Sistemul nervos reprezintă un sistem complex
care coordonează activitatea vitală a organismului.
Organele sistemului nervos realizează două
funcții majore: reflexă și de conducere.
Funcția reflexă este asigurată de centrele nervoase
care primesc informația despre condițiile
mediului intern și extern, o analizează și elaborează
reacții de răspuns adecvate.
Funcția de conducere este îndeplinită de căile
nervoase de conducere, care aduc informația de la
receptorii interni și externi spre centrii nervoși și
de la aceștia spre organele efectoare.
Sistemul nervos al omului este format din
două componente structurale: sistemul nervos
central (SNC) și sistemul nervos periferic (SNP)
și două componente funcționale: sistemul nervos
somatic și sistemul nervos vegetativ (fig. 1.6).
Sistemul
nervos
periferic
(SNP)
Sistemul
nervos
vegetativ
Sistemul
nervos
central
(SNC)
Sistemul
nervos
somatic
SISTEMUL NERVOS
Fig. 1.6. Componentele sistemului nervos
Sistemul nervos central include
două organe distincte – encefalul și măduva spinării,
formate din țesut nervos care prezintă:
ü substanța cenușie, realizează funcții reflexe
și este formată din aglomerări de corpi celulari,
dendrite, axoni amielinici și celule gliale;
ü substanța albă are rol de conducere, fiind alcătuită
din axoni mielinici și celule gliale.
Funcționarea normală a encefalului și măduvei
spinării este asigurată de:
ü sistemul de suport și protecție format din
oasele scheletului, meninge și spațiul epidural;
ü lichidul cefalorahidian;
ü rețea de vase sangvine care asigură țesutul
nervos cu oxigen, substanțe nutritive și-l debarasează
de deșeuri metabolice.
Oasele craniului cerebral protejează encefalul, iar
pereții osoși ai canalului vertebral – măduva spinării.
La exterior, atît encefalul, cît și măduva spinării
sînt acoperite de trei membrane protectoare numite
meninge: dura mater, arahnoida şi pia mater.
Dura mater este membrana protectoare externă.
La nivelul encefalului ea aderă la oasele craniului
în regiunea bazei şi trimite septuri care separă
emisferele mari cerebrale şi cerebeloase. Pe traiectul
bolţii craniene dura mater este uşor detaşabilă,
facilitînd astfel formarea hematoamelor epidurale
în caz de traumatisme cu lezarea vaselor sangvine.
Dura mater rahidiană este o membrană conjunctivă
fibroasă, separată de peretele canalului
vertebral printr-un spaţiu epidural. Dura mater
rahidiană
are aspectul unui tub cilindric, care în
partea superioară
trece în dura mater encefalică.
Arahnoida reprezintă o membrană fină conjunctivă
cu aspect de pînză de păianjen. Între ea și
pia mater se află lichidul cefalorahidian.
Pia mater este o membrană ce aderă la suprafaţa
encefalului și măduvei spinării. Ea participă la
secreția lichidului cefalorahidian, are rol nutritiv și
de protecție mecanică.
Spațiul epidural este spatiul dintre dura mater
și peretele osos al craniului și canalului vertebral
cu rol de suport și protecție. Spațiul epidural rahidian
este ocupat de ţesut adipos, la nivelul căruia se
fac anesteziile rahidiene epidurale (injectarea unui
agent anestezic).
Lichidul cefalorahidian este o soluție limpede
care provine din plasma sangvină. El transportă
substanţele nutritive spre ţesutul nervos şi metaboliţii
de la ţesutul nervos. Are rol de protecție și
asigură echilibrul presiunii intracraniene.
Encefal
Nervi
SNP
SNC
Măduva
spinării
Ganglioni
nervoși
S I S T E M U L N E RVO S
12
Măduva spinării este localizată în canalul
vertebral, fiind mai scurtă decît acesta deoarece
coloana vertebrală în ontogeneză
se dezvoltă mai
repede decît măduva spinării. La omul matur
ajunge la înălțimea primei sau a celei de-a doua
vertebre lombare.
Diferența de lungime între
coloana vertebrală și măduva spinării cauzează
necorespunderea
spațială a regiunilor
acestora.
Configurația externă. Măduva spinării are aspectul
unui cordon turtit dorsoventral cu două
intumescențe: cervicală şi lombară. În legătură cu
activitatea mîinii ca organ de muncă, intumescenţa
cervicală este mai dezvoltată decît cea lombară.
Structura internă. Măduva spinării conține
cca 100 de milioane de neuroni care formează
substanța cenușie și substanța albă.
Substanţa cenuşie a măduvei spinării prezintă
două coloane verticale, care în secțiune transversală
au forma literei H sau a unui fluturaș. Fiecare
coloană are un corn anterior şi un corn posterior.
Coarnele anterioare sînt scurte şi îndepărtate de
suprafaţa măduvei, iar cele posterioare – subţiri şi
lungi. Funcţional, coarnele anterioare sînt motorii,
iar cele posterioare – senzitive (fig. 1.7).
Substanţa albă este dispusă la periferia măduvei
spinării, în jurul celei cenuşii. Ea este formată din
fascicule de fibre nervoase, care în funcţie de direcţia
de propagare a impulsului nervos se împart în:
ü căi nervoase ascendente, care merg spre encefal
(fibrele sensibilităţii);
ü căi nervoase descendente, care merg de la
encefal (fibrele motricităţii).
Encefalul este localizat în cutia craniană și
reprezintă o continuitate a măduvei spinării. El este
format din cca 100 miliarde de neuroni. Conexiunea
între măduva spinării și encefal este la nivelul osului
occipital. Encefalul prezintă trei regiuni morfologice:
creierul posterior, creierul mediu şi creierul anterior.
Creierul posterior este format din bulbul rahidian,
puntea Varolio şi cerebel (fig. 1.8).
Arahnoida
Pia mater
Corn posterior
Corn anterior
Dura mater
Fig. 1.7. Măduva spinării
Bulbul rahidian are configuraţia şi structura internă
foarte asemănătoare cu cea a măduvei spinării.
Substanţa cenuşie este localizată în centru, însă
nu mai formează două cordoane continue, ci nuclei
nervoși de la care pornesc nervii cranieni IX-XII.
Căile de conducere ale bulbului rahidian merg nu
doar ascendent și descendent, dar şi transversal
(încrucișat), ceea ce permite trecerea impulsurilor
nervoase de la partea dreaptă a corpului la emisfera
stîngă, de la partea stîngă a corpului la emisfera
dreaptă și viceversa.
Puntea Varolio are aspectul unei benzi în care
substanţa cenuşie formează nuclee de la care pornesc
nervii cranieni V – VIII.
Cerebelul este constituit din două emisfere
şi un segment îngust dispus între ele. La cerebel
substanţa albă este dispusă în centru, iar cea cenuşie
– la periferie, constituind scoarţa cerebeloasă,
care prezintă circumvoluţiuni înguste ce măresc
suprafaţa ei pîna la cca 850 cm2.
Creierul mediu (mezencefalul) este constituit
din substanța albă care formează căile de conducere
și substanța cenușie care include nuclei
nervoși ai nervului cranian III și IV (fig. 1.8).
Creierul anterior (creierul propriu-zis) este constituit
din diencefal şi telencefal (fig. 1.8).
Diencefalul se află sub emisferele cerebrale și
include: talamusul, metatalamusul, epitalamusul
și hipotalamusul care coordonează un șir de
funcții vitale ale organismului.
Telencefalul acoperă segmentele encefalice,
fiind constituit din: creierul olfactiv, nucleele bazale
(aglomerări de substanţă cenuşie localizată în
profunzimea emisferelor) și scoarţa cerebrală.
Scoarța cerebrală este formată din substanță
cenușie care include șase straturi de neuroni diferiți
ca formă, mărime și funcție. În corespundere cu
stratul de neuroni care prevalează, scoarța prezintă
cîteva zone funcționale, numite zone corticale.
Dura mater Arahnoida Pia mater
Meninge
Meninge Substanța
cenușie
Creierul
anterior
Creierul
posterior
Substanța
albă Telencefalul
Diencefalul
Mezencefalul
(Creierul mediu)
Măduva spinării
Cerebelul
Puntea
Varolio
Bulbul
rahidian
Fig. 1.8. Encefalul
S I S T E M U L N E RVO S
13
Sistemul nervos periferic este alcătuit
din nervi și ganglioni nervoși.
Nervii sînt formați din fibre nervoase
mielinice, ţesut conjunctiv, cu rol de izolator şi vase
sangvine, care le asigură cu O2, substanţe nutritive
şi înlătură deşeurile. În funcție de locul de origine ei
se împart în nervi spinali și nervi cranieni.
Nervii spinali au origine în măduva spinării şi
reprezintă căile de conducere a impulsului nervos
de la organele senzitive spre măduva spinării şi de
la măduva spinării spre organele efectoare. Fiecare
din cele 31 de perechi de nervi spinali constă din
două rădăcini nervoase (anterioară şi posterioară),
trunchi nervos şi ramuri nervoase (fig. 1.9).
Rădăcina anterioară este formată din axonii
neuronilor motori, ale căror corpuri şi dendrite se
află în substanţa cenuşie a măduvei spinării (fig. 1.9).
Rădăcina posterioară este alcătuită din prelungirile
şi corpul celular al neuronilor senzitivi.
Convenţional, rădăcina posterioară poate fi împărţită
în trei segmente ce diferă morfofuncţional:
ü axonii neuronilor senzitivi, care pătrund în
cornul posterior al substanţei cenuşii;
ü ganglionul senzitiv (spinal), format din corpurile
celulare ale neuronilor senzitivi;
ü dendritele neuronilor senzitivi, care pleacă
spre organele senzitive (fig. 1.9).
Trunchiul nervului se formează prin alăturarea
rădăcinii anterioare celei posterioare. De regulă, el
este scurt (cca 1 cm), iar după ce penetrează spaţiul
intervertebral se împarte în patru ramuri nervoase,
care se ramifică în limitele unei zone cutanate sau
musculare, împărţindu-le în arii (zone).
Cunoaşterea acestor arii este semnificativă în
procesul de diagnosticare a afecţiunilor nervilor.
Nervii spinali, din punct de vedere funcţional,
reprezintă un nerv mixt, constituit din fibre motorii
şi senzitive.
Nervii cranieni. Cutia craniană este străbătută
de 12 perechi de nervi simetrici senzitivi, motori şi
micşti, care pornesc de la encefal.
Ganglionii nervoşi reprezintă aglomerări de
corpi celulari, dendrite şi celule gliale. Ei asigură
conexiunea dintre diferite structuri ale sistemului
nervos, analiza intermediară a impulsurilor nervoase
şi coordonarea activităţii organelor interne.
Ganglionii nervoşi sînt clasificaţi în ganglioni
senzitivi şi ganglioni motori (fig. 1.10).
Ganglionii nervoşi senzitivi sînt localizaţi pe traiectul
rădăcinilor posterioare ale măduvei spinării
şi sînt constituiţi din corpii neuronilor senzitivi.
Ganglionii nervoşi motori includ corpii neuronilor
vegetativi prin care informaţia de la sistemul
nervos central este propagată spre organele interne.
În funcție de localizare ganglionii nervoși motori
formează trei tipuri (fig. 1.10):
ü ganglioni paravertebrali aranjați în două lanţuri
de ambele părţi ale coloanei vertebrale;
ü ganglioni prevertebrali localizaţi în apropierea
vaselor sangvine mari abdominale;
ü ganglioni terminali din pereții viscerali.
Ganglion senzitiv Rădăcină posterioară
Rădăcină
anterioară
Trunchi
nervos
Neuron
senzitiv
Neuron motor
Fig. 1.9. Structura nervului spinal
Ganglion prevertebral
Ganglion senzitiv
Ganglion
paravertebral
Fig. 1.10. Ganglioni nervoşi
5. Prezintă într-un tabel
deosebirile dintre nervii
spinali și cei cranieni.
6. Alcătuiește o schemă cu titlul:
„Structura morfologică a
encefalului”.
7. Identifică nervii, a căror
traumatism va cauza pierderea
capacităţii de deglutiţie.
1. Explică funcțiile sistemului
nervos al omului.
2. Numește părțile
componente ale SNC și SNP.
3. Descrie structurile de
protecție ale SNC.
4. Descrie morfologia și
funcția neuronilor care
formează rădăcinile
nervoase.
8. Analizează din punct de vedere
funcţional diferenţele dintre
diametrul transversal al regiunilor
măduvei spinării:
ü regiunea cervicală – 13–14 mm;
ü regiunea toracală – 10 mm;
ü regiunea lombară – 12 mm.
9. Explică urmările traumatismului
unui ganglion senzitiv
care coordonează activitatea vitală a organismului.
Organele sistemului nervos realizează două
funcții majore: reflexă și de conducere.
Funcția reflexă este asigurată de centrele nervoase
care primesc informația despre condițiile
mediului intern și extern, o analizează și elaborează
reacții de răspuns adecvate.
Funcția de conducere este îndeplinită de căile
nervoase de conducere, care aduc informația de la
receptorii interni și externi spre centrii nervoși și
de la aceștia spre organele efectoare.
Sistemul nervos al omului este format din
două componente structurale: sistemul nervos
central (SNC) și sistemul nervos periferic (SNP)
și două componente funcționale: sistemul nervos
somatic și sistemul nervos vegetativ (fig. 1.6).
Sistemul
nervos
periferic
(SNP)
Sistemul
nervos
vegetativ
Sistemul
nervos
central
(SNC)
Sistemul
nervos
somatic
SISTEMUL NERVOS
Fig. 1.6. Componentele sistemului nervos
Sistemul nervos central include
două organe distincte – encefalul și măduva spinării,
formate din țesut nervos care prezintă:
ü substanța cenușie, realizează funcții reflexe
și este formată din aglomerări de corpi celulari,
dendrite, axoni amielinici și celule gliale;
ü substanța albă are rol de conducere, fiind alcătuită
din axoni mielinici și celule gliale.
Funcționarea normală a encefalului și măduvei
spinării este asigurată de:
ü sistemul de suport și protecție format din
oasele scheletului, meninge și spațiul epidural;
ü lichidul cefalorahidian;
ü rețea de vase sangvine care asigură țesutul
nervos cu oxigen, substanțe nutritive și-l debarasează
de deșeuri metabolice.
Oasele craniului cerebral protejează encefalul, iar
pereții osoși ai canalului vertebral – măduva spinării.
La exterior, atît encefalul, cît și măduva spinării
sînt acoperite de trei membrane protectoare numite
meninge: dura mater, arahnoida şi pia mater.
Dura mater este membrana protectoare externă.
La nivelul encefalului ea aderă la oasele craniului
în regiunea bazei şi trimite septuri care separă
emisferele mari cerebrale şi cerebeloase. Pe traiectul
bolţii craniene dura mater este uşor detaşabilă,
facilitînd astfel formarea hematoamelor epidurale
în caz de traumatisme cu lezarea vaselor sangvine.
Dura mater rahidiană este o membrană conjunctivă
fibroasă, separată de peretele canalului
vertebral printr-un spaţiu epidural. Dura mater
rahidiană
are aspectul unui tub cilindric, care în
partea superioară
trece în dura mater encefalică.
Arahnoida reprezintă o membrană fină conjunctivă
cu aspect de pînză de păianjen. Între ea și
pia mater se află lichidul cefalorahidian.
Pia mater este o membrană ce aderă la suprafaţa
encefalului și măduvei spinării. Ea participă la
secreția lichidului cefalorahidian, are rol nutritiv și
de protecție mecanică.
Spațiul epidural este spatiul dintre dura mater
și peretele osos al craniului și canalului vertebral
cu rol de suport și protecție. Spațiul epidural rahidian
este ocupat de ţesut adipos, la nivelul căruia se
fac anesteziile rahidiene epidurale (injectarea unui
agent anestezic).
Lichidul cefalorahidian este o soluție limpede
care provine din plasma sangvină. El transportă
substanţele nutritive spre ţesutul nervos şi metaboliţii
de la ţesutul nervos. Are rol de protecție și
asigură echilibrul presiunii intracraniene.
Encefal
Nervi
SNP
SNC
Măduva
spinării
Ganglioni
nervoși
S I S T E M U L N E RVO S
12
Măduva spinării este localizată în canalul
vertebral, fiind mai scurtă decît acesta deoarece
coloana vertebrală în ontogeneză
se dezvoltă mai
repede decît măduva spinării. La omul matur
ajunge la înălțimea primei sau a celei de-a doua
vertebre lombare.
Diferența de lungime între
coloana vertebrală și măduva spinării cauzează
necorespunderea
spațială a regiunilor
acestora.
Configurația externă. Măduva spinării are aspectul
unui cordon turtit dorsoventral cu două
intumescențe: cervicală şi lombară. În legătură cu
activitatea mîinii ca organ de muncă, intumescenţa
cervicală este mai dezvoltată decît cea lombară.
Structura internă. Măduva spinării conține
cca 100 de milioane de neuroni care formează
substanța cenușie și substanța albă.
Substanţa cenuşie a măduvei spinării prezintă
două coloane verticale, care în secțiune transversală
au forma literei H sau a unui fluturaș. Fiecare
coloană are un corn anterior şi un corn posterior.
Coarnele anterioare sînt scurte şi îndepărtate de
suprafaţa măduvei, iar cele posterioare – subţiri şi
lungi. Funcţional, coarnele anterioare sînt motorii,
iar cele posterioare – senzitive (fig. 1.7).
Substanţa albă este dispusă la periferia măduvei
spinării, în jurul celei cenuşii. Ea este formată din
fascicule de fibre nervoase, care în funcţie de direcţia
de propagare a impulsului nervos se împart în:
ü căi nervoase ascendente, care merg spre encefal
(fibrele sensibilităţii);
ü căi nervoase descendente, care merg de la
encefal (fibrele motricităţii).
Encefalul este localizat în cutia craniană și
reprezintă o continuitate a măduvei spinării. El este
format din cca 100 miliarde de neuroni. Conexiunea
între măduva spinării și encefal este la nivelul osului
occipital. Encefalul prezintă trei regiuni morfologice:
creierul posterior, creierul mediu şi creierul anterior.
Creierul posterior este format din bulbul rahidian,
puntea Varolio şi cerebel (fig. 1.8).
Arahnoida
Pia mater
Corn posterior
Corn anterior
Dura mater
Fig. 1.7. Măduva spinării
Bulbul rahidian are configuraţia şi structura internă
foarte asemănătoare cu cea a măduvei spinării.
Substanţa cenuşie este localizată în centru, însă
nu mai formează două cordoane continue, ci nuclei
nervoși de la care pornesc nervii cranieni IX-XII.
Căile de conducere ale bulbului rahidian merg nu
doar ascendent și descendent, dar şi transversal
(încrucișat), ceea ce permite trecerea impulsurilor
nervoase de la partea dreaptă a corpului la emisfera
stîngă, de la partea stîngă a corpului la emisfera
dreaptă și viceversa.
Puntea Varolio are aspectul unei benzi în care
substanţa cenuşie formează nuclee de la care pornesc
nervii cranieni V – VIII.
Cerebelul este constituit din două emisfere
şi un segment îngust dispus între ele. La cerebel
substanţa albă este dispusă în centru, iar cea cenuşie
– la periferie, constituind scoarţa cerebeloasă,
care prezintă circumvoluţiuni înguste ce măresc
suprafaţa ei pîna la cca 850 cm2.
Creierul mediu (mezencefalul) este constituit
din substanța albă care formează căile de conducere
și substanța cenușie care include nuclei
nervoși ai nervului cranian III și IV (fig. 1.8).
Creierul anterior (creierul propriu-zis) este constituit
din diencefal şi telencefal (fig. 1.8).
Diencefalul se află sub emisferele cerebrale și
include: talamusul, metatalamusul, epitalamusul
și hipotalamusul care coordonează un șir de
funcții vitale ale organismului.
Telencefalul acoperă segmentele encefalice,
fiind constituit din: creierul olfactiv, nucleele bazale
(aglomerări de substanţă cenuşie localizată în
profunzimea emisferelor) și scoarţa cerebrală.
Scoarța cerebrală este formată din substanță
cenușie care include șase straturi de neuroni diferiți
ca formă, mărime și funcție. În corespundere cu
stratul de neuroni care prevalează, scoarța prezintă
cîteva zone funcționale, numite zone corticale.
Dura mater Arahnoida Pia mater
Meninge
Meninge Substanța
cenușie
Creierul
anterior
Creierul
posterior
Substanța
albă Telencefalul
Diencefalul
Mezencefalul
(Creierul mediu)
Măduva spinării
Cerebelul
Puntea
Varolio
Bulbul
rahidian
Fig. 1.8. Encefalul
S I S T E M U L N E RVO S
13
Sistemul nervos periferic este alcătuit
din nervi și ganglioni nervoși.
Nervii sînt formați din fibre nervoase
mielinice, ţesut conjunctiv, cu rol de izolator şi vase
sangvine, care le asigură cu O2, substanţe nutritive
şi înlătură deşeurile. În funcție de locul de origine ei
se împart în nervi spinali și nervi cranieni.
Nervii spinali au origine în măduva spinării şi
reprezintă căile de conducere a impulsului nervos
de la organele senzitive spre măduva spinării şi de
la măduva spinării spre organele efectoare. Fiecare
din cele 31 de perechi de nervi spinali constă din
două rădăcini nervoase (anterioară şi posterioară),
trunchi nervos şi ramuri nervoase (fig. 1.9).
Rădăcina anterioară este formată din axonii
neuronilor motori, ale căror corpuri şi dendrite se
află în substanţa cenuşie a măduvei spinării (fig. 1.9).
Rădăcina posterioară este alcătuită din prelungirile
şi corpul celular al neuronilor senzitivi.
Convenţional, rădăcina posterioară poate fi împărţită
în trei segmente ce diferă morfofuncţional:
ü axonii neuronilor senzitivi, care pătrund în
cornul posterior al substanţei cenuşii;
ü ganglionul senzitiv (spinal), format din corpurile
celulare ale neuronilor senzitivi;
ü dendritele neuronilor senzitivi, care pleacă
spre organele senzitive (fig. 1.9).
Trunchiul nervului se formează prin alăturarea
rădăcinii anterioare celei posterioare. De regulă, el
este scurt (cca 1 cm), iar după ce penetrează spaţiul
intervertebral se împarte în patru ramuri nervoase,
care se ramifică în limitele unei zone cutanate sau
musculare, împărţindu-le în arii (zone).
Cunoaşterea acestor arii este semnificativă în
procesul de diagnosticare a afecţiunilor nervilor.
Nervii spinali, din punct de vedere funcţional,
reprezintă un nerv mixt, constituit din fibre motorii
şi senzitive.
Nervii cranieni. Cutia craniană este străbătută
de 12 perechi de nervi simetrici senzitivi, motori şi
micşti, care pornesc de la encefal.
Ganglionii nervoşi reprezintă aglomerări de
corpi celulari, dendrite şi celule gliale. Ei asigură
conexiunea dintre diferite structuri ale sistemului
nervos, analiza intermediară a impulsurilor nervoase
şi coordonarea activităţii organelor interne.
Ganglionii nervoşi sînt clasificaţi în ganglioni
senzitivi şi ganglioni motori (fig. 1.10).
Ganglionii nervoşi senzitivi sînt localizaţi pe traiectul
rădăcinilor posterioare ale măduvei spinării
şi sînt constituiţi din corpii neuronilor senzitivi.
Ganglionii nervoşi motori includ corpii neuronilor
vegetativi prin care informaţia de la sistemul
nervos central este propagată spre organele interne.
În funcție de localizare ganglionii nervoși motori
formează trei tipuri (fig. 1.10):
ü ganglioni paravertebrali aranjați în două lanţuri
de ambele părţi ale coloanei vertebrale;
ü ganglioni prevertebrali localizaţi în apropierea
vaselor sangvine mari abdominale;
ü ganglioni terminali din pereții viscerali.
Ganglion senzitiv Rădăcină posterioară
Rădăcină
anterioară
Trunchi
nervos
Neuron
senzitiv
Neuron motor
Fig. 1.9. Structura nervului spinal
Ganglion prevertebral
Ganglion senzitiv
Ganglion
paravertebral
Fig. 1.10. Ganglioni nervoşi
5. Prezintă într-un tabel
deosebirile dintre nervii
spinali și cei cranieni.
6. Alcătuiește o schemă cu titlul:
„Structura morfologică a
encefalului”.
7. Identifică nervii, a căror
traumatism va cauza pierderea
capacităţii de deglutiţie.
1. Explică funcțiile sistemului
nervos al omului.
2. Numește părțile
componente ale SNC și SNP.
3. Descrie structurile de
protecție ale SNC.
4. Descrie morfologia și
funcția neuronilor care
formează rădăcinile
nervoase.
8. Analizează din punct de vedere
funcţional diferenţele dintre
diametrul transversal al regiunilor
măduvei spinării:
ü regiunea cervicală – 13–14 mm;
ü regiunea toracală – 10 mm;
ü regiunea lombară – 12 mm.
9. Explică urmările traumatismului
unui ganglion senzitiv
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu