Unitatea substanţelor anorganice şi organice
Suntem la etapa de finalizare a studierii obiectului Chimia în învăţământul gimnazial
şi liceal. Generalizând conţinutul materiei învăţate pe parcursul celor şase ani (clasele VIIXII), am putea evidenţia următoarele module:
- Obiectul de studiu, noţiuni fundamentale
- Structura atomului, legea periodicităţii, caracteristica elementului chimic
- Legătura chimică, natura ei
- Formule chimice, compoziţie, structură
- Clasificarea substanţelor anorganice şi organice
- Reacţiile chimice, clasificarea lor
- Analiza chimică şi caracterizarea proceselor tehnologice
- Importanţa şi rolul biologic al compuşilor.
Aspectele enumerate relevă unitatea chimică a substanţelor, deoarece vizează în măsură
egală compuşii anorganici şi pe cei organici.
8.1.1. Com poziţia, structura şi clasificarea compuşilor
În cadrul Chimiei anorganice, diversitatea substanţelor se explică prin variaţia compoziţiei calitative şi cantitative. În componenţa acestora întâlnim majoritatea elementelor din
Sistemul Periodic. Pentru a putea fi mai uşor înţelese şi caracterizate, substanţele anorganice
au fost divizate în simple (metale, nemetale) şi compuse. Ultimele au fost clasificate, în funcţie de compoziţie şi proprietăţi, în oxizi, baze, acizi şi săruri (schema 8.1).
În cadrul Chimiei organice, am găsit aceleaşi argumente pentru explicarea diversităţii
compuşilor organici. Există însă şi multe deosebiri ce stau la baza divizării compuşilor în
anorganici şi organici.
Examinând compoziţia substanţelor anorganice, nu am întâlnit vreun element chimic
care să intre obligatoriu în componenţa lor, precum este carbonul pentru compuşii organici.
O altă deosebire vizează numărul foarte mare al compuşilor organici (cca 12 milioane), ceea
ce se explică prin proprietatea atomului de carbon de a se lega cu el însuşi, alcătuind catene
de diferite forme şi mărimi. Diversitatea şi multitudinea compuşilor organici se datorează,
de asemenea, existenţei omologilor şi izomerilor.
Diversitatea şi unitatea chimică a lumii subst anţ el or
174
00
Modul de clasificare a compuşilor organici are specificul său, având la bază diferite
tipuri de hidrocarburi (saturate, nesaturate, aromatice). Prin înlocuirea atomului de hidrogen din molecula de hidrocarbură cu diverse grupe funcţionale (-Cl, -OH, -NO2, -N H 2,
-COOH etc.) se formează clase de compuşi organici (schema 8.1.). Pentru specificări, consultaţi şi tema „Clasificarea compuşilor organici” (pag. 7).
Schema 8.1. Clasificarea substanţelor
EVALUARE
1. Transcrieţi şi completaţi cu exemple de substanţe anorganice şi organice spaţiile libere din
clasificarea de mai jos:
2. Din şirul de substanţe propus, selectaţi-le pe cele organice: metan, sulfat de fier (II), propan,
clorură de hidrogen, acid sulfuric, apă, zahăr, tristearină, carbură de calciu, cretă, benzen.
3. Se dau substanţe ce conţin carbon: CO, Na2CO3, CH4, C2H5OH, CO2, CH3COOH. Se cere:
a) divizaţi substanţele în organice şi anorganice; b) argumentaţi apartenenţa substanţelor la un
grup sau altul, scriind câte o ecuaţie a reacţiei chimice ce le caracterizează.
4. Cum se poate demonstra, experimental, că amidonul şi parafina sunt substanţe organice?
5. Daţi trei exemple de amestecuri şi trei exemple de substanţe pure.
8.1.2. Tipurile legăturii chimice
Din timpurile străvechi, savanţii tindeau să afle din ce sunt alcătuite substanţele, ce
forţe leagă atomii unul de altul. Abia în secolul al XX-lea fizicienii au stabilit că legătura între atomi se realizează datorită particulelor cu sarcina electrică (electroni), situate pe stratul
electronic exterior. Prin urmare, forţele care leagă atomii sunt de natură electrică.
