MEDIUL INTERN LA OM

În organismul omului are loc un schimb continuu
de substanţe nutritive, hormoni, deşeuri etc.
între celule, ţesuturi, organe şi sisteme de organe,
asigurat de:
ü lichidul interstiţial din spaţiile intercelulare;
ü sîngele şi limfa circulară;
ü organele sistemelor sangvin și limfatic.
Lichidul interstiţial, limfa
circulantă şi sîngele
la om se află în interacţiune
permanentă. Sub
presiune, inima pompează sîngele pînă la nivelul
capilarelor, unde este supus
filtrării, formînd
lichidul interstiţial. Acesta
din urmă penetrează
pereţii capilarelor
limfatice şi formează limfa
circulantă, care se reîntoarce
în vasele sangvine la
nivelul venelor subclaviculare.
Lichidul interstițial prezintă plasma
sangvină lipsită de elementele figurate şi moleculele
proteice mari, care irigă celulele
organelor
şi ţesuturilor corpului. El se formează în urma
filtrării sîngelui prin pereţii capilarelor
arteriale.
Din sînge, substanţele nutritive, hormonii
şi O2
nimeresc în lichidul interstiţial, apoi în celule.
Substanţele rezultate din reacţiile metabolice
celulare (de ex. CO2) pătrund iniţial în lichidul
interstiţial, apoi – în vasele
sangvine sau limfatice.
În aşa mod lichidul interstiţial asigură contactul
între celulele diferitor părţi ale corpului.
Limfa circulară constituie un lichid incolor
şi transparent compus din două părţi:
ü plasmatică, care conţine proteine, electroliţi,
glucoză,
colesterol, fier, enzime şi hormoni (concentraţia
lor depinde de nutriţie şi de prezenţa sau
lipsa infecţiei);
ü corpusculară – limfocitele şi macrofagii.
Sîngele este un ţesut conjunctiv lichid, constituit
din plasmă (faza lichidă) şi elemente figurate
(faza celulară) (fig.5.1). Sîngele realizează trei
funcţii majore:
ü transportă substanţele
nutritive (glucide, lipide,
aminoacizi), gazele (O2 şi CO2), ionii (K+, Na+,
Ca2+, HCO3
-) şi deşeurile
metabolice;
ü apără organismul de agenţi patogeni şi toxine;
ümenţine homeostazia internă a corpului.
 Plasma sîngelui are culoare galben pal şi
este constituită din apă (cca 90%), săruri minerale
şi substanţe organice (7%). Sărurile minerale ale
plasmei au rol de tampon. Ele menţin
pH-ul egal
cu 7,4 şi creează o anumită
presiune osmotică, care
asgură filtrarea sîngelui prin pereţii capilarelor.
Plasma are proprietatea de a se coagula graţie
prezenţei
unor proteine solubile polimerizatoare
(de ex. fibrinogenul). În urma coagulării rezultă
o reţea fibrilară şi un lichid transparent, numit
ser sangvin. Proteinele
protectoare ale plasmei:
imunoglobulinele
(anticorpii), proteinele
C-reactive favorizează
fagocitoza bacteriilor de
către macrofagi.
 Elementele figurate ale sîngelui prezintă
celule şi fragmente celulare (fig. 5.1).
Eritrocitele sînt celule roşii, discoidale biconcave
cu diametrul
de 7 mm, anucleate, lipsite de
organite, care transportă gazele respiratorii
(O2 şi
CO2). Numărul de eritrocite depinde de sex, vîrstă,
pregătirea
fizică etc. Sîngele femeilor conţine în
medie 4,8 milioane eritrocite/ml, cel al bărbaţilor
– cca 5,4 milioane/ml, iar la nou-născuţi numărul
eritrocitelor
variază între 6–7 milioane/ml.
Componentul principal al citoplasmei eritrocitelor
este hemoglobina (cca 95% din proteinele
eritrocitare) care servește ca „vehicul” pentru
transportul oxigenului și dioxidului de carbon.
Fiecare gram de hemoglobină poate transporta
1,34 ml oxigen per 100 ml de sînge. De rînd cu
afinitatea pentru O2 și CO2, hemoglobina are o
afinitate mult mai puternică pentru monoxidul de
carbon. Fiind prezent în aerul atmosferic, acesta
substituie O2 din moleculele de hemoglobină, ceea
ce duce la asfixie și moartea omului.
Trombocitele (plăcile sangvine) anucleate sînt
fragmente acoperite de membrane celulare,
lenticulare,
responsabile de hemostazie – preîntîmpină
hemoragia în cazul traumatismelor
vaselor sangvine.
Într-un mililitru de sînge se conţin în jur de 250 000
de trombocite. În momentul lezării vaselor,
trombocitele
aderă la segmentul lezat şi elimină substanţe
ce determină coagularea sîngelui.
Leucocitele sînt globulele nucleate care pot
părăsi vasele sangvine
pentru a pătrunde în vasele
Fig. 5.1. Compoziţia sîngelui
25 MEDIUL INTERN LA OM §
Plasma
Leucocite
Trombocite
Eritrocite
CIRCULAŢIA SUBSTANŢELOR ÎN ORGANISM
85
limfatice sau în lichidul interstiţial.
Într-un mililitru
de sînge se conţin în jur de 7 000 de leucocite.
Ele au capacitatea de a se fixa pe diferite
ţesuturi,
constituind primul pas în lupta organismului contra
microorganismelor. Leucocitele
pot fi grupate în
patru tipuri deosebite morfofuncţional:
granulocite,
limfocite,
monocite şi macrofagi.
ü Granulocitele reprezintă leucocite granulare,
de trei tipuri:
• neutrofilele – celule fagocitare care recunosc
şi
neutralizează particulele străine;
• eozinofilele (acidofilele) – celule cu proprietăţi
fagocitare,
care au capacitatea de a expulza în
mediul
extern conţinutul granulelor sale. Acest
conţinut
este foarte eficient în lupta contra
agenţilor patogeni;
• bazofilele – celule lipsite de proprietăţi fagocitare,
care constituie sisteme de alarmă în cazul
apariţiei
infecţiei.
Ele declanşează activitatea
sistemelor
imunitare,
facilitează
deplasarea
rapidă a celulelor
fagocitare
spre locul infecţios.
Bazofilele posedă
proprietăţi
chimiotactice,
inf lamatorii şi enzimatice,
iar dereglarea
funcţiilor lor provoacă
reacţii alergice.
ü Limfocitele prezintă celule mici cu nucleu
sferic şi puţină citoplasmă.
Ele vin în contact cu
antigeni
specifici
şi se transformă în celule producătoare
de anticorpi, ce pătrund
în sînge din
nodurile limfatice.
ü Monocitele şi macrofagii sînt celule
circulante
de talie mare. Ele se găsesc în sînge 2–3 zile, apoi
pătrund în diferite ţesuturi,
unde se transformă în
macrofagi
cu proprietăţi
fagocitare
(formează
pseudopodii
cu ajutorul cărora înglobează
particulele
sau celulele străine şi le digeră).
Ponderea fiecărui tip de leucocite
în componenţa
sîngelui, în stare normală,
variază
în limite
stabilite şi se exprimă prin formula leucocitară:
neutrofile (40–75%); limfocite (20–45%); monocite
(2–10%); eozinofile (1–6%); bazofile (0–1%).
Celulele sangvine sînt generate în măduva roşie
a oaselor din celule stem pluripotente care se
multiplică
prin mitoză şi au proprietatea de a se
diferenţia în precursori
specifici pentru fiecare tip
de celule sangvine.
Grupele sangvine
La suprafaţa unor eritrocite sînt prezenţi antigeni
determinaţi
genetic, numiţi A şi B. În funcţie
de tipul de antigeni
pe care îi posedă eritrocitele,
conform sistemelor speciale, sînt determinate
grupele
sangvine.
 Sistemul AB0. Antigenii în acest sistem
determină
grupele sangvine: 0, A, B şi AB. Grupa
AB posedă ambii antigeni, iar grupa 0 nu posedă
nici un antigen.
 Sistemul Rh. La 85% din reprezentanţii rasei
albe a fost determinată prezenţa antigenului D.
Posesorii acestui antigen sînt numiţi Rh-pozitivi
(acest antigen a fost descoperit în sîngele primatei
Macacus Rhesus). Indivizii la care lipseşte acest
antigen sînt numiţi Rh-negativi.
 Materiale şi ustensile
ü Microscop.
ü Micropreparate (fotografii) „Sîngele”.
 Activităţi
1. Examinaţi la microscop (pe microfotografii) elementele figurate ale sîngelui.
2. Identificaţi eritrocitele, leucocitele, trombocitele.
 Prezentarea rezultatelor
1. Desenaţi preparatul examinat.
2. Indicaţi pe desen elementele figurate ale sîngelui identificate şi descrieţi funcţiile lor.
LUCRARE PRACTICĂ
Studierea elementelor figurate ale sîngelui pe preparate microscopice
1. Defineşte noţiunile: lichid
interstiţial; limfă circulară;
sînge.
2. Alcătuiește o schemă care să
demonstreze interacțiunea
dintre lichidul interstițial,
limfa circulară și sînge.
3. Enumeră părţile componente
ale sîngelui.
4. Explică noţiunea grup sangvin.
5. Identifică dependenţa dintre
forma elementelor figurate
ale sîngelui şi funcţia pe care
o realizează.
6. Descrie morfologia
elementelor figurate ale
sîngelui în raport cu funcţiile
pe care acestea le realizează.
7. Confirmă prin argumente
că prin capacitatea de a se
coagula plasma sangvină
protejează organismul în
cazul traumelor urmate de
hemoragii.
8. Scrie un eseu, în care să
demonstrezi semnificaţia
sîngelui în activitatea vitală a
organismului.