Păpădia
- fragment -
după Ion Agârbiceanu
Anicuţa privea dusă la minunea din faţa ei. Un zumzet uşor se ridica în liniştea mare din covorul cu steluţe de aur. Copila nu ştia: florile galbene cîntă sau micile albine? Erau aşa de multe! Fiecare floare avea cîte o albină.
Fetiţa se ridică şi ieşi din grădină.
- Ce-ai făcut atîta vreme acolo, copilă? a întrebat-o bunica.
- M-am uitat la flori şi la albine.
- Da, mi-a spus şi fratele tău că a înflorit păpădia.
Copila simţi o dezamăgire amară.
- Şi dumneata le zici aşa?
- Da cum, dacă acesta li-i numele, răspunse bunica.
- Credeam că Nicu n-a ştiut...
Bătrîna o privi nedumerită.
- Alt nume nu au, copilă, cum să le zic?
- Să le pui altul, mai frumos, zise fetiţa.
- Păpădie nu-i frumos?
Anicuţa clătină din cap.
- Florile-s frumoase, dar numele nu, zise ea supărată.
- Hm! Poate că ai dreptate, dar aşa le-au botezat oamenii şi eu nu pot să le pun alt nume.
Copila tăcu şi intră în casă. În gînd ea le puse alt nume: luminiţe.
dsadasd
RăspundețiȘtergere