Diplomaţia europeana: de la raţiune de stat la echilibru european

 După Pacea de la Westfalia (1648), în Europa a triumfat principiul echilibrului puterilor. Acesta s-a menţinut până la Primul Război Mondial ş consta în faptul că niciun stat nu trebuia să fie lăsat să se întărească, ca să le domine pe celelalte. Principiul raţiunii de stat punea pe prim-plan ideea interesului naţional, situat deasupra sentimentelor şi simpatiilor. EVOCARE ♦ Ce caracter aveau relaţiile internaţionale la începutul epocii moderne? ♦ De ce odată cu creşterea pericolului războaielor, apărea necesitatea de a consolida sistemul de alianţe? ♦ Care a fost im pactul C ongresului de la Viena asupra relaţiilor internaţionale? Pacea de la Westfalia Tablou de G. Borch. Rijksmuseum Amsterdam Tratatele de la Westfalia (1648), care au pus capăt Războiului de 30 de Ani, au fost semnate la prim a întrunire d iplom atică paneuropeană. Aceasta a pus baza unei noi ordine în Europa, bazată pe conceptul suveranităţii de stat. VOCABULAR ■ Echilibru european ■ C oncertul european ■ Suveranitate naţională ■ Sistem de alianţe • Relaţiile internaţionale la începutul epocii moderne Spre m ijlocul secolului al XVlll-lea E u ro p a era dom inată de câteva m onarhii puternice. C entrul continentului era controlat de P rusia şi A ustria, care lu p ta u p e n tru dom inarea a su p ra statelor germ ane. F ran ţa şi Anglia erau statele cele m ai p u tern ice din O ccident, iar R usia devenea tot m ai activă, d u p ă succesele obţinute de P etru cel M are. O landa, Polonia, Im periul O tom an şi cel Spaniol se aflau în declin şi co nsituiau „verigile slabe” ale politicii europene, de care încercau s ă profite celelalte puteri. O landa, cu to ate că a creat u n m are im periu colonial în secolul al XVll-lea, îl pierde în secolul u rm ăto r din cauza teritoriului mic şi resu rselo r u m ane lim itate. Polonia, u n u l dintre cele m ai vechi state europene, in tră în regres şi este îm p ărţită în secolul al XVlll-lea între R usia, A ustria şi Prusia, p ierzându-şi id en titatea statală. De declinul econom ic şi politic al spaniolilor a u profitat francezii, englezii şi austriecii, care a u re strân s tre p ta t posesiunile continentale ale acesto ra la P eninsula lberică, red u cân d u -le şi din colonii. lm periul O tom an in tră şi el în faza de descreştere d u p ă u ltim a în ­ cercare n e reu şită de a cuceri V iena (1683). lm periul H absburgic, p rin T r a ta tu l d e la K a r lo w itz (1699), cucereşte T ransilvania, U ngaria, Podolia, M oreea şi D alm aţia. La 1 7 1 8 A ustria anexeaza B anatul, S erbia si O ltenia p rin P a ce a d e la P a ssa ro w itz. S lăbirea lm periului O tom an, n u m it „omul bolnav al Europei”, deschide aşa-n u m ita ch estiu n e o rien tală, adică problem a îm părţirii posesiunilor otom ane. În num ele principiului de echilibru statele europene n u doreau ca de pe u rm a d estrăm ării lm periului O tom an să profite u n singur s ta t (Rusia s a u A ustria). De aceea, puterile occidentale încercau să m enţină, pe cât de posibil, acest im periu. În să rap tu rile teritoriale n u p u te a u fi evitate. Războaiele ru so -tu rce ad u c otom anilor grele pierderi teritoriale: Crim eea şi spaţiul bugo-nistrean, prin care R usia se apropia de Ţ ara Moldovei. Teritoriile rom âneşti începeau s ă fie am eninţate. A ustria anexeaza B u covin a (1775), iar p rin T r a ta tu l d e la B u cu reşti (1812), ru şii anexează B a sa ra b ia . • Războiul de Şapte Ani (1756-1763) R iv a lită ţile dintre m arile puteri a u d u s la reevaluarea sistem ului de alianţe. A ustria şi F ran ţa încheie u n tra ta t în d rep ta t îm potriva Prusiei şi, respectiv, Angliei. O asem en ea tu rn u ră s-a n u m it rev o lu ţie d ip lo m a tic ă şi m archează o im p o rtan tă etap ă în politica europeană, d u cân d la declanşarea R ă zb o iu lu i d e Ş a p te A ni (1756-1763). P articu laritatea acestu i război co n sta în faptul că a depăşit h o ­ tarele continentului. Astfel, M area B ritanie lu p ta cu F ran ţa p en tru coloniile am ericane, precu m şi în lndia, A ustria lu p ta cu P rusia p e n tru Silezia şi cu F ran ţa p e n tru Ţările de Jo s, iar R usia încerca • 148 / Cap. VI. Relaţiile internaţionale în epoca modernă CURS să cucerească noi teritorii în regiunile baltice în detrim entul Prusiei. În schim b, M area B ritanie s-a aliat cu Prusia, constituind o forţă ce com bina cea m ai p u tern ică flotă cu cea m ai p u tern ică a rm a tă pe u scat. Cu toate acestea, Prusia, fiind ata c a tă din trei direcţii (Franţa din vest, A ustria din su d şi R usia din est), a fost înfrântă. S ituaţia s-a schim bat d u p ă ce noul ţa r al Rusiei, P etru a l IlI-lea, u n m are adm irator al lui Frederic cel M are, a oprit ofensiva şi i-a perm is acestu ia să-şi regrupeze forţele. Pacea în ch eiată la 1 7 6 3 restabileşte situ aţia de sta tu -q u o , toate teritoriile ocupate fiind retrocedate foştilor proprietari. În războiul din afara continentului Anglia reu şeşte să învingă F ranţa, care pierde India şi m ajoritatea coloniilor am ericane. M area B ritanie devine cea m ai m are p u tere colonială a lumii. • Influenţa Revoluţiei Franceze asupra relaţiilor internaţionale Revoluţia Franceză a d u s la crearea u n ei noi coaliţii europene. De d ata aceasta m onarhiile absolutiste au văzu t în ideile revoluţionare u n pericol p en tru ordinea lor. A ustria, Prusia, Anglia şi R usia au creat o coaliţie antifranceză, care s-a lovit în să de u n extraordinar spirit patriotic francez. P en tru a salva n a ţiu n ea de invazia străină, conducătorii revoluţiei au declarat în 1793 m obilizarea generală. T eam a de „exportul de rev o lu ţie” a obligat m onarhiile vecine să acţioneze energic. O invazie concertată (Spania în sud, Anglia din nord-vest, A ustria şi P rusia din est) a re u şit să destram e, pe u n tim p, elanul cuceritor al francezilor. Consolidarea cuceririlor revoluţionare şi venirea la p u tere a lui N apoleon au d u s F ran ţa la condiţia de hegem on în Europa. C u Revoluţia Franceză se p u n e cap ăt vechiului sistem de relaţii diplom atice tradiţionale, fondat pe alianţe dinastice, com binaţii m atrim oniale, b u n u l plac al m onarhilor. U nul din principiile revoluţiei este dreptul popoarelor să d isp u n ă de ele înseşi, care în p ra ctica relaţiilo r in te rn a ţio n a le a d a t "Jocuri la aer liber sau cei cinci fraţi". Napoleon împarte tronurile europene fraţilor şi cumnaţilor săi. Gravură de epocă n aştere principiului suveranităţii naţionale. Războaiele revoluţionare şi cele d u se de Napoleon au d u s cu sine la dezrădăcinarea vechilor rânduieli politice de tip feudal şi dinastic. • Consecinţele Congresului de la Viena Înfrângerea lui Napoleon a im pus soluţionarea problem ei restabilirii ordinii şi echilibrului in te rn aţio n al - sarcin i pe care treb u ia să le rezolve C ongresul d e la V ien a (1 nov. 1814-9 iun. 1815). Victoria a su p ra lui Napoleon a d u s la modificări teritoriale im portante, m enite să m en ţin ă viabil sistem u l de echilibru al puterilor. O p arte din statele germ ane mici au fost unificate în regate şi principate m ai m ari, iar vechile republici italiene au fost desfiinţate (Veneţia, Genova). Se produce o sim plificare a h ărţii politice europene, red u cân d u -se n u m ăru l de state. Astfel, din n u m ăru l total de 360 de state germ ane a u răm as 36 (Confederaţia G erm anică). Alte regiuni a u fost anexate la statele învingătoare. R usia obţine o b u n ă p arte din Polonia, Finlan d a este lu ată de la Suedia, iar B asarabia de la p rin cip a tu l m oldav (1812). P o p u laţia R usiei creşte de la 30 m ilioane locuitori în 1789 la 50 de m ilioane în 1815. P rusia se în d reap tă şi ea spre vest, ocupând m alul Rinului, strâm torând puternic F ran ţa învinsă. A ustria pierde regiunile din Ţările de J o s (Belgia), care devin u n regat independent, în schim b se pricopseşte cu vaste posesiuni în Italia şi cu G aliţia de la Polonia. Im periul O tom an pierde controlul a su p ra B asarabiei, d ar p ăstrează su zeran itatea asu p ra restu lu i Ţărilor Rom âne şi a Balcanilor. C ongresul de la Viena se în cu n u n ează cu în ­ cheierea Înţelegerii celor p a tru îm p ăraţi ai Rusiei, Austriei, Prusiei şi Angliei. S-a in stitu it sistem ul de conferinţe m enit să stabilească schim barea hotarelor europene. A ceastă înţelegere n u cuprindea doar ţările învingătoare, ci pe acele care su b sem n au la principiile R estauraţiei (art. 3). De aceea în 1818, la tra ta t a fost adm isă F ranţa, care, ca m an d atară a Sfintei Alianţei, a restabilit “ordinea” în Spania, Italia şi Belgia. Marele Congres de la Viena, 1815. Litografie color de F. Camp Diplomaţia europeană: de la raţiune de stat la echilibru european / 149 • DOSAR A W illia m R obertson, istoric scoţian din sec. X V III Niciun principe nu putea fi lăsat să fie mai puternic ca alţii, fără să fie îm piedicat de aceştia... Avantajele pe care le avea un stat trebuia să fie contrabalansate de altele, pentru a nu permite acestuia să se întărească într-atât ca această putere să devină fatală celorlaţi. N aţiunile europene în acea epocă erau ca o fam ilie mare. dre să D in Testam entul politic a l lui Richelieu In chestiunea de stat cel ce deţine puterea are deseori ptate, iar cel slab nu se poate decât cu dificultate feri cadă în greşeală în opinia m ajorităţii lum ii. E C onvenţia cu p riv ire la acţiu n ile com une a le Rusiei şi A n g liei îm p o triv a Franţei Persoanele care exercită puterea executivă în Franţa, după ce şi-au condus patria la o cum plită disperare, au luat faţă de puterile europene măsuri pe cât de nedrepte, pe atât de ofensatoare, călăuzindu-se de reguli incom patibile cu siguranţa şi liniştea tuturor statelor independente şi chiar cu însăşi existenţa vreunei ordini publice. Iar în prezent aceste persoane s-au făcut culpabile de atac nedrept şi insultător, declarând em bargo tuturor vaselor ruse şi britanice din porturile franceze, atac însoţit de declaraţii de război la adresa Maiestăţii Sale Britanice şi a aliatului acesteia, Republica Provinciilor Unite. In consecinţă, Maiestatea Sa îm păratul întregii Rusii şi Regele M arii Britanii s-au văzut datori să se înţeleagă în privinţa m ăsurilor necesare pentru stăvilirea pericolului ce decurge din aceste reguli, din aceste acţiuni şi com portare ce am eninţă întreaga Europă... Londra, 1793 I Pe ce bază se stabileau relaţiile diplomatice intre diferite state? Puteau ele servi drept criterii pentru menţinerea păcii şi a bunelor relaţii dintre state? Congresul de la Viena. Tablou de Jean-Baptiste Isabey jD ^Charles-M aurice de Talleyrand (1754-1838) Unul dintre cei mai iluştri diplom aţi francezi. Ca episcop de A u tu n , a fost ales deputat în Statele G enerale, unde a propus legea privind separarea bisericii de stat. La 1791 părăseşte biserica şi este num it am basador al Franţei la Londra. Participă la lovitura de stat care-l aduce la putere pe Napoleon, fiind numit de acesta m in istru de externe (1799-1807). înţelegând că politica lui Napoleon devine aventuroasă, îşi dă demisia înaintea sem nării Tratatului de la Tilsit. A avut curajul să-l critice pe Napoleon pentru aplicarea abuzivă a forţei, spunându-i că poţi face orice cu baionetele, num ai că pe ele este incom od de şezut, referindu-se la tron. Intrat în relaţii cu aliaţii, duce intrigi pentru detronarea lui Buonaparte în 1814, devenind şeful guvernului provizoriu, care îi va restabili în Franţa pe Burboni. Ca ministru de externe, a reprezentat Franţa la Congresul de la Viena, unde a contribuit la readucerea ei în clubul m arilor puteri. Talleyraynd nu a fost un model al m oralităţii (era avid de bani; avea un copil nelegitim - m arele pictor francez Eugene Delacroix), dar a fost un patriot al ţării sale, servindu-i interesele pe plan diplom atic, indiferent de regim. I Numeşte calităţile ilustrului diplom at francez. Compară cu alte personalităţi ale timpului şi din epoca contemporană. I K lem ens von M ettern ich despre Congresul de la V ie n a Klement M etternich, unul dintre fo n d a to rii sistem ului c o n ce rtu lu i e u ro p e a n , d is ­ tingea trei tipu ri de întâlniri menite să soluţioneze relaţiile internaţionale: 1) congresele la care participau şefii statelor şi guvernelor. Cele mai im portante au fost C ongresul de la Troppau (1820), Laibach (Ljubljana) (1821), Paris (1856) şi Berlin (1878); 2) conferinţele ţinute între am basadorii statelor m arilor puteri, cu discuţii oficiale şi protocolare. Aachen (1818), Londra (1830); 3) reuniunile oficiale dintre am basadori, dar fără protocol şi redactări oficiale. I Comentează fraza lui Frederic cel Mare, rege al Prusiei: „Legea fundamentală a puterii este principiul extinderii teritoriale”. • 150 / Cap. VI. Relaţiile internaţionale în epoca modernă STUDIU DE CAZ Împărţirile Poloniei D esfiinţarea U niunii Polono-Lituaniene s-a d ato rat anarhiei politice p rin care a tre c u t s ta tu l n o b iliar polonez în a d o u a ju m ă ta te a secolului al XVHI-lea. Încercările de reform e m enite să în tărească sta tu l a u fost considerate de vecini drept o am eninţare la ad resa intereselor lor. P rim a îm p ă rţire a P olon iei. În u rm a u n ei răscoale poloneze în 1768-1772, în frâ n tă de tru p ele ru se şti, se p ro d u ce p rim a îm părţire a Poloniei, conform T ratatu lu i de la Viena (9 februarie 1772). Astfel, R usia in tra în posesia un ei p ărţi a Livoniei şi a Bielorusiei. P rusia lu a W arm ia şi P rusia A puseană p ân ă la Netze şi unele districte din Polonia Mare. A ustria ocupă o p arte a Poloniei Mici, u n ele ţin u tu ri din C racovia (dar fără o raşu l Cracovia), Sandom iul şi Galiţia. A d o u a îm p ă rţire . Influenţată de ideile Revoluţiei Franceze, Polonia ad o p tă în 1793 u n a dintre cele m ai liberale constituţii la acea vreme, fapt care, pe valul acţiunilor contrarevoluţionare, a d u s la o n o u ă invazie ru so -p ru sacă, u rm a tă de a do u a p artajare a Poloniei. P ru sia o b ţin ea re stu l Poloniei M ari, R u sia re stu l Bielorusiei şi teritoriile u crain en e de pe m alul drept al Niprului. A tr e ia îm p ă rţire . În 1794 s-a d eclan şat o răscoală poloneză. R eprim area ei a ad u s d u p ă sine a treia p artajare şi desfiinţarea definitivă a statu lu i polonez. R usia includea Bielorusia, U craina şi Letonia la est de r. Bug; P ru sia a că p ătat Polonia M are şi Mazovia cu Varşovia, iar A ustria a o b ţinut Polonia Mică, în tre Visla şi Bug, şi oraşele Lublin şi Cracovia. S ta tu l p o lo n a fo st re s ta b ilit a b ia d u p ă P rim u l R ăzboi Mondial. Europa Centrală (1815-1856) EVALUARE 1. D escrie în 3-4 propoziţii situ aţia in tern aţio n ală la în cep u tu l epocii m oderne. 2. D eterm ină 3-5 schim bări în relaţiile international din sec. XVH-XVin, care a u in flu en ţat crearea sistem ului de alianţe. 3. A nalizează relaţiile dintre statele din E uropa p â n ă şi d u p ă Revoluţia Franceză. Precizează 2-4 schim bări. Explică de ce m ajoritatea statelor n u su sţin e au idealurile revoluţionare ale francezilor. 4. Localizează pe h a rtă schim bările teritoriale din E u ro p a care a u av u t loc d u p ă C ongresul de la Viena. 5. Scrie u n m ini-eseu pe tem a „Valorile diplom aţiei - valorile poporului”. Propune u n plan al m inieseului. ”Tortul regal". Alegorie despre prima împărţire a Poloniei, 1772. Gravura, sec. al XVIII-lea I Localizează pe hartă teritoriul Poloniei dezmembrat de cele trei mari puteri: Imperiul Austriac, Imperiul Rus şi Regatul Prusiei. Diplomaţia europeană: de la raţiune de stat la echilibru european / 1