Direcţiile evoluţiei
După cum se ştie, evoluţia biologică reprezintă un fapt. Dar care este rezultatul final al evoluţiei biologice? J. B. Lamarck era de părerea că drept urmare a evoluţiei are loc sporirea nivelului de organizare a organismelor (gradaţia) şi apariţia divergenţei tipurilor de organizare. După Ch. Darwin, rezultatul evoluţiei este apariţia adaptabilităţii la organisme. Savantul rus A. N. Severţov, în baza rezultatelor comparative, susţinea că efectul evoluţiei este progresul biologic, care poate fi limitat (de grup) sau nelimitat (evoluţia omului).
Pentru a determina dacă o specie se află în progres biologic, aceasta trebuie să corespundă unor anumite cerinţe, şi anume:
• mărirea numărului de indivizi în cadrul populaţiilor deja existente;
• extinderea arealului iniţial caracteristic speciei;
• diferenţierea progresivă şi sporirea numărului grupelor taxonomice.
Progresul biologic al unei specii poate fi atins pe diferite căi:
1. Aromorfoza - progres morfofiziologic ce duce la sporirea nivelului general de organizare a unei grupe mari de organisme.
Aromorfozele sunt caracteristice unităţilor taxonomice mari (familie, ordin, clasă, regn), fiind tipice pentru mai multe organisme. Drept exemple de aromorfoze pot servi: apariţia fotosintezei la plante, ieşirea plantelor pe uscat, apariţia florii şi seminţei la angiosperme, înmulţirea sexuată la plante şi/sau animale, apariţia simetriei bilaterale la animale, diferenţierea inimii cu patru camere la păsări şi mamifere etc.
2. Ideoadaptarea - progres morfofiziologic ce duce la formarea adaptărilor specifice în cadrul grupelor sistematice mici, ca rezultat al acţiunii nemijlocite a factorilor mediului ambiant.
Ideoadaptarea poate fi rezultatul schimbării nivelului de organizare odată cu păstrarea legăturilor tipice cu mediul sau rezultatul adaptărilor la condiţiile înguste de viaţă. Organismelor vii le sunt caracteristice diferite tipuri de specializare:
- specializarea după tipul de nutriţie (crabii, viermii-de-mătase etc.);
- specializarea prin superdezvoltare şi obţinerea mărimilor gigante (dinozaurii, insectele din Carbonifer, cu diametrul aripilor de 1,5 m, amfibiile din Permian, de 5-7 m, unele nematode contemporane de la fundul oceanelor, de circa 8 m);
- specializarea prin pierderea aromorfozelor strămoşilor (viermii paraziţi la care lipsesc unele sisteme vitale);
- specializarea după condiţiile specifice de trai (structura rădăcinii, florii, seminţelor la plante; structura membrelor la animale).
3. Degenerarea - regres morfofiziologic ce duce la simplificarea organizării organismelor, ca rezultat al condiţiilor specifice de trai.
Reducerea unor organe sau chiar a unor sisteme vitale este rezultatul, de regulă, a modului de viaţă parazitar. De exemplu, la cuscută sunt reduse frunzele, la unii viermi paraziţi sunt reduse sistemele digestiv, respirator, circulator.
De menţionat că regresul morfofiziologic şi simplificările în organizarea organismelor nu exclud progresul biologic al acestor organisme.
Căile progresului biologic se află într-o interdependenţă reciprocă, deoarece:
- fiecare specie, în limitele ei de existenţă, determinată de factorii mediului înconjurător, se adaptează la anumite condiţii de trai;
- reorganizarea formelor deja existente poate fi rezultatul atât al progreselor, cât şi al regreselor morfofizio- logice;
- organismele, odată păşind pe o cale nouă de dezvoltare, de asemenea se adaptează la noile condiţii de viaţă.
Evoluţia biologică se caracterizează prin caracterul nespecializat al grupelor de origine. Liniile evolutive noi iau naştere din taxoni, care nu au un caracter profund specializat, ci se deosebesc prin trăsături cu valoare generală, universală şi primitivă. După particularităţ ile sale de dezvoltare, putem distinge evoluţie monofiletică, parafiletică şi polifiletică.
110 3. Evoluţia organismelor pe Terra. Evoluţia omului
Apariţia şi diferenţierea de noi taxoane poate fi realizată prin:
a) divergenţă - apariţia unei mari diversităţi de forme de la un strămoş comun.
Printre cauzele principale ale divergenţei pot fi deosebirile după nişele ecologice, concurenţa dintre diferite grupe de organisme etc.
b) paralelism - apariţia caracterelor asemănătoare pe baza unei organizări comune.
El se instalează în cazul finalizării divergenţei şi adaptării la anumite condiţii stabile de trai.
c) convergenţă - apariţia de forme asemănătoare între grupele neînrudite ca rezultat al adaptării la condiţii similare de viaţă. (Vezi schemele alăturate.)
Convergenţa se bazează pe dezvoltarea adaptărilor analoage (în special la factorii abiotici), dar nu poate să ducă în cele din urmă la suprapunerea sau unirea grupelor sistematice diferite (de exemplu, convergenţa formei corpului la rechin şi la delfin).
Evoluţia biologică este foarte diversă şi depinde de o gamă de factori. Totuşi, ea este ireversibilă, adică fiecare organism nu se poate întoarce la starea odată parcursă în şirul strămoşilor lui. Trebuie să ţinem cont de acest fapt, dacă dorim să valorificăm la maxim bogăţiile naturale.
După cum se ştie, evoluţia biologică reprezintă un fapt. Dar care este rezultatul final al evoluţiei biologice? J. B. Lamarck era de părerea că drept urmare a evoluţiei are loc sporirea nivelului de organizare a organismelor (gradaţia) şi apariţia divergenţei tipurilor de organizare. După Ch. Darwin, rezultatul evoluţiei este apariţia adaptabilităţii la organisme. Savantul rus A. N. Severţov, în baza rezultatelor comparative, susţinea că efectul evoluţiei este progresul biologic, care poate fi limitat (de grup) sau nelimitat (evoluţia omului).
Pentru a determina dacă o specie se află în progres biologic, aceasta trebuie să corespundă unor anumite cerinţe, şi anume:
• mărirea numărului de indivizi în cadrul populaţiilor deja existente;
• extinderea arealului iniţial caracteristic speciei;
• diferenţierea progresivă şi sporirea numărului grupelor taxonomice.
Progresul biologic al unei specii poate fi atins pe diferite căi:
1. Aromorfoza - progres morfofiziologic ce duce la sporirea nivelului general de organizare a unei grupe mari de organisme.
Aromorfozele sunt caracteristice unităţilor taxonomice mari (familie, ordin, clasă, regn), fiind tipice pentru mai multe organisme. Drept exemple de aromorfoze pot servi: apariţia fotosintezei la plante, ieşirea plantelor pe uscat, apariţia florii şi seminţei la angiosperme, înmulţirea sexuată la plante şi/sau animale, apariţia simetriei bilaterale la animale, diferenţierea inimii cu patru camere la păsări şi mamifere etc.
2. Ideoadaptarea - progres morfofiziologic ce duce la formarea adaptărilor specifice în cadrul grupelor sistematice mici, ca rezultat al acţiunii nemijlocite a factorilor mediului ambiant.
Ideoadaptarea poate fi rezultatul schimbării nivelului de organizare odată cu păstrarea legăturilor tipice cu mediul sau rezultatul adaptărilor la condiţiile înguste de viaţă. Organismelor vii le sunt caracteristice diferite tipuri de specializare:
- specializarea după tipul de nutriţie (crabii, viermii-de-mătase etc.);
- specializarea prin superdezvoltare şi obţinerea mărimilor gigante (dinozaurii, insectele din Carbonifer, cu diametrul aripilor de 1,5 m, amfibiile din Permian, de 5-7 m, unele nematode contemporane de la fundul oceanelor, de circa 8 m);
- specializarea prin pierderea aromorfozelor strămoşilor (viermii paraziţi la care lipsesc unele sisteme vitale);
- specializarea după condiţiile specifice de trai (structura rădăcinii, florii, seminţelor la plante; structura membrelor la animale).
3. Degenerarea - regres morfofiziologic ce duce la simplificarea organizării organismelor, ca rezultat al condiţiilor specifice de trai.
Reducerea unor organe sau chiar a unor sisteme vitale este rezultatul, de regulă, a modului de viaţă parazitar. De exemplu, la cuscută sunt reduse frunzele, la unii viermi paraziţi sunt reduse sistemele digestiv, respirator, circulator.
De menţionat că regresul morfofiziologic şi simplificările în organizarea organismelor nu exclud progresul biologic al acestor organisme.
Căile progresului biologic se află într-o interdependenţă reciprocă, deoarece:
- fiecare specie, în limitele ei de existenţă, determinată de factorii mediului înconjurător, se adaptează la anumite condiţii de trai;
- reorganizarea formelor deja existente poate fi rezultatul atât al progreselor, cât şi al regreselor morfofizio- logice;
- organismele, odată păşind pe o cale nouă de dezvoltare, de asemenea se adaptează la noile condiţii de viaţă.
Evoluţia biologică se caracterizează prin caracterul nespecializat al grupelor de origine. Liniile evolutive noi iau naştere din taxoni, care nu au un caracter profund specializat, ci se deosebesc prin trăsături cu valoare generală, universală şi primitivă. După particularităţ ile sale de dezvoltare, putem distinge evoluţie monofiletică, parafiletică şi polifiletică.
110 3. Evoluţia organismelor pe Terra. Evoluţia omului
Apariţia şi diferenţierea de noi taxoane poate fi realizată prin:
a) divergenţă - apariţia unei mari diversităţi de forme de la un strămoş comun.
Printre cauzele principale ale divergenţei pot fi deosebirile după nişele ecologice, concurenţa dintre diferite grupe de organisme etc.
b) paralelism - apariţia caracterelor asemănătoare pe baza unei organizări comune.
El se instalează în cazul finalizării divergenţei şi adaptării la anumite condiţii stabile de trai.
c) convergenţă - apariţia de forme asemănătoare între grupele neînrudite ca rezultat al adaptării la condiţii similare de viaţă. (Vezi schemele alăturate.)
Convergenţa se bazează pe dezvoltarea adaptărilor analoage (în special la factorii abiotici), dar nu poate să ducă în cele din urmă la suprapunerea sau unirea grupelor sistematice diferite (de exemplu, convergenţa formei corpului la rechin şi la delfin).
Evoluţia biologică este foarte diversă şi depinde de o gamă de factori. Totuşi, ea este ireversibilă, adică fiecare organism nu se poate întoarce la starea odată parcursă în şirul strămoşilor lui. Trebuie să ţinem cont de acest fapt, dacă dorim să valorificăm la maxim bogăţiile naturale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu