Nu e voie - fragment - după Tudor Arghezi

Nu e voie
- fragment -
după Tudor Arghezi
Mîncarea ar fi gustoasă, dacă nu ar fi atîtea reguli la fiecare mişcare de dimineaţă şi pînă seara. Nimic nu e voie.
Nu e voie să mîzgăleşti pereţii casei cu un creion roşu sau albastru. Nu e voie să zgîrii uşile. Nu e voie să cari pămînt cu găleţile şi să faci cozonaci cu apă în mijlocul odăii. Nu e voie să dai cu pietre în lampă sau să tai canapeaua. Nu e voie să rupi cărţile şi să verşi cerneală din călimările lui tătuţu. Nu e voie să te pudrezi şi să te faci roşu pe faţă, după ce te-ai făcut negru la bucătărie cu funingine. Nu e voie măcar să te culci nespălat şi să dormi plin de noroi în puful alb.
Dar Baruţu e revoltat şi de altceva. De vreme ce-l spală seara la culcare, la ce mai foloseşte spălarea de dimineaţă, cînd el e curat?
Ştiţi cîte neplăceri se strîng într-un spălat? Apă caldă,
56
apă rece. Săpun mult. Curăţatul urechilor, suflatul nasului: o dată, de două ori, de trei ori.
Baruţu doreşte o viaţă fără reguli prin curte, pe cîmp, la raţe, la găini, la cîini, la pisici, fără trei-patru schimbări de haine pe zi, fără ochiul măicuţei, urmărindu-l.
Să intre sub pat şi să stea acolo, pînă i-a veni să se urce pe dulap. Să intre pe sub lemne, să se joace cu ciocanul, să calce în noroi pînă la ciorapi şi apoi să intre în praf.
El nu se poate plimba decît însoţit. E frî- nat în toate voinţele lui: să umble încet cînd merge repede, să meargă repede cînd umblă încet, să stea cînd porneşte, să se mişte cînd s-a oprit.
S-a săturat de toată societatea asta civilizată.