Florile
după Vasile Voiculescu
Dragi şcolari, v-aţi întrebat vreodată ce-ar fi fost pămîntul fără flori? Ele sînt frumuseţea lui. Tot ce ne e mai drag sub soare asemănăm cu o floare. Florile sînt un model de perfecţiune şi de inspiraţie. Iat-o printre florile primăverii pe cea mai plăpîndă şi mai gingaşă - ghiocelul. Îl striveşti dacă îl ţii puţin mai aspru în mîini. Cîtă bărbăţie în firimitura aceasta albă, ieşită de sub zăpadă! E cea dintîi floare care ne dă de ştire că vine primăvara. Nimeni n-o poate opri să-şi facă datoria ei de vestitoare: nici ger, nici zăpadă. Nimic nu o înspăimîntă. E un curaj nemăsurat pe care numai copiii şi florile îl pot avea.
Se bucură de ghiocei nu numai ochii, dar şi sufletele, în care se aprinde speranţa că iarna a trecut şi alte vremuri vin...
Dar modestia florilor cine o poate întrece? Ele strălucesc indiferent dacă le vede sau nu le vede cineva. Nu se îmbracă şi nu se gătesc de ochii lumii. Aşa ar trebui să fim şi noi, oamenii.
Florile sînt înzestrate cu înţelepciune dumnezeiască. Ele nu-şi risipesc inteligenţa şi puterile ca noi, pe nimicuri, în certuri, în lupte zadarnice. Toată forţa lor e destinată rostului pe care îl au în lume. Înfloresc, ne dăruie bucurie şi se înmulţesc.
Cine iubeşte florile dă dovadă de suflet şi simţire. Cine le înţelege devine mai înţelept. 1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu