Elemente ale limbajului plastic

Capitolul 2
Elemente ale limbajului plastic
Pe parcursul acestui capitol vei descoperi:
0 care este specificul utilizării elementelor de limbaj plastic în artă;
0 cum se obţin formele plane şi volumetrice;
0 cum să utilizezi gamele cromatice pentru a reda anumite stări sufleteşti.
clasa a 4-a
Punctul este urma cea mai mică lăsată de un instrument de lucru pe o suprafaţă. În arta plastică, punctul este utilizat:
- cu rol constructiv - pentru a modela volumul si spaţiul;
- cu rol figurativ - pentru a reda forme din natură;
- cu rol decorativ - pentru a ornamenta diferite obiecte, vase, ţesături s.a.
Fig. 2.1. Paul Signac. Furtună la Antibes. Tabloul e o compoziţie din puncte de diverse culori bine armonizate între ele
Punctul
Cel mai simplu element de limbaj plastic este punctul, care poate fi orice pată obţinută prin atingerea suprafeţei cu un instrument de lucru, dar poate fi si o formă geometrică (triunghi, pătrat) sau o formă inspirată din natură (flori, stele). Pentru a fi punct, forma desenată trebuie să fie mică în raport cu celelalte elemente plastice, dar si cu suprafaţa.
Punctul are o capacitate nelimitată de a contura imagini si de a exprima idei si emoţii.
Expresivitatea acestui element de limbaj plastic depinde de: mărimea si dimensiunea punctelor; valoarea si culoarea lor (fig. 2.1).
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
Fiecărei ramuri de artă îi sînt specifice anumite elemente de limbaj plastic:
- pentru grafică — punctul si linia
(fig. 2.2);
- pentru pictură — culoarea (fig. 2.3);
- pentru sculptură — forma volumetrică (fig. 2.4).
Fig. 2.2. Pavel Fig. 2.3. Vincent
Şillingovski. Telavi. Van Gogh. Pescuit Pentru grafică sînt de primăvară. specifice, ca ele- Pentru pictură sînt
mente ale limbajului caracteristice linia, plastic, punctul, forma, culoarea etc.
linia, forma, tonul
Fig. 2.4. Lazăr Dubinovschi. Portretul lui Mihai Eminescu. Formă plastică volumetrică
Pentru a sugera volumul si spaţiul, vom aplica puncte mari si întunecate în prim-plan, iar în depărtare vom desena puncte mici si deschise. Vom ţine cont si de culoare: în prim-plan vom amplasa culori calde, în depărtare - culori reci.
În artă, punctul a fost valorificat la maximum începînd cu anul 1885, cînd s-au introdus termenul si tehnica numită poantilism (point, în traducere, punct). Încercînd să redea realitatea, pictorii impresionisti au descompus fiecare pată de culoare în puncte ce aveau o anumită culoare care se asocia cu cele din jur. Astfel, tablourile acestor artişti erau alcătuite din- tr-o serie de puncte, fiecare cu o nuanţă de culoare aparte. Privite în ansamblu, punctele redau o gamă de culori potrivită cu realitatea înconjurătoare. Tablourile create în această tehnică erau compuse din mii de puncte, pe care ochiul, privindu-le de la distanţă, le „asambla” în imagini color.
Fig. 2.5. Georges Seurat. Tînără femeie desenînd. Pe hîrtia puternic texturată, desenul în creion pare o compoziţie din mii de puncte
Fig. 2.6. Camille Pissarro. Tînără ţărancă aprinzînd focul. Brumă. Pictură şi tehnică poantilistă
Pictori poantilisti de seamă au fost Georges Seurat (fig. 2.5), Paul Signac (fig. 2.1) si Camille Pissarro (fig. 2.6).
Punctul, acromatic, a fost folosit si în lucrări de grafică.
clasa a 4-a
Fig. 2.7. Grota din Lascaux, Franţa. Figurile oamenilor şi ale animalelor sugerate cu ajutorul liniilor
Fig. 2.8. Stampă japoneză. Linia are un rol dominant în compoziţie
Fig. 2.9. Reprezentarea cu ajutorul liniilor a volumului şi a spaţiului; liniile scaunului creează impresia de adîncime spaţială
mente de limbaj plastic, linia are efecte artistice deosebite. În funcţie de cum este trasată - pe orizontală, pe verticală sau diagonală, frîn- tă sau dreaptă - ea poate sugera direcţia, mişcarea, calmul, neliniştea, stabilitatea etc.
Linia
Linia este unul din elementele principale ale limbajului plastic. Cu ajutorul liniei de contur reprezentăm orice formă, fie naturală, fie abstractă.
Linia a stat la baza picturii începînd cu cele mai vechi timpuri. Picturile rupestre din Las- caux erau realizate, în fond, prin intermediul liniei (fig. 2.7). Un rol de seamă a jucat linia în stampele japoneze, urma lăsată de penel sau condei fiind deosebit de sobră, chiar atunci cînd adopta culoarea (fig. 2.8).
Cele mai multe gravuri din sec. XIX-XX sînt realizate cu ajutorul liniei.
O formă primordială a artei - desenul - îi datorează foarte mult liniei ca metodă de lucru.
Trasînd diferite linii, putem reda volumul si spaţiul (fig. 2.9 a, b). Linia poate sugera ideea de spaţiu. Pentru aceasta, vom trasa liniile din prim-plan mai groase, iar cele din depărtare mai subţiri.
Marele pictor Vincent Van Gogh a realizat capodopera Lan de grîu cu chiparoşi (fig. 2.10)
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
în mare parte cu ajutorul liniilor si punctelor, prin intermediul cărora a surprins mişcarea ondulatorie a grîului legănat în bătaia vîntului.
Forma - element al limbajului plastic
Tot ce se vede în jurul nostru are o anumită formă - mică sau
mare, rotundă sau pătrată, subţire Fig. 210. Vincent Van Gogh. Lan de grîu sau groasă etc. Putem deosebi o cu chiparoşi. Pictorul a folosit din plin broască de un peşte, o carte de un poiiMăăUk artistice ale pmrtdm şi liniei pix, un fir de grîu de un grăunte de
porumb datorită formei acestor fiinţe sau obiecte. Toate formele pe care le vedem în natură se numesc forme naturale (figurile 2.11 a, 2.12 a).
Cuprinsă într-o definiţie, forma reprezintă aspectul vizibil al lucrurilor, fiinţelor şi fenomenelor din natură.
Fig. 2.11. Exemple de forme naturale (a) redate în formă plastică plană (b; desen)
Fig. 2.12. Exemple de forme naturale (a) redate în formă plastică volumetrică (b; sculptură de Al. Plămădeală)
clasa a 4-a
a)
Fig. 2.13. Exemple de forme naturale redate în: a) formă plastică volumetrică (fotografie); b) formă plastică plană (desen)
r
Plană - care are suprafaţa netedă, fără reliefări;
spontană - care se produce de la sine;
elaborat - care se obţine
*
prin prelucrare; dirijat - care poate fi orientat într-o anumită direcţie;
configuraţie - înfăţişare.
Există însă si forme create de om, inspirate tot din lumea înconjurătoare. Printre acestea sînt formele plastice, utilizate în desen, pictură, sculptură.
La realizarea unei opere de artă, forma este la fel de importantă ca si punctul, linia, culoarea.
Forma plastică, spre deosebire de cea naturală, reprezintă aspectul vizibil prin culori, linii etc. al unei idei artistice. Cu alte cuvinte, forma plastică este tot ceea ce se vede într-un desen, într-o pictură, sculptură (figurile 2.11 b; 2.12 b).
Forma plastică poate fi:
- plană;
- volumetrică.
Forma plană se mai numeşte bidimensională, fiindcă are două dimensiuni: lungime şi lăţime.
Forma plastică plană este forma desenată pe o suprafaţă plană: hîrtie, pînză, sticlă etc.
(fig. 2.13 b).
Prin felul cum se aşterne pe hîrtie, forma plană poate fi: spontană şi elaborată.
Forma spontană este o formă liberă, de exemplu, o pată de cerneală căzută întîmplător pe hîrtie.
Forma elaborată este mai complicată. O numim astfel deoarece ea tinde să exprime în mod conştient formele naturale sau cele imaginate de creatorii de artă. Pentru a obţine o asemenea formă, artistul mai întîi studiază atent obiectul din natură şi apoi încearcă să-l reprezinte pe hîrtie.
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
Procedee de obţinere a formelor plane (spontane)
Formele plane pot fi obţinute prin mai multe metode:
a) pe foaia bine umezită, desenăm cu pensula mai multe linii si puncte de diferite culori si mărimi. Vom observa cum aceste pete de culoare fuzionează (se contopesc) în locurile unde se întretaie, formînd diverse forme spontane (fig. 2.14);
Fig. 2.14. Exemplu de forme spontane obţinute pe foaia umezită
b) îndoim foaia pe care punem mai întîi mai multe pete de culoare umede. După ce vom apăsa cu podul palmei sau cu o cîrpă cele două jumătăţi ale foii, vom dezdoi usor hîrtia. Pe ea
vor fi dispuse egal mai multe forme spontane (fig. 216);
m
...unele dintre vechile opere de artă aveau formă plană. Acestea sînt desenele din peşteri, în care artistul primitiv a reprezentat scene de vînătoare. Omul şi animalele (mamuţi, urşi, bizoni) aveau o formă mai mult schiţată (fig. 2.15). Abia mai tîrziu au apărut primele încercări de a reda volumul obiectelor desenate.
