Poluarea ecosistemului terestru-aerian şi protecţia lui 4.11
Protecţia mediului înconjurător a devenit o problemă stringentă a timpurilor noastre. Omenirea consumă o energie potenţială a biosferei cu o viteză de circa 10 ori mai mare decât ea este acumulată de organismele vii pe contul energiei solare. Anual, se extrag peste 7 miliarde de tone de metale, cărbune, petrol, iar în condiţii naturale sunt evacuate, din litosfera Terrei, circa 70 de miliarde de tone de diferite roci.
în acelaşi timp, prin activitatea sa, omul produce diferite substanţe care sunt greu degradate de organismele vii, modifică unele circuite care devin deschise, poluează mediul aerian, solurile şi bazinele acvatice, provoacă pieirea a numeroase plante şi animale.
Aerul atmosferic reprezintă un component semnificativ pentru supravieţuirea organismelor mediului terestru-aerian. El poate fi poluat de diferite substanţe, printre care:
1. Poluanţi naturali - praful eolian sau vulcanic, gazele vulcanice, razele ultraviolete şi termice, sărurile la evaporarea apelor marine, sporii de ciuperci, polenul, bacteriile etc.
2. Poluanţi antropogeni - oxidul de carbon, dioxidul de sulf, oxizii de azot, aldehidele, funinginea etc., obţinute la arderea combustibilului; praful, fumul, substanţele toxice şi iritante etc., degajate de întreprinderile industriale; oxidul de carbon, hidrocarburile, oxizii de azot, dioxidul de sulf, aldehidele etc., eliminate prin ţevile de eşapament ale automobilelor; substanţele radioactive rezultate de la exploziile atomice sau catastrofele centralelor atomice.
Anual, în atmosferă se elimină până la 200 de milioane de tone de oxid şi dioxid de carbon, 150 de milioane de tone de dioxid de sulf, 50 de milioane de tone de oxizi de azot. Aceşti oxizi, în combinare cu vaporii de apă, pot provoca ploi acide, care suprimă dezvoltarea plantelor şi animalelor.
Creşterea concentraţiei de oxid de carbon în aer (peste 2 mg/m3) afectează procesele fiziologice ale organismelor. Aceasta se explică prin faptul că CO posedă o mai mare afinitate faţă de hemoglobină. Astfel, omul simte oboseală, iritabilitate, ameţeală.
Dioxidul de sulf, în concentraţii mari (peste 0,05 mg/m3), provoacă tusea, bronşita, astmul, pneumonia. La plante, excesul acestui poluant provoacă decolorarea frunzelor şi scăderea recoltei.
Dioxidul de azot, în concentraţii mari (peste 0,085 mg/m3), provoacă iritarea ochilor şi a nasului, edemul pulmonar etc. în concentraţii mai mari de 40 mg/m3, NO2 cauzează căderea frunzelor, reducerea creşterii şi dezvoltării plantelor.
Hidrocarburile (metanul, benzopirenul), care se obţin în minele de cărbune, la fermentaţia anaerobă sau în uzinele de prelucrare a petrolului, posedă proprietăţi cancerigene.
Aerul deasupra oraşelor este foarte poluat. De exemplu, aici, cantitatea de praf este de 150 de ori mai mare decât deasupra oceanului. Cele mai poluate oraşe din Moldova sunt: Chişinău, Tiraspol, Bălţi, Râbniţa, Rezina, Tighina ş.a.
în natură s-a stabilit un anumit echilibru dinamic în cadrul proceselor de formare şi degradare a solului. Degradarea solului se poate produce pe diferite căi:
1. prin eroziune, cauzată de mişcările eoliene;
2. prin salinizare, cauzată de „înflorirea solului", irigare;
3. prin înmlăştinire, cauzată de ridicarea apelor subterane, irigare;
4. prin pierderea terenurilor, cauzată de construcţia oraşelor, drumurilor, căilor ferate, lacurilor de acumulare etc.;
5. prin poluare, cauzată de acumularea unor poluanţi de origine naturală sau antropogenă.
Pentru a menţine starea de echilibru, este necesar să excludem factorii care provoacă degradarea solului. Utilizarea neraţională a îngrăşămintelor minerale, a pesticidelor şi a insecticidelor, deşeurile menajere etc. poluează solul şi, în consecinţă, scad fertilitatea lui, iar pentru formarea unui centimetru de sol fertil sunt necesari circa 100 de ani.
4. Ecologia şi protecţia mediului 155
în zonele de silvostepă şi stepă ale Republicii Moldova, majoritatea terenurilor sunt agricole, constituind circa 76,6 % din suprafaţă. Ecosistemele naturale constituie aproximativ 20 % din teritoriu, iar suprafaţa ariilor protejate - circa 1,95 % din suprafaţa ţării. în medie ariile protejate în Europa constituie aproximativ 12 %.
Pentru conservarea biodiversităţii vegetale şi animale sunt create diferite rezervaţii naturale, ştiinţifice şi peisagistice. Pentru protecţia speciilor rare şi pe cale de dispariţie a fost elaborată Cartea Roşie.
Prima ediţie a Cărţii Roşii a apărut în 1976 şi includea 50 de specii de plante şi animale rare şi pe cale de dispariţie. A doua ediţie a apărut în 2001 şi cuprindea deja 126 de specii de plante şi 116 specii de animale pe cale de dispariţie de pe teritoriul ţării noastre. Ultima (a treia) ediţie a fost editată în 2015. Ea include 208 specii de plante şi 219 specii de animale. în această ediţie au apărut capitole noi, în care sunt incluse specii rare de alge şi ciuperci.
Hrib-aramiu (Boletus aereus Bull.), specie vulnerabila
Ţigănuş (Plegadis falcinellus L.), specie critic periclitata
Fluture-Aglia (Aglia tau L.), specie critic periclitata
Pentru protecţia mediului aerian este necesar: controlul permanent al mediului aerian cu ajutorul aparatelor speciale; stabilirea concentraţiilor maxim admisibile ale factorilor poluanţi; dotarea întreprinderilor cu utilajul necesar pentru prevenirea poluării aerului; reducerea consumului de cărbune şi petrol şi folosirea gazelor naturale şi a electricităţii; construcţia de noi maşini care ar reduce concentraţiile poluanţilor în gazele de eşapament; proiectarea corectă a zonelor industriale; crearea şi amenajarea spaţiilor verzi etc.
Protecţia mediului înconjurător a devenit o problemă stringentă a timpurilor noastre. Omenirea consumă o energie potenţială a biosferei cu o viteză de circa 10 ori mai mare decât ea este acumulată de organismele vii pe contul energiei solare. Anual, se extrag peste 7 miliarde de tone de metale, cărbune, petrol, iar în condiţii naturale sunt evacuate, din litosfera Terrei, circa 70 de miliarde de tone de diferite roci.
în acelaşi timp, prin activitatea sa, omul produce diferite substanţe care sunt greu degradate de organismele vii, modifică unele circuite care devin deschise, poluează mediul aerian, solurile şi bazinele acvatice, provoacă pieirea a numeroase plante şi animale.
Aerul atmosferic reprezintă un component semnificativ pentru supravieţuirea organismelor mediului terestru-aerian. El poate fi poluat de diferite substanţe, printre care:
1. Poluanţi naturali - praful eolian sau vulcanic, gazele vulcanice, razele ultraviolete şi termice, sărurile la evaporarea apelor marine, sporii de ciuperci, polenul, bacteriile etc.
2. Poluanţi antropogeni - oxidul de carbon, dioxidul de sulf, oxizii de azot, aldehidele, funinginea etc., obţinute la arderea combustibilului; praful, fumul, substanţele toxice şi iritante etc., degajate de întreprinderile industriale; oxidul de carbon, hidrocarburile, oxizii de azot, dioxidul de sulf, aldehidele etc., eliminate prin ţevile de eşapament ale automobilelor; substanţele radioactive rezultate de la exploziile atomice sau catastrofele centralelor atomice.
Anual, în atmosferă se elimină până la 200 de milioane de tone de oxid şi dioxid de carbon, 150 de milioane de tone de dioxid de sulf, 50 de milioane de tone de oxizi de azot. Aceşti oxizi, în combinare cu vaporii de apă, pot provoca ploi acide, care suprimă dezvoltarea plantelor şi animalelor.
Creşterea concentraţiei de oxid de carbon în aer (peste 2 mg/m3) afectează procesele fiziologice ale organismelor. Aceasta se explică prin faptul că CO posedă o mai mare afinitate faţă de hemoglobină. Astfel, omul simte oboseală, iritabilitate, ameţeală.
Dioxidul de sulf, în concentraţii mari (peste 0,05 mg/m3), provoacă tusea, bronşita, astmul, pneumonia. La plante, excesul acestui poluant provoacă decolorarea frunzelor şi scăderea recoltei.
Dioxidul de azot, în concentraţii mari (peste 0,085 mg/m3), provoacă iritarea ochilor şi a nasului, edemul pulmonar etc. în concentraţii mai mari de 40 mg/m3, NO2 cauzează căderea frunzelor, reducerea creşterii şi dezvoltării plantelor.
Hidrocarburile (metanul, benzopirenul), care se obţin în minele de cărbune, la fermentaţia anaerobă sau în uzinele de prelucrare a petrolului, posedă proprietăţi cancerigene.
Aerul deasupra oraşelor este foarte poluat. De exemplu, aici, cantitatea de praf este de 150 de ori mai mare decât deasupra oceanului. Cele mai poluate oraşe din Moldova sunt: Chişinău, Tiraspol, Bălţi, Râbniţa, Rezina, Tighina ş.a.
în natură s-a stabilit un anumit echilibru dinamic în cadrul proceselor de formare şi degradare a solului. Degradarea solului se poate produce pe diferite căi:
1. prin eroziune, cauzată de mişcările eoliene;
2. prin salinizare, cauzată de „înflorirea solului", irigare;
3. prin înmlăştinire, cauzată de ridicarea apelor subterane, irigare;
4. prin pierderea terenurilor, cauzată de construcţia oraşelor, drumurilor, căilor ferate, lacurilor de acumulare etc.;
5. prin poluare, cauzată de acumularea unor poluanţi de origine naturală sau antropogenă.
Pentru a menţine starea de echilibru, este necesar să excludem factorii care provoacă degradarea solului. Utilizarea neraţională a îngrăşămintelor minerale, a pesticidelor şi a insecticidelor, deşeurile menajere etc. poluează solul şi, în consecinţă, scad fertilitatea lui, iar pentru formarea unui centimetru de sol fertil sunt necesari circa 100 de ani.
4. Ecologia şi protecţia mediului 155
în zonele de silvostepă şi stepă ale Republicii Moldova, majoritatea terenurilor sunt agricole, constituind circa 76,6 % din suprafaţă. Ecosistemele naturale constituie aproximativ 20 % din teritoriu, iar suprafaţa ariilor protejate - circa 1,95 % din suprafaţa ţării. în medie ariile protejate în Europa constituie aproximativ 12 %.
Pentru conservarea biodiversităţii vegetale şi animale sunt create diferite rezervaţii naturale, ştiinţifice şi peisagistice. Pentru protecţia speciilor rare şi pe cale de dispariţie a fost elaborată Cartea Roşie.
Prima ediţie a Cărţii Roşii a apărut în 1976 şi includea 50 de specii de plante şi animale rare şi pe cale de dispariţie. A doua ediţie a apărut în 2001 şi cuprindea deja 126 de specii de plante şi 116 specii de animale pe cale de dispariţie de pe teritoriul ţării noastre. Ultima (a treia) ediţie a fost editată în 2015. Ea include 208 specii de plante şi 219 specii de animale. în această ediţie au apărut capitole noi, în care sunt incluse specii rare de alge şi ciuperci.
Hrib-aramiu (Boletus aereus Bull.), specie vulnerabila
Ţigănuş (Plegadis falcinellus L.), specie critic periclitata
Fluture-Aglia (Aglia tau L.), specie critic periclitata
Pentru protecţia mediului aerian este necesar: controlul permanent al mediului aerian cu ajutorul aparatelor speciale; stabilirea concentraţiilor maxim admisibile ale factorilor poluanţi; dotarea întreprinderilor cu utilajul necesar pentru prevenirea poluării aerului; reducerea consumului de cărbune şi petrol şi folosirea gazelor naturale şi a electricităţii; construcţia de noi maşini care ar reduce concentraţiile poluanţilor în gazele de eşapament; proiectarea corectă a zonelor industriale; crearea şi amenajarea spaţiilor verzi etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu