Coridorul ispitei după Voltaire

Coridorul ispitei
după Voltaire
Trăia demult un rege vestit prin bunătatea sa. Şi regele acela era lăudat, dar înşelat şi furat de vistiernicul său. Într-una din zile, el chemă pe înţeleptul înţelepţilor şi-i zise: - Dumneata care ştii atîtea lucruri, nu cunoşti un mijloc prin care să găsesc un vistiernic care să nu mă fure?
- De bună seamă, răspunse înţeleptul. Vei reuşi acest lucru, punîndu-i să joace pe toţi cei care se vor înfăţişa pentru slujba de vistiernic. Cel ce va juca mai uşor acela va fi omul cel mai cinstit.
- Glumeşti, zise regele. Ce legătură este între dans şi cinste?! Dar, fie! Fă cum ştii!
S-au înfiinţat, în ziua fixată, un număr de şaizeci şi patru de bărbaţi. S-au adus şi băuturi. Totul era pregătit pentru bal.
Ca să se ajungă la salonul de bal, trebuiau să treacă prin- tr-un coridor întunecos. Regele, care aflase planul înţeleptului, îşi întinsese în coridor bogăţiile sale.
După ce au ajuns toţi în salon, Măria Sa dădu semnalul de dans. Dar cum să danseze, cînd toţi erau grei de ceea ce ascunseseră prin sîn, prin buzunare, peste tot.
- Ce hoţi! gîndi regele.
Unul singur dintre ei, sprinten, ţinea fruntea sus, braţele libere, corpul drept, dansînd frumos.
- Iată şi un om cinstit, zise regele.
Şi aşa a devenit vistiernic cel mai uşor jucător, iar galeria ce ducea spre sala dansului a fost numită „coridorul ispitei”