Ontogeneza
reprezintă dezvoltarea individuală
a organismului omului, începînd cu stadiul de zigot
pînă în momentul morţii. Dezvoltarea ontogenetică
a omului prezintă două perioade:
ü prenatală;
ü postnatală.
Dezvoltarea prenatală iniţiază în
momentul fecundării şi, de regulă, durează 9 luni
(cca 40 săptămîni), timp în care omul se dezvoltă
foarte rapid, trecînd prin trei etape succesive:
etapa pre-embrionară, etapa de embrion şi etapa
de făt.
Etapa preembrionară (fig. 9.10) începe
în momentul formării zigotului şi finalizează la
sfîrşitul celei de a patra săptămîni a dezvoltării
prenatale, cu formarea embrionului. Pe parcursul
acestei etape are loc segmentarea zigotului, nidaţia,
formarea gastrulei.
Segmentarea. Zigotul în timpul mişcării
spre
uter se divide mitotic în 2, 4, 8 etc. celule care au
acelaşi patrimoniu
genetic şi sînt numite
blastomere.
Celulele
fiecărei diviziuni
sînt mai mici în
comparaţie
cu diviziunea
precedentă.
Pînă la a
treia zi după fecundare fiecare din blastomere,
fiind izolat poate da naştere unui embrion. La
această etapă poate avea loc scindarea
spontană a
grupului de blastomere şi ca rezultat apar embrioni
gemeni.
În această perioadă
a dezvoltării embrionare,
energia şi substanţele nutritive,
necesare celulelor
embrionare, sînt primite din citoplasma
ovulului.
În cea de-a 4 zi din momentul fecundării
o formaţiune
constituită din 64 de blastomere,
numită
morulă, ajunge în cavitatea
uterină, unde se transformă
în blastulă.
Celulele periferice ale blastulei formează trofoblastul,
din care ulterior se va dezvolta placenta.
Celulele din centru invaginează formînd o cavitate
umplută cu lichid care este numită blastocel, iar
restul celulelor formează embrioblastul.
Dimensiunile blastulei nu depăşesc dimensiunile
zigotului, deoarece în ciclul celular al blastomerelor
este esenţial redusă
sau lipseşte etapa de creştere
şi, ca urmare, celulele-fiice sînt mai mici decît celulele-
mamă de la care provin. Toate
celulele blastulei
au un set dublu de cromozomi (sînt diploide) şi sînt
identice
după structură.
Nidaţia. La sfîrşitul primei săptămîni de
după
fecundare pe trofoblast se formează
nişte
vilozităţi ce implantează blastula
în peretele uterului
şi secretă hormoni
speciali
care determină
apariţia primelor
simptome
ale sarcinii: întărirea
mamelelor,
greaţa, ameţeala, absenţa
ovulaţiei
şi a
menstruaţiei.
Gastrula se caracterizează
prin:
ü dividere celulară intensivă;
ü apariţia foiţelor embrionare: ectoderma,
endoderma
şi mezoderma, din care încep să se dezvolte
ţesuturile şi organele viitorului organism.
Din ectodermă se vor dezvolta: sistemul nervos
şi sistemul tegumentar, din mezodermă sistemul
scheletal, muscular şi cardiovascular, iar din endoderm
generează tractul digestiv, plămînii şi ficatul.
Etapa de embrion începe în a doua săptămînă
a sarcinii cu formarea celulelor sangvine
și diferenţierea celulelor cardiace. Ea durează cca
şapte săptămîni (fig. 9.11).
Primele organe apar în săptămîna a cincea:
creierul şi măduva spinării rudimentară; braţele şi
picioarele apar ca mici muguri, iar inima şi sistemul
circulator sînt bine conturate. Deşi nu posedă o
faţă conturată, există mici depresiuni în care se vor
forma ochii şi urechile.
În săptămîna a 6-a părţile interne ale urechilor
şi ochilor sînt în continuă formare, începe dezvoltarea
nărilor. Creierul şi măduva spinării sînt
aproape formate. Se dezvoltă sistemele digestiv şi
urinar, dar ficatul şi rinichii încă nu funcționează.
DEZVOLTAREA PRENATALĂ
A OMULUI
44 §
7 zile
prima zi
2 zile
3 zile
4 zile
Morula
Blastula
Nidaţia
Segmentaţia
Blastomere
5 zile
6 zile
Fig. 9.10. Dezvoltarea preembrionară
147
SISTEMUL REPRODUCĂTOR ŞI REPRODUCEREA LA OM
Umerii, coatele, genunchii, bazinul şi plămînii
se formează în săptămîna a 7-a. La finele acestei
etape (săptămîna a opta) embrionul posedă mîini,
picioare, nas, ochi, gură, pleoape.
Etapa de embrion este perioada cea mai vulnerabilă
a dezvoltării umane, deoarece se formează
toate organele corpului. Acţiunea factorilor nocivi
(medicamente, infecţii, alcoolul etc.) poate provoca
urmări grave ireversibile.
Etapa de făt demarează la opt săptămîni de
după
fecundare şi se caracterizează prin dezvoltarea
organelor şi a sistemelor de organe, creştere în
lungime şi în greutate.
În a paisprezecea săptămînă fătul începe să
se mişte, apar reflexele musculare ale pleoapelor,
palmelor şi picioarelor. În această perioadă apare
reflexul înghiţitului, fătul sughiţă, se rostogoleşte,
îşi strînge mîna în pumn, dormitează şi chiar
reacţionează la zgomotele din exterior. În luna a
cincea începe a suge degetul mare, iar după o lună
apare reflexul de apucare.
Începînd cu luna a treia, cu ajutorul stetoscopului
se pot auzi bătăile inimii fătului.
La vîrsta
de 24 de săptămîni fătul
poate supravieţui în afara
organismului
mamei dacă este îngrijit în secţia de
terapie intensivă.
Factorii de risc, care pot provoca fătului
leziuni sau tulburări în dezvoltare
sînt bolile infecţioase
virotice sau bacteriene
(rubeola, gripa),
bolile venerice,
fumatul, consumarea alcoolului
şi
a drogurilor etc.
Fig. 9.12. Dezvoltarea prenatală
Fig. 9.11. Săptămîna a patra de dezvoltare
intrauterină
Placentă
Cavitate uterină
Cavitate amniotică
Cavitate corală
Corion
Dop cervical
Col uterin (cervix)
Amnion
SISTEMUL REPRODUCĂTOR ŞI REPRODUCEREA LA OM
148
Placenta se diferențiază în luna a doua de
sarcină. Ea are în diametru cca 18–23 cm și o
grosime de 3–6 cm. Greutatea placentei variază în
funcție de patrimoniul genetic, mărimea și sexul
fătului. De regulă, greutatea placentei reprezintă în
medie 1/6 din greutatea fătului, iar o greutate sub
300 g este rezultatul unor tulburări de dezvoltare.
Vilozitățile placentei reprezintă o suprafață de
10–14 m2 și conțin pînă la 50 km capilare sangvine.
Debitul sangvin matern este de cca 500 ml per
minut. Vilozitățile placentei asigură schimbul de
substanțe dintre sîngele matern și cel al fătului.
La nivelul placentei sîngele matern și sîngele
fătului nu se amestecă, dar vin în contact prin
intermediul membranei, vilozităților placentei, la
nivelul careia are loc schimbul de substanțe (CO2,
O2, glucoză etc.).
Artera ombilicală transportă sîngele matern
spre făt pînă la nivelul placentei, iar vena ombilicală
transportă sîngele parvenit de la făt spre placentă.
STUDIU DE CAZ
I. GEMENI
II. SARCINA EXTRAUTERINĂ
Gemenii bivitelini apar în urma fecundării simultane a două
ovule diferite de către doi spermatozoizi, în cursul aceluiași
raport sexual. Rezultă doi zigoți diferiți care se vor implanta
unul lîngă altul în uter. Copiii pot semăna, dar nu mai mult decît
seamănă între ei frații și surorile. Gemenii bivitelini reprezintă
două treimi din cazurile de sarcini gemelare.
Gemenii univitelini apar în urma unei singure fecundări. Zigotul
format din cauze, încă neexplicate complet, prin dividere
formează doi blastomeri care se vor dezvolta independent, dînd
naștere la doi copii absolut identici.
În condiții normale, ovulul după fecundare se „mișcă” spre uter. În
anumite cazuri zigotul se implantează în pereții trompelor uterine,
provocînd sarcina extrauterină. Dacă o astfel de sarcină nu este
descoperită și întreruptă în scurt timp, ea poate determina ruptura
trompei, urmată de hemoragii masive.
Aceasta pune în pericol viața femeii gravide.
Explică asemănarea absolută a gemenilor univitelini și
asemănarea parțială a celor bivitelini.
1. Alcătuiește legenda schemei.
2. Identifică în figura alăturată schema sarcinii uterine (normală) și schema sarcinii tubare
(extrauterină).
12
3
4
5
6
6
1. Defineşte noţiunile:
ü fecundarea naturală;
ü fecundarea in vitro.
2. Descrie etapele dezvoltării
prenatale a omului, avînd ca
repere:
ü perioada de timp de la
fecundare;
üparticularităţile distinctive
ale viitorului organism;
ü factorii de risc şi efectele
provocate de ei.
3. Descrie comparativ etapa
de embrion şi etapa de făt
a dezvoltării prenatale de
dezvoltare ontogenetică.
4. Explică rolul placentei în
perioada de dezvoltare
prenatală a omului.
5. Calculează durata de timp
în care citoplasma ovulului
va fi unica sursă de nutriţie
şi energie pentru viitorul
organism uman.
6. Prezintă un poster în care
să demonstrezi că alcoolul,
narcoticele, radiaţiile sînt
factori de risc major în
perioada de gastrulă a
dezvoltării embrionare.
7. Explică de ce etapa de
embrion este perioada cea
mai vulnerabilă a dezvoltării
umane.
reprezintă dezvoltarea individuală
a organismului omului, începînd cu stadiul de zigot
pînă în momentul morţii. Dezvoltarea ontogenetică
a omului prezintă două perioade:
ü prenatală;
ü postnatală.
Dezvoltarea prenatală iniţiază în
momentul fecundării şi, de regulă, durează 9 luni
(cca 40 săptămîni), timp în care omul se dezvoltă
foarte rapid, trecînd prin trei etape succesive:
etapa pre-embrionară, etapa de embrion şi etapa
de făt.
Etapa preembrionară (fig. 9.10) începe
în momentul formării zigotului şi finalizează la
sfîrşitul celei de a patra săptămîni a dezvoltării
prenatale, cu formarea embrionului. Pe parcursul
acestei etape are loc segmentarea zigotului, nidaţia,
formarea gastrulei.
Segmentarea. Zigotul în timpul mişcării
spre
uter se divide mitotic în 2, 4, 8 etc. celule care au
acelaşi patrimoniu
genetic şi sînt numite
blastomere.
Celulele
fiecărei diviziuni
sînt mai mici în
comparaţie
cu diviziunea
precedentă.
Pînă la a
treia zi după fecundare fiecare din blastomere,
fiind izolat poate da naştere unui embrion. La
această etapă poate avea loc scindarea
spontană a
grupului de blastomere şi ca rezultat apar embrioni
gemeni.
În această perioadă
a dezvoltării embrionare,
energia şi substanţele nutritive,
necesare celulelor
embrionare, sînt primite din citoplasma
ovulului.
În cea de-a 4 zi din momentul fecundării
o formaţiune
constituită din 64 de blastomere,
numită
morulă, ajunge în cavitatea
uterină, unde se transformă
în blastulă.
Celulele periferice ale blastulei formează trofoblastul,
din care ulterior se va dezvolta placenta.
Celulele din centru invaginează formînd o cavitate
umplută cu lichid care este numită blastocel, iar
restul celulelor formează embrioblastul.
Dimensiunile blastulei nu depăşesc dimensiunile
zigotului, deoarece în ciclul celular al blastomerelor
este esenţial redusă
sau lipseşte etapa de creştere
şi, ca urmare, celulele-fiice sînt mai mici decît celulele-
mamă de la care provin. Toate
celulele blastulei
au un set dublu de cromozomi (sînt diploide) şi sînt
identice
după structură.
Nidaţia. La sfîrşitul primei săptămîni de
după
fecundare pe trofoblast se formează
nişte
vilozităţi ce implantează blastula
în peretele uterului
şi secretă hormoni
speciali
care determină
apariţia primelor
simptome
ale sarcinii: întărirea
mamelelor,
greaţa, ameţeala, absenţa
ovulaţiei
şi a
menstruaţiei.
Gastrula se caracterizează
prin:
ü dividere celulară intensivă;
ü apariţia foiţelor embrionare: ectoderma,
endoderma
şi mezoderma, din care încep să se dezvolte
ţesuturile şi organele viitorului organism.
Din ectodermă se vor dezvolta: sistemul nervos
şi sistemul tegumentar, din mezodermă sistemul
scheletal, muscular şi cardiovascular, iar din endoderm
generează tractul digestiv, plămînii şi ficatul.
Etapa de embrion începe în a doua săptămînă
a sarcinii cu formarea celulelor sangvine
și diferenţierea celulelor cardiace. Ea durează cca
şapte săptămîni (fig. 9.11).
Primele organe apar în săptămîna a cincea:
creierul şi măduva spinării rudimentară; braţele şi
picioarele apar ca mici muguri, iar inima şi sistemul
circulator sînt bine conturate. Deşi nu posedă o
faţă conturată, există mici depresiuni în care se vor
forma ochii şi urechile.
În săptămîna a 6-a părţile interne ale urechilor
şi ochilor sînt în continuă formare, începe dezvoltarea
nărilor. Creierul şi măduva spinării sînt
aproape formate. Se dezvoltă sistemele digestiv şi
urinar, dar ficatul şi rinichii încă nu funcționează.
DEZVOLTAREA PRENATALĂ
A OMULUI
44 §
7 zile
prima zi
2 zile
3 zile
4 zile
Morula
Blastula
Nidaţia
Segmentaţia
Blastomere
5 zile
6 zile
Fig. 9.10. Dezvoltarea preembrionară
147
SISTEMUL REPRODUCĂTOR ŞI REPRODUCEREA LA OM
Umerii, coatele, genunchii, bazinul şi plămînii
se formează în săptămîna a 7-a. La finele acestei
etape (săptămîna a opta) embrionul posedă mîini,
picioare, nas, ochi, gură, pleoape.
Etapa de embrion este perioada cea mai vulnerabilă
a dezvoltării umane, deoarece se formează
toate organele corpului. Acţiunea factorilor nocivi
(medicamente, infecţii, alcoolul etc.) poate provoca
urmări grave ireversibile.
Etapa de făt demarează la opt săptămîni de
după
fecundare şi se caracterizează prin dezvoltarea
organelor şi a sistemelor de organe, creştere în
lungime şi în greutate.
În a paisprezecea săptămînă fătul începe să
se mişte, apar reflexele musculare ale pleoapelor,
palmelor şi picioarelor. În această perioadă apare
reflexul înghiţitului, fătul sughiţă, se rostogoleşte,
îşi strînge mîna în pumn, dormitează şi chiar
reacţionează la zgomotele din exterior. În luna a
cincea începe a suge degetul mare, iar după o lună
apare reflexul de apucare.
Începînd cu luna a treia, cu ajutorul stetoscopului
se pot auzi bătăile inimii fătului.
La vîrsta
de 24 de săptămîni fătul
poate supravieţui în afara
organismului
mamei dacă este îngrijit în secţia de
terapie intensivă.
Factorii de risc, care pot provoca fătului
leziuni sau tulburări în dezvoltare
sînt bolile infecţioase
virotice sau bacteriene
(rubeola, gripa),
bolile venerice,
fumatul, consumarea alcoolului
şi
a drogurilor etc.
Fig. 9.12. Dezvoltarea prenatală
Fig. 9.11. Săptămîna a patra de dezvoltare
intrauterină
Placentă
Cavitate uterină
Cavitate amniotică
Cavitate corală
Corion
Dop cervical
Col uterin (cervix)
Amnion
SISTEMUL REPRODUCĂTOR ŞI REPRODUCEREA LA OM
148
Placenta se diferențiază în luna a doua de
sarcină. Ea are în diametru cca 18–23 cm și o
grosime de 3–6 cm. Greutatea placentei variază în
funcție de patrimoniul genetic, mărimea și sexul
fătului. De regulă, greutatea placentei reprezintă în
medie 1/6 din greutatea fătului, iar o greutate sub
300 g este rezultatul unor tulburări de dezvoltare.
Vilozitățile placentei reprezintă o suprafață de
10–14 m2 și conțin pînă la 50 km capilare sangvine.
Debitul sangvin matern este de cca 500 ml per
minut. Vilozitățile placentei asigură schimbul de
substanțe dintre sîngele matern și cel al fătului.
La nivelul placentei sîngele matern și sîngele
fătului nu se amestecă, dar vin în contact prin
intermediul membranei, vilozităților placentei, la
nivelul careia are loc schimbul de substanțe (CO2,
O2, glucoză etc.).
Artera ombilicală transportă sîngele matern
spre făt pînă la nivelul placentei, iar vena ombilicală
transportă sîngele parvenit de la făt spre placentă.
STUDIU DE CAZ
I. GEMENI
II. SARCINA EXTRAUTERINĂ
Gemenii bivitelini apar în urma fecundării simultane a două
ovule diferite de către doi spermatozoizi, în cursul aceluiași
raport sexual. Rezultă doi zigoți diferiți care se vor implanta
unul lîngă altul în uter. Copiii pot semăna, dar nu mai mult decît
seamănă între ei frații și surorile. Gemenii bivitelini reprezintă
două treimi din cazurile de sarcini gemelare.
Gemenii univitelini apar în urma unei singure fecundări. Zigotul
format din cauze, încă neexplicate complet, prin dividere
formează doi blastomeri care se vor dezvolta independent, dînd
naștere la doi copii absolut identici.
În condiții normale, ovulul după fecundare se „mișcă” spre uter. În
anumite cazuri zigotul se implantează în pereții trompelor uterine,
provocînd sarcina extrauterină. Dacă o astfel de sarcină nu este
descoperită și întreruptă în scurt timp, ea poate determina ruptura
trompei, urmată de hemoragii masive.
Aceasta pune în pericol viața femeii gravide.
Explică asemănarea absolută a gemenilor univitelini și
asemănarea parțială a celor bivitelini.
1. Alcătuiește legenda schemei.
2. Identifică în figura alăturată schema sarcinii uterine (normală) și schema sarcinii tubare
(extrauterină).
12
3
4
5
6
6
1. Defineşte noţiunile:
ü fecundarea naturală;
ü fecundarea in vitro.
2. Descrie etapele dezvoltării
prenatale a omului, avînd ca
repere:
ü perioada de timp de la
fecundare;
üparticularităţile distinctive
ale viitorului organism;
ü factorii de risc şi efectele
provocate de ei.
3. Descrie comparativ etapa
de embrion şi etapa de făt
a dezvoltării prenatale de
dezvoltare ontogenetică.
4. Explică rolul placentei în
perioada de dezvoltare
prenatală a omului.
5. Calculează durata de timp
în care citoplasma ovulului
va fi unica sursă de nutriţie
şi energie pentru viitorul
organism uman.
6. Prezintă un poster în care
să demonstrezi că alcoolul,
narcoticele, radiaţiile sînt
factori de risc major în
perioada de gastrulă a
dezvoltării embrionare.
7. Explică de ce etapa de
embrion este perioada cea
mai vulnerabilă a dezvoltării
umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu