Vasele sangvine reprezintă un sistem tubular,
închis, care asigură transportul sîngelul de la inimă
spre toate celulele corpului și de la acestea spre
inimă. Vasele sangvine, în funcție de direcția de
circulație a sîngelui în raport cu inima, formează
arborele vascular arterial prin care sîngele pleacă
de la inimă și arborele vascular venos, prin care
sîngele vine spre inimă. Acești doi arbori comunică
printr-o rețea de capilare sangvine care împînzesc
celulele corpului.
Arterele sînt vase sangvine cu pereţii trainici
şi elastici formați din trei straturi (fig. 5.6),
care asigură propulsarea continuă a sîngelui de la
inimă sub presiune. Ele generează din ventriculul
stîng prin artera aortă și trunchiul pulmonar.
Diametrul arterelor și presiunea sîngelui care circulă
prin ele se micșoreasă pe măsură ce se îndepărtează
de la inimă. În artere se află cca 20% din
volumul total de sînge al corpului.
Artera aortă porneşte din ventriculul stîng
printr-un segment dilatat, numit bulb aortic şi
prezintă trei segmente: aorta
ascendentă, cîrja
aortei, aorta descendentă (fig. 5.2). De la aceste trei
segmente pornesc artere spre toate organele corpului.
Artera aortă este vasul sangvin cu cel mai
mare diametru și cei mai groși pereți. Tunica
medie, comparativ cu alte artere, conține mai
multe fibre de colagen. Acestea îi conferă elastiSISTEMUL
SANGVIN LA OM.
VASELE SANGVINE
27 §
Fig. 5.6. Structura pereților vaselor sangvine
VENĂ ARTERĂ
CAPILAR Tunica
externă
Tunica
medie
Ţesut conjunctiv
(fibre elastice şi de
colagen)
Tunica internă Valvule
semilunare
Arteră
Arteriolă
Capilar
Venulă
Venă
A
B
Fig. 5.7. Circulaţia sîngelui prin arterele
circulaţiei mari
CIRCULAŢIA SUBSTANŢELOR ÎN ORGANISM
89
capilarelor sporeşte în organele care sînt solicitate
în permanenţă.
Spre exemplu, la persoanele cu o
activitate mintală
permanentă şi intensivă numărul
capilarelor cortexului este mai mare, iar la sportivi
numărul
capilarelor este mai mare în muşchii scheletici,
muşchiul cardiac şi plămîni.
Vasele sangvine formează două trasee anatomofuncţionale
ale sistemului
circulator: circulaţia mare
(sistemică) şi circulaţia
mică (pulmonară) (fig. 5.8).
Circulația mare porneşte din ventriculul
stîng, de unde sîngele oxigenat este propulsat prin
aortă și ramificaţiile ei (artere, arteriole, capilare)
spre toate
ţesuturile corpului. Pe acest traseu sîngele
transportă O2 spre celulele corpului, unde-l
cedează şi preia CO2.
Capilarele confluează în venule, care poartă deja
sînge dezoxigenat (cu CO2). Venulele, la rîndul lor,
se varsă în vene, prin care sîngele îmbogăţit cu CO2 revine
în atriul drept, apoi ventriculul drept (staţia
terminus
a circulaţiei mari). Sîngele parcurge reţeaua
de vase a circulaţiei mari timp de 16–17 secunde.
Circulația mică demarează din ventriculul
drept, care prin contracţie propulsează
sîngele dezoxigenat în trunchiul pulmonar prin
care ajunge la reţeaua
de capilare a plămînilor. La
acest nivel are loc schimbul de gaze, sîngele cedează
CO2 şi primeşte O2. Sîngele oxigenat revine în
atriul stîng prin venele pulmonare.
Venele cave (superioară şi inferioară) transportă
sîngele venos (bogat în CO2) din tot corpul spre
atriul drept (fig. 5.2). Vena cavă superioară colectează
sîngele de la cap, torace şi membrele
superioare.
Vena cavă inferioară colectează sîngele din jumătatea
subdiafragmatică (abdomen – pereţii şi organele pare
ale corpului, pelvis, membrele
inferioare).
Venele pulmonare transportă sînge arterial,
de la plămîni
spre atriul stîng al inimii.
Vena portă adună sîngele de la organele
impare ale cavităţii abdominale. Ea se formează
din capilarele tubului digestiv și se termină, ramificîndu-
se în capilare la nivelul ficatului.
Circulaţia sîngelui prin vene este asigurată de:
ü aspiraţia toracică. În timpul inspiraţiei în
cutia toracică presiunea devine mai joasă decît cea
atmosferică ca urmare a creşterii volumului ei. În
consecinţă, aerul atmosferic pătrunde în plămîni,
iar sîngele circulă de jos în sus. În timpul expiraţiei
presiunea în cutia toracică creşte, iar sîngele circulă
de sus în jos;
ü contracţia ventriculară, care scade presiunea
din atriul drept şi, prin aspirarea sîngelui contribuie
la circulaţia sîngelui venos de jos în sus;
ü contracţia musculaturii scheletice a membrelor,
care duce la micşorarea lumenului venelor;
ü valvulele de pe pereţii interni ai venelor şi de
constricţia muşchilor lumenului lor, care preîntîmpină
mişcarea sîngelui
în direcţie inversă.
Contracţia muşchilor membrelor inferioare
facilitează
activitatea
muşchiului cardiac, de aceea
nu se recomandă
de a întrerupe brusc o activitate
musculară
intensivă.
Dacă după alergarea la distanţe
mari ne vom opri brusc, muşchiul cardiac va fi
supus unui efort sporit.
Capilarele sînt cele mai mici vase sangvine
ce împînzesc ţesuturile
şi provin prin ramificarea
arteriolelor. Pereţii capilarelor sînt formaţi dintr-un
singur strat de celule.
Capilarele constituie segmentul funcţional al
sistemului circulator. La nivelul lor are loc schimbul
de substanţe între sînge şi lichidul interstiţial
prin difuzie simplă, prin pori şi prin pinocitoză.
Capilarele răspund la impulsurile sistemului
nervos vegetativ şi la acţiunea unor hormoni prin
vasoconstricţie
sau vasodilatare.
Doar 30% din numărul total de capilare sangvine
sînt funcţionale,
iar celelalte se află în „hibernare”
(prin ele nu circulă sîngele). Capilarele în stare
de „hibernare”
devin funcţionale în cazul anumitor
necesitaţi ale unui sau altui organ. De exemplu, capilarele
„hibernante”
ale intestinelor se deschid în cazul
digestiei,
cele ale creierului – în cazul activităţii mintale,
iar capilarele
„hibernante” ale muşchilor scheletici
– în timpul contracţiilor
musculare. Numărul Fig. 5.8. Circulaţia mare şi circulaţia mică la om
Circulaţia mică
Circulaţia mare (sistemică) (pulmonară)
Circulaţia
mare
(sistemică)
CIRCULAŢIA SUBSTANŢELOR ÎN ORGANISM
90
sînt supuse modificărilor
chimice. Sîngele care
iese din ficat conţine substanţe nutritive accesibile
şi utile organismului.
ü Sîngele colectează deşeurile metabolice din
preajma
tuturor celulelor corpului şi le transportă
spre rinichi, unde la nivelul glomerulilor le cedează
prin filtrare pentru a fi evacuate din organism.
Funcţia de autoreglare.
ü Sistemul circulator transportă hormonii
(insulina,
testosteronul, somatotropina) de la locurile de
sinteză spre celulele-ţintă, astfel asigurînd reglarea
hormonală şi coordonarea activităţii diverselor
ţesuturi şi organe.
ü Structura sistemului circulator asigură celulele
cu O2, menţinînd o rată constantă a metabolismului
şi homeotermia în cazul ridicării temperaturii
corpului.
Prin vasodilatare sporeşte fluxul sangvin
spre piele, astfel se intensifică procesul
de cedare
a temperaturii interne mediului extern. În cazul
scăderii temperaturii corpului, fluxul sangvin în
urma vasoconstricţiei se micşorează în straturile
tegumentare pentru a păstra rezervele termice.
Funcţia de protecţie.
ü Trombocitele sîngelui, proteinele plasmei
sangvine (fibrinogenul) protejează organismul de
pierderile de sînge şi de invazia agenţilor patogeni
prin mecanismele de coagulare.
ü Leucocitele asigură protecţia împotriva
toxinelor şi a agenţilor patogeni prin fagocitoză sau
prin secreţie de anticorpi.
1. Completează un tabel cu
organele sistemului sangvin.
2. Ilustrează în două scheme
traseul sîngelui prin vasele
circulaţiei mari şi vasele
circulaţiei mici.
3. Explică de ce circulaţia mare se
mai numește sistemică, iar cea
mică – pulmonară.
4. Prezintă argumente care să
infirme afirmația: „Prin toate
venele sistemului circulator
circulă doar sînge venos, iar
prin artere – sînge arterial” .
5. Alcătuiește un glosar de noțiuni
reflectate în textul §27 care
vizează anatomia și funcțiile
vaselor sangvine.
6. Demonstrează că funcţia
capilarelor este asigurată de
structura pereţilor lor.
7. Descrie modificările compoziției
sîngelui din capilarele
care împînzesc:
ü alveolele pulmonare;
ü fibrele musculare;
ü tubul digestiv.
Presiunea sangvină
este forța exercitată de sîngele care
circulă asupra pereților vaselor
sangvine. Pe măsură ce sîngele
circulă prin aortă, artere, arteriole,
capilare, venule, vene presiunea
sîngelui scade (fig. 5.9).
Pentru sîngele arterial sînt
caracteristice două valori extreme
ale presiunii sangvine: maximă,
care corespunde
presiunii sistolice;
minimă, care corespunde presiunii
diastolice. Valorile ambelor
extreme variază în corespundere
cu vîrsta, tipul emoţiilor etc. Ele pot fi determinate
cu ajutorul unui manometru şi sînt exprimate în
milimetri ai coloanei de mercur.
În timpul travaliului muscular presiunea
arterială maximă
poate atinge valoarea de 200–
220 mm ai coloanei de mercur. Această creştere
este o consecinţă a sporirii forţei contracţiilor
musculare
şi dezvoltării maxime a muşchiului
cardiac.
Creşterea
presiunii în aceste condiţii este
considerată
un fenomen pozitiv. La persoanele
neantrenate inima
nu poate asigura o presiune
sangvină înaltă, ceea ce are impact
negativ asupra
eficacităţii travaliului muscular.
Valoarea presiunii sîngelui arterial este determinată
pentru monitorizarea pacienţilor în timpul
anesteziei, terapiei intensive şi în cazul disfuncţiilor
sistemului cardiovascular.
Funcţiile vitale
ale sistemului sangvin
Funcţia de transport.
ü Circuitul sîngelui
prin circulaţia mare (sistemică)
şi circulaţia mică (pulmonară)
asigură
celulele organismului
cu O2 şi evacuează CO2.
ü Prin pereţii capilarelor
care formează reţele în
jurul organelor digestive
în sînge pătrund produsele
solubile rezultate din digestie (glucoza, aminoacizii,
vitaminele, substanţele sangvine) care sînt transportate
prin vena portă spre ficat. O parte dintre
aceste substanţe se depozitează în ficat, iar altele
închis, care asigură transportul sîngelul de la inimă
spre toate celulele corpului și de la acestea spre
inimă. Vasele sangvine, în funcție de direcția de
circulație a sîngelui în raport cu inima, formează
arborele vascular arterial prin care sîngele pleacă
de la inimă și arborele vascular venos, prin care
sîngele vine spre inimă. Acești doi arbori comunică
printr-o rețea de capilare sangvine care împînzesc
celulele corpului.
Arterele sînt vase sangvine cu pereţii trainici
şi elastici formați din trei straturi (fig. 5.6),
care asigură propulsarea continuă a sîngelui de la
inimă sub presiune. Ele generează din ventriculul
stîng prin artera aortă și trunchiul pulmonar.
Diametrul arterelor și presiunea sîngelui care circulă
prin ele se micșoreasă pe măsură ce se îndepărtează
de la inimă. În artere se află cca 20% din
volumul total de sînge al corpului.
Artera aortă porneşte din ventriculul stîng
printr-un segment dilatat, numit bulb aortic şi
prezintă trei segmente: aorta
ascendentă, cîrja
aortei, aorta descendentă (fig. 5.2). De la aceste trei
segmente pornesc artere spre toate organele corpului.
Artera aortă este vasul sangvin cu cel mai
mare diametru și cei mai groși pereți. Tunica
medie, comparativ cu alte artere, conține mai
multe fibre de colagen. Acestea îi conferă elastiSISTEMUL
SANGVIN LA OM.
VASELE SANGVINE
27 §
Fig. 5.6. Structura pereților vaselor sangvine
VENĂ ARTERĂ
CAPILAR Tunica
externă
Tunica
medie
Ţesut conjunctiv
(fibre elastice şi de
colagen)
Tunica internă Valvule
semilunare
Arteră
Arteriolă
Capilar
Venulă
Venă
A
B
Fig. 5.7. Circulaţia sîngelui prin arterele
circulaţiei mari
CIRCULAŢIA SUBSTANŢELOR ÎN ORGANISM
89
capilarelor sporeşte în organele care sînt solicitate
în permanenţă.
Spre exemplu, la persoanele cu o
activitate mintală
permanentă şi intensivă numărul
capilarelor cortexului este mai mare, iar la sportivi
numărul
capilarelor este mai mare în muşchii scheletici,
muşchiul cardiac şi plămîni.
Vasele sangvine formează două trasee anatomofuncţionale
ale sistemului
circulator: circulaţia mare
(sistemică) şi circulaţia
mică (pulmonară) (fig. 5.8).
Circulația mare porneşte din ventriculul
stîng, de unde sîngele oxigenat este propulsat prin
aortă și ramificaţiile ei (artere, arteriole, capilare)
spre toate
ţesuturile corpului. Pe acest traseu sîngele
transportă O2 spre celulele corpului, unde-l
cedează şi preia CO2.
Capilarele confluează în venule, care poartă deja
sînge dezoxigenat (cu CO2). Venulele, la rîndul lor,
se varsă în vene, prin care sîngele îmbogăţit cu CO2 revine
în atriul drept, apoi ventriculul drept (staţia
terminus
a circulaţiei mari). Sîngele parcurge reţeaua
de vase a circulaţiei mari timp de 16–17 secunde.
Circulația mică demarează din ventriculul
drept, care prin contracţie propulsează
sîngele dezoxigenat în trunchiul pulmonar prin
care ajunge la reţeaua
de capilare a plămînilor. La
acest nivel are loc schimbul de gaze, sîngele cedează
CO2 şi primeşte O2. Sîngele oxigenat revine în
atriul stîng prin venele pulmonare.
Venele cave (superioară şi inferioară) transportă
sîngele venos (bogat în CO2) din tot corpul spre
atriul drept (fig. 5.2). Vena cavă superioară colectează
sîngele de la cap, torace şi membrele
superioare.
Vena cavă inferioară colectează sîngele din jumătatea
subdiafragmatică (abdomen – pereţii şi organele pare
ale corpului, pelvis, membrele
inferioare).
Venele pulmonare transportă sînge arterial,
de la plămîni
spre atriul stîng al inimii.
Vena portă adună sîngele de la organele
impare ale cavităţii abdominale. Ea se formează
din capilarele tubului digestiv și se termină, ramificîndu-
se în capilare la nivelul ficatului.
Circulaţia sîngelui prin vene este asigurată de:
ü aspiraţia toracică. În timpul inspiraţiei în
cutia toracică presiunea devine mai joasă decît cea
atmosferică ca urmare a creşterii volumului ei. În
consecinţă, aerul atmosferic pătrunde în plămîni,
iar sîngele circulă de jos în sus. În timpul expiraţiei
presiunea în cutia toracică creşte, iar sîngele circulă
de sus în jos;
ü contracţia ventriculară, care scade presiunea
din atriul drept şi, prin aspirarea sîngelui contribuie
la circulaţia sîngelui venos de jos în sus;
ü contracţia musculaturii scheletice a membrelor,
care duce la micşorarea lumenului venelor;
ü valvulele de pe pereţii interni ai venelor şi de
constricţia muşchilor lumenului lor, care preîntîmpină
mişcarea sîngelui
în direcţie inversă.
Contracţia muşchilor membrelor inferioare
facilitează
activitatea
muşchiului cardiac, de aceea
nu se recomandă
de a întrerupe brusc o activitate
musculară
intensivă.
Dacă după alergarea la distanţe
mari ne vom opri brusc, muşchiul cardiac va fi
supus unui efort sporit.
Capilarele sînt cele mai mici vase sangvine
ce împînzesc ţesuturile
şi provin prin ramificarea
arteriolelor. Pereţii capilarelor sînt formaţi dintr-un
singur strat de celule.
Capilarele constituie segmentul funcţional al
sistemului circulator. La nivelul lor are loc schimbul
de substanţe între sînge şi lichidul interstiţial
prin difuzie simplă, prin pori şi prin pinocitoză.
Capilarele răspund la impulsurile sistemului
nervos vegetativ şi la acţiunea unor hormoni prin
vasoconstricţie
sau vasodilatare.
Doar 30% din numărul total de capilare sangvine
sînt funcţionale,
iar celelalte se află în „hibernare”
(prin ele nu circulă sîngele). Capilarele în stare
de „hibernare”
devin funcţionale în cazul anumitor
necesitaţi ale unui sau altui organ. De exemplu, capilarele
„hibernante”
ale intestinelor se deschid în cazul
digestiei,
cele ale creierului – în cazul activităţii mintale,
iar capilarele
„hibernante” ale muşchilor scheletici
– în timpul contracţiilor
musculare. Numărul Fig. 5.8. Circulaţia mare şi circulaţia mică la om
Circulaţia mică
Circulaţia mare (sistemică) (pulmonară)
Circulaţia
mare
(sistemică)
CIRCULAŢIA SUBSTANŢELOR ÎN ORGANISM
90
sînt supuse modificărilor
chimice. Sîngele care
iese din ficat conţine substanţe nutritive accesibile
şi utile organismului.
ü Sîngele colectează deşeurile metabolice din
preajma
tuturor celulelor corpului şi le transportă
spre rinichi, unde la nivelul glomerulilor le cedează
prin filtrare pentru a fi evacuate din organism.
Funcţia de autoreglare.
ü Sistemul circulator transportă hormonii
(insulina,
testosteronul, somatotropina) de la locurile de
sinteză spre celulele-ţintă, astfel asigurînd reglarea
hormonală şi coordonarea activităţii diverselor
ţesuturi şi organe.
ü Structura sistemului circulator asigură celulele
cu O2, menţinînd o rată constantă a metabolismului
şi homeotermia în cazul ridicării temperaturii
corpului.
Prin vasodilatare sporeşte fluxul sangvin
spre piele, astfel se intensifică procesul
de cedare
a temperaturii interne mediului extern. În cazul
scăderii temperaturii corpului, fluxul sangvin în
urma vasoconstricţiei se micşorează în straturile
tegumentare pentru a păstra rezervele termice.
Funcţia de protecţie.
ü Trombocitele sîngelui, proteinele plasmei
sangvine (fibrinogenul) protejează organismul de
pierderile de sînge şi de invazia agenţilor patogeni
prin mecanismele de coagulare.
ü Leucocitele asigură protecţia împotriva
toxinelor şi a agenţilor patogeni prin fagocitoză sau
prin secreţie de anticorpi.
1. Completează un tabel cu
organele sistemului sangvin.
2. Ilustrează în două scheme
traseul sîngelui prin vasele
circulaţiei mari şi vasele
circulaţiei mici.
3. Explică de ce circulaţia mare se
mai numește sistemică, iar cea
mică – pulmonară.
4. Prezintă argumente care să
infirme afirmația: „Prin toate
venele sistemului circulator
circulă doar sînge venos, iar
prin artere – sînge arterial” .
5. Alcătuiește un glosar de noțiuni
reflectate în textul §27 care
vizează anatomia și funcțiile
vaselor sangvine.
6. Demonstrează că funcţia
capilarelor este asigurată de
structura pereţilor lor.
7. Descrie modificările compoziției
sîngelui din capilarele
care împînzesc:
ü alveolele pulmonare;
ü fibrele musculare;
ü tubul digestiv.
Presiunea sangvină
este forța exercitată de sîngele care
circulă asupra pereților vaselor
sangvine. Pe măsură ce sîngele
circulă prin aortă, artere, arteriole,
capilare, venule, vene presiunea
sîngelui scade (fig. 5.9).
Pentru sîngele arterial sînt
caracteristice două valori extreme
ale presiunii sangvine: maximă,
care corespunde
presiunii sistolice;
minimă, care corespunde presiunii
diastolice. Valorile ambelor
extreme variază în corespundere
cu vîrsta, tipul emoţiilor etc. Ele pot fi determinate
cu ajutorul unui manometru şi sînt exprimate în
milimetri ai coloanei de mercur.
În timpul travaliului muscular presiunea
arterială maximă
poate atinge valoarea de 200–
220 mm ai coloanei de mercur. Această creştere
este o consecinţă a sporirii forţei contracţiilor
musculare
şi dezvoltării maxime a muşchiului
cardiac.
Creşterea
presiunii în aceste condiţii este
considerată
un fenomen pozitiv. La persoanele
neantrenate inima
nu poate asigura o presiune
sangvină înaltă, ceea ce are impact
negativ asupra
eficacităţii travaliului muscular.
Valoarea presiunii sîngelui arterial este determinată
pentru monitorizarea pacienţilor în timpul
anesteziei, terapiei intensive şi în cazul disfuncţiilor
sistemului cardiovascular.
Funcţiile vitale
ale sistemului sangvin
Funcţia de transport.
ü Circuitul sîngelui
prin circulaţia mare (sistemică)
şi circulaţia mică (pulmonară)
asigură
celulele organismului
cu O2 şi evacuează CO2.
ü Prin pereţii capilarelor
care formează reţele în
jurul organelor digestive
în sînge pătrund produsele
solubile rezultate din digestie (glucoza, aminoacizii,
vitaminele, substanţele sangvine) care sînt transportate
prin vena portă spre ficat. O parte dintre
aceste substanţe se depozitează în ficat, iar altele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu