Cuminţenie după Aurel Scobioală

Cuminţenie
după Aurel Scobioală
Era o zi însorită de primăvară. Florin şi Dănuţ se uitau cu mare atenţie la forfota albinelor din urdinişul stupilor.
- E bine să fii albină, zice Florin visător. Zbori din floare în floare, mănînci nectar cît îţi pofteşte inima!
- E-he, cît trebuie să zbori ca să faci în fagure un strop de miere! îl lămuri Dănuţ.
Florin căzu de acord:
- Da, nu e uşor să fii albină...
Deodată îi veni o idee:
- Dănuţ, ce bine ar fi să zboare albinele la cules toate odată! Să rămînă stupii nepăziţi şi... Ce ne-am mai înfrupta cu faguri!
Dănuţ înghiţi în sec, apoi se aprinse:
- Tata, cînd deschide stupii, foloseşte o afumătoare. Fumul cuminţeşte albinele şi atunci el scoate fagurii.
- Hai să încercăm şi noi! sări Florin.
- Hai! Ştiu unde e afumătoarea!
Şi au încercat. Dar ce-au păţit..., nu vă mai spun. Ştiu doar că într-adevăr s-au cuminţit: băieţii, nu albinele.