Piţigoii după Eugen Jianu

Piţigoii
după Eugen Jianu
^ Straşnic ger se mai întîmplă să fie cîteodată în ultimele zile ale lui Făurar. Întotdeauna, în prag de primăvară, iarna vrea să ne arate că mai e încă stăpînă. Îngheaţă apele şi îmbracă pămîntul din nou cu straie de nea.
^ într-o asemenea zi, bunicul se apucă să înşire pe nişte sîrme subţiri felioare de slăninuţă. Apoi le agăţă ici-colo, prin pomii amorţiţi.
- Ce faci, bunicule, cu slăninuţa aceea?
- O dau cu împrumut, nepoate.
- Cui, buniculer
„ - Ai să vezi îndată!
^ N-a trecut mult şi copacii s-au umplut de păsărele: unele mici cît nuca, cu scufiţe albastre, altele mai mă- rişoare, surii. Erau piţigoii. Au început să ciugulească înfometaţi slăninuţa.
^ Zilele de ger şi frig s-au terminat. Ghioceii, viorelele şi to- poraşii au început să-şi arate căciuliţele. Piţigoii bunicului au rămas tot prin livadă, cercetînd scoarţa copacilor. Din loc în loc se opreau şi, lovind scurt, ciuguleau ceva.