Evoluţia omului
Evoluţia omului (antropogeneza) se deosebeşte esenţial de celelalte linii evolutive. Problema originii omului există de milenii şi nu cunoaşte încă rezolvare. Conform concepţiei creaţioniste, omul a fost creat de o forţă divină din „argilă roşie", prin insuflarea „spiritului nemuritor". încă în Antichitate se încerca a pune la originea omului anumite structuri materiale sau organisme (pământul, peştii etc.). De exemplu, Anaxi- mandru şi Empedocles susţineau că oamenii au apărut din pământul cu fertilitate înaltă. Aristotel, studiind corpul omenesc, l-a inclus pe om în sistemul regnului animal, determinându-l ca zoon politicon. Odată cu descoperirea analogiei dintre structura corpului omului şi a maimuţei, de către medicul şi anatomistul roman C. Galenus, şi descrierile minuţioase ale structurii cimpanzeului, de către anatomistul englez E. Tyson (1699), a fost posibilă clasificarea omului în cadrul regnului animal.
C. Linne, renumit naturalist suedez, autorul primului sistem artificial al naturii, clasifică omul alături de maimuţele antropomorfe, rezervându-i un gen aparte - genul Homo.
Conform clasificării moderne, omul ocupă următoarea poziţie sistematică:
Regnul: Animalia - organisme heterotrofe cu nutriţie holozoică.
Subregnul: Metazoa - animale pluricelulare.
încrengătura: Chordata - animale cu coardă.
Subîncrengătura: Vertebrata (Craniata) - animale ce au coloană vertebrală.
Supraclasa: Tetrapoda - animale cu patru membre.
Clasa: Mammalia - animale care îşi hrănesc puii cu lapte.
Subclasa: Eutheria - mamifere placentare.
Ordinul: Primates - mamifere cu creier bine dezvoltat şi mâini ce pot apuca.
Familia: Hominidae - organisme cu creier mare şi locomoţie bipedă.
Genul: Homo - oameni ce prezintă faţă plată, bărbie cu proeminenţă.
Specia: Homo sapiens - om înţelept.
Factorii care au asigurat evoluţia omului pot fi divizaţi în:
1. Factori biologici:
• ereditatea - asigură conservarea caracterelor ereditare şi transmiterea lor urmaşilor; determină existenţa omului ca specie;
• variabilitatea - asigură obţinerea noilor caractere în condiţiile variabile de trai; determină adaptarea omului la condiţiile de trai;
• selecţia naturală - asigură selectarea celor mai adaptaţi indivizi la condiţiile variabile ale mediului; determină supravieţuirea celor mai adaptaţi indivizi;
• lupta pentru existenţă - asigură existenţa omului în relaţia lui cu alte organisme, care poate fi concurentă, neutră sau neconcurentă; determină adaptabilitatea omului;
• selecţia sexuală - asigură dimorfismul sexual în populaţia umană; determină păstrarea unui anumit raport (1:1) de sexe;
• exerciţiul - asigură dezvoltarea sau reducerea anumitor organe în funcţie de utilizarea sau neutilizarea lor; determină avantajarea anumitor organe în lupta pentru existenţă;
• înmulţirea - asigură transmiterea caracterelor urmaşilor şi obţinerea noilor caractere în urma noilor combinări de gene.
2. Factori sociali:
• capacitatea de a produce unelte de muncă - asigură perfecţionarea continuă a omului;
• organizarea socială - asigură perfecţionarea omului pe seama realizărilor celor din jur (ale societăţii);
• limbajul articulat - asigură acumularea experienţei în urma comunicării;
• conştiinţa - asigură reflectarea realităţii şi prognozarea comportamentului adecvat.
Din cele menţionate, se desprinde concluzia că omul este o fiinţă biosocială. Astăzi, evoluţia speciei umane are un curs stabilizator, evoluţia fizică fiind în linii mari încheiată, dar mai este posibilă evoluţia pe plan social, economic şi cultural, datorită nivelului său de inteligenţă.
112 3. Evoluţia organismelor pe Terra. Evoluţia omului
Conform concepţiei evolutive, ponginele (maimuţele antropomorfe) şi hominidele (oamenii) au provenit de la un strămoş comun (driopitec), cu circa 30 de milioane de ani în urmă.
Se presupune că în cadrul evoluţiei hominide- lor au existat ramuri nereuşite:
• Ramapitecii, gigantopitecii şi australopitecii, cu circa 1,5-5 milioane de ani în urmă.
Se susţine că australopitecii trăiau în regiuni despădurite, cu vegetaţie predominant ierboasă, în apropierea nemijlocită a apelor. După dentiţie, regimul lor de hrană trebuia să fi fost predominant omnivor. Posibil că ei practicau vânătoarea în grup.
Majoritatea antropologilor susţin că australopitecii nu reprezintă încă oameni, ci o treaptă intermediară între maimuţele antropoide şi fiinţel e umane.
• Pitecantropii şi sinantropii, cu circa 550 de mii de ani în urmă.
Pitecantropii şi sinantropii aparţin unui grup de fosile care reprezintă prima etapă în evoluţia umană - arheantropii. Din acest grup mai fac parte Omul abil şi Omul Heidelberg.
Arheantropii se caracterizau prin poziţie verticală şi mers biped mai evoluat decât al austra- lopitecilor. Neurocraniul lor era lung şi îngust.
Se evidenţia fruntea, care era îngustă şi teşită.
Lărgimea maximă a cutiei craniene era caracteristică regiunii temporale (ca la pongine). Fosele nazale ale arheantropilor erau largi. Ei aveau dentiţia foarte asemănătoare cu cea a omului modern. Volumul cerebral varia între 680 cm3 (la Omul abil), 860 cm3 (la pitecantrop) şi 1050 cm3 (la sinantrop).
Factorul principal însă care a determinat desprinderea arheantropilor de la maimuţele antropomorfe şi iniţierea liniei evolutive a homenidelor a fost capacitatea lor de a confecţiona uneltele de muncă, la început simple, iar mai apoi - mult mai complexe şi mai variate.
Arheantropii au avut o răspândire foarte largă în aproape toată Lumea Veche. Ei au apărut cu aproximativ 2 milioane de ani în urmă şi au existat, probabil, ca grup aparte până acum 300 de mii de ani.
• Neandertalienii, cu circa 20-40 de mii de ani în urmă.
Neandertalienii alcătuiesc grupul de oameni paleantropi. Ei se caracterizau printr-un corp masiv, puţin înclinat înainte, statură moderată (circa 155 cm), craniu alungit şi robust, cu o capacitate craniană de 1300-1600 cm3. Aveau fruntea încă destul de teşită. Masivul facial era voluminos. Lipseau fosele canine. Orbitele erau mari şi circulare. Bolta palatină era lungă şi largă. Dinţii neandertalienilor erau mai voluminoşi decât la neantropi.
După T. Edinger, creierul neandertalienilor, din punct de vedere structural, este deja un creier uman, dar mai păstrează încă numeroase caracteristici arhaice. El este mai îngust în partea anterioară (lobul frontal este îngustat şi în formă de cioc) şi mai larg în partea posterioară. Marginea superioară a emisferelor cerebrale este mai puţin înaltă decât la omul modern, dar mai ridicată decât la arheantropi. 0 particularitate importantă reprezintă dezvoltarea inegală a emisferelor cerebrale. Această particularitate îi apropie mult de neantropi (Homo sapiens fosilis şi Homo sapiens recens). Circumvoluţiunile sunt mai slab dezvoltate şi î ntr-un număr mai redus.
Neantropii au apărut în Europa acum aproximativ 35 de mii de ani. Se presupune că, odată cu apariţia lor, forma umană a atins deplina sa dezvoltare. Descoperirea Omului de Cro-Magnon (Franţa, Les Eyzies, 1868) a relevat caracteristicile generale ale acestuia, ce corespund întocmai cu cele ale lui Homo sapiens.
Ponginae
Maimuţe antropomorfe actuale: urangutanul, gorila şi cimpanzeul
Homo sapiens sapiens (Homo sapiens recens)
t
Homo sapiens fosilis (Cro-Magnon, Chancelade şi Combe Chapelle)
Homo neanderthalensis
/
Homo erectus
Homo erectus heidelbergensis paleohungaricus
Homo erectus erectus (Pithecanthropus erectus)
Homo erectus pekinesis (Sinathropus pekinesis)
Homo erectus habilis Gigantopithecus
Australopithecus
/*
Ramapithecus
DRYOPITHECUS
Calea evolutiv[ posibilă a omului
3. Evoluţia organismelor pe Terra. Evoluţia omului 113
Transformările esenţiale în cadrul evoluţiei hominidelor sunt reprezentate în schema de mai jos.
Driopiteci Australopiteci Arheantropi
Paleantropi
Neantropi
Utilizarea unor obiecte (din piatră sau alte materiale)
Volumul
creierului
Modul de deplasare
Particularităţi
anatomice
Peste 4 000 000 de ani 3 000 000 de ani 1 500 000 de ani
Transformările esenţiale în cadrul evoluţiei hominidelor
Modificări neesenţiale
Modificări neesenţiale 90 000 de ani
Modificări
neesenţiale
Modificări neesenţiale
Modificări neesenţiale 35 000 de ani
Deoarece marea majoritate a formelor de trecere în evoluţia omului au fost depistate în Africa Centrală, se presupune că anume aici s-a aflat centrul de origine a omenirii. Din această zonă, omul s-a răspândit prin Asia pe restul Terrei (conform teorieimonocentrice a originii omului).
în diferite regiuni ale globului au existat totuşi, pe parcursul dezvoltării omenirii, diferite civilizaţii cu o cultură foarte înaltă. Pentru a explica existenţa lor, mulţi savanţi antropologi susţin că omenirea putea fi iniţiată simultan în diferite centre de origine (teoria policentrică a originii omului).
Majoritatea savanţilor sunt de părere că astăzi, pe Terra, există diferite populaţii ale unei singure specii - Homo sapiens. Specia umană este o specie politipică, alcătuită dintr-o serie de tipuri secundare, care formează rasele de oameni, răspândite pe teritorii geografice mai mult sau mai puţin distincte:
1. Leucodermă (rasa albă), care se caracterizează prin piele de culoare deschisă, barbă şi mustaţă puternic dezvoltate, părul drept sau ondulat, de culoare blondă sau închisă, nasul drept şi proeminent cu sept nazal înalt. Unghiul facial este aproape sau între 70°. Cuta pleoapei superioare este puternic dezvoltată. Buzele au grosime medie, barba este proeminentă. Rasa albă este subdivizată după o serie de caractere (culoarea părului şi ochilor etc.) în subrase: nordicii, est-europenii, mediteraneenii, alpinii, dinarii ş.a.
2. Xantodermă (rasa galbenă), care se caracterizează prin piele de culoare galbenă până la brun, părul drept, rigid şi cilindric, barbă şi mustaţă slab dezvoltate, nasul, de regulă, turtit şi puţin proeminent. Rasa galbenă ocupă o mare parte din continentul asiatic, iar în America ea a pătruns prin strâmtoarea Bering la sfârşitul epocii glaciare.
3. Melanodermă (rasa neagră), care se caracterizează prin piele de culoare neagră sau brună, părul creţ sau lânos, faţa puţin păroasă, nas turtit şi larg, buze groase, bărbia moderat dezvoltată. Femeile au sânii conici. Rasa este subdivizată în subrase (etiopienii, pigmeii ş.a.).
Rasele umane au apărut ca rezultat al izolării geografice şi socioculturale (limbajul, religia) a populaţiilor. Din timpuri străvechi, populaţiile şi grupurile sociale de oameni s-au răspândit în întreaga lume, venind în
114 3. Evoluţia organismelor pe Terra. Evoluţia omului
contact unele cu altele. Dar din punctul de vedere al caracteristicilor şi capacităţilor, rasele umane sunt identice şi sunt supuse evoluţiei ]n aceeaşi măsură. Reprezentanţii diferitor rase se pot ]ncrucişa nelimitat, au aceleaşi boli. La moment, s-a produs un amestec masiv al raselor, cauzat de migraţii imense ale populaţiilor şi a procesului de globalizare.
Evoluţia omului (antropogeneza) se deosebeşte esenţial de celelalte linii evolutive. Problema originii omului există de milenii şi nu cunoaşte încă rezolvare. Conform concepţiei creaţioniste, omul a fost creat de o forţă divină din „argilă roşie", prin insuflarea „spiritului nemuritor". încă în Antichitate se încerca a pune la originea omului anumite structuri materiale sau organisme (pământul, peştii etc.). De exemplu, Anaxi- mandru şi Empedocles susţineau că oamenii au apărut din pământul cu fertilitate înaltă. Aristotel, studiind corpul omenesc, l-a inclus pe om în sistemul regnului animal, determinându-l ca zoon politicon. Odată cu descoperirea analogiei dintre structura corpului omului şi a maimuţei, de către medicul şi anatomistul roman C. Galenus, şi descrierile minuţioase ale structurii cimpanzeului, de către anatomistul englez E. Tyson (1699), a fost posibilă clasificarea omului în cadrul regnului animal.
C. Linne, renumit naturalist suedez, autorul primului sistem artificial al naturii, clasifică omul alături de maimuţele antropomorfe, rezervându-i un gen aparte - genul Homo.
Conform clasificării moderne, omul ocupă următoarea poziţie sistematică:
Regnul: Animalia - organisme heterotrofe cu nutriţie holozoică.
Subregnul: Metazoa - animale pluricelulare.
încrengătura: Chordata - animale cu coardă.
Subîncrengătura: Vertebrata (Craniata) - animale ce au coloană vertebrală.
Supraclasa: Tetrapoda - animale cu patru membre.
Clasa: Mammalia - animale care îşi hrănesc puii cu lapte.
Subclasa: Eutheria - mamifere placentare.
Ordinul: Primates - mamifere cu creier bine dezvoltat şi mâini ce pot apuca.
Familia: Hominidae - organisme cu creier mare şi locomoţie bipedă.
Genul: Homo - oameni ce prezintă faţă plată, bărbie cu proeminenţă.
Specia: Homo sapiens - om înţelept.
Factorii care au asigurat evoluţia omului pot fi divizaţi în:
1. Factori biologici:
• ereditatea - asigură conservarea caracterelor ereditare şi transmiterea lor urmaşilor; determină existenţa omului ca specie;
• variabilitatea - asigură obţinerea noilor caractere în condiţiile variabile de trai; determină adaptarea omului la condiţiile de trai;
• selecţia naturală - asigură selectarea celor mai adaptaţi indivizi la condiţiile variabile ale mediului; determină supravieţuirea celor mai adaptaţi indivizi;
• lupta pentru existenţă - asigură existenţa omului în relaţia lui cu alte organisme, care poate fi concurentă, neutră sau neconcurentă; determină adaptabilitatea omului;
• selecţia sexuală - asigură dimorfismul sexual în populaţia umană; determină păstrarea unui anumit raport (1:1) de sexe;
• exerciţiul - asigură dezvoltarea sau reducerea anumitor organe în funcţie de utilizarea sau neutilizarea lor; determină avantajarea anumitor organe în lupta pentru existenţă;
• înmulţirea - asigură transmiterea caracterelor urmaşilor şi obţinerea noilor caractere în urma noilor combinări de gene.
2. Factori sociali:
• capacitatea de a produce unelte de muncă - asigură perfecţionarea continuă a omului;
• organizarea socială - asigură perfecţionarea omului pe seama realizărilor celor din jur (ale societăţii);
• limbajul articulat - asigură acumularea experienţei în urma comunicării;
• conştiinţa - asigură reflectarea realităţii şi prognozarea comportamentului adecvat.
Din cele menţionate, se desprinde concluzia că omul este o fiinţă biosocială. Astăzi, evoluţia speciei umane are un curs stabilizator, evoluţia fizică fiind în linii mari încheiată, dar mai este posibilă evoluţia pe plan social, economic şi cultural, datorită nivelului său de inteligenţă.
112 3. Evoluţia organismelor pe Terra. Evoluţia omului
Conform concepţiei evolutive, ponginele (maimuţele antropomorfe) şi hominidele (oamenii) au provenit de la un strămoş comun (driopitec), cu circa 30 de milioane de ani în urmă.
Se presupune că în cadrul evoluţiei hominide- lor au existat ramuri nereuşite:
• Ramapitecii, gigantopitecii şi australopitecii, cu circa 1,5-5 milioane de ani în urmă.
Se susţine că australopitecii trăiau în regiuni despădurite, cu vegetaţie predominant ierboasă, în apropierea nemijlocită a apelor. După dentiţie, regimul lor de hrană trebuia să fi fost predominant omnivor. Posibil că ei practicau vânătoarea în grup.
Majoritatea antropologilor susţin că australopitecii nu reprezintă încă oameni, ci o treaptă intermediară între maimuţele antropoide şi fiinţel e umane.
• Pitecantropii şi sinantropii, cu circa 550 de mii de ani în urmă.
Pitecantropii şi sinantropii aparţin unui grup de fosile care reprezintă prima etapă în evoluţia umană - arheantropii. Din acest grup mai fac parte Omul abil şi Omul Heidelberg.
Arheantropii se caracterizau prin poziţie verticală şi mers biped mai evoluat decât al austra- lopitecilor. Neurocraniul lor era lung şi îngust.
Se evidenţia fruntea, care era îngustă şi teşită.
Lărgimea maximă a cutiei craniene era caracteristică regiunii temporale (ca la pongine). Fosele nazale ale arheantropilor erau largi. Ei aveau dentiţia foarte asemănătoare cu cea a omului modern. Volumul cerebral varia între 680 cm3 (la Omul abil), 860 cm3 (la pitecantrop) şi 1050 cm3 (la sinantrop).
Factorul principal însă care a determinat desprinderea arheantropilor de la maimuţele antropomorfe şi iniţierea liniei evolutive a homenidelor a fost capacitatea lor de a confecţiona uneltele de muncă, la început simple, iar mai apoi - mult mai complexe şi mai variate.
Arheantropii au avut o răspândire foarte largă în aproape toată Lumea Veche. Ei au apărut cu aproximativ 2 milioane de ani în urmă şi au existat, probabil, ca grup aparte până acum 300 de mii de ani.
• Neandertalienii, cu circa 20-40 de mii de ani în urmă.
Neandertalienii alcătuiesc grupul de oameni paleantropi. Ei se caracterizau printr-un corp masiv, puţin înclinat înainte, statură moderată (circa 155 cm), craniu alungit şi robust, cu o capacitate craniană de 1300-1600 cm3. Aveau fruntea încă destul de teşită. Masivul facial era voluminos. Lipseau fosele canine. Orbitele erau mari şi circulare. Bolta palatină era lungă şi largă. Dinţii neandertalienilor erau mai voluminoşi decât la neantropi.
După T. Edinger, creierul neandertalienilor, din punct de vedere structural, este deja un creier uman, dar mai păstrează încă numeroase caracteristici arhaice. El este mai îngust în partea anterioară (lobul frontal este îngustat şi în formă de cioc) şi mai larg în partea posterioară. Marginea superioară a emisferelor cerebrale este mai puţin înaltă decât la omul modern, dar mai ridicată decât la arheantropi. 0 particularitate importantă reprezintă dezvoltarea inegală a emisferelor cerebrale. Această particularitate îi apropie mult de neantropi (Homo sapiens fosilis şi Homo sapiens recens). Circumvoluţiunile sunt mai slab dezvoltate şi î ntr-un număr mai redus.
Neantropii au apărut în Europa acum aproximativ 35 de mii de ani. Se presupune că, odată cu apariţia lor, forma umană a atins deplina sa dezvoltare. Descoperirea Omului de Cro-Magnon (Franţa, Les Eyzies, 1868) a relevat caracteristicile generale ale acestuia, ce corespund întocmai cu cele ale lui Homo sapiens.
Ponginae
Maimuţe antropomorfe actuale: urangutanul, gorila şi cimpanzeul
Homo sapiens sapiens (Homo sapiens recens)
t
Homo sapiens fosilis (Cro-Magnon, Chancelade şi Combe Chapelle)
Homo neanderthalensis
/
Homo erectus
Homo erectus heidelbergensis paleohungaricus
Homo erectus erectus (Pithecanthropus erectus)
Homo erectus pekinesis (Sinathropus pekinesis)
Homo erectus habilis Gigantopithecus
Australopithecus
/*
Ramapithecus
DRYOPITHECUS
Calea evolutiv[ posibilă a omului
3. Evoluţia organismelor pe Terra. Evoluţia omului 113
Transformările esenţiale în cadrul evoluţiei hominidelor sunt reprezentate în schema de mai jos.
Driopiteci Australopiteci Arheantropi
Paleantropi
Neantropi
Utilizarea unor obiecte (din piatră sau alte materiale)
Volumul
creierului
Modul de deplasare
Particularităţi
anatomice
Peste 4 000 000 de ani 3 000 000 de ani 1 500 000 de ani
Transformările esenţiale în cadrul evoluţiei hominidelor
Modificări neesenţiale
Modificări neesenţiale 90 000 de ani
Modificări
neesenţiale
Modificări neesenţiale
Modificări neesenţiale 35 000 de ani
Deoarece marea majoritate a formelor de trecere în evoluţia omului au fost depistate în Africa Centrală, se presupune că anume aici s-a aflat centrul de origine a omenirii. Din această zonă, omul s-a răspândit prin Asia pe restul Terrei (conform teorieimonocentrice a originii omului).
în diferite regiuni ale globului au existat totuşi, pe parcursul dezvoltării omenirii, diferite civilizaţii cu o cultură foarte înaltă. Pentru a explica existenţa lor, mulţi savanţi antropologi susţin că omenirea putea fi iniţiată simultan în diferite centre de origine (teoria policentrică a originii omului).
Majoritatea savanţilor sunt de părere că astăzi, pe Terra, există diferite populaţii ale unei singure specii - Homo sapiens. Specia umană este o specie politipică, alcătuită dintr-o serie de tipuri secundare, care formează rasele de oameni, răspândite pe teritorii geografice mai mult sau mai puţin distincte:
1. Leucodermă (rasa albă), care se caracterizează prin piele de culoare deschisă, barbă şi mustaţă puternic dezvoltate, părul drept sau ondulat, de culoare blondă sau închisă, nasul drept şi proeminent cu sept nazal înalt. Unghiul facial este aproape sau între 70°. Cuta pleoapei superioare este puternic dezvoltată. Buzele au grosime medie, barba este proeminentă. Rasa albă este subdivizată după o serie de caractere (culoarea părului şi ochilor etc.) în subrase: nordicii, est-europenii, mediteraneenii, alpinii, dinarii ş.a.
2. Xantodermă (rasa galbenă), care se caracterizează prin piele de culoare galbenă până la brun, părul drept, rigid şi cilindric, barbă şi mustaţă slab dezvoltate, nasul, de regulă, turtit şi puţin proeminent. Rasa galbenă ocupă o mare parte din continentul asiatic, iar în America ea a pătruns prin strâmtoarea Bering la sfârşitul epocii glaciare.
3. Melanodermă (rasa neagră), care se caracterizează prin piele de culoare neagră sau brună, părul creţ sau lânos, faţa puţin păroasă, nas turtit şi larg, buze groase, bărbia moderat dezvoltată. Femeile au sânii conici. Rasa este subdivizată în subrase (etiopienii, pigmeii ş.a.).
Rasele umane au apărut ca rezultat al izolării geografice şi socioculturale (limbajul, religia) a populaţiilor. Din timpuri străvechi, populaţiile şi grupurile sociale de oameni s-au răspândit în întreaga lume, venind în
114 3. Evoluţia organismelor pe Terra. Evoluţia omului
contact unele cu altele. Dar din punctul de vedere al caracteristicilor şi capacităţilor, rasele umane sunt identice şi sunt supuse evoluţiei ]n aceeaşi măsură. Reprezentanţii diferitor rase se pot ]ncrucişa nelimitat, au aceleaşi boli. La moment, s-a produs un amestec masiv al raselor, cauzat de migraţii imense ale populaţiilor şi a procesului de globalizare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu