LECTURĂ
SUPLiMENTARĂ
Zilele Babei Dochia
după Mihail Sadoveanu
Trăia odată, pe un munte înalt, o babă pe care o chema Dochia. Pe lîngă dînsa creştea frumoasă şi mlădie o copiliţă, găsită pe cînd era prunc într-o colibă părăsită.
Pe la începutul unei primăveri, apăsată de singurătate, fata o întrebă pe babă:
- Cine trăieşte departe, în vale, măicuţă?
- Oamenii, răspunse ea.
- Măicuţă, lasă-mă să merg la ei!
- Du-te, copilă, dar întoarce-te degrabă.
Fata coborî în văile calde şi pline cu flori de toporaşi şi viorele. Oamenii, păsările cîntătoare se bucurau de soarele primăverii. Un flăcău, răpit de frumuseţea fetei, a rugat-o să rămînă printre ei. Şi ea a rămas.
A doua zi, Baba Dochia s-a pornit supărată din gheţarul muntelui să-şi caute fata. Era îmbrăcată în toate douăsprezece cojoace. Cînd cobora, simţea boarea primăverii şi tot îşi lăsa cîte un cojoc. Fulgi albi şi mari ieşeau din cojoacele babei, acoperind florile şi pomii înfloriţi. Cînd a rămas cu ultimul cojoc, a zărit-o pe fată alături de băiat. Cuprinsă de jale, a început să scuture furioasă ultimul cojoc peste ei. Dar căldura inimilor lor topea zăpada. Înfrîntă, baba s-a întors în singurătatea ei.
Se zice că trăieşte şi azi. În primele zile ale primăverii, vine supărată pe o
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu