Cîntecele folclorice

Poezia este expresia gîndului, aptă de a reda cele mai subtile stări sufl etești ale omului. „Întreaga înţelepciune a poporului, destinul lui istoric, traiul și păsul, aspiraţiile și realităţile, inima care a simţit și creierul care a chibzuit – toate sînt adunate cu sfi nţenie și zidite în pagina poeziei populare. (...)”, afi rma poetul Ion Vatamanu. Conexiunea muzicii cu poezia populară este un fenomen artistic care s-a dezvoltat în curs de secole. Poporul a simţit nevoia de a îmbina versul cu melodia pentru a-și exprima ideile, sentimentele, emoţiile etc. mai plastic, mai relevant. Nu în zadar poeziile folclorice mai sînt denumite și „cîntece bătrînești”. Iată un fragment de cîntec din bătrîni: Cînd îmi vine cîte-un gînd, Ies în grădină oft înd, Pup trifoiul care-i-n fl oare Și mai uit de supărare. Ș-atunci încep a cînta Ce-mi dorește inima, De m-ascultă fl orile Și privighetorile. Simbioza muzicii cu poezia folclorică a dat naștere unei largi diversităţi a cîntecului folcloric. Astfel, în sfera cîntecului popular se disting: cîntece din folclorul copiilor; cîntece de leagăn; cîntece care evocă trecutul istoric (baladele, cîntecele haiducești, de luptă împotriva asupritorilor); cîntece patriotice; cîntece de dor, de dragoste, de joc; cîntece care însoţesc ritualurile și sărbătorile tradiţionale; cîntări religioase etc. Primele manifestări ale îmbinării muzicii cu poezia le întîlnim în folclorul copiilor. Creaţia muzical-literară a copiilor poartă un caracter spontan: copiii, jucîndu-se, improvizează pe loc poezioare, numărători, ghicitori etc., la care se adaugă melodii simple, ușor de intonat. Cîntecele din folclorul copiilor au un variat conţinut. Unele vorbesc despre insecte și animale, altele – despre fenomene ale naturii, multe dintre ele sînt cîntece de leagăn etc.