Poluarea ecosistemului acvatic şi protecţia lui
Apa este una dintre cele mai răspândite şi mai semnificative substanţe de pe Pământ. Ea asigură existenţa plantelor şi animalelor, determină condiţiile climaterice, formează relieful.
Apa circulă permanent între suprafaţa Pământului şi atmosferă, formându-se astfel ciclul hidrologic, sau circuitul apei în natură. Ciclul hidrologic reprezintă unul dintre principalele procese din natură. Apa din oceane, râuri, lacuri, sol şi plante se încălzeşte sub acţiunea Soarelui şi a altor surse de căldură şi se evaporă în aer, sub formă de vapori de apă. Vaporii de apă se ridică în straturile superioare ale atmosferei, se răcesc şi se transformă în apă sau gheaţă, formând norii. în momentul în care picăturile de apă sau cristalele de gheaţă devin destul de masive, ele cad pe suprafaţa Pământului sub formă de ploaie sau zăpadă. Ajunsă la suprafaţa Pământului, apa urmează trei căi: parţial se filtrează în sol, unde este absorbită de plante sau acumulată în rezervoarele de apă subterană; parţial se scurge în râuleţe şi râuri şi, în cele din urmă, în oceane; parţial se evaporă în aer.
Cantitatea totală de apă care se evaporă de la suprafaţa pământului pe parcursul unui an se echivalează cu cantitatea anuală de precipitaţii. Dereglarea unei părţi a ciclului hidrologic (de exemplu, dezvoltarea vegetaţiei într-o anumită regiune, recultivarea solurilor) generează modificări în celelalte părţi ale ciclului.
Apa se găseşte pe Pământ din abundenţă, dar cea mai mare parte a ei nu poate fi folosită. Să admitem că 100 de litri constituie cantitatea totală de apă pe Pământ, dintre care 97 de litri revin apei de mare. Cea mai mare parte din apa potabilă rămasă este reprezentată de gheţari. în cele din urmă, putem întrebuinţa doar 3 mi- lilitri din cei 100 de litri de apă: aceasta este apa potabilă obţinută din fântânile arteziene sau din râuri şi lacuri.
Apa participă la diverse reacţii chimice, majoritatea substanţelor fiind solubile în apă. Deoarece reprezintă un bun dizolvant, apa în stare liberă se întâlneşte foarte rar în natură. Apa conţine numeroase impurităţi naturale şi impurităţi de natură antropogenă, care intervin la diferite etape ale ciclului hidrologic. De prezenţa acestor impurităţi depinde compoziţia chimică a apei sau calitatea apei. Ploaia şi zăpada capturează particule mici de praf (aerozoli), suspendate în aer, iar acţiunea luminii solare determină combinarea apei cu diferite gaze obţinute la arderea benzinei şi a altor tipuri de combustibil mineral, formând acizii sulfuric şi azotic. Aceşti poluanţi se reîntorc pe suprafaţa pământului sub formă de ploi acide sau zăpadă acidă. Acizii din apă dizolvă treptat rocile dure şi, în consecinţă, în apă ajung substanţe solide solubile. Particulele dure şi solul, ajungând în apă, reprezintă particulele solide suspendate, care determină tulburarea apei. La pătrunderea în sol, apa contactează cu rocile materne şi, astfel, dizolvă anumite minerale. Impurităţ i le dizolvate sau suspendate în apă determină calitatea apei.
Gradul de poluare a bazinelor acvatice este determinat, în mare măsură, de avariile întreprinderilor chimice, excesul de îngrăşăminte minerale şi pesticide utilizate în agricultură, naufragiile vaselor ce transportă petrol, deşeurile toxice şi apele menajere.
Folosirea iraţională a apelor (în calitate de apă potabilă, pentru irigare) poate duce la secarea râurilor şi lacurilor. De exemplu, debitul râului Nistru a scăzut cu circa 25 %.
Sursele principale de poluanţi ai bazinelor acvatice sunt:
1. poluanţii naturali - generaţi de procesele naturale care se desfăşoară în mediul înconjurător;
1.1. poluan\ii naturali anorganici (eroziunea eoliană, eroziunea provocată de apă);
1.2. poluan\ii naturali organici (plantele, animalele, microorganismele);
2. poluanţii antropogeni - generaţi de activitatea omului;
2.1. produsele chimice (îngrăşăminte minerale, pesticide);
2.2. produsele petroliere (deşeuri ale transportului marin sau terestru care se scurg în apă);
2.3. produsele radioactive (substanţe radioactive);
2.4. apele reziduale (de la complexele animaliere, întreprinderi, case de locuit);
2.5. apa termic[ (de la centralele electrice şi întreprinderi).
158 4. Ecologia şi protecţia mediului
în cazul poluării naturale, bazinele acvatice îşi pierd capacitatea de autoreglare şi se produce „înflorirea" apei. în urma „înfloririi" apei se dezvoltă din abundenţă algele, care contribuie la modificarea culorii bazinului acvatic şi la creşterea temperaturii apei, cauzând scăderea concentraţiei de oxigen şi pieirea în masă a peştilor.
Poluarea antropogenă afectează în mare măsură proprietăţile fizice, chimice şi organoleptice ale apei.
Pentru a proteja bazinele acvatice, este necesar să menţinem indicii ce asigură calitatea apei. Printre aceşti indici pot fi menţionaţi:
• conţinutul de oxigen dizolvat (6 mg/dm3);
• conţinutul de amoniac (0,1 mg/dm3);
• conţinutul de cloruri (200 mg/dm3);
• conţinutul de sulfaţi (200 mg/dm3);
• conţinutul de cupru (0,1 mg/dm3);
• conţinutul de dioxid de carbon (50 mg/dm3) etc.
Protecţia ecosistemelor acvatice necesită:
• purificarea mecanică şi biologică a apelor reziduale;
• excluderea surselor de poluare în urma activităţii omului;
• menţinerea echilibrului dinamic în bazinele acvatice;
• crearea zonelor de protecţie etc.
în Republica Moldova, bazinele acvatice sunt formate de 3085 de râuri (7 cu o lungime de peste 100 km şi 247 cu o lungime de peste 10 km), circa 60 de lacuri, peste 50 de bazine de acumulare, circa 3000 de iazuri şi numeroase fântâni arteziene şi izvoare.
Procesul de poluare a bazinelor acvatice se caracterizează prin înnămolirea râurilor şi lacurilor, creşterea cantităţii de substanţe organice şi, deci, a bacteriilor, impurificarea chimică. în apele ţării noastre ajung anual până la 15 mii de tone de poluanţi organici, peste 13 mii de tone de particule solide suspendate, circa 35 de mii de tone de poluanţi chimici.
Protecţia ecosistemelor acvatice şi terestre-aeriene impune diverse probleme: conservarea şi reproducerea diferitor specii de plante şi animale, reaclimatizarea animalelor sălbatice pe teritoriile lor iniţiale, protecţia solurilor contra spălării şi eroziunii, prevenirea poluării ecosistemelor naturale, crearea rezervaţiilor naturale etc.
Sarcina principală în cadrul protecţiei mediului înconjurător o reprezintă conservarea biodiversităţii. Este bine să reţinem că natura protejată ne va răsplăti pe deplin, asigurându-ne o viaţă sănătoasă şi o satisfacţie sufletească.
4
Apa este una dintre cele mai răspândite şi mai semnificative substanţe de pe Pământ. Ea asigură existenţa plantelor şi animalelor, determină condiţiile climaterice, formează relieful.
Apa circulă permanent între suprafaţa Pământului şi atmosferă, formându-se astfel ciclul hidrologic, sau circuitul apei în natură. Ciclul hidrologic reprezintă unul dintre principalele procese din natură. Apa din oceane, râuri, lacuri, sol şi plante se încălzeşte sub acţiunea Soarelui şi a altor surse de căldură şi se evaporă în aer, sub formă de vapori de apă. Vaporii de apă se ridică în straturile superioare ale atmosferei, se răcesc şi se transformă în apă sau gheaţă, formând norii. în momentul în care picăturile de apă sau cristalele de gheaţă devin destul de masive, ele cad pe suprafaţa Pământului sub formă de ploaie sau zăpadă. Ajunsă la suprafaţa Pământului, apa urmează trei căi: parţial se filtrează în sol, unde este absorbită de plante sau acumulată în rezervoarele de apă subterană; parţial se scurge în râuleţe şi râuri şi, în cele din urmă, în oceane; parţial se evaporă în aer.
Cantitatea totală de apă care se evaporă de la suprafaţa pământului pe parcursul unui an se echivalează cu cantitatea anuală de precipitaţii. Dereglarea unei părţi a ciclului hidrologic (de exemplu, dezvoltarea vegetaţiei într-o anumită regiune, recultivarea solurilor) generează modificări în celelalte părţi ale ciclului.
Apa se găseşte pe Pământ din abundenţă, dar cea mai mare parte a ei nu poate fi folosită. Să admitem că 100 de litri constituie cantitatea totală de apă pe Pământ, dintre care 97 de litri revin apei de mare. Cea mai mare parte din apa potabilă rămasă este reprezentată de gheţari. în cele din urmă, putem întrebuinţa doar 3 mi- lilitri din cei 100 de litri de apă: aceasta este apa potabilă obţinută din fântânile arteziene sau din râuri şi lacuri.
Apa participă la diverse reacţii chimice, majoritatea substanţelor fiind solubile în apă. Deoarece reprezintă un bun dizolvant, apa în stare liberă se întâlneşte foarte rar în natură. Apa conţine numeroase impurităţi naturale şi impurităţi de natură antropogenă, care intervin la diferite etape ale ciclului hidrologic. De prezenţa acestor impurităţi depinde compoziţia chimică a apei sau calitatea apei. Ploaia şi zăpada capturează particule mici de praf (aerozoli), suspendate în aer, iar acţiunea luminii solare determină combinarea apei cu diferite gaze obţinute la arderea benzinei şi a altor tipuri de combustibil mineral, formând acizii sulfuric şi azotic. Aceşti poluanţi se reîntorc pe suprafaţa pământului sub formă de ploi acide sau zăpadă acidă. Acizii din apă dizolvă treptat rocile dure şi, în consecinţă, în apă ajung substanţe solide solubile. Particulele dure şi solul, ajungând în apă, reprezintă particulele solide suspendate, care determină tulburarea apei. La pătrunderea în sol, apa contactează cu rocile materne şi, astfel, dizolvă anumite minerale. Impurităţ i le dizolvate sau suspendate în apă determină calitatea apei.
Gradul de poluare a bazinelor acvatice este determinat, în mare măsură, de avariile întreprinderilor chimice, excesul de îngrăşăminte minerale şi pesticide utilizate în agricultură, naufragiile vaselor ce transportă petrol, deşeurile toxice şi apele menajere.
Folosirea iraţională a apelor (în calitate de apă potabilă, pentru irigare) poate duce la secarea râurilor şi lacurilor. De exemplu, debitul râului Nistru a scăzut cu circa 25 %.
Sursele principale de poluanţi ai bazinelor acvatice sunt:
1. poluanţii naturali - generaţi de procesele naturale care se desfăşoară în mediul înconjurător;
1.1. poluan\ii naturali anorganici (eroziunea eoliană, eroziunea provocată de apă);
1.2. poluan\ii naturali organici (plantele, animalele, microorganismele);
2. poluanţii antropogeni - generaţi de activitatea omului;
2.1. produsele chimice (îngrăşăminte minerale, pesticide);
2.2. produsele petroliere (deşeuri ale transportului marin sau terestru care se scurg în apă);
2.3. produsele radioactive (substanţe radioactive);
2.4. apele reziduale (de la complexele animaliere, întreprinderi, case de locuit);
2.5. apa termic[ (de la centralele electrice şi întreprinderi).
158 4. Ecologia şi protecţia mediului
în cazul poluării naturale, bazinele acvatice îşi pierd capacitatea de autoreglare şi se produce „înflorirea" apei. în urma „înfloririi" apei se dezvoltă din abundenţă algele, care contribuie la modificarea culorii bazinului acvatic şi la creşterea temperaturii apei, cauzând scăderea concentraţiei de oxigen şi pieirea în masă a peştilor.
Poluarea antropogenă afectează în mare măsură proprietăţile fizice, chimice şi organoleptice ale apei.
Pentru a proteja bazinele acvatice, este necesar să menţinem indicii ce asigură calitatea apei. Printre aceşti indici pot fi menţionaţi:
• conţinutul de oxigen dizolvat (6 mg/dm3);
• conţinutul de amoniac (0,1 mg/dm3);
• conţinutul de cloruri (200 mg/dm3);
• conţinutul de sulfaţi (200 mg/dm3);
• conţinutul de cupru (0,1 mg/dm3);
• conţinutul de dioxid de carbon (50 mg/dm3) etc.
Protecţia ecosistemelor acvatice necesită:
• purificarea mecanică şi biologică a apelor reziduale;
• excluderea surselor de poluare în urma activităţii omului;
• menţinerea echilibrului dinamic în bazinele acvatice;
• crearea zonelor de protecţie etc.
în Republica Moldova, bazinele acvatice sunt formate de 3085 de râuri (7 cu o lungime de peste 100 km şi 247 cu o lungime de peste 10 km), circa 60 de lacuri, peste 50 de bazine de acumulare, circa 3000 de iazuri şi numeroase fântâni arteziene şi izvoare.
Procesul de poluare a bazinelor acvatice se caracterizează prin înnămolirea râurilor şi lacurilor, creşterea cantităţii de substanţe organice şi, deci, a bacteriilor, impurificarea chimică. în apele ţării noastre ajung anual până la 15 mii de tone de poluanţi organici, peste 13 mii de tone de particule solide suspendate, circa 35 de mii de tone de poluanţi chimici.
Protecţia ecosistemelor acvatice şi terestre-aeriene impune diverse probleme: conservarea şi reproducerea diferitor specii de plante şi animale, reaclimatizarea animalelor sălbatice pe teritoriile lor iniţiale, protecţia solurilor contra spălării şi eroziunii, prevenirea poluării ecosistemelor naturale, crearea rezervaţiilor naturale etc.
Sarcina principală în cadrul protecţiei mediului înconjurător o reprezintă conservarea biodiversităţii. Este bine să reţinem că natura protejată ne va răsplăti pe deplin, asigurându-ne o viaţă sănătoasă şi o satisfacţie sufletească.
4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu