Titrimetria acido-bazică.

Titrimetria acido-bazică. Soluţii standard * Titrările care au la bază reacţia dintre ionii de hidroxoniu (în formă simplificată - ionii de hidrogen) şi ionii de hidroxid, în urma căreia se formează apa slab disociată: H3O+ + OH- = 2H2O H+ + OH- = H2O alcătuiesc grupa metodelor acido-bazice de titrare. **Standardizarea soluţiilor de acizi se efectuează cu soluţie de carbonat de sodiu Na2CO3 sau de tetraborat de sodiu (borax) care, în stare solidă, există în formă de cristalohidrat Na2B4O7 ■ 10H2O. Reacţia tetraboratului de sodiu cu apa este destul de complicată, dar ea poate fi redată într-un mod mai simplu prin ecuaţia: Na2B4O7 + 7H2O = 4H3BO3 + 2NaOH Alcaliul format în urma hidrolizei interacţionează cu acidul conform ecuaţiei: NaOH + HCl = NaCl + H2O Astfel, ecuaţia sumară a reacţiei poate fi reprezentată astfel: Na2B4O7 + 5H2O + 2HCl = 4H3BO3 + 2NaCl Factorul de echivalenţă al tetraboratului de sodiu este 1/2, adică masa molară a echivalentului boraxului Na2B4O7 ■ 10H2O este egală cu 1/2 din masa lui molară: M(1/2 Na2B4O7 • 10H2O) = 381,42/2 = 190,71 g/mol echiv. Soluţiile alcaliilor se standardizează cu acid oxalic care, în stare solidă (proaspăt recristalizat), reprezintă cristalohidratul H2C2O4 ■ 2H2O. Conform ecuaţiei reacţiei: H2C2O4 + 2NaOH = 2H2O + Na2C2O4 factorul de echivalenţă al acidului oxalic este 1/2 şi, respectiv, masa molară a echivalentului este egală cu 1/2 din masa molară: M(1/2 H2C2O4 ■ 2H2O) = 1/2 • 126,066 = 63,0330 g/mol echiv. Conform echilibrului acido-bazic în soluţiile apoase, reacţia care se desfăşoară la titrarea unui acid cu o bază este însoţită de micşorarea concentraţiei ionilor H+ şi mărirea concentraţiei ionilor OH- sau de trecerea treptată de la mediul acid la mediul bazic al soluţiei. La titrarea unei baze cu un acid, respectiv, are loc trecerea de la mediul alcalin la mediul acid. Reprezentarea grafică a evoluţiei pH-ului în funcţie de volumul titrantului adăugat pe parcursul titrării se numeşte curbă de titrare şi are aspectul redat în fig. 7.8. Curba de titrare pune în evidenţă trei etape ale procesului de titrare, în care valorile pH-ului soluţiei variază în mod diferit. De la începutul titrării şi până în apropierea nemijlocită a punctului de echivalenţă, are loc o creştere lentă a valorii pH-ului soluţiei. Astfel, din punctul iniţial (etapa I) şi până în momentul când au fost adăugaţi 99,9 ml de titrant (99,9 % din acid sunt titrate), pH-ul soluţiei se modifică doar cu 2,3 unităţi. În apropierea punctului de echivalenţă, se observă o creştere bruscă a valorii pH-ului. Din momentul în care în soluţie mai rămân 0,1 ml de HCl netitrat (0,1% din cantitatea totală) şi până la adăugarea excesului de NaOH egal cu 0,1 ml (0,1 % din cantitatea de titrant corespunzătoare punctului de echivalenţă), pH-ul soluţiei se modifică cu 5,4 unităţi. Punctul de echivalenţă coincide cu punctul de neutralitate (pH = 7). După depăşirea punctului de echivalenţă pH-ul soluţiei iarăşi începe să se modifice lent. 0 20 40 60 80 100 120 140160 180 200 ml NaOH Fig. 7.8. Curba de titrare a 100 ml soluţie de HCl 0,1000 mol/l cu soluţie de NaOH 0,1000 mol/l. Intervalele de viraj ale indicatorilor: a - metiloranj; b - fenolftaleină Variaţia bruscă a valorii pH-ului în apropierea nemijlocită a punctului de echivalenţă se numeşte salt de titrare. Intervalul de viraj al indicatorului este intervalul de pH în care acesta îşi modifică culoarea. Luând în considerare apropierea nemijlocită a saltului de titrare de punctul de echivalenţă, este evident că acest domeniu al curbei de titrare este cel mai informativ. Mărimea saltului de titrare depinde de concentraţiile speciei titrate şi ale titrantului, de tăria electroliţilor şi de temperatură. Curba de titrare este o caracteristică de bază a sistemului care se creează la titrare şi permite determinarea domeniului de pH în care este cuprins saltul de titrare. Indicatorii folosiţi în titrările acido-bazice trebuie să-şi modifice culoarea în intervalul de pH al saltului de titrare. Curba de titrare poate fi de asemenea trasată şi în baza măsurărilor pH-ului pe parcursul titrării, cu aparatul numit pH-metru. Astfel, deosebim curbe de titrare teoretice, trasate în baza calculelor, şi curbe de titrare practice, trasate în baza măsurărilor experimentale. 167 l u c r a r e a p r a c t ic ă nr.6 ^ ^ __ Prepararea unei soluţii standard de HCl Amintiţi-vă „Normele de lucru cu substanţele chimice" (pag. 20). Reactivi şi vase chimice necesare: • balon cotat de 1 000 ml, pâlnie de sticlă, fiolă de sticlă sudată (titrisol) care conţine 0,1000 mol de HCl, set de ace de sticlă pentru spargerea fiolei cu acid clorhidric, pisetă cu apă distilată. Pentru a prepara o soluţie de 0,1 mol/l de acid clorhidric se folosesc soluţii de acid mai concentrate. Concentraţia acidului de la care se pleacă trebuie să fie cunoscută. Aplicând legea echivalenţilor, se determină volumul soluţiei de HCl care trebuie să fie măsurat şi apoi diluat cu apă distilată până Analiza cantitativă. Titrimetria (volumetria) 7 168 la volumul necesar. Soluţia preparată se omogenizează şi se standardizează cu o soluţie standard primar de tetraborat de sodiu şi se calculează concentraţia acidului clorhidric. O altă modalitate de preparare a unei soluţii standard de acid clorhidric este folosirea titrisolurilor. Dacă într-o fiolă se conţine 0,1000 mol de acid clorhidric, este evident că pentru prepararea unei soluţii de HCl cu concentraţia de 0,1000 mol/l conţinutul fiolei trebuie să fie trecut cantitativ într-un balon cotat cu volumul de 1 000 ml şi diluat cu apă distilată până la cotă. Modul de lucru: Toate vasele se spală minuţios şi se clătesc cu apă distilată. Apoi, pe balonul cotat se instalează pâlnia, în care se fixează acul de sticlă cu inel. Fiola se sparge, lovind-o cu un capăt de acul din pâlnie. Se aşteaptă până când toată soluţia de HCl din fiolă se scurge în balonul cotat, apoi se sparge capătul opus al fiolei cu un alt ac de sticlă. Fiola se spală minuţios cu apă distilată deasupra pâlniei, astfel încât toată soluţia să se scurgă în balonul cotat. După înlăturarea fiolei, pâlnia se spală cu apă distilată şi se înlătură de pe balon. Volumul soluţiei se aduce cu apă distilată până la cotă, apoi balonul se astupă cu dopul rodat şi soluţia se omogenizează. Astfel, am preparat o soluţie standard de HCl cu concentraţia de 0,1000mol/l. Ea poate fi folosită în calitate de titrant pentru determinarea titrimetrică a alcaliilor. Aplicarea titrim etriei acido-bazice Determinarea durităţii l u c r a r e a p r a c t ic ă nr. 7 ^ ^ __ temporare a apei Amintiţi-vă „Normele de lucru cu substanţele chimice" (pag. 20). Apele naturale conţin un şir de substanţe dizolvate. Sărurile solubile de calciu şi de magneziu determină duritatea totală a apei, care indică conţinutul acestor cationi în milimoli echivalenţi/l (mmol echiv./l). Prezenţa hidrogenocarbonaţilor de Ca2+ şi Mg2+ determină duritatea carbonică (sau temporară), iar celelalte săruri solubile ale acestor metale (în special, sulfaţii şi clorurile) determină duritatea necarbonică (sau permanentă). La fierberea apei, hidrogenocarbonaţii calciului şi magneziului se transformă în carbonaţi insolubili şi, astfel, duritatea carbonică se înlătură: Me(HCO3)2 ^ MeCO3| + CO2ţ + H2O; (Me = Ca2+ şi Mg2+) Din aceste considerente, duritatea carbonică se mai numeşte duritate temporară. Conţinutul considerabil al sărurilor de calciu şi magneziu în apele naturale limitează folosirea lor într-un şir de domenii ale activităţii umane. Astfel, chiar şi în scopuri tehnice, înainte de a fi utilizată, apa naturală este supusă unui control analitic cu scopul determinării calităţii sale. Duritatea temporară a apei poate fi determinată prin titrare cu acid clorhidric, în prezenţa metiloranjului. La acidularea apelor ce conţin hidrogenocarbonaţi de calciu şi magneziu, are loc reacţia: HCO3” + H+ = H2CO3 H2CO3 ^ H2O + CO2Î Astfel, titrarea apei dure cu soluţie standard de acid clorhidric, în prezenţa metiloranjului, permite să se determine conţinutul hidrogenocarbonaţilor în apă sau duritatea ei temporară. Reactivi, vase şi ustensile necesare: soluţie standard de HCl cu concentraţia molară de 0,1000 mol/l u (se prepară din titrisol); soluţie de metiloranj de 0,1% în apă; pipetă cu volumul de 50,00 sau de 100,00 ml; pahar Erlenmeyer cu volumul de 250-300 ml; instalaţie pentru efectuarea titrării; cilindru gradat cu capacitatea de 200-250 ml; pâlnie de sticlă pentru a turna soluţie în biuretă; stropitoare 169 (pisetă) cu apă distilată; apă distilată; proba de analizat. Modul de lucru: În paharul Erlenmeyer se trec (cu pipeta sau cilindrul gradat) 100 sau 200 ml de apă de analizat (în funcţie de duritatea temporară a apei), se adaugă 4-5 picături de soluţie de metiloranj şi se titrează cu soluţie de acid clorhidric până la virarea culorii soluţiei din galben în oranj. Pentru stabilirea corectă a punctului de echivalenţă, se foloseşte soluţia de comparaţie (martor), care se prepară în modul următor: într-un pahar Erlenmeyer se trece un volum de circa 100 ml de apă distilată, se adaugă 1-2 picături de acid clorhidric din biuretă, 4-5 picături de metiloranj şi soluţia se omogenizează. Titrarea probei de apă se efectuează până ce culoarea ei devine de o nuanţă asemănătoare cu cea a martorului. Se titrează mai multe probe de apă, până se obţin trei rezultate cu o diferenţă de volume de titrant consumat < 0,2 ml. În baza rezultatelor obţinute, la titrarea a trei probe în parte de apă, se calculează duritatea acesteia. Exemplu: La titrarea probelor de apă cu volumul egal cu 200 ml, s-au consumat, respectiv: V-, (HCl/H2O ) = 3,95 ml; V2 (HCl/H2O ) = 4,10 ml; V3 (HCl/H2O ) = 4,00 ml. V(mediu)(HCl/H2O) = 4,02 ml. Duritatea temporară a apei se calculează după formula: D(H2O) D(H2O) C(HCl) • V(HCl) V(H2O) 1000 (mmol echiv./l), 0,1 • 4,02 200 • 1000 = 2,01 (mmol echiv./l). Volumele soluţiilor (ml) măsurate cu biureta se notează cu două cifre după virgulă. LUCRAREA PRACTICĂ nr.8 Determinarea acidităţii > __ totale a laptelui pentru consum Amintiţi-vă „Normele de lucru cu substanţele chimice" (pag. 20). Laptele, datorită compoziţiei sale, este un mediu favorabil dezvoltării microorganismelor. Laptele proaspăt prezintă o aciditate uşoară, cauzată de prezenţa acizilor, fosfaţilor şi citraţilor. Printre primele modificări ale calităţii laptelui proaspăt, ce au loc în timpul păstrării, este acidifierea, care se datorează acidului lactic, format prin fermentarea lactozei de către bacteriile lactice. De aceea determinarea acidităţii laptelui are ca scop aprecierea prospeţimii acestui produs. În practica cotidiană, prospeţimea laptelui se determină prin metoda fierberii. Dacă apar fulgi în urma fierberii (precipitarea cazeinei din lapte, în mediu acid, se accelerează la încălzire), acesta nu mai este proaspăt. În practica de laborator, determinarea acidităţii laptelui se poate efectua prin diferite metode calitative şi cantitative, cea mai frecventă fiind metoda Thorner. Principiul metodei Thorner constă în neutralizarea probei analizate prin titrarea cu soluţie de hidroxid de sodiu de 0,1 mol/l, în prezenţa fenolftaleinei în calitate de indicator, până la virarea culorii în roz pal, persistentă minimum 30 de secunde. Aciditatea laptelui se exprimă în grade Thorner (°T), grade de aciditate sau indice de aciditate. Aciditatea laptelui se calculează după formula: [°T] = J 00----V ■ F, Valicot în care: V este volumul soluţiei de NaOH consumat la titrarea a 10 ml de produs, F - coeficientul de corecţie, în cazul în care concentraţia soluţiei de NaOH este alta decât 0,1 mol/l, Valicot - volumul laptelui titrat. Un grad Thorner (°T) indică volumul, în mililitri, de soluţie de NaOH de 0,1 mol/l, necesar pentru neutralizarea acidităţii din 100 ml de produs. Analiza cantitativă. Titrimetria (volumetria) 7 170 V a lo a re a c o e fic ie n t u lu i F s e d e t e rm in ă p rin ra p o rtu l: F = C ( N a O H ) 0,1 Aciditatea normativă a laptelui bun de consum fără prelucrare tehnologică diferă în funcţie de provenienţă: lapte de vacă şi de capră - 15 -19 °T; laptele de bivoliţă - 17 - 21 °T; laptele de oaie - 20 - 24 °T. Valoarea pH a laptelui proaspăt este cuprinsă în intervalul 6,3-6,9. Reactivi, vase şi ustensile necesare: soluţie standard de hidroxid de sodiu cu concentraţia molară de 0,1000 mol/l (se prepară din titrisol); soluţie alcoolică de fenolftaleină de 1%; pipetă cotată cu volumul de 20 ml; pahar Erlenmeyer cu volumul de 100 ml; stropitoare (pisetă); apă distilată proaspăt fiartă şi răcită (nu conţine bioxid de carbon); instalaţie pentru efectuarea titrării; cilindru gradat cu capacitatea de 200-250 ml; pâlnie de sticlă pentru a turna soluţia în biuretă. Modul de lucru: Se trec (cu pipeta) 20 ml de lapte, din proba pentru analiză, în paharul Erlenmeyer de 100 ml. Se adaugă 40 ml de apă distilată (cu aceeaşi pipetă) şi 2-3 picături de fenolftaleină. Se amestecă bine conţinutul paharului şi se titrează cu soluţie de hidroxid de sodiu, agitând continuu, până la apariţia coloraţiei roz pal care nu dispare timp de 30 de secunde. Rezultatele determinării reprezintă media a trei titrări care nu diferă între ele cu mai mult de un grad Thorner. E x e m p lu : În urma titrării părţilor alicote de lapte (20 ml) cu soluţie de hidroxid de sodiu cu concentraţia de 0,0956 mol/l, au fost obţinute rezultatele: V1 (NaOH) = 3,60 ml; V2 (NaOH) = 3,70 ml; V3 (NaOH) = 3,80 ml Se determină valoarea coeficientului de corecţie al soluţiei de NaOH: 0,0956 0,1 0,956 Se calculează aciditatea fiecărei probe de lapte titrate: A c ., = 5 ■ 3,60 ■ 0,956 = 17,2 (°T); A c .2 = 5 ■ 3,70 ■ 0,956 = 17,7 (°T); A c .3 = 5 ■ 3,80 ■ 0,956 = 18,2 (°T) Diferenţa rezultatelor nu este mai mare de un grad Thorner. Se determină aciditatea medie: A c .med. 17,2 + 17,7 + 18,2 3 = 17,7 (°T) În baza rezultatelor obţinute, se trag concluzii referitor la calitatea (prospeţimea) laptelui. o 4—» Q_ ro U PROBLEME PENTRU REZOLVARE * **1. O probă de acid oxalic H2C2O4 ■ 2H2O cu masa de 1,9697 g a fost dizolvată într-un balon cu volumul de 250,00 ml. Determinaţi concentraţia normală a acidului oxalic în soluţie. R ă s p u n s : CM(fH2C2O4) este 0,1250 mol echiv./l. 2. Calculaţi volumul de soluţie de acid sulfuric cu concentraţia molară de 1,5000 mol/l necesar pentru prepararea unei soluţii cu volumul 4,5 l şi concentraţia molară a acidului sulfuric egală cu 0,0500 mol/l. R ă s p u n s : V(H2SO4) este 150 ml. 3. Calculaţi volumul de apă care trebuie adăugat la 20,00 ml de soluţie de acid sulfuric, cu partea de masă a substanţei dizolvate 95,12 % şi cu densitatea de 1,8340 g/ml, pentru a prepara o soluţie de acid sulfuric cu concentraţia molară de 0,0750 mol/l. R ă s p u n s : V(H2O) este 4723,55 ml. 4. Ce volum de soluţie de acid clorhidric cu concentraţia molară de 1 mol/l trebuie adăugat la 1,5 l de soluţie de HCl cu concentraţia molară de 0,05 mol/l pentru a obţine soluţie cu concentraţia acidului clorhidric de 0,1 mol/l? Răspuns: V(HCl) este 83,33 ml. 5. Calculaţi până la ce volum se va dilua soluţia de hidroxid de potasiu cu concentraţia molară de 0,8565 mol/l şi volumul de 200 ml pentru a obţine soluţie cu concentraţia KOH de 0,1500 mol/l. Răspuns: V(KOH) este 1 142 ml. **6. La titrarea părţii alicote de soluţie de hidroxid de sodiu cu volumul de 10,00 ml, s-au consumat 15,40 ml de soluţie de acid oxalic cu titrul 0,006650 g/ml. Determinaţi concentraţia soluţiei de NaOH. M(H2C2O4) = 90,035 g/mol. Răspuns: CM(NaOH) este 0,2275 mol/l. **7. Determinaţi concentraţia soluţiei de NaOH, dacă 50,00 ml de soluţie interacţionează cu 0,3152 g de acid oxalic cristalohidrat H2C2O42H2O. Răspuns: CM(NaOH) este 0,1000 mol/l. 8. O probă de hidroxid de sodiu tehnic cu masa de 0,8682 g a fost dizolvată într-un balon cotat cu volumul de 100 ml. La titrarea părţii alicote de 10 ml, se consumă 18,20 ml de soluţie de acid clorhidric cu concentraţia molară de 0,1165 mol/l. Determinaţi conţinutul (%) hidroxidului de sodiu în proba analizată. Răspuns: Puritatea hidroxidului de sodiu este de 97,67%. 9. O probă de silitră amoniacală cu masa de 2,6745 g a fost dizolvată în apă şi la soluţia obţinută s-a adăugat NaOH în exces. Gazul degajat la fierberea îndelungată a soluţiei a fost trecut printr-o soluţie de acid clorhidric cu volumul de 200,00 ml şi concentraţia de 0,1727 mol/l. După barbotare, la titrarea soluţiei de HCl, s-au consumat 18,50 ml de soluţie de hidroxid de sodiu cu concentraţia de 0,2000 mol/l. Calculaţi partea de masă a azotatului de amoniu în silitra amoniacală. Răspuns: Conţinutul azotatului de amoniu în silitră constituie 92,25%. **10. La o probă de acid oxalic cristalohidrat H2C2O42H2O cu masa de 0,5000 g, s-a adăugat o soluţie de hidroxid de sodiu cu volumul de 25,00 ml. La titrarea excesului de alcaliu, s-au consumat 10,50 ml de soluţie de acid clorhidric cu concentraţia de 0,1250 mol/l. Determinaţi concentraţia molară şi titrul soluţiei de NaOH. Răspuns: CM(NaOH) = 0,3554 mol/l, T(NaOH) = 0,01422 g/ml. 11. Pentru neutralizarea probei unui alcaliu monoacid pur cu masa de 0,1894 g, este necesară o soluţie de acid clorhidric cu volumul de 22,50 ml şi concentraţia molară de 0,1500 mol/l. Determinaţi care alcaliu a fost analizat. Răspuns: Alcaliul analizat este KOH, masa molară este de 56,109 g/mol. EVALUARE 1. Descrieţi scopul analizei cantitative şi clasificarea metodelor de analiză cantitativă. 2. Enumeraţi şi comentaţi cerinţele înaintate faţă de reacţiile aplicate în metodele titrimetrice. 3. Explicaţi ce reprezintă operaţia de titrare şi ce vase chimice şi ustensile sunt necesare pentru efectuarea acestei operaţii. 4. Relataţi despre soluţiile standard folosite în titrimetria acido-bazică şi necesitatea cunoaşterii concentraţiilor acestora. 171Analiza cantitativă. Titrimetria (volumetria) 7 172 5. Explicaţi noţiunile punct de echivalenţă şi sfârşitul titrării şi comentaţi cum se stabileşte sfârşitul titrării în metodele acido-bazice de titrare. 6. Explicaţi deosebirea dintre titrant şi titrat. **7. Relataţi despre noţiunea de salt de titrare şi evidenţiaţi factorii care influenţează mărimea acestuia. 8. Determinaţi prin calcule masa acidului clorhidric care se conţine în 500 ml de soluţie, dacă la titrarea a 10 ml de astfel de soluţie se consumă 16,40 ml de soluţie de hidroxid de sodiu de 0,1500 mol/l. ’ ’ Răspuns: m(HCl) = 4,4895 g 9. Calculaţi duritatea temporară a apei potabile, dacă la titrarea a 200 ml de apă se consumă 4,2 ml de soluţie de acid clorhidric cu concentraţia molară de 0,1100 mol/l. Răspuns: D(H2O) = 2,31 mmol echiv./l 10. Determinaţi prin calcule aciditatea totală, în °T, a unei probe de lapte, dacă la titrarea a 20 ml de lapte se consumă 3,80 ml de soluţie de hidroxid de sodiu cu concentraţia molară de 0,0925 mol/l. Răspuns: Aciditatea = 17,58oT o -t—' Q_ ro U TEST DE EVALUARE SUMATIVĂ TEMA: NOŢIUNE DE ANALIZA CALITATIVA. ANALIZA CANTITATIVA Timp de lucru - 45 min. 1. Indicaţi reactivul care permite identificarea ionilor de plumb (II) într-o soluţie în prezenţa ionilor Ba2+: a) K2Cr2O7; b) Ca(NO3)2; c) KI; d) NH4NO3. 2. Indicaţi culoarea flăcării cauzate de ionii de bariu: a) oranj; b) galbenă; c) galben-verzui; d) roşie-cărămizie. 3. Recunoaşteţi ce reprezintă semnalul analitic al unei reacţii microcristaloscopice: a) colorarea soluţiei; b) formarea unui precipitat amorf care se vizualizează la microscop; d) formarea unui precipitat cristalin care se vizualizează la microscop; d) degajarea unui gaz. 4. Indicaţi condiţiile de identificare a ionului CO3* 12- 3456789 10cu ioni de bariu: a) în mediu acid; b) în mediu neutru sau slab bazic; c) la încălzire; d) în mediu de acid acetic. 5. Identificaţi reactivii care dizolvă clorura de argint: a) HNO3 concentrat; b) NH4OH concentrat; c) Na2CO3 (2 mol/l); d) (NH4)2CO3 (5 mol/l). 6. Determinaţi care dintre cerinţele enumerate nu se referă la reacţiile folosite în titrimetrie: a) să decurgă cu viteză mare; b) să decurgă cu degajarea unui gaz; c) să decurgă stoechiometric; d) să decurgă cu degajare de căldură. 7. Descrieţi modalitatea de standardizare a unei soluţii de hidroxid de sodiu. 8. Determinaţi prin calcule masa hidroxidului de sodiu care se conţine în 500 ml de soluţie, dacă la titrarea a 10 ml de astfel de soluţie se consumă 12,5 ml soluţie de HCl cu concentraţia molară 0,1450 mol/l: a) 3,625 g; b) 3,425 g; c) 3,545 g; d) 3,365 g. 9. Descrieţi cum se determină aciditatea totală a laptelui prin metoda acido-bazică de titrare. În ce scop este efectuat acest test? 10. Calculaţi duritatea temporară a apei dacă la titrarea a 100 ml de apă se consumă 10,5 ml soluţie de acid clorhidric cu concentraţia molară 0,0600 mol/l: a) 6,3 mmol echiv./l; b) 5,6 mmol echiv./l; c) 7