Musicalul

De la începuturile ei și pînă în prezent, genul operei a fost supus mereu transformărilor impuse de cerinţele timpurilor. Astfel, în secolul al XIX-lea a luat naștere o nouă formă a spectacolului de muzică și dans – musical (se pronunţă mĭuzicăl). Musicalul este o creaţie muzical-scenică, deseori comică, în care se îmbină diverse genuri și mijloace de expresie din muzica contemporană, coregrafi e, operetă și operă. Cel care a promovat pe larg genul musicalului a fost celebrul compozitor și dirijor american Leonard Bernstein. În lumea muzicală, de o popularitate imensă se bucură renumitul musical al compozitorului american Richard Rodgers, intitulat „Sunetul muzicii”, pe versurile lui Oscar Hammerstein și pe un libret scris de Howard Lindsay și Russel Crouse. Musicalul „Sunetul muzicii” este axat pe un subiect care povestește despre o tînără austriacă – Maria. În anii ’30 ai secolului trecut, ea a părăsit mănăstirea în care a fost educată pentru a fi de folos în instruirea muzicală a șapte copii rămași fără mamă. Eforturile Mariei au fost răsplătite prin cîștigarea Premiului Mare la Concursul Naţional al Cîntecului dinastiilor familiale din Austria.

Johann Strauss (fi ul) Opereta „Liliacul”

Unul dintre renumiţii reprezentanţi ai dinastiei de muzicieni Strauss – Johann Strauss (fi ul) –, numit „regele valsului”, este considerat și întemeietorul operetei dansante (cu ritmuri de vals, polcă, galop). Valsul este motivul de bază al operetelor sale. J. Strauss compune în anul 1874 opereta „Liliacul”, fi ind apreciată ca unul dintre cele mai strălucite exemple ale genului. Muzica compozitorului era inspirată de nuvela „Revelionul” scrisă de Henri Meilhac și Ludovic Halevy. Opereta „Liliacul”, deși o bijuterie muzicală, nu a fost imediat apreciată de public, dar în timp a devenit populară. „Liliacul” este o poveste despre o noapte de petrecere, o întîlnire între oameni dornici de a distra și de a fi distraţi. Acţiunea se desfășoară la Viena în castelul austriac Weinberg în ultima zi a anului 1870 și în noaptea de revelion 1870–1871. Celebra operetă „Liliacul” captivează spectatorul prin melodia fermecătoare, stihia dansantă, prin orchestraţie și prin caracteristicile muzicale ale personajelor. „Aria Adelei” reliefează talentul de excepţie al protagonistei care vrea să devină cîntăreaţă de operetă

Ciprian Porumbescu. Opereta „Crai nou”

Pe scena românească genul operetei a fost pus în valoare de Ciprian Porumbescu. Compoziţia muzicală „Crai nou” (scrisă în februarie 1882) a deschis drumul operetei în cultura muzicală românească. Drept urmare, opereta devine unul dintre cele mai preţuite genuri din muzica noastră clasică. Opereta „Crai nou” se bucură și astăzi de mare popularitate printre amatorii de gen. Muzicologul Horia Stanca consemnează în legătură cu talentul lui Ciprian Porumbescu: „Muzica ce a compus-o pentru «Crai nou» e vie, foarte plăcută și ne dovedește că a studiat cu multă diligenţă (sîrguinţă) operele compozitorilor moderni: Off enbach, Strauss, Suppé ș.a. Corurile sînt preafrumoase și pline de efect, o impresie plăcută fac și interpretările solo și duetele melodioase ale operetei...”

Opereta

Opereta (din it. operetta „operă de proporţii mici”) este o reprezentaţie teatrală acompaniată de orchestră. Pentru operetă este caracteristică alternarea numerelor muzicale și a celor de dans cu dialogurile vorbite, acestea fi ind reunite printr-o linie comună de subiect. Spre deosebire de cupletele din vodevil, numerele muzicale din operetă au o amploare și importanţă sporită. Însă ele nu se egalează în dramatism cu cele din muzica de operă. În operetă sînt prezente toate componentele operei, ele avînd un conţinut mai simplu, susţinut cu elemente de cîntec-dans. Momentul culminant al fi ecărei scene îl reprezintă, de regulă, un dans de largă popularitate din timpul și ţara respectivă. Acestea determină atmosfera muzicală a spectacolului în întregime. Opereta devine gen muzical de sine stătător prin anii ’50 ai secolului al XIX-lea, în Franţa. Această creaţie muzicală scenică are menirea de a distra publicul. Deci este un gen muzical de divertisment (cu caracter distractiv). Genul operetei a fost cultivat de o întreagă pleiadă de compozitori renumiţi: Jacques Off enbach (Franţa), Johann Strauss (fi ul) (Austria), Imre Kalman (Ungaria), Isaak Dunaevski (Rusia), Ciprian Porumbescu (România).  

Teodor Zgureanu Opera „Decebal”

Compozitorul Teodor Zgureanu a intrat în istoria culturii neamului prin originalitatea propriei creaţii. Activitatea sa este marcată de un număr impunător de lucrări diverse ca gen: 40 de coruri a capella, 20 de creaţii pentru cor, soliști și orchestră simfonică, lucrări de muzică de cameră vocală și instrumentală etc. Compozitorul s-a manifestat cu succes și în genul operei. Opera istorică „Decebal” de Teodor Zgureanu constituie cea mai reprezentativă creaţie naţională de gen. Prima prezentare a operei în faţa publicului a avut loc (în variantă de concert) în cadrul Festivalului Internaţional al Vedetelor de Operă și Balet „Invită Maria Bieșu”, anul 2002. După cum menţionau criticii și celebra Maria Bieșu: „...așa ceva Opera Naţională nu a mai văzut pînă acum”

Gioacchino Rossini Opera „Bărbierul din Sevilla”

Gioacchino Rossini, compozitor italian de operă, s-a bucurat de o faimă rar întîlnită în timpul vieţii. Aceasta se datorează frumuseţii melodiilor din creaţia sa. Totodată, compunea cu extremă ușurinţă lucrări muzicale dintre cele mai diverse. Bunăoară, în decurs de 17 ani oferă publicului 40 de opere cu variat caracter. Bărbierul din Sevilla este una dintre operele cele mai cunoscute ale lui Rossini. Libretul este scris după comedia cu același nume a dramaturgului francez Beaumarchais. Acţiunea se desfășoară în orașul Sevilla din Spania. Prinţul pe nume Almaviva este îndrăgostit de frumoasa Rosina. Ambii doresc să întemeieze o familie, dar le strică planurile pe neașteptate doctorul Bartolo – tutorele Rosinei, un bătrîn zgîrcit și hain, care nutrea aceleași speranţe faţă de ea. Intenţiile frumoase ale tinerilor și acţiunile lui Bartolo declanșează confl ictul. În rezolvarea acestuia se implică activ bărbierul, muzicianul, vrăciuitorul și meșterul la toate, Figaro, care face tot posibilul ca tinerii să fi e fericiţi. Opera a fost scrisă în mai puţin de două săptămîni. Comicul acestei opere este prezentat prin glumă, umor, ironie, satiră, provocînd rîsul. P.I. Ceaikovski a numit-o „perlă ... a muzicii italiene”. 

Wolfgang Amadeus Mozart. Opera „Nunta lui Figaro”

Supranumit „miracolul de la Salzburg”, Wolfgang Amadeus Mozart a fost cel mai mare muzician al vremii sale. Genialul compozitor austriac a fost un mare iubitor de teatru. Fiind un admirator al teatrului francez, a scris opera „Nunta lui Figaro” după subiectul comediei cu același nume a lui Pierre Beaumarchais. Această piesă, prin elementele comice și satirice, i-a trezit remarcabilului muzician rezonanţe adînci în sufl et. Premiera operei „Nunta lui Figaro” a avut loc la Viena, iar orchestra a fost dirijată de însuși Mozart. Chiar de la primele reprezentaţii opera a fost primită cu mult entuziasm de public. Capodopera muzicală se bucură de un mare succes pînă în prezent. Este opera cea mai desăvîrșită ca spectacol muzical, în care muzica și subiectul sînt într-o armonie perfectă. Biograful lui Mozart, Lange, scria despre „Nunta lui Figaro” că „este o lucrare scînteietoare, cu oameni reali, pe care muzica îi dezvăluie așa cum sînt – simpatici, orgolioși, capricioși, ambiţioși, iertători... – niște fi inţe umane aduse la viaţă de o gîndire muzicală neobișnuit de inventivă”