HORMONII

Hormonii (din gr. ὁρμή – „impuls”) sînt
substanțe chimice sintetizate și secretate de celule,
țesuturi, glande sau organe cu funcții secretorii.
Fiind eliberați în sînge, hormonii sînt transportați
prin rețeaua de vase sangvine spre celulele-țintă,
locul unde își realizează activitatea.
Hormonii acţionează în cantităţi mici, lent
(cîteva ore sau zile, cu excepţia adrenalinei) asupra
anumitor celule. Ei sînt „mesagerii chimici” ai
sistemului endocrin care asigură
echilibrul hidric
şi mineral (osmoreglarea), creşterea şi dezvoltarea,
digestia, metabolismul energetic, reproducerea,
adaptarea la condițiile mediului etc.
Sinteza și secreția hormonilor este reglată de
sistemul nervos în funcție de condițiile mediului
intern și extern al organismului.
 Hormonii osmoreglatori
Hormonul antidiuretic (ADH) participă la
menţinerea echilibrului hidric în plasma sangvină
prin vasoconstricţia arteriolară şi reabsorbţia apei
din urină la nivelul rinichilor. Sub acţiunea ADH
volumul urinei scade, iar concentraţia
ei sporeşte.
În concentraţii mari ADH măreşte
tensiunea arterială
în urma vasoconstricţiei
arteriolare.
ADH este sintetizat în corpii neuronilor hipotalamici
și transportat prin axonii acestora spre
lobul posterior al hipofizei, unde este stocat.
Cînd hipotalamusul detectează un nivel scăzut
de apă în plasma sangvină, transmite semnale
nervoase spre lobul posteior al hipofizei, care secretă
ADH-ul stocat în sînge.
Aldosterolul este semnificativ în metabolismul
apei şi al sărurilor minerale. El, menţine concentraţia
Na+ şi Cl- în sînge, limfă şi lichidul tisular,
sporeşte presiunea
lor osmotică, reţine apa în organism
şi contribuie la mărirea tensiunii arteriale.
Parathormonul reglează conţinutul fosfaţilor şi
al ionilor
de calciu în sînge. Acest hormon mobilizează
calciul şi fosforul din oase, intensifică resorbţia
ionilor de calciu în intestin, în corelaţie cu
vitamina D, intensifică reabsorbţia Ca2+ în tubii
renali. În aşa mod, parathormonul contribuie la
sporirea conţinutului de calciu în sînge.
Calcitonina exercită acţiuni antagoniste parathormonului,
micşorînd concentraţia calciului şi
fosfaţilor în sînge.
 Hormonii metabolici
Stocarea
şi gestionarea substanţelor de rezervă
are loc sub controlul
hormonilor metabolici (insulina,
glucagonul,
cortisolul,
hormonii tiroidieni,
gastrina, secretina,
hormonul
creşterii).
Insulina este secretată ca răspuns la mărirea
glicemiei sau a glucagonului în sînge. Acest hormon
stimulează pătrunderea glucozei în fibrele
musculare şi celulele adipoase, convertirea glucozei
în glicogen, sinteza proteinelor şi a lipidelor.
Glucagonul este secretat ca răspuns la scăderea
nivelului glucozei în sînge. El stimulează sinteza
hidraţilor de carbon din produsele degradării proteinelor
şi lipidelor, provoacă degradarea glicogenului
hepatic şi sporirea
cantităţii de glucoză în sînge.
Hormonii tiroidieni (T3 şi T4) în stare normală
reglează metabolismul
bazal, creşterea şi dezvoltarea
organismului.
Cortizolul reglează metabolismul glucidic prin
sinteza glucozei și degradarea glicogenului din
ficat. Ei stimulează
descompunerea
proteinelor
din muschii scheletici şi sporirea rezervelor
de
aminoacizi liberi, accesibili pentru sinteza proteinei
în ficat.
 Hormonii stresului
Adrenalina provoacă:
ü majorarea ritmului cardiac, creşterea tensiunii
arteriale, constricţia arteriolelor cutanee,
dilatarea arteriolelor muşchilor scheletici;
ü relaxarea musculaturii tractului digestiv,
bronhiilor, vezicii urinare;
ü creșterea capacităţii
de muncă a organismului
în condiţii extreme;
ü majorarea concentrației glucozei în sînge
prin scindarea
glicogenului din ficat, astfel fiind
antagonist al insulinei;
ü scindarea
glicogenului
muscular în scopul
eliberării energiei
necesare
pentru funcţionarea lor.
Noradrenalina provoacă vasoconstricţia arteriolelor
şi, ca urmare, majorarea tensiunii arteriale.
 Hormonii reproducerii
Foliculina coordonează dezvoltarea
organelor
genitale, a glandelor mamare, a caracterelor
sexuale
secundare şi a comportamentului feminin.
Progesteronul are un rol apreciabil în dezvoltarea
sarcinii, în special în primele trei luni. El este
considerat hormonul
maternităţii.
Din grupul hormonilor sintetizaţi de placentă
fac parte: gonadotropina (cu activitate luteotropă),
somatomamotropina
(cu activitate lactotropă,
luteotropă
şi somatotropă), tireotropina,
hormoni
androgeni cu acţiune similară hormonilor sexuali.
 Hormonii reglatori de creştere şi dezvoltare
Hormonul somatotrop (STH) joacă un rol decisiv
în reglarea
creşterii în perioada copilăriei,
stimulînd creşterea oaselor la nivelul plăcilor
epifizare.
În lipsa hormonului somatotrop placa
epifizară
este redusă, iar creşterea – lentă.
R E G L A R E A H O R M O N A L Ă
57
Homeostazia hormonală reprezintă
echilibrul dinamic al concentraţiei hormonilor
(sinteză; secreţie; degradare) în sînge menţinut
printr-un mecanism general de conexiuni inverse
(feedback). Acest mecanism constă în transmiterea
informaţiei de la obiectul reglat (de ex. conţinutul
glucozei în sînge) spre centrul de comandă
(glanda endocrină). Mecanismul
feedback este de
două tipuri: feedback negativ şi feedback pozitiv.
 Feedbackul negativ. Glandele paratiroide
secretă parathormonul care reglează conţinutul
de calciu în sînge. Diminuarea conţinutului de
calciu
are ca urmare secreţia parathormonului,
iar
sporirea
conţinutului de calciu – reducerea secreţiei
parathormonului (fig. 3.6).
 Feedbackul pozitiv. În cazul reglării prin
mecanismul feedback pozitiv hormonul iniţial (X)
stimulează secreţia altor hormoni sau metaboliţi
(Y), care, la rîndul lor, stimulează secreţia hormonului
X. Feedbackul pozitiv este mai puţin frecvent
în reglarea
secreţiei hormonilor. Drept exemplu
de feedback pozitiv poate servi reglarea secreţiei
oxitocinei. Efectul fiziologic al acţiunii oxitocinei
este contracţia musculaturii
uterului. În timpul
naşterii secreţia acestui hormon
creşte, contribuind
la expulzia fetală (fig. 3.7).
Sinteza și secreția hormonilor este reglată
pe cale nervoasă, de alţi hormoni, de concentraţia
substanţelor al căror conţinut este reglat de hormoni.
Fibrele nervoase simpatice stimulează secreţia
la nivelul stratului medular al suprarenalelor.
Hipotalamusul, prin intermediul axei hipotalamo-
hipofizară, coordonează activitatea endocrină
a hipofizei (fig. 3.8).
Hormonii lobulului anterior hipofizar vor fi
produşi doar în lipsa hormonilor secretaţi de alte
glande endocrine: secreția TSH-ului va fi determinată
de lipsa hormonilor tiroidieni, iar ACTHului
– de hormonii corticosuprarenali etc.
Excesul
de glucoză din sînge induce secreţia
insulinei,
care va determina sinteza glicogenului
şi astfel micş
orarea concentraţiei
ei în sînge.
1. Defineşte noţiunea de:
hormon;
neurohormon.
2. Numeşte funcţiile organismului
uman reglate de hormoni.
3. Explică mecanismul de reglare
a echilibrului hidric în sînge de
ADH.
4. Descrie rolul parathormonului
în sporirea conţinutului de calciu
în sînge.
5. Demonstrează rolul mecanismului
feedback în menţinerea
homeostaziei hormonale.
6. Prezintă argumente pentru
a confirma că la persoanele
obeze sînt dereglate funcţiile
tiroidei.
7. Construieşte un grafic care
reflectă dependenţa conţinutului
de glucoză în sînge de
concentraţia de insulină.
8. Compară hormonii osmoreglatori
şi explică principiul
care a stat la baza includerii
lor într-o grupă comună.
9. Evaluează în aspect comparativ
rolul insulinei şi glucagonului
în procesele metabolice.
10. Argumentează rolul autoreglator
(în sinteză şi secreţie) al
hormonilor.