Deșeurile organismului uman sînt
substanțe non-utilizabile care se formează în urma
activității vitale sau pătrund în organism din mediul
extern împreună cu alimentele.
Totalitatea proceselor care asigură eliminarea
deșeurilor metabolice din organism în mediul
extern se numește excreție.
Organele care realizează excreția formează
sistemul excretor, care include sistemul urinar (ce
are doar funcții excretorii) și organe cu funcții
excretorii: plămînii, pielea și ficatul care, de rînd
cu funcțiile lor de bază, elimină anumite deșeuri
metabolice din organism.
Deșeurile metabolice se formează în rezultatul
scindării substanțelor organice. De exemplu:
ü H2O și CO2 sînt deșeurile respirației celulare;
ü NH3 se formează în rezultatul reacțiilor metabolismului
proteic;
ü ureea se formează în ficat în urma reacției
dintre amoniac și apă;
ü acidul uric provine din reacțiile de descompunere
a acizilor nucleici.
Deșeurile metabolice sînt eliminate din celule
în lichidul interstițial, de unde ajung în sînge,
traversînd pereții fini ai capilarelor. Acestea sînt
transportate cu fluxul sangvin spre organele
care le vor elimina în mediul extern. Evacuarea
deșeurilor este absolut necesară pentru a
menține funcționarea normală a organismului.
Acumularea lor duce la dereglarea proceselor vitale
și chiar la moarte. Conținutul deșeurilor metabolice
în organism este determinat prin analize
biochimice de sînge și de urină.
Deșeurile solide se formează din resturile
alimentelor nedigerate și sînt evacuate prin rect.
Plămînii elimină în mediul extern CO2 și
H2O (în formă de vapori). Excreția are loc la
nivelul membranei fine a alveolelor pulmonare,
în direcția gradientului de presiune: din plasma
sîngelui, unde presiunea acestor substanțe este
mai mare, în aerul alveolar, în care presiunea lor
este mai mică. Aerul din alveole este expulzat în
mediul extern în timpul expirației.
Ficatul neutralizează substanțele deșeu care
provin în urma reacțiilor metabolice și substanțele
toxice cum sînt cele care nimeresc în sînge din
alimente, din aerul poluat (toxine, metale grele,
E-uri, etc.) sau prin aplicarea pe piele a unor produse
cosmetice. Din ficat, aceste deșeuri ajung în
bilă și de acolo în intestin, pentru a fi eliminate.
Pielea, de rînd cu alte funcții, elimină din organism
un șir de substanțe deșeu prin secrețiile
glandelor sebacee și sudoripare.
Pielea este formată din:
ü epiderm;
ü derm;
ü hipoderm.
Epidermul este stratul extern al pielii, o barieră
împotriva microorganismelor, a eroziunii, a căldurii,
a substanțelor chimice, a razelor ultraviolete.
Epidermul este format din cheratinocite (cca
80%) celulele de bază dispuse în straturi care produc
o proteina dură, numită cheratină. Aceasta
conferă pielii rezistența la acțiunea factorilor fizici
și o face impermeabilă pentru apă. La pielea sănătoasă
celulele de suprafața sînt așezate strîns una
lîngă alta într-un mod suprapus, care contribuie la
funcția de protecție. Printre cheranitocite se întîlnesc
celule producătoare de melanină (melanocite),
care apără organismul de microorganisme (celule
Langerhans) și mecanoreceptori. Epidermul
nu are vase sangvine.
Dermul conţine țesut conjunctiv lax, vase de
sînge, mecanoreceptori, termoreceptori (corpusculi
Ruffini, corpusculi Krause), glande sudoripare,
foliculi piloși cu glandele sebacee. El are
grosimea de cca 1 mm.
Fig. 8.1. Structura pielii
37 SISTEMUL EXCRETOR LA OM §
Epiderm
Derm
Hipoderm
Glandă
sudoripară
Folicul
pilos
Glandă
sebacee
125
EXCREŢIA
Hipodermul formează stratul intern al pielii,
constituit din celule sebacee şi ţesut de legătură. În
hipoderm sînt depozitate rezervele de lipide sub
formă de ţesut adipos.
Glandele sudoripare sînt de tip tubular și au
la extremitatea din profunzimea hipodermului un
glomerul înconjurat de capilare și fibre nervoase
parasimpatice sau simpatice.
Glandele sudoripare elimină din organism
surplusul de apă (cca 98%), săruri minerale, uree
(cca 2%), substanțe nocive și preparate medicamentoase,
dacă acestea sînt prezente în organism.
Activitatea glandelor sudoripare – transpirația
– este reglată de centrii nervoși hipotalamici și corticali,
fiind un proces continuu, care se desfășoară atît
în stare de veghe, cît și în timpul somnului.
Participarea scoarței cerebrale în transpirație este
dovedită de transpirațiile emoționale. Creșterea nivelului
de CO2 în sînge excită centrii nervoși hipotalamici
și intensifică transpirația asfixică. Transpirația
se intensifică în timpul unui efort muscular, la temperaturi
ridicate, în cazul insuficienței renale.
Pentru funcționarea normală a glandelor sebacee
este necesară îngrijirea permanenta a pielii
prin respectarea regulilor de igienă personală.
Glandele sebacee se deschid în foliculii
piloși și au forma unor ciorchine. Ele sînt prezente
pe toată suprafața pielii, cu excepția palmelor și
tălpilor, fiind mai abundente pe fața, spate, pielea
capului.
Produsul secreției glandelor sebacee este
numit sebum, un produs semilichid, care în contact
cu aerul se solidifică și are rol de protecție.
Sebumul conține trigliceride, colesterol, lecitine
şi alte fosfolipide. Sebumul formează la suprafaţa
pielii şi firelor de păr o peliculă acidă de protecţie
împotriva bacteriilor, toxinelor şi ciupercilor.
Acest strat captează apa sau o eliberează în funcţie
de necesităţi, evitîndu-se astfel, deshidratarea
tegumentului.
Sistemul urinar la om este format din
doi rinichi, două uretre, vezica urinară și uretra
care asigură excreția deșeurilor metabolismului
proteic și a substanțelor toxice din sînge.
1. Enumeră organele care
formează sistemul excretor la
om.
2. Definește noțiunea de deșeu
metabolic.
3. Prezintă într-un tabel
deșeurile eliminate de
organele excretorii și organele
cu funcții excretorii.
4. Descrie rolul sistemului
sangvin în realizarea excreției.
5. Expune mecanismul excreției
deșeurilor metabolice la
nivelul:
ü alveolelor pulmonare;
ü ficatului;
ü glandelor sudoripare.
6. Argumentează necesitatea
prezenței rețelei de capilare
în jurul alveolelor pulmonare
și glomerulilor glandelor
sudoripare.
7. Numește organele cu funcții
excretorii solicitate la maxim
în timpul unui efort fizic.
8. Alcătuiește schema traseului
deșeurilor metabolismului
proteic spre organele
excretoare.
9. Explică de ce sistemul
excretor la persoanele care
au un stil de viață nesănătos
este suprasolicitat.
substanțe non-utilizabile care se formează în urma
activității vitale sau pătrund în organism din mediul
extern împreună cu alimentele.
Totalitatea proceselor care asigură eliminarea
deșeurilor metabolice din organism în mediul
extern se numește excreție.
Organele care realizează excreția formează
sistemul excretor, care include sistemul urinar (ce
are doar funcții excretorii) și organe cu funcții
excretorii: plămînii, pielea și ficatul care, de rînd
cu funcțiile lor de bază, elimină anumite deșeuri
metabolice din organism.
Deșeurile metabolice se formează în rezultatul
scindării substanțelor organice. De exemplu:
ü H2O și CO2 sînt deșeurile respirației celulare;
ü NH3 se formează în rezultatul reacțiilor metabolismului
proteic;
ü ureea se formează în ficat în urma reacției
dintre amoniac și apă;
ü acidul uric provine din reacțiile de descompunere
a acizilor nucleici.
Deșeurile metabolice sînt eliminate din celule
în lichidul interstițial, de unde ajung în sînge,
traversînd pereții fini ai capilarelor. Acestea sînt
transportate cu fluxul sangvin spre organele
care le vor elimina în mediul extern. Evacuarea
deșeurilor este absolut necesară pentru a
menține funcționarea normală a organismului.
Acumularea lor duce la dereglarea proceselor vitale
și chiar la moarte. Conținutul deșeurilor metabolice
în organism este determinat prin analize
biochimice de sînge și de urină.
Deșeurile solide se formează din resturile
alimentelor nedigerate și sînt evacuate prin rect.
Plămînii elimină în mediul extern CO2 și
H2O (în formă de vapori). Excreția are loc la
nivelul membranei fine a alveolelor pulmonare,
în direcția gradientului de presiune: din plasma
sîngelui, unde presiunea acestor substanțe este
mai mare, în aerul alveolar, în care presiunea lor
este mai mică. Aerul din alveole este expulzat în
mediul extern în timpul expirației.
Ficatul neutralizează substanțele deșeu care
provin în urma reacțiilor metabolice și substanțele
toxice cum sînt cele care nimeresc în sînge din
alimente, din aerul poluat (toxine, metale grele,
E-uri, etc.) sau prin aplicarea pe piele a unor produse
cosmetice. Din ficat, aceste deșeuri ajung în
bilă și de acolo în intestin, pentru a fi eliminate.
Pielea, de rînd cu alte funcții, elimină din organism
un șir de substanțe deșeu prin secrețiile
glandelor sebacee și sudoripare.
Pielea este formată din:
ü epiderm;
ü derm;
ü hipoderm.
Epidermul este stratul extern al pielii, o barieră
împotriva microorganismelor, a eroziunii, a căldurii,
a substanțelor chimice, a razelor ultraviolete.
Epidermul este format din cheratinocite (cca
80%) celulele de bază dispuse în straturi care produc
o proteina dură, numită cheratină. Aceasta
conferă pielii rezistența la acțiunea factorilor fizici
și o face impermeabilă pentru apă. La pielea sănătoasă
celulele de suprafața sînt așezate strîns una
lîngă alta într-un mod suprapus, care contribuie la
funcția de protecție. Printre cheranitocite se întîlnesc
celule producătoare de melanină (melanocite),
care apără organismul de microorganisme (celule
Langerhans) și mecanoreceptori. Epidermul
nu are vase sangvine.
Dermul conţine țesut conjunctiv lax, vase de
sînge, mecanoreceptori, termoreceptori (corpusculi
Ruffini, corpusculi Krause), glande sudoripare,
foliculi piloși cu glandele sebacee. El are
grosimea de cca 1 mm.
Fig. 8.1. Structura pielii
37 SISTEMUL EXCRETOR LA OM §
Epiderm
Derm
Hipoderm
Glandă
sudoripară
Folicul
pilos
Glandă
sebacee
125
EXCREŢIA
Hipodermul formează stratul intern al pielii,
constituit din celule sebacee şi ţesut de legătură. În
hipoderm sînt depozitate rezervele de lipide sub
formă de ţesut adipos.
Glandele sudoripare sînt de tip tubular și au
la extremitatea din profunzimea hipodermului un
glomerul înconjurat de capilare și fibre nervoase
parasimpatice sau simpatice.
Glandele sudoripare elimină din organism
surplusul de apă (cca 98%), săruri minerale, uree
(cca 2%), substanțe nocive și preparate medicamentoase,
dacă acestea sînt prezente în organism.
Activitatea glandelor sudoripare – transpirația
– este reglată de centrii nervoși hipotalamici și corticali,
fiind un proces continuu, care se desfășoară atît
în stare de veghe, cît și în timpul somnului.
Participarea scoarței cerebrale în transpirație este
dovedită de transpirațiile emoționale. Creșterea nivelului
de CO2 în sînge excită centrii nervoși hipotalamici
și intensifică transpirația asfixică. Transpirația
se intensifică în timpul unui efort muscular, la temperaturi
ridicate, în cazul insuficienței renale.
Pentru funcționarea normală a glandelor sebacee
este necesară îngrijirea permanenta a pielii
prin respectarea regulilor de igienă personală.
Glandele sebacee se deschid în foliculii
piloși și au forma unor ciorchine. Ele sînt prezente
pe toată suprafața pielii, cu excepția palmelor și
tălpilor, fiind mai abundente pe fața, spate, pielea
capului.
Produsul secreției glandelor sebacee este
numit sebum, un produs semilichid, care în contact
cu aerul se solidifică și are rol de protecție.
Sebumul conține trigliceride, colesterol, lecitine
şi alte fosfolipide. Sebumul formează la suprafaţa
pielii şi firelor de păr o peliculă acidă de protecţie
împotriva bacteriilor, toxinelor şi ciupercilor.
Acest strat captează apa sau o eliberează în funcţie
de necesităţi, evitîndu-se astfel, deshidratarea
tegumentului.
Sistemul urinar la om este format din
doi rinichi, două uretre, vezica urinară și uretra
care asigură excreția deșeurilor metabolismului
proteic și a substanțelor toxice din sînge.
1. Enumeră organele care
formează sistemul excretor la
om.
2. Definește noțiunea de deșeu
metabolic.
3. Prezintă într-un tabel
deșeurile eliminate de
organele excretorii și organele
cu funcții excretorii.
4. Descrie rolul sistemului
sangvin în realizarea excreției.
5. Expune mecanismul excreției
deșeurilor metabolice la
nivelul:
ü alveolelor pulmonare;
ü ficatului;
ü glandelor sudoripare.
6. Argumentează necesitatea
prezenței rețelei de capilare
în jurul alveolelor pulmonare
și glomerulilor glandelor
sudoripare.
7. Numește organele cu funcții
excretorii solicitate la maxim
în timpul unui efort fizic.
8. Alcătuiește schema traseului
deșeurilor metabolismului
proteic spre organele
excretoare.
9. Explică de ce sistemul
excretor la persoanele care
au un stil de viață nesănătos
este suprasolicitat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu