Muşchii
Totalitatea muşchilor organismului omului
formează sistemul
muscular, care constituie cca
40–50% din greutatea
corpului. Muşchii
corpului
omenesc, în funcţie de proprietăţile structurale şi
funcţionale, sînt clasificaţi în: muşchi scheletici (somatici),
muşchi netezi (viscerali)
şi muşchiul cardiac.
Muşchii scheletici sînt inseraţi pe oase şi realizează
un şir de funcţii vitale pentru organism:
ü acţionează oasele în mişcare;
ü fac parte din pereţii
cavităţilor
corpului;
ü reprezintă o parte componentă a pereţilor
unor organe interne;
ü fac parte din organele auxiliare ale ochiului;
ü exercită influenţă asupra oscioarelor
auditive
din cavitatea
timpanică;
ü contribuie la menţinerea corpului uman în
echilibru,
în procesul deplasării
lui în spaţiu;
ü realizează mişcări respiratorii şi de deglutiţie;
ü modelează mimica;
ü produc energia internă a organismului
(80%
din cantitatea
de energie
totală).
Grupurile principale de muşсhi
scheletici
În funcţie de tipul de acţiunea pe care o realizează,
muşchii
scheletici sînt clasificaţi în:
ü flexori (micşorează unghiul de articulare
între oasele pe care sînt inseraţi);
ü extensori (măresc unghiul de articulare
între
oasele pe care sînt inseraţi);
ü adductori (mişcă extremitatea
spre corp);
abductori (îndepărtează
extremitatea de corp).
În funcţie de modul de inserţie, unii muşchi
pot efectua acţiuni combinate.
Muşchii scheletici, în corespundere cu localizarea
lor pe segmentele corpului, sînt grupaţi în:
muşchii capului, muşchii gîtului, muşchii trunchiului,
muşchii membrelor (fig. 4.8).
Muşchii capului formează trei grupe funcţionale:
muşchii mimicii, globului ocular şi masticatori.
Muşchii mimicii sînt bine dezvoltaţi,
fiind semnificativi
în comunicarea nonverbală. Ei asigură
exprimarea
emoţiilor (uimirea, ura, dezgustul,
antipatia).
Contractîndu-se, muşchii mimicii mişcă
pielea, iar la relaxarea lor, pielea, graţie elasticităţii
sale, revine în starea iniţială. Muşchii mimicii
nu
posedă inserţie dublă pe oase, dar se implantează
prin ambele capete sau printr-un singur capăt în
piele sau mucoasă.
Muşchii globului ocular conferă mobilitate
ochiului. Această grupă include patru muşchi
drepţi (superior,
inferior, nazal, temporal) şi doi
oblici (superior
şi inferior).
1. m. frontooccipital – exprimă atenţie şi mirare;
2. m. orbicular al buzelor – determină micşorarea
orificiului bucal;
3. m. orbicular al ochiului – micşorează
deschiderea pleoapelor;
4. m. zigomatic mare – prin contracţie exprimă rîsul;
5. m. maseter – cel mai puternic muşchi masticator;
6. m. depresor al buzei inferioare
– exprimă tristeţe, descurajare;
7. m. sternocleidomastoidian – roteşte capul în partea
opusă şi
înclină capul anterior;
8. m. deltoid – ridică umărul
sau trage braţul înainte şi înapoi;
9. m. pectoral mare – aduce
şi roteşte intern braţul;
10. m. biceps – asigură mişcarea de flexie a antebraţului;
11. m. dinţat anterior – ridică coastele în timpul inspiraţiei forţate;
12. m. abdominal drept – fixează toracele pe abdomen;
13. m. abdominal transversal
– fixează toracele
pe abdomen şi
compresează
abdomenul;
14. m. oblic extern abdominal
– fixează coloana
vertebrală;
15. m. croitor – asigură flexia gambei şi rotirea ei înăuntru;
16. m. cvadriceps femural – asigură extensia gambei în articulaţia
genunchiului.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13 14
15
16
Fig. 4.8. Sistemul muscular
APARATUL LOCOMOTOR ŞI LOCOMOŢIA
75
Muşchii masticatori prin contracţie ridică şi
coboară mandibula,
asigurînd masticaţia.
Muşchii gîtului sînt muşchii asociaţi cu gîtul,
osul hioid şi coloana vertebrală
(regiunea cervicală).
Funcţiile realizate de muşchii acestui grup sînt
diverse. De exemplu, prin contracţie muşchiul
platisma
trage pielea bărbiei în jos, exprimînd
oroare şi dezgust; muşchiul sternocleidomastoidian
prin contracţie bilaterală înclină capul anterior etc.
Muşchii trunchiului prin contracţie pun în
mişcare coloana
vertebrală, formează pereţii cavităţii
toracice şi abdominale. În funcţie de origine şi
acţiune, ei sînt grupaţi în muşchi posteriori (muşchii
spatelui şi ai cefei); muşchi anterolaterali (muşchii
toracelui); muşchii abdomenului, muşchi externi şi
muşchi interni.
Acţiunea muşchilor trunchiului este diversă.
De exemplu, ei participă la expiraţie (muşchii
intercostali,
diafragma,
muşchii abdomenului);
menţin poziţia erectă a corpului şi înclină
coloana
vertebrală
(muşchii spatelui);
protejează
şi susţin
organele localizate
în cavitatea
abdominală
(muşchii
abdomenului)
etc.
Muşchii membrului superior sînt clasificaţi,
din punct de vedere topografic şi funcţional, în:
ü muşchi care leagă centura scapulară de torace,
ridică membrul
superior,
mişcă membrul superior
înapoi
şi în jos, contribuie la inspiraţie,
ridică trunchiul
spre membrul superior
etc. (de ex. muşchiul
trapez, muşchiul dorsal mare, muşchiul romboid
mare şi romboid mic, muşchiul pectoral mic şi
pectoral mare etc.);
ü muşchii proprii membrului
superior, care
efectuează mişcările
necesare
în realizarea funcţiei
membrului
de organ al muncii (muşchiul
deltoid,
muşchiul
biceps brahial,
muşchiul
triceps brahial,
muşchii
flexori şi extensori ai mîinii etc.). Muşchii
mîinii
sînt cei mai dezvoltaţi muşchi ai membrului
superior, deoarece
mîinii îi revine rolul de bază în
procesul muncii.
Muşchii membrului inferior realizează
mersul
biped şi susţin staţiunea verticală, şi, în corespundere
cu topografia
şi funcţia realizată, sînt clasificaţi în:
ü muşchi coxofemurali (muşchii bazinului), ce
fixează bazinul
de coapsă şi coapsa
de bazin;
menţin
echilibrul
bazinului
împreună cu trunchiul,
evitînd
căderea
acestuia înainte (muşchiul
gluteu mare) etc.;
ü muşchii
membrului propriu-zis (muşchii
coapsei, muşchii gambei, muşchii piciorului).
Structura mușchiului scheletic
Majoritatea mușchilor scheletici sînt formați
din corp (partea activă, contractilă) și tendoane
(partea pasivă).
Corpul mușchiului scheletic are culoare roșiebrună
și este format din fibre musculare striate,
țesut conjunctiv, vase sangvine și nervi. La exterior
corpul mușchiului este acoperit de o teacă, numită
epimisiu, de la care spre interior pleacă septuri,
numite perimisiu, care separă și învelesc fascicule
de fibre musculare. De la membrane subțiri – endomisiu,
care înconjoară fiecare fibră musculară.
Tendoanele au aspect lucios de culoare deschisă,
fiind formate din fibre de colagen, vase sangvine și
nervi. Ele fixează mușchiul de oase cu un capăt de
prindere, cu două capete de prindere (mușchii biceps),
cu trei capete de prindere (mușchii triceps) sau
cu patru capete de prindere (mușchii cvadriceps).
Structura fibrelor musculare
striate şi netede
Fibrele musculare reprezintă unitatea structural-
funcţională a ţesutului muscular şi în corespundere
cu structura acestuia sînt de două tipuri:
striate (scheletice şi cardiace) şi netede.
Fibrele musculare striate formează muşchii
scheletici şi muşchiul inimii (miocardul). Fibrele
musculare striate scheletice sînt alungite şi puţin
rotunjite la capăt, iar ale miocardului – ramificate şi
interconectate.
Diametrul
fibrelor musculare striate
variază între 0,1 şi 1,0 mm, iar lungimea lor variază
între 0,1 cm şi 30 cm.
Membrana fibrei musculare striate, numită sarcolema,
menţine un anumit potenţial
membranar
şi
formează o reţea de tuburi transversale
sau/şi longitudinale
invaginînd în interiorul
celulei.
Această
reţea este numită T-sistem
(fig. 4.9).
Citoplasma fibrelor musculare este numită
sarcoplasmă.
Ea încorporează
cîţiva
nuclei amplasaţi
periferic,
mitocondrii, ribozomi liberi,
incluziuni
de glicogen, grăsimi şi structuri specifice
doar fibrei musculare
striate:
miofilamente, reticul
sarcoplasmatic, mioglobină.
Miofilamentele constituie elementul
contractil
al fibrei musculare, prezentînd două tipuri – miozină
şi actină – orientate paralel cu axul longitudinal
fibrilar. Ele formează benzi alternante
luminoase şi întunecate,
care conferă fibrelor muşchilor
scheletici şi cardiac aspect striat (fig. 4.10).
ü Miofilamentul miozinic este alcătuit din
molecule
de miozină. O moleculă de miozină con-
Fig. 4.9. Anatomia fibrei musculare striate
Sarcolema T-sistemul
Reticul
sarcoplasmatic
Miofilamente
APARATUL LOCOMOTOR ŞI LOCOMOŢIA
76
stă din „cap” şi „coadă”. Moleculele miozinice sînt
aranjate astfel încît sectorul central al miofilamentului
este „gol”, iar de ambele părţi, de-a lungul filamentului
uniform, se află „căpuşoarele miozinice”.
ü Miofilamentele actinice sînt formate din
complexul
proteic F-actina şi două proteine auxiliare:
tropomiozina,
troponina. Ele sînt subţiri şi
formează banda luminoasă I, străbătută de discul
Z. Miofilamentele actinice
se înserează cu o extremitate
pe discul Z, iar cu cealaltă
extremitate
pătrund între filamentele miozinice, pîna la extremităţile
zonei H. Structurile aflate între 2 discuri
succesive Z formează
unitatea morfofuncţională a
miofibrilei, numită sarcomer.
Fiecare filament de miozină este înconjurat de
șase filamente
de actină. Deoarece miofilamentele
miozinice sînt mai groase decît cele actinice,
ele formează banda întunecată
A. Partea centrală
a benzii A, mai luminoasă, este numită zona H,
fiind străbătută central de discul M.
Fibrele musculare netede (fig. 4.11) reprezintă
celule fusiforme
sau ramificate, cu diametrul
de 2–100 μm şi lungimea
de 100–400 μm. Ele au
un singur nucleu mare situat
în centrul celulei,
organite tipice celulelor eucariote
şi miofibrile.
Fibrele musculare sînt acoperite
la exterior de o
husă formată din ţesut conjunctiv.
Spre deosebire de fibrele musculare striate, la
fibrele musculare
netede miofibrilele nu formează
sarcomere
şi nu au un aranjament
intracelular
specific.
Ele sînt ancorate
de sarcolemă cu ajutorul
miofilamentelor intermediare.
Miofilamentele
actinice ale fibrelor
musculare
netede
nu conţin
proteina troponina.
Fibra musculară netedă
are reticulul sarcoplasmatic
slab dezvoltat, iar
T-sistemul lipseşte.
Contracţie
Actină
Fig. 4.11. Anatomia fibrei musculare netede
Troponina Tropomiozina
MIOFILAMENT ACTINIC
F - actina
MOLECULĂ DE MIOZINĂ
Coadă Cap
MIOFILAMENT MIOZINIC
Fig. 4.10. Structura miofilamentelor
Banda
întunecată A
Banda
luminoasă I
Banda
luminoasă I
discul Z zona H discul Z
SARCOMER
Miozină
1. Enumeră funcțiile sistemului
muscular la om.
2. Explică definiţia fibrei musculare
ca unitate de structură şi
funcţie a sistemului muscular.
3. Numeşte cîte 2–3 muşchi corespunzători
funcţiilor sistemului
muscular enumerate la pag. 75.
4. Clasifică muşchii prezentaţi în
fig. 4.8 după localizare pe segmentele
corpului.
5. Prezintă structura mușchiului
scheletic alcătuind legenda
schemei de mai jos.
6. Confirmă că schema de mai jos
prezintă fibra musculară striată.
7. Descrie comparativ structara fibrelor
musculare striate şi fibrelor
musculare netede.
8. Precizează cele trei grupe
funcţionale de muşchi ai capului,
care asigură mişcările
menţionate în enunţ:
„Eugen şi-a îndreptat privirea
spre masă, a zîmbit mulţumit,
s-a aşezat şi a început să
mănînce cu poftă”.
Totalitatea muşchilor organismului omului
formează sistemul
muscular, care constituie cca
40–50% din greutatea
corpului. Muşchii
corpului
omenesc, în funcţie de proprietăţile structurale şi
funcţionale, sînt clasificaţi în: muşchi scheletici (somatici),
muşchi netezi (viscerali)
şi muşchiul cardiac.
Muşchii scheletici sînt inseraţi pe oase şi realizează
un şir de funcţii vitale pentru organism:
ü acţionează oasele în mişcare;
ü fac parte din pereţii
cavităţilor
corpului;
ü reprezintă o parte componentă a pereţilor
unor organe interne;
ü fac parte din organele auxiliare ale ochiului;
ü exercită influenţă asupra oscioarelor
auditive
din cavitatea
timpanică;
ü contribuie la menţinerea corpului uman în
echilibru,
în procesul deplasării
lui în spaţiu;
ü realizează mişcări respiratorii şi de deglutiţie;
ü modelează mimica;
ü produc energia internă a organismului
(80%
din cantitatea
de energie
totală).
Grupurile principale de muşсhi
scheletici
În funcţie de tipul de acţiunea pe care o realizează,
muşchii
scheletici sînt clasificaţi în:
ü flexori (micşorează unghiul de articulare
între oasele pe care sînt inseraţi);
ü extensori (măresc unghiul de articulare
între
oasele pe care sînt inseraţi);
ü adductori (mişcă extremitatea
spre corp);
abductori (îndepărtează
extremitatea de corp).
În funcţie de modul de inserţie, unii muşchi
pot efectua acţiuni combinate.
Muşchii scheletici, în corespundere cu localizarea
lor pe segmentele corpului, sînt grupaţi în:
muşchii capului, muşchii gîtului, muşchii trunchiului,
muşchii membrelor (fig. 4.8).
Muşchii capului formează trei grupe funcţionale:
muşchii mimicii, globului ocular şi masticatori.
Muşchii mimicii sînt bine dezvoltaţi,
fiind semnificativi
în comunicarea nonverbală. Ei asigură
exprimarea
emoţiilor (uimirea, ura, dezgustul,
antipatia).
Contractîndu-se, muşchii mimicii mişcă
pielea, iar la relaxarea lor, pielea, graţie elasticităţii
sale, revine în starea iniţială. Muşchii mimicii
nu
posedă inserţie dublă pe oase, dar se implantează
prin ambele capete sau printr-un singur capăt în
piele sau mucoasă.
Muşchii globului ocular conferă mobilitate
ochiului. Această grupă include patru muşchi
drepţi (superior,
inferior, nazal, temporal) şi doi
oblici (superior
şi inferior).
1. m. frontooccipital – exprimă atenţie şi mirare;
2. m. orbicular al buzelor – determină micşorarea
orificiului bucal;
3. m. orbicular al ochiului – micşorează
deschiderea pleoapelor;
4. m. zigomatic mare – prin contracţie exprimă rîsul;
5. m. maseter – cel mai puternic muşchi masticator;
6. m. depresor al buzei inferioare
– exprimă tristeţe, descurajare;
7. m. sternocleidomastoidian – roteşte capul în partea
opusă şi
înclină capul anterior;
8. m. deltoid – ridică umărul
sau trage braţul înainte şi înapoi;
9. m. pectoral mare – aduce
şi roteşte intern braţul;
10. m. biceps – asigură mişcarea de flexie a antebraţului;
11. m. dinţat anterior – ridică coastele în timpul inspiraţiei forţate;
12. m. abdominal drept – fixează toracele pe abdomen;
13. m. abdominal transversal
– fixează toracele
pe abdomen şi
compresează
abdomenul;
14. m. oblic extern abdominal
– fixează coloana
vertebrală;
15. m. croitor – asigură flexia gambei şi rotirea ei înăuntru;
16. m. cvadriceps femural – asigură extensia gambei în articulaţia
genunchiului.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13 14
15
16
Fig. 4.8. Sistemul muscular
APARATUL LOCOMOTOR ŞI LOCOMOŢIA
75
Muşchii masticatori prin contracţie ridică şi
coboară mandibula,
asigurînd masticaţia.
Muşchii gîtului sînt muşchii asociaţi cu gîtul,
osul hioid şi coloana vertebrală
(regiunea cervicală).
Funcţiile realizate de muşchii acestui grup sînt
diverse. De exemplu, prin contracţie muşchiul
platisma
trage pielea bărbiei în jos, exprimînd
oroare şi dezgust; muşchiul sternocleidomastoidian
prin contracţie bilaterală înclină capul anterior etc.
Muşchii trunchiului prin contracţie pun în
mişcare coloana
vertebrală, formează pereţii cavităţii
toracice şi abdominale. În funcţie de origine şi
acţiune, ei sînt grupaţi în muşchi posteriori (muşchii
spatelui şi ai cefei); muşchi anterolaterali (muşchii
toracelui); muşchii abdomenului, muşchi externi şi
muşchi interni.
Acţiunea muşchilor trunchiului este diversă.
De exemplu, ei participă la expiraţie (muşchii
intercostali,
diafragma,
muşchii abdomenului);
menţin poziţia erectă a corpului şi înclină
coloana
vertebrală
(muşchii spatelui);
protejează
şi susţin
organele localizate
în cavitatea
abdominală
(muşchii
abdomenului)
etc.
Muşchii membrului superior sînt clasificaţi,
din punct de vedere topografic şi funcţional, în:
ü muşchi care leagă centura scapulară de torace,
ridică membrul
superior,
mişcă membrul superior
înapoi
şi în jos, contribuie la inspiraţie,
ridică trunchiul
spre membrul superior
etc. (de ex. muşchiul
trapez, muşchiul dorsal mare, muşchiul romboid
mare şi romboid mic, muşchiul pectoral mic şi
pectoral mare etc.);
ü muşchii proprii membrului
superior, care
efectuează mişcările
necesare
în realizarea funcţiei
membrului
de organ al muncii (muşchiul
deltoid,
muşchiul
biceps brahial,
muşchiul
triceps brahial,
muşchii
flexori şi extensori ai mîinii etc.). Muşchii
mîinii
sînt cei mai dezvoltaţi muşchi ai membrului
superior, deoarece
mîinii îi revine rolul de bază în
procesul muncii.
Muşchii membrului inferior realizează
mersul
biped şi susţin staţiunea verticală, şi, în corespundere
cu topografia
şi funcţia realizată, sînt clasificaţi în:
ü muşchi coxofemurali (muşchii bazinului), ce
fixează bazinul
de coapsă şi coapsa
de bazin;
menţin
echilibrul
bazinului
împreună cu trunchiul,
evitînd
căderea
acestuia înainte (muşchiul
gluteu mare) etc.;
ü muşchii
membrului propriu-zis (muşchii
coapsei, muşchii gambei, muşchii piciorului).
Structura mușchiului scheletic
Majoritatea mușchilor scheletici sînt formați
din corp (partea activă, contractilă) și tendoane
(partea pasivă).
Corpul mușchiului scheletic are culoare roșiebrună
și este format din fibre musculare striate,
țesut conjunctiv, vase sangvine și nervi. La exterior
corpul mușchiului este acoperit de o teacă, numită
epimisiu, de la care spre interior pleacă septuri,
numite perimisiu, care separă și învelesc fascicule
de fibre musculare. De la membrane subțiri – endomisiu,
care înconjoară fiecare fibră musculară.
Tendoanele au aspect lucios de culoare deschisă,
fiind formate din fibre de colagen, vase sangvine și
nervi. Ele fixează mușchiul de oase cu un capăt de
prindere, cu două capete de prindere (mușchii biceps),
cu trei capete de prindere (mușchii triceps) sau
cu patru capete de prindere (mușchii cvadriceps).
Structura fibrelor musculare
striate şi netede
Fibrele musculare reprezintă unitatea structural-
funcţională a ţesutului muscular şi în corespundere
cu structura acestuia sînt de două tipuri:
striate (scheletice şi cardiace) şi netede.
Fibrele musculare striate formează muşchii
scheletici şi muşchiul inimii (miocardul). Fibrele
musculare striate scheletice sînt alungite şi puţin
rotunjite la capăt, iar ale miocardului – ramificate şi
interconectate.
Diametrul
fibrelor musculare striate
variază între 0,1 şi 1,0 mm, iar lungimea lor variază
între 0,1 cm şi 30 cm.
Membrana fibrei musculare striate, numită sarcolema,
menţine un anumit potenţial
membranar
şi
formează o reţea de tuburi transversale
sau/şi longitudinale
invaginînd în interiorul
celulei.
Această
reţea este numită T-sistem
(fig. 4.9).
Citoplasma fibrelor musculare este numită
sarcoplasmă.
Ea încorporează
cîţiva
nuclei amplasaţi
periferic,
mitocondrii, ribozomi liberi,
incluziuni
de glicogen, grăsimi şi structuri specifice
doar fibrei musculare
striate:
miofilamente, reticul
sarcoplasmatic, mioglobină.
Miofilamentele constituie elementul
contractil
al fibrei musculare, prezentînd două tipuri – miozină
şi actină – orientate paralel cu axul longitudinal
fibrilar. Ele formează benzi alternante
luminoase şi întunecate,
care conferă fibrelor muşchilor
scheletici şi cardiac aspect striat (fig. 4.10).
ü Miofilamentul miozinic este alcătuit din
molecule
de miozină. O moleculă de miozină con-
Fig. 4.9. Anatomia fibrei musculare striate
Sarcolema T-sistemul
Reticul
sarcoplasmatic
Miofilamente
APARATUL LOCOMOTOR ŞI LOCOMOŢIA
76
stă din „cap” şi „coadă”. Moleculele miozinice sînt
aranjate astfel încît sectorul central al miofilamentului
este „gol”, iar de ambele părţi, de-a lungul filamentului
uniform, se află „căpuşoarele miozinice”.
ü Miofilamentele actinice sînt formate din
complexul
proteic F-actina şi două proteine auxiliare:
tropomiozina,
troponina. Ele sînt subţiri şi
formează banda luminoasă I, străbătută de discul
Z. Miofilamentele actinice
se înserează cu o extremitate
pe discul Z, iar cu cealaltă
extremitate
pătrund între filamentele miozinice, pîna la extremităţile
zonei H. Structurile aflate între 2 discuri
succesive Z formează
unitatea morfofuncţională a
miofibrilei, numită sarcomer.
Fiecare filament de miozină este înconjurat de
șase filamente
de actină. Deoarece miofilamentele
miozinice sînt mai groase decît cele actinice,
ele formează banda întunecată
A. Partea centrală
a benzii A, mai luminoasă, este numită zona H,
fiind străbătută central de discul M.
Fibrele musculare netede (fig. 4.11) reprezintă
celule fusiforme
sau ramificate, cu diametrul
de 2–100 μm şi lungimea
de 100–400 μm. Ele au
un singur nucleu mare situat
în centrul celulei,
organite tipice celulelor eucariote
şi miofibrile.
Fibrele musculare sînt acoperite
la exterior de o
husă formată din ţesut conjunctiv.
Spre deosebire de fibrele musculare striate, la
fibrele musculare
netede miofibrilele nu formează
sarcomere
şi nu au un aranjament
intracelular
specific.
Ele sînt ancorate
de sarcolemă cu ajutorul
miofilamentelor intermediare.
Miofilamentele
actinice ale fibrelor
musculare
netede
nu conţin
proteina troponina.
Fibra musculară netedă
are reticulul sarcoplasmatic
slab dezvoltat, iar
T-sistemul lipseşte.
Contracţie
Actină
Fig. 4.11. Anatomia fibrei musculare netede
Troponina Tropomiozina
MIOFILAMENT ACTINIC
F - actina
MOLECULĂ DE MIOZINĂ
Coadă Cap
MIOFILAMENT MIOZINIC
Fig. 4.10. Structura miofilamentelor
Banda
întunecată A
Banda
luminoasă I
Banda
luminoasă I
discul Z zona H discul Z
SARCOMER
Miozină
1. Enumeră funcțiile sistemului
muscular la om.
2. Explică definiţia fibrei musculare
ca unitate de structură şi
funcţie a sistemului muscular.
3. Numeşte cîte 2–3 muşchi corespunzători
funcţiilor sistemului
muscular enumerate la pag. 75.
4. Clasifică muşchii prezentaţi în
fig. 4.8 după localizare pe segmentele
corpului.
5. Prezintă structura mușchiului
scheletic alcătuind legenda
schemei de mai jos.
6. Confirmă că schema de mai jos
prezintă fibra musculară striată.
7. Descrie comparativ structara fibrelor
musculare striate şi fibrelor
musculare netede.
8. Precizează cele trei grupe
funcţionale de muşchi ai capului,
care asigură mişcările
menţionate în enunţ:
„Eugen şi-a îndreptat privirea
spre masă, a zîmbit mulţumit,
s-a aşezat şi a început să
mănînce cu poftă”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu