Sistemul
urinar realizează următoarele funcţii
vitale pentru organismul
uman:
ü excreţia şi eliminarea deşeurilor azotoase şi
a toxinelor
din sînge în mediul extern;
ü osmoreglarea;
ü reglarea pH-lui sîngelui şi a presiunii sangvine;
ü sinteza şi secreţia hormonilor.
Formarea urinei
Rinichii sînt organele care produc urina, astfel
asigurînd
procesul excreţiei şi osmoreglării. În
procesul formării
urinei are loc excreţia din sînge
a ureei, creatinei, creatininei şi acidului uric
(substanţe organice care reprezintă deş
euri
metabolice).
Mecanismul de formare a urinei include
trei procese fundamentale: filtrarea glomerulară,
reabsorbţia
tubulară şi secreţia tubulară (fig. 8.5).
Filtrarea glomerulară constituie procesul
difuziei apei, a electroliţilor şi substanţelor
organice
(cu excepţia proteinelor) din sîngele
capilarelor
corpusculului
Malpighi în capsula
Bowmann. Filtrarea este condiţionată de presiunea
sangvină
mare din capilarele arteriale ale glomerulului
Malpighi, pereţii fenestraţi ai capilarelor
şi structura foiţei viscerale
a capsulei Bowmann.
În urma ultrafiltrării glomerulare se formează
urina primară, al cărei conţinut se deosebeşte
de conţinutul plasmei sangvine doar prin lipsa
proteinelor şi a elementelor figurate ale sîngelui.
Rata filtrării glomerulare (RFG) în condiţii
normale este de cca 125 ml de filtrant pe minut.
Reabsorbţia tubulară este procesul de recuperare
selectivă a apei şi a substanţelor utile organismului
din urina primară. În urma reabsorbţiei în
plasma sangvină
sînt reîntoarse glucoza (100%);
anumiţi aminoacizi, acidul uric, unele vitamine
(B12, C), fosfaţi, sulfaţi, ionii de Na+, K+, HCO3
– etc.
Reabsorbţia are loc prin pereţii tubului
urinar
(TCP, ansa Henle, TCD) pe calea transportului
activ (de ex. glucoza) sau pasiv.
Secreţia tubulară constituie procesul de
transfer al substanţelor
(ionii de H+, K+, NH4
+,
deşeurile
metabolice – creatina şi creatinina , unele
medicamente – penicilina etc.) din capilarele peritubulare
în lichidul tubular,
pentru a fi eliminate
din organism cu urina. În urma secreţiei ionilor
de amoniu şi de hidrogen
are loc reglarea acidităţii
sîngelui.
În rezultatul proceselor de reabsorbție și secreție
tubulară se formează urina finală, care constituie
cca 1 % din cea primară. Rata de excreție urinară
se calculează prin formula:
RE = RFG - Rata de reabsorbție + Rata de secreție
unde RFG este rata filtrării glomerular, care în
condiții normale constituie cca 20% din fluxul
plasmatic renal.
Fig. 8.5. Formarea urinei
Substanțe
analizate (g/l)
Sîngele din
artera renală
Sîngele din
vena renală
Apă 925 920
Proteine 73 73
Lipide 1,4 1,4
Glucide 1,2 1,2
Deșeuri met. 0,5 0
Substanțe
analizate (g/l)
Sînge Urină
Apă 925 940
Săruri 6,7 15,9
Glucoză 0,5–0,6 0
Aminoacizi variabil 0
Uree 0,3–0,4 20–30
Acid uric 0,03 0,03–0,06
129
EXCREŢIA
Micţiunea reprezintă mișcări peristaltice ale
ureterului care propulsează urina de la rinichi spre
vezica urinară. Urina formată, prin tubii colectori,
ajunge la nivelul papilelor,
umple calicele şi bazinetul,
apoi prin contracţia lor este eliminată în ureter.
În timpul umplerii cu urină vezica îşi măreşte
capacitatea, însă tensiunea pereţilor musculari şi
presiunea
intraveziculară nu se modifică. Această
proprietate
este numită plasticitate. Umplerea vezicii
pîna la 300–400 ml condiţionează creşterea bruscă
a
presiunii
intravezicale şi distensia pereţilor ei.
Distensia pereţilor vezicali generează impulsuri
care sînt conduse spre măduva spinării pe
calea nervilor ruşinoşi şi prin nervii pelvieni. De la
măduva spinării, impulsurile parvenite prin nervii
ruşinoşi, pe căi aferente ajung la nivelul scoarţei
cerebrale, unde determină senzaţia necesităţii de
a urina. Impulsurile transmise prin nervii pelvini
generează o reacţie de răspuns manifestată
prin relaxarea
involuntară a sfincterului intern al colului
vezicii. Concomitent are loc relaxarea voluntară a
sfincterului extern şi urina începe să se evacueze
din vezică.
Reglarea funcţiei rinichilor
Activitatea sistemului renal este reglată pe cale nervoasă
(sistemul nervos vegetativ), hormonală
(ADH,
aldosteronul, parathormonul) şi prin autoreglare
renală
(activitatea aparatului juxtaglomerular)
(fig. 8.6).
Reglarea echilibrului hidric. Volumul de apă
eliminat
cu urina este reglat de hormonul
antidiuretic
care reduce excreţia apei din organism. În condiţii
de insuficienţă
de apă are loc secreţia
de ADH, care
cauzează vasoconstricţia
arteriolară
şi reabsorbţia
apei
prin pereţii tubului contort distal.
Reglarea ratei filtrantului glomerular . Rata
filtrantului
glomerular este reglată prin vasoconstricţia
sau vasodilatarea
arteriolei aferente şi a
celei eferente. Modificarea
diametrului arteriolelor
are loc sub acţiunea sistemului nervos vegetativ
şi sub acţiunea aparatului juxtaglomerular,
care
induce secreţia reninei.
Scăderea presiunii arteriale a organismului
condiţionează
reducerea fluxului de sînge spre
glomerul
şi scăderea
presiunii sîngelui în arteriola
aferentă a glomerulului
şi, ca urmare, reducerea
ratei filtrantului
glomerular.
Volumul redus al filtrantului cedează ionii de
Na+ şi Cl- la nivelul segmentului ascendent al ansei
Henle şi agunge
la nivelul tubului contort distal cu
o insuficienţă
de Na+ şi Cl-. Această insuficienţă
provoacă constricţia
arteriolei eferente şi secreţia
reninei.
Reglarea conţinutului ionilor de Na+ din
sînge. Conţinutul ionilor de Na+ excretaţi cu
urina şi, corespunzător,
conţinutul lor în plasma
sangvină sînt reglate de hormonul aldosteron, care
stimulează reabsorbţia ionilor de Na+ prin pereţii
tubului contort distal. Secreţia aldosteronului are
loc pe calea renină-angiotensină-aldosteron.
Între sistemul urinar şi celelalte sisteme ale
organismului
există relaţii funcţionale care asigură
homeostazia
organismului omului.
urinar realizează următoarele funcţii
vitale pentru organismul
uman:
ü excreţia şi eliminarea deşeurilor azotoase şi
a toxinelor
din sînge în mediul extern;
ü osmoreglarea;
ü reglarea pH-lui sîngelui şi a presiunii sangvine;
ü sinteza şi secreţia hormonilor.
Formarea urinei
Rinichii sînt organele care produc urina, astfel
asigurînd
procesul excreţiei şi osmoreglării. În
procesul formării
urinei are loc excreţia din sînge
a ureei, creatinei, creatininei şi acidului uric
(substanţe organice care reprezintă deş
euri
metabolice).
Mecanismul de formare a urinei include
trei procese fundamentale: filtrarea glomerulară,
reabsorbţia
tubulară şi secreţia tubulară (fig. 8.5).
Filtrarea glomerulară constituie procesul
difuziei apei, a electroliţilor şi substanţelor
organice
(cu excepţia proteinelor) din sîngele
capilarelor
corpusculului
Malpighi în capsula
Bowmann. Filtrarea este condiţionată de presiunea
sangvină
mare din capilarele arteriale ale glomerulului
Malpighi, pereţii fenestraţi ai capilarelor
şi structura foiţei viscerale
a capsulei Bowmann.
În urma ultrafiltrării glomerulare se formează
urina primară, al cărei conţinut se deosebeşte
de conţinutul plasmei sangvine doar prin lipsa
proteinelor şi a elementelor figurate ale sîngelui.
Rata filtrării glomerulare (RFG) în condiţii
normale este de cca 125 ml de filtrant pe minut.
Reabsorbţia tubulară este procesul de recuperare
selectivă a apei şi a substanţelor utile organismului
din urina primară. În urma reabsorbţiei în
plasma sangvină
sînt reîntoarse glucoza (100%);
anumiţi aminoacizi, acidul uric, unele vitamine
(B12, C), fosfaţi, sulfaţi, ionii de Na+, K+, HCO3
– etc.
Reabsorbţia are loc prin pereţii tubului
urinar
(TCP, ansa Henle, TCD) pe calea transportului
activ (de ex. glucoza) sau pasiv.
Secreţia tubulară constituie procesul de
transfer al substanţelor
(ionii de H+, K+, NH4
+,
deşeurile
metabolice – creatina şi creatinina , unele
medicamente – penicilina etc.) din capilarele peritubulare
în lichidul tubular,
pentru a fi eliminate
din organism cu urina. În urma secreţiei ionilor
de amoniu şi de hidrogen
are loc reglarea acidităţii
sîngelui.
În rezultatul proceselor de reabsorbție și secreție
tubulară se formează urina finală, care constituie
cca 1 % din cea primară. Rata de excreție urinară
se calculează prin formula:
RE = RFG - Rata de reabsorbție + Rata de secreție
unde RFG este rata filtrării glomerular, care în
condiții normale constituie cca 20% din fluxul
plasmatic renal.
Fig. 8.5. Formarea urinei
Substanțe
analizate (g/l)
Sîngele din
artera renală
Sîngele din
vena renală
Apă 925 920
Proteine 73 73
Lipide 1,4 1,4
Glucide 1,2 1,2
Deșeuri met. 0,5 0
Substanțe
analizate (g/l)
Sînge Urină
Apă 925 940
Săruri 6,7 15,9
Glucoză 0,5–0,6 0
Aminoacizi variabil 0
Uree 0,3–0,4 20–30
Acid uric 0,03 0,03–0,06
129
EXCREŢIA
Micţiunea reprezintă mișcări peristaltice ale
ureterului care propulsează urina de la rinichi spre
vezica urinară. Urina formată, prin tubii colectori,
ajunge la nivelul papilelor,
umple calicele şi bazinetul,
apoi prin contracţia lor este eliminată în ureter.
În timpul umplerii cu urină vezica îşi măreşte
capacitatea, însă tensiunea pereţilor musculari şi
presiunea
intraveziculară nu se modifică. Această
proprietate
este numită plasticitate. Umplerea vezicii
pîna la 300–400 ml condiţionează creşterea bruscă
a
presiunii
intravezicale şi distensia pereţilor ei.
Distensia pereţilor vezicali generează impulsuri
care sînt conduse spre măduva spinării pe
calea nervilor ruşinoşi şi prin nervii pelvieni. De la
măduva spinării, impulsurile parvenite prin nervii
ruşinoşi, pe căi aferente ajung la nivelul scoarţei
cerebrale, unde determină senzaţia necesităţii de
a urina. Impulsurile transmise prin nervii pelvini
generează o reacţie de răspuns manifestată
prin relaxarea
involuntară a sfincterului intern al colului
vezicii. Concomitent are loc relaxarea voluntară a
sfincterului extern şi urina începe să se evacueze
din vezică.
Reglarea funcţiei rinichilor
Activitatea sistemului renal este reglată pe cale nervoasă
(sistemul nervos vegetativ), hormonală
(ADH,
aldosteronul, parathormonul) şi prin autoreglare
renală
(activitatea aparatului juxtaglomerular)
(fig. 8.6).
Reglarea echilibrului hidric. Volumul de apă
eliminat
cu urina este reglat de hormonul
antidiuretic
care reduce excreţia apei din organism. În condiţii
de insuficienţă
de apă are loc secreţia
de ADH, care
cauzează vasoconstricţia
arteriolară
şi reabsorbţia
apei
prin pereţii tubului contort distal.
Reglarea ratei filtrantului glomerular . Rata
filtrantului
glomerular este reglată prin vasoconstricţia
sau vasodilatarea
arteriolei aferente şi a
celei eferente. Modificarea
diametrului arteriolelor
are loc sub acţiunea sistemului nervos vegetativ
şi sub acţiunea aparatului juxtaglomerular,
care
induce secreţia reninei.
Scăderea presiunii arteriale a organismului
condiţionează
reducerea fluxului de sînge spre
glomerul
şi scăderea
presiunii sîngelui în arteriola
aferentă a glomerulului
şi, ca urmare, reducerea
ratei filtrantului
glomerular.
Volumul redus al filtrantului cedează ionii de
Na+ şi Cl- la nivelul segmentului ascendent al ansei
Henle şi agunge
la nivelul tubului contort distal cu
o insuficienţă
de Na+ şi Cl-. Această insuficienţă
provoacă constricţia
arteriolei eferente şi secreţia
reninei.
Reglarea conţinutului ionilor de Na+ din
sînge. Conţinutul ionilor de Na+ excretaţi cu
urina şi, corespunzător,
conţinutul lor în plasma
sangvină sînt reglate de hormonul aldosteron, care
stimulează reabsorbţia ionilor de Na+ prin pereţii
tubului contort distal. Secreţia aldosteronului are
loc pe calea renină-angiotensină-aldosteron.
Între sistemul urinar şi celelalte sisteme ale
organismului
există relaţii funcţionale care asigură
homeostazia
organismului omului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu