Sistemul respirator al omului prezintă un ansamblu
de organe,
care asigură aportul oxigenului
şi eliminarea dioxidului
de carbon din organism.
În corespundere cu funcţiile realizate, organele
respiratorii
sînt clasificate în căi respiratorii
(organe
conducătoare) şi alveole pulmonare (organe
pur respiratorii).
Căile respiratorii asigură alveolele
pulmonare
cu aer atmosferic oxigenat şi evacuează
din alveole aerul bogat în dioxid de carbon. În
căile respiratorii aerul este încălzit pînă la temperatura
corpului, este umezit şi curăţat de particule
de praf, virusuri şi bacterii. Organele care formează
căile respiratorii sînt tapetate
cu mucoasă
respiratorie. Ele au formă tubulară
și se împart în:
ü extrapulmonare (nas extern, fose nazale,
cavitate
bucală, faringe,
laringe, trahee);
ü intrapulmonare (arbore bronşic) (fig. 6.1).
Nasul extern şi fosele nazale . Nasul extern
proeminent
este o caracteristică
specifică
doar
omului şi reprezintă segmentul
iniţial al căilor
respiratorii prin care sistemul
respirator
comunică
cu mediul extern. Spre deosebire de animale,
orificiile
nazale
la om sînt orientate în jos, fapt ce
determină curentul
de aer inspirat să se îndrepte
nu rectiliniu spre faringe,
ci în sus, spre regiunea
olfactivă a nasului, descriind
o traiectorie lungă.
Aceasta contribuie
la încălzirea
şi epurarea aerului
în fosele nazale.
Fosele nazale (perechi) au pereţii tapetați cu
mucoasă nazală, care este constituită din mucoasă
olfactivă şi mucoasă respiratorie.
Cilii celulelor
mucoasei respiratorii
şi mucusul
secretat
de
glandele nazale sedimentează particulele de praf,
bacteriile şi alte impurităţi din aerul inspirat.
Mucusul, împreună cu impurităţile captate, este
expulzat
în mediul extern datorită mişcărilor vibratorii
ale cililor, orientate în direcţia orificiilor
nazale.
Cavitatea bucală de asemenea are funcția de
cale respiratorie.
Dar, spre deosebire de fosele
nazale, ea nu posedă structuri specializate în epurarea,
umezirea
şi încălzirea aerului.
Faringele prezintă un organ aero-digestiv.
Laringele este un organ tubular cu funcţii
respiratorii
şi de fonaţie. Cavitatea internă a laringelui
este tapetată cu mucoasa
respiratorie, care formează
două cute orizontale. Cutele superioare sînt lipsite
de muşchi şi ligamente, fiind numite corzi vocale
false, iar cele inferioare au în grosimea lor muşchi
şi intervin
în fonaţie, prezentînd coardele vocale
propriu-zise. Aerul expirat care trece prin laringe
provoacă vibraţia coardelor vocale generînd sunete.
Între cutele superioare şi cele inferioare se află un
orificiu numit glotă.
Mucoasa respiratorie care tapetează laringele
în partea superioară a coardelor vocale este foarte
sensibilă.
Ea provoacă o reacţie de tuse puternică
la pătrunderea corpurilor străine.
La nivelul laringelui aerul continuă să fie încălzit,
umezit şi curăţat de impurităţi.
Traheea este prelungirea laringelui. Pereţii
ei sînt formaţi din 16–20 inele cartilaginoase
incomplete, unite între ele prin ligamente
fibroase.
Semiinelele
cartilaginoase
se deschid în direcţia
esofagului. O astfel de structură permite
dilatarea
esofagului (aflat posterior
de trahee) în timpul
deglutiţiei.
Mucusul
secretat la suprafaţa internă a traheei
sedimentează
particulele solide şi bacteriile
nimerite în trahee împreună cu aerul. Cilii celulelor
epiteliale prin mişcări ondulatorii
împing
mucusul spre orificiul laringelui de unde el este
expulzat în mediul extern sau înghiţit.
Bronhiile . Traheea se segregă în două
ramuri, numite bronhii
extrapulmonare:
dreaptă,
care pătrunde în plămînul drept, şi stîngă, care
pătrunde în plămînul stîng. În plămîni bronhiile
formează ramificaţii bogate, ce constituie arborele
bronşic intrapulmonar (fig. 6.2).
ANATOMIA SISTEMULUI
RESPIRATOR LA OM
30 §
Fig. 6.1. Anatomia sistemului respirator la om
Nas
Fose nazale
Trahee
Laringe
Faringe
Arbore
bronşic
Plămîn
stîng
Plămîn
drept
RESPIRAŢIA
101
Plămînii
Plămînii sînt organe pare localizate în torace, în
cavitatea
pleuro-pulmonară. Ei au forma unor saci conici
orientaţi cu vîrful în sus şi baza în jos. Volumul
plămînilor
se modifică în procesul respiraţiei.
La exterior plămînii sînt acoperiţi de pleura
viscerală.
Plămînii sînt formaţi din parenchim
pulmonar, care este împărţit în lobi. Plămînul
drept are trei lobi (superior, mijlociu şi inferior),
iar cel stîng – doi (superior şi inferior).
Lobii sînt formaţi
din porţiuni mai mici, numite
segmente (plămînul stîng – 9, iar cel drept – 10),
care la rîndul lor sînt formate din mai mulţi lobuli.
Fiecare lobul pulmonar începe cu o bronhiolă intralobulară,
ce se ramifică în bronhiole respiratorii, iar
acestea din urmă se termină cu alveole pulmonare.
Alveola pulmonară prezintă unitatea funcţională
a plămînilor (fig. 6.3). Ea se caracterizează prin:
ü suprafaţa imensă (suprafaţa totală a alveolelor
pulmonare este estimată la cca 100 m2, echivalentă
cu
suprafaţa unui cort de tenis) şi volumul de cca 6 litri;
ü pereţi foarte fini (grosimea celulelor epiteliale
care formează alveolele este de 0,2 μm);
ü pereţi elastici şi rezistenţi la deformare (alveolele
sînt supuse distensiei-relaxării de cca 20 000 ori pe zi).
Alveolele pulmonare sînt înconjurate de o reţea
densă
de capilare sangvine în care inima propulsează
cca 5 l sînge/min.
Plămînul
stîng
Plămînul
drept
1. Bronhia principală stîngă dreaptă
2. Bronhii lobare
(secundare) 2 3
3. Bronhii segmentare (terţiare) 9 10
4. Bronhiole terminale 450 509
Bronhiolă
terminală
Bronhie
segmentară
1
2
1 2
3
3
Trahee
1. Defineşte funcțiile sistemului
respirator la om.
2. Prezintă într-un tabel
anatomia sistemului respirator.
3. Reprezintă schematic calea
parcursă de aerul inspirat din
mediul extern la alveole.
4. Enumeră trăsăturile
distinctive ale alveolelor
pulmonare.
5. Explică rolul protector al
mucusului care tapetează
mucoasa căilor respiratorii.
6. Descrie rolul căilor respiratorii
în prevenirea disfuncţiilor şi
maladiilor sistemului.
7. Expune deosebirile
morfostructurale dintre
plămînul drept şi cel stîng. Care
sînt cauzele acestor deosebiri?
8. Justifică aspectul arboricol al
bronhiilor pulmonare pentru
asigurarea organismului cu
energie.
9. Personificînd mucoasa care
tapetează căile respiratorii și
fumul de țigară, alcătuiește
un dialog între ele.
de organe,
care asigură aportul oxigenului
şi eliminarea dioxidului
de carbon din organism.
În corespundere cu funcţiile realizate, organele
respiratorii
sînt clasificate în căi respiratorii
(organe
conducătoare) şi alveole pulmonare (organe
pur respiratorii).
Căile respiratorii asigură alveolele
pulmonare
cu aer atmosferic oxigenat şi evacuează
din alveole aerul bogat în dioxid de carbon. În
căile respiratorii aerul este încălzit pînă la temperatura
corpului, este umezit şi curăţat de particule
de praf, virusuri şi bacterii. Organele care formează
căile respiratorii sînt tapetate
cu mucoasă
respiratorie. Ele au formă tubulară
și se împart în:
ü extrapulmonare (nas extern, fose nazale,
cavitate
bucală, faringe,
laringe, trahee);
ü intrapulmonare (arbore bronşic) (fig. 6.1).
Nasul extern şi fosele nazale . Nasul extern
proeminent
este o caracteristică
specifică
doar
omului şi reprezintă segmentul
iniţial al căilor
respiratorii prin care sistemul
respirator
comunică
cu mediul extern. Spre deosebire de animale,
orificiile
nazale
la om sînt orientate în jos, fapt ce
determină curentul
de aer inspirat să se îndrepte
nu rectiliniu spre faringe,
ci în sus, spre regiunea
olfactivă a nasului, descriind
o traiectorie lungă.
Aceasta contribuie
la încălzirea
şi epurarea aerului
în fosele nazale.
Fosele nazale (perechi) au pereţii tapetați cu
mucoasă nazală, care este constituită din mucoasă
olfactivă şi mucoasă respiratorie.
Cilii celulelor
mucoasei respiratorii
şi mucusul
secretat
de
glandele nazale sedimentează particulele de praf,
bacteriile şi alte impurităţi din aerul inspirat.
Mucusul, împreună cu impurităţile captate, este
expulzat
în mediul extern datorită mişcărilor vibratorii
ale cililor, orientate în direcţia orificiilor
nazale.
Cavitatea bucală de asemenea are funcția de
cale respiratorie.
Dar, spre deosebire de fosele
nazale, ea nu posedă structuri specializate în epurarea,
umezirea
şi încălzirea aerului.
Faringele prezintă un organ aero-digestiv.
Laringele este un organ tubular cu funcţii
respiratorii
şi de fonaţie. Cavitatea internă a laringelui
este tapetată cu mucoasa
respiratorie, care formează
două cute orizontale. Cutele superioare sînt lipsite
de muşchi şi ligamente, fiind numite corzi vocale
false, iar cele inferioare au în grosimea lor muşchi
şi intervin
în fonaţie, prezentînd coardele vocale
propriu-zise. Aerul expirat care trece prin laringe
provoacă vibraţia coardelor vocale generînd sunete.
Între cutele superioare şi cele inferioare se află un
orificiu numit glotă.
Mucoasa respiratorie care tapetează laringele
în partea superioară a coardelor vocale este foarte
sensibilă.
Ea provoacă o reacţie de tuse puternică
la pătrunderea corpurilor străine.
La nivelul laringelui aerul continuă să fie încălzit,
umezit şi curăţat de impurităţi.
Traheea este prelungirea laringelui. Pereţii
ei sînt formaţi din 16–20 inele cartilaginoase
incomplete, unite între ele prin ligamente
fibroase.
Semiinelele
cartilaginoase
se deschid în direcţia
esofagului. O astfel de structură permite
dilatarea
esofagului (aflat posterior
de trahee) în timpul
deglutiţiei.
Mucusul
secretat la suprafaţa internă a traheei
sedimentează
particulele solide şi bacteriile
nimerite în trahee împreună cu aerul. Cilii celulelor
epiteliale prin mişcări ondulatorii
împing
mucusul spre orificiul laringelui de unde el este
expulzat în mediul extern sau înghiţit.
Bronhiile . Traheea se segregă în două
ramuri, numite bronhii
extrapulmonare:
dreaptă,
care pătrunde în plămînul drept, şi stîngă, care
pătrunde în plămînul stîng. În plămîni bronhiile
formează ramificaţii bogate, ce constituie arborele
bronşic intrapulmonar (fig. 6.2).
ANATOMIA SISTEMULUI
RESPIRATOR LA OM
30 §
Fig. 6.1. Anatomia sistemului respirator la om
Nas
Fose nazale
Trahee
Laringe
Faringe
Arbore
bronşic
Plămîn
stîng
Plămîn
drept
RESPIRAŢIA
101
Plămînii
Plămînii sînt organe pare localizate în torace, în
cavitatea
pleuro-pulmonară. Ei au forma unor saci conici
orientaţi cu vîrful în sus şi baza în jos. Volumul
plămînilor
se modifică în procesul respiraţiei.
La exterior plămînii sînt acoperiţi de pleura
viscerală.
Plămînii sînt formaţi din parenchim
pulmonar, care este împărţit în lobi. Plămînul
drept are trei lobi (superior, mijlociu şi inferior),
iar cel stîng – doi (superior şi inferior).
Lobii sînt formaţi
din porţiuni mai mici, numite
segmente (plămînul stîng – 9, iar cel drept – 10),
care la rîndul lor sînt formate din mai mulţi lobuli.
Fiecare lobul pulmonar începe cu o bronhiolă intralobulară,
ce se ramifică în bronhiole respiratorii, iar
acestea din urmă se termină cu alveole pulmonare.
Alveola pulmonară prezintă unitatea funcţională
a plămînilor (fig. 6.3). Ea se caracterizează prin:
ü suprafaţa imensă (suprafaţa totală a alveolelor
pulmonare este estimată la cca 100 m2, echivalentă
cu
suprafaţa unui cort de tenis) şi volumul de cca 6 litri;
ü pereţi foarte fini (grosimea celulelor epiteliale
care formează alveolele este de 0,2 μm);
ü pereţi elastici şi rezistenţi la deformare (alveolele
sînt supuse distensiei-relaxării de cca 20 000 ori pe zi).
Alveolele pulmonare sînt înconjurate de o reţea
densă
de capilare sangvine în care inima propulsează
cca 5 l sînge/min.
Plămînul
stîng
Plămînul
drept
1. Bronhia principală stîngă dreaptă
2. Bronhii lobare
(secundare) 2 3
3. Bronhii segmentare (terţiare) 9 10
4. Bronhiole terminale 450 509
Bronhiolă
terminală
Bronhie
segmentară
1
2
1 2
3
3
Trahee
1. Defineşte funcțiile sistemului
respirator la om.
2. Prezintă într-un tabel
anatomia sistemului respirator.
3. Reprezintă schematic calea
parcursă de aerul inspirat din
mediul extern la alveole.
4. Enumeră trăsăturile
distinctive ale alveolelor
pulmonare.
5. Explică rolul protector al
mucusului care tapetează
mucoasa căilor respiratorii.
6. Descrie rolul căilor respiratorii
în prevenirea disfuncţiilor şi
maladiilor sistemului.
7. Expune deosebirile
morfostructurale dintre
plămînul drept şi cel stîng. Care
sînt cauzele acestor deosebiri?
8. Justifică aspectul arboricol al
bronhiilor pulmonare pentru
asigurarea organismului cu
energie.
9. Personificînd mucoasa care
tapetează căile respiratorii și
fumul de țigară, alcătuiește
un dialog între ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu