FUNCŢIA REFLEXĂ ŞI DE CONDUCERE
A SISTEMULUI NERVOS
6 §
Echilibrul
hidric
Termoreglare Comportamentul
nutriţional
Activitatea
vezicii urinare
Accelerarea
cardiacă şi
vasoconstricţia
Reducerea
activităţii
cardiace
Centrul respirator
Centrul
respirator
secundar
Fig. 1.15. Funcţii vitale ale centrilor nervoşi
encefalici
S I S T E M U L N E RVO S
22
ü Unii centri hipotalamici asigură echilibrul
hidric, coordonînd secreţia hormonului antidiuretic
de către lobul posterior al hipofizei. Lezarea
lor duce la apariţia diabetului insipid (eliminarea
excesivă a apei şi senzaţia permanentă de sete).
ü În hipotalamus se află centrul foamei.
Lezarea lui provoacă obezitatea.
ü Hipotalamusul întreţine tonusul scoarţei
cerebrale prin excitaţiile care vin de la analizatorii
senzoriali (optic, acustic şi olfactiv) sau prin excitaţii
senzitive exteroreceptive şi propioreceptive.
În aşa mod, centrii hipotalamici menţin starea de
veghe, iar înlăturarea lor duce la micşorarea tonusului
scoarţei cerebrale şi provoacă somnul.
ü Hipotalamusul protejează organismul
uman
de supraîncălzire şi de răcire. La creşterea temperaturii
mediului extern se produce vasodilatarea
cutanată, sporeşte transpiraţia şi respiraţia. La
scăderea temperaturii mediului extern are loc
vasoconstricţia, ridicarea firelor de păr, se produc
frisoane şi se reduce intensitatea respiraţiei.
Telencefalul (creierul olfactiv, nucleii bazali şi
scoarţa cerebrală) este specializat în realizarea funcţiilor,
care au semnificaţie vitală pentru organism.
Creierul olfactiv formează simţul mirosului
şi a funcţiilor vegetativ-olfactive legate de acesta
(modificări respiratorii, modificări ale mişcărilor stomacului,
ale tensiunii arteriale, mişcări de lingere, de
masticaţie, deglutiţie, salivaţie, micţiune).
Nucleii bazali coordonează mişcările involuntare
(mimica feţei în procesul vorbirii).
Scoarţa cerebrală îndeplineşte funcţii senzoriale
şi senzitive, motorii, psihice etc. localizate în
diferite zone corticale (fig. 1.16).
Funcţia senzorială este realizată la nivelul zonelor
corticale olfactivă, gustativă, vizuală, auditivă,
care recepţionează excitaţiile corespunzătoare
de la organele de simţ. La nivelul acestor zone
excitaţiile sînt analizate şi transformate în senzaţii
gustative, vizuale, auditive, olfactive, tactile etc.
Funcţia senzitivă este asigurată de zone corticale
care recepţionează excitaţiile tactile de
durere, temperatură şi mioartrokinetice. Proiecţia
corticală a excitaţiilor senzitive schematic poate fi
identificată cu un om – homunculus senzitiv.
Funcţia motorie a zonelor corticale constă în
reglarea motilităţii voluntare rapidă, precisă şi
coordonată a musculaturii scheletice din partea
opusă a corpului. Reprezentarea corticală a zonei
motorii – homunculus motor.
Funcţia psihică este realizată de zonele asociative,
care asigură conexiunea dintre diferite zone
corticale.
ü Zonele asociative motorii dirijează mişcările
învăţate în cursul vieţii. Ca exemplu pot servi:
zona asociativă a vorbirii şi zona asociativă a scrisului,
care se formează prin educaţie.
ü Zona asociativă a vorbirii coordonează mişcările
de pronunţie a cuvintelor şi le face să se succeadă
într-o anumită ordine. Dacă aceasă zonă este lezată,
individul, deși înțelege tot, nu mai poate vorbi.
Această stare se numeşte afazie.
Lobul
frontal
Zone
asociative
prefrontale
Coordonarea
informaţiei spre
zonele asociative
Zonele asociative auditive
Lobul temporal
Zonele auditive
Auzul
Văzul
Zonele asociative
vizuale
Zonele vizuale
Lobul occipital
Excitaţii de la piele,
sistemul locomotor,
viscere
Zonele senzitive principale
Lobul parietal
Zonele asociative
Zonele motorii senzitive
principale
Zonele asociative
motorii
Locomoţia
Fig. 1.16. Zonele funcţionale ale emisferelor cerebrale
Homunculus senzitiv
Homunculus senzitiv Homunculus motor
S I S T E M U L N E RVO S
23
ü Zona asociativă a scrisului coordonează exprimarea
ideilor în scris. Lezarea ei are ca urmare
tulburări în evoluţia scrisului – agrafie.
ü Zonele asociative senzoriale sînt zona asociativă
a înţelegerii cuvintelor vorbite şi zona asociativă
a înţelegerii cuvintelor scrise.
Lezarea zonei asociative a înţelegerii cuvintelor
vorbite duce la imposibilitatea înţelegerii cuvintelor
auzite: cuvîntul este perceput ca un vuiet,
nu mai are nici o semnificaţie. Această stare a fost
numită agnozie tipică sau surditate verbală.
Individul cu zona asociativă a înţelegerii cuvintelor
scrise lezată nu mai are capacitatea de
a înţelege cuvintele scrise: pentru el acestea nu
reprezintă decît nişte pete de cerneală. Această
stare se numeşte alexie sau cecitate verbală.
Funcţiile măduvei spinării
Măduva spinării îndeplineşte două funcţii
fundamentale: funcţia reflexă şi funcţia de conducere.
În substanţa cenuşie a măduvei spinării sînt
localizaţi centrii nervoşi ai unor reflexe somatice
şi vegetative importante: reflexul patelian, reflexul
achilian, reflexul bicipital, reflexul tricipital, reflexele
vasoconstrictoare, reflexele pilomotorii, reflexul
de motilitate a tubului digestiv, reflexul de micţiune,
reflexul de defecaţie, reflexele sexuale etc.
Funcţia de conducere reprezintă transmiterea
impulsurilor nervoase pe căi lungi (ascendente şi
descendente) şi căi scurte (de asociaţie sau intersegmentare).
Căile ascendente (senzitive) conduc
informaţia de la receptori spre creier, iar cele
descendente (motrice) – de la creier spre organul
efector (fig. 1.17).
Fig. 1.17. Căile de conducere
ale măduvei spinării
Căi ascendente
Căi descendente
Activităţi
1. Stai în picioare aranjînd un picior în faţa celuilalt, astfel încît degetul mare al unui picior să se
atingă de călcîiul celuilalt picior.
2. Ridică braţele la piept şi apropie umerii.
3. Străduie-te să menţii această poziţie incomodă maximal posibil (pînă vei pierde echilibrul).
Prezentarea rezultatelor
1. Descrie mişcările elevului pe parcursul experimentului (oscilaţiile corpului, pierderea poziţiei
corpului, mişcările membrelor sau ale picioarelor care menţin echilibrul).
2. Identifică pe mulaje, tabele sau pe schemele encefalului, executate de tine, localizarea centrilor
nervoşi, care asigură menţinerea poziţiei verticale a corpului în timpul pierderii echilibrului.
3. Formulează o concluzie vizavi de rolul cerebelului şi al mezencefalului în menţinerea poziţiei
verticale a corpului în timpul pierderii echilibrului.
LUCRARE
DE
LABORATOR
Rolul cerebelului şi al creierului mediu în menţinerea echilibrului corpului
1. Defineşte noţiunile:
ü funcţia reflexă a SNC;
ü funcţia de conducere a SNC;
ü homunculus senzitiv;
ü homunculus motor.
2. Explică asociaţia dintre
noţiunile: corpul neuronului,
prelungirile neuronului, centrii
nervoşi, fibrele nervoase,
substanţa albă, substanţa
cenuşie şi funcţiile reflexă şi de
conducere ale encefalului.
3. Prezintă într-un tabel funcţiile
realizate de scoarţa cerebrală.
4. Identifică pe fig. 1.16 şi
numeşte zonele corticale
traumatizate la persoanele
care nu recepţionează
excitaţiile tactile de durere.
5. Demonstrează că hipotalamusul
este un dirijor al homeostaziei
organismului uman.
6. Comentează afirmaţia
învăţaţilor antici precum că
bulbul rahidian este centrul
coordonator al funcţiilor vitale.
7. Analizează activitatea
structurilor anatomofuncţionale
ale sistemului
nervos ce asigură acţiunile
elevului care:
ü a observat un creion pe masă;
ü a decis să ridice creionul;
ü a ridicat creionul
A SISTEMULUI NERVOS
6 §
Echilibrul
hidric
Termoreglare Comportamentul
nutriţional
Activitatea
vezicii urinare
Accelerarea
cardiacă şi
vasoconstricţia
Reducerea
activităţii
cardiace
Centrul respirator
Centrul
respirator
secundar
Fig. 1.15. Funcţii vitale ale centrilor nervoşi
encefalici
S I S T E M U L N E RVO S
22
ü Unii centri hipotalamici asigură echilibrul
hidric, coordonînd secreţia hormonului antidiuretic
de către lobul posterior al hipofizei. Lezarea
lor duce la apariţia diabetului insipid (eliminarea
excesivă a apei şi senzaţia permanentă de sete).
ü În hipotalamus se află centrul foamei.
Lezarea lui provoacă obezitatea.
ü Hipotalamusul întreţine tonusul scoarţei
cerebrale prin excitaţiile care vin de la analizatorii
senzoriali (optic, acustic şi olfactiv) sau prin excitaţii
senzitive exteroreceptive şi propioreceptive.
În aşa mod, centrii hipotalamici menţin starea de
veghe, iar înlăturarea lor duce la micşorarea tonusului
scoarţei cerebrale şi provoacă somnul.
ü Hipotalamusul protejează organismul
uman
de supraîncălzire şi de răcire. La creşterea temperaturii
mediului extern se produce vasodilatarea
cutanată, sporeşte transpiraţia şi respiraţia. La
scăderea temperaturii mediului extern are loc
vasoconstricţia, ridicarea firelor de păr, se produc
frisoane şi se reduce intensitatea respiraţiei.
Telencefalul (creierul olfactiv, nucleii bazali şi
scoarţa cerebrală) este specializat în realizarea funcţiilor,
care au semnificaţie vitală pentru organism.
Creierul olfactiv formează simţul mirosului
şi a funcţiilor vegetativ-olfactive legate de acesta
(modificări respiratorii, modificări ale mişcărilor stomacului,
ale tensiunii arteriale, mişcări de lingere, de
masticaţie, deglutiţie, salivaţie, micţiune).
Nucleii bazali coordonează mişcările involuntare
(mimica feţei în procesul vorbirii).
Scoarţa cerebrală îndeplineşte funcţii senzoriale
şi senzitive, motorii, psihice etc. localizate în
diferite zone corticale (fig. 1.16).
Funcţia senzorială este realizată la nivelul zonelor
corticale olfactivă, gustativă, vizuală, auditivă,
care recepţionează excitaţiile corespunzătoare
de la organele de simţ. La nivelul acestor zone
excitaţiile sînt analizate şi transformate în senzaţii
gustative, vizuale, auditive, olfactive, tactile etc.
Funcţia senzitivă este asigurată de zone corticale
care recepţionează excitaţiile tactile de
durere, temperatură şi mioartrokinetice. Proiecţia
corticală a excitaţiilor senzitive schematic poate fi
identificată cu un om – homunculus senzitiv.
Funcţia motorie a zonelor corticale constă în
reglarea motilităţii voluntare rapidă, precisă şi
coordonată a musculaturii scheletice din partea
opusă a corpului. Reprezentarea corticală a zonei
motorii – homunculus motor.
Funcţia psihică este realizată de zonele asociative,
care asigură conexiunea dintre diferite zone
corticale.
ü Zonele asociative motorii dirijează mişcările
învăţate în cursul vieţii. Ca exemplu pot servi:
zona asociativă a vorbirii şi zona asociativă a scrisului,
care se formează prin educaţie.
ü Zona asociativă a vorbirii coordonează mişcările
de pronunţie a cuvintelor şi le face să se succeadă
într-o anumită ordine. Dacă aceasă zonă este lezată,
individul, deși înțelege tot, nu mai poate vorbi.
Această stare se numeşte afazie.
Lobul
frontal
Zone
asociative
prefrontale
Coordonarea
informaţiei spre
zonele asociative
Zonele asociative auditive
Lobul temporal
Zonele auditive
Auzul
Văzul
Zonele asociative
vizuale
Zonele vizuale
Lobul occipital
Excitaţii de la piele,
sistemul locomotor,
viscere
Zonele senzitive principale
Lobul parietal
Zonele asociative
Zonele motorii senzitive
principale
Zonele asociative
motorii
Locomoţia
Fig. 1.16. Zonele funcţionale ale emisferelor cerebrale
Homunculus senzitiv
Homunculus senzitiv Homunculus motor
S I S T E M U L N E RVO S
23
ü Zona asociativă a scrisului coordonează exprimarea
ideilor în scris. Lezarea ei are ca urmare
tulburări în evoluţia scrisului – agrafie.
ü Zonele asociative senzoriale sînt zona asociativă
a înţelegerii cuvintelor vorbite şi zona asociativă
a înţelegerii cuvintelor scrise.
Lezarea zonei asociative a înţelegerii cuvintelor
vorbite duce la imposibilitatea înţelegerii cuvintelor
auzite: cuvîntul este perceput ca un vuiet,
nu mai are nici o semnificaţie. Această stare a fost
numită agnozie tipică sau surditate verbală.
Individul cu zona asociativă a înţelegerii cuvintelor
scrise lezată nu mai are capacitatea de
a înţelege cuvintele scrise: pentru el acestea nu
reprezintă decît nişte pete de cerneală. Această
stare se numeşte alexie sau cecitate verbală.
Funcţiile măduvei spinării
Măduva spinării îndeplineşte două funcţii
fundamentale: funcţia reflexă şi funcţia de conducere.
În substanţa cenuşie a măduvei spinării sînt
localizaţi centrii nervoşi ai unor reflexe somatice
şi vegetative importante: reflexul patelian, reflexul
achilian, reflexul bicipital, reflexul tricipital, reflexele
vasoconstrictoare, reflexele pilomotorii, reflexul
de motilitate a tubului digestiv, reflexul de micţiune,
reflexul de defecaţie, reflexele sexuale etc.
Funcţia de conducere reprezintă transmiterea
impulsurilor nervoase pe căi lungi (ascendente şi
descendente) şi căi scurte (de asociaţie sau intersegmentare).
Căile ascendente (senzitive) conduc
informaţia de la receptori spre creier, iar cele
descendente (motrice) – de la creier spre organul
efector (fig. 1.17).
Fig. 1.17. Căile de conducere
ale măduvei spinării
Căi ascendente
Căi descendente
Activităţi
1. Stai în picioare aranjînd un picior în faţa celuilalt, astfel încît degetul mare al unui picior să se
atingă de călcîiul celuilalt picior.
2. Ridică braţele la piept şi apropie umerii.
3. Străduie-te să menţii această poziţie incomodă maximal posibil (pînă vei pierde echilibrul).
Prezentarea rezultatelor
1. Descrie mişcările elevului pe parcursul experimentului (oscilaţiile corpului, pierderea poziţiei
corpului, mişcările membrelor sau ale picioarelor care menţin echilibrul).
2. Identifică pe mulaje, tabele sau pe schemele encefalului, executate de tine, localizarea centrilor
nervoşi, care asigură menţinerea poziţiei verticale a corpului în timpul pierderii echilibrului.
3. Formulează o concluzie vizavi de rolul cerebelului şi al mezencefalului în menţinerea poziţiei
verticale a corpului în timpul pierderii echilibrului.
LUCRARE
DE
LABORATOR
Rolul cerebelului şi al creierului mediu în menţinerea echilibrului corpului
1. Defineşte noţiunile:
ü funcţia reflexă a SNC;
ü funcţia de conducere a SNC;
ü homunculus senzitiv;
ü homunculus motor.
2. Explică asociaţia dintre
noţiunile: corpul neuronului,
prelungirile neuronului, centrii
nervoşi, fibrele nervoase,
substanţa albă, substanţa
cenuşie şi funcţiile reflexă şi de
conducere ale encefalului.
3. Prezintă într-un tabel funcţiile
realizate de scoarţa cerebrală.
4. Identifică pe fig. 1.16 şi
numeşte zonele corticale
traumatizate la persoanele
care nu recepţionează
excitaţiile tactile de durere.
5. Demonstrează că hipotalamusul
este un dirijor al homeostaziei
organismului uman.
6. Comentează afirmaţia
învăţaţilor antici precum că
bulbul rahidian este centrul
coordonator al funcţiilor vitale.
7. Analizează activitatea
structurilor anatomofuncţionale
ale sistemului
nervos ce asigură acţiunile
elevului care:
ü a observat un creion pe masă;
ü a decis să ridice creionul;
ü a ridicat creionul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu