Valsul

Valsul (din germ. walze „a se roti”) îşi face apariţia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea ca dans orăşenesc de perechi, cu mişcări relativ vioaie, de învîrtire. Avînd la bază dansuri populare austriece şi germane, capătă o răspîndire largă în toată lumea. Principalele caracteristici ale valsului sînt: măsura de 3 timpi, tempoul potrivit, linia melodică cantabilă şi deosebit de expresivă. Începînd cu secolul al XIX-lea, apare un număr impresionant de valsuri, multe dintre care au devenit celebre. Cei care au adus valsul pe culmile desăvîrşirii, ca gen al muzicii de societate, au fost Johann Strauss (tatăl), Joseph Lanner, Johann Strauss (fi ul), numit „rege” al valsului. Marea popularitate a valsului a făcut ca acest graţios dans să pătrundă în muzica de operă şi de operetă. Ceea ce i-a determinat pe mulţi compozitori să creeze valsuri special pentru diferite instru- 72 mente şi orchestră. Sînt cunoscute pe larg în întreaga lume valsurile pentru pian de Frédéric Chopin, pentru orchestră – de C.M. Weber, J. Brahms, Ch. Gounod, I. Stravinski, A. Haciaturian ş.a. În cultura muzicală românească valsul este prezent în creaţia compozitorilor Iosif Ivanovici, Eugen Doga, Gheorghe Mustea.