Momița și oglinda Alexandru Donici

Momița și oglinda
În oglindă o momiță
Chipul își văzu odată.
La a sa tovărășiță
Face semne și-i arată,
Zicând: „Uită-te, privește
La acea caricatură,
Cum se strâmbă, se sluțește,
Parcă-i puhavă la gură.
Vezi grimasuri ce întoarce…
Eu, să fiu așa de slută,
Samă singură mi-aș face
Și m-aș ocărî de ciudă.
Dar cam sunt din surioare
Vro trei-patru slutișoare
Ca aceasta, și anume
Pot pe nume a le spune”.
— Nu mai cere trebuința,
I-au răspuns tovărășița,
Căci, fără de înșirare,
Adevărul de vei vrea,
Noi suntem cam din născare
Tot ca una, fata mea!
Alexandru Donici