Argumentele anatomiei comparate şi ale embriologiei 3 . 3
in evoluţia lumii vii
Biologul român Emil Racoviţă a afirmat: „Evoluţia biologică este un fapt, rămân în discuţie căile pe care se realizează ea".
Această afirmaţie se bazează pe diversitatea dovezilor (legi, date experimentale etc.), fie naturale, fie experimentale, oferite de diferite discipline.
Argumente ale anatomiei comparate
Morfologia şi anatomia comparată oferă dovezi ale evoluţiei după structura externă şi internă a organismelor.
Printre argumentele anatomiei comparate pot
• Prezenţa organelor omoloage
- organele omoloage au origine comună şi un plan unic de organizare, dar îndeplinesc funcţii diferite;
- ele indică o evoluţie divergentă (tulpina şi floarea la plante; paleta delfinului, aripa liliacului, piciorul calului, mâna omului).
Organele omoloage prezintă un argument puternic pentru o origine evolutivă comună, deşi fiecare organ este adaptat pentru îndeplinirea unei anumite funcţii.
• Prezenţa organelor analoage
- organele analoage au origine diferită şi un plan diferit de organizare, dar îndeplinesc aceeaşi funcţie;
- ele indică o evoluţie convergentă (asemănarea organizării diferitor organisme care locuiesc în condiţii similare - înotătoarea peştelui şi paleta delfinului, aripile insectelor şi aripile mamiferelor zburătoare, spinii la cactus şi la păducel, tuberculii de cartof şi de gherghină).
Existenţa organelor analoage reprezintă un argument al evoluţiei biologice. Aceste organe, evoluând în acelaşi mediu şi îndeplinind aceeaşi funcţie, prezintă o formă asemănătoare, dar neidentică.
• Prezenţa organelor rudimentare
- organele rudimentare sunt organe care şi-au pierdut semnificaţia anterioară;
- ele indică asemănarea dintre diferite grupe de organisme (apendicele vermiform la om, măseaua de minte, membrana nictitantă a ochiului, muşchii urechii etc.).
Organele rudimentare existente astăzi dovedesc faptul că la strămoşii organismelor actuale ele erau bine dezvoltate şi funcţionau. Omul are peste 100 de asemenea organe.
A treia pleoapă A treia pleoapă la pasăre rudimentară la om
Apendice
vermiform
Apendicele unui animal erbivor
Organe rudimentare
fi menţionate:
3. Evoluţia organismelor pe Terra. Evoluţia omului 95
Din cauza schimbării mediului şi a modu I ui de viaţă al speciei, unele organe au devenit inutile pentru supravieţuire şi treptat au dispărut, devenind rudimentare.
Aceste observaţii au fost prezentate de J. B. Lamarck în sprijinul concepţiei sale referitoare la rolul „folosirii şi nefolosirii" organelor în evoluţie. Apariţia mutaţiilor constante reduc dimensiunile şi funcţiile unuia sau altui organ. Dacă aceste organe sunt necesare pentru supravieţuire, organismele ce cunosc asemenea mutaţii nu vor fi supuse riscului de a dispărea. Dacă organele nu sunt necesare pentru supravieţuire, ele se vor reduce dimensional progresiv, vor deveni „inutile" şi, eventual, vor fi eliminate.
• prezenţa atavismelor
- atavismele reprezintă nişte organe care au fost caracteristice (probabil) strămoşilor şi au dispărut;
- ele indică asemănarea dintre diferite grupe de organisme (prezenţa cozii externe şi a mai multor mameloane la om etc.).
Argumente ale embriologiei
Embriologia ne oferă un şir de dovezi în baza legităţilor dezvoltării embrionare, şi anume:
• Legea embriologică (C. Ber, 1828)
- embrionii animalelor diferitor grupe de organisme se aseamănă între ei;
- embrionii animalelor superioare se aseamănă cu embrionii animalelor inferioare, şi nu cu formele adulte.
în etapele timpurii de dezvoltare, embrionii animalelor vertebrate se aseamănă foarte mult între ei după forma şi regiunile corpului, prezenţa fantelor branhiale etc. La această etapă este foarte dificilă diferenţierea unui embrion uman de un embrion de maimuţă, de găină, de şopârlă, de broască-ţestoasă sau de peşte.
Cu timpul, la embrioni apar unele caracteristici care pun în evidenţă trăsăturile generale ale claselor de vertebrate (forma capului, închiderea fantelor branhiale, evidenţierea regiunii craniene etc.). Spre sfârşitul embriogenezei, fiecare embrion capătă însuşirile caracteristice speciei.
Particularităţile dezvoltării embrionare a organismelor şi diferenţierea succesivă a caracterelor indică o origine comună a acestor organisme.
• Legea recapitul[rii (E. Haeckel, 1866)
- dezvoltarea individuală a organismului (ont ogeneza) reprezintă o succintă recapitulare a dezvolt ării istorice a speciei (filogenezei) (mormolocul la amfibieni, larvele la fluturi, protalul la ferigi etc.).
Embrionul uman iniţial se aseamănă cu embrionul unui peşte (prezenţa fantelor branhiale, a cozii, a inimii cu un atriu şi un ventricul etc.). Mai târziu, el se aseamănă cu embrionul unei reptile (închiderea fantelor branhiale, dividerea atriului în două etc.). Spre a şaptea lună de dezvoltare intrauterină, acest embrion se aseamănă cu un embrion de maimuţă şi numai la naştere prezintă caracteristicile sale specifice.
• Legea filembriogenezei (A. N. Severţov, 1935)
- ontogeneza, fiind o succintă recapitulare a filogenezei, poate influenţa particul arităţile dezvoltării filo-
genezei, ca urmare a modificărilor în structura şi funcţia organelor (diferenţierea solzilor la peşti şi la
reptile: iniţial, solzii se dezvoltă din celulele ectodermului, iar mai apoi se diferenţiază în solzi osoşi [la
peşti] şi solzi cornoşi [la reptile]).
Cunoaşterea interacţiunii dintre ontogeneză şi filogeneză ne poate permite obţinerea unei imagini generale a dezvoltării organismelor. Oul fecundat poate fi comparat cu strămoşul flagelat unicelular al tuturor animalelor, blastula - cu un protozoar colonial sau cu unele forme sferice pluricelulare, care probabil a fost strămoşul celenteratelor şi al tuturor animalelor superioare, gastrula - cu un animal ancestral (numit Gas- trea), care, în funcţie de particularităţile de dezvoltare, a evoluat în animale nevertebrate şi vertebrate.
in evoluţia lumii vii
Biologul român Emil Racoviţă a afirmat: „Evoluţia biologică este un fapt, rămân în discuţie căile pe care se realizează ea".
Această afirmaţie se bazează pe diversitatea dovezilor (legi, date experimentale etc.), fie naturale, fie experimentale, oferite de diferite discipline.
Argumente ale anatomiei comparate
Morfologia şi anatomia comparată oferă dovezi ale evoluţiei după structura externă şi internă a organismelor.
Printre argumentele anatomiei comparate pot
• Prezenţa organelor omoloage
- organele omoloage au origine comună şi un plan unic de organizare, dar îndeplinesc funcţii diferite;
- ele indică o evoluţie divergentă (tulpina şi floarea la plante; paleta delfinului, aripa liliacului, piciorul calului, mâna omului).
Organele omoloage prezintă un argument puternic pentru o origine evolutivă comună, deşi fiecare organ este adaptat pentru îndeplinirea unei anumite funcţii.
• Prezenţa organelor analoage
- organele analoage au origine diferită şi un plan diferit de organizare, dar îndeplinesc aceeaşi funcţie;
- ele indică o evoluţie convergentă (asemănarea organizării diferitor organisme care locuiesc în condiţii similare - înotătoarea peştelui şi paleta delfinului, aripile insectelor şi aripile mamiferelor zburătoare, spinii la cactus şi la păducel, tuberculii de cartof şi de gherghină).
Existenţa organelor analoage reprezintă un argument al evoluţiei biologice. Aceste organe, evoluând în acelaşi mediu şi îndeplinind aceeaşi funcţie, prezintă o formă asemănătoare, dar neidentică.
• Prezenţa organelor rudimentare
- organele rudimentare sunt organe care şi-au pierdut semnificaţia anterioară;
- ele indică asemănarea dintre diferite grupe de organisme (apendicele vermiform la om, măseaua de minte, membrana nictitantă a ochiului, muşchii urechii etc.).
Organele rudimentare existente astăzi dovedesc faptul că la strămoşii organismelor actuale ele erau bine dezvoltate şi funcţionau. Omul are peste 100 de asemenea organe.
A treia pleoapă A treia pleoapă la pasăre rudimentară la om
Apendice
vermiform
Apendicele unui animal erbivor
Organe rudimentare
fi menţionate:
3. Evoluţia organismelor pe Terra. Evoluţia omului 95
Din cauza schimbării mediului şi a modu I ui de viaţă al speciei, unele organe au devenit inutile pentru supravieţuire şi treptat au dispărut, devenind rudimentare.
Aceste observaţii au fost prezentate de J. B. Lamarck în sprijinul concepţiei sale referitoare la rolul „folosirii şi nefolosirii" organelor în evoluţie. Apariţia mutaţiilor constante reduc dimensiunile şi funcţiile unuia sau altui organ. Dacă aceste organe sunt necesare pentru supravieţuire, organismele ce cunosc asemenea mutaţii nu vor fi supuse riscului de a dispărea. Dacă organele nu sunt necesare pentru supravieţuire, ele se vor reduce dimensional progresiv, vor deveni „inutile" şi, eventual, vor fi eliminate.
• prezenţa atavismelor
- atavismele reprezintă nişte organe care au fost caracteristice (probabil) strămoşilor şi au dispărut;
- ele indică asemănarea dintre diferite grupe de organisme (prezenţa cozii externe şi a mai multor mameloane la om etc.).
Argumente ale embriologiei
Embriologia ne oferă un şir de dovezi în baza legităţilor dezvoltării embrionare, şi anume:
• Legea embriologică (C. Ber, 1828)
- embrionii animalelor diferitor grupe de organisme se aseamănă între ei;
- embrionii animalelor superioare se aseamănă cu embrionii animalelor inferioare, şi nu cu formele adulte.
în etapele timpurii de dezvoltare, embrionii animalelor vertebrate se aseamănă foarte mult între ei după forma şi regiunile corpului, prezenţa fantelor branhiale etc. La această etapă este foarte dificilă diferenţierea unui embrion uman de un embrion de maimuţă, de găină, de şopârlă, de broască-ţestoasă sau de peşte.
Cu timpul, la embrioni apar unele caracteristici care pun în evidenţă trăsăturile generale ale claselor de vertebrate (forma capului, închiderea fantelor branhiale, evidenţierea regiunii craniene etc.). Spre sfârşitul embriogenezei, fiecare embrion capătă însuşirile caracteristice speciei.
Particularităţile dezvoltării embrionare a organismelor şi diferenţierea succesivă a caracterelor indică o origine comună a acestor organisme.
• Legea recapitul[rii (E. Haeckel, 1866)
- dezvoltarea individuală a organismului (ont ogeneza) reprezintă o succintă recapitulare a dezvolt ării istorice a speciei (filogenezei) (mormolocul la amfibieni, larvele la fluturi, protalul la ferigi etc.).
Embrionul uman iniţial se aseamănă cu embrionul unui peşte (prezenţa fantelor branhiale, a cozii, a inimii cu un atriu şi un ventricul etc.). Mai târziu, el se aseamănă cu embrionul unei reptile (închiderea fantelor branhiale, dividerea atriului în două etc.). Spre a şaptea lună de dezvoltare intrauterină, acest embrion se aseamănă cu un embrion de maimuţă şi numai la naştere prezintă caracteristicile sale specifice.
• Legea filembriogenezei (A. N. Severţov, 1935)
- ontogeneza, fiind o succintă recapitulare a filogenezei, poate influenţa particul arităţile dezvoltării filo-
genezei, ca urmare a modificărilor în structura şi funcţia organelor (diferenţierea solzilor la peşti şi la
reptile: iniţial, solzii se dezvoltă din celulele ectodermului, iar mai apoi se diferenţiază în solzi osoşi [la
peşti] şi solzi cornoşi [la reptile]).
Cunoaşterea interacţiunii dintre ontogeneză şi filogeneză ne poate permite obţinerea unei imagini generale a dezvoltării organismelor. Oul fecundat poate fi comparat cu strămoşul flagelat unicelular al tuturor animalelor, blastula - cu un protozoar colonial sau cu unele forme sferice pluricelulare, care probabil a fost strămoşul celenteratelor şi al tuturor animalelor superioare, gastrula - cu un animal ancestral (numit Gas- trea), care, în funcţie de particularităţile de dezvoltare, a evoluat în animale nevertebrate şi vertebrate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu