Ecosisteme artificiale. Agroecosisteme
Modul de viaţă sedentar al omului, domesticirea animalelor, necesitatea lucrării so I ului pentru culturile agricole au determinat substituirea ecosistemelor naturale, care se caracterizau printr-o capacitate de autoreglare sporită, cu ecosistemele artificiale (agroecosisteme). în prezent, terenurile cultivate de om ocupă circa 30 % din suprafaţa uscatului. Ele satisfac necesităţile oamenilor în privinţa alimentaţiei.
Agroecosistemele (lanurile de cereale, livezile, ogoarele, serele etc.) sunt create şi menţinute de om. Aceste ecosisteme se caracterizează printr-un şir de particularităţi, şi anume:
1. Omogenitatea sporită
Pe terenurile agricole sunt cultivate puţine specii (soiuri) de organisme (una sau cel mult două). Aceasta se explică prin faptul că omul intenţionează să obţină o roadă cât mai mare. Cultivarea anumitor soiuri permite valorificarea diferitor măsuri agrotehnice. în consecinţă, se reduce la maxim diversitatea de animale şi microorganisme din aceste ecosisteme, deoarece ele nu se pot acomoda la o asemenea specializare îngustă.
2. Capacitatea de autoreglare scăzută
Din cauza numărului redus de specii, a relaţiilor trofice relativ simple, a intervenţiei permanente a omului, agroecosistemele nu-şi pot menţine cu forţele proprii starea de echilibru dinamic. în aceste ecosisteme se poate depista destul de frecvent reproducerea în masă a dăunătorilor şi a diferitor boli (epizootii). Reproducerea în masă a ciupercilor patogene sau a insectelor dăunătoare (lăcustele, gândacul-de-Colorado) poate provoca distrugerea unei cantităţi esenţiale de roadă (până la pierderea ei totală).
3. Intervenţia activă a omului
în vederea supravieţuirii plantelor cultivate în condiţiile mediului de trai, omul este nevoit să intervină permanent prin lucrarea mecanică a terenurilor agricole, tratarea plantelor cu pesticide, utilizarea metodelor biologice de combatere a dăunătorilor, îngrăşarea şi irigarea solului. Aşadar, aceste ecosisteme, pe lângă energia solară, mai primesc o energie suplimentară ce se datorează activităţii omului, care le ajută să supravieţuiască.
4. Simplitatea relativă a lanţurilor trofice
Numărul de specii în agroecosis- teme este redus, de aceea ele nu posedă reţele trofice complexe. Totuşi, în aceste sisteme se instalează un lanţ trofic alcătuit din trei verigi: planta cultivată, dăunătorul şi paraziţii dăunătorului.
5. Selecţia naturală
Deşi agroecosistemele sunt create de om, care intervine permanent în activitatea lor, nu se exclude acţiunea paralelă a factorilor naturali (temperatura, umiditatea etc.), ce sunt dirijaţi de selecţia naturală. Astfel, ecosistemul continuă să se dezvolte conform legilor naturii.
Energie
solară
Materie
Populaţie umană cu un număr constant
de locuitori
Căldură
: Energie :
.....-î......,
Materie prima
.........I..........
Creşterea numerică a populaţiei umane
.......i.......
Căldură
Deşeuri
Particularităţile unui ecosistem artificial
146 4. Ecologia şi protecţia mediului
Strategia principală în crearea şi valorificarea ecosistemelor artificiale constă în asigurarea dezvoltării unei agriculturi durabile (vezi schema). Exploatând agroecosistemele, se urmăreşte obţinerea unor recolte mari. Dar nu trebuie neglijată protecţia ecosistemelor natura l e şi, implicit, conservarea biodiversităţii naturale. Exploatarea ecosistemelor naturale de către om nu trebuie să influenţeze capacitatea lor de autoreglare, iar agroecosistemele trebuie să fie variate, pentru a exclude formarea deşerturilor, solurilor saline sau acide, eroziunea solului etc.
Modul de viaţă sedentar al omului, domesticirea animalelor, necesitatea lucrării so I ului pentru culturile agricole au determinat substituirea ecosistemelor naturale, care se caracterizau printr-o capacitate de autoreglare sporită, cu ecosistemele artificiale (agroecosisteme). în prezent, terenurile cultivate de om ocupă circa 30 % din suprafaţa uscatului. Ele satisfac necesităţile oamenilor în privinţa alimentaţiei.
Agroecosistemele (lanurile de cereale, livezile, ogoarele, serele etc.) sunt create şi menţinute de om. Aceste ecosisteme se caracterizează printr-un şir de particularităţi, şi anume:
1. Omogenitatea sporită
Pe terenurile agricole sunt cultivate puţine specii (soiuri) de organisme (una sau cel mult două). Aceasta se explică prin faptul că omul intenţionează să obţină o roadă cât mai mare. Cultivarea anumitor soiuri permite valorificarea diferitor măsuri agrotehnice. în consecinţă, se reduce la maxim diversitatea de animale şi microorganisme din aceste ecosisteme, deoarece ele nu se pot acomoda la o asemenea specializare îngustă.
2. Capacitatea de autoreglare scăzută
Din cauza numărului redus de specii, a relaţiilor trofice relativ simple, a intervenţiei permanente a omului, agroecosistemele nu-şi pot menţine cu forţele proprii starea de echilibru dinamic. în aceste ecosisteme se poate depista destul de frecvent reproducerea în masă a dăunătorilor şi a diferitor boli (epizootii). Reproducerea în masă a ciupercilor patogene sau a insectelor dăunătoare (lăcustele, gândacul-de-Colorado) poate provoca distrugerea unei cantităţi esenţiale de roadă (până la pierderea ei totală).
3. Intervenţia activă a omului
în vederea supravieţuirii plantelor cultivate în condiţiile mediului de trai, omul este nevoit să intervină permanent prin lucrarea mecanică a terenurilor agricole, tratarea plantelor cu pesticide, utilizarea metodelor biologice de combatere a dăunătorilor, îngrăşarea şi irigarea solului. Aşadar, aceste ecosisteme, pe lângă energia solară, mai primesc o energie suplimentară ce se datorează activităţii omului, care le ajută să supravieţuiască.
4. Simplitatea relativă a lanţurilor trofice
Numărul de specii în agroecosis- teme este redus, de aceea ele nu posedă reţele trofice complexe. Totuşi, în aceste sisteme se instalează un lanţ trofic alcătuit din trei verigi: planta cultivată, dăunătorul şi paraziţii dăunătorului.
5. Selecţia naturală
Deşi agroecosistemele sunt create de om, care intervine permanent în activitatea lor, nu se exclude acţiunea paralelă a factorilor naturali (temperatura, umiditatea etc.), ce sunt dirijaţi de selecţia naturală. Astfel, ecosistemul continuă să se dezvolte conform legilor naturii.
Energie
solară
Materie
Populaţie umană cu un număr constant
de locuitori
Căldură
: Energie :
.....-î......,
Materie prima
.........I..........
Creşterea numerică a populaţiei umane
.......i.......
Căldură
Deşeuri
Particularităţile unui ecosistem artificial
146 4. Ecologia şi protecţia mediului
Strategia principală în crearea şi valorificarea ecosistemelor artificiale constă în asigurarea dezvoltării unei agriculturi durabile (vezi schema). Exploatând agroecosistemele, se urmăreşte obţinerea unor recolte mari. Dar nu trebuie neglijată protecţia ecosistemelor natura l e şi, implicit, conservarea biodiversităţii naturale. Exploatarea ecosistemelor naturale de către om nu trebuie să influenţeze capacitatea lor de autoreglare, iar agroecosistemele trebuie să fie variate, pentru a exclude formarea deşerturilor, solurilor saline sau acide, eroziunea solului etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu