REFLEXELE

REFLEXELE §
Reflexul reprezintă răspunsul organismului
la acţiunea factorilor mediului cu participarea sistemului
nervos central. Fiecare reflex corespunde
unei traiectorii numită arc reflex.
Cel mai simplu arc reflex, format din trei segmente
(receptor, neuron, efector), a fost atestat la
celenterate. La organismele cu un nivel de dezvoltare
avansat arcul reflex este constituit din cinci segmente:
receptor, neuron senzitiv, centru nervos (encefal
sau măduva spinării), neuron motor, organ efector.
 Receptorii (tactili, auditivi, vizuali, olfactivi,
gustativi, vestibulari, organelor interne), fiind sensibili
la acţiunea factorilor externi, primesc stimulul şi
transformă energia acestuia în impuls nervos.
 Neuronii senzitivi (fibre aferente) conduc
impulsul nervos de la receptori spre centrii nervoşi.
 Centrii nervoşi sînt localizaţi în substanţa
cenuşie a sistemului nervos central. Ei asigură
analiza şi integrarea informaţiei despre mediul
ambiant şi formarea reacţiei de răspuns la excitaţiile
factorilor acestuia.
 Neuronii motori (fibre eferente) conduc
impulsul nervos de la sistemul nervos central spre
organele efectoare.
 Organele efectoare desfăşoară reacţia de
răspuns în funcţie de stimulul iniţial.
Tipuri de reflexe
Activitatea organismului uman este asigurată
de diverse reflexe: reflexe necondiţionate (reflexe
înnăscute); reflexe condiţionate (reflexe dobîndite);
reflexe somatice; reflexe vegetative etc.
 Reflexele necondiţionate au centrii nervoşi
localizaţi
în măduva spinării, trunchiul cerebral, regiunea
subcorticală şi se caracterizează prin faptul că:
ü există în momentul naşterii;
ü reprezintă o moştenire de la strămoşi;
ü sînt proprii tuturor reprezentanţilor aceleiaşi
specii şi se mai numesc reflexe de specie;
ü sînt relativ constante şi apar ca răspuns la excitaţii
adecvate, aplicate pe acelaşi cîmp receptor.
Reflexele necondiţionate (secreţia salivară la
introducerea hranei în cavitatea bucală, clipitul,
suptul, respiraţia, dilatarea şi micşorarea pupilei
etc.) sînt legate de funcţiile de relaţie, de nutriţie
şi de reproducere. Ele sînt independente (se păstrează
şi în urma afectării scoarţei cerebrale) şi
integrează organismul în mediul extern, însă nu
îi pot asigura existenţa. Aceste particularităţi au
fost demonstrate experimental în urma extirpării
scoarţei cerebrale la cîine.
Cîinele cu scoarţa cerebrală afectată nu poate
să-şi găsească singur hrana, chiar dacă aceasta este
lîngă el, întrucît i-au fost deterioraţi centrii corticali
ai mirosului, văzului, auzului. El nu mai poate recunoaşte
aspectul hranei, nu-şi mai poate recunoaşte
stăpînul etc. Dacă cîinelui cu scoarţa cerebrală
afectată i se va introduce hrană în gură, el o va mînca,
deoarece reflexele necondiţionate care asigură
ingestia şi digestia hranei sînt prezente.
La om, scoarţa cerebrală în procesul evoluţiei
devine organul de integrare a tuturor funcţiilor
din organism şi, ca urmare, reflexele necondiţionate
sînt dependente de activitatea scoarţei.
 Reflexele condiţionate au centrii nervoşi în
scoarţa cerebrală şi se deosebesc de cele necondiţionate
prin faptul că:
ü se formează numai în anumite condiţii cu
participarea scoarţei cerebrale;
ü nu există în momentul naşterii;
ü arcul reflex se închide la nivelul cortexului;
ü au un caracter temporar şi se formează la
fiecare individ în parte, deci sînt individuale;
ü sînt dobîndite în cursul vieţii prin experienţă.
Reflexele condiţionate se formează în anumite
condiţii de mediu, ca consecinţă a constituirii conexiunilor
temporare dintre diferiţi centri nervoşi
corticali. Odată cu modificarea condiţiilor, conexiunile
formate dispar şi iau naştere altele corespunzătoare
cerinţelor noi.
Formarea reflexelor condiţionate se poate urmări
la copii, care în momentul naşterii posedă
doar reflexe necondiţionate. Odată cu dezvoltarea,
în scoarţa cerebrală se formează conexiuni nervoase
noi sub acţiunea diferitor excitanţi (vizuali,
auditivi, tactili etc.), care asigură adaptarea copilului
la condiţiile mediului. La copii conexiunile
nou-formate la nivelul scoarţei cerebrale constituie
rezultatul procesului de educaţie şi instruire.
Reflexele condiţionate sînt prioritare în adaptarea
organismului la mediul extern. Ele favorizează
localizarea hranei, evitarea la timp a pericolului,
înlăturarea unui agent nociv etc.
 Reflexul somatic reprezintă răspunsul relativ
rapid şi previzibil al organismului la factorii mediului
extern. Organul efector al reflexelor somatice sînt
muşchii scheletici. Arcurile reflexe somatice sînt:
ü monosinaptice, în cadrul cărora neuronul
senzitiv formează sinapse pe neuronul motor (reflexe
de extensiune);
ü polisinaptice – neuronul senzitiv formează
sinapse pe unul sau cîţiva neuroni intercalari, iar
aceştia – pe neuroni motori (reflexe de flexie).
S I S T E M U L N E RVO S
20
1. Defineşte noţiunile:
ü reflex;
ü arc reflex.
2. Numeşte deosebirile şi
asemănările dintre structura
arcului reflex somatice şi
vegetative.
3. Descrie particularităţile
reflexelor condiţionate şi
necondiţionate.
4. Alcătuieşte legenda reflexului
somatic de flexie (fig. 1.13),
asociind noţiunile: măduva
spinării, organ receptor,
receptori cutanaţi, cale
aferentă, neuroni senzitivi, cale
eferentă, organ efector, muşchii
braţului, neuroni motori.
5. Prezintă într-un tabel
segmentele anatomice ale
arcului reflexului condiţionat şi
funcţiile lor corespunzătoare.
6. Descrie, în baza unui caz real
sau imaginar, etapele formării
reflexului condiţionat, avînd
ca repere excitanții şi regiunile
corticale între care se formează
conexiunile.
7. Argumentează utilizarea
reflexului rotulian în
determinarea afecţiunilor
măduvei spinării