Legenda bradului

Legenda bradului
Atunci cînd a venit prima toamnă pe lume, toate păsările s-au grăbit să plece spre ţări mai calde. A rămas doar o păsărică mică, zgribulită de frig. Avea, sărăcuţa, o aripă ruptă şi nu putea să zboare prea mult. S-a dus să ceară ajutor unui stejar, văzîndu-l mai falnic:
- Te rog frumos, lasă-mă să trăiesc printre ramurile tale, căci vine iarna şi voi muri fără adăpost!
- Nu pot, i-a răspuns semeţ stejarul, nu vreau să-mi mă- nînci ghindele. Caută-ţi de drum!
S-a dus biata păsărică şi la un fag, dar nici acesta nu s-a îndurat să o găzduiască:
88
- Îmi pare rău, i-a zis fagul îngrijorat de vîntul ce se înteţea. Am deja destule griji şi iarna o să fie grea. Nu pot să te ajut!
Şi tot aşa întreba de la un copac la altul... Biata păsărică nu mai ştia încotro s-o ia. Trecînd pe lîngă un brad, auzi deodată:
- Dragă păsărică, nu te mai frămînta! Dacă vrei, rămîi la mine. Împreună vom trece şi peste iarna ce vine!
Bucuroasă, pasărea îşi făcu degrabă un culcuş pe una dintre ramurile bradului. Chiar din noaptea aceea, vîntul rece începu să sufle. Palide, una cîte una, frunzele pomilor cădeau la pămînt. Doar frunzele bradului rămîneau verzi. Toţi erau uluiţi de o aşa minune. Atunci vîntul a hotărît să meargă la Creator să afle dezlegarea:
- Doamne, lasă-mă să scutur şi frunzele bradului, aşa cum am făcut cu toţi copacii!
- Nu, i-a spus bunul Dumnezeu. Bradului să nu-i faci nimic, căci a fost bun cu biata păsărică. De el să nu te atingi!
Şi de atunci, toţi copacii îşi pierd haina lor de frunze, doar bradul îşi păstrează totdeauna cetina verde: fie vară, fie iarnă.