luni, 7 octombrie 2019

Eugen Coşeriu

Eugen Coşeriu (1921­ 2002, născut la Mihăileni, jud. Bălţi), lingvist român. Profesor universitar la Milano, Montevideo, Bonn, Frankfurt pe Main, Tubingen. Unul dintre cei mai originali teoreticieni ai limbii, creator de noi direcţii în filosofia limbajului, semantică, geografie lingvistică ş.a. Cele mai importante lucrări: Sincronie, diacronie şi istorie, Sistem, normă şi vorbire, Pentru o semantică diacronică structurală, Universaliile lingvistice ş.a. A scris studii despre istoria limbii române. Lista lucrărilor sale numără peste 50 de volume şi cîteva sute de studii şi articole, publicate în diferite limbi. Savantul a fost apreciat de întreaga lume ştiinţifică. Titlul de doctor honoris causa i-a fost acordat de circa 30 de universităţi, iar aproximativ 40 de academii au considerat o onoare de a-l avea drept membru onorific sau deplin. Eugen Coşeriu cel mai mult ţinea totuşi la titlul de membru al Academiei Române

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu