Sistemul digestiv reprezintă un complex de
organe, care asigură digestia alimentelor, absorbţia
substanţelor nutritive şi evacuarea resturilor
nedigerabile.
El este constituit din trei părţi: cavitatea
bucală, tubul digestiv şi glandele anexe (fig. 7.1).
Cavitatea bucală este primul segment
al sistemului digestiv, care comunică cu mediul
extern prin orificiul
bucal şi cu faringele prin orificiul
bucofaringian. În cavitatea bucală sînt localizaţi
dinţii (organele pasive) şi limba, care, împreună
cu muşchii masticatori, formează aparatul
masticator (organe active).
Cavitatea bucală realizează:
ü digestia mecanică a alimentelor: ingestia, măcinarea
prin masticaţie şi umectarea lor cu salivă;
ü transportul (deglutiţia) bolului alimentar prin
acţiunea limbii şi a muşchilor faringelui în esofag;
ü inițierea digestiei chimice a glucidelor sub
acţiunea enzimelor salivare;
ü funcții respiratorii (prin cavitatea bucală aerul
pătrunde din mediul extern în faringe, apoi în
laringe), de fonaţie (poziţia, mişcarea şi contracţia
limbii intervin la emiterea sunetelor) și gustative.
Dinţii . Totalitatea dinţilor formează dentiţia,
care la om este de două tipuri: temporară (dentiţia
de lapte) şi permanentă
(definitivă). În corespundere
cu forma coroanei, numărul rădăcinilor
şi funcţia
pe care o realizează, dinţii au fost clasificaţi
în:
incisivi (I), canini (C), premolari (PM) şi molari
(M). Numărul şi poziţia dinţilor este exprimată
prin formula dentară, care pentru dentiţia permanentă
(pentru ½ din maxilar) este I = 2/2; C = 1/1;
PM = 2/2; M = 3/3. Pentru dentiţia temporară
formula este I = 2/2; C = 1/1; PM = 2/2; M = 2/2.
Tubul digestiv reprezintă un canal lung
(cca 8–10 m), deschis la extremităţi
prin orificiul bucal
(extremitatea anterioară) şi orificiul anal (extremitatea
inferioară). El este format din faringe, esofag,
stomac, intestinul subţire,
intestinul gros (fig. 7.1).
Lumenul tubului digestiv este căptușit cu tunica
mucoasă formată din ţesut epitelial în care
sînt amplasate celule cu secreție endocrină şi țesut
conjunctiv (corion) care conține nervi, vase sangvine,
elemente limfoide și fibre musculare netede.
Tunica mucoasă realizează următoarele funcţii:
ü digestie: enzimele secretate de celulele
epiteliale catalizează reacţiile de descompunere
a proteinelor, lipidelor şi glucidelor din alimente;
ü absorbţie: celulele epiteliale absorb substanţele
nutritive simple care provin din alimente;
ü protecţie: tunica are o permeabilitate selectivă,
graţie căreia substanţele toxice din alimente sau care
provin în urma digestiei nu pătrund în sînge şi limfă.
Faringele reprezintă segmentul tubului
digestiv, la nivelul
căruia se intersectează calea
respiratorie şi calea digestivă. Partea lui inferioară
este situată în spatele laringelui.
Esofagul este un tub cu lungimea de 25–30 cm,
care se întinde de la faringe la stomac, cu care
comunică printr-un orificiu numit cardie.
Stomacul este situat în cavitatea abdominală,
imediat sub diafragmă. El are aspectul unui sac
muscular gol, de aproximativ 25 cm lungime,
care poate încorpora cca 3 litri de alimente. Cînd
stomacul este gol, țesuturile sale se plisează, într-un
mod asemănător unui acordeon închis. Pe măsură
ce stomacul se umple și se dilată, pliurile dispar
treptat. Digestia stomacală durează în mod obișnuit
cca 2 ore, iar pentru a procesa o masă copioasă,
bogată în grăsimi, sînt necesare cca 4–6 ore.
Intestinul subţire este cel mai lung segment al
tubului digestiv, care porneşte
la nivelul orificiului
piloric, posedă o valvulă pilorică deschisă spre
intestin, astfel împiedicînd întoarcerea alimentelor în
stomac. Intestinul
subţire poate fi împărţit în duoden
şi intestinul mezenterial Fig. 7.1. Aparatul digestiv la om format din jejun şi ileon.
Esofagul
Faringele
Glanda salivară
paratiroidă
Stomacul
Pancreasul
Orificiul
anal
Cavitatea bucală
Glanda salivară
sublinguală
Glanda salivară
submandibulară
Ficatul
Intestinul
gros (colonul)
Rectul
Vezica biliară Intestinul
subţire
NUTRIŢIA
111
Duodenul are lungimea de 25–30 cm şi formă
de potcoavă,
în concavitatea căreia se găseşte capul
pancreasului.
Duodenul, pe faţa internă, prezintă
două proeminenţe:
papila duodenală mare şi papila
duodenală mică, prin care se varsă sucul pancreatic.
Jejunul şi ileonul sînt fixaţi de peretele posterior al
cavităţii abdominale prin mezenter, care le permite
o anumită mobilitate. Această porţiune a intestinului
subţire are o lungime de 4 m, formează 14–16
anse intestinale şi se deschide în intestinul gros prin
orificiul ileocecal, prevăzut cu valvulă ileocecală,
care se deschide în direcţia intestinului gros.
Intestinul gros are o lungime de cca 1,7 m
şi este format
din trei părţi: cecul, colonul şi rectul.
Cecul reprezintă porţiunea iniţială a intestinului
gros, are lungimea de 7 cm, finalizînd în fund
de sac, care continuă în jos cu o formaţiune, numită
apendicele vermicular. Apendicele vermicular
este un organ rudimentar de cca 6–8 cm lungime.
Colonul începe la nivelul orificiului ileocecal şi
este constituit din patru segmente: colonul ascendent,
transversal, descendent şi colonul sigmoid.
Rectul este porţiunea terminală a intestinului
gros. El este format din trei segmente.
Orificiul anal este prevăzut cu un sfincter intern,
format din fibre musculare netede şi un sfincter
extern, constituit din fibre musculare striate.
Glandele exocrine ale
sistemului digestiv
Aparatul digestiv include un complex exocrin
constituit
din glandele anexe tubului digestiv (glandele
salivare, ficatul şi glanda cu funcții mixte –
pancreasul)
şi glandele mucoasei tubului digestiv.
Glandele salivare sînt localizate la nivelul
cavităţii bucale,
fiind de două tipuri: mari şi mici.
Glandele salivare mici sînt situate în grosimea mucoasei
bucale şi a limbii. Glandele salivare mari sînt
în număr de trei perechi: parotide, submandibulare
şi sublinguale.
Pancreasul exocrin este alcătuit din acini
glandulari care, unindu-se, formează lobuli. Fiecare
acin posedă un canalicul excretor, care confluează
şi formează două canale mari: canalul Wirsung şi
canalul Santorini.
Ficatul este format din celule hepatice, care
sintetizează bila, canalicule biliare prin care are
loc evacuarea bilei şi capilare sangvine. În timpul
meselor bila se elimină direct
în duoden pe un traseu
format din canaliculele biliare, canalele biliare şi
canalul coledoc, iar în timpul dintre mese se varsă în
vezica
biliară, unde este depozitată prin canaliculele
biliare, canalele biliare şi canalul cistic (fig. 7.3).
Glandele mucoasei tubului digestiv.
Glandele mucoasei gastrice secretă sucul digestiv
numit
suc gastric (cca 1,5 litri/zi) în timpul
meselor
(secreţie de ocazie) şi nu este secretat sau este
secretat
în cantităţi minime între mese (secreţie de
fond). Glandele mucoasei intestinale secretă sucul
digestiv
numit suc intestinal.
Canalicul biliar
Canal
cistic
Canale biliare
Vezica biliară
Canal
coledoc
Hepatocite
Fig. 7.3. Circulaţia bilei
Fig. 7.2. Structura stomacului
Esofagul
Cardia Fundul
Corpul
Curbura mică
Curbura mare
Antrul piloric
Orificiul
piloric
Valvula pilorică
Duodenul
Canalul piloric
1. Prezintă într-o schemă structura
sistemului digestiv la om.
2. Defineşte noţiunile dentiţie
permanentă, dentiţie temporară
şi prezintă formulele dentare
corespunzătoare.
3. Descrie structura sistemului
digestiv.
4. Numeşte cel mai lung şi cel
mai voluminos segment al
tubului digestiv.
5. Alcătuieşte un text explicativ
la schema propusă, în care
să demonstrezi apartenenţa
structurilor 1–4 la sistemul
digestiv.
6. Analizează comparativ
structura şi localizarea
orificiului piloric şi a orificiului
ileocecal, evidenţiind
similaritatea structurală
şi corespunzător cea
funcţională. Estimează
urmările disfuncţiei orificiului
piloric.
organe, care asigură digestia alimentelor, absorbţia
substanţelor nutritive şi evacuarea resturilor
nedigerabile.
El este constituit din trei părţi: cavitatea
bucală, tubul digestiv şi glandele anexe (fig. 7.1).
Cavitatea bucală este primul segment
al sistemului digestiv, care comunică cu mediul
extern prin orificiul
bucal şi cu faringele prin orificiul
bucofaringian. În cavitatea bucală sînt localizaţi
dinţii (organele pasive) şi limba, care, împreună
cu muşchii masticatori, formează aparatul
masticator (organe active).
Cavitatea bucală realizează:
ü digestia mecanică a alimentelor: ingestia, măcinarea
prin masticaţie şi umectarea lor cu salivă;
ü transportul (deglutiţia) bolului alimentar prin
acţiunea limbii şi a muşchilor faringelui în esofag;
ü inițierea digestiei chimice a glucidelor sub
acţiunea enzimelor salivare;
ü funcții respiratorii (prin cavitatea bucală aerul
pătrunde din mediul extern în faringe, apoi în
laringe), de fonaţie (poziţia, mişcarea şi contracţia
limbii intervin la emiterea sunetelor) și gustative.
Dinţii . Totalitatea dinţilor formează dentiţia,
care la om este de două tipuri: temporară (dentiţia
de lapte) şi permanentă
(definitivă). În corespundere
cu forma coroanei, numărul rădăcinilor
şi funcţia
pe care o realizează, dinţii au fost clasificaţi
în:
incisivi (I), canini (C), premolari (PM) şi molari
(M). Numărul şi poziţia dinţilor este exprimată
prin formula dentară, care pentru dentiţia permanentă
(pentru ½ din maxilar) este I = 2/2; C = 1/1;
PM = 2/2; M = 3/3. Pentru dentiţia temporară
formula este I = 2/2; C = 1/1; PM = 2/2; M = 2/2.
Tubul digestiv reprezintă un canal lung
(cca 8–10 m), deschis la extremităţi
prin orificiul bucal
(extremitatea anterioară) şi orificiul anal (extremitatea
inferioară). El este format din faringe, esofag,
stomac, intestinul subţire,
intestinul gros (fig. 7.1).
Lumenul tubului digestiv este căptușit cu tunica
mucoasă formată din ţesut epitelial în care
sînt amplasate celule cu secreție endocrină şi țesut
conjunctiv (corion) care conține nervi, vase sangvine,
elemente limfoide și fibre musculare netede.
Tunica mucoasă realizează următoarele funcţii:
ü digestie: enzimele secretate de celulele
epiteliale catalizează reacţiile de descompunere
a proteinelor, lipidelor şi glucidelor din alimente;
ü absorbţie: celulele epiteliale absorb substanţele
nutritive simple care provin din alimente;
ü protecţie: tunica are o permeabilitate selectivă,
graţie căreia substanţele toxice din alimente sau care
provin în urma digestiei nu pătrund în sînge şi limfă.
Faringele reprezintă segmentul tubului
digestiv, la nivelul
căruia se intersectează calea
respiratorie şi calea digestivă. Partea lui inferioară
este situată în spatele laringelui.
Esofagul este un tub cu lungimea de 25–30 cm,
care se întinde de la faringe la stomac, cu care
comunică printr-un orificiu numit cardie.
Stomacul este situat în cavitatea abdominală,
imediat sub diafragmă. El are aspectul unui sac
muscular gol, de aproximativ 25 cm lungime,
care poate încorpora cca 3 litri de alimente. Cînd
stomacul este gol, țesuturile sale se plisează, într-un
mod asemănător unui acordeon închis. Pe măsură
ce stomacul se umple și se dilată, pliurile dispar
treptat. Digestia stomacală durează în mod obișnuit
cca 2 ore, iar pentru a procesa o masă copioasă,
bogată în grăsimi, sînt necesare cca 4–6 ore.
Intestinul subţire este cel mai lung segment al
tubului digestiv, care porneşte
la nivelul orificiului
piloric, posedă o valvulă pilorică deschisă spre
intestin, astfel împiedicînd întoarcerea alimentelor în
stomac. Intestinul
subţire poate fi împărţit în duoden
şi intestinul mezenterial Fig. 7.1. Aparatul digestiv la om format din jejun şi ileon.
Esofagul
Faringele
Glanda salivară
paratiroidă
Stomacul
Pancreasul
Orificiul
anal
Cavitatea bucală
Glanda salivară
sublinguală
Glanda salivară
submandibulară
Ficatul
Intestinul
gros (colonul)
Rectul
Vezica biliară Intestinul
subţire
NUTRIŢIA
111
Duodenul are lungimea de 25–30 cm şi formă
de potcoavă,
în concavitatea căreia se găseşte capul
pancreasului.
Duodenul, pe faţa internă, prezintă
două proeminenţe:
papila duodenală mare şi papila
duodenală mică, prin care se varsă sucul pancreatic.
Jejunul şi ileonul sînt fixaţi de peretele posterior al
cavităţii abdominale prin mezenter, care le permite
o anumită mobilitate. Această porţiune a intestinului
subţire are o lungime de 4 m, formează 14–16
anse intestinale şi se deschide în intestinul gros prin
orificiul ileocecal, prevăzut cu valvulă ileocecală,
care se deschide în direcţia intestinului gros.
Intestinul gros are o lungime de cca 1,7 m
şi este format
din trei părţi: cecul, colonul şi rectul.
Cecul reprezintă porţiunea iniţială a intestinului
gros, are lungimea de 7 cm, finalizînd în fund
de sac, care continuă în jos cu o formaţiune, numită
apendicele vermicular. Apendicele vermicular
este un organ rudimentar de cca 6–8 cm lungime.
Colonul începe la nivelul orificiului ileocecal şi
este constituit din patru segmente: colonul ascendent,
transversal, descendent şi colonul sigmoid.
Rectul este porţiunea terminală a intestinului
gros. El este format din trei segmente.
Orificiul anal este prevăzut cu un sfincter intern,
format din fibre musculare netede şi un sfincter
extern, constituit din fibre musculare striate.
Glandele exocrine ale
sistemului digestiv
Aparatul digestiv include un complex exocrin
constituit
din glandele anexe tubului digestiv (glandele
salivare, ficatul şi glanda cu funcții mixte –
pancreasul)
şi glandele mucoasei tubului digestiv.
Glandele salivare sînt localizate la nivelul
cavităţii bucale,
fiind de două tipuri: mari şi mici.
Glandele salivare mici sînt situate în grosimea mucoasei
bucale şi a limbii. Glandele salivare mari sînt
în număr de trei perechi: parotide, submandibulare
şi sublinguale.
Pancreasul exocrin este alcătuit din acini
glandulari care, unindu-se, formează lobuli. Fiecare
acin posedă un canalicul excretor, care confluează
şi formează două canale mari: canalul Wirsung şi
canalul Santorini.
Ficatul este format din celule hepatice, care
sintetizează bila, canalicule biliare prin care are
loc evacuarea bilei şi capilare sangvine. În timpul
meselor bila se elimină direct
în duoden pe un traseu
format din canaliculele biliare, canalele biliare şi
canalul coledoc, iar în timpul dintre mese se varsă în
vezica
biliară, unde este depozitată prin canaliculele
biliare, canalele biliare şi canalul cistic (fig. 7.3).
Glandele mucoasei tubului digestiv.
Glandele mucoasei gastrice secretă sucul digestiv
numit
suc gastric (cca 1,5 litri/zi) în timpul
meselor
(secreţie de ocazie) şi nu este secretat sau este
secretat
în cantităţi minime între mese (secreţie de
fond). Glandele mucoasei intestinale secretă sucul
digestiv
numit suc intestinal.
Canalicul biliar
Canal
cistic
Canale biliare
Vezica biliară
Canal
coledoc
Hepatocite
Fig. 7.3. Circulaţia bilei
Fig. 7.2. Structura stomacului
Esofagul
Cardia Fundul
Corpul
Curbura mică
Curbura mare
Antrul piloric
Orificiul
piloric
Valvula pilorică
Duodenul
Canalul piloric
1. Prezintă într-o schemă structura
sistemului digestiv la om.
2. Defineşte noţiunile dentiţie
permanentă, dentiţie temporară
şi prezintă formulele dentare
corespunzătoare.
3. Descrie structura sistemului
digestiv.
4. Numeşte cel mai lung şi cel
mai voluminos segment al
tubului digestiv.
5. Alcătuieşte un text explicativ
la schema propusă, în care
să demonstrezi apartenenţa
structurilor 1–4 la sistemul
digestiv.
6. Analizează comparativ
structura şi localizarea
orificiului piloric şi a orificiului
ileocecal, evidenţiind
similaritatea structurală
şi corespunzător cea
funcţională. Estimează
urmările disfuncţiei orificiului
piloric.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu