MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ LITERARĂ

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ LITERARĂ Practica arată că temeliile unei viitoare afirmări intelectuale se schiţează încă din adolescenţă. Scriu fiindcă de timpuriu simţeam nostalgia unei fraze dense; m-au atras întîi cuvintele, metaforele, asocierile expresive; literatura de idei devenea apoi tărîm de elecţiune; mă întregea şi îmi revela - în diverse registre - feţele văzute ori nevăzute ale omenescului. De două ori printre premianţii concursurilor naţionale organizate de către Societatea „Tinerimea Română” - acestea îi dădeau aripi liceanului de la Fălticeni, oraş modest, desigur, dar cu dimensiune culturală remarcabilă. Coleg la Liceul „Nicu Gane” cu Horia Lovinescu (cu o clasă înainte), ne băteam, amîndoi, pentru premiul întîi. Stăteam în băncile prin care trecuseră Artur Gorovei, Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu şi alţii - modele vii. Locul unde nu s-a întîmplat nimic era, în fapt, un topos al sintezelor clare. Critica şi istoria literară erau de mult preocupări acaparante. S-au adunat, în timp, douăzeci de cărţi; mi-am exprimat opţiunile în peste o mie de articole, cronici şi studii. Sadoveanu m-a prins din adolescenţă, în ambianţa lui; mă preocupă încă după ce l-am comentat în sute de pagini; îi cercetez acum ineditele! Am publicat monografii (Hogaş, Sadoveanu, Hortensia Papadat-Bengescu), cărţi despre literatura interbelică şi comentarii despre poezia actuală. Cum nu există scriitor, oricît de pătrunzător, care să îmbrăţişeze lumea în absolut, nu există nici critic, oricît de perspicace, care să sesizeze totul. Cartea mea cea mai importantă? M ă opresc la Personalitatea literaturii române (1973; ediţie adăugită, 1996) - o panoramă, o hartă a reliefurilor definitorii! M -a posedat totdeauna proiec- tarea fenomenului creativ românesc într-o durată a noastră. Cu numeroase accente comparatiste, lucrarea respectivă a fost tradusă în engleză şi franceză. Scriitura mea critică se vrea o confesiune: scriind despre un creator sau altul, m-am construit, concomitent, pe mine însumi ca personaj reflector şi afectiv. Nu scriu deloc uşor - cum s-ar părea. Refac de cîteva ori multe pagini, încordat în căutarea versiunii optime. Cartea de critică trebuie să fie la fel de atrăgătoare precum un roman. Limbajul sofisticat, pedanteria, abuzul de erudiţie îndepărtează. Nu cred în oamenii care au răspunsuri de-a gata - la toate. Nimeni nu este omniscient! Trăgînd o linie concluzivă, sînt dator să subliniez ideea de rotunjime; se rînduiesc între 1. Alcătuieşte, în baza consemnărilor criticului, o listă a factorilor observaţi, după etapele formării personalităţii proeminente: a) şcoala; c) modelele umane; b) lecturile; d) scrisul cărţilor. 2. Propune un alt titlu pentru eseu, care ar sugera atitudinea faţă de cele aflate din mărturisirea de credinţă a autorului. 2.1. Argumentează opţiunea, utilizînd şi date biobibliografice. 3. Exprimă-ţi opinia faţă de cele afirmate în frazele evidenţiate în text, exemplificînd cu date din propria experienţă. 4. Elaborează o fişă de idei selectate din fragment, care te vor călăuzi în formarea propriei personalităţi. 1. Construieşte, pornind de la textul lui Constantin Ciopraga, un şir de obiective pentru realizarea cu succes a generaţiei pe care o reprezinţi. 1.1. Redactează, în baza lor, un eseu nestructurat. preferinţele mele: Platon, Dante, Shakespeare, Baudelaire, Eminescu, Unamuno, Proust, Joyce, Caragiale, Sadoveanu, Rebreanu, Blaga, Eliade, Stănescu şi alţii. Cu totii avem nevoie de modele, dar să nu uităm îndem nul unui mare elin: „Fii tu însuti!”... L-am admirat pe Garabet Ibrăileanu pentru fineţea analitică, dar şi pentru capacitatea sintetizatoare; mi-a privit adesea în conştiinţă Tudor Vianu, model de echilibru şi erudiţie; l-am stimat pe George Călinescu pentru sclipirile lui de geniu. Şi nu-l las deoparte pe Albert Thibaudet, cel atît de seducător ca eseist. Constantin Ciopraga