O minune...

O minune...
O larvă se tîra pe pămînt supărată pe destinul şi înfăţişarea ei. Privea cu invidie la păsările ce zburau în înaltul cerului.
- Eu sînt fiinţa cea mai urîtă, suspină ea. Pe mine nimeni nu mă iubeşte.
Într-o zi văzu cu uimire că începe să-şi ţese în jurul ei o gogoaşă. Larva e mirată - nu a mai făcut niciodată pînă acum o
gogoaşă. Înţelege că s-a închis înăuntru ca într-un mormînt şi se pregăteşte să moară.
- Vai, nu vreau să rămîn aici! strigă ea îngrozită.
A trăit în întunericul gogoaşei cîteva zile triste, pregătindu-se să moară.
Într-o dimineaţă însă a simţit că pe corpul ei apare ceva. S-a privit atent... Erau două aripioare! Cu o putere nebănuită, larva se mişcă spre capătul gogoaşei. Lovi curajoasă cu căpşorul în perete şi ieşi afară.
Ce observăm?
• Personajul din text se transformă.
• Se schimbă înfăţişarea larvei, dar şi stările ei sufleteşti.
• Prin exemplul larvei, autorul ne comunică, de fapt, despre oameni.
117
(gf* . <7
Nu-i venea să-şi creadă ochilor: zbura! Era un fluture
frumos, fără pereche, şi zbura ca păsările în lumina soarelui
de primăvară. f
(Din înţelepciunea Sfinţilor Părinţi)