Scheletul omului constituie cca 20% din greutatea
totală a corpului și este format din oase, cartilaje, ligamente,
tendoane. El prezintă două regiuni: scheletul
axial şi scheletul apendicular (fig. 4.5).
Funcţiile scheletului sînt semnificative
în activitatea vitală a organismului.
Modelarea corpului. Forma şi dimensiunile
corpului
omenesc
sînt determinate de particularităţile
scheletului,
care corespund staţiunii erecte
şi locomoţiei bipede. Membrele inferioare sînt lungi,
puternice, piciorul are formă de boltă. Mîna liberă
s-a specializat în realizarea activităţii
de muncă.
Coloana vertebrală este modificată pentru a asigura
o stabilitate sporită.
Susţinerea corpului la suprafaţa solului este asigurată
de coloana
vertebrală,
centura pelviană şi
membrele
inferioare.
Amortizarea loviturilor şi comoţiilor. Femurul
poate amortiza
lovituri de cca 90 kg/cm2, iar în timpul
efortului
fizic de cca 1 500 kg/cm2.
Protecţia organelor interne o realizează oasele
craniene, coloana vertebrală, cutia toracică, oasele
bazinului, canalul medular al oaselor tubulare etc.
Locomoţia şi mişcarea. Oasele scheletului,
fiind acţionate de muşchi, funcţionează ca nişte
pîrghii mecanice.
Scheletul axial este constituit din craniu,
cutia toracică, coloana vertebrală.
Scheletul capului, craniul,
realizează două
funcţii semnificative pentru organismul
uman:
ü reprezintă un adăpost pentru encefal şi organele
senzoriale anexate lui;
ü delimitează părţile superioare ale aparatului
digestiv şi respirator.
În corespundere cu funcţiile realizate, deosebim
craniul cerebral şi craniul facial.
Craniul cerebral este format din patru oase impare
(frontal, etmoid, sfenoid, occipital) şi două oase
pare (parietal, temporal), articulate prin sinartroze,
ceea ce asigură funcţia de protecţie a acestei porţiuni
craniene. La om craniul cerebral este mai mare comparativ
cu animalele, ca urmare a măririi volumului
encefalului.
Craniul facial este format din șase oase pare
şi patru impare. El este de dimensiuni mai mici,
comparativ cu cele ale animalelor, ca rezultat al
reducerii funcţiilor maxilarului,
determinată de
dezvoltarea vorbirii
articulate şi utilizarea hranei
preparate artificial.
Craniul cerebral la nou-născuți include cîte două
oase frontale, parietale, temporale și patru oase
impare, legate între ele cu ajutorul unor țesuturi
puternice, fibroase și elastice numite suturi craniene.
Spațiul dintre oasele craniului, unde se află
suturile craniene se numesc fontanele (anterioară,
posterioară etc.) (fig. 4.4). Sutura anterioară are
dimensiuni de 4/2,5 cm, se închide dupa 18 luni,
iar cea posterioară de 2/1 cm, se închide dupa
3–6 luni.
În timpul nașterii suturile craniene și fontanelele
permit oaselor să se suprapună, ceea ce facilitează
trecerea bebelușului prin canalul de naștere.
În primul an de viața și în copilărie, suturile
și fontanelele permit creierului să crească. În lipsa
lor, creierul copilului ar fi constrîns în oasele
craniului, neavînd spațiu de creștere și dezvoltare.
Coloana vertebrală constă din cinci regiuni
deosebite prin trăsături morfologice,
structurale şi
funcţionale: regiunea cervicală,
regiunea toracală, regiunea
lombară, regiunea sacrală, regiunea coccigiană.
Forma, structura şi dimensiunile vertebrelor
la
om se află în corespundere
cu funcţiile
realizate
de regiunea coloanei vertebrale căreia îi aparțin.
Vertebrele cervicale poartă o sarcină redusă şi
au dimensiuni mici. Vertebrele cervicale
I – atlasul
şi II – axisul realizează
articularea
mobilă a
coloanei vertebrale cu craniul.
Vertebrele regiunii toracale în articulaţie cu
coastele şi osul stern formează cutia toracică. În
funcţie
de solicitarea mare, vertebrele toracice sînt
mai voluminoase
comparativ cu cele cervicale.
În regiunea lombară sarcina suportată de coloana
vertebrală creşte, iar vertebrele au corpul masiv.
Vertebrele sacrale, în perioada adolescenţei,
concresc în osul sacru, ca o consecinţă a adaptării
la suportarea unei sarcini mari.
Vertebrele coccigiene sînt rudimentare, concrescute
în osul coccis, cu forma de triunghi încurbat
anterior.
Coloana vertebrală prezintă cîteva curburi,
extremitatea
sa superioară poartă capul, iar cea
Fig. 4.4. Craniul cerebral la nou-născuți
Fontanela
Fontanela
APARATUL LOCOMOTOR ŞI LOCOMOŢIA
70
Fig. 4.5. Structura scheletului uman
2 Clavicula
Scheletul apendicular 126
SCHELETUL
OMULUI
206
oase 80 Scheletul axial
6 Oasele
urechii medii
8 cerebral
Oasele
asociate (7)
Craniul (22)
1 Hioid
14 facial
60 Membrul
superior
25 Cutia
toracică
26 Coloana
vertebrală
4 Centura
scapulară
29
Craniul
şi oasele
asociate
60 Membrul
inferior
10 Oasele
metacarpiene
14 Oasele
tarsiene
10 Oasele
metatarsiene
Centura
pelviană
16 Oasele
carpiene
2 Omoplatul
1 Osul stern
24 Coastele
24 Vertebre
1 Osul sacru
1 Coccisul
2 Humerus
2 Radius
2 Ulna
28 Falangele
28 Falangele
2 Osul coxal
2 Femurul
2 Rotula
2 Tibia
2 Fibula
APARATUL LOCOMOTOR ŞI LOCOMOŢIA
71
inferioară
este articulată şi se sprijină pe membrele
inferioare.
Curburile din regiunea toracală şi
sacro-coccigiană
sînt convexe posterior (cifoze), iar
cele din regiunea cervicală şi lombară sînt convexe
anterior (lordoze).
Curburile coloanei vertebrale sporesc rezistenţa
şi elasticitatea ei (conform legilor mecanicii, suportul
curbat depune o rezistenţă mai mare comparativ
cu cel rectiliniu).
Ele atenuează loviturile şi comoţiile
de-a lungul
coloanei vertebrale în timpul saltului
sau al mersului
(forţa loviturilor şi comoţiilor
este îndreptată spre amplificarea curburilor şi nu
afectează
craniul şi creierul). Rezistenţa coloanei
poate fi determinată după formula R = n2 + 1 (prin
n este notat numărul de curburi).
La bătrîni coloana
vertebrală
îşi pierde curburile
în urma micşorării
vertebrelor
şi cartilajelor
intervertebrale.
Elasticitatea coloanei
vertebrale se
reduce şi ea formează
o curbură toracică
mare (ghebul
bătrînesc). La bătrîni
se micşorează
lungimea
coloanei vertebrale cu 5–6 cm.
Cutia toracică se formează prin articularea capetelor
posterioare ale coastelor cu vertebrele toracale,
iar ale celor anterioare cu osul stern. Configuraţia
şi dimensiunile cutiei toracice variază în funcţie de
nivelul de dezvoltare a musculaturii şi a plămînilor.
Coastele reprezintă plăci osoase încurbate, la capătul
anterior cartilaginoase, articulate în perechi
de ambele părţi ale vertebrelor toracale. Corpul
omenesc are 12 perechi de coaste. Primele șapte
perechi sînt articulate cu osul stern, fiind numite
coaste adevărate. Următoarele
trei perechi sînt
articulate cu cartilajele
coastelor inferioare, fiind
numite coaste false, iar două perechi – inferioare se
termină în muşchi, constituind coastele flotante.
1. Enumeră funcţiile scheletului
la om.
2. Prezintă într-o schemă părţile
componente ale scheletului
axial.
3. Identifică în
schema alăturată
vertebra cervicală,
toracală și
lombară, utilizînd
ca criteriu
dimensiunile
lor.
4. Identifică în schema
alăturată regiunile
și curburile coloanei
vertebrale.
5. Calculează rezistența
coloanei vertebrale
din schemă.
6. Identifică și numește
curbura care prin
curbarea excesivă
formează cocoașa și
deformarea numită
cifoză.
7. Explică de ce craniul cerebral
al nou-născuților are trei
oase pare și patru impare,
iar cel al maturilor patru
oase impare și două pare.
Enunță semnificația acestor
diferențe pentru dezvoltarea
encefalului.
8. Determină criteriul de
clasificare a coastelor în
adevărate, false și flotante.
A
1
2
3
4
5
B
C
La adulți craniul masculin se deosebește de cel feminin ca consecință a
modificărilor care apar la băieți în perioada pubertății. În medicina legală
și antropologie aceste diferențe servesc în calitate de criterii pentru determinarea
sexului rămășițelor umane.
Craniu Masculin Feminin
Aspect robust grațios (asemănător cu al copilului)
Proeminenţele pentru inserţiile
muşchilor capului şi gîtului
proeminente slab dezvoltate
Fruntea înclinată, puţin proeminentă rotunjită, verticală şi puţin înaltă
Forma mandibulei „V” „U”
Orbitele patrulatere cu marginile superioare
îngroşate şi rotunjite
slab dezvoltate cu marginile
superioare ascuţite
Arcadele sprîncenoase proeminente slab dezvoltate
Protuberanța occipitală externă mică (neproeminentă) mare (proeminentă)
1. Examinează atent craniile din figura de mai sus, identifică deosebirile.
2. În baza deosebirilor stabilite determină craniul feminin și masculin.
STUDIU
DE
CAZ
totală a corpului și este format din oase, cartilaje, ligamente,
tendoane. El prezintă două regiuni: scheletul
axial şi scheletul apendicular (fig. 4.5).
Funcţiile scheletului sînt semnificative
în activitatea vitală a organismului.
Modelarea corpului. Forma şi dimensiunile
corpului
omenesc
sînt determinate de particularităţile
scheletului,
care corespund staţiunii erecte
şi locomoţiei bipede. Membrele inferioare sînt lungi,
puternice, piciorul are formă de boltă. Mîna liberă
s-a specializat în realizarea activităţii
de muncă.
Coloana vertebrală este modificată pentru a asigura
o stabilitate sporită.
Susţinerea corpului la suprafaţa solului este asigurată
de coloana
vertebrală,
centura pelviană şi
membrele
inferioare.
Amortizarea loviturilor şi comoţiilor. Femurul
poate amortiza
lovituri de cca 90 kg/cm2, iar în timpul
efortului
fizic de cca 1 500 kg/cm2.
Protecţia organelor interne o realizează oasele
craniene, coloana vertebrală, cutia toracică, oasele
bazinului, canalul medular al oaselor tubulare etc.
Locomoţia şi mişcarea. Oasele scheletului,
fiind acţionate de muşchi, funcţionează ca nişte
pîrghii mecanice.
Scheletul axial este constituit din craniu,
cutia toracică, coloana vertebrală.
Scheletul capului, craniul,
realizează două
funcţii semnificative pentru organismul
uman:
ü reprezintă un adăpost pentru encefal şi organele
senzoriale anexate lui;
ü delimitează părţile superioare ale aparatului
digestiv şi respirator.
În corespundere cu funcţiile realizate, deosebim
craniul cerebral şi craniul facial.
Craniul cerebral este format din patru oase impare
(frontal, etmoid, sfenoid, occipital) şi două oase
pare (parietal, temporal), articulate prin sinartroze,
ceea ce asigură funcţia de protecţie a acestei porţiuni
craniene. La om craniul cerebral este mai mare comparativ
cu animalele, ca urmare a măririi volumului
encefalului.
Craniul facial este format din șase oase pare
şi patru impare. El este de dimensiuni mai mici,
comparativ cu cele ale animalelor, ca rezultat al
reducerii funcţiilor maxilarului,
determinată de
dezvoltarea vorbirii
articulate şi utilizarea hranei
preparate artificial.
Craniul cerebral la nou-născuți include cîte două
oase frontale, parietale, temporale și patru oase
impare, legate între ele cu ajutorul unor țesuturi
puternice, fibroase și elastice numite suturi craniene.
Spațiul dintre oasele craniului, unde se află
suturile craniene se numesc fontanele (anterioară,
posterioară etc.) (fig. 4.4). Sutura anterioară are
dimensiuni de 4/2,5 cm, se închide dupa 18 luni,
iar cea posterioară de 2/1 cm, se închide dupa
3–6 luni.
În timpul nașterii suturile craniene și fontanelele
permit oaselor să se suprapună, ceea ce facilitează
trecerea bebelușului prin canalul de naștere.
În primul an de viața și în copilărie, suturile
și fontanelele permit creierului să crească. În lipsa
lor, creierul copilului ar fi constrîns în oasele
craniului, neavînd spațiu de creștere și dezvoltare.
Coloana vertebrală constă din cinci regiuni
deosebite prin trăsături morfologice,
structurale şi
funcţionale: regiunea cervicală,
regiunea toracală, regiunea
lombară, regiunea sacrală, regiunea coccigiană.
Forma, structura şi dimensiunile vertebrelor
la
om se află în corespundere
cu funcţiile
realizate
de regiunea coloanei vertebrale căreia îi aparțin.
Vertebrele cervicale poartă o sarcină redusă şi
au dimensiuni mici. Vertebrele cervicale
I – atlasul
şi II – axisul realizează
articularea
mobilă a
coloanei vertebrale cu craniul.
Vertebrele regiunii toracale în articulaţie cu
coastele şi osul stern formează cutia toracică. În
funcţie
de solicitarea mare, vertebrele toracice sînt
mai voluminoase
comparativ cu cele cervicale.
În regiunea lombară sarcina suportată de coloana
vertebrală creşte, iar vertebrele au corpul masiv.
Vertebrele sacrale, în perioada adolescenţei,
concresc în osul sacru, ca o consecinţă a adaptării
la suportarea unei sarcini mari.
Vertebrele coccigiene sînt rudimentare, concrescute
în osul coccis, cu forma de triunghi încurbat
anterior.
Coloana vertebrală prezintă cîteva curburi,
extremitatea
sa superioară poartă capul, iar cea
Fig. 4.4. Craniul cerebral la nou-născuți
Fontanela
Fontanela
APARATUL LOCOMOTOR ŞI LOCOMOŢIA
70
Fig. 4.5. Structura scheletului uman
2 Clavicula
Scheletul apendicular 126
SCHELETUL
OMULUI
206
oase 80 Scheletul axial
6 Oasele
urechii medii
8 cerebral
Oasele
asociate (7)
Craniul (22)
1 Hioid
14 facial
60 Membrul
superior
25 Cutia
toracică
26 Coloana
vertebrală
4 Centura
scapulară
29
Craniul
şi oasele
asociate
60 Membrul
inferior
10 Oasele
metacarpiene
14 Oasele
tarsiene
10 Oasele
metatarsiene
Centura
pelviană
16 Oasele
carpiene
2 Omoplatul
1 Osul stern
24 Coastele
24 Vertebre
1 Osul sacru
1 Coccisul
2 Humerus
2 Radius
2 Ulna
28 Falangele
28 Falangele
2 Osul coxal
2 Femurul
2 Rotula
2 Tibia
2 Fibula
APARATUL LOCOMOTOR ŞI LOCOMOŢIA
71
inferioară
este articulată şi se sprijină pe membrele
inferioare.
Curburile din regiunea toracală şi
sacro-coccigiană
sînt convexe posterior (cifoze), iar
cele din regiunea cervicală şi lombară sînt convexe
anterior (lordoze).
Curburile coloanei vertebrale sporesc rezistenţa
şi elasticitatea ei (conform legilor mecanicii, suportul
curbat depune o rezistenţă mai mare comparativ
cu cel rectiliniu).
Ele atenuează loviturile şi comoţiile
de-a lungul
coloanei vertebrale în timpul saltului
sau al mersului
(forţa loviturilor şi comoţiilor
este îndreptată spre amplificarea curburilor şi nu
afectează
craniul şi creierul). Rezistenţa coloanei
poate fi determinată după formula R = n2 + 1 (prin
n este notat numărul de curburi).
La bătrîni coloana
vertebrală
îşi pierde curburile
în urma micşorării
vertebrelor
şi cartilajelor
intervertebrale.
Elasticitatea coloanei
vertebrale se
reduce şi ea formează
o curbură toracică
mare (ghebul
bătrînesc). La bătrîni
se micşorează
lungimea
coloanei vertebrale cu 5–6 cm.
Cutia toracică se formează prin articularea capetelor
posterioare ale coastelor cu vertebrele toracale,
iar ale celor anterioare cu osul stern. Configuraţia
şi dimensiunile cutiei toracice variază în funcţie de
nivelul de dezvoltare a musculaturii şi a plămînilor.
Coastele reprezintă plăci osoase încurbate, la capătul
anterior cartilaginoase, articulate în perechi
de ambele părţi ale vertebrelor toracale. Corpul
omenesc are 12 perechi de coaste. Primele șapte
perechi sînt articulate cu osul stern, fiind numite
coaste adevărate. Următoarele
trei perechi sînt
articulate cu cartilajele
coastelor inferioare, fiind
numite coaste false, iar două perechi – inferioare se
termină în muşchi, constituind coastele flotante.
1. Enumeră funcţiile scheletului
la om.
2. Prezintă într-o schemă părţile
componente ale scheletului
axial.
3. Identifică în
schema alăturată
vertebra cervicală,
toracală și
lombară, utilizînd
ca criteriu
dimensiunile
lor.
4. Identifică în schema
alăturată regiunile
și curburile coloanei
vertebrale.
5. Calculează rezistența
coloanei vertebrale
din schemă.
6. Identifică și numește
curbura care prin
curbarea excesivă
formează cocoașa și
deformarea numită
cifoză.
7. Explică de ce craniul cerebral
al nou-născuților are trei
oase pare și patru impare,
iar cel al maturilor patru
oase impare și două pare.
Enunță semnificația acestor
diferențe pentru dezvoltarea
encefalului.
8. Determină criteriul de
clasificare a coastelor în
adevărate, false și flotante.
A
1
2
3
4
5
B
C
La adulți craniul masculin se deosebește de cel feminin ca consecință a
modificărilor care apar la băieți în perioada pubertății. În medicina legală
și antropologie aceste diferențe servesc în calitate de criterii pentru determinarea
sexului rămășițelor umane.
Craniu Masculin Feminin
Aspect robust grațios (asemănător cu al copilului)
Proeminenţele pentru inserţiile
muşchilor capului şi gîtului
proeminente slab dezvoltate
Fruntea înclinată, puţin proeminentă rotunjită, verticală şi puţin înaltă
Forma mandibulei „V” „U”
Orbitele patrulatere cu marginile superioare
îngroşate şi rotunjite
slab dezvoltate cu marginile
superioare ascuţite
Arcadele sprîncenoase proeminente slab dezvoltate
Protuberanța occipitală externă mică (neproeminentă) mare (proeminentă)
1. Examinează atent craniile din figura de mai sus, identifică deosebirile.
2. În baza deosebirilor stabilite determină craniul feminin și masculin.
STUDIU
DE
CAZ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu