FIZIOLOGIA SISTEMULUI
DIGESTIV AL OMULUI
34 §
Transformarea produselor alimentare în substanţe
nutritive
accesibile organismului are loc
graţie funcţiilor realizate de sistemul digestiv:
ü secreţia sucurilor digestive;
ü motilitatea alimentelor;
ü digestia alimentelor (mecanică şi chimică);
ü absorbţia substanţelor nutritive accesibile.
Motilitatea tubului digestiv reprezintă
propulsarea alimentelor prin tubul digestiv
de la nivelul orificiului cavităţii
bucale pînă la
orificiul anal prin mişcări peristaltice.
Pe acest traseu
alimentele sînt omogenizate cu sucurile digestive
ale fiecărui segment al tubului prin mişcări de
segmentaţie (fig. 7.4).
Mişcarea peristaltică este provocată de
muşchii circulari,
care prin contracţii şi relaxări
micşorează şi respectiv
măresc diametrul tubului
digestiv. Ea are formă de undă, care se propagă
cu viteze diferite de-a lungul tubului
digestiv.
Mişcările peristaltice asigură transportul
bolului
alimentar prin esofag şi amestecarea conţinutului
stomacului cu sucul gastric.
Mişcarea segmentară se datorează contracţiilor
inelare ale muşchilor circulari, care nu
progresează de-a lungul intestinului şi nu deplasează
conţinutul intestinal. Mişcările segmentare
împart conţinutul
intestinului în fragmente
mici,
care se recontopesc,
apoi sînt din nou divizate şi
iar recontopite.
Aceste mişcări asigură amestecarea
alimentelor
cu sucurile digestive intestinale,
absorbţia
lor, precum şi circulaţia
sangvină
şi limfatică.
Contracţia musculaturii netede a stomacului
are loc atunci cînd stomacul conţine alimente,
precum şi în lipsa lor. Motilitatea stomacului
gol contribuie la formarea
senzaţiilor de foame.
Stomacul gol are pereţii alipiţi efectuînd mişcări
peristaltice, numite „de foame”. Muşchii stomacului
gol se contractă periodic peste 60–80 min., iar
perioada contracţiilor durează 10–15 min. Aceste
contracţii apar peste 12–24 de ore de foame, sînt
provocate de scăderea
conţinutului de glucoză
în
sînge şi cauzează formarea
senzaţiei de foame.
Tunica musculară a intestinului subţire efectuează,
de rînd cu mişcări segmentare, şi mişcări
peristaltice.
Transportul maselor intestinului gros de la
cec spre rect are loc graţie mişcărilor
peristaltice.
Aceste mişcări
pot avea loc la intervale de 6–8 ore
şi iniţiază actul defecaţiei.
Digestia include totalitatea proceselor fizice,
chimice şi fiziologice care asigură transformarea
alimentelor în substanţe nutritive.
Înmuierea şi fărîmiţarea alimentelor pînă la
particule mici în timpul propulsării lor prin tubul
digestiv se numeşte digestie mecanică.
Degradarea substanţelor
polimere din componenţa
alimentelor pînă la monomeri,
care pot
penetra pereţii capilarelor sangvine şi limfatice, se
numeşte digestie chimică. Degradarea are loc prin
acţiunea enzimelor
sucurilor digestive.
Transformarea alimentelor în cavitatea
bucală. Digestia mecanică în cavitatea bucală sau
masticaţia este procesul de fărîmiţare şi înmuiere
a alimentelor solide pînă la dimensiuni ce pot fi
înghiţite. Acest proces iniţiază îndată după ingerarea
alimentelor şi durează tot timpul cît ele sînt reţinute
în cavitatea bucală. Alimentele sînt fărîmiţate de
dinţi, limbă şi muşchii masticatori.
Incisivii, caninii
şi premolarii taie şi fărîmiţează
hrana, iar molarii o
zdrobesc şi o strivesc.
Saliva înmoaie şi dizolvă alimentele fărîmiţate,
astfel contribuind la formarea senzaţiilor gustative.
Sub acţiunea enzimelor salivare, în cavitatea
bucală
are loc degradarea amidonului
fiert pînă
Fig. 7.4. Motilitatea tubului digestiv
Evacuarea
chimului
stomacal
Mişcare peristaltică Mişcare segmentară
Motilitatea gastrică
Deglutiţia
NUTRIŢIA
113
la maltoză
şi dextrine. Datorită mucinei, care se
găseşte în salivă, alimentele sfărîmate şi înmuiate
se transformă în bol alimentar.
Deglutiţia reprezintă totalitatea actelor prin
care bolul alimentar
este condus din cavitatea bucală,
prin faringe şi esofag,
în stomac (fig. 7.4). În timpul
deglutiţiei în bolul alimentar continuă reacţiile
de
descompunere a amidonului, maltozei, care sînt
catalizate de enzimele salivare: amilaza şi maltaza.
Digestia gastrică. Musculatura gastrică, contractîndu-
se, fărîmiţează bolul alimentar, amestecă
alimentele cu sucul
gastric şi le propulsează spre
orificiul piloric. În stomac, alimentele sînt transformate
într-o pastă omogenă,
numită chim stomacal.
Alimentele pătrunse în stomac se dispun
în straturi concentrice
de la periferie spre centru.
Această particularitate
de umplere permite
continuarea digestiei
amidonului
sub acţiunea
amilazei salivare în centrul masei
de alimente
pînă cînd acestea nu sînt îmbibate cu suc gastric.
Descompunerea amidonului în stomac sub acţiunea
amilazei salivare este întreruptă în momentul
cînd sucul gastric îmbibă total alimentele, deoarece
amilaza
în mediu acid este inactivă.
În stomac iniţiază digestia unei cantităţi neînsemnate
de proteine (cca 20%), sub acţiunea pepsinei,
care este activă doar în mediu acid pînă la
polipeptide şi cantităţi mici de aminoacizi.
Digestia grăsimilor, de asemenea, începe în stomac.
Enzimele lipolitice ale sucului gastric sînt
solubile în apă şi pot acţiona exclusiv la suprafaţa
particulelor
de lipide, catalizînd doar reacţiile
de
hidroliză a grăsimilor emulsionate.
Viteza de evacuare a stomacului variază în
funcţie de cantitatea şi calitatea alimentelor, precum
şi în funcţie de dimensiunile particulelor lor.
Alimentele insuficient masticate se reţin în stomac
mai mult comparativ cu lichidele şi alimentele în
formă de pastă. Alimentele cu un conţinut sporit
de grăsimi sînt găzduite de stomac cca 4 ore, cele
de natură proteică sînt evacuate mai repede, iar
glucidele se reţin cel mai puţin.
Digestia în intestinul subţire. Chimul
alimentar este propulsat de-a lungul
intestinului
subţire timp de cca 8–10 ore, timp în care finalizează
procesul de descompunere
a alimentelor pînă la
substanţe simple care vor fi ulterior absorbite. În
intestin chimul stomacal este transformat în chim
intestinal sub acţiunea unui amestec din sucuri
digestive: sucul pancreatic, bila şi sucul intestinal.
În intestinul subţire continuă degradarea chimică
a proteinelor (rezultate
din digestia gastrică),
ele sînt hidrolizate pînă la tripeptide,
dipeptide şi
aminoacizi sub acţiunea enzimelor
proteolitice
tripsina, chimiotripsina, erepsina şi enterokinaza.
Ca rezultat se formează oligopeptide şi cantităţi
neînsemnate de aminoacizi. Oligopeptidele sînt
descompuse ulterior la nivelul microvilozităţilor.
În duoden amidonul crud şi fiert şi dizaharidele
care nu au fost digerate în stomac sînt descompuse
sub acţiunea amilazei din sucul pancreatic
pînă la monozaharide. Agregatele de grăsimi sînt
emulsionate în particule mici (cca 1 mm în diametru)
de către sărurile biliare
şi lecitină, astfel
devenind accesibile
pentru lipazele sucului pancreatic
ce hidrolizează lipidele pînă la acizi graşi
şi glicerol.
Digestia în intestinul gros constă în transformarea
chimului intestinal într-o masă solidă de
consistenţă
moale, numită
fecale sau scaun.
În cazul unor afecțiuni pancreatice grave, cum ar fi cancerul, se efectuează extirparea chirurgicală a pancreasului.
La persoanele fără pancreas apar disfuncții în activitatea sistemului endocrin și activitatea sistemului
digestiv. Rezultatele analizelor de laborator a sîngelui, urinei și a maselor fecale prezintă abateri de la normă.
În sînge crește concentrația de glucoză, iar în masele fecale sînt prezente lipidele și proteinele (vezi tabelul).
Persoane Conținutul de lipide
în masele fecale
Conținutul de proteine
în masele fecale Glicemia
• sănătoase 5% 15% 65–110 mg per 100 ml sînge
• fără pancreas 16–60% 40–80% 200–300 mg per 100 ml sînge
Pacienții cu pancreasul extirpat pot duce un mod normal de viață, dacă li se administrează preparate medicamentoase
care compensează lipsa pancreasului.
1. Descrie funcțiile endocrine și exocrine ale pancreasului.
2. Numește maladia de care suferă pacienții cu pancreasul endocrin afectat.
3. Numește substanța (substanțele) activă a preparatelor medicamentoase care substituie funcția
endocrină și funcția exocrină a pancreasului.
4. Explică de ce la persoanele fără pancreas lipidele și proteinele din alimente sînt eliminate cu masele
fecale.
5. Se poate trăi fără pancreas?
STUDIU
DE
CAZ
Se poate trăi fără pancreas?
NUTRIŢIA
114
Fig. 7.5. Absorbţia substanţelor nutritive la nivelul mucoasei intestinale
1. Enumeră funcţiile sistemului
digestiv.
2. Defineşte procesele:
ü secreţia sucului gastric;
ü motilitatea alimentelor;
ü digestia chimică a alimentelor;
ü digestia mecanică a
alimentelor;
ü absorbţia substanţelor nutritive.
3. Numeşte glanda anexă a tubului
digestiv, de activitatea căreia
depind funcţiile duodenului.
4. Descrie comparativ mişcarea
peristaltică şi segmentară
a tubului digestiv. Explică
semnificația lor.
5. Explică de ce stomacul este
cel mai voluminos segment al
tubului digestiv, iar intestinul
– segmentul cel mai lung
şi cu o suprafaţă majoră,
menţionînd semnificaţia
acestor organe în activitatea
sistemului digestiv.
6. Scrie un eseu în care să
explici dependenţa dintre
cutele pe care le formează
mucoasa ce căptuşeşte
lumenul intestinului subţire
şi eficacitatea funcţiilor lui
(digestia şi absorbţia).
7. Argumentează administrarea
preparatelor enzimatice
în cazul disfuncţiilor
pancreasului exocrin.
DIGESTIV AL OMULUI
34 §
Transformarea produselor alimentare în substanţe
nutritive
accesibile organismului are loc
graţie funcţiilor realizate de sistemul digestiv:
ü secreţia sucurilor digestive;
ü motilitatea alimentelor;
ü digestia alimentelor (mecanică şi chimică);
ü absorbţia substanţelor nutritive accesibile.
Motilitatea tubului digestiv reprezintă
propulsarea alimentelor prin tubul digestiv
de la nivelul orificiului cavităţii
bucale pînă la
orificiul anal prin mişcări peristaltice.
Pe acest traseu
alimentele sînt omogenizate cu sucurile digestive
ale fiecărui segment al tubului prin mişcări de
segmentaţie (fig. 7.4).
Mişcarea peristaltică este provocată de
muşchii circulari,
care prin contracţii şi relaxări
micşorează şi respectiv
măresc diametrul tubului
digestiv. Ea are formă de undă, care se propagă
cu viteze diferite de-a lungul tubului
digestiv.
Mişcările peristaltice asigură transportul
bolului
alimentar prin esofag şi amestecarea conţinutului
stomacului cu sucul gastric.
Mişcarea segmentară se datorează contracţiilor
inelare ale muşchilor circulari, care nu
progresează de-a lungul intestinului şi nu deplasează
conţinutul intestinal. Mişcările segmentare
împart conţinutul
intestinului în fragmente
mici,
care se recontopesc,
apoi sînt din nou divizate şi
iar recontopite.
Aceste mişcări asigură amestecarea
alimentelor
cu sucurile digestive intestinale,
absorbţia
lor, precum şi circulaţia
sangvină
şi limfatică.
Contracţia musculaturii netede a stomacului
are loc atunci cînd stomacul conţine alimente,
precum şi în lipsa lor. Motilitatea stomacului
gol contribuie la formarea
senzaţiilor de foame.
Stomacul gol are pereţii alipiţi efectuînd mişcări
peristaltice, numite „de foame”. Muşchii stomacului
gol se contractă periodic peste 60–80 min., iar
perioada contracţiilor durează 10–15 min. Aceste
contracţii apar peste 12–24 de ore de foame, sînt
provocate de scăderea
conţinutului de glucoză
în
sînge şi cauzează formarea
senzaţiei de foame.
Tunica musculară a intestinului subţire efectuează,
de rînd cu mişcări segmentare, şi mişcări
peristaltice.
Transportul maselor intestinului gros de la
cec spre rect are loc graţie mişcărilor
peristaltice.
Aceste mişcări
pot avea loc la intervale de 6–8 ore
şi iniţiază actul defecaţiei.
Digestia include totalitatea proceselor fizice,
chimice şi fiziologice care asigură transformarea
alimentelor în substanţe nutritive.
Înmuierea şi fărîmiţarea alimentelor pînă la
particule mici în timpul propulsării lor prin tubul
digestiv se numeşte digestie mecanică.
Degradarea substanţelor
polimere din componenţa
alimentelor pînă la monomeri,
care pot
penetra pereţii capilarelor sangvine şi limfatice, se
numeşte digestie chimică. Degradarea are loc prin
acţiunea enzimelor
sucurilor digestive.
Transformarea alimentelor în cavitatea
bucală. Digestia mecanică în cavitatea bucală sau
masticaţia este procesul de fărîmiţare şi înmuiere
a alimentelor solide pînă la dimensiuni ce pot fi
înghiţite. Acest proces iniţiază îndată după ingerarea
alimentelor şi durează tot timpul cît ele sînt reţinute
în cavitatea bucală. Alimentele sînt fărîmiţate de
dinţi, limbă şi muşchii masticatori.
Incisivii, caninii
şi premolarii taie şi fărîmiţează
hrana, iar molarii o
zdrobesc şi o strivesc.
Saliva înmoaie şi dizolvă alimentele fărîmiţate,
astfel contribuind la formarea senzaţiilor gustative.
Sub acţiunea enzimelor salivare, în cavitatea
bucală
are loc degradarea amidonului
fiert pînă
Fig. 7.4. Motilitatea tubului digestiv
Evacuarea
chimului
stomacal
Mişcare peristaltică Mişcare segmentară
Motilitatea gastrică
Deglutiţia
NUTRIŢIA
113
la maltoză
şi dextrine. Datorită mucinei, care se
găseşte în salivă, alimentele sfărîmate şi înmuiate
se transformă în bol alimentar.
Deglutiţia reprezintă totalitatea actelor prin
care bolul alimentar
este condus din cavitatea bucală,
prin faringe şi esofag,
în stomac (fig. 7.4). În timpul
deglutiţiei în bolul alimentar continuă reacţiile
de
descompunere a amidonului, maltozei, care sînt
catalizate de enzimele salivare: amilaza şi maltaza.
Digestia gastrică. Musculatura gastrică, contractîndu-
se, fărîmiţează bolul alimentar, amestecă
alimentele cu sucul
gastric şi le propulsează spre
orificiul piloric. În stomac, alimentele sînt transformate
într-o pastă omogenă,
numită chim stomacal.
Alimentele pătrunse în stomac se dispun
în straturi concentrice
de la periferie spre centru.
Această particularitate
de umplere permite
continuarea digestiei
amidonului
sub acţiunea
amilazei salivare în centrul masei
de alimente
pînă cînd acestea nu sînt îmbibate cu suc gastric.
Descompunerea amidonului în stomac sub acţiunea
amilazei salivare este întreruptă în momentul
cînd sucul gastric îmbibă total alimentele, deoarece
amilaza
în mediu acid este inactivă.
În stomac iniţiază digestia unei cantităţi neînsemnate
de proteine (cca 20%), sub acţiunea pepsinei,
care este activă doar în mediu acid pînă la
polipeptide şi cantităţi mici de aminoacizi.
Digestia grăsimilor, de asemenea, începe în stomac.
Enzimele lipolitice ale sucului gastric sînt
solubile în apă şi pot acţiona exclusiv la suprafaţa
particulelor
de lipide, catalizînd doar reacţiile
de
hidroliză a grăsimilor emulsionate.
Viteza de evacuare a stomacului variază în
funcţie de cantitatea şi calitatea alimentelor, precum
şi în funcţie de dimensiunile particulelor lor.
Alimentele insuficient masticate se reţin în stomac
mai mult comparativ cu lichidele şi alimentele în
formă de pastă. Alimentele cu un conţinut sporit
de grăsimi sînt găzduite de stomac cca 4 ore, cele
de natură proteică sînt evacuate mai repede, iar
glucidele se reţin cel mai puţin.
Digestia în intestinul subţire. Chimul
alimentar este propulsat de-a lungul
intestinului
subţire timp de cca 8–10 ore, timp în care finalizează
procesul de descompunere
a alimentelor pînă la
substanţe simple care vor fi ulterior absorbite. În
intestin chimul stomacal este transformat în chim
intestinal sub acţiunea unui amestec din sucuri
digestive: sucul pancreatic, bila şi sucul intestinal.
În intestinul subţire continuă degradarea chimică
a proteinelor (rezultate
din digestia gastrică),
ele sînt hidrolizate pînă la tripeptide,
dipeptide şi
aminoacizi sub acţiunea enzimelor
proteolitice
tripsina, chimiotripsina, erepsina şi enterokinaza.
Ca rezultat se formează oligopeptide şi cantităţi
neînsemnate de aminoacizi. Oligopeptidele sînt
descompuse ulterior la nivelul microvilozităţilor.
În duoden amidonul crud şi fiert şi dizaharidele
care nu au fost digerate în stomac sînt descompuse
sub acţiunea amilazei din sucul pancreatic
pînă la monozaharide. Agregatele de grăsimi sînt
emulsionate în particule mici (cca 1 mm în diametru)
de către sărurile biliare
şi lecitină, astfel
devenind accesibile
pentru lipazele sucului pancreatic
ce hidrolizează lipidele pînă la acizi graşi
şi glicerol.
Digestia în intestinul gros constă în transformarea
chimului intestinal într-o masă solidă de
consistenţă
moale, numită
fecale sau scaun.
În cazul unor afecțiuni pancreatice grave, cum ar fi cancerul, se efectuează extirparea chirurgicală a pancreasului.
La persoanele fără pancreas apar disfuncții în activitatea sistemului endocrin și activitatea sistemului
digestiv. Rezultatele analizelor de laborator a sîngelui, urinei și a maselor fecale prezintă abateri de la normă.
În sînge crește concentrația de glucoză, iar în masele fecale sînt prezente lipidele și proteinele (vezi tabelul).
Persoane Conținutul de lipide
în masele fecale
Conținutul de proteine
în masele fecale Glicemia
• sănătoase 5% 15% 65–110 mg per 100 ml sînge
• fără pancreas 16–60% 40–80% 200–300 mg per 100 ml sînge
Pacienții cu pancreasul extirpat pot duce un mod normal de viață, dacă li se administrează preparate medicamentoase
care compensează lipsa pancreasului.
1. Descrie funcțiile endocrine și exocrine ale pancreasului.
2. Numește maladia de care suferă pacienții cu pancreasul endocrin afectat.
3. Numește substanța (substanțele) activă a preparatelor medicamentoase care substituie funcția
endocrină și funcția exocrină a pancreasului.
4. Explică de ce la persoanele fără pancreas lipidele și proteinele din alimente sînt eliminate cu masele
fecale.
5. Se poate trăi fără pancreas?
STUDIU
DE
CAZ
Se poate trăi fără pancreas?
NUTRIŢIA
114
Fig. 7.5. Absorbţia substanţelor nutritive la nivelul mucoasei intestinale
1. Enumeră funcţiile sistemului
digestiv.
2. Defineşte procesele:
ü secreţia sucului gastric;
ü motilitatea alimentelor;
ü digestia chimică a alimentelor;
ü digestia mecanică a
alimentelor;
ü absorbţia substanţelor nutritive.
3. Numeşte glanda anexă a tubului
digestiv, de activitatea căreia
depind funcţiile duodenului.
4. Descrie comparativ mişcarea
peristaltică şi segmentară
a tubului digestiv. Explică
semnificația lor.
5. Explică de ce stomacul este
cel mai voluminos segment al
tubului digestiv, iar intestinul
– segmentul cel mai lung
şi cu o suprafaţă majoră,
menţionînd semnificaţia
acestor organe în activitatea
sistemului digestiv.
6. Scrie un eseu în care să
explici dependenţa dintre
cutele pe care le formează
mucoasa ce căptuşeşte
lumenul intestinului subţire
şi eficacitatea funcţiilor lui
(digestia şi absorbţia).
7. Argumentează administrarea
preparatelor enzimatice
în cazul disfuncţiilor
pancreasului exocrin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu