Analizatorul vestibular asigură menţinerea şi
controlul echilibrului static şi dinamic al corpului.
El furnizează informaţii despre mişcările şi poziţia
corpului în spaţiu și elaborează reflexe care determină
menţinerea echilibrului şi poziţiei corpului.
Stimulii fiziologici ai aparatului vestibular sînt
mişcarea
liniară și de rotaţie a capului sau simultan,
a capului şi a corpului.
receptorul vestibular este localizat
în canalele semicirculare și vestibulul melcului
membranos al urechii interne (fig. 2.7). El asigură
menţinerea
echilibrului în timpul mişcării şi în stare
de repaus, informînd sistemul nervos despre sensul
mişcării corpului,
precum şi despre poziţia acestuia
în spaţiu.
Unitatea funcțională a receptorului vestibular
sînt celulele senzoriale prevăzute cu un cil lung
și mobil și 80–100 cili imobili cu lungime și
grosime variabile, dispuși descrescător ca lungime
(asemănător unui nai). Mișcarea cilului mobil
este transmisă celor imobili care, îndoindu-se în
direcția acestuia, provoacă depolarizarea membranei
celulei senzoriale și apariția potențialului
de acțiune.
Canalele semicirculare membranoase pornesc
şi se sfîrşesc în utriculă. În ampulele lor epiteliul
formează proeminenţe cu aspectul unor cute
transversale, numite creste ampulare. O creastă
ampulară este formată din celule epiteliale de
susținere și celule senzoriale cu cili (cca 23 000),
cufundate într-o cupulă cu conținutul similar
endolimfei.
Celulele senzoriale din crestele ampulare sînt
responsabile de detectarea mișcărilor de rotaţie ale
capului şi corpului. Rotaţia capului în plan sagital,
frontal sau orizontal cauzează mişcări opuse ale
cupulei și stimularea cililor celulelor senzoriale doar
în canalul semicircular din planul respectiv. Astfel
sînt detectate planul şi sensul mişcării.
Vestibulul membranos este format din două
vezicule:
utricula şi sacula,
ce comunică între ele,
și au cîte o proeminenţă, numite maculă
utriculară
și maculă saculară (pete senzitive). Fiecare maculă
este constituită din celule de susținere și celule
senzoriale cu cili (cca 45 000–60 000) acoperite
de o substanță gelatinoasă care conține granule
calcaroase – otoliți.
În poziție de repaus (capul în poziţie dreaptă),
otoliţii din macule exercită o presiune şi o îndoire
uniformă a cililor celulelor senzoriale. Înclinarea
capului sau schimbarea unghiului de poziţie a corpului
determină mişcarea otoliţilor, care, din cauza
inerției forței gravitaționale, are loc în direcție opusă
sensului înclinării. Mişcarea corpului în direcţie
orizontală produce excitaţia
celulelor
senzoriale ale
maculei utriculare, iar mişcarea în direcţie verticală
provoacă excitaţia celulelor senzoriale
din macula
saculară.
ANALIZATORUL V 11 ESTIBULAR LA OM §
Fig. 2.7. Receptorul vestibular
Melcul
membranos
Melcul
osos
Canale
semicirculare Maculă
utriculară
Macule vestibulare
Maculă
saculară
Celule
senzoriale
Cili
Celule de
susținere
Dendritele
neuronilor bipolari
Cupulă
Celule senzoriale
Celule de susținere
Dendritele
neuronilor bipolari
Cili
Masă gelatinoasă Otoliți
Creste
ampulare
R E C E P Ţ I A S E N Z O R I A L Ă
38
Calea nervoasă a sensibilităţii vestibulare
conduce informația de la receptorul vestibular spre
structurile nervoase superioare. Ea este constituită
din neuroni bipolari (senzitivi), neuronii nucleilor
bulbari și al treilea neuron aflat în talamus.
Dendritele neuronilor bipolari formează conexiuni
cu baza celulelor senzoriale vestibulare,
iar corpii lor celulari – ganglionul Scarpa.
Axonii
neuronilor bipolari (cca 20 000 fibre) formează rădăcina
nervului vestibular, care împreună cu cea a
nervului cohlear constituie nervul vestibulo-cohlear
(VIII). Majoritatea terminațiilor acestor axoni
formează sinapse cu neuronii nucleilor vestibulari
localizați în partea superioară a bulbului rahidian
și punte. Însă o parte dintre ei formează sinapse
direct în cerebel. La nivelul acestor sinapse are loc
transmiterea informației de la celulele senzoriale
din creste şi macule.
Neuronii nucleilor vestibulari proiectează axonii
ascendent și descendent spre:
ü cerebel, care integrează informația senzorială
de la diferite sisteme și coordonează mișcările
capului și trunchiului;
ü nucleii oculomotori ai nervilor cranieni III,
IV şi VI, care controlează rotirea globilor oculari
în sens invers rotirii capului;
ü măduva spinării la neuronii motori ce inervează
muşchii extensori ai trunchiului și gîtului;
ü hipotalamus (fibrele implicate în apariţia
răului de mişcare) etc.
Neuronii căii vestibulare aflați în talamus proiectează
axonii în cortex.
Segmentul central al analizatorului
vestibular este localizat în mai
multe arii senzoriale corticale. Stimularea electrică
a zonei din aproperea cortexului motor și din
șanțul intraparietal produce senzația de vertij sau
amețeală, de avertizare asupra poziției corpului în
spațiu. În procesele de orientare în spațiu și percepere
a mișcării sînt, de asemenea, implicate arii
corticale parietale și temporale, activate de stimulii
vestibulari, vizuali și proprioreceptivi.
Informaţiile provenite de la receptorul vestibular,
de rînd cu cele venite de la receptorul vizual
și proprioceptori de la nivelul osteo-ligamentar,
sînt integrate, analizate şi comparate la nivelul
structurilor nervoase superioare. Reacțiile de răspuns
sînt transmise organelor efectoare: mușchii
cefei, ochilor, trunchiului și membrelor, care vor
acționa în vederea menţinerii echilibrului.
Impulsurile vestibulare și nucleii vestibulari
stau la baza reflexelor vestibulo-medulare și
vestibulo-oculare.
Reflexele vestibulo-medulare se împart în
reflexe statice și stato-kinetice.
Reflexele statice asigură menținerea poziției
normale și a echilibrului corpului în mod involuntar.
Un rol important în cadrul acestor reflexe
revine poziției capului, în care receptorii vizuali
și vestibulari transmit informațiile pentru a fi
prelucrate.
Reflexele stato-kinetice sînt produse de stimularea
receptorului vestibular prin mișcări liniare
sau circulare ale capului.
Reflexul vestibulo-ocular este reflexul de
mișcare a ochilor în direcție opusă mișcării capului.
La înclinarea capului se produce o modificare a
poziţiei ochilor, care ar duce la pierderea imaginii.
Pentru menţinerea unei imagini stabile are loc
o mișcare automată a globilor oculari în sens opus
mișcării capului. Astfel este menținut echilibrul
corpului, este stabilizată imaginea pe retină și se
asigură orientarea în spațiu.
1. Definește funcția
analizatorului vestibular.
2. Prezintă într-un tabel structura
și funcțiile componentelor
receptorului vestibular:
ü macule vestibulare;
ü creste ampulare.
3. Realizează o schemă în care să
arăți calea parcursă de impulsul
nervos de la celulele senzoriale
ale maculelor și crestelor pînă
la nucleii vestibulari.
4. Reprezintă schematic celula
senzorială a maculei și saculei.
Alcătuiește legenda schemei.
5. Realizează o corespondenţă
între imaginile de mai jos şi
argumentează-ţi opţiunile.
6. Explică de ce analizatorul
auditiv și analizatorul
vestibular au nume comun: „
Analizatorul vestibulo-auditiv”
sau .„Analizatorul statoacustic”
7. În urma unui traumatism
craniocerebral pacientul a
suferit leziuni la nivelul căilor
nervoase care sînt proiectate
descendent de la unii nuclei
vestibulari. Estimează
dificultățile de comportament
ale acestui pacient.
1
3
2
4
a b
c d
R E C E P Ţ I A S E N Z O R I A L Ă
39
STUDIU DE CAZ
LUCRARE DE LABORATOR
I. OTITA MEDIE
II. „RĂU DE MIȘCARE”
Otita medie este o maladie care se manifestă prin scăderea auzului (senzație de ureche înfundată). Este
cauzată de acumularea lichidului în spațiul de după membrana timpanică ca rezultat al blocării orificiului
care face conexiunea între urechea medie și faringe.
Otita medie este de două tipuri:
ü acută – cauzată de dezvoltarea bacteriilor și virusurilor în lichidul care se acumulează în cavitatea
timpanică. Pacientul are dureri (deseori severe), poate apărea și febra;
ü supurată – acumularea lichidului fără infecție. Pacientul nu prezintă simptome de boală, dar secreția
cauzează pierderea auzului sau senzația de „ureche înfundată”.
1. Numește segmentul analizatorului auditiv, afectat de otita medie.
2. Descrie componentele de structură ale segmentului și funcțiile lor, afectate în cazul otitei.
3. Explică de ce are loc scăderea auzului în cazul otitei medii.
4. Propune metode de preîntîmpinare a otitei medii.
„Răul de mişcare” (de mare, de mașină, de avion) este o tulburare cauzată de neconcordanţa între
mişcarea percepută de analizatorul vestibular şi mișcarea percepută de analizatorul vizual. În timpul deplasării
cu mașina analizatorul vestibular va transmite sistemului nervos central informația că te miști. În
același timp daca vei privi în podea, vei citi sau vei discuta cu o persoană, ochii vor transmite informația
că nu te miști. Această neconcordanță poate provoca leşin, paloare, dureri de cap, greaţă etc. Pentru a o
evita este necesar să privești pe geam.
1. Numește segmentul analizatorului vestibular care recepționează mișcarea corpului în direcție
orizontală și verticală.
2. Descrie modificările care apar la nivelul segmentului analizatorului vestibular care recepționează
mișcarea corpului în timpul deplasării cu mașina.
3. Explică rolul ochilor în menținerea echilibrului corpului.
4. Descrie informația transmisă spre cortex de către analizatorul vestibular și cel vizual, dacă în
timpul deplasării cu mașina vei privi pe geam.
5. Demonstrează că „răul de mișcare” nu este o maladie a analizatorului vestibular.
DETERMINAREA ACUITĂŢII AUDITIVE
Materiale şi ustensile: Ceasornic, metru, vată.
Activităţi
1. Elevul supus testării îşi va bloca canalul auditiv extern al urechii stîngi cu vată.
2. În spatele elevului va fi plasat un ceasornic.
3. De fiecare dată, cînd muţi ceasornicul la o distanţă mai mare de elev, întreabă-l dacă percepe sunetul
şi intensitatea lui (apreciază intensitatea sunetelor arbitrar, utilizînd o scară de notare din 10
puncte).
4. Înregistrează într-un tabel distanţa şi intensitatea sunetului.
5. Repetă experimentul, elevul avînd blocat canalul auditiv extern al urechii drepte.
6. Testează acuitatea auditivă şi a altor colegi de clasă, a membrilor familiei de diferită vîrstă.
Prezentarea rezultatelor
1. Reprezintă grafic dependenţa dintre distanţa la care sînt percepute sunetele ceasornicului (de
urechea dreaptă şi de cea stîngă) şi intensitatea sunetelor.
controlul echilibrului static şi dinamic al corpului.
El furnizează informaţii despre mişcările şi poziţia
corpului în spaţiu și elaborează reflexe care determină
menţinerea echilibrului şi poziţiei corpului.
Stimulii fiziologici ai aparatului vestibular sînt
mişcarea
liniară și de rotaţie a capului sau simultan,
a capului şi a corpului.
receptorul vestibular este localizat
în canalele semicirculare și vestibulul melcului
membranos al urechii interne (fig. 2.7). El asigură
menţinerea
echilibrului în timpul mişcării şi în stare
de repaus, informînd sistemul nervos despre sensul
mişcării corpului,
precum şi despre poziţia acestuia
în spaţiu.
Unitatea funcțională a receptorului vestibular
sînt celulele senzoriale prevăzute cu un cil lung
și mobil și 80–100 cili imobili cu lungime și
grosime variabile, dispuși descrescător ca lungime
(asemănător unui nai). Mișcarea cilului mobil
este transmisă celor imobili care, îndoindu-se în
direcția acestuia, provoacă depolarizarea membranei
celulei senzoriale și apariția potențialului
de acțiune.
Canalele semicirculare membranoase pornesc
şi se sfîrşesc în utriculă. În ampulele lor epiteliul
formează proeminenţe cu aspectul unor cute
transversale, numite creste ampulare. O creastă
ampulară este formată din celule epiteliale de
susținere și celule senzoriale cu cili (cca 23 000),
cufundate într-o cupulă cu conținutul similar
endolimfei.
Celulele senzoriale din crestele ampulare sînt
responsabile de detectarea mișcărilor de rotaţie ale
capului şi corpului. Rotaţia capului în plan sagital,
frontal sau orizontal cauzează mişcări opuse ale
cupulei și stimularea cililor celulelor senzoriale doar
în canalul semicircular din planul respectiv. Astfel
sînt detectate planul şi sensul mişcării.
Vestibulul membranos este format din două
vezicule:
utricula şi sacula,
ce comunică între ele,
și au cîte o proeminenţă, numite maculă
utriculară
și maculă saculară (pete senzitive). Fiecare maculă
este constituită din celule de susținere și celule
senzoriale cu cili (cca 45 000–60 000) acoperite
de o substanță gelatinoasă care conține granule
calcaroase – otoliți.
În poziție de repaus (capul în poziţie dreaptă),
otoliţii din macule exercită o presiune şi o îndoire
uniformă a cililor celulelor senzoriale. Înclinarea
capului sau schimbarea unghiului de poziţie a corpului
determină mişcarea otoliţilor, care, din cauza
inerției forței gravitaționale, are loc în direcție opusă
sensului înclinării. Mişcarea corpului în direcţie
orizontală produce excitaţia
celulelor
senzoriale ale
maculei utriculare, iar mişcarea în direcţie verticală
provoacă excitaţia celulelor senzoriale
din macula
saculară.
ANALIZATORUL V 11 ESTIBULAR LA OM §
Fig. 2.7. Receptorul vestibular
Melcul
membranos
Melcul
osos
Canale
semicirculare Maculă
utriculară
Macule vestibulare
Maculă
saculară
Celule
senzoriale
Cili
Celule de
susținere
Dendritele
neuronilor bipolari
Cupulă
Celule senzoriale
Celule de susținere
Dendritele
neuronilor bipolari
Cili
Masă gelatinoasă Otoliți
Creste
ampulare
R E C E P Ţ I A S E N Z O R I A L Ă
38
Calea nervoasă a sensibilităţii vestibulare
conduce informația de la receptorul vestibular spre
structurile nervoase superioare. Ea este constituită
din neuroni bipolari (senzitivi), neuronii nucleilor
bulbari și al treilea neuron aflat în talamus.
Dendritele neuronilor bipolari formează conexiuni
cu baza celulelor senzoriale vestibulare,
iar corpii lor celulari – ganglionul Scarpa.
Axonii
neuronilor bipolari (cca 20 000 fibre) formează rădăcina
nervului vestibular, care împreună cu cea a
nervului cohlear constituie nervul vestibulo-cohlear
(VIII). Majoritatea terminațiilor acestor axoni
formează sinapse cu neuronii nucleilor vestibulari
localizați în partea superioară a bulbului rahidian
și punte. Însă o parte dintre ei formează sinapse
direct în cerebel. La nivelul acestor sinapse are loc
transmiterea informației de la celulele senzoriale
din creste şi macule.
Neuronii nucleilor vestibulari proiectează axonii
ascendent și descendent spre:
ü cerebel, care integrează informația senzorială
de la diferite sisteme și coordonează mișcările
capului și trunchiului;
ü nucleii oculomotori ai nervilor cranieni III,
IV şi VI, care controlează rotirea globilor oculari
în sens invers rotirii capului;
ü măduva spinării la neuronii motori ce inervează
muşchii extensori ai trunchiului și gîtului;
ü hipotalamus (fibrele implicate în apariţia
răului de mişcare) etc.
Neuronii căii vestibulare aflați în talamus proiectează
axonii în cortex.
Segmentul central al analizatorului
vestibular este localizat în mai
multe arii senzoriale corticale. Stimularea electrică
a zonei din aproperea cortexului motor și din
șanțul intraparietal produce senzația de vertij sau
amețeală, de avertizare asupra poziției corpului în
spațiu. În procesele de orientare în spațiu și percepere
a mișcării sînt, de asemenea, implicate arii
corticale parietale și temporale, activate de stimulii
vestibulari, vizuali și proprioreceptivi.
Informaţiile provenite de la receptorul vestibular,
de rînd cu cele venite de la receptorul vizual
și proprioceptori de la nivelul osteo-ligamentar,
sînt integrate, analizate şi comparate la nivelul
structurilor nervoase superioare. Reacțiile de răspuns
sînt transmise organelor efectoare: mușchii
cefei, ochilor, trunchiului și membrelor, care vor
acționa în vederea menţinerii echilibrului.
Impulsurile vestibulare și nucleii vestibulari
stau la baza reflexelor vestibulo-medulare și
vestibulo-oculare.
Reflexele vestibulo-medulare se împart în
reflexe statice și stato-kinetice.
Reflexele statice asigură menținerea poziției
normale și a echilibrului corpului în mod involuntar.
Un rol important în cadrul acestor reflexe
revine poziției capului, în care receptorii vizuali
și vestibulari transmit informațiile pentru a fi
prelucrate.
Reflexele stato-kinetice sînt produse de stimularea
receptorului vestibular prin mișcări liniare
sau circulare ale capului.
Reflexul vestibulo-ocular este reflexul de
mișcare a ochilor în direcție opusă mișcării capului.
La înclinarea capului se produce o modificare a
poziţiei ochilor, care ar duce la pierderea imaginii.
Pentru menţinerea unei imagini stabile are loc
o mișcare automată a globilor oculari în sens opus
mișcării capului. Astfel este menținut echilibrul
corpului, este stabilizată imaginea pe retină și se
asigură orientarea în spațiu.
1. Definește funcția
analizatorului vestibular.
2. Prezintă într-un tabel structura
și funcțiile componentelor
receptorului vestibular:
ü macule vestibulare;
ü creste ampulare.
3. Realizează o schemă în care să
arăți calea parcursă de impulsul
nervos de la celulele senzoriale
ale maculelor și crestelor pînă
la nucleii vestibulari.
4. Reprezintă schematic celula
senzorială a maculei și saculei.
Alcătuiește legenda schemei.
5. Realizează o corespondenţă
între imaginile de mai jos şi
argumentează-ţi opţiunile.
6. Explică de ce analizatorul
auditiv și analizatorul
vestibular au nume comun: „
Analizatorul vestibulo-auditiv”
sau .„Analizatorul statoacustic”
7. În urma unui traumatism
craniocerebral pacientul a
suferit leziuni la nivelul căilor
nervoase care sînt proiectate
descendent de la unii nuclei
vestibulari. Estimează
dificultățile de comportament
ale acestui pacient.
1
3
2
4
a b
c d
R E C E P Ţ I A S E N Z O R I A L Ă
39
STUDIU DE CAZ
LUCRARE DE LABORATOR
I. OTITA MEDIE
II. „RĂU DE MIȘCARE”
Otita medie este o maladie care se manifestă prin scăderea auzului (senzație de ureche înfundată). Este
cauzată de acumularea lichidului în spațiul de după membrana timpanică ca rezultat al blocării orificiului
care face conexiunea între urechea medie și faringe.
Otita medie este de două tipuri:
ü acută – cauzată de dezvoltarea bacteriilor și virusurilor în lichidul care se acumulează în cavitatea
timpanică. Pacientul are dureri (deseori severe), poate apărea și febra;
ü supurată – acumularea lichidului fără infecție. Pacientul nu prezintă simptome de boală, dar secreția
cauzează pierderea auzului sau senzația de „ureche înfundată”.
1. Numește segmentul analizatorului auditiv, afectat de otita medie.
2. Descrie componentele de structură ale segmentului și funcțiile lor, afectate în cazul otitei.
3. Explică de ce are loc scăderea auzului în cazul otitei medii.
4. Propune metode de preîntîmpinare a otitei medii.
„Răul de mişcare” (de mare, de mașină, de avion) este o tulburare cauzată de neconcordanţa între
mişcarea percepută de analizatorul vestibular şi mișcarea percepută de analizatorul vizual. În timpul deplasării
cu mașina analizatorul vestibular va transmite sistemului nervos central informația că te miști. În
același timp daca vei privi în podea, vei citi sau vei discuta cu o persoană, ochii vor transmite informația
că nu te miști. Această neconcordanță poate provoca leşin, paloare, dureri de cap, greaţă etc. Pentru a o
evita este necesar să privești pe geam.
1. Numește segmentul analizatorului vestibular care recepționează mișcarea corpului în direcție
orizontală și verticală.
2. Descrie modificările care apar la nivelul segmentului analizatorului vestibular care recepționează
mișcarea corpului în timpul deplasării cu mașina.
3. Explică rolul ochilor în menținerea echilibrului corpului.
4. Descrie informația transmisă spre cortex de către analizatorul vestibular și cel vizual, dacă în
timpul deplasării cu mașina vei privi pe geam.
5. Demonstrează că „răul de mișcare” nu este o maladie a analizatorului vestibular.
DETERMINAREA ACUITĂŢII AUDITIVE
Materiale şi ustensile: Ceasornic, metru, vată.
Activităţi
1. Elevul supus testării îşi va bloca canalul auditiv extern al urechii stîngi cu vată.
2. În spatele elevului va fi plasat un ceasornic.
3. De fiecare dată, cînd muţi ceasornicul la o distanţă mai mare de elev, întreabă-l dacă percepe sunetul
şi intensitatea lui (apreciază intensitatea sunetelor arbitrar, utilizînd o scară de notare din 10
puncte).
4. Înregistrează într-un tabel distanţa şi intensitatea sunetului.
5. Repetă experimentul, elevul avînd blocat canalul auditiv extern al urechii drepte.
6. Testează acuitatea auditivă şi a altor colegi de clasă, a membrilor familiei de diferită vîrstă.
Prezentarea rezultatelor
1. Reprezintă grafic dependenţa dintre distanţa la care sînt percepute sunetele ceasornicului (de
urechea dreaptă şi de cea stîngă) şi intensitatea sunetelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu