Caietul lui Mihai După Titus Știrbu

Caietul lui Mihai
Clopoțelul întârzia să anunțe începutul următoarei lecții. Elevii alergau,
săreau peste bănci, de ridicaseră în aer tot praful podelelor. Ca să-l stârnească
și pe Mihai la joacă, unul dintre colegi îl apucă de păr și îl zgâlțâi un pic.
Mihai nici n-a întors capul să vadă cine-i. A urcat pe prima bancă și a strigat:
A venit profesorul Aron Pumnul!
Dintr-odată s-a făcut liniște. Toți știau că Aron Pumnul este grav bolnav
și nu venise la liceu de câteva săptămâni.
— Cine ți-a spus? E o născocire a ta!
— La poarta liceului e trăsura domniei sale! Au dat buzna cu toții la ferestre.
Peste puțină vreme, în clasă a intrat profesorul mult iubit. Avea o înfățișare
melancolică, era slăbit.
Elevii de la liceul din Cernăuți nu aveau manuale de gramatică și literatură
română. Ei învățau din conspectele pe care le făceau la lecțiile lui Aron
Pumnul.
Profesorul i-a privit cu blândețe, a încercat să înceapă lecția, dar i s-a făcut și
mai rău. Liceenii l-au condus până la poartă, l-au ajutat să urce în trăsură. Caii
însă n-au pornit din loc. Profesorul căuta cu privirea pe cineva. Simțea că acel
cineva este prin preajmă. Și iată că privirile lor s-au întâlnit. Privirile lui Aron
Pumnul și ochii mari și negri ai lui Mihai. Profesorul i-a făcut semn să se apropie.
— Tu, Mihăiță, mă petreci până acasă…
Băiețașul cu părul negru a urcat sprinten în trăsură și s-a așezat a1ături
de iubitul său profesor. Aceasta s-a întâmplat într-o sâmbătă. Iar luni, înainte
de prima lecție, Mihai aștepta cu nerăbdare să apară în clasă prietenul său
Teodor Ștefanelli. Când l-a văzut, i-a strigat:
— Vino să-ți arăt ceva.
I-a întins un caiet nou-nouț, cu toate paginile scrise.
— Ce ai în el?
— Toate temele la gramatică!
— De unde le-ai luat?
— Am rămas peste noapte la domnul profesor Aron Pumnul. L-am convins
să-mi dea caietul dumnealui să conspectez. Am aici toate temele până
la sfârșitul anului.
— Împrumută-mi-l și mie pentru o noapte.
— Ia-l! Dar te previn să nu-mi îndoi foile! Să nu-i faci caietului meu
urechi de măgăruș!
Apoi, caietul lui Mihai a călătorit pe la toți colegii lui de liceu, peste o sută
optzeci la număr, câți erau în clasele A, B și C. Mihai îl prevenea pe fiecare:
— Fii atent! Să nu-mi îndoi foile! Să nu-i faci caietului meu urechi de
măgăruș.
După Titus Știrbu