Cu timpul, omul a învăţat să creeze şi diverse figurine din lut, din piatră sau sculptate din colţii animalelor vînate. Aşa a apărut arta volumetrică.
Fig. 2.15. Pictură din peştera Lascaux (aproximativ 15 000 de ani î.H.)
Fig. 2.16. Exemplu de forme spontane obţinute prin îndoirea foii
66 clasa a 4-a
După fiecare folosire, pensula se spală bine cu apă curată. Dacă ai terminat lucrul, nu uita să te speli pe
mîini!
c) prin suflarea liberă sau prin tub a unor pete de culoare fluide (umede) în aşa fel încît ele să capete pe hîrtie o anumită formă, apropiată de cea dorită (fig. 2.17). Mai este cunoscut procedeul de stropire a petelor de culoare cu pensula sau de înmuiere a unei aţe în culoare, după care se trasează cu ea anumite forme.
Glosar
Pliere - suprapunere prin îndoire.
Fig. 2.17. Exemplu de forme spontane obţinute prin suflare
Procedee de obţinere a formelor volu-
9
metrice
Fig. 2.18. Catedrala din Chişinău
Forma volumetrică are volum şi se caracterizează prin trei dimensiuni: lungime, lăţime şi înălţime.
O formă volumetrică, care se mai numeşte formă spaţială, poate fi:
- o construcţie arhitecturală fig. 2.18);
- o sculptură din piatră, bronz, marmură etc.
fig. 219);
Fig. 2.19. Lupoaica, simbol al Romei
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
- articole de îmbrăcăminte;
- diferite articole de mobilier etc.
La lecţiile de artă plastică, hîrtia este cel mai practic material pentru crearea formelor volumetrice. Cel mai frecvent procedeu de lucru pentru a obţine obiecte în volum este tehnica origami, de origine japoneză (ori - „a îndoi” si gami - „hîr- tie”). Origami este arta plierii hîrtiei (fig. 2.20).
Pentru această tehnică, putem folosi o hîrtie albă sau colorată de formă pătrată. Din ea putem confecţiona diferite jucării, păsări, animale etc.
Formele volumetrice se pot obţine si din alte materiale: lut, plastilină, lemn, sticlă s.a.
E bine sa şti
Tehnica origami, solicită atenţie maximă. Orice pliere nereuşită a hîrtiei va fi o greşeală şi nu vom putea obţine forma dorită.
Fig. 2.20. Etapele de pliere a hîrtiei în tehnica origami
clasa a 4-a
Fig. 2.21. Etapele modelării: a) a unei răţuşte; b) a unei păsări zburătoare
b)
în comparaţie cu desenul, pentru care forma plană este esenţială, în sculptură rămîne definitorie forma plastică volumetrică. Anume ea este specifică compoziţiilor spaţiale.
Pentru crearea formelor volumetrice, vom lucra cu lutul sau cu plastilina. Vom începe activitatea de modelare cu studierea formelor din natură, apoi vom găsi asemănările dintre formele modelului ales de noi şi corpurile geometrice cunoscute. De exemplu, la animale, corpul este alcătuit din cap (cu formă rotundă), gît (cu formă cilindrică), trunchi (asemănător cu forma unui ou), urechiuşe (cu forme diverse, în funcţie de animalul modelat - triunghiulare, rotunde ş.a.).
Păsările au corpul alcătuit din cap (forma de bază este sferică), trunchi (în formă de ou), gît si lăbuţe (forme cilindrice) (fig. 2.21). În comparaţie cu modelarea animalelor, la modelarea păsărilor se va ţine cont de faptul că acestea au corpul mare, iar picioarele sînt foarte subţiri, asa că va trebui să „inventăm” un suport special - un cuib, pietre etc. -, care să susţină corpul greu.
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
Semnificaţiile culorilor calde si reci
9 9
Gama cromatică trebuie să fie în acord cu formele desenate. Alegerea culorilor se va face ţinîndu-se cont de semnificaţiile acestora. Culorile calde, ştim din clasele precedente, dau senzaţia de căldură, calm etc. De aici putem deduce semnificaţia culorilor calde: acestea exprimă bucurie, bunătate, înţelegere, sinceritate (fig. 2.22 a, b).
Iar culorile reci ne dau senzaţia de rece, frig, sumbru, sugerînd tristeţe, supărare, melancolie, apăsare, teamă fig. 2.23).
Fig. 2.23. Piet Mondrian. Copacul roşu. Compoziţie în gamă rece
Culorile roşu, oranj, (portocaliu) si galben se numesc culori calde. Culorile albastru, verde, violet se numesc culori reci.
Fig. 2.22. În compoziţiile alăturate au fost utilizate game cromatice calde. Analizează şi spune ce sentimente şi emoţii îţi trezesc aceste tablouri:
a) Piet Mondrian. Moară de vînt în soare;
b) Igor Vieru. Trei fraţi
încearcă să pictezi ale- gînd cu pricepere culorile. În unele compoziţii putem folosi mai multe perechi de culori complementare. Dar vom ţine cont ca în lucrare să domine o singură pereche de culori, iar în această pereche să fie dominantă o culoare. Astfel vom obţine o gamă cromatică compusă.
Dacă într-o compoziţie domină culorile reci, iar tonurile sînt stinse cu negru, culoarea albă fiind redusă aproape la zero, această lucrare transmite o stare de tristeţe (fig. 2.24 a). În cazul în care tonurile sînt degradate (amestecate) cu alb, senzaţia este de calm, de seninătate (fig. 2.24 b).
Iar dacă în compoziţie domină culorile calde, celelalte culori fiind amestecate cu alb, iar negrul lipseşte, lucrarea transmite o stare de bucurie, de optimism (fig. 2.24 c).
clasa a 4-a
Fig. 2.24. Exemple de compoziţii plastice în care domină culorile calde şi reci. Compară aceste tablouri şi spune prin ce se deosebesc:
a) Pablo Picasso. Tristeţe; b) Paul Cézanne. Vază albastră;
c) Mihail Petric. Dimineaţa pe Nistru
c)
frtjfbiMM
t|« li 9
- JkxLA
Capitolul 2. Elemente ale limbajului plastic
Nuanţele
9
Nuanţele se obţin prin introducerea în componenţa unei culori a unei cantităţi mici dintr-o altă culoare.
Putem obţine nuanţe prin amestecul următoarelor perechi de culori vecine în cercul cromatic:
• verde + albastru = nuanţe de la verde la
>
albastru;
• albastru + violet = nuanţe de la albastru
>
la violet;
• violet + roşu = nuanţe de la violet la roşu;
• roşu + oranj = nuanţe de la roşu la oranj;
• oranj + galben = nuanţe de la oranj la galben.
Nuanţei îi vom da denumirea culorii aplicate în cantitate mai mare. De exemplu, dacă galbenul, prin amestec cu verde (2G + 1V, adică două părţi de galben plus o parte de verde), este în
E bine sa ştii
!
•t"
O culoare nu poate fi amestecată cu alb sau cu negru decît în anumite proporţii. O culoare amestecată cu alb se luminează, iar o culoare amestecată cu negru pierde din luminozitate.
Fig. 2.25. Exemple de compoziţii: a) cu nuanţe galben-verzui - Vincent Van Gogh. Natură moartă cu floarea-soarelui; b) cu nuanţe verde-gălbui - Mihail Petric. Bojenţî
cantitate mai mare, nuanţa obţinută se va numi galben-verzuie. Iar dacă verdele este în cantitate mai mare (1G + 2V), nuanţa se va numi ver- de-gălbuie (fig. 2.25).
clasa a 4-a
Dominanta cromatică
b)
d)
a)
Dominanta cromatică este culoarea care reţine privirea un timp mai îndelungat si care dă tonalitatea de ansamblu a compoziţiei.
Dominanta cromatică ce dă unitate tabloului si subordonează celelalte culori ale compoziţiei, armonizate între ele, determină gama cromatică (fig.. 2.26). În funcţie de culoarea dominantă, există gamă cromatică rece (predomină culorile reci) si gamă cromatică caldă (în lucrare predomină culorile calde).
Fig. 2.26. Picturi realizate în diverse game cromatice. Observă şi determină în aceste compoziţii dominanta de culoare: a) Igor Vieru. Nuci; b) Igor Vieru. Mamapîine albă coace; c) Igor Vieru. Septembrie;
Exercit// aplicative
1. Realizează lucrări plastice utilizînd punctul si linia cu diferite roluri.
2. Alcătuieşte compoziţii utilizînd procedee de obţinere a formelor plane.
3. Modelează din lut sau plastilină o compoziţie volumetrică.
4. Identifică gamele de culori în lucrările din figurile 2.25, 2.26. Ce culoare este
dominantă în aceste lucrări?
i. Compoziţie 1
Rezolvă acest rebus si astfel vei însusi mai bine tema.
i i
1. Element de limbaj plastic.
2. Formă bidimensională.
3. Forma cu trei dimensiuni are ...
4. Element de limbaj plastic modulat.
5. Există gamă cromatică caldă şi gamă cromatică ...
6. Forma liberă care se produce de la