Analizatorul auditiv permite omului să perceapă
lumea sunetelor, să comunice cu semenii săi, să-și
dezvolte proprietățile cognitive și să se integreze în
societate. Analizatorul auditiv realizează următoarele
funcţii majore:
ü depistarea și recepţia sunetelor din mediu;
ü transformarea sunetelor în impulsuri nervoase;
ü conducerea impulsurilor nervoase spre encefal;
ü stocarea şi analiza impulsurilor nervoase în
vederea elaborării reacţiilor de răspuns.
Părțile componente ale analizatorului auditiv
sînt: receptorul auditiv (urechea externă, internă și
medie), calea nervoasă (ramura auditivă a nervului
cranian VIII, nucleii și fibrele din bulbul rahidian,
puntea Varolio și talamus), cortexul auditiv.
Receptorul auditiv
Stimulul natural al receptorului auditiv este
sunetul,
care prezintă vibraţii ale moleculelor aerului.
Sunetele recepţionate de receptorul auditiv pot
fi muzicale şi zgomote, şi se caracterizează printr-o
anumită intensitate (decibeli – dB) şi frecvenţă
(hertzi – Hz). Urechea adolescentului poate percepe
sunete, ale căror vibraţii au frecvenţa între 16 Hz şi
20 kHz. Pe măsură ce omul înaintează în vîrstă, limita
superioară scade, la bătrîni fiind de 12–14 kHz.
Totalitatea sunetelor cuprinse
între aceste limite
alcătuieşte scara sonoră (cîmpul auditiv).
Receptorul auditiv este format din urechea
externă, urechea medie şi urechea
internă (fig. 2.2).
Urechea externă este un organ par care
recepţionează şi amplifică
energia undelor sonore,
astfel sporind sensibilitatea
auditivă. Ea este formată
din: pavilion, conduct auditiv extern și timpan.
Pavilionul urechii este aşezat pe părţile lateroinferioare
ale capului. El captează
sunetele venite
din direcții diferite şi le orientează prin conductul
auditiv extern spre membrana timpanică.
Formă
neregulată a pavilionului asigură recepţionarea
undelor sonore din orice direcţie.
Conductul auditiv extern transmite undele
sonore primite de la pavilion spre timpan. El funcţionează
ca un tub rezonator închis, sporind intensitatea
sunetelor de la 2 pînă la 5 dB.
Conductul auditiv extern este căptuşit cu firişoare
de păr, iar glandele sebacee şi ceruminoase,
din dermul lui, secretă cerumen. Firişoarele de păr
și cerumenul protejează regiunile profunde ale urechii
externe de pătrunderea prafului, insectelor etc.
Timpanul separă urechea externă
de cea medie.
Fiind o structură elastică cu grosimea
de 0,1 mm,
timpanul vibrează
sub influenţa
undelor
sonore,
propagîndu-le oscioarelor din urechea medie.
Urechea medie include cavitatea timpanică
şi
sistemul de oscioare
(fig. 2.2). Ea transmite vibraţiile
sonore de la timpan la urechea
internă şi adaptează intensitatea sunetelor la capacităţile auditive
ale urechii
interne. Urechea medie comunică cu faringele
printr-un conduct numit trompa lui Eustachio.
Cavitatea timpanică prezintă o adîncitură în osul
temporal cu volumul de cca 1 cm3, umplută cu aer.
În cazul sunetelor foarte puternice, a exploziilor,
presiunea aerului în interiorul
cavităţii timpanice
devine mai mică decît presiunea
mediului
extern
(care vine în contact direct cu membrana timpanică).
În consecinţă, membrana timpanică
se bombează
în
direcţia presiunii mai mici (adică
spre interior). Ca
rezultat acuitatea auditivă scade, în urechi se produc
vîjîituri, mai mult ca atît, se creează
pericolul
spargerii
timpanului. Rolul de reglator al acestor dificultăţi
de presiune îl are trompa
lui Eustachio care, prin
închiderea şi deschiderea
orificiului
faringian (cu care
comunică), permite trecerea aerului din faringe în
cavitatea timpanică. Deschiderea se produce în timpul
deglutiţiei.
Sistemul de oscioare – ciocănaşul, nicovala şi
scăriţa,
localizate în cavitatea timpanică, reprezintă
structurile funcţionale ale urechii medii. Oscioarele
sînt articulate între ele, formînd un lanţ. Ele se leagă
de pereţii cavităţii timpanului prin ligamente care le
menţin poziţia. În membrana timpanică se sprijină
ciocănaşul, apoi urmează
nicovala şi scăriţa, ce se
sprijină cu baza în fereastra ovală.
Sistemul de oscioare preia sunetul de la timpan,
sporeşte intensitatea sunetelor slabe, asigurînd
astfel recepţionarea lor sau micşorează intensitatea
sunetelor puternice, protejînd urechea internă de
acţiunea sunetelor puternice.
Urechea internă constă din labirintul osos şi
labirintul
membranos, care prezintă aceleaşi structuri:
canale semicirculare, vestibulul
și melcul. Labirintul
membranos se află în interiorul labirintului osos,
fiind separat
de el prin perilimfă, care-l protejează de
acţiunea
factorilor mecanici şi termici. El este umplut
cu un lichid, numit endolimfă.
În interiorul melcului osos se află membrana
bazilară, formată din cca 50 000 de coarde acustice
(fibre microrezonatoare),
care corespund unui
anumit număr de vibraţii,
similar
coardelor unui
pian. Pe membrana bazilară se află organul Corti
(receptorul acustic) format
din membrana tectoria,
celule senzoriale auditive, celule de susținere. Celulele
senzoriale auditive sînt prevăzute la polul apical cu
cili care sînt în contact cu membrana tectoria, iar
pe bază lor formează sinapse dendritele neuronilor
senzitivi din ganglionul Corti (fig. 2.3).
La nivelul urechii interne are loc procesul de
transformare a energiei mecanice a undelor sonore
în energie fiziologică – impuls nervos. Acest proces
se desfășoară în următoarele etape (fig. 2.4):
ü membrana ferestrei ovale, sub acţiunea bazei
scăriţei, începe să vibreze şi apasă asupra perilimfei,
mărindu‑i presiunea;
ü vibraţiile perilimfei provoacă vibraţia endolimfei,
care la rîndul său determină vibraţia fibrelor
microrezonatoare
din membrana bazilară;
ü fibrele microrezonatoare
prin mişcarea
lor
vibratoare de jos în sus, ridică celulele senzoriale
auditive aşezate pe membrana bazilară şi acestea
ating cu cilii membrana tectorie;
ü în momentul atingerii se produce deformarea
poziţiei
cililor, depolarizarea membranei
citoplasmatice și apariția potențialului de acțiune;
ü potențialul de acțiune este transmis dendritelor
neuronilor bipolari.
Undele sonore cu frecvență joasă provoacă
vibrația membranei bazilare din apropierea ferestrei
ovale și rotunde, cele cu frecvență medie –
segmentul mediu al membranei bazilare, iar undele
cu frecvență înaltă activează segmentul terminal al
membranei bazilare. Calea nervoasă a sensibilităţii auditive
conduce informația de la receptorul auditiv spre
structurile nervoase superioare. Ea este constituită
din neuroni bipolari senzitivi, neuronii nucleilor
cohleari și al treilea neuron aflat în talamus.
Neuronii bipolari preiau informația de la celulele
senzoriale auditive din organul Corti și o transmit
nucleilor cohleari din bulb și punte. Dendritele
acestor neuroni formează sinapse la baza celulelor
senzoriale, corpii lor celulari – ganglionul Corti, iar
axonii, unindu‑se într‑un trunchi unic, formează
ramuraauditivă
a nervului vestibulo-
cohlear.
Fibrele
nervului cohlear cu origine în urechea internă din
partea stîngă a capului se încrucișează cu cele venite
Fig. 2.6. Cortexul auditiv
Cortexul auditiv
primar
Cortexul auditiv
de asociere
din partea dreaptă la nivelul trunchiului cerebral.
Butonii acestor axoni formează sinapse cu neuronii
din nucleii cohleari din puntea Varolio (fig. 2.5).
Neuronii care formează nucleii cohleari proiectează
axonii spre mezencefal și talamus.
Neuroni din talamus, ai căror axoni ajung în
cortexul auditiv.
Segmentul central al analizatorului
auditiv include cortexul auditiv
primar și cortexul auditiv de asociere (fig. 2.6).
Cortexul auditiv primar procesează informația
parvenită de la receptorul auditiv, transformînd
impulsurile nervoase în senzaţii auditive. El este
localizat bilateral în emisfera dreaptă și stîngă în
profunzimea scizurii Silvius pe faţa superioară
a girului temporal. (scizura Silvius separă lobul
temporal de cel frontal). Distrugerea unilaterală
a cortexului auditiv primar duce la o pierdere
ușoară a auzului, iar distrugerea bilaterală – surditate
corticală.
Cortexul auditiv de asociere primește informația
de la cortexul auditiv primar și asociază sunetele
cu frecvență diferită, sunetele cu informațiile parvenite
din alte regiuni corticale, transmite informații
către aria corticală responsabilă de limbajul scris și
vorbit (aria Wernicke și Boca).
lumea sunetelor, să comunice cu semenii săi, să-și
dezvolte proprietățile cognitive și să se integreze în
societate. Analizatorul auditiv realizează următoarele
funcţii majore:
ü depistarea și recepţia sunetelor din mediu;
ü transformarea sunetelor în impulsuri nervoase;
ü conducerea impulsurilor nervoase spre encefal;
ü stocarea şi analiza impulsurilor nervoase în
vederea elaborării reacţiilor de răspuns.
Părțile componente ale analizatorului auditiv
sînt: receptorul auditiv (urechea externă, internă și
medie), calea nervoasă (ramura auditivă a nervului
cranian VIII, nucleii și fibrele din bulbul rahidian,
puntea Varolio și talamus), cortexul auditiv.
Receptorul auditiv
Stimulul natural al receptorului auditiv este
sunetul,
care prezintă vibraţii ale moleculelor aerului.
Sunetele recepţionate de receptorul auditiv pot
fi muzicale şi zgomote, şi se caracterizează printr-o
anumită intensitate (decibeli – dB) şi frecvenţă
(hertzi – Hz). Urechea adolescentului poate percepe
sunete, ale căror vibraţii au frecvenţa între 16 Hz şi
20 kHz. Pe măsură ce omul înaintează în vîrstă, limita
superioară scade, la bătrîni fiind de 12–14 kHz.
Totalitatea sunetelor cuprinse
între aceste limite
alcătuieşte scara sonoră (cîmpul auditiv).
Receptorul auditiv este format din urechea
externă, urechea medie şi urechea
internă (fig. 2.2).
Urechea externă este un organ par care
recepţionează şi amplifică
energia undelor sonore,
astfel sporind sensibilitatea
auditivă. Ea este formată
din: pavilion, conduct auditiv extern și timpan.
Pavilionul urechii este aşezat pe părţile lateroinferioare
ale capului. El captează
sunetele venite
din direcții diferite şi le orientează prin conductul
auditiv extern spre membrana timpanică.
Formă
neregulată a pavilionului asigură recepţionarea
undelor sonore din orice direcţie.
Conductul auditiv extern transmite undele
sonore primite de la pavilion spre timpan. El funcţionează
ca un tub rezonator închis, sporind intensitatea
sunetelor de la 2 pînă la 5 dB.
Conductul auditiv extern este căptuşit cu firişoare
de păr, iar glandele sebacee şi ceruminoase,
din dermul lui, secretă cerumen. Firişoarele de păr
și cerumenul protejează regiunile profunde ale urechii
externe de pătrunderea prafului, insectelor etc.
Timpanul separă urechea externă
de cea medie.
Fiind o structură elastică cu grosimea
de 0,1 mm,
timpanul vibrează
sub influenţa
undelor
sonore,
propagîndu-le oscioarelor din urechea medie.
Urechea medie include cavitatea timpanică
şi
sistemul de oscioare
(fig. 2.2). Ea transmite vibraţiile
sonore de la timpan la urechea
internă şi adaptează intensitatea sunetelor la capacităţile auditive
ale urechii
interne. Urechea medie comunică cu faringele
printr-un conduct numit trompa lui Eustachio.
Cavitatea timpanică prezintă o adîncitură în osul
temporal cu volumul de cca 1 cm3, umplută cu aer.
În cazul sunetelor foarte puternice, a exploziilor,
presiunea aerului în interiorul
cavităţii timpanice
devine mai mică decît presiunea
mediului
extern
(care vine în contact direct cu membrana timpanică).
În consecinţă, membrana timpanică
se bombează
în
direcţia presiunii mai mici (adică
spre interior). Ca
rezultat acuitatea auditivă scade, în urechi se produc
vîjîituri, mai mult ca atît, se creează
pericolul
spargerii
timpanului. Rolul de reglator al acestor dificultăţi
de presiune îl are trompa
lui Eustachio care, prin
închiderea şi deschiderea
orificiului
faringian (cu care
comunică), permite trecerea aerului din faringe în
cavitatea timpanică. Deschiderea se produce în timpul
deglutiţiei.
Sistemul de oscioare – ciocănaşul, nicovala şi
scăriţa,
localizate în cavitatea timpanică, reprezintă
structurile funcţionale ale urechii medii. Oscioarele
sînt articulate între ele, formînd un lanţ. Ele se leagă
de pereţii cavităţii timpanului prin ligamente care le
menţin poziţia. În membrana timpanică se sprijină
ciocănaşul, apoi urmează
nicovala şi scăriţa, ce se
sprijină cu baza în fereastra ovală.
Sistemul de oscioare preia sunetul de la timpan,
sporeşte intensitatea sunetelor slabe, asigurînd
astfel recepţionarea lor sau micşorează intensitatea
sunetelor puternice, protejînd urechea internă de
acţiunea sunetelor puternice.
Urechea internă constă din labirintul osos şi
labirintul
membranos, care prezintă aceleaşi structuri:
canale semicirculare, vestibulul
și melcul. Labirintul
membranos se află în interiorul labirintului osos,
fiind separat
de el prin perilimfă, care-l protejează de
acţiunea
factorilor mecanici şi termici. El este umplut
cu un lichid, numit endolimfă.
În interiorul melcului osos se află membrana
bazilară, formată din cca 50 000 de coarde acustice
(fibre microrezonatoare),
care corespund unui
anumit număr de vibraţii,
similar
coardelor unui
pian. Pe membrana bazilară se află organul Corti
(receptorul acustic) format
din membrana tectoria,
celule senzoriale auditive, celule de susținere. Celulele
senzoriale auditive sînt prevăzute la polul apical cu
cili care sînt în contact cu membrana tectoria, iar
pe bază lor formează sinapse dendritele neuronilor
senzitivi din ganglionul Corti (fig. 2.3).
La nivelul urechii interne are loc procesul de
transformare a energiei mecanice a undelor sonore
în energie fiziologică – impuls nervos. Acest proces
se desfășoară în următoarele etape (fig. 2.4):
ü membrana ferestrei ovale, sub acţiunea bazei
scăriţei, începe să vibreze şi apasă asupra perilimfei,
mărindu‑i presiunea;
ü vibraţiile perilimfei provoacă vibraţia endolimfei,
care la rîndul său determină vibraţia fibrelor
microrezonatoare
din membrana bazilară;
ü fibrele microrezonatoare
prin mişcarea
lor
vibratoare de jos în sus, ridică celulele senzoriale
auditive aşezate pe membrana bazilară şi acestea
ating cu cilii membrana tectorie;
ü în momentul atingerii se produce deformarea
poziţiei
cililor, depolarizarea membranei
citoplasmatice și apariția potențialului de acțiune;
ü potențialul de acțiune este transmis dendritelor
neuronilor bipolari.
Undele sonore cu frecvență joasă provoacă
vibrația membranei bazilare din apropierea ferestrei
ovale și rotunde, cele cu frecvență medie –
segmentul mediu al membranei bazilare, iar undele
cu frecvență înaltă activează segmentul terminal al
membranei bazilare. Calea nervoasă a sensibilităţii auditive
conduce informația de la receptorul auditiv spre
structurile nervoase superioare. Ea este constituită
din neuroni bipolari senzitivi, neuronii nucleilor
cohleari și al treilea neuron aflat în talamus.
Neuronii bipolari preiau informația de la celulele
senzoriale auditive din organul Corti și o transmit
nucleilor cohleari din bulb și punte. Dendritele
acestor neuroni formează sinapse la baza celulelor
senzoriale, corpii lor celulari – ganglionul Corti, iar
axonii, unindu‑se într‑un trunchi unic, formează
ramuraauditivă
a nervului vestibulo-
cohlear.
Fibrele
nervului cohlear cu origine în urechea internă din
partea stîngă a capului se încrucișează cu cele venite
Fig. 2.6. Cortexul auditiv
Cortexul auditiv
primar
Cortexul auditiv
de asociere
din partea dreaptă la nivelul trunchiului cerebral.
Butonii acestor axoni formează sinapse cu neuronii
din nucleii cohleari din puntea Varolio (fig. 2.5).
Neuronii care formează nucleii cohleari proiectează
axonii spre mezencefal și talamus.
Neuroni din talamus, ai căror axoni ajung în
cortexul auditiv.
Segmentul central al analizatorului
auditiv include cortexul auditiv
primar și cortexul auditiv de asociere (fig. 2.6).
Cortexul auditiv primar procesează informația
parvenită de la receptorul auditiv, transformînd
impulsurile nervoase în senzaţii auditive. El este
localizat bilateral în emisfera dreaptă și stîngă în
profunzimea scizurii Silvius pe faţa superioară
a girului temporal. (scizura Silvius separă lobul
temporal de cel frontal). Distrugerea unilaterală
a cortexului auditiv primar duce la o pierdere
ușoară a auzului, iar distrugerea bilaterală – surditate
corticală.
Cortexul auditiv de asociere primește informația
de la cortexul auditiv primar și asociază sunetele
cu frecvență diferită, sunetele cu informațiile parvenite
din alte regiuni corticale, transmite informații
către aria corticală responsabilă de limbajul scris și
vorbit (aria Wernicke și Boca).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu