Vrăjitorul din Oz Frank Baum

Vrăjitorul din Oz
Eliberarea tăietorului de lemne
Când se trezi Dorothea, soarele strălucea printre pomi și cățelușul Toto
de mult ieșise din colibă și alerga după păsări. Sperie-Ciori mai stătea încă
răbdător în colțul său și o aștepta.
— Trebuie să mergem să căutăm apă, spuse Dorothea, ca să-mi spăl fața
de tot praful și să beau, ca să nu-mi rămână pâinea uscată în gât.
— Trebuie să fie un mare neajuns să fii făcut din carne, spuse omul împăiat,
căci trebuie să dormi, să mănânci, să bei. Cu toate că voi aveți minte și
că asta e de mare preț, toți aveți destule încurcături.
Găsiră un izvor cu apă limpede. Dorothea bău, se spălă și își mâncă
drobul de pâine și fu foarte recunoscătoare lui Sperie-Ciori că nu mânca
nimic, deoarece pâinea abia de îi ajungea ei și lui Toto.
Deodată, Dorothea se înfioră, auzind un geamăt adânc ce venea din apropiere.
Făcură câțiva pași când Dorothea descoperi ceva care strălucea sub razele
soarelui. Rezemat de un trunchi, stătea un om întocmit din tinichea, care
ținea în mâna ridicată un topor.
— Dumneata te-ai văitat? îl întrebă Dorothea.
— Da, răspunse Omul de Tinichea. Gem aici de mai bine de un an și
nimeni nu m-a auzit până azi și n-a venit să-mi dea o mână de ajutor.
— Ce pot să fac pentru tine? întrebă Dorothea cu blândețe.
— Adu un bidon cu ulei și unge-mi încheieturile, răspunse acesta. Au
ruginit atât de tare, încât nu le mai pot mișca.
Fata turnă ulei, pentru că ceafa Omului era foarte ruginită. Sperie-Ciori
îi luă capul în mâini și îl mișcă cu băgare de seamă, dintr-o parte în alta, până
ce stăpânul lui putu să-l întoarcă singur, îi unse și încheieturile brațelor și ale
picioarelor, iar omul deveni cu desăvârșire teafăr. Omul de Tinichea nu mai
contenea să le mulțumească, fiind un ins plin de cuviință și foarte recunoscător.
— Aș fi putut să stau aici de-a pururi dacă n-ai fi trecut prin locurile
acestea, așa că mi-ai scăpat viața. Ce cauți prin aceste locuri?
— Suntem în drum spre orașul Smaragdelor. Ne ducem la Marele Oz.
Eu doresc să mă trimită înapoi în țara mea, de unde m-a răpit ciclonul, iar
Sperie-Ciori dorește să i se pună puțin creier în cap.
Omul de Tinichea rămase o clipă pe gânduri, apoi grăi:
— Nu crezi că Oz ar putea să-mi dea și mie o inimă?
— De ce nu?
— Așadar, dacă îmi îngăduiți să mă alătur și eu vouă, m-aș duce în orașul
Smaragdelor, să-l rog pe Oz să mă ajute.
— Hai cu noi, zise Sperie-Ciori, inimos, iar Dorothea adăugă că tovărășia
Omului de Tinichea i-ar face plăcere.
Și astfel porniră cu toții spre orașul Smaragdelor.
Frank Baum