Coridorul ispitei După Voltaire

Coridorul ispitei
Trăia demult un rege vestit pentru bunătatea sa. Și regele acela era
lăudat, înșelat și furat.
Într-una din zile, el îl chemă pe înțeleptul înțelepților și-i zise:
— Dumneata, care știi atâtea lucruri frumoase, nu cunoști un
mijloc prin care să găsesc un vistiernic care să nu mă fure?
— De bună seamă, răspunse înțeleptul. Vei reuși acest lucru punându-
i să joace pe toți cei care se vor înfățișa pentru demnitatea de
vistiernic. Cel ce va juca mai ușor, acela va fi omul cel mai cinstit.
— Glumești, zise regele. Ce legătură este între dans și
cinste? Dar fie! Fă cum știi!
S-au înființat, în ziua fixată, un număr de șaizeci și patru de bărbați. S-au adus
și bătrânii. Totul era pregătit pentru bal. Ca să se ajungă la salonul de bal, trebuia
să se treacă printr-un coridor întunecos. Regele, care aflase planul, își înșirase
în coridor comorile. După ce au ajuns toți în salon, Măria Sa dădu semnalul de
dans. Dar cum să danseze când toți erau grei de comorile pe care le ascunseseră?
— Ce hoți! gândea regele.
Unul singur dintre ei dansa sprinten, ținea fruntea sus, brațele libere, corpul
drept.
Iată și un om cinstit, zise regele. Și așa a devenit vistiernic cel mai ușor jucător,
iar galeria ce ducea spre sala dansului a fost numită „Coridorul ispitei”.
După Voltaire