joi, 15 iulie 2021

Promovarea personală

 Asemenea unui vultur, şi un om, chiar dacă a fost învăţat să se considere altceva decît este în realitate, poate reînvăţa cine este cu adevărat, poate lua decizii conforme cu natura sa, poate deveni un învingător.” James Aggrey Pentru a fi apreciaţi la justa valoare, noi trebuie să le comunicăm celor din jur despre calităţile, competenţele şi experienţa noastră într-un mod adecvat şi corect. Acest lucru îl putem face prin intermediul comunicării asertive, CV-ului, cărţii de vizită, blogului etc. ■II Ştiu, vreau sa ştiu H I S tudiez: învăţ sa ştiu Necesitatea promovării personale. Oportunităţile admiterii la studii, obţinerea unei burse, angajarea într-un serviciu, şansele pentru o carieră de succes şi implicarea în diverse proiecte reprezintă obiective ale unei persoane. Fiind conştient de calităţile sale, fiecare individ este uneori dezamăgit de faptul că ceilalţi nu îl observă şi nu îl apreciază. De aceea este necesar ca el să îşi aprecieze competenţele şi calităţile profesionale, personale şi intelectuale la justa lor valoare şi să întreprindă acţiuni ca un potenţial angajator, coleg etc. Comunicarea asertivă reprezintă o primă cale spre succes, spre schimbarea opiniei celor din jur despre sine, fiind, totodată, cea mai eficientă modalitate de 102 soluţionare a problemelor interpersonale. Comunicarea directă şi sinceră permite recepţionarea mesajelor fără blocaje şi distorsiuni, ceea ce menţine şi îmbunătăţeşte relaţiile cu ceilalţi. Asertivitatea înseamnă cunoaşterea nevoilor personale, confruntare şi curaj. Deşi pentru unii a fi asertiv este greu, iar pentru alţii - uşor, un lucru e cert: asertivitatea necesită foarte multă practică. Obiectivul asertivităţii nu e să învingi, ci să rezolvi problemele şi să obţii cît mai multe rezultate. Pentru a adopta un stil asertiv, sînt necesare trei elemente fundamentale: conştiinţa de sine (pentru recunoaşterea emoţiilor înainte de a le exprima), controlul impulsurilor (pentru exprimarea dezaprobării sau supărării într-o manieră potrivită) şi capacitatea de susţinere a drepturilor sau credinţelor profunde, respectînd, în acelaşi timp, punctele de vedere ale celuilalt. Dezvoltarea personală şi ghidarea în carieră ■II Exersez: învăţ sa fiu Promovarea im aginii proprii. Pe lîngă deţinerea unor competenţe profesionale, a unei comunicări asertive etc., o cale importantă spre succes o constituie promovarea corectă a imaginii personale. Aceasta poate fi făcută cu ajutorul cîtorva instrumente simple, şi anume: 1. CV-ul - care trebuie actualizat permanent, transmiţînd astfel cine eşti şi ceea ce ştii. 2. Cartea de vizită - care este un element clasic de prezentare ce te ajută să stabileşti contacte. 3. Portofoliul online - care reprezintă o metodă sigură de a dovedi cunoştinţele şi abilităţile tale într-un domeniu de activitate. 4. Reţelele sociale LinkedIn, Facebook, Twitter etc. - care te pot ajuta la promovarea imaginii proprii. Creează-ţi un cont şi completează-l cu informaţii, dar fără a-l transforma în CV; stabileşte relaţii cu profesionişti din domenii de activitate conexe; fii un membru activ. H I Util şi practic 6 paşi de a aborda asertiv situaţiile inconfortabile: 1. Începe cu un acord. Dacă e foarte probabil ca discuţia să se termine cu un dezacord, începe prin a vorbi cu interlocutorul despre ceea ce agreezi. 2. Roagă-l pe interlocutor să te ajute să îi înţelegi punctul de vedere. 3. Rezistă tentaţiei de a-ţi pregăti răspunsul în timp ce asculţi. Foloseşte-ţi abilităţile de autocontrol pentru a-ţi opri monologul interior şi concentrează-ţi întreaga atenţie asupra interlocutorului. 4. Ajută-l pe celălalt să îţi înţeleagă punctul de vedere. 5. Încheie conversaţia. Încearcă din nou să găseşti un punct comun, explicînd că fiecare a înţeles punctul de vedere al interlocutorului, şi aceasta vă va ajuta în viitor. 6. Ţine legătura cu interlocutorul. Verifică cum reacţionează celălalt în comunicarea cu tine. În funcţie de cît de bine ştii să porţi o discuţie incomodă, poţi consolida o relaţie importantă cu cineva cu puncte de vedere contrare. ■ Exersează paşii de comunicare asertivă în relaţiile cu familia, colegii, profesorii. Capitolul 4 103 Capitolul 4 Dezvoltarea personală şi ghidarea în carieră ■ Elaborează un CV şi o carte de vizită. ■ Deschide un cont nou pe o reţea socială şi utilizează-l pentru a te informa şi a comunica despre profesia pe care doreşti să o posezi. Nume, prenume Specialist V IH numetompame. md numeQnumecompanie. md H I Util şi practic Întrebări ce pot fi adresate în cadrul unui interviu de angajare: • Cum se numeşte compania la care aţi activat şi ce funcţie aţi deţinut? • Care sînt aşteptările dumneavoastră pentru această funcţie şi în ce măsură au fost ele îndeplinite? • Ce v-a plăcut şi ce v-a displăcut la locurile de muncă anterioare? • Care a fost cea mai mare/ mică satisfacţie? • Ce probleme aţi întîlnit la locul de muncă? • Aţi avut vreodată situaţii conflictuale în colaborarea cu un manager? • De ce doriţi să vă schimbaţi locul de muncă? • De ce aţi demisionat? 5. Aspectul plăcut. Indiferent de domeniul în care activezi sau de cît de mult interacţionezi, tu trebuie să fii prezentabil. Aspectul fizic este prima impresie pe care o laşi. 6. Blogul - care este un mod eficient de a te prezenta atît ca profesionist, cît şi ca membru al comunităţii. În cadrul lui poţi posta articole, portofolii etc. 7. Adresa de e-mail, semnătura - care trebuie să aibă ceva comun cu prenumele şi numele tău. Utilizînd aceste instrumente, este deosebit de important să fii tu însuţi, să pui în valoare calităţile şi competenţele pe care le deţii şi fii sigur că oamenii te vor aprecia. Interviul de angajare. Numărul redus de locuri de muncă vacante pe piaţa muncii, precum şi concurenţa acerbă fac astăzi din obţinerea unui job o misiune grea. În realitate, deşi pentru un post se primesc sute sau chiar mii de CV-uri, puţini sînt chemaţi la interviu, dar şi mai puţini îl trec. „Cum trebuie să mă îmbrac?”, „Ce trebuie să spun şi, mai ales, să nu spun la un interviu de angajare?” sînt întrebările care îl frămîntă pe orice candidat. Odată ce a fost invitat la un interviu, candidatul trebuie să ţină cont de următoarele sfaturi: 1. să îşi aleagă o ţinută neutră, fără stridenţe vestimentare, de machiaj sau de parfum, care ar putea muta atenţia angajatorului de la discursul candidatului; 2. să rămînă în sfera discuţiei propuse de intervievator, să se exprime clar şi concis, cu exemple relevante, şi să pună accent pe realizări, obiective şi motivaţie, dar şi pe modul în care acestea se potrivesc cu ceea ce caută angajatorul. De asemenea, este important să menţioneze şi ce nu a mers bine la jobul anterior, fără a denigra însă organizaţia respectivă sau o anumită persoană; 3. să spună adevărul, căci, potrivit specialiştilor, un candidat care e prins minţind îşi pierde orice urmă de credibilitate şi poate fi respins chiar dacă teoretic el îndeplineşte cerinţele de bază din anunţul de recrutare. De asemenea, candidatul trebuie să evite întrebările privind salariul, întrucît ar putea 104 Dezvoltarea personală şi ghidarea în carieră Capitolul 4 da impresia că orice decizie pe care o vor lua ţine de partea financiară; 4. să fie rezervat în ceea ce priveşte informaţiile confidenţiale sau cele despre foştii colegi sau angajatori, deoarece s-ar putea să prezinte neîncredere; 5. să exerseze acasă, simulînd un interviu, astfel încît să nu fie luat prin surprindere în faţa angajatorului. De asemenea, candidatul trebuie să se comporte natural, nici agresiv, nici indiferent, să fie conectat la discuţie şi să încerce să stabilească o relaţie pozitivă cu intervievatorul. H I Reflectez: am înVaţat 1. Scrie o comunicare de cinci propoziţii în care vei argumenta necesitatea comunicării asertive. 2 . Meditează asupra eficacităţii CV-ului, cărţii de vizită, blogului în relaţiile cu societatea. ■II. Raţionez • Studiază paginile web a cinci companii la care ţi-ar plăcea să lucrezi şi identifică specialiştii de care au nevoie acestea. Elaborează o listă de paşi pe care trebuie să-i întreprinzi pentru a ajunge să munceşti la una dintre companiile respective. Argumentează-ţi alegerea. • Lucrînd în grupuri de cîte trei persoane, alegeţi o companie, o întreprindere sau o instituţie la care aţi dori să activaţi. Distribuiţi rolurile de angajator şi doi candidaţi. Realizaţi cîte un interviu ce ar consta din zece întrebări şi zece răspunsuri posibile. ■ II Util şi practic Întrebări ce pot fi adresate în cadrul unui interviu de angajare: • Care este cea mai importantă calitate a dumneavoastră? • Care este punctul slab al dumneavoastră? • Descrieţi stilul dumneavoastră de muncă. • Cîte ore lucraţi de obicei? • Ce vă motivează? • Sînteţi o persoană care se automotivează? • Care sînt aşteptările dumneavoastră salariale? ■ Elaborează, împreună cu colegul de bancă, un dialog între angajator şi angajat (intervievator şi candidat). Înscenaţi dialogul în clasă. I ÎnVĂţ de la oameni de succes Benjamin Franklin, inventator, filosof, fizician, economist şi om politic american (care, în 1776, a elaborat, împreună cu Th. Jefferson şi J. Adams, Declaraţia de Independenţă a SUA): „Nu folosi trucuri ieftine - gîndeşte inocent şi corect, iar dacă vorbeşti, fă-o în cunoştinţă de cauză" ■ Comentează afirmaţia. 105 Capitolul 4 Dezvoltarea personală şi ghidarea în carieră Sfat Cetăţean competent H I Gîndesc critic Interviu de angajare Intervievatorul: Bună ziua, luaţi loc, vă rog, domnişoară Dana Popescu. Dana: Bună ziua, mulţumesc, îmi puteţi spune Dana. Intervievatorul: Am înţeles. Atunci, Dana, vorbiţi-mi puţin despre dumneavoastră, vă rog. Dana: Mă numesc Dana Popescu, am 27 de ani, sînt născută şi crescută la Chişinău, actualmente şomeră. Intervievatorul: Ce studii aveţi şi unde aţi mai lucrat? Dana: Sînt absolventă a Facultăţii de Turism Internaţional şi am lucrat timp de 3 ani într-o agenţie de turism. Intervievatorul: Care erau responsabilităţile dumneavoastră acolo şi ce s-a întîmplat cu firma? Dana: Eram agent de turism, interfaţa dintre firmă şi clienţii care veneau la agenţie. Eu trebuia să le prezint ofertele de vacanţă, să-i sfătuiesc şi, în final, să-i determin să aleagă un lucru. Firma a dat faliment din cauza crizei economice. Intervievatorul: Care sînt calificările dumneavoastră pentru postul de agent de vînzări şi de ce ar trebui să vă alegem? Dana: Înainte de toate, pot spune că am experienţă în lucrul cu publicul, vorbesc trei limbi străine (engleza, franceza, spaniola), am studii superioare şi cunoştinţe digitale. Vă pot aduce şi recomandări de la fostul şef. Intervievatorul: În ceea ce priveşte postul pentru care aţi trimis CV-ul şi scrisoarea de intenţie, vă pot spune că este un post de agent de vînzări într-o firmă de asigurări. Va trebui să vindeţi asigurări online, dar mai întîi veţi învăţa un program informatic necesar acestei funcţii. Cum vi se pare? Dana: Mi se pare interesant, ce program voi avea în cazul în care voi fi acceptată? Intervievatorul: Programul de funcţionare e de la 9.00 pînă la 16.30. Dana: Iar salariul? Intervievatorul: Veţi avea un salariu fix de 7 000 de lei, în funcţie de performanţe. Dana: Foarte bine, atunci pot spune că e un post destul de convenabil. Intervievatorul: Îţi vom telefona noi peste cîteva zile, după ce vom lua o decizie, e în regulă? Dana: Sigur, mulţumesc mult domnule, o zi bună vă doresc! Intervievatorul: Şi dumneavoastră, mulţumesc! http:// traduceri-dialoguri.blogspot.com ■ Apreciază corectitudinea comportamentului Danei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu