Degradarea vegetaţiei naturale. Măsuri de protecţie

Degradarea vegetaţiei naturale. Măsuri de protecţie Competenţe: • c o n s tr u ir e a unui d e m e r s geografic cu utilizarea termenilor specifici; • c a r a c t e r iz a r e a complexă a tipurilor de vegetaţie; • c o le c t a r e a şi in t e r p r e t a r e a d a t e lo r p r iv in d monitorizarea şi protecţia re s u rs e ­ lor vegetale; • m a n if e s t a r e a unui c o m p o r t a m e n t c ritic c o n s tr u c tiv f a ţ ă d e d e g r a d a r e a r e s u r ­ s e lo r vegetale. TERM ENI-CHEIE: vegetaţie, resurse vegetale, degradarea vegetaţiei, păşunat excesiv, defrişare, pajişte, vegetaţie palustră, impactul ploilor acide. A r g u m e n t a ţ i ro lu l v e g e t a ţ ie i c a f a c t o r d e m e d iu . C a r e s în t c a u z e le şi < c o n s e c in ţ e le d e g r a d ă r ii v e g e t a ţ ie i? V e g e t a ţ i a c a f a c t o r de mediu Datorită fotosintezei, care este o proprietate unică a plantelor verzi, vegetaţia naturală joacă un rol primordial în realizarea circuitului de substanţe şi energie în mediul înconjurător. Prin desfăşurarea acestui proces vital, se asimilează CO2 din aerul atmosferic şi se elimină O2, plantele contribuind astfel la menţinerea echilibrului de gaze şi ameliorînd caracteristicile climatelor terestre. În acelaşi timp, ele sînt organismele primare producătoare de substanţe organice, iar în virtutea acestei proprietăţi servesc ca hrană pentru animalele erbivore şi se postează la începutul lanţurilor trofice din natură. Formaţiunile vegetale, cum ar fi cele de pădure sau cele de stepă, sînt medii de viaţă pentru unele specii de insecte, păsări, reptile şi mamifere, iar vegetaţia hidrofilă formează împreună cu apa ecosisteme de baltă. Plantele sînt un factor important în procesul de formare a solurilor, iar acumulările mari de resturi vegetale în trecutul geologic al Pămîntului au format depozitele de cărbune şi de alte resurse minerale cu valoare energetică. Pe parcursul evoluţiei, oamenii au valorificat resursele vegetale în multe scopuri: ca surse de produse alimentare, pentru prepararea medicamentelor, în calitate de combustibil biologic, ca material de construcţie şi de producere a mobilei, ca materie primă pentru unele ramuri industriale (industria chimică, cea de producere a hîrtiei şi celulozei) etc. Vegetaţia este un component indispensabil în arhitectura urbană, îndeplinind un rol ecologic, estetic şi de agrement. Materialul vegetal are o semnificaţie mare în genetica artificială şi a stat la baza obţinerii unor soiuri de culturi agricole înalt productive, dar şi rezistente la factorii de risc (secete, îngheţuri, vătămători şi boli). 76 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului Căile de degradare a vegetaţiei Vegetaţia poate fi supusă degradării fizice ca urmare a unor activităţi umane (incendii, păsunatul excesiv, defrişarea arborilor) sau a impactului noxelor din aer (aerulpoluat poate provoca ploi acide). Arderea vegetaţiei a fost practicată de oameni în diverse scopuri: începînd cu cele mai simple necesităţi (obţinerea căldurii şi luminii, gătitul hranei, alungarea animalelor sălbatice, apărarea de duşmani etc.) şi continuînd cu incendierea vegetaţiei în scopul obţinerii unor noi terenuri agricole. Chiar şi la etapa actuală, în condiţii de arşiţă şi din neglijenţa omului, incendiile nimicesc suprafeţe enorme de pădure în SUA, Spania, Portugalia, Grecia, Rusia, Australia etc. Păşunatul excesiv (cînd se păşunează mai intens decît reuşesc plantele să-şi revină) a afectat savanele şi stepele naturale, aceste acţiuni conducînd la dispariţia multor specii de plante (de exemplu, năgara din stepa sudului Republicii Moldova), la reducerea arealelor pentru păşunat şi la degradarea solurilor. Defrişarea pădurilor a început încă în perioadele preagricole, soldîndu-se cu reducerea întinderilor împădurite de la 5 mld. ha pînă la circa 4 mld. ha. Cele mai mari prejudicii le-au suferit pădurile temperate (pînă la 32%), şi în special cele de conifere, foarte importante din punct de vedere industrial. La fel, au fost defrişate suprafeţe mari de pădure şi în savana lemnoasă subecuatorială. În plan regional, cele mai masive despăduriri au avut loc în Europa, Asia (fig. 15.1), America de Nord (fig. 15.2) şi America de Sud (bazinul fluviului Amazon), Australia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud. Efectele despăduririi au repercusiuni grave asupra degradării mediului, manifestîndu-se în special prin: reducerea surselor de hrană si de plante medicinale, distrugerea florei şi faunei şi diminuarea rezervelor de oxigen, schimbarea climatului şi intensificarea dezastrelor climatice (inundaţii în bazinele rîurilor despădurite), accelerarea proceselor de degradare a solurilor etc. Degradarea vegetaţiei are loc şi prin poluarea acesteia cu precipitaţii acide, ca exemplu fiind degradarea pădurilor din ţările de pe Peninsula Scandinavă. Poluarea vegetaţiei se datorează şi tratării pădurilor cu pesticide, mai ales atunci cînd nu sînt respectate cerinţele tehnologice. Chiar şi în ţara noastră, în primăvara anului 2014 pădurile au fost tratate chimic pentru a combate unele insecte dăunătoare (de exemplu, omida stejarului). Fig. 15.1. Defrişarea pădurilor de conifere în Rusia Fig. 15.2. Defrişarea pădurilor în Munţii Stîncoşi (America de Nord) Tema 15. Degradarea vegetaţiei naturale. Măsuri de protecţie 77 Prin resurse vegetale se înţeleg toate formaţiunile vegetale care potfi valorificate şi utilizate pentru anumite necesităţi vitale ale omului, iar pădurile constituie una dintre principalele bogăţii naturale, avînd importanţă strategică pentru fiecare stat. Starea vegetaţiei naturale în Republica Moldova Flora Republicii Moldova este relativ bogată şi include 5.568 de specii de plante, dintre care: plante superioare - 2.044 de specii şi plante inferioare - 3.524 de specii. O mare diversitate floristică poate fi întîlnită în principalele ecosisteme din ţara noastră, precum: forestiere - 850 de specii; de luncă - 650 de specii; de stepă - 600 de specii; petrofite (de stîncă) - 250 de specii; acvatice şi palustre (de baltă) - 160 de specii. Cca 30 de specii de plante lemnoase din pădurile republicii reprezintă importante surse de lemn şi de fructe, cca 200 de specii sînt plante medicinale, iar majoritatea speciilor ierboase servesc drept hrană pentru animalele sălbatice şi cele domestice erbivore. Către anul 2010, terenurile acoperite de păduri ocupau 365,9 mii ha, sau 10,8% din teritoriul ţării, principalele tipuri de păduri fiind: cele de stejar cu fag, de stejar pufos, de gorun, de salcîm, zăvoaie de plop cu salcie. La această suprafaţă se adaugă 52,5 mii ha de vegetaţie silvică din afara fondului forestier, din care 30,9 mii ha sînt perdele forestiere de protecţie a cîmpurilor agricole, a drumurilor, a rîurilor şi bazinelor acvatice, iar 21,6 mii ha sînt plantaţii de arbori şi arbuşti. Acest indice de împădurire este foarte neînsemnat în comparaţie cu ţările europene din vecinătate, precum: România (28%), Bulgaria (35%), Ungaria (19,5%). Astfel, unui locuitor al Republicii Moldova îi revin doar 0,086 ha de pădure, pe cînd în Ungaria acest indice este de 0,2 ha, în România - 0,3 ha, în Bulgaria - 0,4 ha, în Suedia - 2,5 ha şi în Finlanda - 3,7 ha. În ultimii ani, se observă o tendinţă de creştere a procesului de împădurire, care se datorează implementării de către Agenţia „Moldsilva” a proiectelor „Conservarea solurilor în Moldova” şi „Dezvoltarea sectorului forestier comunal”. Totuşi, creşterea suprafeţelor acoperite de păduri este încă lentă, iar o problemă specifică o constituie cota redusă a speciilor autohtone. Pe lîngă importanţa pe care o au produsele lemnoase pentru economia naţională, pădurile noastre menţin echilibrul ecologic, creînd o microclimă specifică, diminuînd efectul factorilor climatici nefavorabili (de exemplu, seceta), stabilizînd nivelul apelor freatice, protejînd resursele acvatice etc. Pe sectoarele împădurite sînt diminuate procesele de eroziune a solurilor şi alunecările de teren. Pajiştile reprezintă terenuri acoperite de asociaţii ierboase, care pot fi folosite ca păşune sau fîneaţă. În Republica Moldova pajiştile ocupă o suprafaţă de 382 mii ha (30 de specii sînt incluse în Cartea Roşie), însă productivitatea lor este scăzută. Pajiştile de stepă se caracterizează prin dominarea plantelor xerofite, adaptate la o frecvenţă mai mare a secetelor. În trecut, vegetaţia de stepă acoperea teritorii mari în stepele Bugeacului (sudul ţării) şi Bălţilor, astăzi acestea fiind reduse considerabil în urma valorificării terenurilor pentru agricultură şi alte utilităţi. Plantele caracteristice ale pajiştilor de stepă sînt: păiuşul, năgara, ovăzul sălbatic, firuţa, pelinul etc. 78 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului Pajiştile de luncă se evidenţiază în luncile nurilor din ţara noastră şi formează comunităţi ierboase din specii de plante preponderent mezofite, dar şi hidrofite. Vegetaţia pajiştilor de luncă este constituită din mai multe specii, din care mai cunoscute sînt: trifoiul alb şi roşu, levănţica, traista-ciobanului, urda-vacii, cicoarea, păpădia, salvia de cîmp, timoftica etc. Vegetaţia acvatică şi cea palustră sînt mai puţin răspîndite pe teritoriul Republicii Mol- Fig. 15.3. Vegetaţie acvatică dova, ocupînd doar 2,8% din suprafaţa ţării. Arealele atît de reduse ale acestor tipuri de vegetaţie se datorează lucrărilor de desecare şi îndreptare a albiilor rîurilor mici care au avut loc în anii 1960-1980. În prezent, cele mai mari suprafeţe s-au păstrat în preajma lacurilor Beleu, Dracele, Rotunda şi gîrlelor (în cadrul rezervaţiei Pădurea Domnească) de pe cursurile medii şi inferioare ale rîurilor Prut şi Nistru. Areale mai mici pot fi întîlnite în sectoarele de baltă de pe rîurile Răut, Bîc, Botna şi Ichel. Ca rezultat, aceste spaţii inundabile sînt dominate de stufărişuri, păpurişuri cu plante precum: peştişoara, lentiţa, stînjenelul galben, feriga palustră şi, foarte rar, nufărul alb (fig. 15.3). Impactul antropic a s u p r a vegetaţiei şi măsurile de protecţie În urma utilizării intensive a resurselor vegetale, se evidenţiază reducerea numărului speciilor de plante, care este o problemă de ordin global, cu specific regional şi local. Cîteva acţiuni din trecutul istoric al ţării noastre, cu un impact negativ major, au condus la degradarea vegetaţiei, şi anume: - defrişările masive de pădure din secolele XVU-XVIU, cînd lemnul era trimis spre Marea Neagră pentru repararea navelor maritime militare, pentru construcţia şi repararea podurilor, a fortăreţelor etc.; - dezvoltarea agriculturii extensive din jumătatea a doua a sec. al XX-lea, cînd s-au redus considerabil suprafeţele ocupate de pajişti naturale; - îndreptarea albiilor rîurilor mici, desecarea bălţilor în scopul extinderii terenurilor agricole şi poluarea apelor, acţiuni care au determinat dispariţia multor specii de plante acvatice, palustre şi de luncă. Odată cu adoptarea, în anii 1999-2000, a legislaţiei ecologice a Republicii Moldova, în care au fost prevăzute sancţiuni pentru acţiunile care conduc la degradarea vegetaţiei, serviciile abilitate întocmesc anual multiple procese-verbale, cu penalizarea persoanelor vinovate de tăierile ilicite ale arborilor din păduri şi de păşunatul ilicit al vitelor în locurile interzise. Prima Carte Roşie a Republicii Moldova, editată în anul 1978, includea 26 de specii de plante, pe cînd ediţia a II-a din anii 2001-2002 cuprindea deja 126 de specii de plante pe cale de dispariţie. Diferenţa statistică scoate în evidenţă faptul că vegetaţia ţării noastre se află în continuare în pericol şi necesită măsuri decisive pentru conservarea speciilor care au mai rămas. Tema 15. Degradarea vegetaţiei naturale. Măsuri de protecţie 79 Unele specii de plante rare de pe teritoriul ţării au o importanţă internaţională, 12 dintre ele fiind incluse în Cartea Roşie a Europei, şi anume: papucul-doamnei (fig. 15.4), comaciul natant, luroniul natant, peştişoara natantă, iarba de mare, rogozul secalin, drobişorul tetramuchiat, brînduşa Fomin, dediţelul mare, măciulia nebracteată, şiverechia podoliană şi tutarca. Actuala ediţie a Cărţii Roşii a Republicii Moldova urmăreşte nu doar să caracterizeze starea ecologică a speciilor de plante vulnerabile (specii ameninţate să fie trecute în categoria celor periclitate), periclitate (specii în pericol de a fi pe cale de dispariţie) şi critic periclitate (specii care se află pe cale de dispariţie), dar propune şi acţiuni în vederea conservării acestora. Aşadar, situaţia critică a lumii vegetale impune un monitoring biologic mai riguros în scopul ameliorării situaţiei ecologice a acestei componente şi creării noilor arii naturale protejate de stat. Fig. 15.4. Papucul-doamnei REPERE • Cauzele care au co n d u s la degradarea vegetaţiei sînt: despădurirea, extinderea terenurilor agricole, incendiile, păşunatul excesiv, poluarea mediului. • Consecinţele degradării vegetaţiei sînt: dispariţia speciilor de plante, modificările climatice, afectarea apelor, diminuarea sursei de oxigen, eroziunea solurilor. • Printre măsurile de protecţie a vegetaţiei un rol deoseb it aparţine lucrărilor de inventariere şi cartare a speciilor de plante, monitorizării lumii vegetale, educaţiei şi respectării legislaţiei ecologice, creării rezervaţiilor floristice etc. ^ 0 E BINE S Ă ŞTIŢI • În tim pul verii un singur hectar de pădure,„înghite" o cantitate d e bioxid de carbon egală cu cea elim inată în acelaşi tim p de 200 de persoane. • Pentru fabricarea unei tone de hîrtie obişnuită se folosesc între 2 şi 3,5 to ne de lem n, adică sînt tăiaţi aproxim ativ 20 de copaci. Totodată, pentru fiecare tonă de hîrtie reciclată s-ar econom isi 30.000 litri de apă, co nsu m u l de energie fiind redus cu aproxim ativ 25% . • Cel mai bătrîn arbore (Sequoia) recunoscut este d enu m it Eternal God - „Zeul Etern" - şi se află în Prairie C reek Redw oods State Park din California. Se crede că acest co p ac are 12.000 de ani, deşi unii specialişti consideră că ar avea doar 7.000 de ani. Chiar şi aşa, răm îne a fi cel mai bătrîn co p ac din lum e. • D espăduririle sînt cel de-al doilea factor m ajor al creşterii nivelului de gaze cu efect de seră în atm osferă, după arderea com bustibililor fosili. V _____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ J 80 Capitolul III. Domeniile de degradare a mediului r EVALUARE 1. Apreciaţi importanţa vegetaţiei ca factor de mediu. Lucraţi în perechi • Descrieţi căile de degradare a vegetaţiei. 2. Numiţi regiunile Terrei în care au avut loc despăduriri intensive. Utilizaţi diverse surse de informaţie. 3. Analizaţi consecinţele despăduririi pentru mediul geografic. Formulaţi concluzii. 4. Structuraţi printr-o schemă acţiunile antropice care conduc la degradarea vegetaţiei. 5. Interpretaţi imaginile (fig.15.1 şi fig.15.2) din manual utilizînd informaţii din Internet. Formulaţi concluzii. 6. Construiţi tabelul Condiţii-Cauze-Efecte, în care să reflectaţi relaţiile cauzale OmVegetaţie. 7. Comparaţi gradul de împădurire din ţara noastră cu cel din alte ţări ale Europei. Formulaţi concluzii. Utilizaţi diferite surse de informaţie. Lucraţi în grup • Caracterizaţi resursele de vegetaţie ale Republicii Moldova completînd tabelul: Componenţa floristică Repartiţia tipurilor de vegetaţie pe teritoriul ţării Importanţa fiecărui tip de vegetaţie pentru natură şi om Impactul antropic asupra fiecărui tip de vegetaţie Măsuri de protecţie a vegetaţiei Vegetaţia Vegetaţia Vegetaţia de pădure de pajişte acvatică Criterii de caracterizare 8. Numiţi specii de plante din Cartea Roşie a Republicii Moldova. Completaţi tabelul: Critic periclitate Periclitate Vulnerabile 9. Ce plante aţi observat că devin tot mai rare în localitatea voastră? Propuneţi măsuri de protecţie a acestora. Lucraţi în grup • Elaboraţi un scenariu pentru Ziua Mondială a Biodiversităţi, care se sărbătoreşte în fiecare an pe 22 mai. 10. Comentaţi citatul: „ O m u l tre b u ie să se u ite la lem n ca la au r, s ă -l d o a ră in im a câ n d ta ie un p o m , căci fieca re p o m e un om". (I. Grigorescu - „Ascultă şi uită-te bine") • Elaboraţi un proiect Cartea Roşie a localităţii natale. Utilizaţi diverse surse de informaţie şi imagini din Internet. V______’___________________