Igiena aparatului locomotor
Dezvoltarea armonioasă şi menţinerea activităţii
normale a sistemului locomotor pot fi asigurate
printr-o alimentaţie corectă şi prin îmbinarea raţională
a activităţii fizice cu cea intelectuală. Mişcarea
sub toate aspectele stă la baza formării şi desăvîrşirii
aparatului locomotor şi are un rol semnificativ
în prevenirea dereglării funcţiilor lui.
Mersul pe jos efectuat cel puţin o oră pe zi
contribuie la dezvoltarea membrelor inferioare;
alergarea în ritm alert (jogging) duce la întărirea
muşchilor, oaselor, articulaţiilor; mersul pe bicicletă
antrenează muşchii membrelor superioare şi
inferioare; înotul tonifică întreaga musculatură a
corpului, dezvoltă mobilitatea articulară; tenisul
de cîmp şi de masă dezvoltă rezistenţa şi mobilitatea;
exerciţiile de forţă cu aparate speciale sporesc
forţa musculară a anumitor grupe de muşchi (de
ex. biceps); gimnastica este un mijloc zilnic de
fortificare a sănătăţii.
Disfuncţiile şi maladiile aparatului locomotor
sînt cauzate de:
ü alimentaţia incorectă;
ü factori mecanici;
ü factori fizici (temperaturile ridicate sau scăzute);
ü factori chimici (alcoolul, nicotina, sărurile
metalelor grele);
ü factori biologici (agenţii patogeni ai maladiilor
infecţioase: virusuri, bacterii);
ü suprasolicitarea aparatului locomotor.
Maladii ale articulaţiilor
Hipodinamia, suprasolicitarea, traumatismele,
infecţiile conduc la deteriorarea prematură a
articulaţiilor.
Luxaţia constituie lezarea articulaţiei, manifestată
prin deplasarea suprafeţelor articulare,
micşorarea mobilităţii, dureri şi hematoame.
Luxaţiile sînt de căteva tipuri (tab. 4.1).
Primul ajutor în cazul luxaţiilor dobîndite
constă în imobilizarea extremităţii luxate şi
transportarea accidentatului la punctul traumatologic.
În cazul luxaţiei traumatice deschise, pe
rană se va aplica un pansament
aseptic pentru a
opri hemoragia.
Artroza este o maladie cronică cu caracter
degenerativ a articulaţiilor. Ea apare preponderent
la persoanele vîrstnice şi duce la incapacitatea
de mişcare a articulaţiilor afectate. Artroza se
caracterizează prin limitarea mişcărilor, inflamarea
articulaţiei lezate.
Cauza principală a artrozei este hipodinamia,
care duce la „ruginirea” articulaţiilor. De asemenea,
artroza poate fi cauzată de suprasolicitare,
inflamaţii, modificări vasculare în ţesuturile
articulaţiilor.
Tratamentul artrozei depinde de stadiul de
dezvoltare şi de localizarea maladiei şi prevede
normalizarea metabolismului, evitarea suprasolicitării
articulaţiei lezate, aplicaţii de parafină, băi
calde, iar în cazuri grave – intervenţii chirurgicale.
Tabelul 4.1
Luxaţiile
Luxaţii Cauze
Scapulo-humerale
Ale antebraţului
Dobîndite:
- traumatice
- închise
- deschise
- patologice
● Luxaţiile traumatice apar în urma traumatismelor
sau
a contracţiilor
musculare
bruşte. În cazul luxaţiilor
deschise, are loc ruperea tuturor ţesuturilor moi care
înconjoară
articulaţia. Cele mai frecvente luxaţii traumatice
sînt: scapulo-humerale, ale antebraţului,
ale
degetelor, ale mandibulei, coxofemurale etc.
● Luxaţiile patologice apar în urma afecţiunilor
de tip
inflamator, artritelor sau artrozelor şi a paraliziilor
neuromusculare.
Coxofemurale Congenitale ● Luxaţiile congenitale constituie rezultatul dezvoltării
insuficiente a articulaţiilor (hipoplazie) în perioada
intrauterină. Ele sînt cauzate de dereglări metabolice
grave la părinţi, de alcoolism sau au caracter
ereditar.
Cele mai frecvente luxaţii congenitale sînt: scapulohumerală,
a antebraţului
şi coxofemurală etc.
APARATUL LOCOMOTOR ŞI LOCOMOŢIA
80
Profilaxia artrozei prevede tratarea la timp a
fracturilor, luxaţiilor congenitale, respectarea
regimului
alimentar, exerciţii fizice regulate etc.
Maladii ale oaselor
Frecvenţa maladiilor oaselor este mult mai mică
(cu excepţia osteoporozei la femei în perioada menopauzei)
comparativ cu maladiile articulaţiilor.
Rahitismul a fost descris pentru prima dată
în
secolul XVII, în cartierele muncitoreşti
din Anglia.
Cauzele acestei maladii sînt carenţa
provitaminei D
(precursorul vitaminei D) în produsele alimentare
şi
lipsa luminii solare.
Formarea vitaminei
D are loc în
piele din provitamina D doar sub acţiunea
spectrului
ultraviolet al luminii
solare.
Această maladie apare, de regulă, la copii în luna a
2-a şi a 4-a de viaţă. Rahitismul poate fi prevenit prin
introducerea
în raţia alimentară a bebeluşilor a unei
alimentaţii
suplimentare variate, bogată în săruri
minerale
şi vitamine. Este necesar de limitat cantitatea
de paste făinoase, griş, biscuiţi şi de mărit cantitatea
de legume bogate în calciu.
Sînt recomandate anumite măsuri antirahitice
speciale, aşa ca iradierea profilactică
cu raze ultraviolete,
cu lampa de cuarţ (la recomandarea şi
sub controlul strict al medicului),
plimbări în aer
curat, băi de soare.
Fracturile reprezintă leziuni şi rupturi ale
oaselor prin acţiuni puternice ale factorilor
mecanici
(lovituri puternice sau prin căderi).
Fracturile se produc
în cazurile cînd direcţia
forţei externe aplicate asupra
osului nu corespunde direcţiei de orientare a lamelor
osoase. Cele mai frecvent atestate sînt fracturile oaselor
membrelor. Fracturile se manifestă prin dureri, care se
acutizează
în momentul atingerii locului fracturat.
Osteoporoza este o boală, caracterizată prin
reducerea densităţii minerale osoase, asociată cu
predispunerea osului la fractură în urma unui
traumatism de mică intensitate sau chiar în
lipsa acestuia. Oasele osteoporotice au o structură
asemenea unei ţesături vechi, cu urzeala subţiată
şi pe alocuri ruptă.
Osteoporoza poate fi prevenită printr-o
activitate fizică adecvată şi un aport de calciu
corespunzător. Activităţile fizice care protejează
oasele de osteoporoză sînt: baschetul, voleiul,
joggingul, aerobica, săritul corzii, mersul rapid.
Aceste exerciţii trebuie adaptate posibilităţilor
individuale şi efectuate sistematic.
Maladii ale muşchilor
şi tendoanelor
Disfuncţiile şi maladiile muşchilor şi ale tendoanelor
apar frecvent în urma unor inflamaţii
locale, suprasolicitări sau pot fi determinate de
cauze reumatice.
Febra musculară apare în urma suprasolicitării
muşchilor prin sport şi muncă, în special în cazul
unui efort neobişnuit. Ea este cauzată de mici rupturi
ale fibrelor musculare
şi de acumularea deşeurilor
metabolice.
Cazurile grave de febră musculară trebuie tratate
sub controlul medicului, iar cele mai uşoare se
tratează prin saună, băi fierbinţi, masaje. În cazul
febrei musculare muşchii trebuie scutiţi de efort, reducîndu-
se la maxim deplasarea. Febra musculară
poate fi evitată prin solicitarea continuă şi treptată
a muşchilor, prin aşa-numita încălzire progresivă
înaintea efectuării unui efort fizic mai intens.
Distrofia musculară (DM) este un grup de
afecțiuni ereditare, caracterizate prin deteriorarea
progresivă a mușchilor corpului, care duc la
slăbiciune musculară și invaliditate.
Pe măsura evoluției bolii, fibrele musculare
necrozate sînt substituite de țesut conjunctiv și
adipos. Fiecare dintre formele DM diferă după
simptome, evoluția bolii și modul de transmitere
ereditară. Cele mai frecvente forme sînt distrofia
musculară Duchenne și distrofia musculară
Becker (DMB), ce afectează exclusiv indivizii de
sex masculin. Ele sînt cauzate de insuficiența genetică
a proteinei distrofina.
Nu există un tratament curativ pentru distrofia
musculară, iar medicația și terapiile existente
au doar rolul de a încetini evoluția bolii.
Inflamarea tecilor tendinoase constituie
inflamarea
canalelor în care se află tendoanele
muşchilor antebraţelor
şi gambelor ca urmare a
suprasolicitării
(scrisul la tastatură, jocul de tenis,
mersul pe jos la distanţe mari etc.).
În zona tecilor tendinoase inflamate apar dureri,
umflături şi îngroşări.
1. Numeşte factorii de risc ai
aparatului locomotor la om.
2. Enumeră activităţile fizice,
care previn disfuncţiile
şi maladiile aparatului
locomotor.
3. Descrie metodele de
prevenire a febrei musculare
la persoanele care merg la
sala de forţă.
4. Analizează curba evoluţiei
structurii oaselor în timp
şi propune un program cu
obiectivul de prevenire a
osteoporozei.
Densitatea oaselor
20 30 40 50 60 70 80 ani
RECAPITULARE
FUNCŢIILE VITALE ALE SISTEMULUI OSOS
Funcţii de relaţie
Sistemul nervos Oasele protejează organele de simţ, encefalul şi măduva spinării.
Ţesutul osos este o sursă de Ca2+ necesar pentru propagarea impulsului nervos.
Sistemul muscular Oasele servesc ca puncte de inserţie a muşchilor.
Ţesutul osos este o sursă de Ca2+ necesar pentru contracţia muşchilor.
Sistemul endocrin Oasele asigură protecţia glandelor endocrine; constituie o sursă de Ca2+
necesar pentru acţiunea hormonilor.
Funcţii de nutriţie
Sistemul urinar Scheletul protejează şi susţine organele sistemului urinar.
Sistemul tegumentar Oasele scheletului sînt suport pentru piele.
Sistemul cardiovascular Cutia toracică protejează inima; în măduva roşie a oaselor se formează eritrocitele;
ţesutul osos este o sursă de Ca2+ necesar pentru coagularea sîngelui.
Sistemul limfatic Măduva roşie a oaselor produce leucocite.
Sistemul respirator Cutia toracică protejează plămînii.
Oasele sînt puncte de inserţie pentru muşchii respiratorii.
Sistemul digestiv Maxilarele poartă dinţi şi participă la masticaţie.
Osul xifoid participă la deglutiţie.
Funcţii de
reproducere
Organele
reproducătoare
Oasele asigură suportul şi protecţia organelor reproductive.
Oasele bazinului la femei asigură protecţia embrionului/fătului şi asigură
naşterea .
FUNCŢIILE VITALE ALE SISTEMULUI MUSCULAR
Funcţii
de relaţie
Sistemul nervos Contracţia muşchilor realizează motilitatea globului şi micşorează pupila,
asigură vorbirea şi mimica feţei.
Sistemul osos Muşchii scheletici prin contracţii acţionează oasele în mişcare.
Sistemul endocrin Muşchii protejează glandele endocrine.
Funcţii de nutriţie
Sistemul urinar Muşchii scheletici asigură suportul şi protecţia organelor sistemului urinar.
Sistemul tegumentar Contracţia musculaturii multiunitare şi a vaselor sangvine cutanee asigură
termoreglarea.
Oasele scheletului sînt suport pentru piele.
Sistemul cardiovascular Contracţia muşchiului cardiac, musculaturii pereţilor vaselor sangvine şi a
muşchilor scheletici propulsează sîngele.
Sistemul limfatic Contracţia muşchilor asigură circulaţia limfei.
Sistemul respirator Muşchii formează pereţii cavităţii toracice şi asigură ventilaţia pulmonară.
Sistemul digestiv Muşchii formează pereţii cavităţii abdominale şi intră în compoziţia pereţilor
organelor aparatului digestiv; asigură motilitatea tubului digestiv.
Funcţii de
reproducere
Organele
reproducătoare
Contracţia muşchilor trompelor uterine asigură mişcarea ovulului, iar
contracţia muşchilor uterini – naşterea.
APARATUL LOCOMOTOR ŞI LOCOMOŢIA
81
APARATUL LOCOMOTOR ŞI LOCOMOŢIA
82
TEST SUMATIV
1. Identifică în schemă și numește:
a. Cel mai lung os al scheletului omului.
b. Oasele care protejează inima și plămînii.
c. Oasele care formează coloana vertebrală.
d. Osul care participă la masticaţia hranei.
2. Pe schema scheletului omului identifică:
a. Femurul, osul coxal, rotula, oasele carpiene, osul frontal.
b. Clasifică oasele identificate în trei grupe după raportul între cele trei dimensiuni:
lungimea, lăţimea, grosimea.
c. Prezintă grupele de oase clasificate într-un tabel (denumirile oaselor identificate
şi cifrele corespunzătoare lor din schemă).
3. Numește articulația care asigură mișcările reprezentate în schemă și
oasele astfel articulate.
4. Explică în ce mod arheologii și medicii legiști deosebesc scheletul
unei femei de cel al unui bărbat.
5. Compară modul de articulare a oaselor craniului, vertebrelor, degetelor
şi formulează o concluzie vizavi de corelaţia dintre modul de articulare
şi funcţia oaselor date.
6. Formulează o concluzie, în baza informaţiei din
schema alăturată, vizavi de dependenţa mărimii
tensiunii musculare de morfologia fibrei.
7. Compară aspectul coloanei vertebrale şi corespunzător forma corpului la
persoane sănătoase şi la cele afectate de osteoporoză şi explică diferenţele
în baza modificării proprietăţilor oaselor afectate de această maladie.
8. Examinează schema osului humerus traumat.
a. Numeşte afecţiunile humerusului.
b. Expune două cauze care duc la astfel de traume.
c. Expune două acţiuni pentru acordarea primului ajutor în cazul acestei
traume.
d. Explică mecanismul de regenerare și refacere a humerusului traumat.
Dezvoltarea armonioasă şi menţinerea activităţii
normale a sistemului locomotor pot fi asigurate
printr-o alimentaţie corectă şi prin îmbinarea raţională
a activităţii fizice cu cea intelectuală. Mişcarea
sub toate aspectele stă la baza formării şi desăvîrşirii
aparatului locomotor şi are un rol semnificativ
în prevenirea dereglării funcţiilor lui.
Mersul pe jos efectuat cel puţin o oră pe zi
contribuie la dezvoltarea membrelor inferioare;
alergarea în ritm alert (jogging) duce la întărirea
muşchilor, oaselor, articulaţiilor; mersul pe bicicletă
antrenează muşchii membrelor superioare şi
inferioare; înotul tonifică întreaga musculatură a
corpului, dezvoltă mobilitatea articulară; tenisul
de cîmp şi de masă dezvoltă rezistenţa şi mobilitatea;
exerciţiile de forţă cu aparate speciale sporesc
forţa musculară a anumitor grupe de muşchi (de
ex. biceps); gimnastica este un mijloc zilnic de
fortificare a sănătăţii.
Disfuncţiile şi maladiile aparatului locomotor
sînt cauzate de:
ü alimentaţia incorectă;
ü factori mecanici;
ü factori fizici (temperaturile ridicate sau scăzute);
ü factori chimici (alcoolul, nicotina, sărurile
metalelor grele);
ü factori biologici (agenţii patogeni ai maladiilor
infecţioase: virusuri, bacterii);
ü suprasolicitarea aparatului locomotor.
Maladii ale articulaţiilor
Hipodinamia, suprasolicitarea, traumatismele,
infecţiile conduc la deteriorarea prematură a
articulaţiilor.
Luxaţia constituie lezarea articulaţiei, manifestată
prin deplasarea suprafeţelor articulare,
micşorarea mobilităţii, dureri şi hematoame.
Luxaţiile sînt de căteva tipuri (tab. 4.1).
Primul ajutor în cazul luxaţiilor dobîndite
constă în imobilizarea extremităţii luxate şi
transportarea accidentatului la punctul traumatologic.
În cazul luxaţiei traumatice deschise, pe
rană se va aplica un pansament
aseptic pentru a
opri hemoragia.
Artroza este o maladie cronică cu caracter
degenerativ a articulaţiilor. Ea apare preponderent
la persoanele vîrstnice şi duce la incapacitatea
de mişcare a articulaţiilor afectate. Artroza se
caracterizează prin limitarea mişcărilor, inflamarea
articulaţiei lezate.
Cauza principală a artrozei este hipodinamia,
care duce la „ruginirea” articulaţiilor. De asemenea,
artroza poate fi cauzată de suprasolicitare,
inflamaţii, modificări vasculare în ţesuturile
articulaţiilor.
Tratamentul artrozei depinde de stadiul de
dezvoltare şi de localizarea maladiei şi prevede
normalizarea metabolismului, evitarea suprasolicitării
articulaţiei lezate, aplicaţii de parafină, băi
calde, iar în cazuri grave – intervenţii chirurgicale.
Tabelul 4.1
Luxaţiile
Luxaţii Cauze
Scapulo-humerale
Ale antebraţului
Dobîndite:
- traumatice
- închise
- deschise
- patologice
● Luxaţiile traumatice apar în urma traumatismelor
sau
a contracţiilor
musculare
bruşte. În cazul luxaţiilor
deschise, are loc ruperea tuturor ţesuturilor moi care
înconjoară
articulaţia. Cele mai frecvente luxaţii traumatice
sînt: scapulo-humerale, ale antebraţului,
ale
degetelor, ale mandibulei, coxofemurale etc.
● Luxaţiile patologice apar în urma afecţiunilor
de tip
inflamator, artritelor sau artrozelor şi a paraliziilor
neuromusculare.
Coxofemurale Congenitale ● Luxaţiile congenitale constituie rezultatul dezvoltării
insuficiente a articulaţiilor (hipoplazie) în perioada
intrauterină. Ele sînt cauzate de dereglări metabolice
grave la părinţi, de alcoolism sau au caracter
ereditar.
Cele mai frecvente luxaţii congenitale sînt: scapulohumerală,
a antebraţului
şi coxofemurală etc.
APARATUL LOCOMOTOR ŞI LOCOMOŢIA
80
Profilaxia artrozei prevede tratarea la timp a
fracturilor, luxaţiilor congenitale, respectarea
regimului
alimentar, exerciţii fizice regulate etc.
Maladii ale oaselor
Frecvenţa maladiilor oaselor este mult mai mică
(cu excepţia osteoporozei la femei în perioada menopauzei)
comparativ cu maladiile articulaţiilor.
Rahitismul a fost descris pentru prima dată
în
secolul XVII, în cartierele muncitoreşti
din Anglia.
Cauzele acestei maladii sînt carenţa
provitaminei D
(precursorul vitaminei D) în produsele alimentare
şi
lipsa luminii solare.
Formarea vitaminei
D are loc în
piele din provitamina D doar sub acţiunea
spectrului
ultraviolet al luminii
solare.
Această maladie apare, de regulă, la copii în luna a
2-a şi a 4-a de viaţă. Rahitismul poate fi prevenit prin
introducerea
în raţia alimentară a bebeluşilor a unei
alimentaţii
suplimentare variate, bogată în săruri
minerale
şi vitamine. Este necesar de limitat cantitatea
de paste făinoase, griş, biscuiţi şi de mărit cantitatea
de legume bogate în calciu.
Sînt recomandate anumite măsuri antirahitice
speciale, aşa ca iradierea profilactică
cu raze ultraviolete,
cu lampa de cuarţ (la recomandarea şi
sub controlul strict al medicului),
plimbări în aer
curat, băi de soare.
Fracturile reprezintă leziuni şi rupturi ale
oaselor prin acţiuni puternice ale factorilor
mecanici
(lovituri puternice sau prin căderi).
Fracturile se produc
în cazurile cînd direcţia
forţei externe aplicate asupra
osului nu corespunde direcţiei de orientare a lamelor
osoase. Cele mai frecvent atestate sînt fracturile oaselor
membrelor. Fracturile se manifestă prin dureri, care se
acutizează
în momentul atingerii locului fracturat.
Osteoporoza este o boală, caracterizată prin
reducerea densităţii minerale osoase, asociată cu
predispunerea osului la fractură în urma unui
traumatism de mică intensitate sau chiar în
lipsa acestuia. Oasele osteoporotice au o structură
asemenea unei ţesături vechi, cu urzeala subţiată
şi pe alocuri ruptă.
Osteoporoza poate fi prevenită printr-o
activitate fizică adecvată şi un aport de calciu
corespunzător. Activităţile fizice care protejează
oasele de osteoporoză sînt: baschetul, voleiul,
joggingul, aerobica, săritul corzii, mersul rapid.
Aceste exerciţii trebuie adaptate posibilităţilor
individuale şi efectuate sistematic.
Maladii ale muşchilor
şi tendoanelor
Disfuncţiile şi maladiile muşchilor şi ale tendoanelor
apar frecvent în urma unor inflamaţii
locale, suprasolicitări sau pot fi determinate de
cauze reumatice.
Febra musculară apare în urma suprasolicitării
muşchilor prin sport şi muncă, în special în cazul
unui efort neobişnuit. Ea este cauzată de mici rupturi
ale fibrelor musculare
şi de acumularea deşeurilor
metabolice.
Cazurile grave de febră musculară trebuie tratate
sub controlul medicului, iar cele mai uşoare se
tratează prin saună, băi fierbinţi, masaje. În cazul
febrei musculare muşchii trebuie scutiţi de efort, reducîndu-
se la maxim deplasarea. Febra musculară
poate fi evitată prin solicitarea continuă şi treptată
a muşchilor, prin aşa-numita încălzire progresivă
înaintea efectuării unui efort fizic mai intens.
Distrofia musculară (DM) este un grup de
afecțiuni ereditare, caracterizate prin deteriorarea
progresivă a mușchilor corpului, care duc la
slăbiciune musculară și invaliditate.
Pe măsura evoluției bolii, fibrele musculare
necrozate sînt substituite de țesut conjunctiv și
adipos. Fiecare dintre formele DM diferă după
simptome, evoluția bolii și modul de transmitere
ereditară. Cele mai frecvente forme sînt distrofia
musculară Duchenne și distrofia musculară
Becker (DMB), ce afectează exclusiv indivizii de
sex masculin. Ele sînt cauzate de insuficiența genetică
a proteinei distrofina.
Nu există un tratament curativ pentru distrofia
musculară, iar medicația și terapiile existente
au doar rolul de a încetini evoluția bolii.
Inflamarea tecilor tendinoase constituie
inflamarea
canalelor în care se află tendoanele
muşchilor antebraţelor
şi gambelor ca urmare a
suprasolicitării
(scrisul la tastatură, jocul de tenis,
mersul pe jos la distanţe mari etc.).
În zona tecilor tendinoase inflamate apar dureri,
umflături şi îngroşări.
1. Numeşte factorii de risc ai
aparatului locomotor la om.
2. Enumeră activităţile fizice,
care previn disfuncţiile
şi maladiile aparatului
locomotor.
3. Descrie metodele de
prevenire a febrei musculare
la persoanele care merg la
sala de forţă.
4. Analizează curba evoluţiei
structurii oaselor în timp
şi propune un program cu
obiectivul de prevenire a
osteoporozei.
Densitatea oaselor
20 30 40 50 60 70 80 ani
RECAPITULARE
FUNCŢIILE VITALE ALE SISTEMULUI OSOS
Funcţii de relaţie
Sistemul nervos Oasele protejează organele de simţ, encefalul şi măduva spinării.
Ţesutul osos este o sursă de Ca2+ necesar pentru propagarea impulsului nervos.
Sistemul muscular Oasele servesc ca puncte de inserţie a muşchilor.
Ţesutul osos este o sursă de Ca2+ necesar pentru contracţia muşchilor.
Sistemul endocrin Oasele asigură protecţia glandelor endocrine; constituie o sursă de Ca2+
necesar pentru acţiunea hormonilor.
Funcţii de nutriţie
Sistemul urinar Scheletul protejează şi susţine organele sistemului urinar.
Sistemul tegumentar Oasele scheletului sînt suport pentru piele.
Sistemul cardiovascular Cutia toracică protejează inima; în măduva roşie a oaselor se formează eritrocitele;
ţesutul osos este o sursă de Ca2+ necesar pentru coagularea sîngelui.
Sistemul limfatic Măduva roşie a oaselor produce leucocite.
Sistemul respirator Cutia toracică protejează plămînii.
Oasele sînt puncte de inserţie pentru muşchii respiratorii.
Sistemul digestiv Maxilarele poartă dinţi şi participă la masticaţie.
Osul xifoid participă la deglutiţie.
Funcţii de
reproducere
Organele
reproducătoare
Oasele asigură suportul şi protecţia organelor reproductive.
Oasele bazinului la femei asigură protecţia embrionului/fătului şi asigură
naşterea .
FUNCŢIILE VITALE ALE SISTEMULUI MUSCULAR
Funcţii
de relaţie
Sistemul nervos Contracţia muşchilor realizează motilitatea globului şi micşorează pupila,
asigură vorbirea şi mimica feţei.
Sistemul osos Muşchii scheletici prin contracţii acţionează oasele în mişcare.
Sistemul endocrin Muşchii protejează glandele endocrine.
Funcţii de nutriţie
Sistemul urinar Muşchii scheletici asigură suportul şi protecţia organelor sistemului urinar.
Sistemul tegumentar Contracţia musculaturii multiunitare şi a vaselor sangvine cutanee asigură
termoreglarea.
Oasele scheletului sînt suport pentru piele.
Sistemul cardiovascular Contracţia muşchiului cardiac, musculaturii pereţilor vaselor sangvine şi a
muşchilor scheletici propulsează sîngele.
Sistemul limfatic Contracţia muşchilor asigură circulaţia limfei.
Sistemul respirator Muşchii formează pereţii cavităţii toracice şi asigură ventilaţia pulmonară.
Sistemul digestiv Muşchii formează pereţii cavităţii abdominale şi intră în compoziţia pereţilor
organelor aparatului digestiv; asigură motilitatea tubului digestiv.
Funcţii de
reproducere
Organele
reproducătoare
Contracţia muşchilor trompelor uterine asigură mişcarea ovulului, iar
contracţia muşchilor uterini – naşterea.
APARATUL LOCOMOTOR ŞI LOCOMOŢIA
81
APARATUL LOCOMOTOR ŞI LOCOMOŢIA
82
TEST SUMATIV
1. Identifică în schemă și numește:
a. Cel mai lung os al scheletului omului.
b. Oasele care protejează inima și plămînii.
c. Oasele care formează coloana vertebrală.
d. Osul care participă la masticaţia hranei.
2. Pe schema scheletului omului identifică:
a. Femurul, osul coxal, rotula, oasele carpiene, osul frontal.
b. Clasifică oasele identificate în trei grupe după raportul între cele trei dimensiuni:
lungimea, lăţimea, grosimea.
c. Prezintă grupele de oase clasificate într-un tabel (denumirile oaselor identificate
şi cifrele corespunzătoare lor din schemă).
3. Numește articulația care asigură mișcările reprezentate în schemă și
oasele astfel articulate.
4. Explică în ce mod arheologii și medicii legiști deosebesc scheletul
unei femei de cel al unui bărbat.
5. Compară modul de articulare a oaselor craniului, vertebrelor, degetelor
şi formulează o concluzie vizavi de corelaţia dintre modul de articulare
şi funcţia oaselor date.
6. Formulează o concluzie, în baza informaţiei din
schema alăturată, vizavi de dependenţa mărimii
tensiunii musculare de morfologia fibrei.
7. Compară aspectul coloanei vertebrale şi corespunzător forma corpului la
persoane sănătoase şi la cele afectate de osteoporoză şi explică diferenţele
în baza modificării proprietăţilor oaselor afectate de această maladie.
8. Examinează schema osului humerus traumat.
a. Numeşte afecţiunile humerusului.
b. Expune două cauze care duc la astfel de traume.
c. Expune două acţiuni pentru acordarea primului ajutor în cazul acestei
traume.
d. Explică mecanismul de regenerare și refacere a humerusului traumat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu