fost distribuite personajele principale şi secundare în cadrul compoziţiei, ce culori a preferat pictorul pentru a reda figuriFig
3.10. Leonid Grigoraşenco. Ştefan cel Mare la Vaslui. Imaginea voievodului are în acest tablou o altă tratare, realizată în funcţie de capacităţile individual-creative ale pictorului respectiv
clasa a 4-a
Exersează cît mai mult arta desenului. Al doilea, al trei lea desen va fi întotdeauna mai bun decît primul, deoarece în tot acest răstimp ai căpătat mai multă experienţă. Foloseşte cu multă atenţie radiera si nu rede- sena liniile. Astfel vei putea realiza un desen reuşit.
le si fundalul ţine de tratarea creativă a subiectului (compară, în acest sens, tabloul pictorului Ştefan Constantinescu cu cel al lui Leonid Grigoraşenco; figurile 3.9, 3.10).
Iniţiere în perspectiva liniară şi aeriană. Redarea planurilor
Fig. 3.12. Linii ferate flancate de piloni electrici
Cînd ne deplasăm pe o sosea, de ambele părţi ale căreia sînt plantaţi copaci, putem observa un fenomen interesant - cu cît şoseaua se îndepărtează de noi, cu atît drumul devine parcă mai îngust, iar copacii tot mai mici (fig. 3.11). Pe un drum fără pante şi fără curbe, imaginea drumului şi arborilor s-ar îngusta pînă s-ar uni la orizont într-un singur punct (figurile 3.11, 3.12). Toate obiectele care ne înconjoară au volum şi se află la diferite distanţe faţă de noi, într-un spaţiu real cu trei dimensiuni (înălţime, lăţime şi adîncime). Noi însă lucrăm pe o suprafaţă plană care are două dimensiuni (înălţime şi lăţime). Iar pentru a sugera volumul obiectelor şi distanţa dintre ele, pictorii folosesc principiile perspectivei.
Perspectiva defineşte procedeele grafice cu ajutorul cărora putem
Capitolul 3. Iniţiere în compoziţie
Fig. 3.13. Francesco di Giorgio Martini. Perspectivă arhitecturală
reprezenta spaţiul tridimensional pe suprafaţa plană a hîrtiei.
Perspectiva poate fi liniară (figurile 3.13,
3.14) si aeriană (fig. 3.15). Explicaţiile de pe pagina anterioară se referă la perspectiva liniară.
Regula generală în acest caz spune că în per- Fig. 3.14. Perspectivă liniară spectiva liniară, obiectele din prim-plan sînt mai mari decît obiectele din depărtare. Perspectiva aeriană, numită uneori si perspectivă atmosferică, sugerează depărtarea sau apropierea de privitor prin culoarea obiectelor. Din cauza impurităţilor si a umidităţii atmosferice, culoarea obiectelor din prim-plan diferă de culoarea obiectelor din planul îndepărtat. Cele din faţă sînt mai bine conturate, cu nuanţe mai intense, iar cele de la linia orizontului apar oarecum decolorate, şterse (fig. 3.16).
Fig. 3.16. Jean-François Millet. Culegătoare de spice. Toate elementele din planul îndepărtat sînt redate în perspectivă aeriană
Fig. 3.15. Perspectivă aeriană
clasa a 4-a
Fig. 3.17. Etapele realizării unui peisaj pe o suprafaţă plană
În continuare, vom analiza cum poate fi aplicat principiul perspectivei liniare atunci cînd se pictează un peisaj.
Pentru desenarea unui peisaj, vom alege mai întîi un subiect interesant din natură: o grădină, un rîu, o pădure etc.
Apoi vom studia peisajul, încercînd să înţelegem ce detaliu ne-a impresionat cel mai mult si ce emoţii vrem să transmitem prin desenul nostru (bucurie, tristeţe etc.).
Capitolul 3. Iniţiere în compoziţie
La prima etapă, vom trasa cu atenţie linia orizontului, apoi vom schiţa cu creionul elementele principale, ţinînd cont de forma si de proporţiile lor, adică de regulile perspectivei liniare. Conform acestor principii, vom desena formele din prim-plan mai jos si de dimensiuni mai mari, iar formele din depărtare - mai sus si mai mici. Astfel vom obţine efecte de spaţialitate (fig. 3.17 a). Este important ca linia orizontului să nu coincidă cu mijlocul foii (pămîntul să ocupe mai mult sau mai puţin din jumătatea foii).
Vom avea grijă ca toate elementele desenului să constituie un tot întreg (să nu apară detalii întîmplătoare).
După realizarea în creion a peisajului, vom aplica culorile necesare, respectînd sugestiile si regulile perspectivei aeriene (fig. 3.17 b, c, d, e):
- obiectele din prim-plan se reprezintă printr-un contrast puternic (închis - deschis), iar cele din depărtare - printr-un contrast slab;
- culorile calde dau senzaţia de apropiere, iar culorile reci - de depărtare.
Exercit// apj/cative
1. Alcătuieşte compoziţii utilizînd diverse motive decorative: geometric, vegetal, zoomorf.
2. Realizează compoziţii picturale respectînd principiile studiate.
3. Pictează peisaje ţinînd cont de perspectiva liniară şi aeriană.
Rezolvă acest rebus si astfel vei însusi mai bine tema.
i i
1. Simplificarea elementelor naturale.
2. Produsul stilizării se numeşte ... decorativ.
3. Repetarea elementelor plastice.
4. Motiv inspirat după structuri din natură.
5. Schemele compo
Elemente ale limbajului plastic
Capitolul 2
Elemente ale limbajului plastic
Pe parcursul acestui capitol vei descoperi:
0 care este specificul utilizării elementelor de limbaj plastic în artă;
0 cum se obţin formele plane şi volumetrice;
0 cum să utilizezi gamele cromatice pentru a reda anumite stări sufleteşti.
clasa a 4-a
Punctul este urma cea mai mică lăsată de un instrument de lucru pe o suprafaţă. În arta plastică, punctul este utilizat:
- cu rol constructiv - pentru a modela volumul si spaţiul;
- cu rol figurativ - pentru a reda forme din natură;
- cu rol decorativ - pentru a ornamenta diferite obiecte, vase, ţesături s.a.
Fig. 2.1. Paul Signac. Furtună la Antibes. Tabloul e o compoziţie din puncte de diverse culori bine armonizate între ele
Punctul
Cel mai simplu element de limbaj plastic este punctul, care poate fi orice pată obţinută prin atingerea suprafeţei cu un instrument de lucru, dar poate fi si o formă geometrică (triunghi, pătrat) sau o formă inspirată din natură (flori, stele). Pentru a fi punct, forma desenată trebuie să fie mică în raport cu celelalte elemente plastice, dar si cu suprafaţa.
Punctul are o capacitate nelimitată de a contura imagini si de a exprima idei si emoţii.
Expresivitatea acestui element de limbaj plastic depinde de: mărimea si dimensiunea punctelor; valoarea si culoarea lor (fig. 2.1).
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
Fiecărei ramuri de artă îi sînt specifice anumite elemente de limbaj plastic:
- pentru grafică — punctul si linia
(fig. 2.2);
- pentru pictură — culoarea (fig. 2.3);
- pentru sculptură — forma volumetrică (fig. 2.4).
Fig. 2.2. Pavel Fig. 2.3. Vincent
Şillingovski. Telavi. Van Gogh. Pescuit Pentru grafică sînt de primăvară. specifice, ca ele- Pentru pictură sînt
mente ale limbajului caracteristice linia, plastic, punctul, forma, culoarea etc.
linia, forma, tonul
Fig. 2.4. Lazăr Dubinovschi. Portretul lui Mihai Eminescu. Formă plastică volumetrică
Pentru a sugera volumul si spaţiul, vom aplica puncte mari si întunecate în prim-plan, iar în depărtare vom desena puncte mici si deschise. Vom ţine cont si de culoare: în prim-plan vom amplasa culori calde, în depărtare - culori reci.
În artă, punctul a fost valorificat la maximum începînd cu anul 1885, cînd s-au introdus termenul si tehnica numită poantilism (point, în traducere, punct). Încercînd să redea realitatea, pictorii impresionisti au descompus fiecare pată de culoare în puncte ce aveau o anumită culoare care se asocia cu cele din jur. Astfel, tablourile acestor artişti erau alcătuite din- tr-o serie de puncte, fiecare cu o nuanţă de culoare aparte. Privite în ansamblu, punctele redau o gamă de culori potrivită cu realitatea înconjurătoare. Tablourile create în această tehnică erau compuse din mii de puncte, pe care ochiul, privindu-le de la distanţă, le „asambla” în imagini color.
Fig. 2.5. Georges Seurat. Tînără femeie desenînd. Pe hîrtia puternic texturată, desenul în creion pare o compoziţie din mii de puncte
Fig. 2.6. Camille Pissarro. Tînără ţărancă aprinzînd focul. Brumă. Pictură şi tehnică poantilistă
Pictori poantilisti de seamă au fost Georges Seurat (fig. 2.5), Paul Signac (fig. 2.1) si Camille Pissarro (fig. 2.6).
Punctul, acromatic, a fost folosit si în lucrări de grafică.
clasa a 4-a
Fig. 2.7. Grota din Lascaux, Franţa. Figurile oamenilor şi ale animalelor sugerate cu ajutorul liniilor
Fig. 2.8. Stampă japoneză. Linia are un rol dominant în compoziţie
Fig. 2.9. Reprezentarea cu ajutorul liniilor a volumului şi a spaţiului; liniile scaunului creează impresia de adîncime spaţială
mente de limbaj plastic, linia are efecte artistice deosebite. În funcţie de cum este trasată - pe orizontală, pe verticală sau diagonală, frîn- tă sau dreaptă - ea poate sugera direcţia, mişcarea, calmul, neliniştea, stabilitatea etc.
Linia
Linia este unul din elementele principale ale limbajului plastic. Cu ajutorul liniei de contur reprezentăm orice formă, fie naturală, fie abstractă.
Linia a stat la baza picturii începînd cu cele mai vechi timpuri. Picturile rupestre din Las- caux erau realizate, în fond, prin intermediul liniei (fig. 2.7). Un rol de seamă a jucat linia în stampele japoneze, urma lăsată de penel sau condei fiind deosebit de sobră, chiar atunci cînd adopta culoarea (fig. 2.8).
Cele mai multe gravuri din sec. XIX-XX sînt realizate cu ajutorul liniei.
O formă primordială a artei - desenul - îi datorează foarte mult liniei ca metodă de lucru.
Trasînd diferite linii, putem reda volumul si spaţiul (fig. 2.9 a, b). Linia poate sugera ideea de spaţiu. Pentru aceasta, vom trasa liniile din prim-plan mai groase, iar cele din depărtare mai subţiri.
Marele pictor Vincent Van Gogh a realizat capodopera Lan de grîu cu chiparoşi (fig. 2.10)
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
în mare parte cu ajutorul liniilor si punctelor, prin intermediul cărora a surprins mişcarea ondulatorie a grîului legănat în bătaia vîntului.
Forma - element al limbajului plastic
Tot ce se vede în jurul nostru are o anumită formă - mică sau
mare, rotundă sau pătrată, subţire Fig. 210. Vincent Van Gogh. Lan de grîu sau groasă etc. Putem deosebi o cu chiparoşi. Pictorul a folosit din plin broască de un peşte, o carte de un poiiMăăUk artistice ale pmrtdm şi liniei pix, un fir de grîu de un grăunte de
porumb datorită formei acestor fiinţe sau obiecte. Toate formele pe care le vedem în natură se numesc forme naturale (figurile 2.11 a, 2.12 a).
Cuprinsă într-o definiţie, forma reprezintă aspectul vizibil al lucrurilor, fiinţelor şi fenomenelor din natură.
Fig. 2.11. Exemple de forme naturale (a) redate în formă plastică plană (b; desen)
Fig. 2.12. Exemple de forme naturale (a) redate în formă plastică volumetrică (b; sculptură de Al. Plămădeală)
clasa a 4-a
a)
Fig. 2.13. Exemple de forme naturale redate în: a) formă plastică volumetrică (fotografie); b) formă plastică plană (desen)
r
Plană - care are suprafaţa netedă, fără reliefări;
spontană - care se produce de la sine;
elaborat - care se obţine
*
prin prelucrare; dirijat - care poate fi orientat într-o anumită direcţie;
configuraţie - înfăţişare.
Există însă si forme create de om, inspirate tot din lumea înconjurătoare. Printre acestea sînt formele plastice, utilizate în desen, pictură, sculptură.
La realizarea unei opere de artă, forma este la fel de importantă ca si punctul, linia, culoarea.
Forma plastică, spre deosebire de cea naturală, reprezintă aspectul vizibil prin culori, linii etc. al unei idei artistice. Cu alte cuvinte, forma plastică este tot ceea ce se vede într-un desen, într-o pictură, sculptură (figurile 2.11 b; 2.12 b).
Forma plastică poate fi:
- plană;
- volumetrică.
Forma plană se mai numeşte bidimensională, fiindcă are două dimensiuni: lungime şi lăţime.
Forma plastică plană este forma desenată pe o suprafaţă plană: hîrtie, pînză, sticlă etc.
(fig. 2.13 b).
Prin felul cum se aşterne pe hîrtie, forma plană poate fi: spontană şi elaborată.
Forma spontană este o formă liberă, de exemplu, o pată de cerneală căzută întîmplător pe hîrtie.
Forma elaborată este mai complicată. O numim astfel deoarece ea tinde să exprime în mod conştient formele naturale sau cele imaginate de creatorii de artă. Pentru a obţine o asemenea formă, artistul mai întîi studiază atent obiectul din natură şi apoi încearcă să-l reprezinte pe hîrtie.
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
Procedee de obţinere a formelor plane (spontane)
Formele plane pot fi obţinute prin mai multe metode:
a) pe foaia bine umezită, desenăm cu pensula mai multe linii si puncte de diferite culori si mărimi. Vom observa cum aceste pete de culoare fuzionează (se contopesc) în locurile unde se întretaie, formînd diverse forme spontane (fig. 2.14);
Fig. 2.14. Exemplu de forme spontane obţinute pe foaia umezită
b) îndoim foaia pe care punem mai întîi mai multe pete de culoare umede. După ce vom apăsa cu podul palmei sau cu o cîrpă cele două jumătăţi ale foii, vom dezdoi usor hîrtia. Pe ea
vor fi dispuse egal mai multe forme spontane (fig. 216);
m
...unele dintre vechile opere de artă aveau formă plană. Acestea sînt desenele din peşteri, în care artistul primitiv a reprezentat scene de vînătoare. Omul şi animalele (mamuţi, urşi, bizoni) aveau o formă mai mult schiţată (fig. 2.15). Abia mai tîrziu au apărut primele încercări de a reda volumul obiectelor desenate.
Cu timpul, omul a învăţat să creeze şi diverse figurine din lut, din piatră sau sculptate din colţii animalelor vînate. Aşa a apărut arta volumetrică.
Fig. 2.15. Pictură din peştera Lascaux (aproximativ 15 000 de ani î.H.)
Fig. 2.16. Exemplu de forme spontane obţinute prin îndoirea foii
66 clasa a 4-a
După fiecare folosire, pensula se spală bine cu apă curată. Dacă ai terminat lucrul, nu uita să te speli pe
mîini!
c) prin suflarea liberă sau prin tub a unor pete de culoare fluide (umede) în aşa fel încît ele să capete pe hîrtie o anumită formă, apropiată de cea dorită (fig. 2.17). Mai este cunoscut procedeul de stropire a petelor de culoare cu pensula sau de înmuiere a unei aţe în culoare, după care se trasează cu ea anumite forme.
Glosar
Pliere - suprapunere prin îndoire.
Fig. 2.17. Exemplu de forme spontane obţinute prin suflare
Procedee de obţinere a formelor volu-
9
metrice
Fig. 2.18. Catedrala din Chişinău
Forma volumetrică are volum şi se caracterizează prin trei dimensiuni: lungime, lăţime şi înălţime.
O formă volumetrică, care se mai numeşte formă spaţială, poate fi:
- o construcţie arhitecturală fig. 2.18);
- o sculptură din piatră, bronz, marmură etc.
fig. 219);
Fig. 2.19. Lupoaica, simbol al Romei
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
- articole de îmbrăcăminte;
- diferite articole de mobilier etc.
La lecţiile de artă plastică, hîrtia este cel mai practic material pentru crearea formelor volumetrice. Cel mai frecvent procedeu de lucru pentru a obţine obiecte în volum este tehnica origami, de origine japoneză (ori - „a îndoi” si gami - „hîr- tie”). Origami este arta plierii hîrtiei (fig. 2.20).
Pentru această tehnică, putem folosi o hîrtie albă sau colorată de formă pătrată. Din ea putem confecţiona diferite jucării, păsări, animale etc.
Formele volumetrice se pot obţine si din alte materiale: lut, plastilină, lemn, sticlă s.a.
E bine sa şti
Tehnica origami, solicită atenţie maximă. Orice pliere nereuşită a hîrtiei va fi o greşeală şi nu vom putea obţine forma dorită.
Fig. 2.20. Etapele de pliere a hîrtiei în tehnica origami
clasa a 4-a
Fig. 2.21. Etapele modelării: a) a unei răţuşte; b) a unei păsări zburătoare
b)
în comparaţie cu desenul, pentru care forma plană este esenţială, în sculptură rămîne definitorie forma plastică volumetrică. Anume ea este specifică compoziţiilor spaţiale.
Pentru crearea formelor volumetrice, vom lucra cu lutul sau cu plastilina. Vom începe activitatea de modelare cu studierea formelor din natură, apoi vom găsi asemănările dintre formele modelului ales de noi şi corpurile geometrice cunoscute. De exemplu, la animale, corpul este alcătuit din cap (cu formă rotundă), gît (cu formă cilindrică), trunchi (asemănător cu forma unui ou), urechiuşe (cu forme diverse, în funcţie de animalul modelat - triunghiulare, rotunde ş.a.).
Păsările au corpul alcătuit din cap (forma de bază este sferică), trunchi (în formă de ou), gît si lăbuţe (forme cilindrice) (fig. 2.21). În comparaţie cu modelarea animalelor, la modelarea păsărilor se va ţine cont de faptul că acestea au corpul mare, iar picioarele sînt foarte subţiri, asa că va trebui să „inventăm” un suport special - un cuib, pietre etc. -, care să susţină corpul greu.
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
Semnificaţiile culorilor calde si reci
9 9
Gama cromatică trebuie să fie în acord cu formele desenate. Alegerea culorilor se va face ţinîndu-se cont de semnificaţiile acestora. Culorile calde, ştim din clasele precedente, dau senzaţia de căldură, calm etc. De aici putem deduce semnificaţia culorilor calde: acestea exprimă bucurie, bunătate, înţelegere, sinceritate (fig. 2.22 a, b).
Iar culorile reci ne dau senzaţia de rece, frig, sumbru, sugerînd tristeţe, supărare, melancolie, apăsare, teamă fig. 2.23).
Fig. 2.23. Piet Mondrian. Copacul roşu. Compoziţie în gamă rece
Culorile roşu, oranj, (portocaliu) si galben se numesc culori calde. Culorile albastru, verde, violet se numesc culori reci.
Fig. 2.22. În compoziţiile alăturate au fost utilizate game cromatice calde. Analizează şi spune ce sentimente şi emoţii îţi trezesc aceste tablouri:
a) Piet Mondrian. Moară de vînt în soare;
b) Igor Vieru. Trei fraţi
încearcă să pictezi ale- gînd cu pricepere culorile. În unele compoziţii putem folosi mai multe perechi de culori complementare. Dar vom ţine cont ca în lucrare să domine o singură pereche de culori, iar în această pereche să fie dominantă o culoare. Astfel vom obţine o gamă cromatică compusă.
Dacă într-o compoziţie domină culorile reci, iar tonurile sînt stinse cu negru, culoarea albă fiind redusă aproape la zero, această lucrare transmite o stare de tristeţe (fig. 2.24 a). În cazul în care tonurile sînt degradate (amestecate) cu alb, senzaţia este de calm, de seninătate (fig. 2.24 b).
Iar dacă în compoziţie domină culorile calde, celelalte culori fiind amestecate cu alb, iar negrul lipseşte, lucrarea transmite o stare de bucurie, de optimism (fig. 2.24 c).
clasa a 4-a
Fig. 2.24. Exemple de compoziţii plastice în care domină culorile calde şi reci. Compară aceste tablouri şi spune prin ce se deosebesc:
a) Pablo Picasso. Tristeţe; b) Paul Cézanne. Vază albastră;
c) Mihail Petric. Dimineaţa pe Nistru
c)
frtjfbiMM
t|« li 9
- JkxLA
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
Nuanţele
9
Nuanţele se obţin prin introducerea în componenţa unei culori a unei cantităţi mici dintr-o altă culoare.
Putem obţine nuanţe prin amestecul următoarelor perechi de culori vecine în cercul cromatic:
• verde + albastru = nuanţe de la verde la
>
albastru;
• albastru + violet = nuanţe de la albastru
>
la violet;
• violet + roşu = nuanţe de la violet la roşu;
• roşu + oranj = nuanţe de la roşu la oranj;
• oranj + galben = nuanţe de la oranj la galben.
Nuanţei îi vom da denumirea culorii aplicate în cantitate mai mare. De exemplu, dacă galbenul, prin amestec cu verde (2G + 1V, adică două părţi de galben plus o parte de verde), este în
E bine sa ştii
!
•t"
O culoare nu poate fi amestecată cu alb sau cu negru decît în anumite proporţii. O culoare amestecată cu alb se luminează, iar o culoare amestecată cu negru pierde din luminozitate.
Fig. 2.25. Exemple de compoziţii: a) cu nuanţe galben-verzui - Vincent Van Gogh. Natură moartă cu floarea-soarelui; b) cu nuanţe verde-gălbui - Mihail Petric. Bojenţî
cantitate mai mare, nuanţa obţinută se va numi galben-verzuie. Iar dacă verdele este în cantitate mai mare (1G + 2V), nuanţa se va numi ver- de-gălbuie (fig. 2.25).
clasa a 4-a
Dominanta cromatică
b)
d)
a)
Dominanta cromatică este culoarea care reţine privirea un timp mai îndelungat si care dă tonalitatea de ansamblu a compoziţiei.
Dominanta cromatică ce dă unitate tabloului si subordonează celelalte culori ale compoziţiei, armonizate între ele, determină gama cromatică (fig.. 2.26). În funcţie de culoarea dominantă, există gamă cromatică rece (predomină culorile reci) si gamă cromatică caldă (în lucrare predomină culorile calde).
Fig. 2.26. Picturi realizate în diverse game cromatice. Observă şi determină în aceste compoziţii dominanta de culoare: a) Igor Vieru. Nuci; b) Igor Vieru. Mamapîine albă coace; c) Igor Vieru. Septembrie;
Exercit// aplicative
1. Realizează lucrări plastice utilizînd punctul si linia cu diferite roluri.
2. Alcătuieşte compoziţii utilizînd procedee de obţinere a formelor plane.
3. Modelează din lut sau plastilină o compoziţie volumetrică.
4. Identifică gamele de culori în lucrările din figurile 2.25, 2.26. Ce culoare este
dominantă în aceste lucrări?
i. Compoziţie 1
Rezolvă acest rebus si astfel vei însusi mai bine tema.
i i
1. Element de limbaj plastic.
2. Formă bidimensională.
3. Forma cu trei dimensiuni are ...
4. Element de limbaj plastic modulat.
5. Există gamă cromatică caldă şi gamă cromatică ...
6. Forma liberă care se produce de la
Elemente ale limbajului plastic
Pe parcursul acestui capitol vei descoperi:
0 care este specificul utilizării elementelor de limbaj plastic în artă;
0 cum se obţin formele plane şi volumetrice;
0 cum să utilizezi gamele cromatice pentru a reda anumite stări sufleteşti.
clasa a 4-a
Punctul este urma cea mai mică lăsată de un instrument de lucru pe o suprafaţă. În arta plastică, punctul este utilizat:
- cu rol constructiv - pentru a modela volumul si spaţiul;
- cu rol figurativ - pentru a reda forme din natură;
- cu rol decorativ - pentru a ornamenta diferite obiecte, vase, ţesături s.a.
Fig. 2.1. Paul Signac. Furtună la Antibes. Tabloul e o compoziţie din puncte de diverse culori bine armonizate între ele
Punctul
Cel mai simplu element de limbaj plastic este punctul, care poate fi orice pată obţinută prin atingerea suprafeţei cu un instrument de lucru, dar poate fi si o formă geometrică (triunghi, pătrat) sau o formă inspirată din natură (flori, stele). Pentru a fi punct, forma desenată trebuie să fie mică în raport cu celelalte elemente plastice, dar si cu suprafaţa.
Punctul are o capacitate nelimitată de a contura imagini si de a exprima idei si emoţii.
Expresivitatea acestui element de limbaj plastic depinde de: mărimea si dimensiunea punctelor; valoarea si culoarea lor (fig. 2.1).
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
Fiecărei ramuri de artă îi sînt specifice anumite elemente de limbaj plastic:
- pentru grafică — punctul si linia
(fig. 2.2);
- pentru pictură — culoarea (fig. 2.3);
- pentru sculptură — forma volumetrică (fig. 2.4).
Fig. 2.2. Pavel Fig. 2.3. Vincent
Şillingovski. Telavi. Van Gogh. Pescuit Pentru grafică sînt de primăvară. specifice, ca ele- Pentru pictură sînt
mente ale limbajului caracteristice linia, plastic, punctul, forma, culoarea etc.
linia, forma, tonul
Fig. 2.4. Lazăr Dubinovschi. Portretul lui Mihai Eminescu. Formă plastică volumetrică
Pentru a sugera volumul si spaţiul, vom aplica puncte mari si întunecate în prim-plan, iar în depărtare vom desena puncte mici si deschise. Vom ţine cont si de culoare: în prim-plan vom amplasa culori calde, în depărtare - culori reci.
În artă, punctul a fost valorificat la maximum începînd cu anul 1885, cînd s-au introdus termenul si tehnica numită poantilism (point, în traducere, punct). Încercînd să redea realitatea, pictorii impresionisti au descompus fiecare pată de culoare în puncte ce aveau o anumită culoare care se asocia cu cele din jur. Astfel, tablourile acestor artişti erau alcătuite din- tr-o serie de puncte, fiecare cu o nuanţă de culoare aparte. Privite în ansamblu, punctele redau o gamă de culori potrivită cu realitatea înconjurătoare. Tablourile create în această tehnică erau compuse din mii de puncte, pe care ochiul, privindu-le de la distanţă, le „asambla” în imagini color.
Fig. 2.5. Georges Seurat. Tînără femeie desenînd. Pe hîrtia puternic texturată, desenul în creion pare o compoziţie din mii de puncte
Fig. 2.6. Camille Pissarro. Tînără ţărancă aprinzînd focul. Brumă. Pictură şi tehnică poantilistă
Pictori poantilisti de seamă au fost Georges Seurat (fig. 2.5), Paul Signac (fig. 2.1) si Camille Pissarro (fig. 2.6).
Punctul, acromatic, a fost folosit si în lucrări de grafică.
clasa a 4-a
Fig. 2.7. Grota din Lascaux, Franţa. Figurile oamenilor şi ale animalelor sugerate cu ajutorul liniilor
Fig. 2.8. Stampă japoneză. Linia are un rol dominant în compoziţie
Fig. 2.9. Reprezentarea cu ajutorul liniilor a volumului şi a spaţiului; liniile scaunului creează impresia de adîncime spaţială
mente de limbaj plastic, linia are efecte artistice deosebite. În funcţie de cum este trasată - pe orizontală, pe verticală sau diagonală, frîn- tă sau dreaptă - ea poate sugera direcţia, mişcarea, calmul, neliniştea, stabilitatea etc.
Linia
Linia este unul din elementele principale ale limbajului plastic. Cu ajutorul liniei de contur reprezentăm orice formă, fie naturală, fie abstractă.
Linia a stat la baza picturii începînd cu cele mai vechi timpuri. Picturile rupestre din Las- caux erau realizate, în fond, prin intermediul liniei (fig. 2.7). Un rol de seamă a jucat linia în stampele japoneze, urma lăsată de penel sau condei fiind deosebit de sobră, chiar atunci cînd adopta culoarea (fig. 2.8).
Cele mai multe gravuri din sec. XIX-XX sînt realizate cu ajutorul liniei.
O formă primordială a artei - desenul - îi datorează foarte mult liniei ca metodă de lucru.
Trasînd diferite linii, putem reda volumul si spaţiul (fig. 2.9 a, b). Linia poate sugera ideea de spaţiu. Pentru aceasta, vom trasa liniile din prim-plan mai groase, iar cele din depărtare mai subţiri.
Marele pictor Vincent Van Gogh a realizat capodopera Lan de grîu cu chiparoşi (fig. 2.10)
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
în mare parte cu ajutorul liniilor si punctelor, prin intermediul cărora a surprins mişcarea ondulatorie a grîului legănat în bătaia vîntului.
Forma - element al limbajului plastic
Tot ce se vede în jurul nostru are o anumită formă - mică sau
mare, rotundă sau pătrată, subţire Fig. 210. Vincent Van Gogh. Lan de grîu sau groasă etc. Putem deosebi o cu chiparoşi. Pictorul a folosit din plin broască de un peşte, o carte de un poiiMăăUk artistice ale pmrtdm şi liniei pix, un fir de grîu de un grăunte de
porumb datorită formei acestor fiinţe sau obiecte. Toate formele pe care le vedem în natură se numesc forme naturale (figurile 2.11 a, 2.12 a).
Cuprinsă într-o definiţie, forma reprezintă aspectul vizibil al lucrurilor, fiinţelor şi fenomenelor din natură.
Fig. 2.11. Exemple de forme naturale (a) redate în formă plastică plană (b; desen)
Fig. 2.12. Exemple de forme naturale (a) redate în formă plastică volumetrică (b; sculptură de Al. Plămădeală)
clasa a 4-a
a)
Fig. 2.13. Exemple de forme naturale redate în: a) formă plastică volumetrică (fotografie); b) formă plastică plană (desen)
r
Plană - care are suprafaţa netedă, fără reliefări;
spontană - care se produce de la sine;
elaborat - care se obţine
*
prin prelucrare; dirijat - care poate fi orientat într-o anumită direcţie;
configuraţie - înfăţişare.
Există însă si forme create de om, inspirate tot din lumea înconjurătoare. Printre acestea sînt formele plastice, utilizate în desen, pictură, sculptură.
La realizarea unei opere de artă, forma este la fel de importantă ca si punctul, linia, culoarea.
Forma plastică, spre deosebire de cea naturală, reprezintă aspectul vizibil prin culori, linii etc. al unei idei artistice. Cu alte cuvinte, forma plastică este tot ceea ce se vede într-un desen, într-o pictură, sculptură (figurile 2.11 b; 2.12 b).
Forma plastică poate fi:
- plană;
- volumetrică.
Forma plană se mai numeşte bidimensională, fiindcă are două dimensiuni: lungime şi lăţime.
Forma plastică plană este forma desenată pe o suprafaţă plană: hîrtie, pînză, sticlă etc.
(fig. 2.13 b).
Prin felul cum se aşterne pe hîrtie, forma plană poate fi: spontană şi elaborată.
Forma spontană este o formă liberă, de exemplu, o pată de cerneală căzută întîmplător pe hîrtie.
Forma elaborată este mai complicată. O numim astfel deoarece ea tinde să exprime în mod conştient formele naturale sau cele imaginate de creatorii de artă. Pentru a obţine o asemenea formă, artistul mai întîi studiază atent obiectul din natură şi apoi încearcă să-l reprezinte pe hîrtie.
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
Procedee de obţinere a formelor plane (spontane)
Formele plane pot fi obţinute prin mai multe metode:
a) pe foaia bine umezită, desenăm cu pensula mai multe linii si puncte de diferite culori si mărimi. Vom observa cum aceste pete de culoare fuzionează (se contopesc) în locurile unde se întretaie, formînd diverse forme spontane (fig. 2.14);
Fig. 2.14. Exemplu de forme spontane obţinute pe foaia umezită
b) îndoim foaia pe care punem mai întîi mai multe pete de culoare umede. După ce vom apăsa cu podul palmei sau cu o cîrpă cele două jumătăţi ale foii, vom dezdoi usor hîrtia. Pe ea
vor fi dispuse egal mai multe forme spontane (fig. 216);
m
...unele dintre vechile opere de artă aveau formă plană. Acestea sînt desenele din peşteri, în care artistul primitiv a reprezentat scene de vînătoare. Omul şi animalele (mamuţi, urşi, bizoni) aveau o formă mai mult schiţată (fig. 2.15). Abia mai tîrziu au apărut primele încercări de a reda volumul obiectelor desenate.
Cu timpul, omul a învăţat să creeze şi diverse figurine din lut, din piatră sau sculptate din colţii animalelor vînate. Aşa a apărut arta volumetrică.
Fig. 2.15. Pictură din peştera Lascaux (aproximativ 15 000 de ani î.H.)
Fig. 2.16. Exemplu de forme spontane obţinute prin îndoirea foii
66 clasa a 4-a
După fiecare folosire, pensula se spală bine cu apă curată. Dacă ai terminat lucrul, nu uita să te speli pe
mîini!
c) prin suflarea liberă sau prin tub a unor pete de culoare fluide (umede) în aşa fel încît ele să capete pe hîrtie o anumită formă, apropiată de cea dorită (fig. 2.17). Mai este cunoscut procedeul de stropire a petelor de culoare cu pensula sau de înmuiere a unei aţe în culoare, după care se trasează cu ea anumite forme.
Glosar
Pliere - suprapunere prin îndoire.
Fig. 2.17. Exemplu de forme spontane obţinute prin suflare
Procedee de obţinere a formelor volu-
9
metrice
Fig. 2.18. Catedrala din Chişinău
Forma volumetrică are volum şi se caracterizează prin trei dimensiuni: lungime, lăţime şi înălţime.
O formă volumetrică, care se mai numeşte formă spaţială, poate fi:
- o construcţie arhitecturală fig. 2.18);
- o sculptură din piatră, bronz, marmură etc.
fig. 219);
Fig. 2.19. Lupoaica, simbol al Romei
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
- articole de îmbrăcăminte;
- diferite articole de mobilier etc.
La lecţiile de artă plastică, hîrtia este cel mai practic material pentru crearea formelor volumetrice. Cel mai frecvent procedeu de lucru pentru a obţine obiecte în volum este tehnica origami, de origine japoneză (ori - „a îndoi” si gami - „hîr- tie”). Origami este arta plierii hîrtiei (fig. 2.20).
Pentru această tehnică, putem folosi o hîrtie albă sau colorată de formă pătrată. Din ea putem confecţiona diferite jucării, păsări, animale etc.
Formele volumetrice se pot obţine si din alte materiale: lut, plastilină, lemn, sticlă s.a.
E bine sa şti
Tehnica origami, solicită atenţie maximă. Orice pliere nereuşită a hîrtiei va fi o greşeală şi nu vom putea obţine forma dorită.
Fig. 2.20. Etapele de pliere a hîrtiei în tehnica origami
clasa a 4-a
Fig. 2.21. Etapele modelării: a) a unei răţuşte; b) a unei păsări zburătoare
b)
în comparaţie cu desenul, pentru care forma plană este esenţială, în sculptură rămîne definitorie forma plastică volumetrică. Anume ea este specifică compoziţiilor spaţiale.
Pentru crearea formelor volumetrice, vom lucra cu lutul sau cu plastilina. Vom începe activitatea de modelare cu studierea formelor din natură, apoi vom găsi asemănările dintre formele modelului ales de noi şi corpurile geometrice cunoscute. De exemplu, la animale, corpul este alcătuit din cap (cu formă rotundă), gît (cu formă cilindrică), trunchi (asemănător cu forma unui ou), urechiuşe (cu forme diverse, în funcţie de animalul modelat - triunghiulare, rotunde ş.a.).
Păsările au corpul alcătuit din cap (forma de bază este sferică), trunchi (în formă de ou), gît si lăbuţe (forme cilindrice) (fig. 2.21). În comparaţie cu modelarea animalelor, la modelarea păsărilor se va ţine cont de faptul că acestea au corpul mare, iar picioarele sînt foarte subţiri, asa că va trebui să „inventăm” un suport special - un cuib, pietre etc. -, care să susţină corpul greu.
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
Semnificaţiile culorilor calde si reci
9 9
Gama cromatică trebuie să fie în acord cu formele desenate. Alegerea culorilor se va face ţinîndu-se cont de semnificaţiile acestora. Culorile calde, ştim din clasele precedente, dau senzaţia de căldură, calm etc. De aici putem deduce semnificaţia culorilor calde: acestea exprimă bucurie, bunătate, înţelegere, sinceritate (fig. 2.22 a, b).
Iar culorile reci ne dau senzaţia de rece, frig, sumbru, sugerînd tristeţe, supărare, melancolie, apăsare, teamă fig. 2.23).
Fig. 2.23. Piet Mondrian. Copacul roşu. Compoziţie în gamă rece
Culorile roşu, oranj, (portocaliu) si galben se numesc culori calde. Culorile albastru, verde, violet se numesc culori reci.
Fig. 2.22. În compoziţiile alăturate au fost utilizate game cromatice calde. Analizează şi spune ce sentimente şi emoţii îţi trezesc aceste tablouri:
a) Piet Mondrian. Moară de vînt în soare;
b) Igor Vieru. Trei fraţi
încearcă să pictezi ale- gînd cu pricepere culorile. În unele compoziţii putem folosi mai multe perechi de culori complementare. Dar vom ţine cont ca în lucrare să domine o singură pereche de culori, iar în această pereche să fie dominantă o culoare. Astfel vom obţine o gamă cromatică compusă.
Dacă într-o compoziţie domină culorile reci, iar tonurile sînt stinse cu negru, culoarea albă fiind redusă aproape la zero, această lucrare transmite o stare de tristeţe (fig. 2.24 a). În cazul în care tonurile sînt degradate (amestecate) cu alb, senzaţia este de calm, de seninătate (fig. 2.24 b).
Iar dacă în compoziţie domină culorile calde, celelalte culori fiind amestecate cu alb, iar negrul lipseşte, lucrarea transmite o stare de bucurie, de optimism (fig. 2.24 c).
clasa a 4-a
Fig. 2.24. Exemple de compoziţii plastice în care domină culorile calde şi reci. Compară aceste tablouri şi spune prin ce se deosebesc:
a) Pablo Picasso. Tristeţe; b) Paul Cézanne. Vază albastră;
c) Mihail Petric. Dimineaţa pe Nistru
c)
frtjfbiMM
t|« li 9
- JkxLA
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
Nuanţele
9
Nuanţele se obţin prin introducerea în componenţa unei culori a unei cantităţi mici dintr-o altă culoare.
Putem obţine nuanţe prin amestecul următoarelor perechi de culori vecine în cercul cromatic:
• verde + albastru = nuanţe de la verde la
>
albastru;
• albastru + violet = nuanţe de la albastru
>
la violet;
• violet + roşu = nuanţe de la violet la roşu;
• roşu + oranj = nuanţe de la roşu la oranj;
• oranj + galben = nuanţe de la oranj la galben.
Nuanţei îi vom da denumirea culorii aplicate în cantitate mai mare. De exemplu, dacă galbenul, prin amestec cu verde (2G + 1V, adică două părţi de galben plus o parte de verde), este în
E bine sa ştii
!
•t"
O culoare nu poate fi amestecată cu alb sau cu negru decît în anumite proporţii. O culoare amestecată cu alb se luminează, iar o culoare amestecată cu negru pierde din luminozitate.
Fig. 2.25. Exemple de compoziţii: a) cu nuanţe galben-verzui - Vincent Van Gogh. Natură moartă cu floarea-soarelui; b) cu nuanţe verde-gălbui - Mihail Petric. Bojenţî
cantitate mai mare, nuanţa obţinută se va numi galben-verzuie. Iar dacă verdele este în cantitate mai mare (1G + 2V), nuanţa se va numi ver- de-gălbuie (fig. 2.25).
clasa a 4-a
Dominanta cromatică
b)
d)
a)
Dominanta cromatică este culoarea care reţine privirea un timp mai îndelungat si care dă tonalitatea de ansamblu a compoziţiei.
Dominanta cromatică ce dă unitate tabloului si subordonează celelalte culori ale compoziţiei, armonizate între ele, determină gama cromatică (fig.. 2.26). În funcţie de culoarea dominantă, există gamă cromatică rece (predomină culorile reci) si gamă cromatică caldă (în lucrare predomină culorile calde).
Fig. 2.26. Picturi realizate în diverse game cromatice. Observă şi determină în aceste compoziţii dominanta de culoare: a) Igor Vieru. Nuci; b) Igor Vieru. Mamapîine albă coace; c) Igor Vieru. Septembrie;
Exercit// aplicative
1. Realizează lucrări plastice utilizînd punctul si linia cu diferite roluri.
2. Alcătuieşte compoziţii utilizînd procedee de obţinere a formelor plane.
3. Modelează din lut sau plastilină o compoziţie volumetrică.
4. Identifică gamele de culori în lucrările din figurile 2.25, 2.26. Ce culoare este
dominantă în aceste lucrări?
i. Compoziţie 1
Rezolvă acest rebus si astfel vei însusi mai bine tema.
i i
1. Element de limbaj plastic.
2. Formă bidimensională.
3. Forma cu trei dimensiuni are ...
4. Element de limbaj plastic modulat.
5. Există gamă cromatică caldă şi gamă cromatică ...
6. Forma liberă care se produce de la
Materiale, instrumente si tehnici de lucru
Capitolul 1
Materiale, instrumente
si tehnici de lucru
#
Pe parcursul acestui capitol vei descoperi:
0 cum se alege corect hîrtia de desen;
0 tehnici de lucru cu creioanele, acuarelele şi guaşa;
0 noi tehnici sculpturale.
a«s■
Principali instru mente utilizate la orele de educaţie plastică sînt: pensulele, paleta, eboşoarul.
Ştim din clasele anterioare că hîrtia de de-
5
sen este o suprafaţă plastică universală pentru realizarea lucrărilor de artă.
De regulă, alegem hîrtia în funcţie de materialele de care dispunem si tehnicile de lucru pe care le vom aplica. Reuşita unui desen depinde mult de calitatea hîrtiei (figurile 1.1, 1.4), de aceea e bine să fim atenţi la acest aspect atunci cînd o procurăm.
Hîrtia fabricată pentru lucrările plastice poate fi rugoasă sau netedă, groasă sau subţire (figurile 1.2, 1.3).
Fig. 1.2. Linii trasate pe diverse tipuri de hîrtie: a) fină; b) de fineţe medie; c) rugoasă
Fig. 1.3. Mostre de hîrtie cu diverse grade de fineţe
Fig. 1.1. Leonid Grigoraşenco. Cai, căruţă. Detaliu. Desen pe hîrtie de fineţe medie
Pinocchto
m
În Japonia hîrtia este fabricată din paie de orez mărunţite. Deşi este friabilă (fărîmicioasă), ea absoarbe cu uşurinţă vopseaua lichidă şi nu permite culorilor să se scurgă pe suprafaţa foii.
b)
a)
Fig. 1.4. a) Hîrtie colorată; b) Leonid Grigoraşenco. Budăie. Desen pe hîrtie colorată
Fig. 1.5. Lucrare executată pe hîrtie de orez
Cu cît vom înclina mai mult creionul, cu atît linia va fi mai groasă. Prin alternarea liniilor mai intense si mai puţin intense, putem reda volumul obiectelor, evidenţiind părţile luminate si cele rămase în umbră.
Pentru desenul în creion cu mină de grafit sau cu creioane colorate e recomandată hîrtia cu rugozitate fină si medie. Iar pentru acuarelă si guasă este preferabilă hîrtia cu fineţe medie si rugoasă.
Tehnica desenului în creion negru (cu mina de grafit)
După ce am ales hîrtia potrivită, trebuie să stim cu ce desenăm. Am reţinut din clasele precedente că cele mai accesibile si mai usor de mînuit sînt creioanele cu mină de grafit.
Pentru desenul propriu-zis, vom folosi creioanele cu duritate medie (B, HB si F). Cre- Fig 1.6. Desen în creion negru (cu mină de grafit)
Capitolul 1. Materiale, instrumente şi tehnici de lucru
ioanele moi (2B-4B) lasă o urmă pronunţată (fig. 1.7, dreapta). Vom lucra cu ele la redarea umbrelor (fig. 1.6). Forţarea creionului este inacceptabilă. Niciodată nu dă un rezultat pozitiv.
Creioanele colorate
Cu creioanele colorate se pot trasa haşurile apropiate în aşa fel încît să se obţină o suprafaţă uniform colorată sau se pot trasa haşuri mai rare, cu spaţii albe (fig. 1.8). În acest caz, străduiţi-vă să trasaţi haşurile după forma obiectului (fig 1.10).
Fig. 1.8. Diferite modalităţi de haşurare
Fig. 1.9. Aplicarea mai multor culori pe aceeaşi suprafaţă
Pentru a obţine o lucrare mai reuşită, aplicaţi mai multe culori pe aceeaşi suprafaţă (fig 1.9). Utilizaţi mai multe straturi de culoare. Astfel puteţi obţine nuanţe noi. Dar nu exageraţi, dacă sînt prea multe straturi, culoarea nu mai aderă la foaie.
Nu uitaţi că urma lăsată de creionul colorat este greu de şters.
Fig 1.7. Haşurări cu creioane HB şi 4B
Fig. 1.10. Executarea unui desen în creioane colorate pe etape: a) schiţă; b) haşurare prealabilă; c) operă finită
clasa a 4-a Tehnici de lucru în acuarelă
Acuarelă pe suport umed (fig.. 1.11). Pentru a lucra cu acuarela, vom alege hîrtie rugoasă, densă sau de densitate medie. Înainte de a începe lucrul, vom umezi foaia cu ajutorul unei pensule mari sau cu un burete, după aceea o vom lăsa să se usuce un pic. Apoi vom aplica acuarela pe foaia încă umedă, obţinînd astfel fuzionarea catifelată, fină a culorilor.
Straturile suprapuse de acuarelă pot fi de diferite culori. De exemplu, dacă primul strat va fi de un albastru fin, iar al doilea va fi de culoare galbenă, atunci vom obţine o nuanţă verde-găl- buie, iar în cazul în care mai întîi vom aplica galben, iar apoi albastru, vom obţine o nuanţă verde-albăstruie. Ţine minte: ultima culoare va fi cea predominantă!
Fig. 1.11. Pictor anonim. Fig. 1.12. Nina Arbore. Acuarelă pe suport umed Grădina pictoriţei iarna.
Acuarelă pe suport uscat
Fig. 1.13. Tehnica guaşei. Desen realizat de un elev
Acuarelă pe suport uscat (fig. 1.12). Pe hîr- tia uscată, se aplică vopseaua în straturi transparente. Mai întîi, acoperim suprafaţa dorită cu acuarelă diluată, obţinînd o nuanţă abia vizibilă. După ce s-a uscat bine foaia, adăugăm un al doilea strat, mai consistent. Pe desenul bine uscat, putem aplica mai multe straturi de culoare.
Tehnica guaşei
Avînd o putere de acoperire mare, guaşa permite aplicarea peste culorile închise cu nuanţe mai deschise (figurile 1.13, 1.14). Trebuie să ţinem cont că abundenţa straturilor duce la fisurarea stratului de vopsea.
Capitolul 1. Materiale, instrumente şi tehnici de lucru
Fig. 1.14. Guaşa permite aplicarea nuanţelor mai deschise peste culorile închise
Spre deosebire de acuarelă, cu guaşă putem acoperi uniform suprafaţa plastică (fig. 1.15).
Pictura cu guaşă este catifelată, mată. Stratul de vopsea este sensibil şi absoarbe apa din atmosferă (mediu), vopseaua poate fi spălată.
Tehnici sculpturale
Din cele mai vechi timpuri sculptorii foloseau drept metode de lucru esenţiale modelarea şi cioplirea (dăltuirea). Materialele dure se ciopleau pînă se obţinea forma dorită (fig. 1.17 a). Iar prin modelare se pot prelucra artistic unele materiale maleabile cum ar fi lutul sau plastilina (figurile 1.16, 1.17 b). Modelarea se realizează cu ajutorul palmelor şi degetelor. Pentru prelucrarea detaliilor mici în această tehnică se folosesc şi eboşoarele, care au diferite profiluri.
Fig 1.15. Stratul de guaşă trebuie să acopere uniform suprafaţa plastică
Fig. 1.16. Figuri modelate în lut de un elev
Fig. 1.17. Tehnici aplicate în sculptură: a) cioplire (sculptorul Ion Zderciuc); b) modelare (sculptorul Gheorghe Postovanu)
clasa a 4-a
Modelarea si construirea din materiale
i
naturale si artificiale
i
Articole din sîrmă
La orele de educaţie plastică putem folosi atît materiale naturale (frunze, petale, seminţe, conuri, boabe...), cît şi materiale artificiale (peturi, cutii, flacoane etc.).
Sîrma este un material accesibil pentru confecţionarea diferitor obiecte artistice (fig.. 1.18).
Pentru lucrări de acest gen poate fi folosită sîrma de cupru sau sîrma de aluminiu. Este uşor de prelucrat (îndoit, răsucit) si poate fi combinată cu diferite materiale: lemn, piatră, foi de metal, materiale plastice. Datorită acestor calităţi, se pot realiza lucrări artistice inedite şi deosebit de interesante. Cu un plus de imaginaţie şi pricepere din partea elevilor.
a)
d)
Fig. 1.18. Etapele modelării din sîrmă a unei păsări: a), b) confecţionarea ciocului; c) ataşarea ciocului şi a cozii la corpul păsării;
d) ataşarea labelor;
e) operă finită
Capitolul 1. Materiale, instrumente şi tehnici de lucru
Modelarea din aluat sărat
Aluatul este unul dintre cele mai accesibile materiale de lucru.
E preferabil să se modeleaze din aluat pe foaie de copt (nu pătează masa si se dezlipeşte uşor de foaie). Pentru modelare, pot fi folosite eboşoarele, dar şi cuţitele sau furculiţele jetabi- le, formele pentru biscuiţi (figurile 1.19, 1.20). E de dorit ca instrumentele să fie unse cu ulei înainte de lucru.
Pentru a lipi două bucăţi de aluat e suficient să le umezim cu apă.
^ W a) b) c)
b)
Modelarea din aluat de făină de orez este foarte populară în China. Înregistrări scrise privind modelarea în aluat datează din anii 200 î.H.
d)
#
Fig. 1.19. Etapele modelării din aluat a unui arici
Fig. 1.20. Etapele confecţionării din aluat a unui fluture
Exerciţii apj/cative
1. Experimentează noile tehnici însuşite, alcătuind diverse compoziţii cu subiect la alegere.
2. Realizează o compoziţie în acuarelă, îmbinînd tehnicile studiate.
Rezolvă acest rebus si astfel vei însusi mai bine tema.
i i
1. Suprafaţă plastică universală.
2. Metode de lucru.
3. Material netradiţional artificial.
4. Creioane ...
5. Pictura în guaşă
Materiale, instrumente
si tehnici de lucru
#
Pe parcursul acestui capitol vei descoperi:
0 cum se alege corect hîrtia de desen;
0 tehnici de lucru cu creioanele, acuarelele şi guaşa;
0 noi tehnici sculpturale.
a«s■
Principali instru mente utilizate la orele de educaţie plastică sînt: pensulele, paleta, eboşoarul.
Ştim din clasele anterioare că hîrtia de de-
5
sen este o suprafaţă plastică universală pentru realizarea lucrărilor de artă.
De regulă, alegem hîrtia în funcţie de materialele de care dispunem si tehnicile de lucru pe care le vom aplica. Reuşita unui desen depinde mult de calitatea hîrtiei (figurile 1.1, 1.4), de aceea e bine să fim atenţi la acest aspect atunci cînd o procurăm.
Hîrtia fabricată pentru lucrările plastice poate fi rugoasă sau netedă, groasă sau subţire (figurile 1.2, 1.3).
Fig. 1.2. Linii trasate pe diverse tipuri de hîrtie: a) fină; b) de fineţe medie; c) rugoasă
Fig. 1.3. Mostre de hîrtie cu diverse grade de fineţe
Fig. 1.1. Leonid Grigoraşenco. Cai, căruţă. Detaliu. Desen pe hîrtie de fineţe medie
Pinocchto
m
În Japonia hîrtia este fabricată din paie de orez mărunţite. Deşi este friabilă (fărîmicioasă), ea absoarbe cu uşurinţă vopseaua lichidă şi nu permite culorilor să se scurgă pe suprafaţa foii.
b)
a)
Fig. 1.4. a) Hîrtie colorată; b) Leonid Grigoraşenco. Budăie. Desen pe hîrtie colorată
Fig. 1.5. Lucrare executată pe hîrtie de orez
Cu cît vom înclina mai mult creionul, cu atît linia va fi mai groasă. Prin alternarea liniilor mai intense si mai puţin intense, putem reda volumul obiectelor, evidenţiind părţile luminate si cele rămase în umbră.
Pentru desenul în creion cu mină de grafit sau cu creioane colorate e recomandată hîrtia cu rugozitate fină si medie. Iar pentru acuarelă si guasă este preferabilă hîrtia cu fineţe medie si rugoasă.
Tehnica desenului în creion negru (cu mina de grafit)
După ce am ales hîrtia potrivită, trebuie să stim cu ce desenăm. Am reţinut din clasele precedente că cele mai accesibile si mai usor de mînuit sînt creioanele cu mină de grafit.
Pentru desenul propriu-zis, vom folosi creioanele cu duritate medie (B, HB si F). Cre- Fig 1.6. Desen în creion negru (cu mină de grafit)
Capitolul 1. Materiale, instrumente şi tehnici de lucru
ioanele moi (2B-4B) lasă o urmă pronunţată (fig. 1.7, dreapta). Vom lucra cu ele la redarea umbrelor (fig. 1.6). Forţarea creionului este inacceptabilă. Niciodată nu dă un rezultat pozitiv.
Creioanele colorate
Cu creioanele colorate se pot trasa haşurile apropiate în aşa fel încît să se obţină o suprafaţă uniform colorată sau se pot trasa haşuri mai rare, cu spaţii albe (fig. 1.8). În acest caz, străduiţi-vă să trasaţi haşurile după forma obiectului (fig 1.10).
Fig. 1.8. Diferite modalităţi de haşurare
Fig. 1.9. Aplicarea mai multor culori pe aceeaşi suprafaţă
Pentru a obţine o lucrare mai reuşită, aplicaţi mai multe culori pe aceeaşi suprafaţă (fig 1.9). Utilizaţi mai multe straturi de culoare. Astfel puteţi obţine nuanţe noi. Dar nu exageraţi, dacă sînt prea multe straturi, culoarea nu mai aderă la foaie.
Nu uitaţi că urma lăsată de creionul colorat este greu de şters.
Fig 1.7. Haşurări cu creioane HB şi 4B
Fig. 1.10. Executarea unui desen în creioane colorate pe etape: a) schiţă; b) haşurare prealabilă; c) operă finită
clasa a 4-a Tehnici de lucru în acuarelă
Acuarelă pe suport umed (fig.. 1.11). Pentru a lucra cu acuarela, vom alege hîrtie rugoasă, densă sau de densitate medie. Înainte de a începe lucrul, vom umezi foaia cu ajutorul unei pensule mari sau cu un burete, după aceea o vom lăsa să se usuce un pic. Apoi vom aplica acuarela pe foaia încă umedă, obţinînd astfel fuzionarea catifelată, fină a culorilor.
Straturile suprapuse de acuarelă pot fi de diferite culori. De exemplu, dacă primul strat va fi de un albastru fin, iar al doilea va fi de culoare galbenă, atunci vom obţine o nuanţă verde-găl- buie, iar în cazul în care mai întîi vom aplica galben, iar apoi albastru, vom obţine o nuanţă verde-albăstruie. Ţine minte: ultima culoare va fi cea predominantă!
Fig. 1.11. Pictor anonim. Fig. 1.12. Nina Arbore. Acuarelă pe suport umed Grădina pictoriţei iarna.
Acuarelă pe suport uscat
Fig. 1.13. Tehnica guaşei. Desen realizat de un elev
Acuarelă pe suport uscat (fig. 1.12). Pe hîr- tia uscată, se aplică vopseaua în straturi transparente. Mai întîi, acoperim suprafaţa dorită cu acuarelă diluată, obţinînd o nuanţă abia vizibilă. După ce s-a uscat bine foaia, adăugăm un al doilea strat, mai consistent. Pe desenul bine uscat, putem aplica mai multe straturi de culoare.
Tehnica guaşei
Avînd o putere de acoperire mare, guaşa permite aplicarea peste culorile închise cu nuanţe mai deschise (figurile 1.13, 1.14). Trebuie să ţinem cont că abundenţa straturilor duce la fisurarea stratului de vopsea.
Capitolul 1. Materiale, instrumente şi tehnici de lucru
Fig. 1.14. Guaşa permite aplicarea nuanţelor mai deschise peste culorile închise
Spre deosebire de acuarelă, cu guaşă putem acoperi uniform suprafaţa plastică (fig. 1.15).
Pictura cu guaşă este catifelată, mată. Stratul de vopsea este sensibil şi absoarbe apa din atmosferă (mediu), vopseaua poate fi spălată.
Tehnici sculpturale
Din cele mai vechi timpuri sculptorii foloseau drept metode de lucru esenţiale modelarea şi cioplirea (dăltuirea). Materialele dure se ciopleau pînă se obţinea forma dorită (fig. 1.17 a). Iar prin modelare se pot prelucra artistic unele materiale maleabile cum ar fi lutul sau plastilina (figurile 1.16, 1.17 b). Modelarea se realizează cu ajutorul palmelor şi degetelor. Pentru prelucrarea detaliilor mici în această tehnică se folosesc şi eboşoarele, care au diferite profiluri.
Fig 1.15. Stratul de guaşă trebuie să acopere uniform suprafaţa plastică
Fig. 1.16. Figuri modelate în lut de un elev
Fig. 1.17. Tehnici aplicate în sculptură: a) cioplire (sculptorul Ion Zderciuc); b) modelare (sculptorul Gheorghe Postovanu)
clasa a 4-a
Modelarea si construirea din materiale
i
naturale si artificiale
i
Articole din sîrmă
La orele de educaţie plastică putem folosi atît materiale naturale (frunze, petale, seminţe, conuri, boabe...), cît şi materiale artificiale (peturi, cutii, flacoane etc.).
Sîrma este un material accesibil pentru confecţionarea diferitor obiecte artistice (fig.. 1.18).
Pentru lucrări de acest gen poate fi folosită sîrma de cupru sau sîrma de aluminiu. Este uşor de prelucrat (îndoit, răsucit) si poate fi combinată cu diferite materiale: lemn, piatră, foi de metal, materiale plastice. Datorită acestor calităţi, se pot realiza lucrări artistice inedite şi deosebit de interesante. Cu un plus de imaginaţie şi pricepere din partea elevilor.
a)
d)
Fig. 1.18. Etapele modelării din sîrmă a unei păsări: a), b) confecţionarea ciocului; c) ataşarea ciocului şi a cozii la corpul păsării;
d) ataşarea labelor;
e) operă finită
Capitolul 1. Materiale, instrumente şi tehnici de lucru
Modelarea din aluat sărat
Aluatul este unul dintre cele mai accesibile materiale de lucru.
E preferabil să se modeleaze din aluat pe foaie de copt (nu pătează masa si se dezlipeşte uşor de foaie). Pentru modelare, pot fi folosite eboşoarele, dar şi cuţitele sau furculiţele jetabi- le, formele pentru biscuiţi (figurile 1.19, 1.20). E de dorit ca instrumentele să fie unse cu ulei înainte de lucru.
Pentru a lipi două bucăţi de aluat e suficient să le umezim cu apă.
^ W a) b) c)
b)
Modelarea din aluat de făină de orez este foarte populară în China. Înregistrări scrise privind modelarea în aluat datează din anii 200 î.H.
d)
#
Fig. 1.19. Etapele modelării din aluat a unui arici
Fig. 1.20. Etapele confecţionării din aluat a unui fluture
Exerciţii apj/cative
1. Experimentează noile tehnici însuşite, alcătuind diverse compoziţii cu subiect la alegere.
2. Realizează o compoziţie în acuarelă, îmbinînd tehnicile studiate.
Rezolvă acest rebus si astfel vei însusi mai bine tema.
i i
1. Suprafaţă plastică universală.
2. Metode de lucru.
3. Material netradiţional artificial.
4. Creioane ...
5. Pictura în guaşă
Iniţiere în domeniul artelor
Capitolul 4
Iniţiere în domeniul artelor
9
plastice
Pe parcursul acestui capitol vei descoperi:
0 ce este grafica, pictura, sculptura, arhitectura şi arta decorativă;
O care sînt cele mai cunoscute muzee din lume;
0 ce înseamnă capodoperă şi cine pot fi numiţi maeştri; 0 capodopere ale maeştrilor picturii universale.
Grafica, pictura, seu p
ra arhitectural arta decorativă
alcătuiesc ramurile artelor plastice.
Ramurile artelor plastice
Arta plastică se împarte în ramuri în funcţie de materialele, tehnicile, dar si de elementele de limbaj plastic folosite la realizarea lucrărilor.
Grafica. Elementele principale de limbaj plastic utilizate în grafică sînt punctul si linia
(fig- 4■!).
După cum stiţi din clasa a doua, în unele cazuri se foloseşte şi culoarea. însă în comparaţie Fig. 4.1. Grafică în tehnica cu pictura, în compoziţiile grafice culoarea are gratajului un rol secundar.
Fig. 4.2. Harmenszoon van Aşadar, grafica este ramura artelor plastice la Rijn Rembrandt. Podul
’ baza careta se atla desenul. Materialele cu ajuto-
Capitolul 4. Iniţiere în domeniul artelor plastice
rul cărora se realizează un desen sînt creioanele cu mină de grafit, cărbunele, iar suprafaţa plastică pe care se lucrează este hîrtia (fig.. 4.2).
Fig. 4.3. Leonardo da Vinci.
Fig. 4.4. Paul Cézanne. Natură moartă cu sertar deschis
Mona Lisa
Pictura. Am aflat deja că prin desen se reprezintă forma obiectelor, iar pictura redă coloritul lumii înconjurătoare (figurile 4.3, 4.4). Prin urmare, elementul principal de limbaj plastic în pictură este culoarea. În pictură, ca si în grafică, se foloseşte linia, punctul si pata picturală, doar că în cazul dat aceste elemente de limbaj plastic se reprezintă prin culoare. Prin intermediul picturii, se poate reda nu numai frumuseţea lumii înconjurătoare, dar pot fi exprimate şi anumite stări sufleteşti, emoţii.
Sculptura este arta redării formelor volumetrice, adică a formelor ce ocupă un loc în spaţiu şi pot fi privite din toate părţile (fig.. 4.5). Aşadar, în sculptură, principalul element al limbajului plastic este forma, care se obţine prin cioplire sau modelare. Materialele dure, cum ar fi lemnul, piatra, se cioplesc pînă se ajunge la forma dorită. Iar materialele maleabile, de exemplu, lutul sau plastilina, se modelează.
Fig. 4.5. Băiatul cu spinul. Bronz. Sculptură antică
clasa a 3-a
Fig. 4.6. Burj al Arab (Turnul arabilor). Hotel din Dubai, una dintre cele mai originale construcţii arhitecturale din lume
Arhitectura este arta proiectării si construirii edificiilor. În comparaţie cu alte ramuri ale artelor plastice, arhitectura, pe lîngă aspectul ei estetic (figurile 4.7, 4.8), mai are avantajul de a fi si utilă, creînd oamenilor condiţii necesare pentru trai si activitate (fig. 4.6).
Arhitectura modernă este arta proiectării edificiilor, formelor arhitecturale mici (havuzuri, foisoare, terase etc.), dar si arta planificării localităţilor.
Fig. 4.7. Muzeul Luvru din Paris
Edificiile destinate traiului sau muncii, odihnei sau studiilor, comerţului sau riturilor de cult trebuie să fie rezistente, comode si utile. Pe lîngă aceste calităţi, clădirile mai trebuie să aibă si un caracter estetic plăcut. Anume aspectul estetic face ca arhitectura să devină o artă.
Fig. 4.8. Arcul de Triumf din Chişinău
45
Arta decorativă
Capitolul 4. Iniţiere în domeniul artelor plastice
Arta decorativă are menirea de a înfrumuseţa diverse obiecte: de uz casnic (veselă, mobilă), de vestimentaţie (haine, nasturi, încălţăminte), fel de fel de bijuterii (mărgele, giuvaiere, cercei).
Acestea nu sînt propriu- zis obiecte de artă, ele sînt apreciate mai mult pentru utilitatea lor (figurile 4.10, 4.11).
Fig. 4.10. Vase decorative
Prin urmare, arta decorativă este o activitate artistică, rezultatul căreia are ca scop crearea confortului si frumosului în mediul ma-
terial care îl înconjoară pe Fig. 4.12. Elena Rotaru. Vara, goblen om figurile 4.9, 4.12).
Fig. 4.11. Vase ornamentate
Fig. 4.9. Ou decorativ fabricat de giuvaiergiul Pierre-Karl Fabergé
Exercit// apj/cative
1. Desenează portretul prietenului cu ajutorul materialelor grafice.
2. Pictează un peisaj cu subiectul A venit primăvara.
3. Care este deosebirea dintre o sculptură si o operă arhitecturală?
4. Ce obiecte de artă decorativă ai observat în casă, în şcoala ta?
clasa a 3-a
Muzee şi galerii
Muzeu se numeşte instituţia în care sînt expuse, pentru publicul larg, diverse obiecte de artă ce reprezintă un interes ştiinţific, istoric, artistic etc.
| E bine sa ştii!
Odată cu dezvoltarea tehnologiilor informaţionale au apărut muzeele virtuale pe CD-ROM si pe internet.
Fig. 4.13. Una dintre sălile muzeului Luvru din Paris
Muzeul are menirea de a achiziţiona, păstra si restaura, în cazul în care e necesar, opere de artă. Multe lucrări artistice sînt donate muzeelor de înşişi autorii lor, altele ajung aici prin intermediul urmaşilor sau al iubitorilor de artă.
În Antichitate, era numită muzeu clădirea în care activau oamenii de ştiinţă, poeţii, artiştii etc. Acest centru cultural era dotat cu laboratoare, săli de cercetare, dar şi cu o bibliotecă mare.
m
Muzeul Luvru a fost deschis în palatul regal cu aceeaşi denumire. Clădirea fusese cîndva fortăreaţă. În subsolurile muzeului se pot vedea şi azi rămăşiţele de zid ale străvechii cetăţi.
Abia în epoca Renaşterii noţiunea de muzeu a căpătat sensul ei actual.
În toate oraşele mari există muzee de artă.
Muzeul Luvru din Paris (figurile 4.7, 4.13), cu peste opt milioane de vizitatori pe an, este unul dintre cele mai cunoscute muzee din lume. În colecţiile lui se află sute de lucrări celebre: Venus din Milo şi Victoria din Samothrace, Mona Lisa de Leonardo da Vinci şi Pluta Meduzei de Théodore Géricault. În colecţiile Luvrului se află obiecte din perioada Antichităţii pînă în sec. XIX.
Capitolul 4. Iniţiere în domeniul artelor plastice
Fig. 4.14. Muzeul Britanic din Londra
Muzeul Britanic din Londra (fig. 4.14) are o colecţie bogată de obiecte originale adunate de pe toate continentele, ilustrînd istoria culturii umane de la începuturile sale pînă în prezent.
Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg (fig. 4.15) este un complex muzeistic, alcătuit din sase clădiri situate pe malul rîului Neva. Principala clădire a muzeului este Palatul de Iarnă.
Muzeele Vaticane (fig. 4.16) sînt situate în cetatea Vaticanului din Roma.
Aici se află una dintre cele mai mari colecţii de artă din lume, acumulată de-a lungul secolelor de către papi.
Muzeul a fost fondat de papa Iulius al II-lea în sec. al XVI-lea.
Fig. 4.15. Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg
m
Cea mai mare galerie de artă din lume este găzduită de Palatul de Iarnă al oraşului Sankt Petersburg. În cele 322 de galerii sînt expuse aproximativ trei milioane de opere de artă.
48 clasa a 3-a
Despre Cetatea Vaticanului se spune că ea însăşi este o operă de artă, iar Capela Sixtină este diamantul acestei opere de artă.
Interiorul clădirilor este bogat decorat cu fresce, marmură şi împodobit cu statui.
Fig. 4.16. Unul dintre muzeele Vaticanului
Fig. 4.17. Capela Sixtină
ffînSédfciO*! !
Putem numi galerie de artă şi magazinul on-line de vîn- zare a lucrărilor de artă, atît originale, cît şi a copiilor după autori celebri.
Fig. 4.18. Centrul expoziţi- onal „Constantin Brâncuşi” din Chişinău
Pe teritoriul Vaticanului se află 10 muzee si 14 palate care sînt incluse într-un complex muzeal unic.
Capela Sixtină (fig. 4.17) si apartamentele papale pictate de Michelangelo, Rafael s.a. adună cei mai mulţi admiratori.
Galeria este o sală de expoziţie în care se expun lucrări de artă în scopul de a promova artistii contemporani si de a le comercializa lucrările. Expoziţiile organizate în galerii sînt de scurtă durată. Spre deosebire de muzee, galeriile de artă nu au fonduri în care să păstreze obiectele de artă expuse.
Aici cel mai frecvent sînt expuse picturi, dar există si expoziţii de grafică, sculptură, artă decorativă. O astfel de galerie unde sînt expuse lucrările pictorilor nostri contemporani este Centrul expoziţional „Constantin Brâncusi”(fig. 4.18).
Capitolul 4. Iniţiere în domeniul artelor plastice
Maeştri şi capodopere
În sferele artei sînt numiţi maeştri persoanele care demonstrează o deosebită înzestrare si tayPnBGchiO
m
lent în domeniul care îi consacră. Poate fi considerat maestru un bun pictor, un grafician, un compozitor care compune melodii foarte frumoase, un coregraf, un sculptor iscusit s.a.m.d.
De regulă, maeştrii aduc inovaţii si contribuţii valoroase în ramura artistică în care se afirmă. Totodată, ei au şi o autoritate recunoscută de toţi cei care îi urmează. Arta maeştrilor dă tonul şi serveşte drept model pentru succesori. Marile talente au fost şi mari deschizători de drumuri în artă, mari întemeietori de şcoli artistice.
O contribuţie aparte în istoria artei au adus cei trei maeştri ai Renaşterii: Rafael Sanzio, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti. Operele lor au servit în toate timpurile drept etalon de măiestrie, neasemuitele lor creaţii continuînd să inspire şi pe artiştii moderni.
Fig. 4.19. Rafael Sanzio. Şcoala din Atena
Fig. 4.20. Michelangelo. Pieta
Capodoperă înseamnă lucrarea cea mai bine executată a unui artist.
Termenul de capodoperă a intrat în uz încă din perioada Evului Mediu. Aşa se numea pe atunci opera pe care trebuia să o elaboreze tînărul la sfîrşitul perioadei de ucenicie. Fostul ucenic se străduia să realizeze o lucrare perfectă, prin care demonstra că poate fi un meşter pe cont propriu. De regulă, capodoperă se numea orice lucrare, fie a ucenicului-ciz- mar, fie a ucenicului-pictor.
În acele vremuri, artiştii erau asemănaţi cu meşterii, iar termenul artă desemna îndemînarea sau măiestria unei persoane într-un anumit domeniu.
Prin termenul capodoperă, în sensul contemporan al cuvîntului, înţelegem orice lucrare făcută cu o pricepere extraordinară, în special o realizare supremă intelectuală sau artistică (figurile 4.19, 4.20).
PcflS&dhidh12Ş J
Capodopera Mona Lisa (fig. 4.3, p. 43) de Leonardo da Vinci este considerată cea mai cunoscută pînză a tuturor timpurilor. Tabloul reprezintă portretul unei femei a cărei identitate a fost disputată îndelung de oamenii de ştiinţă. Se bănuia chiar că figura tinerei doamne era, de fapt, o mască pentru autoportretul pictorului. În cele din urmă, criticii de artă au ajuns la concluzia că personajul pictat este soţia unui negustor din Florenţa, numit Francesco del Giocondo. Denumirea completă a tabloului, în italiană, este II ritratto di Monna Lisa del Giocondo (Portretul Monei Lisa del Giocondo). De aceea, tabloul se mai numeşte şi Gioconda, după numele soţului. Pe femeie o chema Lisa, iar cuvîntul Mona este prescurtarea expresiei italiene Ma donna, ceea ce înseamnă doamna mea. Capodopera lui Leonardo se păstrează în muzeul Luvru din Paris, Franţa.
clasa a 3-a
Fig. 4.23. Leonardo da Vinci. Autoportret
Acest cuvînt s-a utilizat mai des începînd cu sec. XVIII, perioadă marcată de formarea unui număr mare de muzee. Alegerea lucrărilor pentru muzee a si dus la folosirea mai frecventă a termenului.
În cele ce urmează, vom face cunoştinţă cu cîţiva maeştri ai artei universale şi cu unele capodopere semnate de ei.
Leonardo da Vinci (1452-1519) este unul dintre cei mai străluciţi pictori ai artei universale (fig.. 4.23). Încă din copilărie, Leonardo s-a dovedit a fi foarte bun la matematică, muzică şi desen, la vîrsta de 15 ani fiind trimis de tatăl său ca ucenic la unul dintre cei mai cunoscuţi artişti din Florenţa.
Fig. 4.21. Leonardo da Vinci. Fig. 4.22. Leonardo da Buna Vestire Vinci. Dama cu hermină
Vastele sale cunoştinţe în anatomie, botanică, optică, geologie, cosmologie l-au ajutat să proiecteze aparate de zbor, paraşuta, maşina de spălat, un cuptor metalurgic ş.a.
Leonardo da Vinci a fost un pictor neîntrecut. Aceasta se poate vedea în capodoperele Cina cea de taină, Gioconda, Buna Vestire (fig. 4.21) Doamna cu hermină (fig. 4.22) ş.a. Este şi autorul renumitului Tratat de pictură.
Capitolul 4. Iniţiere în domeniul artelor plastice
Jacques-Louis David (1748-1825). Pictor francez (fig. 4.24), născut la Paris. Este pasionat de desen din copilărie. Îşi aprofundează studiile la Roma, oraş care va avea un rol hotărîtor pentru cariera sa artistică. David se va remarca prin pînzele Belizarie cerşind, Jurămîntul Horaţiilor (fig.. 3.8), Moartea lui Socrate, Portretul doamnei Recamier, Marat asasinat (fig. 4.25) ş.a.
Lucrarea Bonaparte traversînd trecătoarea Sainte Bernard (fig. 4.26) reprezintă o compoziţie monumentală. Tabloul îl are în prim-plan pe Napoleon călare pe cal. Celelalte personaje sînt plasate în plan secund, pentru a se accentua astfel măreţia şi importanţa împăratului.
Fig. 4.24. Jacques-Louis David. Autoportret
Fig. 4.25. Jacques-Louis Fig. 4.26. Jacques-Louis
David. Marat asasinat David. Bonaparte traversînd
trecatoarea Sainte Bernard
Edgar Degas (1834-1917), pictor, sculptor şi grafician francez (fig.. 4.27). Subiectele lui preferate sînt cele prin care artistului îi reuşeşte să redea perfect mişcarea: cursele de cai, lumea fascinantă a balerinelor etc. A fost un maestru al past elului, încercînd şi numeroase alte tehnici de pictură şi grafică, în ultimii ani ai vieţii ocupîndu-se şi de sculptură (fig. 4.28). Printre
Fig. 4.27. Edgar Degas. Autoportret
clasa a 3-a
Fig. 4.28. Edgar Degas. Mica balerină. Sculptură
cele mai cunoscute tablouri ale sale figurează neapărat si aceste titluri: Dansatoare în albastru, Repetiţia unui balet pe scenă, Curse de cai în Provenţa, Dansatoare pe scenă (fig. 4.29).
Creaţia lui Edgar Degas a marcat istoria picturii.
Fig. 4.29. Edgar Degas. Dansatoare pe scenă
Exercit// apf/cative
1. Care sînt cele mai cunoscute muzee din lume?
2. Care este deosebirea dintre muzeu si galerie?
3. Ce capodopere aţi studiat la acest capitol?
1.
2.
3.
4.
5.
Rezolvă acest rebus si astfel vei însusi mai bine tema.
i i
Ramură a artei în care este folosită drept element de limbaj plastic culoarea.
Arta redării formelor volumetrice în piatră, marmură, bronz etc.
Muzeu fondat de papa Iulius al II-lea. Muzeu deschis în palatul regal din Paris. Unul dintre cele mai mari muzee din Londra.
2
3
Iniţiere în domeniul artelor
9
plastice
Pe parcursul acestui capitol vei descoperi:
0 ce este grafica, pictura, sculptura, arhitectura şi arta decorativă;
O care sînt cele mai cunoscute muzee din lume;
0 ce înseamnă capodoperă şi cine pot fi numiţi maeştri; 0 capodopere ale maeştrilor picturii universale.
Grafica, pictura, seu p
ra arhitectural arta decorativă
alcătuiesc ramurile artelor plastice.
Ramurile artelor plastice
Arta plastică se împarte în ramuri în funcţie de materialele, tehnicile, dar si de elementele de limbaj plastic folosite la realizarea lucrărilor.
Grafica. Elementele principale de limbaj plastic utilizate în grafică sînt punctul si linia
(fig- 4■!).
După cum stiţi din clasa a doua, în unele cazuri se foloseşte şi culoarea. însă în comparaţie Fig. 4.1. Grafică în tehnica cu pictura, în compoziţiile grafice culoarea are gratajului un rol secundar.
Fig. 4.2. Harmenszoon van Aşadar, grafica este ramura artelor plastice la Rijn Rembrandt. Podul
’ baza careta se atla desenul. Materialele cu ajuto-
Capitolul 4. Iniţiere în domeniul artelor plastice
rul cărora se realizează un desen sînt creioanele cu mină de grafit, cărbunele, iar suprafaţa plastică pe care se lucrează este hîrtia (fig.. 4.2).
Fig. 4.3. Leonardo da Vinci.
Fig. 4.4. Paul Cézanne. Natură moartă cu sertar deschis
Mona Lisa
Pictura. Am aflat deja că prin desen se reprezintă forma obiectelor, iar pictura redă coloritul lumii înconjurătoare (figurile 4.3, 4.4). Prin urmare, elementul principal de limbaj plastic în pictură este culoarea. În pictură, ca si în grafică, se foloseşte linia, punctul si pata picturală, doar că în cazul dat aceste elemente de limbaj plastic se reprezintă prin culoare. Prin intermediul picturii, se poate reda nu numai frumuseţea lumii înconjurătoare, dar pot fi exprimate şi anumite stări sufleteşti, emoţii.
Sculptura este arta redării formelor volumetrice, adică a formelor ce ocupă un loc în spaţiu şi pot fi privite din toate părţile (fig.. 4.5). Aşadar, în sculptură, principalul element al limbajului plastic este forma, care se obţine prin cioplire sau modelare. Materialele dure, cum ar fi lemnul, piatra, se cioplesc pînă se ajunge la forma dorită. Iar materialele maleabile, de exemplu, lutul sau plastilina, se modelează.
Fig. 4.5. Băiatul cu spinul. Bronz. Sculptură antică
clasa a 3-a
Fig. 4.6. Burj al Arab (Turnul arabilor). Hotel din Dubai, una dintre cele mai originale construcţii arhitecturale din lume
Arhitectura este arta proiectării si construirii edificiilor. În comparaţie cu alte ramuri ale artelor plastice, arhitectura, pe lîngă aspectul ei estetic (figurile 4.7, 4.8), mai are avantajul de a fi si utilă, creînd oamenilor condiţii necesare pentru trai si activitate (fig. 4.6).
Arhitectura modernă este arta proiectării edificiilor, formelor arhitecturale mici (havuzuri, foisoare, terase etc.), dar si arta planificării localităţilor.
Fig. 4.7. Muzeul Luvru din Paris
Edificiile destinate traiului sau muncii, odihnei sau studiilor, comerţului sau riturilor de cult trebuie să fie rezistente, comode si utile. Pe lîngă aceste calităţi, clădirile mai trebuie să aibă si un caracter estetic plăcut. Anume aspectul estetic face ca arhitectura să devină o artă.
Fig. 4.8. Arcul de Triumf din Chişinău
45
Arta decorativă
Capitolul 4. Iniţiere în domeniul artelor plastice
Arta decorativă are menirea de a înfrumuseţa diverse obiecte: de uz casnic (veselă, mobilă), de vestimentaţie (haine, nasturi, încălţăminte), fel de fel de bijuterii (mărgele, giuvaiere, cercei).
Acestea nu sînt propriu- zis obiecte de artă, ele sînt apreciate mai mult pentru utilitatea lor (figurile 4.10, 4.11).
Fig. 4.10. Vase decorative
Prin urmare, arta decorativă este o activitate artistică, rezultatul căreia are ca scop crearea confortului si frumosului în mediul ma-
terial care îl înconjoară pe Fig. 4.12. Elena Rotaru. Vara, goblen om figurile 4.9, 4.12).
Fig. 4.11. Vase ornamentate
Fig. 4.9. Ou decorativ fabricat de giuvaiergiul Pierre-Karl Fabergé
Exercit// apj/cative
1. Desenează portretul prietenului cu ajutorul materialelor grafice.
2. Pictează un peisaj cu subiectul A venit primăvara.
3. Care este deosebirea dintre o sculptură si o operă arhitecturală?
4. Ce obiecte de artă decorativă ai observat în casă, în şcoala ta?
clasa a 3-a
Muzee şi galerii
Muzeu se numeşte instituţia în care sînt expuse, pentru publicul larg, diverse obiecte de artă ce reprezintă un interes ştiinţific, istoric, artistic etc.
| E bine sa ştii!
Odată cu dezvoltarea tehnologiilor informaţionale au apărut muzeele virtuale pe CD-ROM si pe internet.
Fig. 4.13. Una dintre sălile muzeului Luvru din Paris
Muzeul are menirea de a achiziţiona, păstra si restaura, în cazul în care e necesar, opere de artă. Multe lucrări artistice sînt donate muzeelor de înşişi autorii lor, altele ajung aici prin intermediul urmaşilor sau al iubitorilor de artă.
În Antichitate, era numită muzeu clădirea în care activau oamenii de ştiinţă, poeţii, artiştii etc. Acest centru cultural era dotat cu laboratoare, săli de cercetare, dar şi cu o bibliotecă mare.
m
Muzeul Luvru a fost deschis în palatul regal cu aceeaşi denumire. Clădirea fusese cîndva fortăreaţă. În subsolurile muzeului se pot vedea şi azi rămăşiţele de zid ale străvechii cetăţi.
Abia în epoca Renaşterii noţiunea de muzeu a căpătat sensul ei actual.
În toate oraşele mari există muzee de artă.
Muzeul Luvru din Paris (figurile 4.7, 4.13), cu peste opt milioane de vizitatori pe an, este unul dintre cele mai cunoscute muzee din lume. În colecţiile lui se află sute de lucrări celebre: Venus din Milo şi Victoria din Samothrace, Mona Lisa de Leonardo da Vinci şi Pluta Meduzei de Théodore Géricault. În colecţiile Luvrului se află obiecte din perioada Antichităţii pînă în sec. XIX.
Capitolul 4. Iniţiere în domeniul artelor plastice
Fig. 4.14. Muzeul Britanic din Londra
Muzeul Britanic din Londra (fig. 4.14) are o colecţie bogată de obiecte originale adunate de pe toate continentele, ilustrînd istoria culturii umane de la începuturile sale pînă în prezent.
Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg (fig. 4.15) este un complex muzeistic, alcătuit din sase clădiri situate pe malul rîului Neva. Principala clădire a muzeului este Palatul de Iarnă.
Muzeele Vaticane (fig. 4.16) sînt situate în cetatea Vaticanului din Roma.
Aici se află una dintre cele mai mari colecţii de artă din lume, acumulată de-a lungul secolelor de către papi.
Muzeul a fost fondat de papa Iulius al II-lea în sec. al XVI-lea.
Fig. 4.15. Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg
m
Cea mai mare galerie de artă din lume este găzduită de Palatul de Iarnă al oraşului Sankt Petersburg. În cele 322 de galerii sînt expuse aproximativ trei milioane de opere de artă.
48 clasa a 3-a
Despre Cetatea Vaticanului se spune că ea însăşi este o operă de artă, iar Capela Sixtină este diamantul acestei opere de artă.
Interiorul clădirilor este bogat decorat cu fresce, marmură şi împodobit cu statui.
Fig. 4.16. Unul dintre muzeele Vaticanului
Fig. 4.17. Capela Sixtină
ffînSédfciO*! !
Putem numi galerie de artă şi magazinul on-line de vîn- zare a lucrărilor de artă, atît originale, cît şi a copiilor după autori celebri.
Fig. 4.18. Centrul expoziţi- onal „Constantin Brâncuşi” din Chişinău
Pe teritoriul Vaticanului se află 10 muzee si 14 palate care sînt incluse într-un complex muzeal unic.
Capela Sixtină (fig. 4.17) si apartamentele papale pictate de Michelangelo, Rafael s.a. adună cei mai mulţi admiratori.
Galeria este o sală de expoziţie în care se expun lucrări de artă în scopul de a promova artistii contemporani si de a le comercializa lucrările. Expoziţiile organizate în galerii sînt de scurtă durată. Spre deosebire de muzee, galeriile de artă nu au fonduri în care să păstreze obiectele de artă expuse.
Aici cel mai frecvent sînt expuse picturi, dar există si expoziţii de grafică, sculptură, artă decorativă. O astfel de galerie unde sînt expuse lucrările pictorilor nostri contemporani este Centrul expoziţional „Constantin Brâncusi”(fig. 4.18).
Capitolul 4. Iniţiere în domeniul artelor plastice
Maeştri şi capodopere
În sferele artei sînt numiţi maeştri persoanele care demonstrează o deosebită înzestrare si tayPnBGchiO
m
lent în domeniul care îi consacră. Poate fi considerat maestru un bun pictor, un grafician, un compozitor care compune melodii foarte frumoase, un coregraf, un sculptor iscusit s.a.m.d.
De regulă, maeştrii aduc inovaţii si contribuţii valoroase în ramura artistică în care se afirmă. Totodată, ei au şi o autoritate recunoscută de toţi cei care îi urmează. Arta maeştrilor dă tonul şi serveşte drept model pentru succesori. Marile talente au fost şi mari deschizători de drumuri în artă, mari întemeietori de şcoli artistice.
O contribuţie aparte în istoria artei au adus cei trei maeştri ai Renaşterii: Rafael Sanzio, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti. Operele lor au servit în toate timpurile drept etalon de măiestrie, neasemuitele lor creaţii continuînd să inspire şi pe artiştii moderni.
Fig. 4.19. Rafael Sanzio. Şcoala din Atena
Fig. 4.20. Michelangelo. Pieta
Capodoperă înseamnă lucrarea cea mai bine executată a unui artist.
Termenul de capodoperă a intrat în uz încă din perioada Evului Mediu. Aşa se numea pe atunci opera pe care trebuia să o elaboreze tînărul la sfîrşitul perioadei de ucenicie. Fostul ucenic se străduia să realizeze o lucrare perfectă, prin care demonstra că poate fi un meşter pe cont propriu. De regulă, capodoperă se numea orice lucrare, fie a ucenicului-ciz- mar, fie a ucenicului-pictor.
În acele vremuri, artiştii erau asemănaţi cu meşterii, iar termenul artă desemna îndemînarea sau măiestria unei persoane într-un anumit domeniu.
Prin termenul capodoperă, în sensul contemporan al cuvîntului, înţelegem orice lucrare făcută cu o pricepere extraordinară, în special o realizare supremă intelectuală sau artistică (figurile 4.19, 4.20).
PcflS&dhidh12Ş J
Capodopera Mona Lisa (fig. 4.3, p. 43) de Leonardo da Vinci este considerată cea mai cunoscută pînză a tuturor timpurilor. Tabloul reprezintă portretul unei femei a cărei identitate a fost disputată îndelung de oamenii de ştiinţă. Se bănuia chiar că figura tinerei doamne era, de fapt, o mască pentru autoportretul pictorului. În cele din urmă, criticii de artă au ajuns la concluzia că personajul pictat este soţia unui negustor din Florenţa, numit Francesco del Giocondo. Denumirea completă a tabloului, în italiană, este II ritratto di Monna Lisa del Giocondo (Portretul Monei Lisa del Giocondo). De aceea, tabloul se mai numeşte şi Gioconda, după numele soţului. Pe femeie o chema Lisa, iar cuvîntul Mona este prescurtarea expresiei italiene Ma donna, ceea ce înseamnă doamna mea. Capodopera lui Leonardo se păstrează în muzeul Luvru din Paris, Franţa.
clasa a 3-a
Fig. 4.23. Leonardo da Vinci. Autoportret
Acest cuvînt s-a utilizat mai des începînd cu sec. XVIII, perioadă marcată de formarea unui număr mare de muzee. Alegerea lucrărilor pentru muzee a si dus la folosirea mai frecventă a termenului.
În cele ce urmează, vom face cunoştinţă cu cîţiva maeştri ai artei universale şi cu unele capodopere semnate de ei.
Leonardo da Vinci (1452-1519) este unul dintre cei mai străluciţi pictori ai artei universale (fig.. 4.23). Încă din copilărie, Leonardo s-a dovedit a fi foarte bun la matematică, muzică şi desen, la vîrsta de 15 ani fiind trimis de tatăl său ca ucenic la unul dintre cei mai cunoscuţi artişti din Florenţa.
Fig. 4.21. Leonardo da Vinci. Fig. 4.22. Leonardo da Buna Vestire Vinci. Dama cu hermină
Vastele sale cunoştinţe în anatomie, botanică, optică, geologie, cosmologie l-au ajutat să proiecteze aparate de zbor, paraşuta, maşina de spălat, un cuptor metalurgic ş.a.
Leonardo da Vinci a fost un pictor neîntrecut. Aceasta se poate vedea în capodoperele Cina cea de taină, Gioconda, Buna Vestire (fig. 4.21) Doamna cu hermină (fig. 4.22) ş.a. Este şi autorul renumitului Tratat de pictură.
Capitolul 4. Iniţiere în domeniul artelor plastice
Jacques-Louis David (1748-1825). Pictor francez (fig. 4.24), născut la Paris. Este pasionat de desen din copilărie. Îşi aprofundează studiile la Roma, oraş care va avea un rol hotărîtor pentru cariera sa artistică. David se va remarca prin pînzele Belizarie cerşind, Jurămîntul Horaţiilor (fig.. 3.8), Moartea lui Socrate, Portretul doamnei Recamier, Marat asasinat (fig. 4.25) ş.a.
Lucrarea Bonaparte traversînd trecătoarea Sainte Bernard (fig. 4.26) reprezintă o compoziţie monumentală. Tabloul îl are în prim-plan pe Napoleon călare pe cal. Celelalte personaje sînt plasate în plan secund, pentru a se accentua astfel măreţia şi importanţa împăratului.
Fig. 4.24. Jacques-Louis David. Autoportret
Fig. 4.25. Jacques-Louis Fig. 4.26. Jacques-Louis
David. Marat asasinat David. Bonaparte traversînd
trecatoarea Sainte Bernard
Edgar Degas (1834-1917), pictor, sculptor şi grafician francez (fig.. 4.27). Subiectele lui preferate sînt cele prin care artistului îi reuşeşte să redea perfect mişcarea: cursele de cai, lumea fascinantă a balerinelor etc. A fost un maestru al past elului, încercînd şi numeroase alte tehnici de pictură şi grafică, în ultimii ani ai vieţii ocupîndu-se şi de sculptură (fig. 4.28). Printre
Fig. 4.27. Edgar Degas. Autoportret
clasa a 3-a
Fig. 4.28. Edgar Degas. Mica balerină. Sculptură
cele mai cunoscute tablouri ale sale figurează neapărat si aceste titluri: Dansatoare în albastru, Repetiţia unui balet pe scenă, Curse de cai în Provenţa, Dansatoare pe scenă (fig. 4.29).
Creaţia lui Edgar Degas a marcat istoria picturii.
Fig. 4.29. Edgar Degas. Dansatoare pe scenă
Exercit// apf/cative
1. Care sînt cele mai cunoscute muzee din lume?
2. Care este deosebirea dintre muzeu si galerie?
3. Ce capodopere aţi studiat la acest capitol?
1.
2.
3.
4.
5.
Rezolvă acest rebus si astfel vei însusi mai bine tema.
i i
Ramură a artei în care este folosită drept element de limbaj plastic culoarea.
Arta redării formelor volumetrice în piatră, marmură, bronz etc.
Muzeu fondat de papa Iulius al II-lea. Muzeu deschis în palatul regal din Paris. Unul dintre cele mai mari muzee din Londra.
2
3
Abonați-vă la:
Postări (Atom)