Legătura chimică este legătura dintre particule în molecula de substanţă. În cadrul moleculei există legături chimice covalente (între atomii de nemetale), ionice (între ioni) sau metalice
(între atomii de metale). Între molecule este posibilă o anumită atracţie,
bazată pe crearea legăturilor de hidrogen, pe interacţia dipol-dipol sau
Van der Waals (schema 8.2). Acestea sunt legături fizice intermoleculare.
Legătura chimică formată de un cuplu comun de electroni se numeşte legătură covalentă. Legăturile covalente se divizează în polare
şi nepolare:
Schema 8.2. Tipuri de legături
Legături *
chimice fizice
1 1
- covalente - hidrogen
- ionice - dipol-dipol
- metalice - **Van der Waals
t
intramoleculare intermoleculare
Legătura covalentă nepolară este cea în care cuplul de electroni
comuni se află la aceeaşi distanţă de nucleele atomilor. Acest tip de
legătură se realizează între atomi identici.
Legătura covalentă polară este formată între atomii diferitelor elemente, cuplurile de electroni comuni fiind deplasate spre atomul cu
electronegativitate (EN) mai mare (schema 8.3).
Legături
covalente
§■* T5 ai
Schema 8.3. Clasificarea legăturilor covalente
polare
nepolare —
donor-acceptor
3 — — C
o
3 u
c 0)
>fT3 CU
Q_ cu
simple
(ordinare)
multiple
ii i p i t ;
În stare solidă, unele substanţe formează cristale cu o structură specifică - reţeaua cristalină. În funcţie de natura particulelor ce se găsesc
în noduri, se formează reţele: moleculare, atomice, ionice şi metalice.
La temperaturi joase, substanţele solide cu legături covalente formează reţele cristaline moleculare (spre exemplu, N2, O2 etc.) sau substanţe cu legături covalente polare (H2O (gheaţă), HCl (solid) etc.).
La temperaturi obişnuite, unele nemetale formează substanţe
simple solide cu legături covalente între atomi, constituind reţele cristaline atomice, precum diamantul, grafitul etc.
La apropierea atomilor cu o diferenţă de electronegativitate (EN)
mai mare de 2, are loc transferul electronilor de la atomul cu o EN
mai mică spre cel cu o EN mai mare. În acest caz, se obţin ioni pozitivi şi negativi. Legătura formată prin interacţiunea electrostatică
a ionilor cu sarcini opuse se numeşte legătură ionică, iar reţelele în
nodurile cărora se găsesc ioni se numesc reţele ionice.
n Ştiaţi că...|
Megafonul, deşi are un nume
atât de rezonant, este o moleculă obişnuită. Este o cetonă ce
se găseşte în rădăcinile plantei
Aniba Megaphylla:
HO H
ch3o
ch3o
■och3
h3c h
och3
Acizii diabolici sunt, de fapt,
o clasă de compuşi cu formula
generală:
II I I II
ho/X (ch2)/'X /X (ch2) / V OH
unde m şi n au valori diferite
şi pot să conţină şi o legătură
nesaturată. Au fost denumiţi
după cuvântul grecesc diabolos, care înseamnă „calomniator", întrucât a fost dificil
să-i izoleze, utilizând tehnicile
standard de cromatografie de
gaze. Profesorul Klein, care s-a
ocupat de structura moleculară, i-a asemănat cu coarnele
diavolului.
T arcini imediate
Arătaţi exemple de formare a
legăturii covalente nepolare şi
polare în compuşi anorganici
şi organici.
"S arcini imediate
Ce este electronegativitatea?
Reţeaua cristalină reprezintă o
carcasă spaţială imaginară, formată din linii imaginare ce unesc
particulele din care este alcătuit
cristalul.
175Diversitatea şi unitatea chimică a lumii subst anţ el or
176
00
s arcini imediate
Enumeraţi proprietăţile comune ale substanţelor cu reţele cristaline moleculare şi
atomice.
S arcini imediate
Arătaţi exemple de formare a
ionilor pozitivi şi negativi şi a
legăturii ionice.
T arcini imediate
Comparaţi legătura metalică cu
cea ionică şi cu cea covalentă.
Legătura ce se stabileşte între atomul de hidrogen polarizat pozitiv al unei molecule (sau fragment de moleculă) şi atomul puternic
electronegativ (F, O, N) al altei sau al aceleeaşi molecule se numeşte
legătură de hidrogen.
Formarea legăturii de hidrogen are o importanţă vitală. Apa este
lichidul în care a luat naştere şi s-a dezvoltat viaţa pe Pământ. În absenţa legăturii de hidrogen, apa ar fi fost un gaz. Substanţele organice,
care conţin fragmentele O8-—H8+; N8-—H8+, se dizolvă uşor în apă,
formând legături de hidrogen. Datorită legăturilor de hidrogen, este
posibilă existenţa proteinelor şi deci a organismelor vii.
Legătura metalică este legătura care se formează între atomii metalelor din reţeaua cristalină şi electronii comuni. Reţelele cristaline sunt
metalice. Maleabilitatea şi plasticitatea metalelor se explică prin faptul
că atomii şi ionii metalelor nu sunt legaţi unul de altul şi este posibilă
deplasarea straturilor sub acţiunea forţelor exterioare. Datorită aceleiaşi structuri, metalele au o înaltă conductibilitate electrică şi termică.
EVALUARE
1. Completaţi tabelul de mai jos:
Substanţa Denumirea Tipul legăturii chimice
ch4
O2
NaCI
Fe
2. Indicaţi prin săgeţi care dintre compuşi au legăturile chimice: covalentă nepolară, covalentă polară, ionică:
HCl
KCl legătură covalentă nepolară
Legătură ionică NH3
Cl2
CaO legătură covalentă polară
H2S
3. Daţi exemple de compuşi care formează legătura de hidrogen. Ce rol are legătura de hidrogen în activitatea vitală a organismelor?
4. Alcătuiţi formulele de structură ale hidrocarburilor:
a) 2,5-dimetilhexan; b) 3-metilpentan;
c) 2,2-dimetil-3-etiloctan; d) 2,2,3-trimetilpentan.
5. Arătaţi prin săgeţi corespondenţa dintre clasele substanţelor şi grupele lor funcţionale:
O
a) alcooli 1. — C ^_
b) acizi carboxilici 2. — NH2
„ O
c) aldehide 3. — C^ H
d) amine 4. — OH
6. Scrieţi câte două exemple de: a) acizi anorganici şi organici; b) baze anorganice şi organice.
& Lucru în echipă 177
7. Ce este legătura donor-acceptor? Arătaţi formarea acestei legături pe exemplele NH4+ şi H3O+.
8. Daţi exemple de formare a legăturilor: a) o şi n; b) simple, duble şi triple.
8.1.3. Nomenclatura compuşilor anorganici şi organici
La etapa iniţială de dezvoltare a chimiei, când încă nu era efectuată clasificarea, substanţele erau numite aleatoriu, după sursa de obţinere sau după anumite proprietăţi. De
exemplu, AgNO3 era numit piatra-iadului, HNO3 - apă tare, CH3COOH -oţet etc. Aceste
denumiri constituie nomenclatura trivială (istorică). Ele însă nu reflectă structura substanţei
şi sunt greu de reţinut. În anul 1921, Uniunea Internaţională de Chimie Pură şi Aplicată
(IUPAC) a elaborat principiile de bază ale nomenclaturii sistematice a substanţelor. Nomenclatura sistematică este mult mai perfectă, contribuind la alcătuirea denumirii după structura substanţei şi, invers, la scrierea structurii moleculare după denumirea substanţei.
Nomenclatura este totalitatea regulilor stabilite pentru numirea substanţelor.
Să ne amintim câteva reguli importante pentru numirea compuşilor anorganici:
- denumirile substanţelor compuse anorganice vin de la denumirea elementului chimic, la care se adaugă sufixe şi prefixe specifice unei clase de substanţe;
- dacă elementul are valenţă variabilă, după denumirea elementului se indică valenţa
lui (între paranteze, cu cifre romane);
- la alcătuirea denumirii unei substanţe compuse, formula acesteia se separă convenţional în două părţi: electropozitivă şi electronegativă; în continuare, pe primul loc în
formulă se scrie partea electropozitivă, apoi cea electronegativă: HCl, NaCl etc.;
- denumirea substanţei se alcătuieşte şi se citeşte de la dreapta spre stânga - mai întâi
partea electronegativă, apoi partea electropozitivă (ex.: HCl - clorură de hidrogen).
Pentru compuşii organici este utilizată mai frecvent nomenclatura sistematică (IUPAC),
descrisă la pag. 7.
8.1.4. Fenomene de alotropie şi izomerie
O proprietate comună pentru compuşii anorganici simpli şi cei organici, este capacitatea unor substanţe de a exista sub diferite forme (alotropice sau izomerice). Proprietatea elementului de a forma mai multe substanţe chimice simple se numeşte alotropie. De exemplu,
pentru carbon sunt cunoscute patru forme alotropice: grafit, diamant, carbin şi fuleren. În
tabelul 8.1 sunt prezentate şi alte exemple de forme alotropice caracteristice nemetalelor.
Tabelul 8.1. Formele alotropice ale nemetalelor
Nemetalul Denumirea formei alotropice
Oxigen oxigen (O2); ozon (O3)
Carbon grafit; diamant; carbin; fulereni (C60, C70)
Fosfor fosfor alb (P4); fosfor roşu; fosfor negru
Sulf sulf rombic (S8); sulf monoclinic (S8); sulf plastic (Sn)
Proprietăţile formelor alotropice ale carbonului sunt prezentate în tabelul 8.2.
Diversitatea şi unitatea chimică a lumii subst anţ el or
178 Tabelul 8.2. Proprietăţile formelor alotropice ale carbonului
Diamant Grafit Carbin Fuleren
Solid, incolor, foarte
dur. Are o structură
moleculară gigantică, în care atomii de
carbon sunt legaţi
covalent şi formează un tetraedru.
Solid, negru, cu
duritate foarte
mică, insolubil în
orice dizolvant,
gras la pipăit. Are
atomii de carbon
situaţi în straturi.
Solid, negru, cu o duritate mai mare decât a grafitului. Are proprietăţi de
semiconductor. Atomii
de carbon sunt uniţi alternativ cu legături simple şi triple în catene.
Solid, negru, cu duritate mare.
Conţine molecule C60 şi C70 cu
structură sferică.
Suprafaţa moleculelor este
alcătuită din hexagoane şi
pentagoane de atomi
de carbon.
La studierea compuşilor organici am întâlnit un fenomen similar cu alotropia, care se
numeşte izomerie - existenţa unor substanţe cu aceeaşi formulă moleculară, dar cu structură şi proprietăţi diferite.
Fenomenul izomeriei, alături de cel al omologiei, constituie cauza multitudinii, teoretic infinite, a compuşilor organici. La tema de recapitulare de la pag. 8 (Omologia şi izomeria) sunt arătate principalele
tipuri de izomerie: a) de catenă, b) de poziţie, c) funcţională.
În cazul alcanilor, pot fi doar izomeri de catenă. Odată cu creşterea numărului de atomi din moleculă, sporeşte considerabil numărul
izomerilor corespunzători. Astfel, pentru C4H10 există doi izomeri, pentru C7H16 - nouă
izomeri, iar pentru C10H22 - 75 de izomeri de catenă etc.
Pentru hidrocarburile nesaturate sunt deja trei tipuri de izomerie: de catenă, de poziţie
a legăturii duble (sau triple) şi de funcţiune (de exemplu, alcadienele sunt izomere cu alchinele, iar alchenele - cu cicloalcanii).
Aceleaşi tipuri de izomerie sunt posibile în cazul alcoolilor. De exemplu:
arcini imediate
Scrieţi şi numiţi izomerii alcanici
cu formula moleculară C7H16.
a) CH3-CH2-CH2-CH2-OH şi
butan-1 -o l
CH3-CH-CH2-OH izomeri de catenă
Ch 2-metilpropan-1-ol
b) CH3-CH2-CH2-CH2-OH şi
butan-1 -o l
CH3-CH-CH2-CH3
Oh butan-2-ol
izomeri de poziţie
c) CH3-CH2-CH2-CH2-OH şi CH3-CH2-O-CH2-CH3 izomeri de funcţiune
b utan-1-ol (alcool) eter dietilic (eter)
EVALUARE
1. Arătaţi câte două-trei proprietăţi fizice pentru modificaţiile alotropice ale fosforului.
2. Descrieţi două-trei domenii de utilizare a formelor alotropice ale oxigenului.
3. Elaboraţi un eseu despre importanţa formelor alotropice ale carbonului.
4. Scrieţi formulele de structură şi grupaţi izomerii pentru substanţele de mai jos. Ce fel de izomerie reprezintă compuşii:
a) 2-metilhexan; b) 3-metilheptan; c) 3-etilhexan; d) 2, 2-dimetilhexan; e) heptan?
5. Care dintre afirmaţiile de mai jos se referă la compusul CH3-CH2-CH2-C=CH:
a) se numeşte pent-1-ină; c) este un omolog al acetilenei;
b) este izomer al butanului; d) decolorează apa de brom?
6. Scrieţi formulele de structură pentru doi izomeri dienici cu formula moleculară C5H8. Primul 179
se utilizează la fabricarea cauciucului izoprenic, iar al doilea, în urma hidrogenării complete,
formează pentan. Indicaţi denumirea izomerilor.
7. Scrieţi formulele de structură ale izomerilor carbonilici cu compoziţia C4H8O şi numiţi-i conform
nomenclaturii sistematice. Specificaţi care dintre izomeri va da reacţia „oglinzii de argint". Scrieţi ecuaţiile posibile, numiţi compuşii obţinuţi.
8.1.5. Tipuri de reacţii în chim ia anorganică şi organică
Unitatea chimică a lumii substanţelor se reflectă nu doar în compoziţia, structura substanţelor, ci şi în proprietăţile pe care acestea le manifestă, participând la diverse reacţii
chimice. Studiind anterior legităţile decurgerii reacţiilor, am examinat şi clasificarea lor,
ne-am familiarizat cu noţiunile de reactant, produs al reacţiei, coeficient stoechiometric,
ecuaţie chimică.
În acelaşi timp, am determinat criteriile de clasificare a reacţiilor în chimia anorganică
şi organică: după numărul şi compoziţia reactanţilor şi produşilor, după efectul termic, după
gradul de oxidare şi direcţia reacţiei (schema 8.4).
redox
reacţii ce decurg fără schimbarea gradului
de oxidare
catalitice
necatalitice
reversibile
ireversibile
Schema 8.4. Clasificarea reacţiilor chimice
endoterme
după gradul de
oxidare
după efectul termic
REACŢII CHIMICE
după direcţia şi
condiţiile reacţiei
după numărul şi
compoziţia reactanţilor şi produşilor
exoterme
de schimb
de combinare
(adiţie)
>■ de descompunere
de substituţie
Un alt tip de clasificare vizează natura reactanţilor. De exemplu, reacţiile chimice cu participarea ionilor sunt ionice, iar cele cu participarea radicalilor sunt reacţii radicalice.
EVALUARE
1. Definiţi reacţiile de combinare şi arătaţi câte două exemple de reacţii de combinare (adiţie) din
chimia anorganică şi din chimia organică.
2. Definiţi reacţiile de descompunere. Arătaţi exemple de utilizare a acestui tip de reacţie chimică
în industrie la producerea:
a) oxigenului; b) obţinerea varului nestins; c) obţinerea hidrogenului.
Diversitatea şi unitatea chimică a lumii subst anţ el or
180 n Ştiaţi că...
; Dacă atomii de hidrogen din
1 molecula etenei se substituie
i cu fluor, se obţine tetrafluoro1 etenă. La polimerizarea acesteia
! nCF2=CF2 ^ (-CF2-CF2-)n, se
obţine politetrafluoroetenă, nui mită teflon.
' Teflonul are o stabilitate chimică
foarte mare, nu arde, nu reacţi-
[ onează cu acizii şi bazele alcalii ne, nici chiar cu apa regală. Este
[ folosit la producerea aparatelor
i chimice pentru medii agresive, a
J pieselor ce nu au nevoie de lubrii fianţi. Vesela metalică şi suprafaţa fierului de călcat se acoperă
1 cu o peliculă de teflon. În tigăile
i acoperite cu teflon, mâncarea nu
1 se arde. Teflonul este considerat
masa plastică a viitorului.
3. Daţi câte un exemplu de reacţie chimică pentru compuşii organici:
a) reacţie de deshidratare;
b) reacţie de hidrogenare.
4. Daţi câte un exemplu de reacţie de substituţie din chimia anorganică
şi chimia organică. Prin ce se deosebesc şi prin ce se aseamănă aceste
reacţii?
5. Transcrieţi şi completaţi tabelul de mai jos:
Caz general Exemple Tipul
reacţiei
1. nemetal + metal = sare
2. sare = oxid de metal + oxid de nemetal
3. sare1 + metal2 = sare2 + metal1
4. acid + bază = sare + apă
Lucru în echipă
Daţi câte un exemplu de reacţie chimică din chimia anorganică şi din cea
organică pentru fiecare tip de reacţie din schema 8.4.
8.1.6. Utilizarea compuşilor anorganici şi organici
Pe parcursul studierii proprietăţilor substanţelor anorganice şi organice, am luat cunoştinţă şi de domeniile de utilizare a acestora. Chimia îşi are aplicare în toate domeniile vieţii
cotidiene: alimentaţie, medicină, construcţie, tehnică etc.
Este cunoscut faptul că, în alimentaţia omului, lipsa vitaminelor A, B, C, D, E ş.a. provoacă scăderea solidităţii oaselor, slăbirea sistemului imunitar, tulburări de creştere, anemie,
tuberculoză, tumori etc.
Medicamentele contemporane îşi fac efectul prin fixarea în receptori - proteine specifice de pe suprafaţa membranelor celulelor bolnave -, pentru a inhiba un anumit proces chimic. În mod normal, substanţele naturale (cum ar fi hormonii) se combină cu receptorii şi
produc modificări în interiorul celulei, influenţând procesele din organism. Medicamentul înlocuieşte receptorii astfel, încât acţiunea substanţelor-mesager
naturale este stopată. De exemplu, antibioticele (penicilina) împiedică
dezvoltarea bacteriilor, iar hipnoticele şi sedativele (barbital, nitrozepan) au efecte calmante, somnifere. Anestezicele (N2O, C3H6) sunt
substanţe care produc pierderea cunoştinţei, a sensibilităţii şi a posibilităţii de mişcare şi sunt utilizate la intervenţii chirurgicale.
Un domeniu deosebit de important este producerea materialelor
plastice şi a polimerilor speciali. Condiţiile principale impuse materialelor plastice utilizate în industria aerospaţială sunt: să reziste la
temperaturi ridicate şi scăzute, să nu ardă, să nu producă fum. Pentru
cabinele de pasageri, se folosesc laminate din răşină epoxidică sau
fenolică, ranforsate cu fibre de sticlă şi acoperite cu un strat metalic
subţire, pentru o rezistenţă la foc cât mai bună. La construcţia navelor spaţiale se utilizează plăci cu structura sandwich de grafit, răşină
epoxidică, bor, aluminiu, care sunt rezistente la temperaturi ridicate.
n Ştiaţi că...
Argintul se foloseşte în medicină din timpuri străvechi, pentru tratamentul diferitor boli,
datorită acţiunii sale antimicrobiene. În practica medicinală
sunt utilizate soluţia de nitrat
de argint şi soluţiile coloidale de argint - colargol şi protargol. Ultimele se aplică sub
formă de soluţii şi unguente
pentru tratamentul organelor
respiratorii, la prelucrarea rănilor infectate şi la prepararea
picăturilor pentru infecţiile de
ochi etc.
În industria chimică, materialele plastice îşi găsesc cele mai diverse aplicaţii. Sunt fabricate reactoare chimice din polipropilenă şi poliester armat cu fibre de sticlă, având o capacitate de minimum 48 t şi
diametrul de 3 m. Kevlarul este un material fibros alcătuit din lanţuri
macromoleculare de tetraftalamide poliparafenilenice şi are o duritate
de cinci ori mai mare decât oţelul, fiind, totodată, mai uşor ca acesta.
Este binecunoscută importanţa anumitor compuşi chimici în construcţie. Astfel, varul
stins (Ca(OH)2), ghipsul (CaSO4 ■ 2H2O), alabastrul (2CaSO4 ■ H2O) se utilizează pe larg ca materiale de construcţie. În construcţie se mai foloseşte cimentul (Ca3SiO5, Ca2SiO4, Ca(AlO2)2
ş.a.) şi betonul (amestec de ciment cu nisip şi prundiş). Aşadar, astăzi nu ne putem imagina
existenţa omenirii fără chimie şi fără materialele obţinute cu ajutorul tehnologiilor chimice.
"S arcini imediate
Enumeraţi şi alte domenii de utilizare a compuşilor anorganici şi
organici.
EVALUARE
1. La interacţiunea acidului salicilic cu anhidrida acetică, se obţine compusul cunoscut în medicină ca aspirină:
JO
-COOH
+ CH3COOH
COOH CH3-C
+
O
'O
OH CH3-C
O
O-C-CH
II
O
3
acid salicilic anhidridă acetică aspirină
Ce masă de aspirină poate fi obţinută din 96,5 kg de acid salicilic? Unde se foloseşte aspirina?
2. Ce masă de detergent poate fi obţinută din 400 t de parafină după schema: parafină ^ alcooli
superiori ^ acid alchilsulfonic ^ sare (detergent)?
h 2s o 4
c28h58 ^ 2Ch3(ch2)12- ch2oh — > 2Ch3(ch2)12- ch2- oso2oh
CH3(CH2)12-CH2-O-SO2OH + NaOH ^ CH3(CH2)12-CH2-OSO2ONa + H2O
3. Acidul citric se obţine în industrie la fermentarea citrică a glucozei conform schemei:
2C6H12O6 + 3O2 ^ 2C6H8O7 + 4H2O
glucoză acid citric
Ce masă de acid citric se poate obţine din soluţia cu masa de 400 kg şi cu partea de masă a
glucozei de 15%, dacă randamentul obţinerii acidului constituie 60%?
4. Bacteriile de tubercul, în decursul unui an, pot lega azotul cu masa de până la 400 kg de pe
o suprafaţă de 1 ha. Ce masă de silitră amoniacală trebuie să fie introdusă în sol pentru a
contribui la obţinerea a 400 kg de azot.
5. Organismul uman necesită 0,7 g de calciu pe zi. Această necesitate poate fi satisfăcută pe contul laptelui. Partea de masă a calciului, în laptele de vacă, constituie 0,13%, iar în laptele de
capră - 0,14%. Ce masă de lapte trebuie introdusă în alimentarea unui tânăr/ unei tinere de 17
ani pentru a satisface necesitatea de calciu a organ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu